Societăţi comercile - Somaţie de plată. Jurisprudență Societăţi comerciale
| Comentarii |
|
Judecătoria CARACAL Sentinţă civilă nr. 1323 din data de 05.03.2013
Prin cererea înregistrată sub nr…./207/2013 pe rolul Judecătoriei Caracal, creditorul S.C. CVS.A.( succesoare în calitate de furnizor de energie electrică a fostei E.A.), prin mandatar EKRomânia S.R.L., a chemat în judecată pe debitorul SS, solicitând instanței să emită o ordonanță care să conțină somație de plată prin care pârâtul - debitor să fie obligat la plata sumei totale de 435,48 lei (RON), compusa din 424,54 lei, reprezentând consum energie și 10,94 lei, reprezentând penalități de întârziere (dobânda).
Precizează creditorul că suma datorată de debitor reprezintă o datorie certă, lichidă și exigibilă, așa cum reiese din fișa de situație a creanțelor, anexata la prezenta cerere.
În fapt, motivând acțiunea, creditorul arată că între S.C. CVS.A. ( fosta E. O.) și debitorul SS, s-au derulat raporturi contractuale, în baza cărora s-a livrat energie electrică debitorului, corelativ născându-se obligația de plata a beneficiarului, conform facturilor emise de către societatea CVS.A.
Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data în care debitorul a început să consume energie electrică, însușindu-și totodată toate obligațiile contractului cadru de furnizare a energiei electrice, iar în dovedirea recunoașterii și însușirii derulării contractului dintre debitor și societatea creditoare, stă și faptul că acesta a efectuat o serie de plăți, așa cum rezultă din situația financiară a debitorului.
Mai arată creditorul prin mandatar că, în conformitate cu contractul semnat, care este standard și aplicabil la nivel național, reglementat prin act normativ, S.C. CVS.A. avea obligația să furnizeze energie electrică, iar debitorul SS avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise, în termen de 7 zile calendaristice de la data înregistrării facturilor la consumator( art.11 din Contractul cadru de furnizare a energiei), aceasta fiind data scadenței facturilor.
De asemenea a arătat că între părți este încheiat un contract de adeziune, având în vedere că prin decizia ANRE nr.57/1999, cu modificările și completările ulterioare, au fost aprobate contractele cadru pentru consumatorii de energie electrică.
Precizează creditorul prin mandatar că, întrucât acest act normativ a fost publicat în forma inițială în Monitorul Oficial al României Partea I nr.623/1999, nimeni nu poate invoca necunoașterea acestuia și neînsușirea clauzelor prevăzute în acesta, mai ales că prin art.33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG nr.1007/2004, se prevede că furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul, iar pe cale de consecință rezultă că acel consum care nu este realizat în baza unui contract intră sub incidența Codului penal.
A mai menționat creditorul că și-a onorat obligația de a furniza debitorului SS, energie electrică, fără ca acesta din urmă să-și fi îndeplinit întocmai obligația corelativă de achitare a facturilor, în contextul în care nu a tăgăduit existența raportului juridic obligațional invocat de creditor ca izvor al pretențiilor și nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile de către aceasta a obligațiilor contractuale, după cum nu a formulat niciodată vreo obiecție cu privire la obligația de plată a debitului restant și a penalităților.
Creditorul solicită a se acorda valoare probatorie înscrisurilor produse de către aceasta, facturile fiscale subsecvente având natura juridică a unor înscrisuri sub semnătură privată, apte de a face dovada pretențiilor bănești deduse prezentei acțiuni, conform art.46 C.com., în condițiile în care debitorul nu a contestat facturile produse în cauză, facturi acceptate implicit și în acest mod.
Arată creditorul prin mandatar că, în dovedirea susținerii că aceste facturi sunt acceptate la plată, stă și faptul că nu au fost contestate de către debitor, conform prevederilor art.156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG nr.1007/2004 și care stabilește că debitorul avea obligația ca în cazul în care contestă valoarea facturii să comunice acest fapt furnizorului în termen de 15 zile de la primire.
Menționează creditorul că expedierea facturilor de energie electrică se realizează cu operatorul național din domeniul serviciilor poștale și care se află în proprietatea statului român, acesta fiind furnizor unic al acestui serviciu universal în orice punct de pe teritoriul României, iar în cazul în care se consideră necesar se poate depune dovada depunerii facturilor la ghișeele acestei instituții (prin borderouri de trimitere), având în vedere că societatea creditor respectă întreaga legislație în domeniu și, astfel că debitorului i s-a comunicat obligația de plată și, implicit acesta a recunoscut-o.
A mai precizat creditorul prin mandatar că furnizorul S.C. CVS.A. are autorizarea de a emite facturile doar într-un singur exemplar pe suport de hârtie, potrivit ordinului 1077/2001, autorizare care se acordă furnizorilor cu un nr. mare de clienți, iar rațiunea acestei autorizări exclude obținerea acceptului de plată a facturii în varianta clasică a semnării de către client pe exemplarul doi și remiterea facturii cu semnătura acestuia către furnizor.
