Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2532/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2532/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 05-09-2014 în dosarul nr. 3547/193/2014
Dosar nr._ contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
Ședința publică din 5 septembrie 2014
PREȘEDINTE - M. M.
GREFIER - O. S.
cu participarea doamnei procuror D. A. ce reprezintă P. de pe lângă Judecătoria B.
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2532
Pe rol judecarea contestației la executare formulată de condamnatul P. C. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul din Penitenciarul B. asistat de avocat Feodorov A. ce substituie pe avocat din oficiu G. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că a fost înaintată de către Judecătoria H. copia sentinței penale nr. 87/02.05.2011 privind pe contestator.
Apărătorul acestuia arată că nu are cereri noi de formulat sau probe de propus, situație în care instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Procurorul solicită admiterea contestației formulate și deducerea din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare a detenției din perioada 4 august 2011- 15 septembrie 2011.
Avocat Feodorov A., pentru condamnat, solicită admiterea contestației și deducerea din pedeapsă a arestului din intervalul 04.08._11.
Condamnatul, având cuvântul, solicită să se deducă din pedeapsă detenția din anul 2011.
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio conform art.369 alin.1 din Codul de procedură penală.
J U D E C A T A
Asupra contestației de față.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria B. la data de 26 februarie 2014, condamnatul P. C. T., aflat în Penitenciarul B., a solicitat deducerea din pedeapsa pe care o execută în prezent a detenției de la 4 august 2011 până la 15 septembrie 2011.
În motivarea contestației (pe care a întemeiat-o pe prevederile art.461 alin.1 lit.d din vechiul Cod de procedură penală) condamnatul arată că este arestat în executarea pedepsei de un an și șase luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.93/13.05.2013 a Judecătoriei H., jud. Iași. Inițial petentul a fost arestat în executarea pedepsei la data de 4 august 2011 și în urma unei proceduri de rejudecare a fost pus în libertate la 15 septembrie 2011. În urma rejudecării i s-a aplicat pedeapsa pe care o execută în prezent, pedeapsă a cărei executare a început la 25 noiembrie 2013. Cum perioada executată în vara anului 2011 nu a fost dedusă din pedeapsă, condamnatul s-a adresat instanței de judecată cu prezenta cerere.
P. C. T. a fost prezent la proces și a fost asistat de avocat desemnat din oficiu, asistența juridică fiind obligatorie în cauză.
În vederea soluționării cauzei s-a dispus atașarea sentinței de condamnare privind pe contestator și a mandatului de executare a pedepsei.
Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar instanța reține că numitul P. C. T. execută pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 93 din 13 mai 2013 a Judecătoriei H., jud. Iași (definitivă prin decizia penală nr.1207/21.11.2013 a Curții de Apel Iași prin respingerea recursului ).
Prin această sentință s-a dispus condamnarea petentului la pedepsele de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.26 din vechiul Cod penal raportat la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,e,g din Codul penal din 1968 cu aplicarea art.41 alin.2, art.75 lit.c, art.74, art.76 din același cod și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.221 alin.1 din Codul penal din 1968 cu aplicarea art.74 lit.b, art.76 din același cod.
În baza art.83 din Codul penal anterior s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.13/2008 a Judecătoriei H., pedeapsă ce a fost cumulată cu pedepsele de un an închisoare și șase luni închisoare menționate anterior, rezultând pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare și 8 luni închisoare.
În baza art.33, art.34 din Codul penal din 1968 s-a dispus contopirea celor două pedepse cumulate stabilite anterior în pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare.
Prin aceeași hotărâre s-a făcut aplicarea art.71 și art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal.
Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpat, conform deciziei penale nr.1207/2011 a Curții de Apel Iași. În baza ei s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr.117/2013 din 22.11.2013.
Activitatea infracțională ce a fost reținută în sarcina condamnatului (ce datează din ianuarie 2010) și pentru care i s-au aplicat cele două pedepse menționate a făcut inițial obiectul judecății în dosarul nr._ al Judecătoriei H.. Prin sentința penală nr.87 din 2 mai 2011 s-a dispus condamnarea lui P. C. T. la pedeapsa rezultantă de un an și șase luni închisoare pentru cele două infracțiuni arătate anterior: complicitate la furt calificat și tăinuire. În baza sentinței s-a emis mandat de executare a pedepsei nr. 108/2011, mandat ce a fost pus în executare la 4 august 2011.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs peste termen inculpatul, recurs ce a fost admis de Curtea de Apel Iași prin decizia nr.937/15.09.2011. Prin această decizie s-a dispus casarea integrală a sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Totodată, s-a dispus anularea formelor de executare emise de Judecătoria H. în baza sentinței penale nr.87/2011 inclusiv a mandatului de executare a pedepsei și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Ca urmare, la aceeași dată, P. C. T. a fost pus în libertate.
În urma rejudecării cauzei s-a pronunțat de către Judecătoria H. sentința penală nr.93 din 13 mai 2013 prin care s-a aplicat contestatorului pedeapsa de un an și șase luni închisoare în executarea căreia este arestat în prezent.
Prin cererea de față condamnatul solicită deducerea din pedeapsa stabilită de Judecătoria H. a perioadei în care a fost arestat în executarea primei sentințe, casată de Curtea de Apel Iași .
Cererea condamnatului se întemeiază pe dispozițiile art.598 din Codul de procedură penală în vigoare. A..1 lit.d al acestui text de lege permite promovarea unei contestații contra executării unei hotărâri definitive în cazul în care se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei.
Motivul invocat de contestator se încadrează în dispozițiile legale enunțate astfel că cererea sa este considerată de instanță ca fiind întemeiată.
Din actele dosarului rezultă că numitul P. C. T. a fost condamnat definitiv la 1 an și 6 luni închisoare prin sentința penală nr.93/13.05.2013 a Judecătoriei H. însă înainte de a începe executarea acestei pedepse a mai fost arestat în perioada 4 august 2011- 15 septembrie 2011, în baza unui mandat emis în aceeași cauză, mandat care a fost anulat de instanța de control judiciar ce a dispus rejudecarea dosarului. Fiind vorba de o perioadă de detenție executată în același dosar (ce are ca obiect aceleași infracțiuni reținute în sarcina condamnatului dar care au fost supus judecății de două ori) trebuie dedusă din pedeapsa finală aplicată contestatorului.
În consecință, instanța va admite contestația la executare promovată de P. C. T. și va constata că în intervalul 4 august 2011- 15 septembrie 2011 acesta a fost arestat în executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.93 din 13 mai 2013 a Judecătoriei H., jud. Iași.
Mandatul de executare nr.117/2013 din 22.11.2013 emis de Judecătoria H. va fi anulat urmând a se emite un nou mandat conform prezentei sentințe.
În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală cheltuielile efectuate cu soluționarea prezentei cereri vor fi suportate de stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de condamnatul P. C. T., fiul lui N. și S., născut la 10.05.1984, CNP_, deținut în Penitenciarul B..
Constată că în intervalul 4 august 2011- 15 septembrie 2011 condamnatul a fost arestat în executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.93 din 13 mai 2013 a Judecătoriei H., jud. Iași (definitivă prin decizia penală nr.1207/21.11.2013 a Curții de Apel Iași prin respingerea recursului ).
Anulează mandatul de executare nr.117/2013 din 22.11.2013 a Judecătoriei H. și dispune emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei sentințe.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin.3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 5 septembrie 2014.
Președinte Grefier
Red. M.M.
Tehnored. M.M../4 ex
19.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Hotărâre din... → |
|---|








