Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 717/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 717/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-07-2014 în dosarul nr. 5153/315/2013/a2

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 717

Ședința publică din data de 03 iulie 2014

PREȘEDINTE – M. V. T.

JUDECĂTOR – D. D.

GREFIER – M. P.

Ministerul Public reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

...............

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de către petenții I. C. și I. I., ambii cu domiciliul în municipiul Târgoviște, Cartier Priseaca, .-34, județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 202 din 18.03.2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, prin care în baza art. 426 și urm. cod procedură penală, a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatoarea I. C. împotriva sentinței penale nr. 641 din 08.10.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ 13, intimații fiind S. P., S. D., S. M., toți cu domiciliul în mun. Târgoviște, B.dul Eroilor, ., . și M. I., cu domiciliul în mun. Târgoviște, .. D. 2, parter, județul Dâmbovița .

În baza art. 275 alin. 2 cod procedură penală, a fost obligată contestatoarea la 130 lei cheltuieli judiciare către stat.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit contestatorii petenți I. C. și I. I., precum și intimații făptuitori S. P., S. D., S. M. și M. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, față de obiectul și de stadiul procesual al cauzei, pune în discuție dacă se impune acordarea unui nou termen, având în vedere că pentru acest termen dovada de citare cu intimatul făptuitor M. I. a fost restituită cu mențiunea „mutat de la adresă”, cu precizarea că și la soluționarea cauzei de către prima instanță dovada de citare a purtat aceiași mențiune.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul precizează că nu se impune acordarea unul alt termen de judecată, apreciind că pentru astăzi procedura este legal îndeplinită, la instanța de fond cererea fiind respinsă ca inadmisibilă. Se mai arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea, față de obiectul și de stadiul procesual al cauzei consideră că pentru acest termen procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile din cauză, ia act că nu mai sunt cereri de formulat și în temeiul dispozițiile art.420 alin.6 din Noul Cod de procedură penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca inadmisibile a apelurilor declarate de petenții I. C. și I. I. împotriva sentinței penale nr. 202 din 18.03.2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, întrucât contestația în anulare poate fi exercitată doar împotriva unei hotărâri judecătorești definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei, astfel că o hotărâre pronunțată în temeiul art. 278 indice 1 lit a și b cod procedură penală anterior, nu poate fi atacată cu contestație în anulare.

CURTEA

Asupra apelurilor penale de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 202 din 18.03.2014 Judecătoria Târgoviște în baza art. 426 și urm. cod procedură penală, a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea I. C. împotriva sentinței penale nr. 641/08.10.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ 13, intimații fiind S. P., S. D., S. M., toți cu domiciliul în mun. Târgoviște, B.dul Eroilor, ., . și M. I., cu domiciliul în mun. Târgoviște, .. D. 2, parter, județul Dâmbovița .

În baza art. 275 alin. 2 cod procedură penală, a fost obligată contestatoarea la 130 lei cheltuieli judiciare către stat .

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._/315/2013 contestatoarea I. C. domiciliată în Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița a formulat contestație în anulare cu privire la sentința penală nr. 641/8.10.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ 13 .

S-a arătat în motivarea cererii formulate că sentința penală menționată mai sus este nulă, contestatoarea solicitând anularea dispozițiilor acesteia inclusiv a celor privitoare la obligarea de cheltuieli judiciare .

Instanța de fond a dispus atașarea dosarului de fond nr._ 13 .

Potrivit dispozițiilor art. 426 Cod procedură penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; când inculpatul a fost condamnat deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; când hotărârea a fost pronunțată de un alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; când judecată a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; când împotriva unei persoane sau pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă .

Prin sentința penală nr. 641/ 8 10.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ 13 a fost respinsă ca inadmisibilă, în baza art. 278 indice 1 alin 8 lit. a Cod procedură penală, plângerea formulată de persoana vătămată I. C. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 13.02.2013 dispusă de P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 6724/P/2011, precum și împotriva rezoluției din 8.05.2013 dispusă de prim-procurorul aceleiași instituții în lucrarea nr. 293/II/2/2013, făptuitori fiind S. P., S. D., S. M. și M. I. . Au fost menținute cele două rezoluții atacate.

