Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 138/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 138/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 1020/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR.138
Ședința publică din data de 28 aprilie 2014
PREȘEDINTE – F. T.
GREFIER – E. F.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror G. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J-D.I.I.C.O.T.-Servicviul Teritorial Ploiești
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației formulată în temeiul disp. art.4251 și urm. Cod proc. penală de condamnata D. A. M. (fiica lui I. și C., născută la data de 20 februarie 1990), în prezent deținută în Penitenciarul de Femei Târgșor, împotriva sentinței penale nr.194 din data de 13 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care, în baza art. 23 din Legea 255/2013 rap. la art. 6 Cod penal, a fost respinsă, ca neîntemeiată contestația formulată de aceasta.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16 aprilie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor cauzei, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 28 aprilie 2014, adoptând următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra contestației penale de față:
Prin sentința penală nr.194 din data de 13 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art. 23 din Legea nr.255/2013, art. 6 Cod penal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de condamnata D. A. M., fiica lui I. și C. F., născută la 20.02.1990, C.N.P._, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 11.02.2014 și înregistrată sub numărul_, condamnata D. A. M., aflată în Penitenciarul Târgșor, a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să dispună aplicarea legii penale mai favorabile.
În vederea soluționării cauzei s-a depus la dosar copia M.E.P.I. nr.573/2013 emis de Tribunalul București Secția I penală.
Prin sentința penală nr. 368/03.05.2012 a Tribunalului București Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 2071/12.06.2013 a I.C.C.J s-a dispus condamnarea inculpatei D. A. M., în baza art. 10 rap. la art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a) C. penal la pedeapsa de 8 ani închisoare; în baza art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art. 74 alin. 1 lit.a) C.penal la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art.34 lit. b) C.penal, s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare, și de asemenea s-a dispus aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza sentinței menționate a fost emis M.E.P.I. nr. 573/2013 din 13.06.2013.
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
S-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a cestei legi.
Prin urmare, s-a constatat că, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, instanța de fond a avut în vedere definiția noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, care potrivit dispozițiilor art. 187 C.penal reprezintă pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Prin urmare, s-a apreciat că nu pot fi avute în vedere instituții precum tentativa, circumstanțele atenuante sau agravante, reducerea pedepsei în cazul judecății potrivit art. 3201 C.p.p. sau alte cauze de majorare sau reducere a pedepsei.
S-a făcut o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi s-au comparat limitele de pedeapsă.
Instanța de fond a mai constatat că, spre deosebire de art. 5 din Noul Cod penal, care în reglementarea aplicării legii penale în situații în care nu s-a pronunțat încă o hotărâre de condamnare, și care face vorbire de aplicarea legii mai favorabile, ceea ce implică o analiză a tuturor instituțiilor privind răspunderea penală, art. 6 obligă instanța să compare numai pedeapsa prevăzută de legea nouă cu pedeapsa definitiv aplicată, restul dispozițiilor sentinței de condamnare, de exemplu tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni sau al stării de recidivă, fiind intrate în puterea lucrului judecat. Singura derogare deci de la aplicarea principiului puterii lucrului judecat privește doar reducerea pedepsei aplicate, până la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea comisă.
Aplicând principiile enunțate la cauza de față, instanța de fond a constatat că în privința infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr.143/2000, în prezent această infracțiune este prevăzută la art. 9 din aceeași lege, fiind sancționată cu pedeapsa pentru infracțiunea a cărei finanțare s-a realizat, ale cărei limite se majorează cu o treime. Întrucât s-a observat că infracțiunea de finanțare a privit traficul de droguri de mare risc, în prezent această faptă este prevăzută cu închisoarea de maxim 16 ani, pe când pedeapsa efectiv aplicată condamnatei a fost de 8 ani închisoare, mai mică deci decât limita maximă prevăzută de lege.
În privința infracțiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. 1,2 din Legea nr.143/2000, s-a constatat că limita maximă a pedepsei a fost redusă, fiind în prezent de 12 ani, dar pedeapsa aplicată în concret condamnatei, de 7 ani închisoare, nu depășește acest maxim.
Cum nici pedeapsa complementară aplicată nu depășește durata de 5 ani, durata maximă pentru care poate fi dispusă potrivit noilor reglementări, instanța de fond a constatat că în privința condamnatei nu sunt incidente prevederile art. 6 C.penal.
Această soluție a fost contestată de către condamnata D. A. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea acestei căi de atac, contestatoarea a arătat că dorește ca în urma analizei dispozițiilor ce reglementează infracțiunile pentru care a fost condamnată să-i fie redusă pedeapsa rezultantă ce i-a fost aplicată anterior prin sentința penală nr.368/3.05.2012 a Tribunalului București Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr.2071/12.06.2013 a Î.C.C.J.
A precizat contestatoarea că infracțiunea prev. de art.10 din Legea nr.143/2000 rap. la art.2 alin.1 și 2 din același act normativ, pentru care a fost condamnată prevedea ca și elemente constitutive organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute la art.2 – 9 din aceeași lege.
Ulterior, Legea nr.143/2000 a fost modificată prin Legea nr.187/2012 și republicată în Monitorul Oficial nr.163 din 6.03.2014.
Conform acestor modificări infracțiunea pentru care inculpata a fost condamnată este prevăzută de art.9, însă conține ca și element constitutiv numai finanțarea săvârșirii faptelor prevăzute de această dată la art.2 și 5 din Lege.
Apreciază, astfel, contestatoarea că această infracțiune a fost dezincriminată, motiv pentru care poate beneficia de dispozițiile art.4 din Codul penal privind aplicarea legii mai favorabile în acest caz.
