Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 525/2014. Curtea de Apel CLUJ

Curtea de Apel CLUJ - Sentințe și decizii penale / 2014

Decizia nr. 525/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 1482/33/2013/a13

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.525/2014

Ședința publică din 8 septembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. Ș., judecător

GREFIER: B. M.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial C. reprezentat prin PROCUROR: A. M.

S-a luat spre examinare contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial C. împotriva încheierii penale nr.68/I/02.09.2014 a Tribunalului C., privind pe inculpatul B. I., având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. I. în stare de arest, asistat de apărător ales av.L. A. din cadrul Baroului M., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul Ministerului Public depune la dosar motivele contestației formulate de parchet.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public în baza art.425/1 al.7 pct.2 lit.a C.pr.pen., solicită admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate și în consecință, respingerea cererii de înlocuire a arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.

În susținerea contestației arată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de luare de mită, efectuare de operațiuni financiare și acte de comerț incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bunuri sau foloase necuvenite. De asemenea, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de folosire în orice mod direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase precum și a infracțiunilor de favorizarea infractorului și fals în declarații în formă continuată.

Apreciază necesară efectuarea unei analize referitoare la incidența dispozițiilor înscrise în art.242 al.2 C.pr.pen., care permit înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai puțin restrictivă. In cazul de față, susține că sunt îndeplinite condițiile generale pentru a dispune luarea unei măsuri preventive după cum este urmărit și scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, condiție cerută indiferent de natura și gravitatea măsurii preventive dispuse. Din această perspectivă, apare relevant a se analiza proporționalitatea măsurii preventive cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului precum și caracterul de necesitate a acesteia respectiv dacă măsura mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului urmărit. Așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de fond reține că la acest moment nu mai subzistă temeiul de arestare preventivă constând în înlăturarea stării de pericol generată asupra ordinii publice prin săvârșirea faptelor deduse judecății și, pe de altă parte, se analizează și în ce măsură arestarea preventivă luată față de inculpat respectă principiul proporționalității în raport de gravitatea acuzației adusă, respectiv a necesității menținerii măsurii preventive prin prisma intervalului de timp scurs de la momentul dispunerii acesteia de circa 10 luni și prin raportare la stadiul procedurilor din acest dosar.

Apreciază că măsura înlocuirii a fost determinată de concluzia referitoare la caracterul non necesar a măsurii arestului preventiv, apreciindu-se că nu mai există o stare de pericol pentru ordinea publică generată exclusiv de gravitatea acuzațiilor aduse.

Solicită a se avea în vedere că potrivit legislației naționale, în acord cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, bănuiala legitimă a săvârșirii unor infracțiuni de o gravitate sporită, abstractă și concretă, legitimează menținerea măsurii arestului preventiv ori de câte ori aceasta apare ca proporțională în raport de atingerea adusă valorilor ocrotite de legea penală pentru protejarea interesului general față de grava ingerință reprezentată de ilicitul penal săvârșit și pentru realizarea scopului urmărit de măsurile preventive.

În speța de față, susține că există cu necesitate pentru prezervarea și ocrotirea ordinii publice și pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, menținerea stării de arest preventiv față de inculpat ca o condiție sinegvanon.

Pornind de la definirea noțiunii de durată rezonabilă a procedurilor și a măsurii preventive, apreciază că în cauză nu se înregistrează o depășire a termenului rezonabil ținând seama de complexitatea cauzei și stadiul procedurilor, reținând că în intervalul de 10 luni de la data privării de libertate a inculpatului s-a parcurs întreaga fază a urmăririi penale, camera preliminară și fiind efectuat un număr semnificativ de acte de cercetare judecătorească.

Prin urmare, apreciază că nu ne aflăm în situația condamnată și sancționată de CEDO.

De asemenea, solicită a se avea în vedere și faptul că inculpatului i se impută comiterea de fapte de corupție în legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia ce constau tocmai în descoperirea și documentarea săvârșirii unor fapte penale grave, cu consecințe patrimoniale deosebite asupra bugetului de stat. Totodată inculpatului i se impută comiterea unor infracțiuni ce împiedică înfăptuirea justiției și de divulgarea unor informații ținând de ancheta penală, astfel că nu se poate accepta concluzia că simpla trecere a timpului a avut ca efect înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică ori lipsa de necesitate a măsurii arestului preventiv pentru realizarea scopului bunei desfășurări a procesului penal.

Starea de pericol pentru ordinea publică se raportează potrivit art.223 al.2 C.pr.pen., la gravitatea faptelor și circumstanțele de săvârșire a acestora, la persoana inculpatului, la anturajul și mediul din care acesta provine, acestea constituind criterii subsecvente.

Argumentul că inculpatul care este suspendat din funcție și din această perspectivă nu mai are posibilitatea să repete acte de aceeași natură nu poate fi însușit, acesta fiind un fapt evident fără semnificație în analizarea necesității menținerii arestului preventiv. A susține contrariul ar însemna anularea cel puțin parțială a motivelor care au determinat atât luarea cât și menținerea arestului preventiv până la acest moment.

