Mărturia mincinoasă. Art.273 NCP. Decizia nr. 857/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 857/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 6038/200/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR. 857
Ședința publică din data de 18 septembrie 2014
PREȘEDINTE – I. N.
JUDECĂTOR – C. R.
GREFIER – C. M.
Ministerul Public fost reprezentat de procuror I. V., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de partea civilă. B. și de inculpațiiA. C., fiul lui G. și M., născut la data de 09 octombrie 1957, domiciliat în comuna Cochirleanca, ., CNP-_ și C. C., fiica lui I. și E., născută la data de 19 octombrie 1977, domiciliată în B., Cartier D. ..4, . CNP-_, împotriva sentinței penale nr.376 din data de 01 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria B..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 04 septembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 14 septembrie 2014, ce a fost preschimbată pentru data de 18 septembrie 2014, când a dat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 376 din data de 01 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria B., în temeiul disp. art. 273 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, au fost condamnați inculpații A. C., fiul lui G. și M., născut la data de 09 octombrie 1957, domiciliat în ., CNP-_ și C. C., fiica lui I. și E., născută la data de 19 octombrie 1977, domiciliată în B., Cartier D. ., județul B. CNP-_, la pedeapsa de câte 1 an închisoare, pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, săvârșită în data de 07.06.2007.
În baza disp. art. 81 Cod penal din anul 1969 și art. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată celor doi inculpați, pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit potrivit art. 82 Cod penal din 1969.
Conform art. 404 Cod proc. penală s-a atras atenția inculpaților cu privire la dispozițiile art. 83 Cod penal din anul 1969.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Tribunalul B. sub nr._, în temeiul art. 2781 Cod proc. penală, învinuiții C. C. și A. C. și . S.R.L au formulat plângeri împotriva ordonanței procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B. de scoatere de sub urmărire penală și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ din data de 22.02.2012 adoptată în dosarul nr. 37/P/2011.
Prin Sentința penală nr. 52 din 06.03.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, în baza art. 2781 alin. 8 lit. b) și c) Cod proc. penală, a fost admisă plângerea formulată de S.C. G. I. SRL B., prin reprezentanții săi legali, Mazzucchelli Giovani și Zoccatelli Giuseppe, s-a desființat, în parte, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din data de 22.02.2012 și în baza art. 2781 alin. (8) lit. c) Cod proc. penală, constatându-se că la dosar sunt probe cu privire la săvârșirea de către învinuiții C. C. și A. C. a infracțiunilor de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 Cod penal, s-a dispus trimiterea cauzei la Judecătoria B. cu privire la cei doi învinuiți pentru a soluționa cauza în fond în conformitate cu art. 2781 alin. (8) lit. c) și art. 25 Cod proc. penală.
În baza art. 2781 alin.8 lit. b) Cod proc. penală cauza a fost trimisă procurorului din cadrul aceluiași parchet în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii A. C., C. C. și P. D. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin. 1- 3 Cod penal, conform considerentelor respectivei sentințe și au fost respinse plângerile formulate de către învinuiții C. C. și A. C. cu privire la aceeași ordonanță, ca nefondate.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria B. la data de 01.04.2013, sub nr._ .
S-a reținut de magistratul fondului că potrivit art. 2781 alin. 9 Cod proc. penală, actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea petentei S.C. G. Ital Trading S.R.L, care a invocat următoarele: - întrucât din probele administrate în prezenta cauză a rezultat că nici unul dintre cumpărători nu a putut face dovada plății prețului pentru terenul cumpărat, se poate reține că sunt suficiente probe cu privire la comiterea de către aceștia a complicității la infracțiunea de înșelăciune; aceștia au urmărit să-i fraudeze pe asociații italieni încă de la momentul constituirii societății; -faptul că cele două tranzacții au fost fictive s-a reținut și în dosarul penal nr._ al Tribunalului B.; - pe baza înscrisurilor depuse la dosar se poate constata că toate aceste persoane au acționat în cadrul unei asocieri infracționale; - nu s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale cu privire la infracțiunea de fals în declarații în condițiile în care acesta s-a comis în anul 2007; - se impune a se reține vinovăția și a făptuitorilor C. C., M. Miltiade M. și D. C. cu privire la infracțiunile pentru care au fost reclamați, aspecte ce rezultă din toate mijloacele de probă administrate; aceștia au dat declarații prin care au intenționat să-l favorizeze pe P. I. și au încasat diferite sume de bani pentru ce nu au fost declarate și impozitate în condițiile legii; - s-a apreciat că expertul desemnat în cauză, C. A. a comis cele două infracțiuni reclamate întrucât sumele reținute de către acesta nu au corespondent în realitate și au fost de natură să-l favorizeze pe P. I. S..
În continuare, s-a reținut că în cauză a fost audiată inculpata C. C., care a precizat că știe pentru ce este trimisă în judecată și că nu recunoaște săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa. A precizat aceasta că nu se afla în nicio o relație cu niciuna din persoanele implicate în această cauză, a cumpărat terenul situat pe . municipiul B. de la P. S., pentru care a plătit suma de 740 milioane lei vechi; nu a avut o relație cu P. S. iar la momentul cumpărării, în anul 2005, nu era în relație cu P. D., pe care îl cunoștea anterior anului 2005, iar copii ei cu acesta au 7 și 4 ani, primul copil fiind născut la data de 06.01.2006.