De asemenea consideră condamnata că i se poate reduce pedeapsa și pentru cealaltă infracțiune pentru care a fost condamnată respectiv cea prev. de art. 2 alin. 1,2 din Legea nr.143/2000. Aceasta, deoarece conform modificărilor intervenite ulterior prin aceeași lege nr.187/2012, au fost reduse limitele de pedeapsă de la 10 la 20 ani închisoare vechea reglementare la 5 la 12 ani închisoare în noua reglementare.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar consideră că prezenta contestație este nefondată, așa cum se va arăta în continuare:
Prin sentința penală nr. 368/03.05.2012 a Tribunalului București Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 2071/12.06.2013 a I.C.C.J a fost condamnată D. A. M., în baza art. 10 rap. la art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a) C. penal la pedeapsa de 8 ani închisoare iar în baza art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art. 74 alin. 1 lit.a) C.penal la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art.34 lit. b) C.penal, s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare, și de asemenea s-a dispus aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Analizând considerentele sentinței de condamnare depusă în copie de către contestatoare în fața instanței de control judiciar, se constată că pentru a reține elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.10 din Legea nr.143/2000 rap. la art.2 alin.1 și 2 din același act normativ, instanța de condamnare a constatat că D. A. M., în luna aprilie, împreună cu P. I. A., l-a recrutat și instituit pe inculpatul N. M. A. în vederea efectuării transportului de droguri în străinătate, iar pentru a fi întrunute elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 s-a reținut că contestatoarea a fost prinsă în flagrant la data de 19.05.2011, deținând împreună cu cei doi coinculpați 900 grame cocaină.
1. Se constată astfel că, D. A. M. a fost condamnată pentru comiterea infracțiunii prev. de art.10 din Legea nr.143/2000 rap. la art.2 alin.1 și 2 din același act normativ întrucât l-a recrutat și instruit pe inculpatul N. M. A. în vederea efectuării de transporturi de droguri în străinătate.
Din conținutul Legii nr.143/2000 republicată în Monitorul Oficial nr.163/2014, așa cum a fost modificată prin art. 81 din legea 187/2012, se observă că transportul drogurilor de risc și mare risc este incriminat prin dispozițiile art.2 alin.1 din acest act normativ.
Este adevărat, pe de altă parte, că nu mai sunt reglementate cu titlu de infracțiuni organizarea și/sau conducerea faptelor prev. de art.2 – 9 (în vechea reglementare), art.2 – 5 (din noua reglementare).
Conform art.3 alin.2 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 „dispozițiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire”.
Față de susținerile condamnatei rămâne de stabilit dacă activitățile sale de recrutare și instruire a inculpatului N. M. A. în vederea efectuării de transporturi de droguri în străinătate este în prezent incriminată de legea nouă, chiar sub o altă denumire.
Deoarece condamnata a recrutat și a instruit pe inculpatul N. M. A. să săvârșească infracțiunea de transport de droguri (întrucât așa cum mai sus s-a consemnat transportul de droguri este incriminat și de către legea nouă prin disp. art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000) instanța de control judiciar consideră că D. A. M. a comis infracțiunea de instigare la transport de droguri, faptă ce poată fi încadrată conform legii noi ca întrunind elementele constitutive ale art.47 Cod penal rap. la art. art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000. Aceasta întrucât art.47 din Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014 prevede că: instigator este persoana care cu intenție determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.
Așadar, fapta pentru care D. A. M. a fost condamnată prin sentința penală nr. 368/2000 a Tribunalului București Secția I Penală este incriminată în continuare și de către legea nouă, însă sub o altă denumire, respectiv instigare la transport de droguri.
Pentru aceste considerente, condamnata nu poate beneficia de dispozițiile art.4 din Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014.
2.Referitor la al doilea motiv al contestației se constată că prin art. 81 din legea nr.187/2012, care a modificat legea 143/2000, au fost reduse limitele de pedeapsă pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1,2. Astfel în prezent această infracțiune este pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani închisoare în comparație cu închisoarea de la 10 la 20 ani închisoare în vechea reglementare.
Pentru ca o persoană condamnată să poată beneficia de dispozițiile art. 6 cod penal privind “aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei”, legiuitorul impune ca pedeapsa care o are de executat să depășească maximul special prevăzut de legea nouă.
De altfel acest mod de aplicare al legii penale mai favorabile este consacrat și de art. 4 din legea 187/2012 de punere în aplicare a legii 286/2009 privind codul penal, conform căruia “Pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
Întrucât pedeapsa de 7 ani închisoare pe care contestatoarea D. A. M. o are de executat pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1,2 din legea 143/2000 nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care în prezent este de 12 ani închisoare, instanța de control judiciar așa cum a apreciat și instanța de fond consideră că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 6 cod penal, anterior evidențiat.
În concluzie, pentru considerentele anterior expuse contestația formulată de condamnata D. A. M., în baza art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b) c.p.p. va fi respinsă ca nefondată.
Văzând și disp. art. 275 alin 2 c.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnata D. A. M. (fiica lui I. și C., născută la data de 20 februarie 1990), în prezent deținută în Penitenciarul de Femei Târgșor, împotriva sentinței penale nr.194 din data de 13 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 aprilie 2014.
Președinte,
F. T. Grefier,
E. F.
Red.F.T./Tehnored TF
5 ex./6.05.2014
Dos. fond_ Trib. Prahova
Jud. fond S. A. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare 3113/2006
| ← Distrugere. Art.253 NCP. Decizia nr. 1137/2014. Curtea de Apel... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|