In același timp, elementele ce țin de persoana inculpatului nu pot avea semnificația atribuită în cauză, câtă vreme, pe de o parte, calitatea specială a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, mediul din care provine nu au acționat ca factori inhibitori ai comportamentului ilicit iar, pe de pe altă parte, calitatea specială a inculpatului generează obligații legale suplimentare în totalitate ignorate de acesta, fapt ce determină constatarea existenței unor cauze de agravare legală a răspunderii penale.

Concluzionând, apreciază că nu au intervenit modificări care să genereze concluzia necesității înlocuirii măsurii arestării preventive, astfel că se impune respingerea cererii cu consecința menținerii arestului preventiv ca fiind legal întemeiată și necesară în cauză, sens în care solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată.

Apărătorul ales al inculpatului B. I. solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală pentru motivele arătate pe larg în considerentele hotărârii atacate.

În susținerea poziției procesuale arată că este a patra oară când se dispune ca măsura arestului preventiv să fie înlocuită și nu ca urmare a cererii formulată de inculpat ci din oficiu de către instanță, întrucât la data de 2.09.2014 cererea formulată de inculpat a fost respinsă ca fiind fără obiect.

Apreciază că susținerile reprezentantului Ministerului Public sunt netemeinice întrucât inculpatul nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, având o conduită procesuală ireproșabilă, nu s-a făcut dovada că ar încerca să influențeze vreun martor sau să determine o anumită turnură a unor declarații și tocmai modul în care s-au derulat audierile în cauză au determinat judecătorul fondului să constate că în continuare poate fi desfășurată activitatea de cercetare judecătorească fără să existe vreun pericol pentru buna desfășurare a procesului penal.

Susține că durata arestului preventiv a fost depășită iar în condițiile în care ea nu are o definiție clară, consideră că punctul de vedere exprimat de instanța de fond a fost mai bine argumentat iar raportat la faptul că inculpatul se află în stare de arest de circa 10 luni de zile, acest termen a fost depășit.

Cu privire la condiția proporționalității arată că aceasta trebuie îndeplinită cumulativ cu cea a necesității, necesitate care nu a fost dovedită și a fost perfect argumentată de prima instanță, fără ca acest aspect să fi fost combătut prin motivele contestației formulată de parchet iar în ce privește proporționalitatea apreciază că această măsură nu mai este proporțională cu faptele pentru care inculpatul este trimis în judecată. Susține că există posibilitatea ținerii inculpatului sub observație chiar dacă acesta nu este menținut în stare de arest preventiv, legiuitorul dând posibilitatea înlocuirii și revenirii cu privire la o măsură de care beneficiază inculpatul.

În concluzie, susține că își însușește în întregime argumentele arătate în considerentele hotărârii atacate care solicită a fi menținută ca fiind temeinică și legală.

Inculpatul B. I. având ultimul cuvânt, în legătură cu proporționalitatea măsurii arestului preventiv arată că la ultimul termen de judecată a fost audiat martorul B., depoziția sa fiind relevantă pentru starea de fapt și din acest punct de vedere apreciază că măsura arestului preventiv nu mai este proporțională cu faptele pentru care este cercetat. In ce privește buna desfășurare a procesului penal susține că va respecta toate obligațiile impuse în sarcina sa. Solicită a se avea în vedere că declarațiile martorilor audiați în cauză nu sunt în contradicție cu declarația sa.

CURTEA:

Prin încheierea penală nr.68 din 2 septembrie 2014 pronunțată în dosarul nr._ 3 a Tribunalului C., în temeiul art. 362, art. 208 al. 4 rap. la art. 242 al. 2 Cod de Procedură Penală a fost înlocuită măsura arestării preventive a inculpatului B. I. fiul lui I. și al lui M., născut la 04 aprilie 1967, aflat în prezent în stare de arest preventiv în Arestul IPJ Bihor, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu prev. de art. 202 al.4 lit.d Cod de Procedură Penală.

În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală s-a constatat că inculpatul B. I. locuiește în loc. Oradea ., jud.Bihor, și s-a impus inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul situat la adresa de mai sus, fără permisiunea instanței de judecată.

În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu inculpatul are următoarele obligații:

a. să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori va fi chemat;

b. să nu comunice direct sau indirect cu inculpatul A. R. M. și cu martorii menționați în rechizitoriul Parchetului de pe lângă ICCJ – D. – Serviciul Teritorial Oradea, dosar nr.89/P/2013.

În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

S-a dispus comunicarea copiei de pe prezenta către organul de poliție în a cărei circumscripție locuiește inculpatul - desemnat cu supravegherea, serviciului public comunitar de evidență a persoanelor și organelor de frontieră.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, formulată de către inculpatul B. I., ca fiind rămasă fără obiect.

