Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Sentința nr. 445/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 445/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 1675/193/2014
Dosar nr._ Cerere liberare condiționată
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 14 februarie 2014
Completul compus din
PREȘEDINTE - M. A. V.
GREFIER –A. D.
cu participarea procurorului D. A., reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria B.
SENTINȚA PENALĂ NR. 445
La ordine judecarea cererii de liberare condiționată formulată de petentul P. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul, în stare de detenție din Penitenciarul B., asistat de avocat din oficiu D. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu mai sunt probe de administrat, cereri noi de formulat ori excepții de invocat, instanța constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul la fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondată, a cererii de liberare condiționată și obligare a petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat având în vedere că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 59 și următoarele Cod penal, nu a dat dovezi temeinice de îndreptare și apreciază că acesta trebuie să mai execute o parte din pedeapsă și de asemenea solicită menținerea termenului pentru rediscutare după data de 28.07.2014.
Apărătorul petentului solicită admiterea cererii de liberare condiționată având în vedere că petentul a executat fracția prevăzută de lege, a participat la activitățile desfășurate în cadrul penitenciarului și apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune liberarea sa condiționată. În subsidiar solicită reducerea perioadei de amânare propusă de comisie.
Petentul solicită admiterea cererii sau reducerea termenului propus de comisie pentru reexaminarea situației acestuia.
Dezbaterile orale din timpul ședinței de judecată au fost înregistrate audio, în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
J U D E C A T Ă :
Asupra cererii de liberare condiționată de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31 ianuarie 2014, petentul P. A. aflat în Penitenciarul B., a solicitat liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului prev. și ped. de art. 306 Cod penal, contestând procesul verbal al comisiei nr. 12 din 29.01.2014 prin care s-a dispus reexaminarea situației acestuia după data de 28.07.2014.
În cuprinsul cererii petentul arată că regretă faptele comise, că a participat la activități educaționale, sociale și de informare, a fost recompensat și a avut un comportament corespunzător.
Din examinarea procesului-verbal nr. 12 din 29.01.2014 întocmit de Comisia de propuneri pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului B. rezultă că numitul P. A. execută pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 665/2011 a Judecătoriei Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 306 Cod penal, sentință în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr._ .
Executarea pedepsei a început la data de 27.05.2009 și urmează să expire la data de 26.05.2016.
Transformată în zile pedeapsa este egală cu 2557 zile.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1704 zile. Până la data de 29.01.2014 aceasta a executat 1709 zile închisoare.
Condamnatul este recidivist suferind anterior 3 condamnări la pedepse cu închisoarea și nu a mai beneficiat de liberare condiționată. Execută pedeapsa în regim semideschis. Persoana privată de libertate este la prima analiză în cadrul comisiei de propuneri pentru liberare condiționată.
Conform caracterizării depuse la dosar de unitatea de detenție, pe parcursul traseului execuțional, condamnatul a avut un comportament corespunzător, în sensul că a respectat prevederile regulamentului de ordine interioară. Nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat o singură dată.
Comisia pentru liberări condiționate din cadrul Penitenciarului B. a considerat că persoana condamnată nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal referitor la dovezile temeinice de îndreptare. Prin conduita sa, nu a dovedit că și-a corijat modul de viață, nu și-a schimbat atitudinea față de valorile sociale și normele de drept, având în vedere și antecedentele penale, astfel se impune continuarea executării pedepsei închisorii în regim penitenciar.
Față de cele consemnate în procesul verbal întocmit de comisie, instanța consideră că în cauză nu sunt întrunite condițiile cumulative prev. de art. 59 Codul penal pentru a se dispune liberarea condiționată a condamnatului P. A..
Liberarea condiționată este o măsură de excepție, care trebuie justificată temeinic de comportamentul condamnatului pe perioada detenției, de natura a crea instanței convingerea că executarea restului de pedeapsă în stare de libertate ar conduce la atingerea scopului educativ și preventiv al pedepsei.
La aprecierea oportunității punerii sale în libertate se are în vedere și antecedența penală a persoanei condamnate. Se constată în acest sens că petentul nu este la prima încălcare a legii penale, fiind condamnat anterior de 3 ori la pedepse cu suspendare. Cu toate acestea petentul nu a înțeles să renunțe la activitatea infracțională, scopul pedepsei nefiind atins. În consecință, pentru a beneficia de liberare condiționată condamnatul trebuie să facă dovada unor serioase eforturi depuse de el în timpul detenției în sensul îndreptării sale comportamentale.
În lipsa acestor eforturi deosebite ale petentului și față de persistența sa infracțională se consideră că nu sunt date cerințele legii pentru a i se acorda din nou beneficiul liberării condiționate și că perioada executată până în prezent nu este suficientă pentru reeducarea sa.
În consecință, instanța va respinge cererea de liberare condiționată a persoanei private de liberate P. A., fixându-se termen pentru rediscutarea condamnatului în comisia de liberări condiționate după data de 28.06.2014, în temeiul art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța va obliga petentul să plătească statului suma de 145 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, în care s-a inclus onorariul avocatului din oficiu, ce se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge cererea.
Stabilește termen pentru reiterare după data de 28.06.2014.
Obligă petentul P. A., CNP_, fiul lui P. și R., născut la 11.07.1967 în mun. Iași, domiciliat în ., jud. Iași, în prezent deținut în Penitenciarul B., să plătească statului suma de 145 lei, cheltuieli judiciare, în care s-a inclus onorariul avocatului din oficiu, 100 lei, ce se va avansa B.A. B. din fondurile M.J.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare conform art. 587 alin. 3 Cod procedură penală.
Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2014.
Președinte, Grefier,
Red. M.A.V.
Tehnored. M.A.V.
Ex. 4/9.05.2014
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2482/2014.... → |
|---|








