Un prim aspect este cel reţinut de instanţa de fond potrivit căruia pentru a opera compensarea trebuie să existe raporturi juridice reciproce directe între părţile implicate, ceea ce în speţă nu s-a realizat.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 463/R din data de 31.01.2013
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 3222/CA din 21 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a Civilă, de contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 11006/62/2010, s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B în contradictoriu cu chemata în garanție S.C. D C S.R.L., prin lichidator G A-CII.
Chemata în garanție a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 194.879 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr.814/29.10.2009 pârâta a acceptat restituirea către reclamanta din dosarul nr. 3571/62/2010 al Tribunalului Brașov, S.C. R I S.R.L. a sumei de 3.957.181 lei.
Prin nota de restituire nr. 814/29.10.2009 pârâta a dispus virarea, din suma totală de mai sus, a sumei de 194.879 lei, către SC D C SRL, aflată în lichidare din data de 15.05.2009.
După cum rezultă din cuprinsul actelor emise de pârâtă și din cel al întâmpinării, motivul acestei operațiuni a fost acela că pârâta avea o creanță împotriva SC D C SRL în sumă de 8010 lei, iar această societate avea, la rândul ei, de recuperat de la reclamanta S.C. R I S.R.L. o creanță în sumă de 194.879 lei.
A susținut pârâta că ar fi efectuat în acest fel operațiuni de compensare permise de ordinul MFP - ANAF nr. 1308/02.07.2009 și de poprire prevăzută de art. 149 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicată.
Prin sentința civilă nr. 1322/CA/19.10.2010 pronunțată de Tribunalul Brașov, rămasă irevocabilă prin decizia nr.1437/R/23.06.2011 a Curții de Apel Brașov, instanța a constatat că pârâta A.F.P. B a aplicat în mod greșit prevederile legale sus menționate și a dispus anularea notei de restituire și a adresei nr. 982127/23.12.2009 emise de pârâtă, care a fost obligată la restituirea către reclamanta S.C. R I S.R.L. a sumei de 194.879 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată de 4929,74 lei.
Instanța de fond a reținut că nu există reciprocitatea creanțelor, compensația neoperând între aceleași persoane care au, în același timp, una față de cealaltă calitatea de creditor și de debitor.
În acest sens sunt dispozițiile art. 3 din Ordinul nr. 1398/2009 (fila 30 din dosar), care dispune că, în cazul în care contribuabilul (reclamanta) pentru care s-a emis o decizie de rambursare a taxei pe valoare adăugată înregistrează obligației fiscale restante, organul fiscal competent efectuează de îndată compensarea acestuia, întocmind o notă de compensare.
Or, creditoarea reclamantă S.C. R I S.R.L. nu are și calitatea de debitor față pârâta A.F.P. B, ci doar pe acestea de creditor, compensația neputând opera.
Pentru a opera compensația într-o astfel de ipoteză în care există și un terț (S.C. D C S.R.L.), debitor față de pârâta A.F.P. B și creditor față de reclamanta S.C. R I S.R.L., este necesar să intervină și cesiunea făcută de către S.C. R I S.R.L. a dreptului de rambursare către terțul S.C. D C S.R.L., care are la rândul său datorii către bugetul de stat.
În acest sens sunt dispozițiile art. 4 alin. 10 din ordinul nr. 1308/2009 (fila 32) care dispune că, în situația în care contribuabilii (reclamanta) nu doresc cesiunea obligațiilor de rambursare conform alin. 1, se va constitui o bază de dată referitoare la contribuabilii ce dețin drepturi de rambursare, precum și la creditorii acestora, în scopul înființării popririlor.
În concluzie, doar dacă exista o astfel de cesiune a dreptului de rambursare între creditorul reclamant S.C. R I S.R.L. și terțul creditor SC D C SRL, făcută în vederea stingerii unei datorii a cedentului față de cesionar, pârâta putea compensa datoria pe care o avea față de cedentul reclamant S.C. R I S.R.L. (transmisă terțului) cu creanța pe care, la rândul său, pârâta A.F.P. B o avea față de terțul cesionar S.C. D C S.R.L., datornic față de bugetul de stat.
În lipsa acestei cesiuni, compensația nu poate opera între reclamanta S.C. R I S.R.L., pârâta A.F.P. B și terțul în faliment S.C. D C S.R.L.
După cum s-a menționat, compensația presupune o desocotire directă între creditorul reclamant și debitorul pârât, o stingere a două obligații reciproce, fiind vorba de două raporturi juridice distincte, dar între aceleași persoane.
