Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 72/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Decizia nr. 72/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 1469/258/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar_

DECIZIA PENALĂ NR. 72 /A

Ședința publică din 20 martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. C. U.

Judecător dr. M. V.

Grefier A. P.

Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul K. I., fiul lui A. și A., născut la data de 15.03.1957 în .. Bacău, domiciliat în com. Păuleni C., ., jud. Harghita, cetățean român, ocupația director comercial, posesor al CI . nr._, CNP_, fără antecedente penale, împotriva sentinței penale nr. 1579/29.10.2013 a Judecătoriei Miercurea C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constantă lipsa părților și a reprezentantei Ministerului Public doamna procuror V. O. din cadrul P. de pe lângă Curtea de Apel Târgu M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 5 martie 2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei la data de 20 martie 2014.

CURTEA

Deliberând asupra prezentului apel:

Prin sentința penală nr.1579/29.10.2013 Judecătoria Miercurea C. a dispus următoarele:

În baza art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002, l-a condamnat pe inculpatul K. I., fiul lui A. și A., născut la data de 15.03.1957 în .. Bacău, domiciliat în com. Păuleni C., ., jud. Harghita, cetățean român, ocupația director comercial, posesor al CI . nr._, CNP_, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de "refuz, împotrivire sau sustragere a conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice".

În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal ca pedeapsă accesorie.

În baza art.81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În baza art.359 Cod pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

S-a făcut aplic. art.191 alin.1 Cod pr. pen.

Se rețin următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C., a fost trimis în judecată inculpatul K. I. pentru comiterea infracțiunii de "refuz, împotrivire sau sustragere a conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice" pedepsită de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002.

În motivarea rechizitoriului întocmit în dosarul de urmărire penală nr.1483/P/2011, s-a arătat că la data de 17.08.2011, inculpatul a condus autoutilitara marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_ pe drumurile publice după care a refuzat atât testarea alcooltest, cât și recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Ca mijloace de probă, în actul de sesizare a instanței se invocă: proces-verbal de efectuare a actelor premergătoare, proces-verbal de constatare a infracțiunii, buletin de examinare clinică, declarații martori, declarații învinuit alte acte.

Inculpatul s-a prezentat la judecarea cauzei însă nu a dorit să dea declarație în fața instanței, prevalându-se de prevederile art.70 alin.2 Cod pr. pen.

În faza de judecată s-a administrat proba testimonială constând în audierea martorilor: Bara I. I., Kurko L., Szentes Szabolcs și Lado Brigitta.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

Conform celor reținute în actul de sesizare, la data de 17.08.2011, lucrători din cadrul Postului de Poliție Mihăileni, au fost sesizați telefonic, de către numitul Szentes Szabolcs, cu privire la un incident care a avut loc între acesta și conducătorul autoutilitarei marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_ și care se părea că se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Ca urmare a sesizării, organele de poliție s-au deplasat la fața locului, respectiv în dreptul magazinului . din .-au identificat pe autorul sesizării, Szentes Szabolcs, care le-a indicat că vis-a-vis de magazin se aflau parcate motocicleta sa, marca Suzuki, cu nr. de înmatriculare_ și autoutilitara marca Peugeot, cu nr. de înmatriculare_ . Szentes Szabolcs a relatat polițiștilor că în timp ce se afla lângă motocicleta sa, la o distanță de cca. 2-3 cm a fost oprită autoutilitara menționată al cărei conducător auto a devenit recalcitrant în momentul în care i s-a reproșat că a oprit prea aproape de motocicletă, existând riscul de a-l accidenta pe proprietarul acesteia. Cu ocazia schimbului de replici, Szentes Szabolcs a sesizat că cel care a coborât de la volanul autoutilitarei mirosea a alcool.

Szentes Szabolcs a indicat organelor de poliție pe conducătorul autoutilitarei care se afla la acel moment în magazin, însoțit de pasagerul din autoutilitară.

