Relaţii comerciale încheiate cu o sucursală a unei societăţi comerciale Calitate procesuală
| Comentarii |
|
C.A. Braşov, decizia nr. 3 din 18 ianuarie 1996
În speţă, între sucursala unei societăţi comerciale şi o unitate comercială s-au stabilit relaţii comerciale având ca obiect livrarea unor cantităţi de cherestrea. Instanţa de fond a reţinut că sucursala, neavând personalitate juridică, nu are capacitate de exerciţiu şi, deci, nu poate participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii în raporturile civile, calitatea procesuală aparţinând numai societăţii comerciale căreia îi este subordonată sucursala.
Apelul declarat împotriva sentinţei a fost admis, stabilindu-se în fapt că, din statutul societăţii respective, rezultă că sucursala, ca unitate componentă a acesteia, are, prin organele sale de conducere, un complex de atribuţii (întocmeşte bugete proprii de venituri şi cheltuieli, organizează gestiune economică proprie, deschide cont de bancă, exercită politica proprie de personal, întocmeşte regulamente de organizare şi funcţionare, precum şi regulamente de ordine interioară, execută operaţiuni de comerţ, participă la negocierea contractelor comerciale şi urmăreşte realizarea acestora) care îi creează o individualitate proprie, incontestabilă în cadrul societăţii. Este cert că, în virtutea acestor îndreptăţiri, sucursala are o structură organizatorică proprie şi o anume autonomie patrimonială (integrală în raporturile cu terţii, dar controlată în raporturile cu societatea de care este dependentă), exercitând, în fapt, fără concretizare juridică formală, atributele principale ale unei persoane juridice. Se produce, în acest mod, un transfer în limitele stricte ale principiului specialităţii, pe seama sucursalei, al capacităţii de folosinţă a drepturilor civile, ca şi de exerciţiu a acestor drepturi, cu privire la obiectul activităţii sucursalei. În această situaţie, consecinţa care se impune cu necesitate este că sucursala, în limitele menţionate, dobândeşte capacitate de folosinţă şi de exerciţiu, putând figura în proces în nume propriu, atât ca reclamantă, pentru realizarea drepturilor născute în cadrul raporturilor comerciale pe care le-a constituit, cât şi ca pârâtă, în cadrul răspunderii sale contractuale. Modul de abordare a problemei, în considerentele sentinţei apelate, reţine numai aspectele cu caracter de generalitate, fără a sesiza particularităţile speţei. Este exact că dispoziţiile art. 42 alin. 1 Cod procedură civilă prevăd că poate fi parte în judecată numai persoana care are folosinţa drepturilor civile, însă alin. 2 al textului conţine o excepţie, în sensul că asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. Această excepţie urmează a fi interpretată în sensul că legea acordă, în anumite limite, capacitate procesuală de exerciţiu unor asociaţii sau societăţi (sucursala fiind, în sens larg, şi în condiţiile specifice menţionate, o societate). O importantă raţiune practică desăvârşeşte justeţea acestei soluţii şi anume exigenţa unei celerităţi speciale în rezolvarea litigiilor comerciale, în raport cu mobilitatea acestor raporturi, impusă de o economie dinamică şi eficientă, nefiind de conceput ca astfel de litigii să se rezolve în contradictoriu cu societatea comercială cu personalitate juridică, care nu a participat la încheierea şi executarea relaţiilor comerciale litigioase şi nu dispune de probele necesare pentru rezolvarea litigiului.
| ← Hotărâre judecătorească irevocabilă de stabilire a... | Contract comercial Decontarea lucrărilor executate Greşita... → |
|---|