Totodată, a menționat că banii pentru cumpărarea terenului i-a obținut din activitatea desfășurată în Italia, unde a avut viză de muncă și i-a schimbat la casele de schimb. A apreciat aceasta că la momentul semnării contractului avea o societate înființată cu concubinul său P. D. și a aflat de vânzarea terenului de la P. S.. În Italia a lucrat un an și ceva, iar perioada cea mai lungă a fost de 6 luni. Nu-și amintește dacă în 2005 îl cunoștea pe inculpatul A. C..
În ceea ce îl privește pe inculpatul A. C., s-a reținut că acesta a precizat că nu recunoaște fapta de mărturie mincinoasă, nu avea nici o relație de prietenie sau de familie cu P. I. S., nu era concubinul mamei acestuia; s-a cunoscut cu mama lui P. după încheierea contractului, la vremea respectivă a plătit 100 și ceva de milioane și este și în prezent în posesia acestui teren; suma respectivă a obținut-o din plățile compensatorii de la Schela B.; despre vânzarea terenului respectiv a aflat de pe un afiș aflat pe gardul terenului; nu-i cunoștea pe P. S. sau pe fratele acestuia.
În cauză au fost audiat martorul din acte P. D..
Examinând întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
La data 15.01.2011 a fost începută urmărirea penală față de învinuiții A. C. și C. C. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 Cod penal, constând în aceea că au dat declarații nereale, cu ocazia audierii în calitate de martori în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj.
Pe baza mijloacelor de probă administrate de către organele de urmărire penală s-au reținut următoarele:
În cursul anului 2004, P. I. S. a cunoscut doi cetățeni italieni, Mazzucchelli Giovanni și Zoccatelli Giuseppe și a convenit cu aceștia să înființeze în România o societate comercială în care toți trei să aibă calitatea de asociați și să dețină fiecare 33,3% din capitalul social și întrucât cetățenii italieni nu puteau să vină destul de des în România, au întocmit în Italia trei procuri speciale:
- procura nr._ prin care cetățenii italieni împuterniceau pe P. I. S. să fie reprezentantul acestora în România și să ridice cazierele fiscale pentru înființarea unei societăți comerciale în România conform dispozițiilor Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale; "
- procura nr._ prin care cei doi italieni o împuterniceau pe A. Passian să-i reprezinte pentru înființarea și funcționarea societății comerciale. Pentru îndeplinirea mandatului, mandatara urma să semneze actul constitutiv al societății și orice act adițional care modifica actul constitutiv, să ridice cererile de înscriere de mențiuni și certificatul de înmatriculare a societății și să întocmească orice act sau să întreprindă orice acțiune va fi necesară pentru îndeplinirea mandatului, chiar dacă nu este specificat în mod expres în procură și să semneze pentru cei doi și în numele lor oriunde va fi necesar, semnătura sa fiindu-le opozabilă;
- procura nr._ prin care cei doi cetățeni italieni îl împuterniceau pe P. I. S. să reprezinte societatea la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul B., în numele acestora și pentru ei, să deschidă un cont bancar pentru societatea comercială la orice bancă din România, să depună actul constitutiv al societății și alte documente (declarații, specimene de semnătură, certificat de atestare al sediului, certificat de atestare a depunerii capitalului social, caziere fiscale etc), să completeze orice cerere și declarație, să obțină avizele necesare înființării societății și punctelor de lucru, să ridice cererile de înscriere de mențiuni și certificatul de înmatriculare al societății și să întocmească orice act sau să întreprindă orice acțiune care va fi necesară pentru îndeplinirea mandatului, chiar dacă nu este specificat în mod expres în procură și să semneze pentru aceștia și în numele lor oriunde va fi necesar, semnătura sa fiindu-le opozabilă.
S-a reținut de instanța de fond că prin declarația din data de 16.02.2004 și tradusă din limba italiană, P. I. S. a arătat că "am primit de la cei doi cetățeni italieni suma de 13.440 euro ca și avans în vederea constituirii societății cu capital mixt italo-român și se obligă să restituie această sumă, în cazul în care societatea nu va fi constituită în cursul lunii martie 2004".
La data de 27 martie 2004, a fost încheiat actul constitutiv al S.C. G. I. SRL B. semnat de P. I. S. și A. Passian în calitate de mandatară a asociaților italieni. Ulterior, la data de 22 martie 2004 societatea a fost înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul B.. După înființarea societății, P. I. S. a purtat mai multe discuții telefonice cu cei doi cetățeni italieni prin care îi informa că societatea funcționează, asemenea afirmații fiind făcute și prin corespondenta cu aceștia.
În continuare, s-a reținut că la data de 22 martie 2004, conform corespondenței purtate de către P. I. S. cu cetățenii italieni, Păunesu I. i-a informat pe aceștia despre faptul că în câteva zile poate vinde autoturismele, precum și despre achitarea debitului pentru achiziționarea terenului de la numita D. care îi va permite să ia autoturismele din stradă și să le depoziteze într-un loc sigur și în al treilea rând, să înceapă lucrările pentru amenajarea terenului.
P. I. S. a prezentat cu această ocazie o situație a cheltuielilor și veniturilor, rezultând un câștig de 10.650 euro. La data de 23 martie 2004, acesta a comunicat cetățenilor italieni profitul realizat în cuantum de 17,650 euro. P. I. S. a mai comunicat cetățenilor italieni că poate realiza un venit de 26.500 euro prin vânzarea autoturismelor, iar prin vânzările auto și a pieselor de schimb, a arătat că poate realiza un venit în sumă de 17.400 euro.
S-a apreciat că prin această corespondență P. I. S. i-a indus în eroare pe cetățenii italieni și i-a determinat pe aceștia să-i trimită noi sume de bani, constatându-se că prin viramentele din 25 martie 2004 și 30 martie 2004 inculpatul a primit în contul său personal deschis la Banca Agricolă suma totală de 35.000 euro, câte 17.500 euro din partea fiecărui asociat.