Arată reclamanta că pentru serviciile prestate și neachitate la termen s-au calculat penalități conform contractului, respectiv art.11, iar tariful aplicat este reglementat de către ANRE și publicat în Monitorul Oficial.
S.C. CVS.A. a emis facturi pentru plata penalităților de întârziere, valoarea totală a acestora fiind de 10,94 lei.
Susține creditorul prin mandatar că a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului, prin notificări și apeluri telefonice adresate debitorului, însă demersurile nu au avut nici un rezultat, de asemenea, în temeiul art.720/1 C.pr.civ. s-a încercat stingerea litigiului și prin conciliere directă.
În drept, creditorul invocă dispozițiile OG nr.5/2001, art.969 și art.1073 C.civ., art.43 și art.46 C.com., solicitând și judecarea în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 C.pr.civ..
S-au solicitat cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru și timbru judiciar, în temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ..
Creditorul prin mandatar, în sustinerea cererii, a depus la dosar împuternicire de reprezentare juridică, procura specială nr.51/26.01.2011 încheiată între creditor și mandatar, fișă cont, facturi, ordin de plată privind achitarea taxei judiciare de timbru, timbru judiciar.
Pentru termenul de judecată din data de 5.03.2013, instanța a dispus citarea creditorului cu mențiunea de a depune la dosar contractul de furnizare a energiei electrice încheiat între acesta și debitorul SS.
Creditorul nu a depus la dosar înscrisul solicitat.
Debitorul SS, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin cererea formulată, creditorul S.C. CVS.A.( succesoare în calitate de furnizor de energie electrică a fostei E.A.), prin mandatar EK România S.R.L., a chemat în judecată pe debitorul SS, solicitând instanței să emită o ordonanță care să conțină somație de plată prin care debitorul să fie obligat la plata sumei totale de 435,48 lei (RON), compusa din 424,54 lei, reprezentând consum energie și 10,94 lei (RON), reprezentând penalități de întârziere (dobânda), susținând că sunt neachitate până în prezent.
Potrivit dispozitiilor art.1 din OG nr.5/2001, procedura somatiei de plata se desfasoara la cererea creditorului, în scopul realizarii creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printru-un înscris, ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însusit de parti prin semnatura ori prin alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.
Conform art.379, alin.3 C.pr.civ. constituie creanță certă, acea creanță a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau, și din alte acte chiar neautentice emanate de la debitor sau recunoscute de acesta, iar potrivit art. 379, alin.4 creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de acesta, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță.
În cauză, creditorul, prin actele depuse la dosar, nu a făcut dovada existenței raporturilor contractuale în perioada cu privire la care susține că a fost calculat debitul și penalitățile, nedepunându-se la dosar contractul de furnizare încheiat între părți, iar facturile emise de către creditor nu au fost însușite pentru suma solicitată de acesta de către debitor expres sau tacit pentru a constitui un mijloc de probă în dovedirea creanței conform art. 46 C. com..
Potrivit art.46 C.com., factura acceptată de către debitor probează obligațiile comerciale, astfel că în accepțiunea dispoziției legale factura este înțeleasă ca un înscris sub semnătură privată ce face proba contractului pe care îl constată.
Reține instanța că, factura pentru a avea forța probanta pentru persoana care nu a redactat-o, în speță fată de debitor, trebuie să fie semnată sau acceptată de către acesta, iar față de emitentul creditor factura este asimilată prin conținut unei mărturisiri judiciare, dar față de destinatarul debitor numai dacă este acceptată, însă factura poate fi acceptata expres, în scris sau verbal sau tacit prin fapte concludente.
Instanța constată astfel că, facturile anexate la dosarul cauzei emise pe numele debitorului, nu sunt acceptate la plată prin semnătura de către debitor și nu fac dovada împotriva acestuia, atât cu privire la executarea prestației de către creditor, cât și cu privire la termenul de plată.
Totodată, conform art.43 C.com., datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile, iar potrivit art.4, se socotesc ca fapte de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau, dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.
Spre dEebire de dreptul comun, afirmarea dreptului reclamantului poate fi dovedită numai prin înscrisuri care constată creanțele însușite de părți, prin semnătură ori prin alt mod admis de lege.
Întrucât creanța creditorului nu îndeplinește condițiile pentru a fi certă, lichidă și exigibilă, având în vedere și dispozițiile art.43 C.com., urmează sa respingă și capătul de cerere privind obligarea debitorului la plata penalităților de întârziere facturate.
În conformitate cu prevederile art.274 alin.1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.
Prin urmare, instanța apreciază că somația de plată formulată de creditor este neîntemeiată și pe cale de consecință urmează să o respingă.
Postat 31.03.2013
| ← Întocmire tabel definitiv completator cu privire la alţi... | ÎNCUVIINŢARE EXECUTARE SILITĂ - Admite excepţia... → |
|---|
