Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 187/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 187/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 848/93/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 187
Ședința publică din data de 06.03.2014
Tribunalul constituit din :
PREȘEDINTE: R. A.
GREFIER: F. C. M.
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect cererea formulată de condamnatul B. S. privind aplicarea legii penale mai favorabile ( prev. de art. 595 C.p.p.)
Fără participarea procurorului și a condamnatului, conform art. 23 alin.8 din Legea nr. 255/2013 modificată prin OUG nr. 116/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată la data de 04.03.2014 pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr._ contestatorul-condamnat B. S. (deținut în Penitenciarul Jilava), a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr.360/20.10.2010 pronunțată de Tribunalul G., definitiva prin decizia penala nr.1140/02.04.2013 pronunțată de ICCJ – Sectia Penala, pentru savarsirea infractiunii de tentativă la omor deosebit de grav.
In drept, au fost invocate disp. art. 461 alin.1 lit.d și c C.p.p raportat la disp. art. 458 C.p.p. și art. 15 C.p.
Au fost atașate la dosarul cauzei: mandatul de executare a pedepsei nr. 422/03.04.2013 emis de catre Tribunalul G., fișa contestatorului din baza de date ANP, cazierul judiciar al conestatorului, adresă din partea Penitenciarului Jilava prin care a comunicat faptul că nu a fost întocmită sesizare către instanță în privința contestatorului pentru reducerea pedepsei, întrucât s-a apreciat ca nu sunt aplicabile disp. art. 4 și 6 NCP și copia sentinței penale nr.360/20.10.2010 pronunțată de Tribunalul G..
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr.360/20.10.2010 pronunțată de Tribunalul G., definitiva prin decizia penala nr.1140/02.04.2013 pronunțată de ICCJ – Sectia Penala a fost condamnat inculpatul B. S., în baza art. 20 Cod penal rap. la art. 174, 175 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 74, 76 alin. 1 lit. a și alin. 3 Cod penal, la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, pedeapsa ce urmează a fi executată în regim de detenție.
În baza art. 65 C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a și lit. b C.p., pe un termen de 4 ani dupa executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 C.p. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a II-a și lit. b C.p.
În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr. 422/03.04.2013 emis de catre Tribunalul G., executarea pedepsei începând la data de 08.04.2013.
Instanța urmează a respinge ca neîntemeiată cererea formulată de B. S., având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 6 alin. (1) NCP, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Conform art. 188 NCP (art. 174/175 lit. i C.p.), pedeapsa maximă prevăzută de lege este 10 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.
Având în vedere că numitul B. S. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săv. infr. prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i C.p. iar pedeapsa aplicată nu depășește maximul prev. de 10 ani închisoare (neredus cu ½, conform art. 187 NCP), se constată că nu sunt aplicabile disp. art. 6 NCP.
De asemenea disp. art. 6 NCP nu sunt aplicabile nici în ceea ce privește pedepsele complementare aplicate, dat fiind că acestea se situează sub 5 ani, respectiv au fost aplicate pentru o perioadă de 4 ani.
În baza art. 275 alin. 2 NCPP va obliga contestatorul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 200 lei, dat fiind culpa acestuia în declanșarea procesului penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 NCPP, cu referire la art. 6 NCP respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul B. S. (fiul lui F. și D., ns. la 05.08.1987).
În baza art. 275 alin. 2 NCPP obligă contestatorul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 200 lei(care se vor achita în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B. - Cod fiscal_).
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.03.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
R. A. F. C. M.
Red. și tehnored. jud. A.R./2 ex./07.04.2014
Tribunalul Ilfov.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 371/2014.... → |
|---|