În baza art. 275 alin. 3 Cod de Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea, cu nr. 89/P/2013 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B. I., pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 254 al.1 și 2 C.pen. cu referire la art. 6 și 7 al.1 din Legea nr.78/2000 rep., efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite prev. de art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000 rep., de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 republicată( două fapte), de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin. 1 Cod penal ( două fapte) și de fals în declarații în formă continuată, prev. de art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a și b Cod penal, precum și a inculpatului A. R.-M., cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 republicată, și de complicitate la favorizare a infractorului, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 264 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal.

În actul de acuzare s-a reținut în esență că în perioada ianuarie 2011-septembrie 2013, în calitate de adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Poliție Bihor, având în coordonare Serviciul de Investigare a Fraudelor, inculpatul B. I. a primit foloase necuvenite, sub forma unor sume de bani în cuantum total de 75 000 euro de la numita G. M.-O. pentru a proteja activitatea infracțională a acesteia și a altor persoane în complicitate cu care a fraudat bugetul consolidat al statului.

În cursul anului 2011, inculpatul a împrumutat-o pe martora G. M.-O. cu suma totală de 45 000 euro, necesară finanțării unor activități comerciale derulate prin intermediul a trei societăți comerciale, în domeniul comerțului intracomunitar cu zahăr, ulei și alte produse alimentare, în condițiile în care cunoștea că aceasta era implicată în activități de evaziune fiscală, iar în schimb a pretins și primit dobânzi în sumă totală de 75 000 euro. Totodată, a pus la dispoziția martorilor G. M.-O. și Toncz Z., cercetați în dosarul de evaziune fiscală nr.575/P/2012, informații nedestinate publicității, pentru a obține un folos patrimonial și a divulgat informații confidențiale din cadrul anchetei acelorași persoane, în scopul îngreunării urmăririi penale, prin avertizarea lor despre interceptarea comunicațiilor telefonice și pregătirea efectuării unor percheziții domiciliare.

De asemenea, prin același rechizitoriu, față de inculpatul B. I. a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată pentru infracțiunile prev. de art 12 lit.b din Legea nr.78/2000, art.264 alin.1 C.pen. și art 292 C.pen., cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., reținându-se în esență că inculpatul nu a menționat în declarațiile de avere pe care le-a întocmit la 20 iulie 2007, 29 iulie 2008 și 15 ianuarie 2009 împrumutul în sumă de 60.000 euro pe care l-a contractat de la un om de afaceri, cadoul de 12.000 lei pe care l-a primit de la o altă persoană;depunerea sumei totale de 45.000 euro în două conturi din Germania și a menționat, în mod fals, că a vândut, la 18.07.2007, un apartament în valoare de 56 000 euro precum și că, în perioada mai-octombrie 2013, l-a ajutat pe inculpatul Bara C. C. să se sustragă de la urmărire penală, furnizându-i informații despre activitățile de urmărire penală planificate, atât acestuia, cât și celorlalte persoane implicate în activitatea infracțională, în scopul îngreunării urmăririi penale, folosind informații nedestinate publicității în legătură cu activitatea de urmărire penală în dosarul nr. 25/P/ 2013, la care a avut acces în virtutea funcției.

Prin Ordonanța din data de 6.11.2013 ,ora 17.15 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea s-a dispus reținerea inculpatului B. I. pe o durată de 24 ore.

Prin Încheierea penală nr. 5/I/P/7.11.2013 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea în dosarul cu nr._ al aceleiași instanțe s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. I. pe o durată de 29 de zile, fiind emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 5/7.11.2013. Ulterior, prin Încheierea penală nr. 6/I/P/2013 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul cu nr._ al aceleiași instanțe, s-a dispus prelungirea măsurii preventive a arestării preventive, pe o durată de 30 de zile, din data de 06.12.2013 și până la data de 04.01.2014 inclusiv .

Prin Încheierea nr. 1100 din data de 6 decembrie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel C., iar cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 18.12.2014 și fixat termen pentru soluționare, prin repartizare aleatorie, la data de 17 ianuarie 2013.

Conform art. 300¹ C.pr.pen., la primirea dosarului, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, Curtea de Apel C. a constatat în conformitate cu art. 160^balin. 3 Cod procedură penală că temeiurile care au determinat arestarea nu s-au modificat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, dispunând prin încheierea din 20 decembrie 2013, menținerea măsurii arestării preventive, hotărâre menținută prin Decizia penală nr. 98 din 13 ianuarie 2013 în dosar nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Având în vedere . Noului cod de procedură penală la 1 februarie 2013, în baza art.6 alin.2 din Legea nr.255/2013, la termenul de judecată din data de 07.02.2014 Curtea de Apel C. a dispus trecerea cauzei în procedura camerei preliminare la judecătorul investit cu fondul.

După trimiterea dosarului la judecătorul de cameră preliminară, la data de 7 februarie 2014, s-a procedat în conformitate cu art. 348 alin. 2 Cod procedură penală la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului B. I., dispunându-se menținerea acesteia.