Lucrătorii de poliție au identificat, în prezența lui Szentes Szabolcs, pe pasagerul autoutilitarei în persoana numitului Kurko L., iar conducătorul acesteia a refuzat să se legitimeze, motiv pentru care cei trei au fost conduși la sediul Postului de Poliție Mihăileni unde s-a stabilit că autoutilitara a fost condusă de inculpatul K. I..

Întrucât din discuțiile purtate cu inculpatul și Kurko L. s-a constatat că aceștia prezentau halenă alcoolică s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru Kurko L..

Inculpatul K. I. a refuzat testarea alcoolscop, iar pentru că devenise agresiv lucrătorii Postului de Poliție Mihaileni au cerut sprijinul a două echipaje de poliție, ulterior inculpatul fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Miercurea C. în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În prezența medicului de gardă dr. Szilagy F. inculpatul a refuzat atât recoltarea probelor biologice, cât și examinarea clinică, aspecte ce au fost consemnate în Buletinul de examinare clinică nr._ emis de Spitalul Județean de Urgență Miercurea C. - Unitatea de Primiri Urgențe.

În faza de urmărire penală, a fost audiat în calitate de martor numitul Szentes Szabolcs care a declarat că la data de 17.08.2011, în jurul orelor 12.15, s-a deplasat cu motocicleta marca Suzuki cu nr. de înmatriculare_ în . Szocs F. și a parcat motocicleta în fața curții acestuia, pe un podeț. În timp ce se afla lângă motocicletă și vorbea la telefon, la o distanță de circa 2-3 cm a oprit o autoutilitară marca Peugeot, cu nr. de înmatriculare_ . Din autoutilitară au coborât doi bărbați, iar conducătorul auto purta ochelari fumurii. Martorul i-a reproșat conducătorului auto că era să-l calce, moment în care acesta a devenit recalcitrant, a avut loc un schimb de replici, ocazie cu care martorul a constatat că cel care condusese autoutilitara se afla sub influența băuturilor alcoolice, întrucât mirosea puternic a alcool. Imediat martorul a sunat la poliție, iar după circa 5-10 minute la fața locului a sosit agentul de poliție A. I., căruia martorul i-a relatat cele întâmplate și împreună i-au identificat pe conducătorul auto și ocupantul autoutilitarei în fața magazinului ". Mihăileni unde consumau băuturi alcoolice. Polițistul i-a cerut conducătorului autoutilitarei să se legitimeze, dar acesta a refuzat, motiv pentru care agentul de poliție a solicitat sprijinul unui alt echipaj, ulterior fiind conduși la Postul de Poliție Mihăileni unde martorul a fost testat alcooltest și la sediul Poliției mun. Miercurea C. pentru a da declarații, unde martorul a aflat că persoana care a condus autoutilitara a refuzat recoltarea probelor biologice.

Fiind audiat în fața instanței martorul Szentes Szabolcs a relatat aceeași stare de fapt, inclusiv cu privire la faptul că inculpatul era cel care a condus autoutilitara si că prezenta halenă alcoolică la coborârea din autovehicul.

Martora Lado Brigitta, vânzătoare la magazinul ". faza de urmărire penală, a declarat că la data de 17.08.2013, în jurul orelor 12.30 au intrat în magazin două persoane pe care nu le cunoștea și care au cumpărat două sticle de bere pe care au început să le consume pe scările din fața magazinului. A observat martora că cele două persoane se aflau deja sub influența băuturilor alcoolice. La un moment dat, în magazin au sosit organele de poliție care au solicitat celor doi să le însoțească la sediul Postului de Poliție, iar unul dintre bărbați a devenit agresiv verbal refuzând să dea curs solicitării. După aproximativ 20 de minute, a sosit un alt echipaj de poliție care l-a imobilizat pe cel care refuzase și l-a urcat în mașina poliției. A mai precizat martora că cele două persoane veniseră în Mihăileni cu o mașină pe care au parcat-o în fața locuinței lui Szocs F. și că, înainte de a intra în magazin, au avut un conflict cu un motociclist.

