Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 15/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 14364/193/2014

Dosar nr._ Recunoaștere sancțiune pecuniară

ROMANIA

JUDECATORIA BOTOSANI – SECTIA PENALA

JUDEȚUL BOTOSANI

Ședința camerei de consiliu din 02 decembrie 2014

P. – A. V.

GREFIER – B. M.

Ministerul Public prin procuror – D. A.

SENTINȚA PENALĂ NR. 15

Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect cererea de recunoaștere și executare a unei pedepse pecuniare formulată de autoritățile statului german cu privire la cetățeanul român L. C. B..

Dezbaterile au avut loc în ședința camerei de consiliu din 26 noiembrie 2014, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință când instanța, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi când:

J U D E C A T Ă:

Asupra cererii de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06 octombrie 2014 autoritățile germane au solicitat conform Deciziei-cadru 2005/214/JAI ca instanța de judecată română să recunoască și să dispună executarea unei pedepse pecuniare aplicate cetățeanului român L. C. B. de 145 euro pentru comiterea unei infracțiuni de furt pe teritoriul statului german, din care a fost efectuată o plată parțială de 5 euro.

În vederea soluționării sesizării instanța a dispus citarea persoanei sancționate.

Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar instanța reține următoarele:

Numitul L. C. B. este cetățean român și locuiește în orașul Flămânzi, ., județul B..

La data de 23.12.2013, în jurul orelor 18:50, acesta a sustras, acționând în complicitate știută și voită cu un complice neidentificat până la ora actuală, din spațiile comerciale ale firmei Kaufland, Am Sundheimer Fort 9,_ Kehl, alimente și articole de gospodărie în valoare de 181,17 EUR, pentru a păstra marfa pentru sine fără a o achita.

Prin hotărârea cu numărul 5 Cs 202 Js 666/14 jug a Judecătoriei Kehl (Germania) din data de 20.01.2014, definitivă la data de 19.02.2014, numitul L. C. B., cetățean român, a fost condamnat la pedeapsa de 75 euro pentru săvârșirea infracțiunii de furt, fiind stabilită și suma de 70 euro cu titlu de cheltuieli judiciare. S-a precizat că o parte din sancțiune a fost plătită, respectiv 5 EUR.

Sancțiunea nu a fost executată până în prezent astfel că autoritățile germane au sesizat instanța de judecată de la domiciliul condamnatului pentru a proceda la executarea acesteia, conform Deciziei – cadru 2005/214/JAI a Consiliului Europei din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare.

Cererea autorităților străine a fost cuprinsă în certificatul prevăzut la art.4 al deciziei menționate și este însoțită de hotărârea de aplicare a sancțiunii.

Prezenta sesizare se întemeiază pe prevederile art.234 și următoarele din Legea nr.302/2004 de cooperare judiciară internațională în materie penală. Art.234 ind.1 din Legea 302/2004 prezintă condițiile în care se poate proceda la punerea în executare a unei sancțiuni pecuniare. Una din situațiile ce intră sub incidența dispozițiilor enunțate se referă la o sancțiune pecuniară de cel puțin 70 euro la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată printr-o hotărâre executorie, cu titlu de amendă penală sau administrativă.

Art.240 din Legea nr.302/2004 prevede că autoritățile române judiciare de executare recunosc o hotărâre fără alte formalități și iau imediat măsurile necesare pentru executarea acesteia cu excepția cazului în care se constată că este aplicabil unul din motivele de neexecutare sau nerecunoaștere prevăzute de art. 241 din aceeași lege.

În speța dedusă judecății se constată că este vorba de o sancțiune administrativă aplicată unui cetățean român ce a comis infracțiunea de furt pe teritoriul statului german, sancțiunea aplicată fiind amendă în cuantum de 75 euro plus cheltuieli judiciare în cuantum de 70 euro. Cum nu este aplicabil în cauză niciunul din motivele de neexecutare sau nerecunoaștere prevăzute de art.241 din Legea 302/2004 se apreciază că cererea autorităților olandeze este întemeiată, fiind îndeplinite cerințele art. 139, 234 ind.1, art.240 din Legea nr.302/2004 pentru a se recunoaște sancțiunea pecuniară și a se pune în executare.

În consecință, instanța va admite cererea formulată de autoritățile germane și va dispune recunoașterea amenzii în sumă de 75 euro și a cheltuielilor judiciare în sumă de 70 euro, aplicate numitului L. C. B. prin hotărârea pronunțată de Judecătoria Kehl (Germania) la data de 20.01.2014, în dosarul nr. 5 Cs 202 Js 666/14 jug, definitivă la data de 19.02.2014, pentru săvârșirea la data de 23.12.2013 a unei infracțiuni de furt.

Instanța va constata că numitul L. C. B. a plătit statului german suma de 5 euro din amenda aplicată.

Instanța va dispune totodată executarea sancțiunilor pecuniare, suma de plată fiind de 635,23 lei, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 140 euro, calculat la cursul valutar de la data de 20.01.2014, data aplicării sancțiunii (conform art. 242 alin. 2 din Legea nr. 302/2004).

În conformitate cu dispozițiile art.275 alin.3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea formulată de autoritățile germane de recunoaștere a sancțiunii pecuniare aplicate numitului L. C. B., născut la data de 02.05.1993 în municipiul B., județul B., domiciliat în orașul Flămânzi, ., județul B..

În temeiul art. 240 rap. la art. 234 ind. 1 și la art. 239 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, republicată, dispune recunoașterea amenzii în sumă de 75 euro și a cheltuielilor judiciare în sumă de 70 euro, aplicate numitului L. C. B. prin hotărârea pronunțată de Judecătoria Kehl(Germania) la data de 20.01.2014, în dosarul nr. 5 Cs 202 Js 666/14 jug, definitivă la data de 19.02.2014, pentru săvârșirea la data de 23.12.2013 a unei infracțiuni de furt.

Constată că numitul L. C. B. a plătit statului german suma de 5 euro din amenda aplicată.

Dispune executarea sancțiunilor pecuniare, suma de plată fiind de 635,23 lei, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 140 euro, calculat la cursul valutar de la data de 20.01.2014, data aplicării sancțiunii(conform art. 242 alin. 2 din Legea nr. 302/2004).

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 02 decembrie 2014.

Președinte,Grefier,

Red. A.V.

Tehnored. B.M.

Ex. 6/07.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria BOTOŞANI