Prin încheierea penală nr.60 din 28 februarie 2014 s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul B. I. cu măsura arestului la domiciliu prev. de art. 204 alin. 4 lit. d Cod procedură penală pe o durată de 30 zile, însă prin Decizia penală nr. 853 din 07 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial C., s-a desființat încheierea penală nr. 60 din data de 28 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel C. și s-a respins cererea formulată de către inculpatul B. I. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu și, în baza art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Ulterior, prin încheierile judecătorului de cameră preliminară respectiv a instanței de judecată s-a constatat legalitatea și temeinicia arestului preventiv și s-a dispus menținerea acestuia.

Potrivit art. 362 al.2 C.pe.pen. în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 208 C.pr.pen.

Potrivit art. 208 al.2 C.pr.pen. instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea acesteia, cu citarea inculpatului.

În ceea ce privește temeiul de arestare preventivă, judecătorul a reținut că inculpatul B. I. a fost arestat preventiv prin Încheierea penală nr. 5/I/P/7.11.2013 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea în dosarul cu nr._ al aceleiași instanțe, avându-se în vedere dispozițiile art. 148 lit. f C.pr.pen. din anul 1968 iar ulterior, după . NCPP, în cauză au fost invocate dispozițiile art. 223 alin.2 C.pr.pen. rap.la art.202 C.pr.pen.

Potrivit art. 202 al.1 C.pr. pen. măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni iar potrivit art. 202 al.2 C.pr.pen. orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

Potrivit art. 223 C.pe.pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune de corupție și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, noțiunea de suspiciune rezonabilă ca noțiuneautonomă depinde de circumstanțele particulare ale fiecărui caz, însă în esență, faptele pe care se bazează trebuie să fie nu doar sincere și autentice, ci ele trebuie să fie apte a convinge un observator independent că acea persoană este posibil să fi comis respectiva infracțiune (cauzele Fox, Campbell și Hartley contra Marii Britanii și Erdagoz contra Turciei).

Tribunalul a constatat că față de inculpat există în continuare probe din care rezultă o suspiciune rezonabilă de comitere a faptelor de care este acuzat. În ceea ce privește probele din cuprinsul cărora rezultă aceasta, cu privire la comiterea în cauză a infracțiunilor ce constituie învinuirea, instanța a constatat că acestea se regăsesc în denunțul și declarațiile numitei G. M. O., declarațiile martorilor Toncz Z., H. C. A., N. L. O., B. C., B. M., Banczic T., F. M., declarațiile inculpatului, procese verbale de percheziție, de redare a convorbirilor telefonice și a discuțiilor din mediu ambiental, precum și a activităților de supraveghere operativă, mijloace de probă din care se desprinde în esență starea de fapt anterior expusă.

Însă, deși probele din care se desprinde suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele imputate subzistă și în prezent, temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a inculpatului au suferit modificări impunându-se înlocuirea acestei măsuri preventive cu o alta mai ușoară, de asemenea privativă de libertate, cea a arestului la domiciliu. În acest sens, instanța de judecată a constatat că nu se mai poate reține în această fază procesuală că privarea de libertate a inculpatului este în continuare necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Astfel, în lipsa oricăror alte date aprecierea asupra acestei stări de pericol s-a făcut până în prezent raportat în cea mai mare parte la gravitatea faptelor ce fac obiectul acuzației aduse și a calității deținute de inculpat la momentul comiterii presupuselor fapte imputate. Or, dacă acestea au putut inițial justifica privarea de libertate, după intervalul de timp scurs de atunci și față de stadiul actual al procedurilor, arestarea preventivă nu se mai poate întemeia exclusiv pe acestea - în acest sens s-a pronunțat în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( a se vedea spre exemplu hotărârile pronunțate în cauzele Goral contra Poloniei, Al Akidi contra Bulgariei, Klyakhin contra Rusiei), cu atât mai mult cu cât, în ceea ce privește primul aspect, legat de gravitatea faptei, aceasta constituie o împrejurare ce nu este pe parcursul procedurilor susceptibilă de modificare astfel că persistența sa ar trebui să conducă automat la o perpetuare sine die a stării de arest preventiv, ceea ce este incompatibil cu prevederile art. 5 parag.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (sens în care s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu hotărârile pronunțate în cauzele Belchev contra Bulgariei, Kuibishev copntra Bulgariei). În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, legat de calitatea deținută de inculpat la momentul comiterii faptelor, este de reținut că acesta este în prezent suspendat din funcție și, oricum, măsura preventivă a arestului la domiciliu nu ar permite reluarea activității de către acesta.

Pe de altă parte, la acest moment procesual, instanța de judecată a apreciat că se impune a se analiza și în ce măsură arestarea preventivă dispusă față de inculpat respectă principiul proporționalității măsurii preventive dispuse cu gravitatea acuzației aduse respectiv al necesității menținerii măsurii preventive, prin prisma intervalului de timp scurs de la momentul dispunerii acesteia respectiv prin raportare la stadiul procedurilor în această cauză.