A mai reținut instanța de fond că prin declarația dată la 14 mai 2004, P. I. S. a recunoscut că a primit de la cei doi cetățeni italieni suma de 35.000 euro pentru finanțarea societății și s-a obligat să restituie această sumă în situația în care nu va achiziționa bunuri imobile.
De asemenea, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 899 din 19 martie 2005, P. I. S. a cumpărat de la P. D., fratele acestuia, terenul situat în . suprafața de 1.551 mp cu suma de_ lei iar martorul P. D. a arătat că a primit de la P. I. S. suma de 18.000 euro pentru teren însă la notar au declarat prețul de_ lei pentru a achita taxe notariale mai mici de către cetățenii italieni, în acord cu aceștia.
În declarația dată la urmărirea penală P. I. S. a arătat că prețul convenit a fi trecut în contract, în acord cu cetățenii italieni, a fost de_ lei, pentru a suporta taxe mai mici, iar diferența până la 18.000 euro i-a fost înmânată personal de aceștia.
La data de 14.06.2004, cei doi cetățeni italieni au depus în contul societății suma de 120.000 euro, câte 60.000 euro fiecare.
Prin contractul autentificat la notarul public V. V., societatea a cumpărat de la Z. A. M. și Ioanesei F. imobilul situat în B., .. 14 compus din casă și teren aferent în suprafață de 1010 mp.
În cursul lunii iulie 2004, cei doi cetățeni au depus în contul lui P. I. S. suma de 10.000 euro, câte 5000 euro fiecare. La data de 16 decembrie 2004, cei doi cetățeni italieni au depus în contul lui P. I. S. suma de câte 18.000 euro, în total 36.000 euro pentru cumpărarea imobilului de la N. I. și M..
Prin declarația din 16 decembrie 2004, P. I. S. a recunoscut că a primit de la cei doi cetățeni italieni suma de 36.000 euro și se obligă să restituie această sumă în cazul neachiziționării de imobile. Pentru a justifica suma de 36.000 euro față de cei doi italieni, cu ocazia unei vizite în Italia, P. I. S. a înmânat acestora copia xerox a unui contract de vânzare cumpărare încheiat de N. loan și N. M. cu . privind cumpărarea terenului în suprafața de 476 mp și construcția de 212 mp, situate în B., ., cu suma de_ lei, contract autentificat sub nr.2732 din 24.12.2004 de N. Public V. V..
Cu ocazia unei deplasări în România a mandatarei asociaților italieni A. Passian s-a constatat că actul prin care P. I. S. făcea dovada că a cumpărat imobilul menționat justifica folosirea celor 36.000 euro, era fals.
Vânzătorii N. I. și M. erau decedați la data încheierii contractului iar imobilul a fost înstrăinat de către moștenitorul defuncților.
S-a constatat că din sumele primite în contul personal și recunoscute de P. I.-S. în valoare totală de 84.500 euro, acesta a achiziționat doar terenul situat în . care a susținut că a achitat 18.000 euro, însă la notar a declarat doar_ lei. Din suma de 120.000 euro primită în contul societății, P. I. S. a achiziționat imobilul situat în ..14.
După achiziționarea acestor imobile, P. I.-S. a decis înstrăinarea lor, pentru a putea folosi în scop personal sumele primite de la asociații italieni.
A apreciat instanța de fond că măsura înstrăinării bunurilor societății nu se putea lua decât cu ocazia întrunirii adunării generale a asociaților. Potrivit unei procuri încheiate între părți, cei doi asociați italieni ar fi trebuit să fie prezenți în adunările generale ordinare și extraordinare prin mandatara lor A. Passian, care avea drept de vot și fără de care adunarea generală nu putea lua nicio hotărâre.
În continuare, s-a reținut că pentru a-și aduce la îndeplinire intențiile, P. I. S. a prezentat procura respectivă traducătoarei D. M. din cadrul Centrului de traduceri Poliglot care a tradus actul menționat mai sus în loc de " o împuternicesc pe mandatara noastră să ne reprezinte în adunările generale ale asociaților ordinare și extraordinare și să participe la vot cu drepturi depline" folosind expresia: "autoriza pe împuternicitul nostru să ne reprezinte în adunările generale ale asociaților".
Folosindu-se de acest document falsificat la data de 27 ianuarie 2005 P. I. S. a întocmit un proces verbal al A. extraordinară a . prin care a decis înstrăinarea activelor societății, respectiv imobilul situat în . imobilul situat în B., ..14, proces verbal pe care l-a semnat și în numele asociaților, deși nu avea acest drept. Această hotărâre a adunării generale extraordinare a fost anulată ulterior prin sentința civilă nr.2.744 /9.11.2006 a Tribunalului B..
Ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 522 din 22.02.2005 P. I. S. a vândut concubinului mamei sale, A. C., terenul și construcțiile aferente situate în . schimbul sumei de_ lei.
Pentru încasarea sumei și pentru scoaterea din evidența contabilă a bunului, P. I. S. a întocmit factura nr._/22.02.2005 iar suma primită cu titlu de preț a fost însușită de acesta, conform ordinului nr.1/22.02.2005, cu titlu de retragere aport personal.
După aceasta, pentru înstrăinarea imobilului din B., ..14, cumpărat cu suma de 120.000 euro, P. I. S. a decis mai întâi demolarea construcției, sens în care s-a încheiat un proces verbal pentru înregistrarea în contabilitate și a stabilit, fără a se consulta cu asociații, că valoarea terenului este de_ lei iar a construcției de 4._ lei. Construcția a fost demolată la data de 1 iunie 2005, potrivit autorizației emisă de Primăria municipiului B..
