Răspunderea administratorului societăţii. Nevira-rea contribuţiei angajaţilor la fondul de asigurări sociale de sănătate
| Comentarii |
|
Legea nr. 64/1995, art. 137
Nevirarea contribuţiei angajaţilor la fondul de asigurări sociale de sănătate, privită din perspectiva circumscrierii faptei prevăzute de art. 137 lit. f), nu poate fi considerată ca un mijloc ruinător folosit în scopul întârzierii încetării de plăţi. Textul de lege se referă la fapta de „a utiliza mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul întârzierii încetării de plăţi”. Este vorba de situaţiile în care administratorul societăţii angajează împrumuturi oneroase ori apelează la vânzarea mărfurilor sau activelor la valori mai mici decât valoarea lor de achiziţie, pentru a procura societăţii sumele necesare plăţii unor datorii scadente, în scopul întârzierii încetării plăţilor, cu consecinţe negative pentru creditori.
Decizia nr. 498/R din 26 septembrie 2006 - Ş.G.
Prin sentinţa civilă nr. 668/Sind/2006, Tribunalul Braşov a admis în parte acţiunea reclamantei D.G.F.P. Braşov şi A.V.A.S. şi a obligat pârâtul P.A.N. să suporte din averea personală suma de 41.039 RON, ce va fi virată în contul de lichidare al debitoarei S.C. „H” S.R.L.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut următoarele:
Conform rapoartelor întocmite de lichidatorul judiciar S.C. „C.C.” S.R.L., principalele cauze care au condus societatea în stare de insolvenţă au fost următoarele:
- managementul defectuos care nu a reuşit o dimensionare corectă a veniturilor în condiţiile creşterii cheltuielilor;
- dezinteresul manifestat de asociatul unic pentru continuarea activităţii în vederea recuperării pierderilor acumulate în anul 2002 şi plata datoriilor restante;
- dezinteresul manifestat de către asociatul unic în ce priveşte recuperarea creanţelor exigibile ale societăţii debitoare.
în vederea verificării faptelor care au condus societatea în stare de insolvenţă, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, lucrare efectuată de expert.
Prin expertiza efectuată s-a stabilit că pârâtul, în calitate de administrator a reţinut din drepturile băneşti cuvenite angajaţilor societăţii suma de 164.974 mii lei, sumă pe care nu a virat-o.
De asemenea, expertul a mai relevat că pârâtul nu a achitat obligaţiile datorate unităţii fiscale în valoare de 559.563 mii lei.
Urmare a faptului că aceste sume nu au fost virate la destinaţie, sumele respective au fost deturnate, fiind utilizate în alte scopuri decât acelea pentru care au fost constituite.
Expertul contabil a arătat că, în urma analizei actelor şi documentelor contabile, a constatat că în cauză contabilitatea a fost ţinută conform dispoziţiilor legale, nu există elemente care să conducă la concluzia că pârâtul ar fi folosit creditele sau bunurile societăţii în interesul său ori al unor terţe persoane şi nici că ar fi ascuns o parte din activul societăţii debitoare.
De asemenea, în expertiză s-a mai arătat că plăţile către creditori (furnizori) s-au lacut, până la încetarea activităţii în ordinea emiterii facturilor, cu unele mici excepţii, în cazul unor facturi pentru utilităţi cărora li s-a dat prioritate.
în concluziile sale, expertul contabil a mai arătat că, din analiza rezultatelor financiare, a constatat că profitul societăţii a scăzut an de an, în condiţiile în care cheltuielile au fost menţinute la un nivel ridicat, că nu a existat preocupare pentru încasarea creanţelor şi recuperarea pierderilor motiv, pentru care s-a ajuns la imposibilitatea plăţii obligaţiilor restante faţă de unitatea fiscală şi faţă de alţi creditori.
La interogatoriu, pârâtul a arătat că starea de insolvenţă la care s-a ajuns s-a datorat blocajului financiar. Cu privire la creanţa S.C. „C.P.” S.R.L. a susţinut că nu a recuperat-o datorită deschiderii procedurii împotriva debitoarei S.C. „H” S.R.L., situaţie în care numai lichidatorul judiciar putea să o facă.
Referitor la reţinerile din contribuţiile salariaţilor, pârâtul a arătat că acestea au fost reţinute doar scriptic, deoarece nu existau sumele respective.
Din analiza probatoriului administrat s-a constatat că acţiunea reclamantelor este întemeiată în parte pentru următoarele considerente:
în cauză s-a dovedit că societatea debitoare a ţinut contabilitatea potrivit dispoziţiilor legale.
Din actele şi documentele contabile rezultă că au fost evidenţiate ca fiind achitate o serie de sume care trebuiau virate diferitelor fonduri şi pentru care exista obligaţia de reţinere la sursă.
în această categorie amintim fondul de asigurări sociale de sănătate, fond salarii, fond învăţământ.
Evidenţierea acestor sume ca fiind reţinută şi neplata lor, fără discuţie că au generat o creştere a pasivului.
Din declaraţiile de creanţă depuse de cele două creditoare rezultă că obligaţiile bugetare în acest sens, cu majorările şi penalităţile aferente, se ridică la suma de 410.390.121 lei vechi (41.039 Ron).
Prin folosirea sumelor respective, în alte scopuri decât destinaţia lor, se poate spune că s-a contribuit la ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă şi la o mărire a pasivului.