Astfel, în ceea ce privește intervalul de timp scurs de la momentul dispunerii arestării preventive a inculpatului B. I., instanța de judecată a reținut că arestarea preventivă a acestuia a avut loc prin Încheierea penală nr. 5/I/P/2013 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea în dosarul cu nr._ al aceleiași instanțe, emisă la data de 07.11.2014 . Inculpatul a fost practic privat de libertate din data de 06.11.2013 când a fost reținut, deci de 10 luni . Din această perspectivă se impune a analiza în ce măsură aceste interval de timp scurs nu a atins un termen rezonabil al privării de libertate, în acord cu practica CEDO. Așadar, așa cum s-a afirmat în repetate rânduri în jurisprudența instanței de contencios european, în vederea respectării principiului legalității privării de libertate, este esențial ca, în situația în care persoana se află în stare de detenție, instanțele de judecată să aprecieze dacă termenul care a curs înaintea judecării acuzatului a depășit la un moment dat limitele rezonabile, adică acelea ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, ar putea fi în mod rezonabil să fie impus unei persoane prezumate a fi nevinovată. Cu alte cuvinte, detenția provizorie a unui acuzat nu poate fi menținută dincolo de limitele ei rezonabile.

Conform art.5 paragraful 3 din Convenția Europeană, durata rezonabilă a măsurii preventive a arestării preventive se analizează în concret, în funcție de trăsăturile specifice fiecărei cauze, instanțelor naționale revenindu-le obligația să argumenteze cu probe motivele prelungirii detenției, persistența motivelor plauzibile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni nu mai este suficientă după o anumită perioadă de timp, trebuind relevată existența fie a pericolului ca inculpatul să fugă sau să comită noi infracțiuni, fie a protejării ordinii publice.

Or, în raport de aceste criterii desprinse din jurisprudența CEDO, instanța de judecată a apreciat că, raportat la complexitatea cauzei, ce nu apare cu totul deosebită, la persoana inculpatului care nu are antecedente penale, care are studii superioare și care mai mulți ani a activat în cadrul IPJ Bihor, intervalul de timp scurs de la arestarea preventivă a inculpatului, apare ca fiind rezonabil, menținerea aceleiași măsuri preventive, cea mai restrictivă de drepturi, tinzând să devină excesivă.

Acest criteriu al proporționalității măsurii preventive dispuse se raportează, potrivit textului legal, la gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului, gravitate care în principiu rămâne aceeași pe parcursul desfășurării procedurilor penale și prin urmare raportarea strictă la aceasta, fără luarea în calcul a dinamicii procedurilor, a timpului scurs de la dispunerea măsurilor preventive ori a garanțiilor procesuale oferite de celelalte măsuri preventive prev. de art. 202 al.4 C.pr.pen., ar face imposibilă reanalizarea principiului proporționalității arestului preventiv.

În ceea ce privește criteriul necesității menținerii măsurii arestării preventive, față de stadiul actual al procedurilor, instanța de judecată apreciază la acest moment procesual că acesta nu mai subzistă, o altă măsură preventivă respectiv cea a arestului la domiciliu fiind suficientă pentru atingerea scopului măsurilor preventiv, prev. de art. 202 al.1 C.pr. pen. constând în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Astfel, în prezent dosarul a depășit faza camerei preliminare, a fost chiar demarată cercetarea judecătorească, fiind audiați inculpații și mare parte din martorii cu o deosebită relevanță în cauză. Prin urmare, din această perspectivă, buna desfășurare a procedurilor nu ar putea în mod obiectiv cum să fie afectată, chiar dacă inculpatul ar manifesta intenții în acest sens, aspect puțin probabil față de intervalul de timp în care s-a aflat în stare de arest preventiv și conștientizarea pe deplin a riscurilor unei astfel de acțiuni, coroborat cu rigorile impuse de arestul la domiciliul, măsură preventivă de asemenea privativă de libertate. După circa 10 luni de arest preventiv, instanța de judecată apreciază că posibilitatea de a încerca o influențare a martorilor de către inculpat, raportat la persoana acestuia, calitatea de polițist deținută coroborat și cu relațiile concrete dintre acesta și martorii cauzei ce au mai rămas de audiat, pe care parțial nici nu îi cunoaște sau cel puțin nu rezultă din actele de urmărire penală că anterior prezentelor proceduri între aceștia ar fi existat contacte, este extrem de redusă. În plus, în cauză nu s-a făcut dovada că la modul concret inculpatul ar fi încercat la vreun moment dat să influențeze bunul mers al dezbaterilor iar riscul comiterii de infracțiuni similare este redus, mai ales în contextul suspendării inculpatului din funcția din cadrul IPJ Bihor, deținută la data evenimentelor.