În fața instanței martora, fiind audiată cu privire la anumite aspecte ale celor întâmplate, a declarat că atât inculpatul cât și martorul Kurko L. erau sub influența alcoolului când au intrat în magazin pentru a cumpăra bere. De asemenea, martora a declarat că a existat un conflict cu un motociclist înainte ca cei doi să intre în magazin, și că inculpatul a vorbit urât cu polițistul care s-a deplasat la fața locului.

În faza de urmărire penală a fost audiat în calitate de martor și Kurko L., pasagerul din mașina condusă de inculpatul K. I.. În prima declarație dată în faza actelor premergătoare a recunoscut că la data de 17.08.2011 a consumat împreună cu acesta două sticle cu bere, după care s-au deplasat cu mașina condusă de învinuit în . mașina în fața unui magazin, unde se mai afla parcată și o motocicletă al cărei proprietar a avut impresia că era să fie lovit de mașina inculpatului, motiv pentru care între cei doi a avut loc un schimb de replici, care a degenerat într-un conflict. La circa 10 minute, a sosit un polițist împreună cu proprietarul motocicletei și care i-a cerut inculpatului să-l însoțească la Postul de Poliție, iar K. I. a avut o atitudine recalcitrantă, fiind necesară încătușarea acestuia, dar fără a fi bruscat în vreun fel de organele de poliție. A mai precizat martorul că, după ce au băut berea, i-a spus lui K. I. să nu se mai urce la volan întrucât a consumat alcool, dar acesta s-a încăpățânat și a condus autoutilitara până la magazinul din .> Cu ocazia audierii după începerea urmăririi penale, martorul și-a schimbat declarația și a afirmat că numai el a consumat alcool, iar K. ar fi băut numai suc. Fiind audiat de procuror, martorul a motivat schimbarea declarației prin aceea că prima declarație i-ar fi fost dictată de organele de poliție.

Martorul a fost audiat și în fața instanței, ocazie cu care și-a menținut declarația cu privire la faptul că inculpatul nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a ajunge în .> S-a constatat că schimbarea poziției martorului față de prima declarație dată organelor de polițe precum și necoroborarea ultimelor declarații cu cele ale altor persoane audiate, în cauză, se datorează relației de prietenie a martorului cu inculpatul, motiv pentru care, ultimele declarații ale martorului, date pro causa, au fost înlăturate.

La solicitarea inculpatului a fost audiat martorul Bara I. I.. Acesta a relatat aspecte privind un moment anterior incidentului din . în care inculpatul a plecat din . C. luându-l cu el pe martorul Kurko L. de la gară. Cu privire la acest moment martorul a declarat că inculpatul nu mirosea a alcool. Declarația acestui martor nu prezintă relevanță deoarece din declarația martorului Kurko L. rezultă că, cel puțin acesta, a consumat bere (iar inculpatul suc) în câmp, la terenul pe care îl deține în . normal ca martorul Bara I. I. să nu fi simțit miros de alcool la cei doi înainte ca aceștia să fi ajuns în .> În faza de urmărire penală, fiind audiat, inculpatul a declarat că la data de 17.08.2011 a condus autoutilitara marca Peugeot, cu nr. de înmatriculare_, de la domiciliu până în . avut o altercație verbală cu un motociclist care i-a reproșat că a oprit mult prea aproape de motocicleta sa și că a fost la un pas să îl lovească. Ulterior, s-a deplasat împreună cu martorul Kurko L. la magazinul din comună unde au cumpărat și au consumat câte o sticlă de bere. După circa 10-15 minute la magazin a sosit motociclistul împreună cu un polițist care i-a cerut să-l însoțească la Postul de Poliție, dar inculpatul a refuzat motivând că nu a comis nimic ilegal și că nu merge decât împreună cu avocatul său. Polițistul a solicitat sprijinul unui alt echipaj de poliție care l-ar fi luat cu forța și l-ar fi dus la sediul Postului de Poliție unde i s-a solicitat să se supună testării alcooltest, dar, sub același pretext că nu a comis nicio ilegalitate, inculpatul a refuzat. De asemenea, a refuzat și recoltarea de probe biologice la Spitalul Județean de Urgență Miercurea C..