Or, între creditorul reclamant S.C. R I S.R.L. și debitorul pârât A.F.P. B există un raport juridic direct rezultând din obligația de rambursare a TVA, dar nu există un al doilea raport juridic direct din care să rezulte că există și o obligație de plată a unei sume de bani de către reclamanta S.C. R I S.R.L. direct către pârâtă, S.C. R I SRL nedatorând sume la bugetul de stat.
Deși pârâta A.F.P. B a arătat că are de recuperat de la terțul chemat în garanție aflat în insolvență, S.C. D C S.R.L., doar suma de 80.810 lei, în temeiul căreia a considerat că ar avea o creanță față de reclamantă și că are de restituit reclamantei suma de 194.879 lei, deci o sumă mai mare, nici măcar nu a realizat pretinsa operațiune de compensare până la concurența sumei de 80.910 lei care ar reprezenta creanța pretins avută față de reclamantă, ci efectuează această operațiune pentru întreaga sumă de 194.879 lei pe care o virează către SC D C SRL.
În acest fel, pârâta a realizat în mod greșit compensarea chiar dacă s-ar avea în vedere accepțiunea eronată în care a înțeles să aplice această instituție juridică, realizând în fapt o recuperare a întregii creanțe de 194.879 lei pe care SC D C SRL ar avea-o față de reclamantă, deși pârâta era creditoare asupra societății aflate în insolvență doar cu suma de 80.810 lei.
S-a realizat astfel, în mod nepermis, o recuperare a creanțelor avute de societatea în insolvență S.C. D C S.R.L. fără ca aceasta să acționeze în vreun fel, doar prin intermediul AFP B, deși creanța avută de societatea în insolvență față de reclamantă nu este o creanță bugetară cară să implice concursul AFP B.
Prin sentința civilă nr. 1655/SIND/29.06.2011 pronunțată de Tribunalul Brașov în dos. nr. 11742/62/2010 de Tribunalul Brașov, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1581/R/29.11.2011 a Curții de Apel Brașov, a fost verificată realitatea operațiunii de cesiune pe care SC D C SRL pretindea, în cadrul acțiunii ce a format obiectul dosarului nr. 3571/62/2010 al Tribunalului Brașov, că a realizat-o cu SC C C C I SRL (societate ca avea aceeași persoană ca administrator ca și SC D C SRL) la data de 12.03.2009 și care a fost invocată de reclamantă pentru a dovedi că nu ar datora nici o sumă de bani către societatea aflată în insolvență, SC D C SRL, ci că această sumă ar fi datorată către S.C. C C C I SRL.
Prin ultimele două hotărâri judecătorești de mai sus s-a dispus anularea cesiunii menționate și repunerea părților în situația anterioară cesiunii, statuându-se că aparține patrimoniului societății în insolvență, SC D C SRL, respectiva sumă de bani de 194.878,9 lei, care este datorată de SC R I SRL și care nu fusese achitată de această din urmă societate societății în insolvență.
Această recuperare efectivă a sumei de către societatea aflată în insolvență trebuie însă, în concret, a fi făcută fără de debitoarea SC R I SRL și nu prin reținerea de către SC D C SRL a unei sume ce i-a fost virată în mod greșit de către pârâta A.F.P. B, care a aplicat greșit regulile compensării menționate mai sus și care a fost obligată, prin sentința civilă nr. 1322/CA/19.10.2010 pronunțată de Tribunalul Brașov, la restituirea respectivei sume de 194.897 lei către SC R I SRL.
Având în vedere considerente menționate instanța de fond a admis cererea pârâtei, fără obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta față de reclamanta SC R I SRL întrucât culpa pentru situația de față aparține pârâtei A.F.P. B, care a aplicat greșit regulile compensației.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, recurentul G A - Cabinet profesional, în calitate de lichidator judiciar al SC D C SRL solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție.
În motivare recurenta a arătat că prin sentința recurată a fost obligată, în calitate de chemată în garanție, la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice B a sumei de 194.879 lei, sumă ce reprezintă TVA restituit SC D C SRL în urma controlului efectuat de Administrația Finanțelor Publice B.
Recurenta a precizat că la data de 12.03.2009 era deja înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov o cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC D C SRL.
