Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment

Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 2703 din data de 08.10.2013

Chiar dacă într-o procedură de insolvență administratorul judiciar a fost desemnat de către Adunarea creditorilor, această desemnare nu se poate face împotriva manifestării de voință expresă a practicianului în insolvență, respectiv împotriva unei oferte de servicii ferme, depuse în acest dosar, chiar dacă acesta a fost propus în calitate de administrator judiciar de către creditorul majoritar în baza unei decizii interne; după ce a fost încunoștințat de numirea sa în această calitate, administratorul judiciar numit de Adunarea Creditorilor a depus o notificare către judecătorul sindic, prin care a învederat instanței că nu poate prelua această calitate din cauza volumului mare de activitate și a făcut dovada că a depus la dosar, în termen de 5 zile de la data când i s-a comunicat încheierea de desemnare a sa în cadrul procedurii insolvenței, adresa de renunțare, fiind îndeplinite cerințele prev. de art. 22 din Legea 85/2006.

Prin decizia nr. 1765/R/02.12.2013 pronunțată în dosarul nr.10212/108/2012/a1, Curtea de Apel Timișoara, secția a doua civilă a fost admis recursul formulat împotriva încheierii civile nr. 2703/08.10.2013 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 10212/108/2012/a1, fiind modificată încheierea recurată în sensul admiterii cererii formulate de administratorul judiciar E IPURL.

Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel a reținut că prin încheierea civilă sus menționată judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins solicitarea administratorului judiciar E IPURL privind refuzul calității de administrator judiciar.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin înscrisurile înregistrate în data de 20.05.2013 respectiv 1.07.2013, administratorul judiciar E IPURL Arad (fost E SPRL Arad) a comunicat în temeiul art. 22 din Legea nr. 85/2006 refuzul numirii sale ca și administrator judiciar, deși a fost confirmat în urma hotărârii adunării generale a creditorilor din data de 25.04.2013.

Judecătorul sindic a apreciat că această solicitare este inadmisibilă, deoarece potrivit art. 22 al. din Legea nr. 85/2006, practicianul în insolvență desemnat, în situația în care refuză numirea, are obligația să notifice instanța în termen de 5 zile de la comunicarea sentinței de numire. Acest temei de drept invocat în înscrisurile înregistrate de către administratorul judiciar E IPURL Arad este incident atunci când în aplicarea art. 11 lit. c din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a desemnat prin sentința de deschidere a procedurii un practician în insolvență.

În speță însă, prin Încheierea civilă nr. 23/15.01.2013 judecătorul sindic, conform art. 34 din Legea nr. 85/2006 a desemnat ca și administrator judiciar pe I.B. IPURL Arad, dar prima adunare generală a creditorilor din data de 25.04.2013 nu l-a confirmat și l-a desemnat ca și administrator judiciar pe E. SPRL Arad în prezent E. IPURL Arad.

Având în vedere că, administratorul judiciar E IPURL Arad a fost desemnat de către creditori și judecătorul sindic poate doar confirma voința acestora în condițiile art. 11 lit. d din Legea nr. 85/2006 (confirmare făcută prin încheierea civilă nr. 1592/7.05.2013), prima instanță a apreciat că în speță nu sunt incidente prevederile art. 22 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 85/2006 și că solicitarea este lipsită de temei legal.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs lichidatorul E IPURL, solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului se arată că prin încheierea civilă nr. 1592/07.05.2013 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. 10.212/108/2012, s-a confirmat administratorul judiciar desemnat de Adunarea Generală a Creditorilor din data de 25.04.2013, respectiv pe E S.P.R.L (actuala E I.P.U.R.L), iar la data de 17.05.2013, acesta a primit încheierea respectivă și, în virtutea dreptului de a refuza numirea în dosarul de insolvență, recurentul a notificat în termenul legal de 5 zile de la comunicarea încheierii de desemnare, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 85/2006, refuzul numirii în calitate de administrator judiciar al S.C. T.M. S.R.L. prin adresa înregistrată la Tribunalul Arad în data de 20.05.2013.