În fața procurorului, inculpatul a motivat refuzul de a se supune testării cu aparatul etilotest și refuzul recoltării probelor biologice prin aceea că anterior consumase o sticlă cu bere la magazinul din .> În fața instanței inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art.72 alin.2 Cod pr. pen. și nu a dorit să mai dea declarație.

Coroborând probele administrate în faza de urmărire penală și în faza de judecată s-a reținut că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecat.

Astfel, faptul că inculpatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei rezultă în primul rând din declarația acestuia și este confirmat de declarația martorului Szentes Szabolcs și de buletinul de examinare clinică (f.15 dos UP).

Faptul că inculpatul a consumat băuturi alcoolice după care a condus autoutilitara rezultă din declarațiile martorilor Lado Brigita și Szentes Szabolcs. De altfel, faptul că inculpatul a consumat bere imediat după ce a știut că martorul Szentes Szabolcs va anunța poliția, apare ca o modalitate de a justifica în fața agentului de poliție halena alcoolică pe care deja o avea. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu avea nicio logică consumul de alcool imediat după oprirea în . în aceeași zi, cu același autovehicul, inculpatul urma să se întoarcă în . date în fața procurorului (f.45 verso dos UP).

S-a conchis, având în vedere că din probele administrate, că era dovedită vinovăția inculpatului pentru comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, motiv pentru care s-a dispus condamnarea acestuia.

La stabilirea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art.72 Cod penal.

Avându-se în vedere că, deși inculpatul nu a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, acesta nu are antecedente penale, are o ocupație stabilă, este în vârstă de 56 de ani, pentru aceste motive, cu toate că nu s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, s-a stabilit o pedeapsă orientată către minimul prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat în termen legal, apel inculpatul K. I., care a solicitat achitarea sa, în baza art.16 lit.a Cod procedură penală, respectiv reducerea pedepsei cu menținerea aplicării disp.art.81 Cod penal.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate și în integralitatea sa, instanța de control judiciar reține următoarele:

Starea de fapt, astfel cum a fost reținută și dovedită, este corectă. Deși inculpatul nu recunoaște comiterea faptei din probele administrate în cauză și declarația acestuia în fața instanței de apel, rezultă în mod indubitabil că inculpatul a pilotat autoturismul marca Peugeot, cu nr.de înmatriculare_ . Din declarațiile martorilor audiați, în cauză, inculpatul apelant se pare că pilotase autoturismul menționat sub influența alcoolului motiv pentru care organele de poliție i-au cerut să se legitimeze. Întrucât inculpatul a refuzat acest lucru a fost condus la sediul postului de Poliție Mihăileni și i s-a cerut să accepte testarea cu aparatul etilotest fapt care a fost refuzat de inculpat.

Deoarece, acest inculpat devenise agresiv cu lucrătorii Postului de Poliție Mihăileni, s-a cerut sprijinul a două echipaje de poliție care l-au condus pe inculpat la Poliția din Miercurea C., după care l-au condus la Spitalul Județean de Urgență Miercurea C., în vederea recoltării de probe biologice. Însăși inculpatul nu a negat că a condus vehiculul marca Peugeot, menționat și nu a negat nici că a refuzat la sediul poliției din Miercurea C. să accepte testarea cu aparatul etilotest.

De asemenea, inculpatul apelant a arătat în fața instanței de apel că nu își mai aduce aminte dacă i s-a cerut sau nu la Spitalul Miercurea C. să i se recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, deși știa de ce a fost condus la spital și nici nu a negat că s-a opus recoltării de probe biologice.

Concluzia este că inculpatul apelant a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată și sub nicio formă nu poate fi acceptată ideea că fapta aceasta nu există.