Pentru această lucrare inculpatul a achitat firmei fratelui său suma de 15.000.000 lei.
La data de 09 iunie 2005, P. I. S. a înstrăinat și terenul în suprafață de 1010 mp, situat în B., ..14, concubinei fratelui său, C. C.. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1710/9.06.2005, prețul primit a fost de_ lei, sumă pe care P. I. S. și-a însușit-o cu titlu de retragere aport personal, potrivit dispoziției de plata cu același număr 1 din 9 iunie 2005.
Pentru niciuna dintre cele două vânzări prețul nu a fost achitat sau retras prin/din bancă, fapt ce dovedește că actele întocmite au fost fictive, pentru a putea scoate bunurile din evidența contabilă a societății.
S-a constatat așadar că aceste contracte au fost fictive iar aceasta rezultă și din împrejurarea că P. I. S. a înstrăinat cele două imobile membrilor apropiați ai familiei sale, respectiv concubinul mamei sale și concubina fratelui acestuia.
Situația de fapt redată mai sus s-a reținut în Sentința penală nr. 271 din data de 18.06.2009 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 4039 din data de 15.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ceea ce privește activitatea infracțională a celor doi inculpați, prima instanță a reținut că A. C. și C. C. au fost audiați ca martori în dosarul penal nr._ al Tribunalului B. la termenul de judecată din 07 iunie 2007 (f. 106-107), în care inculpatul P. I. S. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 Cod penal, dosar care a fost strămutat la Tribunalul Cluj și soluționat prin Sentința penală nr. 271 din data de 18 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 4039 din data de 15.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a constatat că printre acțiunile prin care s-a reținut că s-a realizat inducerea în eroare a asociaților de către P. I. S. au fost și acelea prin care au fost înstrăinate în mod fictiv activele ..R.L. B., respectiv imobilele vândute către cei doi inculpați C. C. (concubina fratelui său) și A. C. (concubinul mamei sale), pentru ca ulterior, P. I. să retragă sumele de bani din contul societății (în acest sens fiind și considerentele deciziei penale nr. 4039 din data de 15.11.2011 a Î.C.C.J., f. 100, verso, dosar nr._ ). S-a reținut că pentru nici-unul dintre aceste imobile prețul nu a fost achitat/retras prin bancă, fapt ce a dovedit că actele întocmite au fost fictive pentru a putea scoate bunurile din evidența contabilă a societății.
Aceste aspecte cu privire la modalitățile în care s-a realizat inducerea în eroare a asociaților și păgubirea acestora de către P. I. S. au reprezentat „împrejurări esențiale” în cauză, astfel cum prevede art. 260 alin. (1) Cod penal cu privire la care au fost întrebați cei doi martori de către instanța de judecată. Ambii au susținut că au plătit prețul pentru aceste imobile pentru care au încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu P. I. S..
În ceea ce privește nesinceritatea afirmațiilor s-a constatat că, așa cum au stabilit organele de urmărire penală și instanțele de judecată, aceasta rezultă din toate dovezile administrate în cauză. În plus, s-a observat că deși inculpata C. C. a susținut în declarația dată la 07.06.2007 că nu avea o relație de concubinaj cu fratele lui P. I., acest aspect este contrazis chiar de către inculpatul P. I., în declarația dată la același termen de judecată (f. 102 verso, dosar_ al Tribunalului B.) dar și de declarația inculpatei, dată în prezenta cauză, când a precizat că fiul său cel mare, rezultat din concubinajul cu P. D., fratele inculpatului P. S.-I., este născut la data de 06.01.2006, ceea ce înseamnă că la data semnării contractului, 09 iunie 2005, aceasta era însărcinată.
S-a constatat că aceste aspecte, coroborate cu declarația martorei A. Passian (f. 27 același dosar) care a susținut că a cunoscut-o pe inculpata C. C. ca fiind o persoană fără posibilități materiale au fost de natură să elucideze poziția subiectivă a inculpatei cu privire la declarația dată în calitate de martor.
Și în ceea ce privește nesinceritatea declarațiilor inculpatului A. C., instanța de fond a reținut, că acesta a declarat, atât în fața instanței cât și la urmărire penală, că a avut banii de la Schela B., de unde a fost disponibilizat, cu plăți compensatorii de 80.000.000 lei vechi, a depus banii la BRD, de unde a retras suma de 45.000.000 lei vechi, pentru achitarea imobilului, având deja diferența, din surse neprecizate.
S-a constatat că din cercetările efectuate nu a rezultat că A. C. a primit plăți compensatorii de le Schela B. iar din relațiile furnizate de BRD - Sucursala B., reiese că acesta nu figurează în portofoliul de clienți ai băncii.
Prima instanță a reținut că afirmațiile mincinoase făcute de subiectul activ al infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) Cod penal, trebuie să se refere la „împrejurări esențiale”.
Caracterul esențial al acestor împrejurări nu trebuie determinat în funcție de soluția efectiv pronunțată în cauză în care s-a făcut mărturia mincinoasă, așa cum se susține prin ordonanța atacată, ci în funcție de obiectul probei: dacă proba, în administrarea căreia martorul a depus mincinos, este concludentă, în raport cu învinuirea adusă inculpatului sau cu orice alt aspect de natură să influențeze răspunderea penală a acestuia, împrejurarea respectivă relatată mincinos de martor are caracter „esențial” în sensul art. 260 alin. (1) Cod penal.
D. urmare, s-a apreciat de prima instanță că aspectele cu privire la care au fost întrebați cei doi inculpați erau esențiale în cauza penală, fiind de natură să conducă la stabilirea vinovăției inculpatului P. I.-S. cu privire la infracțiunea de înșelăciune, în una dintre modalitățile sale, respectiv, scoaterea din activele societății a unor imobile importante prin acte fictive.
În aceste condiții, judecătoria a reținut că declarațiile nesincere ale celor doi inculpați, A. C. și C. C., date în cauza care a făcut obiectul dosarului penal, se refereau la împrejurări esențiale ale cauzei respective, motiv pentru care s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin.1 Cod penal din anul 1969.
Față de situațiile de fapt și de drept reținute, instanța de fond, reținând vinovăția inculpatului A. C., l-a condamnat pe acesta, în baza art. 273 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, săvârșită în data de 07.06.2007.
La aplicarea legii mai favorabile, instanța de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de cele două texte de lege, închisoarea de le 1 an la 5 ani (art. 260 alin. 1 Cod penal din 1969) ori închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă ( art. 273 alin.1 Cod penal), condiții în care a reținut că cea din urmă, raportat la limitele speciale, este mai favorabilă.
La dozarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 Cod penal și anume: împrejurările săvârșirii faptei, gradul de pericol social concret al faptei generat de rezultatul acesteia, dar și persoana inculpatului care nu a avut o poziție sinceră pe toată durata desfășurării procesului penal, nerecunoscând săvârșirea faptelor, aflându-se la prima incidență cu legea penală.
Față de dispozițiile legale aplicate dar și de conduita trecută și prezentă a inculpatului, de natura infracțiunilor săvârșite, având în vedere și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 187/2012, magistratul fondului a apreciat că nu s-a impus aplicarea și a unor pedepse complementare și accesorii inculpatului.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, s-a apreciat că scopul acesteia poate fi atins și fără executarea în regim de detenție, deoarece inculpatul se află la prima incidență cu legea penală și fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.81 raportat la art. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
Și în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 81 Cod penal din 1969 sunt mai favorabile decât dispozițiile art. 83 Cod penal, sub aspectul obligațiilor ce pot fi impuse inculpatului pe durata termenului de încercare.
În baza art. 404 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 83 Cod penal a căror nerespectare poate atrage revocarea suspendării condiționate a pedepsei aplicate prin prezenta sentință și executarea ei alături de o nouă pedeapsă aplicată pentru o altă infracțiune săvârșită cu intenție înăuntrul termenului de încercare.
Față de situațiile de fapt și de drept reținute, reținând vinovăția inculpatei C. C., a fost condamnată, în baza art. 273 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, săvârșită în data de 07.06.2007.
La aplicarea legii mai favorabile, au fost avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de cele două texte de lege, închisoarea de le 1 an la 5 ani (art. 260 alin. 1 Cod penal din 1969) ori închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda ( art. 273 alin.1 Cod penal), condiții în care a reținut că cea din urmă, raportat la limitele speciale este mai favorabilă.
La dozarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv: împrejurările săvârșirii faptei, gradul de pericol social concret al faptei generat de rezultatul acesteia, dar și persoana inculpatei care nu a avut o poziție sinceră pe toată durata desfășurării procesului penal, nerecunoscând săvârșirea faptelor, aflându-se la prima incidență cu legea penală.
Față de dispozițiile legale aplicate și de conduita trecută și prezentă a inculpatei, de natura infracțiunilor săvârșite, având în vedere și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 187/2012 s-a apreciat că nu se impune aplicarea și a unor pedepse complementare și accesorii inculpatei.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat că scopul acesteia poate fi atins și fără executarea în regim de detenție, deoarece inculpata se află la prima incidență cu legea penală și fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 raportat la art. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
Și în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, prima instanță a apreciat că dispozițiile art. 81 Cod penal din 1969 sunt mai favorabile decât dispozițiile art. 83 Cod penal, sub aspectul obligațiilor ce pot fi impuse inculpatei pe durata termenului de încercare.
În baza art. 404 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatei cu privire la dispozițiile art. 83 Cod penal a căror nerespectare poate atrage revocarea suspendării condiționate a pedepsei aplicate prin prezenta sentință și executarea ei alături de o nouă pedeapsă aplicată pentru o altă infracțiune săvârșită cu intenție înăuntrul termenului de încercare.
Față de culpa infracțională a inculpaților, instanța de fond, în baza art. 274 Cod procedură penală, i-a obligat pe aceștia la câte 700 lei cheltuieli judiciare către stat și în baza art. 276 alin.1 Cod procedură penală, la câte 1.125 lei cheltuieli judiciare către persoana vătămată ..
Împotriva sentinței penale nr. 376 din data de 01 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria B., în termen legal au declarat apel partea civilă S.C. G. I. SRL B. și inculpații A. C., C. C., care au criticat soluția primei instanțe de nelegalitate și netemeinicie pentru motivele arătate în scris, filele 11-12, respectiv, 4 -5 și 9- 10 și susținute cu ocazia dezbaterilor de către apărătorii aleși, astfel cum sunt cosemnate pe larg în încheierea de amânare a pronunțării din data de 04 septembrie 2014.
Apelanta-parte civilă . a criticat sentința în latura penală susținând că în mod greșit instanța de fond a aplicat sancțiuni blânde, atât în cuantum cât și în ceea ce privește modalitatea de executare, față de atitudinea procesuală a inculpaților care nu au recunoscut săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, mai mult, inculpatul A. C. se află și în prezent în posesia terenului.
