Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 592/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 592/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 11269/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 592
Ședința publică de la 20 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. C. M.
Grefier: A. M. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror D. B.
Pe rol, judecarea contestației formulate de contestatorul Perișoreanu C. M., împotriva sentinței penale nr. 2744/29.04.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, , având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP) .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul, personal și asistat de avocat S. L., în substituirea apărătorului din oficiu, avocat T. N..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constat cauza în stare de judecată.
Avocat S. L., pentru contestatorul Perișoreanu C. M. solicită admiterea contestației formulate, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, apreciind că pedeapsa aplicată e prea mare.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulate ca nefondată.
Contestatorul Perișoreanu C. M., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației formulate, apreciind că pedeapsa aplicată e prea mare.
Dezbaterile fiind încheiate;
TRIBUNALUL:
Asupra cauzei de față ;
Constată că prin sentința penală nr.2744/29.04.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, s-a respins contestația la executare formulată de condamnatul PERIȘOREANU C. M., fiul lui D. și L., născut la 13.04.1991, deținut în Penitenciarul C..
A fost obligat condamnatul la plata sumei de 160 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu av. oficiu.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Novaci la data de 14 ianuarie 2014, sub nr. dosar_, condamnații contestatorii Perișoreanu C. M., C. C., R. Nicușor M., C. D. E., G. A., Sali M., B. D. F., D. J., V. I. M. și P. F., au contestat mandatele de executare a pedepselor, arătând că faptele pentru care au fost condamnați nu au fost săvârșite în totalitate de ei.
Prin sentința penală nr. 39/13.02.2014 Judecătoria Novaci a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei C..
Urmare a declinării cauzei dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.03.2014.
Prin sentința penală nr. 2071/25.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, instanța a respins contestațiile la executare privind pe condamnații C. C., R. Nicușor M., C. Doriela E., G. A., Sali M., B. D. F. D. J., V. I. M. și P. F..
În baza art. 46 C.p.p. a disjuns cauza penală privind contestația la executare formulată de condamnatul Perișoreanu C. M..
Cauza disjunsă a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 31.03.2014 sub nr._ .
La termenul de judecată din data de 15.04.2014, condamnatul Perișoreanu C. M. a arătat că este nemulțumit de pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată de Judecătoria Caracal.
În vederea soluționării contestației la executare, instanța a dispus efectuarea unei adrese către Penitenciarul C. pentru a se înainta copia mandatului de executare al pedepsei închisorii și către Judecătoria Caracal pentru a se înainta în copie s.p. nr. 204/04.09.2013 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._/215/2012, cu mențiunea datei și modalității rămânerii definitive.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 204/04.09.2013 pronunțată de Judecătoria Caracal, definitivă prin decizia penală nr. 2234/18.11.2013 a Curții de Apel C., petentul Perișoreanu C. M. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare în baza art. 2721 Codul penal din 1969. În temeiul art. 36 alin. 2 Codul penal din 1969 a fost contopită această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr. 81/01.06.2012 a Judecătoriei S., definitivă prin d.p. nr. 2393/23.11.2012 a Curții de Apel C., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza a II-a și lit. b Codul penal din 1969.
Potrivit art. 598 C.p.p., contestația la executare se poate face în următoarele cazuri: când s-a pus in executare o hotărâre nedefinitiva; când executarea este îndreptata împotriva altei persoane decât cea prevăzuta in hotărârea de condamnare; când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se executa sau vreo împiedicare la executare; când se invoca amnistia, prescripția, grațierea sau orice alta cauza de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Instanța a reținut că motivele invocate de petent in susținerea contestației la executare (respectiv că pedeapsa ce i-a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă este prea mare) nu se încadrează in vreunul din cazurile limitativ prevăzute de art. 598 C.p.p., însă au putut fi invocate prin căile ordinare de atac, respectiv în recurs.
Astfel, contestația la executare nu poate schimba sau modifica soluția care a căpătat autoritate de lucru judecat, este doar un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acest moment, în cursul executării pedepsei, dacă incidentul s-a ivit în perioada executării si chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei.
F. de aceste considerente, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 598 C.p.p. instanța a respins contestația la executare formulată de petentul Perișoreanu C. M..
Instanța a obligat condamnatul la plata sumei de 160 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu av. oficiu.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, contestatorul Perișoreanu C. M., solicitând admiterea contestației la executare.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, instanța de control va respinge contestația formulată de contestatorul Perișoreanu C. M. pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 598 CPP, contestația la executare împotriva executării hotărârii penale se poate face in următoarele cazuri:
a)când s-a pus in executare o hotărâre care nu era definitiva;
b)când executarea este îndreptata împotriva altei persoane decât cea prevăzuta in hotărârea de condamnare;
c)când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se executa sau vreo împiedicare la executare;
d)când se invoca amnistia, prescripția, grațierea sau orice alta cauza de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Instanța de control reține că, în speță, motivul invocat de către contestator, pentru care a formulat prezenta contestație la executare, este acela că este nemulțumit de cuantumul ridicat al pedepsei.
Având în vedere prevederile art 598 Cpp și motivul invocat de către contestator, așa cum a precizat și instanța de fond, se constată că acesta nu este prevăzut în cazurile limitativ enumerate de lege, motiv pentru care, în baza art. 425/1 al.7 pct.1 lit.b NCPP, va respinge contestația formulată de contestatorul Perișoreanu C. M., împotriva sentinței penale nr. 2744/29.04.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP) .
În baza art.275 al.1 lit.a NCPP, va obliga contestatorul la plata sumei de 170 lei, cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezintă onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 4251 al.7 pct.1 lit.b NCPP:
Respinge contestația formulată de contestatorul Perișoreanu C. M., fiul lui D. și L., născut la 13.04.1991, în Drănic, jud. D., CNP_, domiciliat în S., ., jud. D., deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 2744/29.04.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, , având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP) .
În baza art.275 al.1 lit.a NCPP:
Obligă contestatorul la plata sumei de 170 lei, cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezintă onorariu avocat oficiu. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20.06.2014.
Președinte,
E. C. M.
Grefier,
A. M. D.
Red.jud.E.C.M./Tehnored.A.M.D.
2 ex./30.06.2014
Jud.fond C.P..
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 1298/2014.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 2/2014.... → |
|---|








