Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Sentința nr. 2436/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2436/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-08-2014 în dosarul nr. 690/193/2014
Dosar nr._ - contopire pedepse -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. JUDEȚUL B.
Ședința publică din 22 august 2014
PREȘEDINTE – S. I.
GREFIER – C. A. P.
Ministerul Public prin reprezentant
PROCUROR – P. C.
SENTINȚA PENALĂ NR. 2436
La ordine, judecarea cauzei penale având ca obiect „cerere de contopire a executării pedepselor” formulată de petentul B. G..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 05 august 2014, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, și când, instanța, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 14 august 2014 și apoi pentru data de astăzi 22 august 2014, când:
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 369 Cod procedură penală.
INSTANȚA,
Asupra cererii de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.01.2014 petentul B. G., deținut în Penitenciarul B. a solicitat contopirea pedepselor ce i-au fost aplicate prin două sentințe penale.
Pentru justa soluționare a cauzei instanța a dispus atașarea fișei cu situația juridică a petentului.
Analizând actele dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 715 din 22 martie 2013 a Judecătoriei B. (definitivă la 15.04.2013 prin nerecurare) a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul B. G..
A fost descontopită pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.73/19.03.2012 a Judecătoriei Săveni, jud. B. (definitivă prin decizia penală 565/11.06.2012 a Curții de Apel Suceava) și s-a repus în individualitatea lor pedepsele componente de 2 ani și 6 luni închisoare și 1 an închisoare.
S-a menținut beneficiul liberării condiționate cu privire la restul de 1321 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată petentului prin sentința penală nr.78/13.02.2001 a Tribunalului B..
În baza art.36 alin.2 din Codul penal/1968 raportat la art.33 lit.a, 34 lit.b din Codul penal/1968 s-au contopit pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și 1 an închisoare stabilite prin sentința penală nr.73/19.03.2012 a Judecătoriei Săveni, jud. B. cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.72/19.03.2012 a aceleiași instanțe (definitivă prin decizia penală nr.566/2012 a Curții de Apel Suceava) și s-a dispus ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.
Pe durata și în condițiile art.71 din Codul penal/1968 s-a dispus ca petentul să fie lipsit de drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal/1968.
S-a menținut starea de detenție a petentului.
S-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 12 aprilie 2011 până la 28 aprilie 2011 și detenția de la 12 iunie 2012 la zi.
S-au anulat vechile mandate de executare și s-a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei sentințe.
Faptele pentru care petentul a fost condamnat și care au făcut obiectul acestei contopiri au fost săvârșite pe datele de 10/11.04.2011 și 17/18.09.2010.
Prin sentința penală nr. 598/12.03.2013 a Judecătoriei B. (definitivă la 30.10.2013 prin decizia penală nr. 955/30.10.2013 a Curții de Apel Suceava) petentul B. G. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 290 Cod penal/1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2, 37 lit. a, b Cod penal/1968 și art. 3201 Cod procedură penală/1968 la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În temeiul art. 37 lit. a, 39 alin. 2 Cod penal/1968, s-a contopit pedeapsa arătată mai sus cu restul rămas de executat din pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin Sentința penală 78/13.02.2001 a Tribunalului B., respectiv 1407 zile (calculate de la data începerii executării pedepsei-04.03.1998 până la săvârșirea primului act material – 05.02.2009), aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1407 zile închisoare.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.
S-a constatat că inculpatul a executat această pedeapsă, fiind liberat condiționat la data de 10.09.2009.
S-au respins, ca nefondate, pretențiile civile ale părții civile C. V..
Fapta pentru care petentul a fost condamnat prin această sentință penală a fost săvârșită în perioada 5.02.2009 – 28.09.2009.
Prin decizia penală nr. 955/30.10.2013 Curtea de Apel Suceava a admis recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 598/12.03.2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._/193/2012.
A casat în parte sentința penală recurată și în rejudecare a înlăturat din sentința recurată dispoziția „Constată că inculpatul a executat această pedeapsă, fiind liberat condiționat la data de 10.09.2009”.
A anulat prin desființarea în totalitate, înscrisurile false respectiv: cererea nr._ adresată Judecătoriei Miercurea C., cererea nr._ adresată Judecătoriei Ghiorghieni, cererea nr._ adresată Judecătoriei Aiud, cererea nr._ adresată Judecătoriei Sector 3 București și cererea nr._ adresată Judecătoriei Târgu M..
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Prin încheierea din 18.11.2013 Curtea de Apel Suceava a admis sesizarea din oficiu, a înlăturat omisiunea vădită strecurată în minuta deciziei penale nr. 955/30.10.2013 a Curții de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr._/193/2013, în sensul că se adaugă:
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de către acesta, de la data de 05.02.2009 la data de 10.09.2009.
Înlăturarea s-a făcut pe ambele exemplare ale minutei deciziei penale nr. 955/30.10.2013 a Curții de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr._/193/2013 cu care prezenta încheiere face corp comun.
Împotriva deciziei nr. 955/2013 a Curții de Apel Suceava contestatorul B. G. a formulat contestație în anulare aceasta fiind respinsă ca nefondată prin decizia nr. 258/14.05.2014 a Curții de Apel Suceava.
Petentul a depus și în prezentul dosar mai multe „memorii” prin care arată că, în mod greșit i-a fost dat spre executare de către Curtea de Apel Suceava restul de pedeapsă de 1407zile închisoare rămas de executat din cei 15 ani închisoare, pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 78/13.02.2001 a Tribunalului B. întrucât la data pronunțării hotărârii de condamnare prin sentința penală 598/2013 a Judecătoriei B. termenul de „definitivare” a liberării condiționate era deja împlinit și, în plus, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale vis-a-vis de infracțiunea prev. de art. 290 Cod penal/1968 pentru care a fost condamnat.