De asemenea, partea civilă a criticat încheierea de ședință din data de 10 septembrie 2013 prin care instanța de fond a dispus respingerea cererii de instituire a sechestrului asigurător, susținând, totodată, că deși s-a constituit parte civilă prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la această cerere.
Apelanții-inculpați au criticat sentința instanței de fond de nelegalitate și netemeinicie susținând că în mod greșit s-a dispus condamnarea acestora pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, aceasta derivând dintr-o greșită evaluare și interpretare a probatoriilor administrate în cauză.
Cu privire la veridicitatea convențiilor s-a susținut că nu are nicio relevanță modul de operare a numitului P. I. S. în condițiile în care aceștia au fost de bună credință, așa cum au stabilit instanțele civile iar prezumția aceasta nu a fost înlăturată.
Pe de altă parte, afirmațiile privind proveniența veniturilor nu poate constitui element al conținutului constitutiv al infracțiunii de mărturie mincinoasă deoarece respectivele afirmații nu s-au referit la împrejurări esențiale și prin urmare, nu au împiedicat înfăptuirea justiției. În plus, afirmațiile au fost adevărate, inculpata C. C. susținând că anterior cumpărării imobilului a lucrat în străinătate și a obținut venituri în privința cărora nu mai deține dovezi iar inculpatul A. C. a fost angajat al Schelei B. iar la încetarea contractului de muncă a beneficiat de plăți compensatorii potrivit O.U.G. nr. 36/1998.
Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, potrivit art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele iar apelurile declarate de partea civilă și inculpați nu se justifică, pentru considerentele ce urmează:
Prin sentința penală nr. 52 din 06 martie 2013 pronunțată de Tribunalul B., în temeiul disp. art. 2781 alin. 8 lit. c) Cod procedură penală a fost admisă plângerea formulată de SC G. B. prin reprezentanții săi legali, a fost desființată în parte Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din 22 februarie 2012 dată de P. de pe lângă Tirbunalul B. în dosarul nr. 37/P/2011 și constatând că la dosar sunt probe cu privire la săvârșirea de către învinuiții C. C. și A. C. a infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 Cod penal, a dispus trimiterea cauzei la Judecătoria B. pentru soluționarea pe fond a acesteia, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 2781 alin. 8 lit. c) Cod procedură penală și art. 25 din același cod.
Prin aceeași hotărâre, potrivit art. 2781 alin. 8 lit. b) Cod procedură penală cauza a fost trimisă procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii A. C., C. C., P. D. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1-3 Cod penal, pentru motivele arătate în considerentele sentinței.
S-a imputat inculpaților C. C. și A. C. că la data de 07 iunie 2007, fiind audiați în dosarul penal nr._ al Tribunalului B. în care inculpatul P. I. S. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă calificată, prev. de art. 215 alin. 1-5 Cod penal, ar fi făcut declarații mincinoase în legătură cu modalitatea în care acesta din urmă ar fi înstrăinat activele S.C. G. B..
Printre acțiunile prin care s-a reținut că s-a realizat inducerea în eroare a asociaților italieni de către P. I. S. a fost și cel prin care au fost înstrăinate în mod fictiv activele S.C. G. B., respectiv imobilele vândute către cei doi inculpați: C. C. ( concubina fratelui său) și A. C. ( concubinul mamei sale) pentru ca ulterior, P. I. S. să retragă sumele de bani din contul societății, considerente avute în vedere de instanța supremă la pronunțarea deciziei penale nr. 4039 din data de 15 noiembrie 2011 pronunțată în dosarul nr._ .
Tot în cuprinsul deciziei de mai sus s-a reținut că pentru nici-unul dintre aceste imobile prețul nu a fost achitat/retras prin bancă, fapt ce a dovedit că actele întocmite au fost fictive pentru a putea scoate bunurile din evidența contabilă a societății.
Infracțiunea de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 Cod penal din 1969, face parte din categoria infracțiunilor care împiedică înfăptuirea justiției și reprezintă „ fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat” și se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Potrivit art. 273 din Codul penal adoptat prin Legea nr. 286/2009, în vigoare la data soluționării prezentelor apeluri, infracțiunea de mărturie mincinoasă constă în „ fapta martorului care într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat” și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Examinând sentința în raport de dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea constată că în mod temeinic și legal prima instanță a dispus condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, criticile de netemeinicie invocate de aceștia fiind nefondate.
Astfel, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 899 din 29 martie 2004, P. D. (concubinul inculpatei C. C.) înstrăinează SC G. B. ( prin P. I. S.) imobilul situat în . din teren în suprafață de 1551 mp și construcția C1 aflată pe acesta pentru prețul_ lei (ROL), același imobil fiind înstrăinat ulterior de . B. reprezentată de P. I. S. inculpatului A. C. (concubinul mamei sale) pentru prețul de_ lei (ROL), astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare nr. 522 din 22 februarie 2005.
Cu ocazia audierii în calitate de martor în dosarul nr._ al Tribunalului B., respectiv la data de 07 iunie 2007, fila 107 dosar, inculpatul A. C. a susținut, printre altele, că pentru imobilul cumpărat a plătit suma totală de 110 milioane lei vechi, din care 45 milioane lei provenea din suma de 80 milioane lei vechi primită în urma disponibilizării sale de la Schela B. și pe care a retras-o de la BRD iar diferența a avut-o din surse proprii, neprecizate.