Folosirea acestor sume pentru acoperirea altor datorii poate fi considerată ca un mijloc ruinător, care nu avea alt scop decât acela al întârzierii încetării plăţilor, respectiv a ajungerii în stare de insolvenţă.
Din cele expuse s-a reţinut culpa pârâtului în ce priveşte săvârşirea faptelor prevăzute la art. 137 lit. e) şi f) din Legea nr. 64/1995, prejudiciul şi raportul de cauzalitate fiind dovedite cu prisosinţă.
în ce priveşte restul motivelor invocate de reclamante, faţă de probatoriul administrat nu se poate reţine existenţa unui raport de cauzalitate dintre faptele pârâtului şi stare de insolvenţă.
în acest sens, managementul defectuos ori o administrare de calitate necorespunzătoare a afacerilor societăţii nu constituie fapte care să atragă incidenţa prevederilor art. 137.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P.A.N. pentru următoarele motive:
Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 137 lit. e) din Legea nr. 64/1995 şi a interpretat greşit concluziile raportului de expertiză.
în baza art. 2 alin. (I) din Legea nr. 82/1991, legea contabilităţii, societatea are obligaţia de a asigura înregistrarea cronologică şi sistematică a mişcării elementelor patrimoniale.
Potrivit raportului de expertiză contabilă, prin care se specifică faptul că evidenţa contabilă a fost ţinută corespunzător, societatea a înregistrat lunar, în evidenţa contabilă obligaţiile de plată ce decurg din drepturile salariale.
Totodată, se specifică faptul că societatea a prezentat lunar, semestrial şi anual situaţiile financiare către instituţiile abilitate ceea ce conduce la concluzia că societatea a depus în termen declaraţiile de impunere pentru contribuţiile datorate.
în consecinţă, împrejurarea că evidenţa contabilă este conformă tuturor acestor operaţiuni, coroborat cu obligaţia societăţii de a înregistra aceste mişcări a elementelor de pasiv, nu poate conduce la concluzia măririi fictive a pasivului social.
Instanţa de fond a reţinut că, parte din sumele datorate drept contribuţii aferente drepturilor salariale plătite şi pentru care există obligaţia de reţinere la sursă, au fost utilizate pentru acoperirea altor datorii, această faptă fiind apreciată drept un mijloc ruinător de a procura societăţii fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi, fapta prevăzută de art. 137 lit. f) din Legea nr. 31/1990. Aceste sume, pentru care exista obligaţia de reţinere la sursă au fost evidenţiate, ca resurse în pasivul contabil, aşa cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză însă societatea nu dispunea efectiv de disponibil pentru a reţine, după plata salariilor, aceste contribuţii.
Aşadar, nu s-ar putea reţine, aşa cum prima instanţă o face, că aceste sume au fost utilizate pentru plata altor datorii ale societăţii, în recurs, Curtea a constatat următoarele:
Judecătorul-sindic a reţinut în sarcina administratorului societăţii debitoare faptele prevăzute dc art. 137 lit. e) şi f) din Legea nr. 64/1995; în ceea ce priveşte restul motivelor invocate de reclamante, judecă-torul-sindic a reţinut că managementul defectuos ori o administrare necorespunzătoare a afacerilor societăţii nu constituie fapte care să atragă incidenţa prevederilor art. 137.
S-a reţinut, totodată, că expertiza contabilă efectuată în cauză a relevat ţinerea contabilităţii potrivit dispoziţiilor legale şi inexistenţa elementelor care să conducă la concluzia că pârâtul ar fi folosit creditele sau bunurile societăţii în interesul său ori al unor terţe persoane şi nici că ar fi ascuns o parte a activului societăţii debitoare. Prin aceeaşi expertiză s-a stabilit că pârâtul, în calitate de administrator, a reţinut din drepturile băneşti cuvenite angajaţilor societăţii suma de 164.974 mii lei, sumă pe care nu a virat-o.
Faţă de această stare de fapt, împrejurarea că evidenţa contabilă este conformă cu dispoziţiile legale, coroborată cu obligaţia societăţii de a înregistra aceste mişcări ale elementelor de pasiv, nu conduce Ia concluzia măririi fictive a pasivului social.
In consecinţă, nu poate fi reţinută fapta prevăzută de art. 137 lit. e), referitoare la mărirea fictivă a pasivului social. Aceeaşi faptă a nevirării contribuţiei angajaţilor la fondul de asigurări sociale de sănătate, privită din perspectiva circumscrierii faptei prevăzute de art. 137 lit. f), nu poate fi considerată nici ca un mijloc ruinător folosit în scopul întârzierii încetării de plăţi. Textul de lege se referă la fapta de „a utiliza mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul întârzierii încetării de plăţi”. Este vorba de situaţiile în care administratorul societăţii angajează împrumuturi oneroase ori apelează la vânzarea mărfurilor sau activelor la valori mai mici decât valoarea lor de achiziţie pentru a procura societăţii sumele necesare plăţii unor datorii scadente, în scopul întârzierii încetării plăţilor, cu consecinţe negative pentru creditori.
Astfel, nevirarea contribuţiei angajaţilor la fondul de asigurări sociale nu constituie „mijloace ruinătoare”, ci, eventual, infracţiunea prevăzută de art. 94 din O.U.G. nr. 150/2002, fiind de competenţa instanţei penale.
| ← Răspunderea membrilor organelor de conducere a societăţilor... | Răspunderea administratorului societăţii. Ascunderea unei... → |
|---|
