Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 3249/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3249/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 14499/193/2014
Dosar nr. 14._
Liberare condiționată
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
Ședința publică din 20 noiembrie 2014
PREȘEDINTE - M. M.
GREFIER - S. O.
cu participarea procurorului C. P. ce reprezintă P. de pe lângă Judecătoria B.
SENTINȚA PENALĂ Nr. 3249
Pe rol judecarea cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul T. L..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat ales C. R. E., pentru petentul lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată că petentul se află în stare de libertate.
Văzând că nu sunt cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat C. R. E., pentru petent, solicită respingerea cererii întrucât acesta a beneficiat deja de liberare condiționată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată, ca fiind rămasă fără obiect.
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
J U D E C A T A
La data de 8 octombrie 2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei B. sub număr de dosar_, cererea de liberare condiționată formulată de petentul T. L., încarcerat la acea dată în Penitenciarul B..
În motivare, petentul a arătat că a executat fracția prevăzută de lege, a participat la diferite cursuri și activități socio-educative, a avut un comportament exemplar pe parcursul executării pedepsei astfel că îndeplinește toate condițiile pentru liberare condiționată.
La dosarul cauzei s-a depus procesul – verbal nr. 15 din 22 octombrie 2014 solicitat de la Penitenciarul B., privind pe petent.
În urma efectuărilor efectuate în sistemul ECRIS, instanța constată că prin sentința penală nr.3072 din 31.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/193/2014 a fost admisă propunerea comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative din cadrul Penitenciarului B. privind pe petent, iar petentul a fost liberat condiționat.
În condițiile în care petentul a fost liberat condiționat, cererea de liberare condiționată promovată de acesta este lipsită de obiect, motiv pentru care instanța o va respinge ca atare.
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală va obliga petentul să plătească statului suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de liberare condiționată formulată de petentul T. L. (fiul lui V., născut la 29.08.1986, CNP_, domiciliat în . nr.83, jud. Suceava).
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală obligă petentul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 50 lei
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2014.
Președinte Grefier
Red. M.M.
Tehnored. O.S./19.12.2014
EX.3
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Sentința nr. 2963/2014.... → |
|---|








