Angajarea răspunderii contabilului societăţii. Administrator de facto
| Comentarii |
|
Legea nr. 64/1995, art. 137
Faptul că administratorii societăţii au ales să-şi îndeplinească atribuţiile legale printr-un mandatar, în condiţiile art. 71 din Legea nr. 31/1990, nu poate fi tradus printr-o exonerare a răspunderilor proprii. Mai mult, procura invocată în speţă nu se referă decât la împuternicirea dată contabilului societăţii de a efectua toate demersurile ce se impun în vederea preschimbării certificatului de înmatriculare, respectiv obţinerii certificatului unic de înregistrare al societăţii comerciale, precum şi de a obţine toate avizele şi autorizaţiile necesare desfăşurării activităţii. în aceste condiţii, nu se poate reţine existenţa unei administrări de fapt a societăţii de către contabilul acesteia şi, cu atât mai mult, preluarea de către acesta a sarcinilor şi obligaţiilor administratorilor de drept
Decizia nr. 518/R din 3 octombrie 2006 - Ş.G.
Prin sentinţa nr. 384/Sind/2006, Tribunalul Braşov a admis acţiunea promovată de reclamanta creditoare D.G.F.P. Braşov împotriva pârâtei U.I., şi în consecinţă a obligat pârâta să suporte personal plata unei părţi din pasivul S.C. „B.C.” S.R.L. Braşov, în sumă de 59.588 RON, a dispus înfiinţarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâtei până la concurenţa sumei arătate şi a respins cererea reclamantei împotriva pârâţilor C.N. şi B.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 548/4.08.2005 s-a constatat că S.C. „B.C.” S.R.L. este dizolvată de drept şi s-a dispus deschiderea procedurii falimentului.
Conform tabelului definitiv întocmit în cauză, la masa credală au fost înscrişi creditorii D.G.F.P. Braşov şi C.L. al municipiului Braşov, valoarea masei credale fiind de 59.598,39 RON.
Din raportul întocmit de lichidatorul judiciar a rezultat că societatea debitoare nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale privind depunere situaţiilor financiare la organele fiscale, aceasta fiind şi sancţionată cu amendă în perioada 2003 — 2004.
De asemenea, societatea nu şi-a achitat obligaţiile de plată privind TVA începând cu anul 2001, situaţie ce a condus la majorări şi penalităţi de întârziere, care la data deschiderii procedurii depăşeau debitul principal.
Lichidatorul judiciar a mai arătat că, în contabilitate s-au efectuat înregistrări eronate şi nu au fost depuse în termen declaraţiile legale.
Toate aceste aspecte au condus la creşterea sumelor datorate şi în final la starea de insolvenţă, stare de care se face vinovată pârâta U.I., care a ţinut contabilitatea societăţii debitoare din 1997, iar din 2003 a îndeplinit şi funcţia de administrator.
Conform art. 137 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, „membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori şi orice altă persoană - vor suporta o parte din pasivul societăţii aflată în stare de insolvenţă, dacă această stare s-a datorat comiterii unora din faptele enumerate la lit. a)-g)”.
Din probele administrate, rezultă că pârâta a fost cea care s-a ocupat efectiv de contabilitatea societăţii debitoare, iar din anul 2003, conform procurii speciale întocmită în forma autentică a îndeplinit practic şi funcţia de administrator al societăţii.
în această dublă calitate, pârâta avea obligaţia de a ţine contabilitatea conform dispoziţiilor legale.
în cauză, din probele administrate rezultă că pârâta nu a ţinut contabilitatea potrivit dispoziţiilor legale, şi a făcut să dispară unele documente care nu au putut fi identificate de către lichidatorul judiciar.
Pârâta, deşi legal citată, nu s-a prezentat în instanţă şi nu a depus întâmpinare.
Din cele expuse, s-a reţinut că faptele pârâtei U.I. cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 137 lit. d).
Cu privire la ceilalţi doi pârâţi, cu toate că figurează la registrul comerţului ca administratori, în sarcina lor nu s-a făcut nici o dovadă privind comiterea vreunei fapte enumerate în textul legal, şi nici a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciul cauzat.
Pentru considerentele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 139, s-a admis acţiunea împotriva pârâtei U.I. care va fi obligată să suporte o parte din pasivul societăţii, în limita precizată de reclamanta creditoare, urmând a se dispune şi luarea măsurilor asigurătorii, iar faţă de pârâţii C.N. şi B.M. cererea a fost respinsă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta U.I., pentru următoarele motive:
Prin hotărârea atacată s-a reţinut în mod eronat că, din anul 2003, recurenta a deţinut şi funcţia de administrator al societăţii. Observaţia greşită a instanţei se întemeiază pe o procură specială autentificată, prin care cei doi administratori împuternicesc pe contabilul societăţii să efectueze anumite acte, în numele şi pe seama lor, iar nu în numele şi pe seama societăţii.