In baza art. 192 alin 2 cod procedură penală a fost obligată persona vătămată la 260 lei cheltuieli judiciare către stat.

Analizând cererea formulată de către contestatoare prin prima dispozițiilor legale incidente în cauză precum și a actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a constatat că aceasta este inadmisibilă întrucât contestația în anulare poate fi exercitată doar împotriva unei hotărâri judecătorești definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei, astfel că o hotărâre pronunțată în temeiul art. 2781 lit. a și b Cod procedură penală anterior, nu poate fi atacată cu contestație în anulare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel petenții I. C. și I. I., reiterând motivele din cererea inițială.

Examinând calea de atac exercitată în raport de dispozițiile legale în materie, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, după cum se va arăta în continuare:

Examenul legislației aplicabile relevă faptul că art.2781 alin.8 Cod procedură penală anterior și art. 341 alin. 6 Noul Cod de procedură penală reglementează soluțiile care se pot pronunța în cadrul plângerii îndreptate împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului, statuând că ,, judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții:

a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată;

b) admite plângerea, desființează soluția atacată și trimite motivat cauza procurorului pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea;

Potrivit art. 341 alin.8 din același cod ,,încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin.6 și la alin.7 pct.1 lit.a,b și d este definitivă’’.

Așadar, se observă că, în raport de dispozițiile legale menționate, soluțiile pronunțate în cazul plângerilor îndreptate împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată sunt definitive.

Pe de altă parte, Curtea relevă că, fiind o cale extraordinară de atac împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare poate fi exercitată numai în condițiile reglementate în 426-432 din Codul de procedură penală.

În cadrul acestor reglementări, prin art.431 din același cod a fost instituită procedura prealabilă a admiterii în principiu, stabilindu-se în alin. 2 că "instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate".

Prin natura și conținutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a contestației în anulare sub aspectul admisibilității în principiu, vizează verificarea îndeplinirii condițiilor de exercitare a acesteia, și anume cu privire la încadrarea cererii în termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute în lege și la depunerea de dovezi ori invocarea de probe din dosar în sprijinul contestației.

În speță, Curtea, efectuând aceste verificări constată că cererea este făcută împotriva unei hotărâri pronunțată în cazul plângerilor îndreptate împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată care nu se circumscrie niciunui caz din cele prevăzute de art.426 lit.a)-i) Cod procedură penală.

Altfel spus, prin cazurile expres și limitativ prevăzute de acest articol, legiuitorul a înțeles să nu prevadă posibilitatea atacării hotărârilor pronunțate în cazul plângerilor îndreptate împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată cu această cale extraordinară de atac.

Cum în speță, contestația în anulare depusă de petenții I. C. și I. I. este îndreptată împotriva unei asemenea soluții, în mod corect prima instanță a apreciat că ea este inadmisibilă și a respins-o ca atare.

Așa fiind, și apelul declarat împotriva unei hotărâri ce nu putea fi atacată cu nicio altă cale de atac este privit ca inadmisibil.

În consecință, în temeiul art.421alin.1 pct.1 lit.a Cod procedură penală, Curtea va respinge ca inadmisibile apelurile declarate de către petenții I. C. și I. I. împotriva sentinței penale nr. 202 din 18.03.2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște și va obliga apelanții petenți la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibile apelurile declarate de către petenții I. C. și I. I., ambii cu domiciliul în municipiul Târgoviște, Cartier Priseaca, .-34, județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 202 din 18.03.2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.

Obligă apelanții petenți la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 03 iulie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

T. M. V. D. D.

GREFIER,

M. P.

Red. D.D.

Tehn. P.M.

8 ex./07.07.2014

d.f.-_/315/2013 Judecătoria Târgoviște

j.f. I. C. C.

Operator de date cu caracter personal

Număr notificare 3113/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 717/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI