Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Hotărâre din 16-01-2014, Judecătoria BOTOŞANI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 23450/193/2013

Dosar nr. 23._ - întrerupere executare pedeapsă –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Ședința publică din 16 ianuarie 2014

Instanța constituită din:

Președinte: B. S.

Grefier: D. G.

MINISTERUL PUBLIC, P. de pe lângă Judecătoria

B., prin PROCUROR: D. A.

SENTINȚA PENALĂ NR. 111

Pe rol soluționarea cererii de întrerupere executare pedeapsă formulată de petentul G. Iuliean.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă petentul, în stare de detenție din Penitenciarul B., asistat de avocat oficiu A.-B. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul parchetului invocă excepția de necompetență materială a Judecătoriei B. în soluționarea prezentei cauze, pune concluzii de admitere a excepției invocate și solicită scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia către Tribunalul B..

Apărătorul A.-B. A. arată că este de acord cu declinarea cauzei către Tribunalul B..

Petentul arată că este de acord cu declinarea cauzei la Tribunalul B..

Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.

INSTANȚA,

Asupra cererii penale de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. la data de 06.09.2013 sub nr._, petentul G. Iuliean, deținut în Penitenciarul B., a solicitat întreruperea executării pedepsei închisorii invocând motive familiale. Prin sent.pen. nr. 792/26.09.2013 s-a dispus declinarea competenței în favoarea instanței prezente.

Cererea a fost înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 23.10.2013 sub nr._, petentul G. Iuliean, deținut în Penitenciarul B., solicitând întreruperea executării pedepsei închisorii pe motive familiale.

Legal învestită cu soluționarea cauzei Judecătoria B. a dispus citarea petentului din Penitenciarul B. și desemnarea unui apărător din oficiu în conformitate cu dispozițiilor art. 171 din Codul de procedură penală.

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 456 din Codul de procedură penală competența de a dispune asupra cererii de întrerupere a executării pedepsei aparține instanței corespunzătoare în grad instanței de executare, în a cărei rază teritorială se află locul de deținere al condamnatului.

Întrucât petentul G. Iuliean execută o pedeapsă de 14 ani închisoare, aplicată prin sent.pen. nr. 137/31.03.2009 a Tribunalului B., competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului. În conformitate cu art. 456 C.proc.pen. instanța competentă este instanța în a cărei rază teritorială este locul de deținere, respectiv Tribunalul B..

În consecință, se va admite excepția invocată din oficiu și în temeiul art. 456 din Codul de procedură penală se va dispune declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului B. – ce este instanța corespunzătoare în grad instanței de executare, în a cărei rază teritorială se află locul de deținere al condamnatului.

În conformitate cu dispozițiile art. 42 din Codul de procedură penală dosarul va fi înaintat Tribunalului B..

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență materială, invocată de reprezentantul parchetului, în soluționarea cauzei având ca obiect „întrerupere executare pedeapsă” formulată, în temeiul art. 455 rap. la art. 453 lit. c C.proc.pen., de petentul G. Iuliean, fiul lui G. și V., născut la data de 05.07.1953 în ., CNP_+017, actualmente p.p.l. în Penitenciarul B..

Dispune declinarea competenței în favoarea Tribunalului B..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei se va avansa Baroului de Avocați B., pentru av. A.-B. A., deleg. nr. 2510/2013, din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 16 ianuarie 2014.

ptr. PREȘEDINTE, GREFIER,

plecat la altă instanță

Red. B.S./ 11.07.2014

Tehnored. B.S./ 11.07.2014

Ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Hotărâre din 16-01-2014, Judecătoria BOTOŞANI