Procedura a fost deschisă la data de 5 mai 2009. Administratorul SC D C SRL a încheiat în mod fraudulos un contract de cesiune cu CMD C C I (unde acest administrator deținea 50% din părțile sociale și îndeplinea și calitatea de administrator) și SC R I SRL în calitate de creditor în vederea transferului unor drepturi patrimoniale ce au derivat din contractele nr.210/2007, 084/2008 și 140/2008. Această operațiune reprezenta o cesiune a creanței în valoare de 194.879 lei avută inițial de încasat de SC DHD C SRL de la Administrația Finanțelor Publice B (TVA de rambursat).
Ca urmare a controlului de rambursare TVA efectuat de Administrația Finanțelor Publice B la SC R I SRL soldul de 194.879 lei reprezentând TVA de rambursat aferent contractelor fraudulos cesionate a fost virat în contul de lichidare deschis la Bankpost SA B.
Recurenta a susținut că nota de restituire nr.4703/28.10.2009 a fost corect întocmită de Administrația Finanțelor Publice B astfel că a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție prin care SC D C SRL a fost obligat la plata sumei de 194.879 lei.
Intimata Administrația Finanțelor Publice B a depus la dosar o notă de ședință prin care a arătat că nota de restituire nr.4703/28.10.2009 a fost corect întocmită, cererea de chemare în garanție putând fi considerată ca lipsită de obiect.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 3222/CA/21 mai 2012 a Tribunalului Brașov este nefondat.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 3571/62/2010 reclamanta SC R I SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice B anularea notei de restituire nr. 4703/29.10.2009, prin care pârâta a dispus virarea sumei de 194.879 lei către lichidatorul SC D C SRL, anularea adresei nr. 98127/23.12.2009 emisă de pârâtă, prin care s-a soluționat negativ plângerea prealabilă, obligarea pârâtei la plata sumei de 194.879 lei reprezentând TVA deductibilă de rambursat și la plata cheltuielilor de judecată.
În această cauză pârâta Administrația Finanțelor Publice B a formulat cerere de chemare în garanție a SC D C SRL reprezentată legal prin lichidatorul G A solicitând obligarea chematei în garanție la restituirea sumei de 194.879 lei reprezentând TVA deductibilă de rambursat și la plata cheltuielilor de judecată solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Prin încheierea din 11 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr. 3571/62/2010 s-a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție a SC D C SRL și formarea unui nou dosar. În consecință s-a format dosarul nr. 11006/62/2010.
Prin sentința civilă nr. 1322/CA/19 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr. 3571/62/2010 s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. R I S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B.
S-au anulat nota de restituire nr. 4703/29.10.2009 și adresa nr. 982127/23.12.2009 emisă de pârâtă.
Pârâta a fost obligată la restituirea către reclamantă a sumei de 194.879 lei.
Pârâta a fost la plata către reclamantă a sumei de 4929,74 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 1437/R/23 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosar nr. 3571/62/2010 s-a respins recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 1322/CA/19.10.2010 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr. 3571/62/2010.
Recurenta a fost obligată să plătească intimatei SC R I SRL suma de 1000 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, respingând restul pretențiilor intimatei reclamante cu acest titlu.
În această situație sentința pronunțată de instanța de fond prin care s-a admis cererea de chemare în garanție este corectă.
Un prim aspect este cel reținut de instanța de fond potrivit căruia pentru a opera compensarea trebuie să existe raporturi juridice reciproce directe între părțile implicate, ceea ce în speță nu s-a realizat.
Un al doilea aspect este cel privitor la modul în care s-a soluționat în mod irevocabil cererea principală de chemare în judecată.
Actul prin care pârâta Administrația Finanțelor Publice B a restituit chematei în garanție SC D C SRL, prin lichidator G A, suma de 194.879 lei, a fost anulat irevocabil astfel că temeiul în baza căruia s-a restituit această sumă de bani nu mai subzistă.
Pe cale de consecință potrivit principiului "quod nullum est nullum producit effectum"; în mod corect instanța de fond a dispus restituirea acestei sume, pentru a da eficiență atât principiului menționat anterior cât și principiului repunerii părților în situația anterioară.
Pentru aceste considerente, constatând că motivele invocate în recurs sunt nefondate, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul declarat de recurenta de recurentul G A - Cabinet profesional, în calitate de lichidator judiciar al SC D C SRL, societate în insolvență împotriva sentinței civile nr. 3222/CA/21 mai 2012 a Tribunalului Brașov.
Decizia nr. 463/R/31 ianuarie 2013, Dosar nr. 11006/62/2010 - redactat judecător CEC
| ← Legea nr. 85/2006, art. 140, art. 142 . Jurisprudență Faliment | DESEMNAREA ADMINISTRATORULUI JUDICIAR ÎN CADRUL PRIMEI... → |
|---|