Încadrarea juridică dată faptei după noua încadrare dată de noul Cod penal, este prev.de art.337 Cod penal și este mai favorabilă deoarece cuantumul pedepsei este de la 1 la 5 ani față de vechea încadrare care prevedea un cuantum de la 1 la 7 ani. În acest sens instanța de apel a schimbat încadrarea juridică a faptei comise de inculpat în disp.art.337 Cod penal.

Ca atare, în baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală vom admite apelul inculpatului K. I. împotriva sentinței penale nr. 1579/29.10.2013 a Judecătoriei Miercurea C., vom desființa parțial hotărârea atacată și, în rejudecare:

În baza art.337 Cod penal și art.5 Cod penal îl vom condamna pe inculpatul K. I. pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

La stabilirea pedepsei pe care o vom aplica inculpatului apelant, vom avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de noua încadrare juridică, precum și de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev.de art.74 Cod penal, privind împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea socială, motivul săvârșirii infracțiunii, faptul că nu are antecedente penale, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate și situația socială a inculpatului, sens în care vom aplica o pedeapsă orientată spre minimul special.

Date fiind principiul legii penale mai favorabile și cel al neagravării în propria cale de atac vom menține aplicarea disp.art.81 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei și vom reduce termenul de încercare proporțional cu pedeapsa pe care o vom aplica.

Vom menține în virtutea principiilor enunțate dispozițiile privind aplicarea disp.art.83 Cod penal.

Determinând legea nouă de incriminare ca lege mai favorabilă, potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit acestei legi.

Conform art. 65 alin. 1 C. pen., aplicarea pedepsei accesorii este posibilă dacă instanța a dispus și pedeapsa complementară corelativă. In, raport de persoana inculpatului, natura și gravitatea infracțiunii comise acesta este nedemn de exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen., atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie. Având în vedere, însă, că prin sentința atacată inculpatului nu i s-a impus și o pedeapsă complementară, în apelul său, neagravarea situației în propria cale de atac împiedică această instanță să aplice prin dispozitiv complementarele, fixând doar accesoriile în conținutul prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen. Totodată, dispozițiile art. 71 alin. 5 C. pen. din 1969 își vor produce în continuare efectele, tot în virtutea principiului neagravării situației în propria cale de atac, astfel că pedeapsa accesorie rămâne suspendată pe durata termenului de încercare stabilit în cazul inculpatului apelant.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare la care a fost obligat inculpatul în primă instanță considerăm că date fiind dispozițiile art.274 alin.1 Cod procedură penală vom menține dispoziția privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în primă instanță cu excepția sumei de 100 lei care reprezintă onorariu avocațial din oficiu.

Văzând și disp.art.275 alin.3 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul inculpatului K. I., fiul lui A. și A., născut la data de 15.03.1957 în .. Bacău, domiciliat în com. Păuleni C., ., jud. Harghita, cetățean român, ocupația director comercial, posesor al CI . nr._, CNP_, fără antecedente penale, împotriva sentinței penale nr. 1579/29.10.2013 a Judecătoriei Miercurea C., desființează parțial sentința atacată și în rejudecare:

În baza art.337 Cod penal și art.5 Cod penal condamnă pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

Menține dispozițiile privind aplicarea art.81 și 83 Cod penal și reduce termenul de încercare la 3 ani conform art.82 Cod penal din 1969.

În baza art.12 din Legea nr.187/2012, art.5 Cod penal și art.418 Cod procedură penală face aplicarea art.66 alin.1 lit. a,b Cod penal și menține dispozițiile art. 71 alin.5 Cod penal din 1969.

În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală reduce cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul apelant în primă instanță la suma de 257 lei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia. Suma de 200 lei onorariu avocațial din oficiu, va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul M..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 20 martie 2014.

Președinte Judecător

D. C. U. dr. M. V.

Grefier

A. P.

Red.DCU/24.03.2014

Thnred./CC/2 exp./01.04.2014

Jd.fd. A.D.R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 72/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