Înscrisurile depuse de inculpat atât în fața primei instanțe cât și în fața instanței de control judiciar nu fac însă dovada temeiniciei apărărilor întrucât, deși din decizia nr. 237 din 03 iunie 1999 rezultă că acesta fost disponibilizat la data de 03 iunie 1999 și că beneficiază de prevederile OUG 36/1998, nu s-au produs nici un fel de dovezi din care să rezulte cuantumul sumei primite și mai ales, că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, respectiv 22 februarie 2005, suma de 45 milioane lei vechi ar fi fost retrasă din conturile BRD, așa cum s-a susținut.
Dimpotrivă, așa cum a reținut și instanța de fond, din relațiile furnizate de BRD- Sucursala B. rezultă că inculpatul nu figurează în portofoliul de clienți ai băncii.
Referitor la contractul de credit bancar nr. 4349 din 02 mai 2006 încheiat cu BCR – Sucursala B. din care rezultă că A. C. a împrumutat suma de 3.500 RON, se constată că acesta nu prezintă relevanță probatorie în sensul prev. de art. 100 Cod procedură penală, întrucât a fost încheiat ulterior semnării contractului de vânzare cumpărare nr. 522 din 22 februarie 2005 și totodată, nici nu s-au administrat alte dovezi din care să rezulte a fost folosit în scopul declarat.
În ceea ce o privește pe inculpata C. C., pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei se constată că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1710 din 09 iunie 2005 ar fi achiziționat pentru prețul de_ lei (ROL) imobilul situat în B., .. 14, județul B. compus din teren în suprafață de 1010,24 mp și construcția aflată pe acesta, ce fusese anterior achiziționat de S.C. G. B. conform contractului de vânzare cumpărare nr. 1843 din 17 iunie 2004 de la Z. A. M. și Ioaneși F., ambii prin mandatar Ioaneși N..
Audiată fiind în același dosar a declarat la data de 07 iunie 2007, fila 106, că inculpatul P. I. S. i-ar fi solicitat un preț mai mare însă i-a spus că nu poate plăti decât suma de_ lei, pretinzând că deține respectiva sumă de bani în numerar, păstrată în casă, fiind obținută în Italia și schimbată la casele de schimb din țară. A recunoscut că nu deține chitanțe în acest sens.
Cu înscrisurile depuse inculpata nu a făcut dovada realității celor declarate, din conținutul acestora, aflate la filele 64-77 dosar fond, rezultând doar primirea, la finele anului 2003, a sumei de 1.558 lire.
Referitor la martorul P. D., acesta a declarat că știe de la inculpată că avea cca. 30.000 euro, însă nu are cunoștință unde păstra această sumă de bani și nu a fost de față la discuțiile dintre inculpată și fratele său, cu privire la imobilul din B..
Această declarație nu se coroborează însă cu nicio altă probă din dosarul cauzei așa încât se apreciază ca fiind făcută „pro causa”, în scopul exonerării inculpatei de răspundere penală, mai ales că între inculpată și martor există relații de natura celor specifice căsătoriei.
În plus, mai trebuie reținută și împrejurarea că încheierea contractului s-a realizat la circa doi ani și jumătate de la revenirea în țară a inculpatei, așa încât, pe lângă faptul că nu s-a dovedit că această sumă a fost efectiv obținută din activitățile declarate, este neverosimilă susținerea că aceasta ar fi fost păstrată în casă în toată această perioadă și mai ales, că ar fi existat la momentul 09 iunie 2005.
Prin urmare, se constată, așa cum au reținut și instanțele care au dispus condamnarea inculpatului P. I. S., contractele de vânzare cumpărare încheiate de acesta în numele S.C. G. B. cu cei doi inculpați sunt fictive, făcute în scopul inducerii în eroare a asociaților săi.
Evident că declarațiile date de inculpați în condițiile anterior arătate și care sunt contrare realității factuale formează latura obiectivă a infracțiunii de mărturie mincinoasă, întrucât au privit împrejurări esențiale ale cauzei în care au fost audiați.
Așa cum a reținut și judecătorul primei instanțe, caracterul esențial al acestor împrejurări nu se determină în funcție de soluția efectiv pronunțată în cauza în care s-a făcut mărturia mincinoasă ci în funcție de obiectul probei în sensul că dacă proba în administrarea căreia martorul a depus mincinos este concludentă, în raport de învinuirea adusă inculpatului sau cu orice alt aspect de natură să influențeze răspunderea penală a acestuia, împrejurarea respectivă relatată mincinos de martor are caracter esențial în sensul art. 260 alin. 1 Cod penal.
În cauza ce a format obiectul dosarului nr._ al Tribunalului B., aspectele cu privire la care inculpații au fost întrebați erau esențiale, fiind de natură să conducă la stabilirea vinovăției inculpatului P. I. S. cu privire la infracțiunea de înșelăciune, în una din modalitățile arătate, respectiv scoaterea din activele societății a unor imobile importante prin încheierea de contracte fictive.
Raportat la considerentele ce preced, Curtea constată, contrar criticilor de netemeinicie invocate de către apelanții inculpați că fapta de mărturie mincinoasă există și a fost comisă de aceștia cu vinovăția prevăzută de lege, respectiv intenție directă, conform art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a) Cod penal din 1969.
Având în vedere că de la data comiterii faptei până la momentul soluționării căilor de atac a intrat în vigoare Codul penal adoptat prin Legea nr. 286/2009, Curtea, analizând apelurile declarate de inculpați din perspectiva art. 5 Cod penal, constată următoarele:
Fapta, astfel cum a fost comisă de inculpații C. C. și A. C. este incriminată și în Noul Cod penal în art. 273, iar din perspectiva limitelor de pedeapsă, rezultă că aceasta este mai favorabilă, infracțiunea de mărturie mincinoasă fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amendă față de sancțiunile din art. 260 din Cod penal anterior, respectiv închisoarea de la 1 la 5 ani.