Analizând prezenta cerere de contopire pedepse instanța constată că faptele pentru care a fost condamnat petentul prin cele două sentințe penale au fost săvârșite mai înainte ca vreuna dintre cele două sentințe penale să fi rămas definitive astfel încât urmează a admite prezenta cerere.
Referitor la regimul sancționator al concursului de infracțiuni instanța reține că este mai favorabilă cel din Codul penal anterior, întrucât potrivit dispozițiilor art. 39 din Codul penal actual este obligatorie aplicarea unui spor de pedeapsă de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate.
Cu privire la celelalte susțineri ale petentului, respectiv că restul de pedeapsă de 1407 zile închisoare era executat la momentul condamnării, instanța reține că de la data de 5.02.2009, când a avut loc prima activitate infracțională (pentru care a fost judecat în dosarul nr._/193/2012 și în care s-a pronunțat sentința penală nr. 598/2013), și până la data de 10.09.2009, când a fost liberat condiționat, s-a scurs un interval de 218 zile, nefiind îndeplinite condițiile cerute de art. 59 Cod penal/1968 respectiv aceea de a executa cel puțin 2/3 din pedeapsă. De altfel Curtea de Apel Suceava a și casat sentința penală nr. 598/2013 a Judecătoriei B., așa cum s-a arătat anterior.
Cu privire la prescripția răspunderii penale invocate de către petent, așa cum a arătat și Curtea se Apel Suceava prin decizia nr. 258/14.05.2014, după cum rezultă din actele dosarului în care inculpatul B. G. a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 290 vechiul Cod penal, activitatea sa infracțională (comisă în formă continuată) se circumscrie intervalului 05.02.2009 – 28.04.2009.
Potrivit art. 290 vechiul Cod penal, în vigoare la data pronunțării deciziei penale anterior menționate, sancțiunea prevăzută de lele pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată era închisoarea de la 3 luni la 2 ani și amendă.
În aplicarea prevederilor art. 122 alin. 1 lit. d coroborat cu art. 124 vechiul Cod penal, în referire la art. 13 vechiul Cod penal, termenul de prescripție specială era, la data soluționării recursului, de 7 ani și 6 luni.
Prin urmare, raportat la data comiterii ultimului act material al infracțiunii, respectiv 28.04.2009, termenul de prescripție a răspunderii penale nu era împlinit, pentru a se putea dispune încetarea procesului penal.
Față de cele mai sus expuse instanța urmează a admite cererea de contopire pedepse formulată de către petentul B. G..
Va repune în individualitatea lor pedepsele contopite prin sentința penală nr. 715/22.03.2013 a Judecătoriei B. (definitivă la 15.04.2013).
În temeiul art. 36 alin. 2 Cod penal/1968 raportat la art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal/1968 va contopi pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și 1 an închisoare stabilite prin sentința penală nr. 73/19.03.2012 a Judecătoriei Săveni, județul B. (definitivă prin decizia penală nr. 565/11.06.2012 a Curții de Apel Suceava) cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 72/19.03.2012 a Judecătoriei Săveni, județul B. (definitivă prin decizia penală nr. 566/2012 a Curții de Apel Suceava) și cu pedeapsa de 1407 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 598/12.03.2013 a Judecătoriei B. (modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 955/30.10.2013 a Curții de Apel Suceava) și va dispune ca petentul B. G. să execute pedeapsa cea mai grea de 1407 zile închisoare.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal/1968 petentul va fi lipsit de drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal/1968.
Va menține starea de detenție a petentului și va deduce din pedeapsă durata executată de la 5.02.2009 la 10.09.2009, reținerea și arestarea preventivă de la 12.04.2011 la 28.04.2011 și detenția de la 12 iunie 2012 la zi.
Va anula Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 1114/15.04.2013 și Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 906/31.10.2013 ale Judecătoriei B. și va dispune emiterea unui nou mandat conform dispozițiilor prezentei sentințe penale.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de contopire pedepse formulată de către petentul B. G., fiul lui N. și E., născut la data de 09.03.1956 în loc. Săveni, județul B., cu domiciliul în satul S., ., CNP –_, în prezent deținut în Penitenciarul B..
Repune în individualitatea lor pedepsele contopite prin sentința penală nr. 715/22.03.2013 a Judecătoriei B. (definitivă la 15.04.2013).
În temeiul art. 36 alin. 2 Cod penal/1968 raportat la art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal/1968 contopește pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și 1 an închisoare stabilite prin sentința penală nr. 73/19.03.2012 a Judecătoriei Săveni, județul B. (definitivă prin decizia penală nr. 565/11.06.2012 a Curții de Apel Suceava) cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 72/19.03.2012 a Judecătoriei Săveni, județul B. (definitivă prin decizia penală nr. 566/2012 a Curții de Apel Suceava) și cu pedeapsa de 1407 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 598/12.03.2013 a Judecătoriei B. (modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 955/30.10.2013 a Curții de Apel Suceava) și dispune ca petentul B. G. să execute pedeapsa cea mai grea de 1407 zile închisoare.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal/1968 petentul va fi lipsit de drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal/1968.
Menține starea de detenție a petentului și deduce din pedeapsă durata executată de la 5.02.2009 la 10.09.2009, reținerea și arestarea preventivă de la 12.04.2011 la 28.04.2011 și detenția de la 12 iunie 2012 la zi.
Anulează Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 1114/15.04.2013 și Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 906/31.10.2013 ale Judecătoriei B. și dispune emiterea unui nou mandat conform dispozițiilor prezentei sentințe penale.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariu avocat oficiu C. Berențan E. P. în sumă de 100 lei (delegație nr. 260/2014) se va achita Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 august 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. S.I./03.12.2014
Thred. C.A./04.12.2014
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|