Controlul activităţii unui salariat al societăţii, respectiv al salariatei contabile, revine întotdeauna administratorului societăţii.
Pasivitatea în neluarea oricărei măsuri faţă de sancţiunea impusă de organul teritorial fiscal faţă de neachitarea obligaţiilor fiscale datorate de către societate nu reprezintă altceva decât o atitudine culpabilă a administratorilor societăţii, care aveau obligaţia de a-şi achita aceste obligaţii, contabilul nefiind în drept de a face plăţi pe care aceştia nu le autorizau, în caz contrar subsemnata putând fi pasibilă de alte sarcini.
în ce priveşte perioada care a urmat întocmirii procurii speciale prin care recurenta, în calitate de contabilă a fost mandatată cu efectuarea anumitor acte, în numele şi pe seama foştilor asociaţi, iar nu în numele şi pe seama societăţii, deci ulterior lunii octombrie 2003, obligaţiile născute în sarcina societăţii faţă de stat nu au lăcut altceva decât să nască penalităţi, ceea reprezintă efectul modului defectuos în care administratorii s-au ocupat de administrarea societăţii.
în ce priveşte nepredarea actelor societăţii debitoare către lichidatorul judiciar, aceasta a fost în mod greşit reţinută de către instanţa de judecată, întrucât, se poate observa în baza procesului-verbal de predare-primire din 05.01.2006 şi a declaraţiei din aceeaşi dată, că actele contabile solicitate au şi fost predate către lichidator, că sunt singurele deţinute de către contabilă, orice acte putându-se regăsi, unde altundeva decât la administratorii societăţii, care, de altfel.
potrivit Legii nr. 64/1995, aveau şi obligaţia de predare a actelor necesare către lichidator.
Analizând hotărârea atacată în limitele motivelor de recurs formulate, Curtea a reţinut următoarele:
Cererea creditoarei D.G.F.P. Braşov de atragere a răspunderii personale a administratorilor şi contabilului societăţii a vizat fapta prevăzută de art. 137 lit. d) din Legea nr. 64/1995, ce se referă la ţinerea unei contabilităţi care nu este în conformitate cu dispoziţiile legale în materie. Faţă de cei doi administratori ai societăţii, judecătorul-sindic a stabilit că nu se fac vinovaţi de săvârşirea faptei culpabile amintite, aspect pe care instanţa de control judiciar nu-1 poate cenzura având în vedere limitele investirii prin cererea de recurs, cerere formulată doar de pârâta U.I.
în consecinţă, Curtea a analizat dacă în sarcina contabilului societăţii se poate reţine fapta prevăzută de art. 137 lit. d) din Legea nr. 64/1995.
Conform dispoziţiilor generale, obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele speciale prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Faptul că administratorii societăţii au ales să-şi îndeplinească atribuţiile legale printr-un mandatar, în condiţiile art. 71 din Legea nr. 31/1990, nu poate fi tradus printr-o exonerare a răspunderilor proprii. Mai mult, procura invocată în speţă nu se referă decât la împuternicirea dată contabilului societăţii, restrânsă la toate demersurile ce se impun în vederea preschimbării certificatului de înmatriculare, respectiv obţinerii certificatului unic de înregistrare al societăţii comerciale, precum şi de a obţine toate avizele şi autorizaţiile necesare desiăşurării activităţii. în aceste condiţii, nu se poate reţine existenţa unei administrări de fapt a societăţii de către contabilul acesteia şi, cu atât mai mult, preluarea de către acesta a sarcinilor şi obligaţiilor administratorilor de drept.
Pe de altă parte, relaţiile dintre administratori şi contabilul societăţii, analizate la modul general în absenţa mandatul expres şi limitat amintit, nu pot fi privite decât din perspectiva raporturilor de muncă, şi, pe mai departe, orice desocotiri din eventuala neîndeplinire a sarcinilor de serviciu nu se putea face decât în limita regulilor ce guvernează aceste raporturi de muncă.
In concret, achitarea datoriilor restante, contestarea măsurilor luate de către organele fiscale sau regularizarea raporturilor de serviciu pentru eventualele disfuncţii din serviciul contabilitate, erau obligaţii ce reveneau administratorilor societăţii, nu unui angajat al acesteia.
Faţă de aceste considerente, se reţine imposibilitatea angajării răspunderii personale a contabilului societăţii, în condiţiile art. 137 lit. d) din Legea nr. 64/1995, dezlegare ce conduce la admiterea recursului.
| ← Răspunderea administratorului societăţii. Ascunderea unei... | Răspunderea administratorului. Nerespectarea dispoziţiilor... → |
|---|