Din această perspectivă se constată că instanța de fond în mod corect a stabilit că legea penală mai favorabilă este Codul penal în vigoare de la 01 februarie 2014.
Având însă în vedere că după pronunțarea sentinței, respectiv la data de 06 mai 2014, prin Decizia nr. 265, Curtea constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, incidența legii penale mai favorabilă urmează a fi analizată global, în raport de toate instituțiile din legile succesive.
La adoptarea acestei soluții, instanța de contencios constituțional a reținut că aplicarea legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o „lex terția” care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție ar permite judecătorului să legifereze ( Decizia nr. 1470/08 noiembrie 2011 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 853 din 02 decembrie 2011). Prin urmare, orice altă interpretare pe care practica judecătorească o atribuie textului conferă acestuia vicii de neconstituționalitate.
În primul rând, se constată că instanța de fond a aplicat pedepse peste limita minimă prev. de art. 273 Cod penal dar care, în cuantumul stabilit, se situează la limita minimă a celei prev. de art. 260 Cod penal anterior.
Totodată, rezultă că fiecărui inculpat judecătorul fondului i-a aplicat o pedeapsă neprivativă de libertate prin suspendarea condiționată a executării acesteia în condițiile prev. de art. 81 Cod penal, instituție care nu se mai regăsește în Codul penal adoptat prin Legea nr. 286/2009 și care este mai favorabilă chiar și în raport de dispozițiile cuprinse în art. 83 Cod penal privind amânarea aplicării pedepsei, aceasta din urmă presupunând respectarea unor măsuri de supraveghere pe durata de 2 ani, așa încât, având în vedere că în opinia instanței de control judiciar critica de netemeinicie invocată de apelanta parte civilă nu se justifică, se concluzionează că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969.
Aceeași lege este favorabilă și din perspectiva prescrierii răspunderii penale constatându-se că deși termenul de prescripție este același în ambele reglementări, respectiv 5 ani, totuși Cod penal din 1969, prin art. 124 rap. la art. 122 lit. d) cu referire la Decizia nr.1092 din 18 decembrie 2012 a Curții Constituționale, statuează că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție este depășit cu încă jumătate, spre deosebire de art. 155 alin. 4 rap. la art. 154 alin. 1 lit. d) când se cere a fi depășite cu încă odată.
În cauză, fapta a fost comisă la data de 07 iunie 2007, iar potrivit dispozițiilor Cod penal din 1969, prescrierea răspunderii penale ar fi intervenit la data de 07 decembrie 2014, în timp ce potrivit Noului Cod penal la data de 07 iunie 2017.
Prin urmare, având în vedere că inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, iar de la data săvârșirii infracțiunilor a trecut o perioadă relativ îndelungată, în acord cu judecătorul fondului și contrar criticilor de netemeinicie invocate de apelanta-parte civilă, Curtea concluzionează că pedepsele stabilite, în cuantumul și modalitatea de executare sunt corespunzătoare gravității faptelor și periculozității fiecărui inculpat.
În consecință, reținând că și în cuantumul lor, pedepsele aplicate sunt juste, se conchide că nu se impune schimbarea temeiului condamnării potrivit legii vechi, desființarea având caracter pur formal.
Referitor la criticile părții civile referitoare la greșita respingere a cererii de înființare a sechestrului asigurător dispusă prin încheierea de ședință din data de 10 septembrie 2013 și omisiunea pronunțări asupra laturii civile și acestea sunt nefondate, având în vedere că între infracțiunea imputată inculpaților și prejudiciul pretins comis nu există legătură de cauzalitate, infracțiunea de mărturie mincinoasă fiind o infracțiune de pericol menită să protejeze relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea constatând că soluția pronunțată este temeinică și legală sub toate aspectele iar apelurile declarate de partea civilă și inculpați sunt nefondate, în temeiul disp. art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va dispune respingerea acestora, ca nefondate.
Reținând culpa procesuală a fiecărui apelant, în temeiul disp. art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, se va dispune obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.
Totodată, având în vedere că asistența juridică a inculpaților a fost asigurată până la prezentarea avocatului ales de avocați desemnați din oficiu, față de incidența disp. art. 90 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, se va dispune plata onorariului parțial din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Prahova, conform art. 6 rap. la art. 5 din Protocolul Comun nr._/2008 al Ministerul Justiției și nr. 1693/2008 al Uniunii Naționale a Barourilor din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate departea civilă . B. prin reprezentant legal cu sediul la Cabinet avocat T. N. din municipiul B., . Bis, .. B, . și inculpații A. C., fiul lui G. și M., născut la data de 09 octombrie 1957, domiciliat în comuna Cochirleanca, ., CNP_ și C. C., fiica lui I. și E., născută la data de 19 octombrie 1977, domiciliată în B., Cartier D. ., jud. B. CNP_, împotriva sentinței penale nr.376 din data de 01 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria B..
Obligă apelantapartea civilă . B. la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat și pe apelanții inculpați A. C. și C. C. la plata sumei de câte 300 lei, fiecare, cu același titlu.
Dispune plata sumei de câte 50 lei reprezentând onorariu parțial pentru avocații desemnați din oficiu inculpaților A. C. și C. C. din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2014.
Președinte, Judecător,
I. N. C. R.
Grefier,
C. M.
Red.I.N./C.M.
6 ex./27.10.2014
d.f._ – Judecătoria B.
j.f. D. L.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1112/2014. Curtea... | Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 1285/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