Concluzionând, față de aspectele sus indicate, instanța de judecată a apreciat că la acest moment procesual măsura preventivă a arestului la domiciliu prin dispunerea mai multor obligații în sarcina inculpatului, este suficientă pentru realizarea scopului măsurilor preventive respectiv pentru asigurarea bunei desfășurări a judecării cauzei, astfel că, în temeiul art. 362, art. 208 al. 4 rap. la art. 242 al. 2 Cod de Procedură Penală a dispus înlocuirea măsura arestării preventive a inculpatului B. I. fiul lui I. și al lui M., născut la 04 aprilie 1967, aflat în prezent în stare de arest preventiv în Arestul IPJ Bihor, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu prev. de art. 202 al.4 lit.d Cod de Procedură Penală.

În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu inculpatul se va supune următoarele obligații: să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori va fi chemat respectiv să nu comunice direct sau indirect cu inculpatul A. R. M. și cu martorii menționați în rechizitoriul Parchetului de pe lângă ICCJ – D. – Serviciul Teritorial Oradea, dosar nr.89/P/2013.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

În ceea ce privește cererea de revocare a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar, în principal, respectiv a arestului la domiciliu, în subsidiar, față de soluția dispusă în procedura de verificare a stării de arest preventiv, conf. art.362 C.pr.pen. instanța a constatat că aceasta a rămas fără obiect. Cu privire la această soluție dispusă în raport de cererea formulată de către inculpat, instanța de judecată a reținut că potrivit art.208 alin.2 și 4 C.p.p. instanța de judecată este datoare să verifice din oficiu dacă subzistă sau nu temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive înainte de expirarea acesteia, deci să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea și temeinicia acesteia. Pe de altă parte, art.362 alin.1 C.p.p. permite instanței ca din oficiu să dispună înlocuirea măsurii arestului preventiv în condițiile cerute de art.242 alin.2 C.p.p. și anume când în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art.202 C.p.p Coroborând textele de lege menționate, s-a apreciat că, instanța, din oficiu în procedura verificării legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv poate dispune înlocuirea aceste măsuri cu o altă măsură preventivă, iar consecința firească a unei astfel de soluții este respingerea ca rămasă fără obiect a cererii inculpatului.

În baza art. 275 alin. 3 Cod de Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-D.-SERVICIUL TERITORIAL C., solicitând instanței de control judiciar, a admite contestația formulată, cu consecința respingerii cererii de înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu și a se menține măsura arestului preventiv.

|Astfel, din perspectiva textului de lege analizat, pentru a se dispune înlocuirea măsurii preventive cu o măsură mai ușoară se impune îndeplinirea cumulativă a două condiții. Cea dintâi, îndeplinită în speță, presupune a fi realizate condițiile pentru luarea măsurii mai ușoare -arestul la domiciliu prev. de art. 218 C.p.p. In același timp, textul obligă imperativ la evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpatului pentru ca judecătorul să concluzioneze că măsura mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 C.p.p. In mod indubitabil, condițiile generale pentru a se dispune luarea unei măsuri preventive sunt îndeplinite în speță, după cum este urmărit, în mod necesar scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, condiție cerută indiferent de natura ori gravitatea măsurii preventive dispuse. Relevant apare din această perspectivă a analiza proporționalitatea măsurii preventive cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului precum și caracterul de necesitate al acesteia, respectiv dacă măsura mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului urmărit.

Instanța fondului a reținut, pe de o parte, că nu mai există, la acest moment, temeiul de arestare preventivă constând în înlăturarea stării de pericol generată asupra ordinii publice prin comiterea faptelor. Pe de altă parte, s-a analizat și în ce măsură arestarea preventivă dispusă față de inculpat respectă principiul proporționalității măsurii preventive dispuse cu gravitatea acuzației aduse respectiv al necesității menținerii măsurii preventive, prin prisma intervalului de timp scurs de la momentul dispunerii acesteia de circa 10 luni respectiv prin raportare la stadiul procedurilor în această cauză. S -a constat că măsura înlocuirii arestului preventiv a fost determinată de concluzia privind caracterul ne-necesar al măsurii arestului preventiv, apreciindu-se că nu mai există o stare de pericol pentru ordinea publică generată exclusiv de gravitatea acuzațiilor aduse.

Un argument suplimentar prezentat vizează atingerea termenului rezonabil al privării de libertate, apreciindu-se că raportat la complexitatea cauzei, ce nu apare cu totul deosebită, la persoana inculpatului care nu are antecedente penale, are studii superioare și mai mulți ani a activat în cadrul IPJ Bihor, intervalul de timp scurs de la arestarea preventivă a inculpatului, apare ca fiind rezonabil, menținerea aceleiași măsuri preventive, cea mai restrictivă de drepturi, tinzând să devină excesivă.

In ceea ce privește Ministerul Public, s-a reținut că, atât potrivit legislației naționale cât și în acord cu practica CEDO, bănuiala legitimă a comiterii unor infracțiuni de o gravitate sporită, abstractă și concretă, va legitima menținerea măsurii arestului preventiv ori de câte ori aceasta apare ca proporțională în raport de atingerea adusă valorilor ocrotite de legea penală, pentru protejarea interesului general față de grava ingerință reprezentată de ilicitul penal comis și pentru realizarea scopului urmărit de măsurile preventive. S-a apreciat că speța dedusă judecății, aflată în faza cercetării judecătorești, reclamă cu necesitate, pentru prezervarea ordinii publice și pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, menținerea stării de arest preventiv față de inculpat.

Pornind de la definirea noțiunii de durată rezonabilă a procedurilor și a măsurii preventive, apreciem că în prezenta speță nu înregistrăm depășirea termenului rezonabil, ținând seama de complexitatea cauzei și stadiul procedurilor, reținând că în intervalul de 10 luni de la data privării de libertate s-a parcurs întreaga fază a urmăririi penale, camera preliminară, fiind efectuate și un număr semnificativ de acte de cercetare judecătorească. Astfel, nu ne aflăm în situația condamnată și sancționată de instanța de la Strasbourg, de " așteptare în detenție provizorie " în vederea judecății.

Inculpatului i se impută comiterea de fapte de corupție în legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia, ce constau tocmai în descoperirea și documentarea săvârșirii unor fapte penale grave, cu consecințe patrimoniale deosebite asupra bugetului de stat. De asemenea, i se impută săvârșirea unor infracțiuni ce împiedică înfăptuirea justiției și de divulgare a unor informații ținând de ancheta penală, astfel că nu putem accepta cu ușurință concluzia că simpla trecere a timpului a avut ca efect înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică ori lipsa de necesitate a măsurii arestului preventiv pentru realizarea scopului bunei desfășurări a procesului penal. Starea de pericol pentru ordinea publică rezultă ex re și se raportează potrivit art. 223 alin . 2 C.p.p. la gravitatea faptelor și circumstanțele de comitere, persoana inculpatului, anturajul și mediul din care acesta provine fiind criterii subsecvente, astfel cum deducem din simpla analiză a textului legal incident.

Argumentul că inculpatul, fiind suspendat din funcție, nu mai are posibilitatea de a repeta fapte de aceeași natură,nu poate fi însușit, acesta fiind un fapt evident însă fără semnificație în analiza necesității menținerii măsurii arestului preventiv. A susține contrariul, ar însemna anularea, cel puțin parțială, a motivelor ce au determinat atât luarea cât și menținerea măsurii arestului preventiv până la acest moment. In același timp, elementele ce țin de persoana inculpatului nu pot avea semnificația atribuită în cauză, câtă vreme, pe de o parte calitatea specială a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, mediul din care provine etc. nu au acționat ca factori inhibitori ai comportamentului ilicit iar, pe de altă parte, calitatea specială a inculpatului generează obligații legale suplimentare, totalmente ignorate de către acesta, fapt ce determină incidența unor cauze de agravare legală a răspunderii penale.

Analizând contestația formulată prin prisma motivelor invocate, judecătorul de drepturi și libertăți constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Înainte de a proceda la analizat motivelor invocate în contestația formulată de MINISTERUL PUBLIC trebuie făcută precizarea că, prin încheierea contestată, instanța fondului nu a admis cererea de înlocuire a arestului preventiv formulată de către inculpat, ci a dispus, din oficiu, cu prilejul verificării și temeiniciei arestului preventiv a inculpatului, înlocuirea acestei măsuri preventive cu măsura arestului la domiciliu.

Astfel, contrar criticilor formulate de Ministerul Public, Curtea constată că încheierea contestată este legală și temeinică.

Judecătorului fondului a făcut o analiză pertinentă a dispozițiilor art. 362 alin 2 Cod procedură penală, coroborat cu art 208 alin 2 Cod procedură penală și a constatat că probele administrate până în acest moment a procesului penal sunt apte să convingă un observator obiectiv că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-D.-SERVICIUL TERITORIAL C., respectiv pentru infracțiunea de luare de mită prev de art 254 alin 1 și 2 Cod penal cu raportare la art 6 și 7 alin 1 din Legea nr. 78/2000 republicată, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prev de art 12 lit a din Legea nr. 78/2000, de folosire în orice mod direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prev de art. 12 lit b din Legea nr. 78/2000- două fapte, de favorizarea infractorului prev de art 264 alin 1 CP – două fapte, și de fals în declarații în formă continuată prev de art 292 CP cu aplicarea art 41 alin 2 CP, toate cu aplicarea art 33 lit a și b CP.

De asemenea, este de necontestat că acuzațiile formulate împotriva inculpatului, atât prin conținutul lor concret, prin modalitatea în care se susține că acestea au fost comise, împrejurările în care acestea au fost pretins săvârșite, și funcția de care inculpatul s-a folosit pentru a comite aceste fapte, au o gravitate peste medie.

Însă, raportarea la 10 luni de la arestarea preventivă a inculpatului doar la gravitatea acuzațiilor formulate față de el, contravine practicii constante a CEDO, și aduce atingere drepturilor și libertăților inculpatului așa cum sunt ele garantate prin CEDO și libertăților cetățenești.

În art. 242 Cod procedură penală, în alin. 2 stipulează că măsura preventivă se înlocuiește din oficiu sau la cerere dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia, și în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art 202 alin 1 CP.

Or, până la acest moment procesual nu au fost aduse probe sau indicii cu privire la faptul că inculpatul ar încerca să împiedice buna desfășurare a procesului penal, că ar încerca să se sustragă de la judecată, ori că ar încerca să săvârșească alte infracțiuni.

Așa cum a reținut și instanța fondului, martorii cheie ai acuzării au fost audiați în condiții de oralitate și contradictorialitate de către o instanță independentă, inculpații au dat deja declarații în fața instanței și nu există date și nici măcar indicii că inculpatul dacă ar fi lăsat în libertate, ar încerca să influențeze depozițiile martorilor care urmează a fi audiați în continuare.

Apreciem și noi, asemenea instanței fondului că durata arestului preventiv a depășit limitele rezonabile, așa cum am mai arătat și anterior, inculpatul fiind în stare de arest preventiv din 6 noiembrie 2013.

Este adevărat că suntem în prezenta unei cauze, relativ complexe si că durata proceduri nu este imputabilă organelor judiciare, însă nu este imputabilă nici inculpatul care a dat declarații ori de câte ori a fost solicitat de către organele de urmărire penală și de către instanță.

La acest moment, punând în balanță interesul general al societății de a se dispune față de persoanele bănuite de comiterea unor infracțiuni grave, măsuri care să descurajeze comiterea de fapte similare de alte persoane, cu interesul personal al inculpatului de a fi judecat în continuare fără a fi arestat preventiv, apreciem că interesul personal al inculpatului atârnă mai greu în balanță.

Pe de o parte nu trebuie omis nici faptul că instanța fondului, în mod corect, a apreciat că se impune luarea față de acesta a măsurii arestului la domiciliu, măsură care constituie în viziunea Codului de procedură penală tot o măsură preventivă privativă de libertate care restrânge semnificativ libertatea de mișcare a inculpatului și viața socială a acestuia.

Contrar criticilor formulate de P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-D.-SERVICIUL TERITORIAL C. măsura arestului la domiciliu este suficientă pentru a se realiza scopul prevăzut de art 202 alin 1 Cod procedură penală, deoarece așa cum am arătat și anterior nu există probe sau indicii că inculpatul ar încerca să îngreuneze aflarea adevărului în prezentul proces, și este și proporțională cu gravitatea acuzației adusă persoanei față de care este luată.

Instanța fondului în mod corect a reținut că menținerea arestului preventiv după o anumită perioadă nu mai poate fi raportată doar la gravitatea acuzației formulată față de inculpat, și trebuie analizată și persoana inculpatului, anturajul din care acesta provine, studiile acestuia și conduita acestuia pe care avut-o înainte de săvârșirea infracțiunii.

Astfel, Curtea Europeană a drepturilor Omului a decis în numeroase cauze că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, fără îndoială, unul din factorii pertinenți pentru a menține o măsură preventivă privativă de libertate, dar nu legitimează, prin ea însăși o lungă detenție preventivă.

Uneori, prin deosebita lor gravitate și prin reacția publicului față de săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot produce o anumită tulburare socială, de natură a justifica o detenție provizorie, pe o anumită perioadă de timp. Totuși nu poate fi apreciat ca un motiv pertinent și suficient pentru menținerea detenției preventive decât dacă eliberarea celui în cauză ar constitui în mod real o tulburare a ordinii publice; detenția nu este legitimă decât dacă ordinea publică rămâne realmente amenințată; continuarea ei nu ar putea să anticipeze cu privire la o pedeapsă privativă de libertate.

În acest context este relevantă poziția instanței fondului care a constatat că inculpatul, fiind suspendat din funcția pe care o ocupa la momentul comiterii faptelor pentru care a fost trimis în judecată, nu mai constituie un veritabil și real pericol pentru ordinea publică.

Pentru aceste considerente va fi respinsă contestația formulată de D., conform dispozitivului.

Văzând și prevederile art 275 alin 3 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 206 Cpp respinge ca nefondată contestația formulată de către P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -D.- Serviciul Teritorial C. împotriva încheierii penale nr.68/I/02.09.2014 a Tribunalului C..

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de azi, 08 septembrie 2014.

JUDECĂTOR DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚIGREFIER

M. ȘORTANMARIANA B.

Red. M.Ș./M.N.

4 ex./11.09.2014

Jud.fond.-R. M.

← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr....		Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... →

Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 525/2014. Curtea de Apel CLUJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 525/2014. Curtea de Apel CLUJ