Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Sentința nr. 452/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 452/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 26760/193/2013

Dosar nr._ Întreruperea execut.ped.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – SECȚIA PENALĂ

JUDEȚUL BOTOSANI

Ședința publică din 14 februarie 2014

PREȘEDINTE – V. A.

GREFIER – B. M.

Ministerul Public prin procuror – D. D.

SENTINȚA PENALA NR. 452

La ordine judecarea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul P. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul, în stare de detenție din Penitenciarul B., asistat de avocat din oficiu H. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, petentul declară că-și retrage cererea de întrerupere a executării pedepsei, susținerile acestuia fiind consemnate în proces-verbal atașat la dosar.

Având în vedere că petentul se află în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală, din oficiu, instanța pune în discuție excepția de necompetență materială în soluționarea cererii și declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Suceava.

Procurorul este de acord cu excepția invocată solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava.

Avocat din oficiu H. M., este de acord cu excepția invocată.

Petentul este de acord cu declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava.

Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 369 Cod procedură penală.

J U D E C A T A :

Asupra cererii penale de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 29 noiembrie 2013, petentul P. C. a solicitat întreruperea pedepsei pe care o execută pe o perioadă de 3 luni, pe motive sociale.

Astfel învestită cu soluționarea cererii, instanța a dispus citarea petentului din Penitenciarul B. de unde a solicitat și relații cu privire la situația juridică a acestuia.

Petentul a fost prezent la proces și a beneficiat de asistență juridică din oficiu.

Din verificările efectuate, instanța a constatat că petentul se află în executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 507 din 06.12.2012 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală – mandat de executare nr. 567 din 26.03.2013, iar la data formulării cererii se afla în Penitenciarul B..

Potrivit art. 593 Cod procedură penală, instanța competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare.

În speță, instanța corespunzătoare în grad instanței de executare este Curtea de Apel Suceava.

Prin urmare, instanța va admite excepția invocată din oficiu și în temeiul art. 593 din Codul de procedură penală va declina competența în favoarea Curții de Apel Suceava, căruia i se va trimite dosarul potrivit art. 50 Cod procedură penală.

În temeiul art. 275 alineat 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului; onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei se va avansa Baroului de Avocați B. (av. oficiu H. M. - delegația nr. 2973/2014) din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T A R A Ș T E :

Admite excepția de necompetență materială, invocată din oficiu.

În temeiul art. 593 Cod procedură penală rap. la art. 50 Cod procedură penală declină competența de soluționare a cererii de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petentul P. C., fiul lui P. și B., născut la data de 08.05.1973, CNP_, în favoarea Curții de Apel Suceava

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariu avocat oficiu – 100 lei se va avansa Baroului de Avocați B. (av. oficiu H. M. - delegația nr. 2973/2014) din fondurile Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.A.V

Tehnored. B.M.

Ex 4/ 04.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Sentința nr. 452/2014. Judecătoria BOTOŞANI