Cu toate acestea, la termenul de judecată din 25.06.2013, judecătorul sindic nu a luat act de refuzul practicianului în insolvență E. I.P.U.R.L de a fi desemnat în calitate de administrator judiciar al S.C. T.M. S.R.L., amânând cauza pentru data de 08.10.2013.

Recurenta mai arată că a formulat o cerere către judecătorul sindic prin care a solicitat acestuia să ia act de urgență, în cameră de consiliu, de refuzul său de desemnare, cerere care a fost respinsă neîntemeiat de către judecătorul sindic considerând că nu sunt incidente prevederile art. 22 alin. 1 și 2 din Legea nr. 85/2006.

Recurentul susține că refuzul prev. de art. 22 este un act unilateral, un drept al practicianului în insolvență, prin care acesta poate refuza numirea într-un dosar de insolvență cu obligația de a notifica instanța, în termen de 5 zile de la comunicarea sentinței de numire, obligație îndeplinită de către acesta în termenul legal; că recurentul nu a depus niciodată la dosarul cauzei o ofertă de preluare a poziției de administrator judiciar în dosarul de insolvență, dimpotrivă, ținând de portofoliul foarte mare de dosare de insolvență și de imposibilitatea de a mai prelua dosare noi, a refuzat acest dosar, în conformitate cu art. 42 din Codul de Etică Profesională a Practicienilor în Insolvență din România republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 678 din 06/10/2010; că la dosar s-au depus alte oferte de preluare a poziției de administrator judiciar.

În drept, invocă art. 8 alin. 2, art. 19 alin. 1, art. 22 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, art. 488 alin. 1 pct. 4 și 8 din Noul Cod de proc. Civilă și art. 42 din Codul de Etică Profesională a Practicienilor în Insolvență din România republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 678 din 06/10/2010.

Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304¹ Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este întemeiat și urmează a fi admis, în baza următoarelor considerente:

În mod neîntemeiat a considerat judecătorul sindic că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 22 din Legea 85/2006 pentru a dispune înlocuirea administratorului judiciar desemnat de Adunarea generală a creditorilor debitoarei SC T.M. SRL, căci acesta nu poate fi obligat să preia atribuțiile de practician în insolvență a societății debitoare, respectiv de administrator judiciar, împotriva voinței sale.

Astfel, chiar dacă în speță administratorul judiciar a fost desemnat de către Adunarea creditorilor conform procesului verbal depus la fila 285 dosar fond, această desemnare nu se poate face împotriva manifestării de voință expresă a practicianului în insolvență, respectiv împotriva unei oferte de servicii ferme, depuse în acest dosar. Ori, din procesul verbal menționat rezultă că SCP E.M. a fost propus în calitate de administrator judiciar de către creditorul majoritar AFP Arad în baza unei decizii interne a acestei instituții, nr. 77/10.04.2010, însă după ce a fost încunoștințat de numirea sa în această calitate, SCP E IPURL a depus o notificare către judecătorul sindic pentru termenul din 08.10.2013, prin care a învederat instanței că nu poate prelua această calitate din cauza volumului mare de activitate.

Alăturat acestei înștiințări, practicianul în insolvență a făcut dovada că a depus la dosar, în termen de 5 zile de la data când i s-a comunicat încheierea de desemnare a sa în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC T.M. SRL, adresa de renunțare nr. 2589/20.05.2013.

Totodată, în dosarul de recurs, pentru a dovedi temeinicia susținerilor sale, în sensul că este implicat în derularea mai multor proceduri de insolvență aflate pe rolul instanțelor, SCP E IPURL a depus lista portofoliului de dosare din care rezultă că administrează în prezent procedura insolvenței a 382 de societăți comerciale.

Astfel fiind, constatându-se că în cauză sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 22 din Legea 85/2006 și că se impune înlocuirea practicianului în insolvență desemnat de către Adunarea creditorilor și confirmat de către judecătorul sindic, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de E IPURL împotriva încheierii civile nr. 2703/08.10.2013 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 10212/108/2012; va modifica sentința recurată în sensul că va admite solicitarea formulată de E IPURL (fostă E SPRL) și va dispune înlocuirea practicianului în insolvență.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment