Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 4939/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4939/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 4939/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
Decizia civilă nr.4939
Ședința publică din data de la 9 decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. F. G.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă S.C. A. H. S.R.L. împotriva sentinței civile nr.7526 din data de 17.07.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât O. O.-C., cauza având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelanta-reclamantă S.C. A. H. S.R.L., prin consilier juridic, M. I. C., în baza împuternicirii de reprezentare juridică depusă la dosar-fila 62 și intimatul-pârât O. O.-C., prin avocat C. V., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, depusă la dosar-fila 63.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții că la data de 15.10.2015, apelanta-reclamantă S.C. A. H. S.R.L. a depus la dosar prin serviciul „registratură” al acestei secții, răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât O. O.-C., însoțită de practică judiciară constând în decizia nr.4839/R din 19.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
La solicitarea părții intimate-pârâte, prin avocat, Curtea procedează la comunicarea răspunsului la întâmpinare formulat de apelanta-reclamantă.
Nefiind cereri de formulat și incidente de soluționat, în temeiul art. 392 din Codul de procedură civilă, Curtea deschide dezbaterile asupra cererii de apel.
Apelanta-reclamantă, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și rejudecând pe fond cauza, admiterea cererii de chemare în judecată cu consecința obligării intimatului-pârât la plata prejudiciului creat societății reclamante.
În susținerea apelului, solicită a se avea în vedere caracterul devolutiv al apelului în raport de care consideră că în cauza de față sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.254 din Codul muncii, pentru atragerea răspunderii patrimoniale, având în vedere că la data săvârșirii faptei pârâtul avea calitatea atât de salariat al societății reclamante, respectiv de gestionar, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă, din fișa postului, în care principala atribuție era de gestionarea stocului de mărfuri, celorlalte înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, precum și din conținutul întâmpinării formulată de partea adversă.
În ceea ce privește fapta ilicită și personală a pârâtului, arată că aceasta constă în faptul că salariatul nu și-a respectat atribuțiile de serviciu, respectiv asigurarea gestiunii fizice a stocului de mărfuri, având în vedere că aceasta era principala atribuție de serviciu și care corespundea calității salariatului de gestionar. Cum pârâtul nu a îndeplinit aceste atribuții, consideră că această faptă este una ilicită prin abaterea de la fișa postului ce i-a fost încredințată.
Cu privire la prejudiciul creat societății reclamante, arată că acesta constă în obligația născută în sarcina societății de a despăgubi pe proprietarul bunurilor, dat fiind faptul că societatea reclamantă doar administrează Hotelul Venus din Slănic, împreună cu toate obiectele de inventar, iar la sfârșitul contractului de asociere în participațiune este obligată să returneze aceste bunuri sau să plătească valoarea de înlocuire a acestora. Or, în lipsa acestor bunuri constatate în sarcina pârâtului, societatea reclamantă este obligată să despăgubească proprietarul bunurilor la sfârșitul contractului.
Referitor la raportul de cauzalitate, arată că acesta există în mod evident, întrucât, dacă salariatul și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, atunci această lipsă nu ar fi fost constatată, nu ar fi existat un prejudiciu și nici societatea reclamantă nu ar fi fost obligată la plata despăgubirilor ce se impun către proprietarul bunurilor.
În ceea ce privește vinovăția, arată că salariatul a recunoscut întreaga situație prezentată, atât pe parcursul procedurii de inventariere, cât și parcursului soluționării în fond a litigiului, fiind singura persoană care administra bunurile respective, în calitatea de gestionar, care la data de 8 decembrie 2010 a adus la cunoștința societății reclamante, personal printr-o cerere, lipsa bunurilor respective înainte de a se face inventarierea, iar numai în urma acestei înștiințări s-a procedat la inventarierea bunurilor.
În ceea ce privește raportul de expertiză tehnică în specialitatea contabilitate efectuat în cauză, arată că instanța de fond a luat în considerare doar prima variantă a acestuia, variantă care, în opinia sa, este neîntemeiată sub aspectul înlăturării în mod nemotivat probelor administrate de către instanța de judecată. Cum expertul desemnat în cauză nu a valorificat înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, în mod clar a reieșit o situație de fapt care nu reflectă realitatea și nici pretențiile societății apelante, rezultând că nu ar exista nicio lipsă în gestiunea pârâtului întrucât bunurile au fost date în folosință. Expertul, în prima varianta, face o gravă confuzie, întrucât darea în folosință nu echivalează cu ieșirea din patrimoniu, societatea reclamantă nu ar mai avea nici un bun întrucât acestea sunt date în folosința salariaților în scopul desfășurării activității. În cea de a doua variantă a raportului de expertiză, toate aceste probe au fost valorificate de către expert, fiind confirmată existența și întinderea prejudiciului, calculat în mod corect de către societate, valoarea de 10.545,84 lei corespunde cu modul de calcul prevăzut de Codul muncii și de Legea contabilității și confirmă culpa pârâtului.
Motivarea instanței de fond este nejustificată și neîntemeiată, având în vedere că în mod eronat s-a reținut lipsa dovezii de dare în folosință a bunurilor, deși la dosarul cauzei a fost depus contractul de asociere în participațiune, care a avut ca obiect tocmai darea în folosință a bunurilor de la Sind România S.R.L., ca și proprietar, către S.C. A. H. S.R.L., prin administrator. În plus, predarea în gestiune a bunurilor în discuție către pârât rezultă din toate actele de inventariere, contractul individual de muncă, fișa de post, întâmpinarea, precum și celelalte înscrisuri depuse la dosar pe parcursul judecării procesului de către pârât, prin care se recunoaște că bunurile respective se aflau în gestiunea sa, de la punctul de lucru S..
În speță, s-a creat o confuzie cu privire la declarația de inventar întocmită cu ocazia începutului inventarierii la data de 09.12.2010 și adresa prin care pârâtul a adus la cunoștința conducerii societății lipsa în gestiune, fiind pronunțată o hotărâre nelegală, netemeinică și nemotivată pe probele administrate. O . probe au fost înlăturate de către prima instanță, în deși acestea îndeplinesc toate condițiile legale, respectiv lista de inventariere, care îndeplinește toate condițiile impuse atât prin legea contabilității, cât și prin hotărârea de guvern referitoare la normele de inventariere, fiind semnată de comisia de inventariere și de gestionar, aprobată de conducerea societății și care cuprinde atât stocul faptic cât și cel scriptic.
Referitor la procesul-verbal de valorificare a inventarierii, susține că norma de inventariere corespunde întocmai cu toate condițiile impuse de aceasta, în sensul că există stocul faptic, stocul scriptic, comisia de inventariere, procedura de derulare a inventarierii semnată de comisie și de gestionar, fiind aprobată de directorul punctului de lucru.
Concluzionând, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și rejudecând pe fond cauza, admiterea cererii de chemare în judecată cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 10.545,84 lei reprezentând prejudiciu adus societății.
Intimatul-pârât, prin avocat, susține că societatea apelantă este de rea credință atunci când afirmă că exista o listă de inventariere, deși între angajator și angajat nu a fost întocmit vreun proces-verbal de predare-primire a bunurilor. Adresa întocmită de Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău – Poliția Slănic M. atestă că angajatul nu se face vinovat de nicio infracțiune, cu atât mai puțin de delapidare, infracțiune care a fost prezumată de către angajator printr-o plângere adresată Poliției Onești pentru a se constata vinovăția angajatului, societatea fiind în culpă.
Criticile aduse concluziilor raportului de expertiză nu pot fi avute în vedere întrucât societatea reclamantă nu a formulat obiecțiuni pe calea devolutivă a apelului. Depozitul S., de la . Ocna, se află la o distanță de 10 km de locul de muncă efectiv al angajatului, Hotelul GSR din Slănic M. fiind în centrul stațiunii. Cum angajatorul nu a putut proba cele afirmate, nu se poate reține vreo culpă în sarcina angajatului.
Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea apelului declarat de apelanta-reclamantă ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Apelanta-reclamantă, prin consilier juridic, în replică, arată că, deși nu există o infracțiune, nu poate fi înlătură răspunderea patrimonială prevăzută de Codul muncii.
Curtea în temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, închide dezbaterile.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 04.12.2013, pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, reclamanta . a chemat în judecată pârâtul O. O.-C., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 10.545,84 lei reprezentând prejudiciu creat societății.
Prin sentința civilă nr.7526 din data de 17.07.2015, pronunțată de Tribunalul București, s-a respins cererea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul O. O. C.; a fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 451,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerente, instanța a reținut că prin Contractul de asociere în participațiune nr.396/01.04.2010 (fila 163), încheiat între . în calitate de “asociat participant” și . în calitate de “asociat administrator”, s-a stabilit voința părților de a întemeia o asociere în participațiune fără personalitate juridică, în temeiul art.251-256 Cod Comercial.
Prin acest contract s-a stabilit ca asociatul participant . să cedeze dreptul de folosință asupra activelor patrimoniale menționate în anexa 1, asociatul administrator . urmând să desfășoare activitatea de prestări servicii turistice, rezultatele obținute urmând a fi împărțite între părți în cotele convenite de comun acord, iar neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor de oricare dintre părți, urmând să determine obligația de a plăti daune interese celeilalte părți, în vederea acoperirii integrale a prejudiciului suferit.
Urmare încheierii acestui contract, pârâtul O. O.-C., a fost angajat la reclamanta ., începând cu data de 17.04.2010, în funcția de gestionar depozit, în baza contractului individual de muncă nr.104/2010 înregistrat la ITM București sub nr.2504 la data de 05.05.2010 (fila 7).
Atribuțiile pârâtului au fost menționate în fișa postului aflată la fila 98 din dosar, potrivit căreia, printre altele, avea obligația de a asigura gestiunea fizică a stocului de marfă, de a opera în stoc mișcările de marfă, de a păstra documentele justificative legate de stocuri, de a participa activ la operațiunile de încărcare/descărcare a mărfii la/din magazia firmei, de a raporta superiorului ierarhic orice neconcordanță între stocul fizic și cel scriptic, de a oferi informații despre stocuri departamentelor firmei, de a respecta legislația de gestiune a stocurilor, de a introduce marfa în stoc în baza documentelor de intrare, de a efectua operațiuni de intrare în stoc a mărfii, de a efectua recepția fizică a mărfii la ., de a raporta superiorului diferențele între marfa fizică și cea scriptică apărute la recepția mărfii, de a raporta lunar rezultatele activității de gestiune a stocului, de a urmări că marfa introdusă în stocul central să fie sigilată.
Reclamanta a reiterat că, urmare dispoziției de mutare a gestiunii din depozitul S., la data mutării gestiunii, pârâtul a constatat lipsa în gestiune, lipsa de care se face vinovat deoarece acesta răspundea de integritatea bunurilor în calitatea sa de gestionar.
Din cuprinsul contractului încheiat între . și reclamanta . menționat anterior, instanța a reținut că nu există dispoziții referitoare la modalitatea predării bunurilor aportate către . la data predării în folosință a bunurilor menționate în Anexa 1 la contractul de asociere și că acestea nu au fost inventariate și nici predate-primite dintr-o gestiune în alta potrivit dispozițiilor legale în materia gestiunii.
S-a reținut că la data angajării pârâtului în funcția de gestionar la societatea reclamantă, respectiv la data de 17.04.2010, acestuia nu i-a fost predată gestiunea prin inventariere și verificare a bunurilor ce urmau a fi gestionate.
Nu există nicio piesă probatorie potrivit căreia SIND România a dat în folosință vreun bun reclamantei din prezentul dosar și pe care pârâtul să îl fi primit în gestiune sub semnătură, la data de 12.01.2010, data începerii verificării bunurilor, după cum nici la data de 17.04.2010, data angajării pârâtului la societatea A. H., nu a fost efectuată o descărcare de gestiune la momentul dării în folosință a bunurilor de către SIND România și nu a fost efectuată o nouă inventariere scriptico-faptică.
Raporturile juridice dintre SIND România și pârâtul O. O. C. sau dintre cele două societăți nu privesc prezenta speță, fiind irelevante orice înscrisuri care nu emană de la societatea reclamantă, care nu privesc pârâtul pe perioada angajării la reclamanta A. H., ori care au fost emise anterior datei de 17.04.2010.
Reclamanta a susținut că pârâtul i-a creat un prejudiciu prin lipsa în gestiune de la data de 12.01.2010 (a se vedea procesul verbal aflat la fila 31 din dosar), anterior datei de 17.04.2010 la care acesta a fost angajat, susțineri ce urmează să fie înlăturate ca fiind neîntemeiate, deoarece în perioada 12.01._10 nu existau raporturi de muncă între părți.
Prin decizia s-a dispus constituirea subcomisiei de inventariere la punctul de lucru Hotel Venus Slănic M., la data de 07.12.2010, iar pârâtul a primit dispoziție să mute gestiunea din depozitul S., la data de 08.12.2010, deși chiar în acea zi începuse inventarierea gestiunilor.
A susținut reclamanta că pârâtul a formulat la data de 08.12.2010 declarația de inventar nr.1.198 din data de 15.12.2010 (?) pentru o inventariere efectuată la data de 09.12.2010.
Declarația pârâtului a fost înregistrată la o săptămână după data mutării gestiunii și observării lipsei unor bunuri de inventar în registrul de intrări-ieșiri a reclamantei . - Hotel Venus.
Tot la o săptămână au fost înregistrate și declarațiile a trei agenți de pază, date tot la data de 08.12.2010 referitoare la descoperirea lipsei unor obiecte din depozitul S..
Verificând declarația de la fila 10 dosar, coroborat cu atribuțiile pârâtului din fișa postului menționate anterior, s-a reținut că acesta a constatat lipsa mai multor bunuri, gen oale de inox, cratițe de inox, set tacâmuri, cuțite s.a., la data mutării gestiunii din dispoziția conducerii și a raportat diferențele de marfă apărute la data de 08.12.2010.
S-a reținut că pârâtul a pătruns în incinta depozitului S. pentru a muta gestiunea, prin deschiderea lacătului, fiind însoțit în acel moment de un agent de pază și de șoferul societății, constatarea lipsei acelor bunuri făcându-se în prezența acestora, conform declarațiilor de la dosar. Nu rezultă din niciun înscris, nici din susținerile părților dacă pârâtul intra, de obicei, în depozit, singur sau însoțit de șofer și de paznic și nici dacă elibera produse din magazie în prezența acestora și a altor angajați.
Nu rezultă din niciun înscris aflat la dosar frecvența cu care pârâtul elibera marfa din depozit, la ce date și în ce perioade pentru a se verifica, care a fost ultima zi în care a intrat în depozitul S. și a constatat că nu avea lipsuri în gestiune, cunoscut fiind că în ziua mutării gestiunii a emis bonuri și a avut ieșiri de marfă din magazie, potrivit declarației de la dosar, menționată.
Instanța a avut în vedere că depozitul S. se afla la 6 kilometri de societate, cum a afirmat pârâtul fără a fi fost contestat, că se deplasa la depozit cu șoferii de pe autoutilitara societății, că bunurile lipsa erau cu mișcare lentă și nu necesitau eliberarea zilnică din depozit (compotiere sticla, cratițe inox, cuțite, farfurii, furculițe, oale inox, garnituri masă, set deșert, set salată, set tacâm, tigăi), însă nu rezultă cât de des elibera marfa din acest depozit.
Perioada de inventariere a avut în vedere și un interval cu cca patru luni anterior angajării pârâtului la .(17.04.2010), astfel că instanța nu poate verifica în ce măsură dispariția unor bunuri din depozitul S. a avut loc în perioada în care pârâtul a fost angajat al societății reclamante.
La data de 09.12.2010 s-a efectuat inventarierea bunurilor din gestiunea S. doar faptic, astfel cum rezultă din singura lista de inventar aflată la fila 22 din dosar.
Instanța a reținut că lista de inventar este incompletă, lipsind mențiunile referitoare la nominalizarea scriptică a bunurilor pentru a da posibilitatea de a completa eventualele diferențe rezultate la inventariere, în plus sau în minus sub rezerva semnăturilor membrilor comisiei de inventariere și a personalului financiar-contabil care deține evidenta gestiunii, în prezența gestionarului.
Având în vedere că singura lista de inventar depusă la dosarul cauzei conține doar verificarea faptică a gestiunii paratului, este evident că nu pot exista diferențe, acestea nefiind evidențiate prin comparare cu scripticul existent în contabilitate, nefiind astfel posibilă determinarea unui prejudiciu.
Prejudiciul se calculează că diferența dintre faptic și scriptic.
Absența unuia dintre inventare anulează noțiunea de prejudiciu.
Reclamanta a susținut că stocurile fizice constatate de gestionarul pârât la inventarierea gestiunii S. au fost comparate cu înscrisul denumit “Balanță stocuri” din perioada 01.12._10 pe care instanță urmează a-l înlătura, nefiind util cauzei, pentru următoarele motive: balanța stocurilor este întocmită de . pentru perioada 01.12._10, societate care nu este parte în prezentul dosar și nu de către . care reclamă un prejudiciu produs de pârâtul gestionar, salariat la punctul de lucru Hotel Venus Slănic M. de la data de 17.04.2010; - balanța stocurilor depusă la dosar nu este certificata cu originalul și nu prezintă semnăturile obligatorii ale personalului de conducere și nici al personalului financiar-contabil.
Instanța a înlăturat ca nefiind util cauzei și înscrisul denumit “Situația comparativă" privind obiecte de inventar în folosință de la Depozitul S. întocmită cu ocazia inventarului din data de 09.12.2010, deoarece nu a avut la baza evidența mărfurilor pe liste de inventar întocmite conform legii, care să conțină bunurile verificate faptic în depozit și comparate scriptic cu înregistrările din contabilitate, precum și diferențele rezultate din minusuri sau plusurile de gestiune și care să fie semnate de Comisia de inventariere și de reprezentantul biroului financiar-contabil responsabil de gestiunea paratului, în prezența gestionarului.
Instanța a constatat că această situație comparativă nu rezultă că a fost întocmită urmare concluziilor subcomisiilor de inventariere, deoarece nu conține semnăturile membrilor numiți la gestiunea paratului, respectiv a numiților H. Denișa, I. I., S. D., U. B. și Catrintasu E..
Instanța a reținut și că membri ai subcomisiilor de inventariere care au verificat gestiunile sunt tocmai gestionarii acelor gestiuni, îndeplinind fiecare, prin rotație, funcțiile când de președinți, când de membri, după cum își efectuau unii altora, control la bunurile aflate în gestiune.
Pentru eliminarea unor nereguli și chiar fraude, Ordinul nr.1.753/2004 al ministrului finanțelor publice a instituit restricții potrivit cărora, din componența comisiilor de inventariere este recomandabil să facă parte persoane cu pregătire tehnică și economică, astfel încât inventarierea și evaluarea să fie făcute corect, membrii comisiei putând fi salariați proprii ai societății sau terțe persoane cu care societatea poate încheia contracte de prestări servicii constând în inventariere și evaluare. Din comisie nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii și nici contabilii care țin evidența gestiunii respective.
În ceea ce privește Procesul verbal încheiat la data de 14.12.2010, anterior datei de 20.12.2010, dată la care s-a încheiat inventarierea bunurilor aflate în gestiunea pârâtului (fila 31), instanța l-a înlăturat ca irelevant, având în vedere următoarele:- verificarea bunurilor din gestiunea .-PCT.Slănic M. s-a efectuat începând cu data de 12.01.2010, pârâtul fiind angajat al reclamantei . de la data de 17.04.2010; deși referitor la obiectele de inventar în folosință există mențiuni privind soldul faptic, soldul scriptic, diferențe în minus, propuneri de casare și imputație, Procesul verbal nu cuprinde nominal, scriptic ori faptic bunurile inventariate, nici cele propuse spre a fi casate; - în același stil neverosimil, în Procesul verbal (din data14.12.2010) se menționează că, s-a încheiat în 4 exemplare la data de 14.12.2010, din care unul la data de 21.12.2014 (?); s-a menționat în același Proces-verbal ca inventarierea gestiunii pârâtului a început la data de 09.12.2019 și s-a finalizat la data de 09.12.2010, fiind semnat de subcomisia numită pentru verificarea gestiunii materiale, obiecte de inventar și mijloace fixe însă, conform pct.6 din Decizia nr.17/07.12.2010 (fila 15), perioada de inventariere este de la data de 09.12.2010 la data de 10.12.2010, cu termen de valorificare 13.12.2010.
Angajarea răspunderii patrimoniale a angajatului presupune, în condițiile art.254 din Codul muncii să fie vorba despre o pagubă materială, paguba să se datoreze vinovăției salariatului și să aibă legătură cu munca celui vinovat.
Aceste dispoziții se completează cu cele ale Legii nr.22/1969, în sarcina gestionarului instituindu-se o prezumție relativă de culpă, iar pentru a se exonera de răspundere, gestionarul trebuie să facă dovadă că paguba nu se datorează faptei ori vinovăției sale și nu este în legătură cu munca sa (art.23-26 din lege).
Instanța a constatat că la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că pârâtul a preluat gestiunea la momentul angajării pe postul de gestionar la A. H., acte obligatorii efectuării inventarierii, potrivit disp. Ordinului MFP nr.1753/22.11.2004 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și pasiv și Hotărârii nr. 2230/1969 potrivit căreia, la art. 1, se prevede că predarea-primirea gestiunii de bunuri materiale se face între gestionarul care predă și cel care primește, pe baza dispoziției scrise a conducătorului instituției, iar în dispoziție se vor arăta: gestiunea care se predă, numele și prenumele gestionarilor și ale persoanelor care, conform prezentei hotărâri, participă la operația de predare-primire, precum și locul, ziua și ora începerii acestei operații.
Nu au fost respectate prevederile legale privind gestionarea bunurilor materiale, respectiv art.1-5 din Ordinul nr.2230/1969, respectiv predarea-primirea gestiunii de bunuri materiale nu s-a făcut între gestionarul care predă și cel care primește, pe baza dispoziției scrise a conducerii, nu a fost întocmită Dispoziția de numire care trebuia să arate: gestiunea care se predă, numele și prenumele gestionarilor și ale persoanelor care participă la operația de predare-primire, precum și locul, ziua și ora începerii acestei operații.
Art.4 din același act normativ menționează că predarea primirea gestiunii se face prin inventarierea totală a bunurilor din gestiune, întocmindu-se un proces-verbal ce se semnează de gestionarul care predă și de gestionarul care primește gestiunea, precum și de persoanele prevăzute în articolul 3.
În lipsa dovezii primirii bunurilor din depozitul S. de către pârât, instanța nu poate verifica, care au fost bunurile primite în gestiune pe bază de inventar de către pârât.
De asemenea, instanța nu poate verifica în ce măsură valoarea bunurilor a fost stabilită în baza actelor de intrare în gestiune (chitanțe, facturi fiscale, NIR-uri) la cumpărare, acestea nefiind depuse la dosar.
Nu rezultă din niciun înscris valoarea de exploatare și termenele de casare, fiind stabilită, la inventarierea din decembrie 2010, o valoare de intrare de 1931,13 lei la Sind România și o valoare de imputație care ar fi fost plătită dacă bunurile ar fi fost cumpărate de pe piața cu TVA, de 10.545,84 lei la A. H..
Actele de intrare în gestiune ar fi trebuit să facă dovada proprietății asupra obiectelor și achiziționării, precum și predării lor spre folosința reclamantei, a stabilirii duratei de folosință pe fiecare produs, a stabilirii dacă parte din bunuri, toate ori niciunul intraseră în termenul legal de casare, dacă au fost amortizate cheltuielile pe fiecare bun, care dintre bunurile lipsa erau obiecte de inventar și care consumabile ( a se vedea, de ex., farfuriile din lista expertului contabil de la fila 119).
Cum s-a arătat, inexistența înscrisurilor de predare-primire a gestiunii la momentul dării acestora în folosință reclamantei, împiedică instanța să analizeze bunurile înscrise în evidente, bunurile existente în depozit, precum și eventualele diferențe rezultate din plusuri sau minusuri de inventar, nefiind înregistrate în evidențele contabile (inventar), singurele înscrisuri provenind de la . care nu este parte în dosar.
În ceea ce privește bunurile constatate a fi lipsa, instanța a reținut că însăși reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, nu le-a individualizat, făcând referire constant, la termeni generici precum “constatarea lipsa a unor bunuri”, “lipsa de bunuri în gestiune”, “împrejurările în care s-a produs lipsa bunurilor”.
În speță nu este dovedită vinovăția salariatului în legătură cu munca, nerezultând din probatoriul depus la dosar care au fost atribuțiile din fișa postului încălcate de acesta și care au condus la dispariția unor bunuri din gestiunea care urmă a fi mutată în altă locație.
Nu se poate aprecia ca fiind reală valoarea de_.84 lei în lipsa documentelor de achiziționare (de intrare/ieșire din gestiune), nu se poate analiza în ce măsură bunurile lipsă au avut o valoare concretă, comercială pe piața de consum, nerezultând plată nici unei sume pentru acele bunuri, respectiv costul de achiziționare cu caracteristici, grad de uzură s.a.
Prejudiciul se recuperează de la persoanele vinovate însă în speță, nu s-a făcut dovada vinovăției pârâtului, iar comisia de inventariere nu putea reține în sarcina acestuia sustragerea vreunui bun de inventar (cu condiția să fi fost înregistrat ca obiect de inventar în evidențele sale contabile) și nu putea propune recuperarea contravalorii, evaluarea nefiind conforma cu valoarea reală a acestora.
Mai mult, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei algoritmul după care a fost calculat și stabilit prejudiciul.
Prejudiciul constituie o modificare negativă a patrimoniului, putându-se realiza prin diminuarea activului ca urmare a săvârșirii unor fapte ilicite sau prin creșterea pasivului.
Evaluarea bunurilor a fost efectuată de către reclamanta cu încălcarea dispozițiilor legale menționate, iar constatarea lipsei acestora nu a fost făcută conform disp.pct. 7 din Ordinul M.F.nr.1753/2004 de aprobare a Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și pasiv.
Cu privire la bunurile lipsa, instanța a constatat că prezumția de vinovăție a gestionarului a fost răsturnată de pârât, care a făcut dovada că paguba s-a produs din cauze obiective și anume, cele stabilite de IPJ Bacău - Politia Slănic M. (fila 32), respectiv: - condițiile deficitare de asigurare a pazei depozitului având în vedere declarațiile celor trei paznici care asigurau securitatea bunurilor la depozitul menționat, potrivit cărora a existat o perioadă în care serviciul de pază nu a fost asigurat pe timpul zilei, între orele 08.00-16.00; - în perioada în care personalul de pază era în concediu de odihnă, în unitate a lucrat o echipă de muncitori la dezmembrarea unor materiale refolosibile; - pentru stabilirea unui furt era necesară sesizarea poliției la data constatării faptei în vederea cercetării criminalistice a locului faptei, identificării unor urme sau altor mijloace materiale de probă; - s-au constatat unele deficiențe pe linia asigurării pazei bunurilor, respectiv lipsa unor camere de supraveghere, a sigiliilor aplicate pe lângă lăcatele existente la uși; - nu au fost evidențiate date și persoane care au avut acces la magaziile respective; - nu a fost asigurată continuitatea serviciului de pază, menționându-se că aceste aspecte au favorizat comiterea faptei.
Este evident că diferite persoane se perindau prin depozit, ca paznicii deserveau alte dispozitive, ori aveau alte obligații ce nu priveau strict paza bunurilor gestionate de către pârât, cum a rezultat din adresa IPJ Bacău - Politia Slănic M..
Faptul că existau și persoane neautorizate care au avut acces la depozit așa cum a constatat IPJ Bacău-Politia Slănic M., fără a se specifica dacă acestea aveau acordul conducerii sau doar al pârâtului, deși exista personal de pază, conduce la concluzia că locul de depozitare al bunurilor nu era asigurat corespunzător, fiind posibilă săvârșirea unor fapte de sustragere, astfel că prezumția simplă de nevinovăție a pârâtului trebuie înlăturată, fiind răsturnată atât de înscrisurile de la dosar, cât și de concluziile raportului IPJ Bacău-Politia Slănic M., alte dovezi privind nerespectarea sau încălcarea atribuțiilor sale de serviciu nerezultând din probatoriul analizat.
Importantă este și constatarea Poliției că, urmare investigațiilor, nu s-au obținut date cu privire la bunurile menționate că lipsa în urma inventarului, motivat de faptul că acestea nu au elemente de identificare, respectiv detaliile care să identifice un obiect de altul și care trebuie evidențiate în listele și fișele de inventariere a acestora.
Concluzia IPJ Bacau-Politia Slănic M. a fost că, situația sesizată trebuie clarificata prin luarea unor măsuri administrative din partea societății.
S-a reținut că reclamanta nu a probat posibilitatea ca pârâtul să fi procedat la preluarea unor bunuri pentru a și le însuși, după cum nici modalitatea însușirii când bunurile erau păzite de personal specializat de pază, nefiind întemeiate susținerile privind posibilitatea sustragerii unor bunuri fără martori, neexistând nici o altă posibilitate de accesare a depozitului decât prin deschiderea lacătelor montate pe uși, așa cum aceasta a susținut.
Mai mult, comisia de inventariere întrunită putea să constate doar inexistenta unor bunuri și nu lipsa acestora prin sustragere, însăși sesizarea absenței acestora efectuându-se la 10 zile de la data efectuării inventarierii, mult prea târziu cum a constatat însăși IPJ Bacau- Poliția Slănic M..
Tribunalul a opinat că înscrisurile care au stat la baza inventarierii obiectelor de inventar lipsa nu reprezintă acte de constatare a prejudiciului care nu este real, cert și efectiv, reclamanta neavând ea însăși nici o certitudine cu privire la lipsă din gestiune, susținând doar că vina aparține gestionarului care avea obligația menținerii integrității bunurilor.
Instanța a constatat, având în vedere și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză (fila 111), ca prejudiciul este nominal fără a fi real și este eventual nefiind cert (proba certitudinii incumbând angajatorului), în consecință nesusceptibil de reparare din partea pârâtului, nefiind îndeplinite condițiile pe care s-ar fi putut întemeia răspunderea acestuia, neexistând o relație cauzală între pretinsul fapt păgubitor imputat pârâtului și prejudiciul la care face referire reclamantă, organizarea defectuoasă a activității instituției fiind prin ea însăși cauzatoare de prejudiciu.
Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere, potrivit Legii contabilității nr.82/1991 revine administratorului sau altei persoane care are obligația gestionarii elementelor de activ și de pasiv.
Având în vedere cele de mai sus, instanța a reținut că reclamanta are greșită concepție că declanșarea răspunderii patrimoniale a pârâtului poate avea loc în raport cu propriile sale omisiuni, atât în ceea ce privește activitatea acestuia, cât și activitatea proprie, concepție pe care instanța nu o poate admite, răspunderea juridică în această modalitate fiind de domeniul concretului care trebuie stabilit și precis evaluat.
Prin urmare, pierderile se iau în considerare numai dacă sunt reale, dacă au fost produse efectiv și dacă au fost determinate de vinovăția salariatului pârât în cauză.
Reclamanta nu a putut determina concret cui aparține vinovăția și nici nu a putut defini faptul păgubitor, comisia de inventariere neavând decât posibilitatea de a constata inexistența unor bunuri și nicidecum lipsa acestora prin sustragere, dovedind astfel ușurință și lipsa de temeinicie cu care a stabilit prejudiciul în sarcina pârâtului motivat doar de împrejurarea ca acesta avea în responsabilitate «integritatea» gestiunii.
Reclamanta nu a individualizat fapta ilicită și personală săvârșită în raport cu obligațiile de serviciu ale pârâtului.
Inexistența prejudiciului sau imposibilitatea dovedirii lui conduce la exonerarea de răspundere a pârâtului, chiar dacă a îndeplinit funcția de gestionar.
În ceea ce privește concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța a reținut că expertul contabil a verificat și a constatat că nu există nicio inventariere efectuată la momentul dării în folosință și că în patrimoniul reclamantei nu s-a produs niciun prejudiciu.
Instanța a înlăturat concluziile din varianta 2, la obiectivul nr.1, de gen “s-ar fi făcut”, “s-ar fi produs”, “ar fi fost" irelevante într-un raport de specialitate.
Cât privește concluziile de la obiectivul 2, instanța le-a înlătura în totalitate având în vedere că nu pot duce la o altă concluzie decât cea de la obiectivul nr.1, varianta 1 din raportul de expertiză potrivit căreia minusul nu s-a datorat săvârșirii unor fapte ilicite, fiind astfel răsturnată prezumția simplă de vinovăție a gestionarului pârât, concluzie identică celor ale IPJ Bacau-Politia Slănic M..
Nedovedindu-se culpa pârâtului, angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia pentru suma de 10.545,84 lei nu este posibilă, în raport de dispozițiile art.254 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel motivat în termen legal reclamanta S.C. A. H. S.R.L., criticând soluția pentru nelegalitate.
Acțiunea formulată de reclamantă împreună cu probele administrate în etapa de fond probează îndeplinirea condițiilor de atragere a răspunderii patrimoniale a salariatului, conform art. 254 din Codul muncii, coroborat cu prevederile Legii nr. 22/1969.
Astfel, pârâtul a avut calitatea de salariat al apelantei la data producerii prejudiciului, conform contractului individual de muncă nr.194/2010, care a încetat la data de 15.12.2011, ulterior datei de producere a pagubei materiale, și fișei
În fișa de post se specifică atât funcția de gestionar, dar și atribuțiile specifice acestei funcții. Calitatea de gestionar a depozitului din punctul S. (unde se aflau bunurile lipsa) și a tuturor bunurilor depozitate în acesta fiind probată și recunoscută de pârât prin următoarele înscrisuri: declarația de inventar din 09.12.2010 (semnată de pârât ca „gestionar la dep. S."), Lista de inventariere (semnată de pârât în calitate de „Gestionar - Responsabil mijloace fixe"), Procesul verbal de constatare a lipsei în gestiune nr. 1.224/21.12.2010 (semnat de pârât ca gestionar în cadrul inventarierii), precum și prin întâmpinarea formulată de pârât, în care își asumă fără obiecțiuni calitatea de gestionar a bunurilor depozitate la depozitul din punctul S..
Părâtul nu a contestat situația de fapt conform căreia a existat o continuitate în administrarea acestor bunuri în toată perioada 12.01._10. Chiar dacă la data de 17.04.2010 a operat o schimbare a angajatorului, bunurile aflate la depozitul S. nu au ieșit niciodată din gestiunea acestuia, de la data 12.01.2010 când s-a constatat existența bunurilor lipsă (conform Listelor de inventar din 12.01.2010 și a Procesului verbal din 16.01.2010), până la data de 09.12.2010, când s-a constatat lipsa acestora.
Fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa, constă în încălcarea principalei atribuții de serviciu, prevăzută în Fișa de post la capitolul „Responsabilități și sarcini": „Asigura gestiunea fizică a stocului de marfă".
Este fără echivoc faptul că principala atribuție a pârâtului, în baza contractului individual de muncă și a fișei de poștă anexă la acesta, o reprezenta asigurarea gestiunii fizice a bunurilor primite în gestiune. De altfel, aceasta este atribuția principală a oricărui salariat angajat pe funcția de gestionar, atribuție întemeiata pe prevederile Legii nr. 22/1969.
Având în vedere faptul că pârâtul avea în gestiune bunurile constatate lipsa la inventar, fapt necontestat și chiar recunoscut în mod expres de acesta, precum și faptul că nu s-a putut constata sustragerea prin efracție a bunurilor, răspunderea pentru asigurarea integrității gestiunii primite revenea pârâtului în baza calității sale și orice lipsă constatată reprezintă îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor sale de serviciu.
În consecință, fapta ilicită și personală este reprezentată de îndeplinirea necorespunzătoare a principalelor atribuții de serviciu, respectiv asigurarea existenței fizice a bunurilor primite în gestiune.
Prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului constă în obligația societății apelante de a despăgubi pe proprietarul bunurilor lipsa, Sind România SRL, cu o sumă egală cu valoarea de înlocuire a acestora, în baza art. 8.3 din Contractul de asociere în participațiune nr. 396/01.04.2010.
Prin Contractul de asociere în participațiune nr. 396/01.04.2010, s-a procedat la darea în folosința a apelantei a Hotelului Venus din Slănic M., împreună cu toate anexele și accesoriile acestuia, inclusiv depozitul S. și toate bunurile depozitate în această.
Dovada dării în folosință a obiectelor de inventar îl reprezintă chiar semnarea de către părți a contractului de asociere în participațiune împreună cu anexele acestuia.
Prin același contract s-a prevăzut, la art. 8.3, ca “Asociatul Administrator răspunde pentru eventualele prejudicii cauzate Asociatului Participant în urma administrării activelor ce fac obiectul prezentului contract". În baza acestei prevederi contractuale, apelanta datorează Sind România SRL daune interese pentru toate obiectele de inventar preluate în administrare pe care nu le returnează la sfârșitul perioadei contractuale.
În consecința, prejudiciul apelantei este probat și constă în obligația contractuală de a-l despăgubi pe Asociatul Participant pentru toate bunurile primite în folosința și nereturnate, la valoarea de înlocuire a acestora.
Cuantumul prejudiciului nu a fost contestat de pârât, și a fost confirmat și prin raportul de expertiză tehnică de specialitate contabilă.
Raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este probată prin faptul recunoscut de pârât, gestionarul obiectelor de inventar lipsă, singurul care avea acces la aceste bunuri, care prin neîndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor de serviciu, a înregistrat lipsa obiectelor de inventar.
Există o legătură cauzală directă între neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către pârât în ceea ce privește obiectele de inventar pe care le avea în gestiune, respectiv obligația de a asigura existența fizică a acestora, și prejudiciul înregistrat de angajator, prin obligația de plată a daunelor interese la nivelul valorii de înlocuire a obiectelor de inventar lipsa.
În situația în care pârâtul și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător toate atribuțiile de serviciu, lipsa în inventar nu s-ar mai fi produs și, implicit, nu ar mai fi existat prejudiciul angajatorului.
Vinovăția (culpă) salariatului este probată prin recunoașterea de către pârât a tuturor elementelor prezentate anterior, prin toate înscrisurile depuse ca probă și chiar prin întâmpinarea formulată: pârâtul recunoaște faptul că avea calitatea de gestionar a obiectelor de inventar depozitate în punctul S., recunoaște că acestea nu mai există în gestiunea sa și recunoaște că este singurul care avea acces la acestea.
Vinovăția este elementul subiectiv al răspunderii și constă în atitudinea psihică a persoanei fizice față de fapta sa și față de consecințele ei păgubitoare, implicând conștiința încălcării unor relații sociale. Vinovăția presupune atât discernământul autorului, deci capacitatea sa de a-și reprezenta legătură dintre fapta și rezultatul negativ, ilicit, antisocial al acesteia, cât și voința liberă în desfășurarea conduitei sale.
Toate elementele definitorii ale vinovăției sunt probate în cauză, prin înscrisuri fie însușite prin semnare de parat, fie chiar exprimând apărările acestuia: pârâtul recunoaște rezultatul negativ, precum și atribuțiile sale de gestionare a obiectelor de inventar lipsa, a căror îndeplinire defectuoasă ca și conduita a sa a determinat paguba angajatorului.
În lipsa îndeplinirii în mod culpabil a atribuțiilor de serviciu de către pârât, nu ar fi existat prejudiciu în patrimoniu angajatorului, ceea ce probează existența elementului vinovăției.
Varianta 1 a răspunsului face abstracție în mod arbitrar și neîntemeiat de o . probe administrate în dosarul cauzei, probe în lipsa cărora nu se poate lămuri situația de fapt dedusă judecații, conducând astfel la o concluzie viciată, care se referă la o stare de fapt nereală.
Aceste probe nu sunt nici valorificate în Varianta 1, dar nici înlăturate motivat așa cum ar fi fost normal dacă erau considerate neconcludente, însă sunt valorificate integral în Varianta 2.
Toate probele nevalorificate în mod complet nejustificat în Varianta 1 sunt recunoscute de către expertul judiciar ca îndeplinind condițiile cerute de legislația în vigoare pentru a fi documente justificative de înregistrare în contabilitate a minusului în gestiune (pag. 14, alineatul 1): declarația de inventar din 09.12.2010 data de pârât în calitatea sa de gestionar la depozitul S., Listele de inventariere semnate de pârât ca gestionar al bunurilor inventariate, Procesul verbal de constatare a minusului în gestiune din 14.12.2010 însușit de pârât prin semnarea acestuia în calitate de gestionar.
Concluziile Variantei 1 sunt în vădită contradicție cu situația de fapt reală, tocmai din cauza ignorării în mod nejustificat a probelor administrate în cauză și pe care trebuia să se bazeze expertiza tehnică.
Răspunsurile formulate în cadrul Variantei 1 se bazează exclusiv pe o supoziție neîntemeiată a expertului: lipsa prejudiciului motivat pe faptul că bunurile lipsă au fost date în folosința și astfel au ieșit din patrimoniul societății comerciale. Această supoziție care determină concluziile Variantei 1 este pe cât de absurdă, pe atât de lipsită de temei legal. Activitatea normală a oricărei societăți comerciale presupune achiziționarea de active și darea lor în folosința către salariați sau alte societăți, fără ca acest fapt să determine ieșirea din patrimoniul societății.
Prejudiciul înregistrat în patrimoniul apelantei este demonstrat pe de o parte de probele administrate și ignorate în mod nejustificat la analizarea situației, iar pe de altă parte este demonstrat chiar prin raportul de expertiză, în cadrul Variantei 2, varianta în care s-au avut în vedere toate probele administrate astfel încât să se poată elucida pe deplin situația de fapt.
Un alt aspect nereal avut în vedere de expert în Varianta 1, determinat de ignorarea probelor de la dosar, îl reprezintă faptul că pârâtul nu ar fi avut în gestiune bunurile lipsă. Acest aspect nereal pe care se bazează Varianta 1 este contrazis de probele depuse în care pârâtul își asumă calitatea de gestionar a bunurilor lipsa prin semnarea tuturor documentelor contabile, este contrazis de pârât personal prin susținerile formulate în întâmpinare și este contrazis chiar de expertul tehnic prin concluziile Variantei 2, varianta în care se valorifica în mod corect toate probele administrate în cauză.
Atât existența, cât și cuantumul prejudiciului sunt confirmate prin răspunsul la Obiectivul 1 al Variantei 2, care constată că „în această variantă, prejudiciul reprezintă valoarea de înlocuire inclusiv TVA a obiectelor de inventar primite în administrare, aflate în gestiunea pârâtului și constatate ca minus la inventar; Cuantumul prejudiciului, stabilit la prețul de vânzare practicat pe piața al bunurilor constatate minus, inclusiv TVA este în suma de 10.545,84 lei"
Această concluzie a raportului de expertiză tehnică vine să confirme existența prejudiciului înregistrat și cuantumul acestuia.
Culpa pârâtului în producerea prejudiciului constatat la răspunsul 1, este confirmată prin răspunsul la obiectivul 2 culpa rezultând din calitatea sa de gestionar.
În cadrul Variantei 2 expertul desemnat de instanță a valorificat în mod legal toate probele administrate în cauză, iar aceste probe au dovedit calitatea pârâtului de gestionar a bunurilor constatate minus Ia inventar.
Dovada dării în folosința de către Sind România SRL către apelantă a bunurilor constatate lipsa la inventar o reprezintă chiar semnarea de către părți a Contractului de asociere în participațiune nr. 396/01.04.2010, care reprezintă acordul de voința neviciat al celor două părți, bunurile transmise spre administrare fiind evidențiate în inventarele organizate la sfârșitul anului 2009.
Primirea în gestiune de către pârât a bunurilor constatate lipsă la inventarierea de sfârșit de an este probată atât prin documentele întocmite cu ocazia inventarierii, pe care acesta le-a semnat în calitate de gestionar al gestiunii din depozitul S., cât și prin recunoașterea acestuia formulată în cadrul întâmpinării.
Astfel, la dosar au fost depuse o . documente asumate prin semnătură de pârât prin care acesta recunoaște faptul că a preluat în gestiune toate bunurile aflate în depozitul S., evidențiate prin listele de inventar din data de 12.01.2010 (inclusiv bunurile constatate lipsa): - Declarația de inventar data de pârât la data de 09.12.2010, în calitatea asumată de gestionar la depozitul S., privind bunurile aflate în gestiunea sa - prin acest document obligatoriu stabilit prin reglementările contabile, pârâtul recunoaște fără echivoc calitatea sa de gestionar a bunurilor aflate în depozitul S., bunuri acceptate de acesta prin semnarea Listei de inventar din 12.01.2010; - Listele de inventariere întocmite cu ocazia inventarierii de sfârșit de an sunt semnate de pârât în calitatea sa de gestionar a bunurilor aflate în depozitul S. - prin semnarea acestor liste, pârâtul își recunoaște fără echivoc calitatea de gestionar, dar și stocul faptic, precum și pe cel scriptic, pe care îl are în gestiune în depozitul S.; - Procesul verbal încheiat în data de 14.12.2010 de constatare și valorificare a minusurilor constatate, semnat și asumat de pârât în calitate de gestionar - probează fără echivoc și fără putință de tăgadă asumarea de către pârât atât a gestiunii de la depozitul S., dar, mai ales, asumarea de către acesta a minusului constatat.
Mai mult, preluarea în gestiune a bunurilor aflate în depozitul S., bunuri evidențiate în listele de inventar din 12.01.2010 semnate de pârât, este recunoscută fără obiecțiuni de către pârât prin Întâmpinarea formulată.
Situația de fapt prezentată, și toate înscrisurile menționate, infirma fără putință de tirada motivarea instanței de fond conform căreia nu este probata primirea în gestiune de către pârât a bunurilor constatate lipsa, împreună cu gestiunea situată în depozitul S..
Deținerea în gestiune de către pârât a bunurilor lipsă este probată nu doar de înscrisurile menționate, dar și de situația reală de fapt conform căreia pârâtul a înregistrat o continuitate în gestionarea bunurilor aflate în depozitul S. în toată perioada 12.01.2010 (preluarea bunurilor) - 10.12.2010 (data constatării lipsei în gestiune.
În toată această perioadă, pârâtul este singurul care a avut calitatea de gestionar depozit S., fără întrerupere. Chiar la preluarea în administrare de către apelantă, nu s-a realizat o întrerupere în gestionarea de către pârât a bunurilor.
În toată perioada 12.01.2010 (dată la care s-a certificat existenta faptica a bunurilor) - 10.12.2010 (dată la care s-a constatat lipsa acestora), nu a existat o altă persoană care să aibă acces la gestiunea din depozitul S..
Chiar în lipsa unei predări pe bază de lista de inventar de către A. H. SRL, realitatea confirmată de pârât (și asumată prin documentele semnate), și ignorată neîntemeiat de instanța de fond, este aceea că singura persoană care a avut acces și care a deținut controlul exclusiv asupra bunurilor aflate în depozitul S. este pârâtul.
Instanța de fond reține în mod eronat făptul că pârâtul a dat declarația de inventar în data de 08.12.2010, făcând confuzie între înscrisurile folosite ca proba de apelantă.
Astfel, deși există 2 declarații ale pârâtului folosite de apelantă în probarea pretențiilor sale, instanța reține în mod eronat o singură declarație în care a încorporat datele ambelor acte, fapt care în mod evident a condus la o confuzie, infirmată însă de realitate și de probe.
În data de 09.12.2010, pârâtul a semnat declarația de inventar, declarație formular tipizat, care este prevăzută că etapa obligatorie în procedura de inventariere. Ulterior, în data de 15.12.2010 a fost înregistrată o altă declarație a paratului, în legătură cu bunurile constatate lipsa în cadrul inventarierii.
Este infirmata de probele administrate și constatarea instanței de fond conform căreia declarația de inventar a fost dată de pârât la data de 08.12.2010, din înscrisul depus de subscrisa putându-se observa clar data completată olograf chiar de pârât, 09.12.2010.
Nu prezintă importanță situația de fapt luată în considerare de instanța de fond conform căreia nu se cunoaște frecvența cu care pârâtul opera în gestiunea primită. Indiferent de operațiunile efectuate în gestiune și de frecvență acestora, principala atribuție de serviciu a pârâtului rămâne asigurarea integrității gestiunii primite.
Lista de inventariere depusă la dosar îndeplinește toate condițiile legale, fiind folosit formularul tipizat aprobat prin lege, fiind semnat de membrii comisiei de inventariere și de gestionar. Verificarea s-a făcut doar faptic, deoarece situația scriptică rezultă din înregistrările contabile ale societății și nu este necesară aprobarea gestionarului, și nici a membrilor comisiei de inventariere.
Procesul verbal încheiat în data de 14.12.2010 a fost înlăturat în mod eronat de instanța de fond întrucât acesta cuprinde toate elementele impuse prin reglementările contabile, iar, conform acelorași reglementări, bunurile inventariate și cele propuse spre casare sunt cuprinse în lista de inventariere, care face parte, împreună cu procesul verbal, din dosarul de inventariere.
Instanța de fond folosește o interpretare complet eronată cu privire la data întocmirii procesului verbal, toate exemplarele au fost încheiate în data de 14.12.2010, iar unul dintre ele a fost înregistrat ulterior în data de 21.12.2010, exemplar care a fost comunicat pârâtului.
Decizia de inventariere cuprinde perioada maximală de efectuare a inventarelor, iar finalizarea unuia dintre inventare anterior datei maxime nefiind motiv de nulitate a procesului verbal.
Predare-primirea între vechiul și noul gestionar nu era o operațiune posibilă pentru un motiv simplu: atât vechiul, cât și noul gestionar era una și aceeași persoană, respectiv pârâtul. În cazul pârâtului și a gestiunii primite de acesta a operat o singură modificare la data de 17.04.2010, respectiv schimbarea angajatorului. Restul elementelor, gestiunea deținută, actele de intrare - ieșire, locul depozitarii și modalitatea de asigurare și acces au rămas neschimbate, făcând astfel imposibilă predarea - primirea gestiunii între una și aceeași persoană.
Instanța de fond apreciază în mod eronat modul de calcul al prejudiciului, făcând abstracție de prevederile legale exprese în acest sens, și apelând la considerații lipsite de temei legal.
Prejudiciul reprezintă valoarea de înlocuire inclusiv TVA a obiectelor de inventar primite în gestiune, și nu valoarea de achiziție corectată cu amortizarea, așa cum în mod complet eronat și neîntemeiat pe prevederi legale apreciază instanță de fond.
Modul de calcul al prejudiciului a fost verificat prin intermediul expertizei tehnice de specialitate contabilă, acesta fiind chiar unul dintre obiectivele stabilite de instanță de fond.
Fără a înlătura concluziile de confirmare a cuantumului prejudiciului, fără a indica temeiul legal al aprecierii formulate și făcând abstracție de reglementările contabile în vigoare, instanța de fond constată neîntemeiat și eronat faptul că nu se poate aprecia întinderea prejudiciului.
Instanța de fond oferă o interpretare eronată Adresei IPJ Bacău - Poliția Slănic M., interpretare folosită în continuarea pentru înlăturarea susținerilor apelantei.
În baza prevederilor Legii nr. 22/1969, gestionarul este cel care are obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura integritatea gestiunii primite. În cazul în care consideră că erau necesare măsuri suplimentare de siguranța, acesta avea obligația de a informa imediat conducătorul locului de muncă, și de a solicita în scris luarea măsurilor necesare.
În lipsa acestor solicitări, toate neajunsurile constate de IPJ Bacău - Poliția Slănic M. sunt imputabile paratului, și nu apelantei. Acestea ar fi putut fi imputate societății apelante doar în situația ipotetică în care pârâtul ar fi adus la cunoștința conducătorului punctului de lucru, iar acesta nu ar fi luat măsurile solicitate, fapt care nu s-a petrecut.
În concluzie, folosirea Adresei IPJ Bacău - Poliția Slănic M. în scopul de a înlătura susținerile apelantei este neîntemeiată, atât timp cât toate deficientele semnalate reprezintă culpa pârâtului, care avea ca atribuție de serviciu prevenirea acestora și asigurarea prin orice mijloace integritatea gestiunii primite.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de apel formulate, în conformitate cu prevederile art.477 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Intimatul pârât O. O. C. a fost angajat în cadrul apelantei reclamante ., în funcția de gestionar, cu începere din 17.04.2010, potrivit contractului individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr.194/2010.
Intimatul nu a contesta în cauză calitatea sa de gestionar în privința obiectelor de inventar și materiale de la depozitul S., astfel cum rezultă din: declarația acestuia olografă, dată la 8.12.2010, înregistrată sub nr.1198/15.12.2010 în evidențele societății (fila 10 dosar fond); declarația de inventar dată la 9.12.2010 (fila 21 dosar fond); listele de inventariere din 9.12.2010 (fila 22); întâmpinarea depusă la dosarul de fond.
Potrivit art.254 din Codul muncii indicat drept temei la acțiunii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor, iar conform art.272 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului,
Așadar, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului, care constituie o varietate a răspunderii civile contractuale, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții de fond: calitatea de salariat al angajatorului păgubit pe care o are autorul prejudiciului; existența unui prejudiciu real (care constă într-o valoare efectiv pierdută), cert, actual, direct și material, care să nu fi fost reparat; fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa și apreciată prin raportare la obligațiile de serviciu, decurgând din contractul individual de muncă; legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția salariatului.
Intimatul pârât a avut calitatea de salariat al apelantei reclamante în perioada în care s-a constatat lipsa în gestiune, dovedită cu contractul individual de muncă încheiat între părți, fiind îndeplinită în cauză prima condiție prevăzută de art.254 Codul muncii.
La momentul la care intimatul pârât a dobândit calitatea de salariat, cu responsabilitate de gestiune a produselor, angajatorul îi revenea obligația de a-i preda acestuia gestiunea existentă la acel moment, precum și de a efectua inventarierea generală a elementelor de activ și pasiv, conform art.7 alin.1 din Legea nr.82/1991 a contabilității, republicată.
Curtea constată că intimatul pârât nu a preluat gestiunea în conformitate cu prevederile legale, prin semnarea unui proces verbal de predare-primire a mărfii, din actele dosarului nu a rezultat că a existat o predare a gestiunii fizice la data de 17.04.2010 către intimat, prin inventarierea efectivă a bunurilor eventual predate către acesta, sub semnătură de primire.
Deși a invocat culpa salariatului intimat, angajatorul apelant este cel care are la dispoziție mijloacele de impunere a îndeplinirii acestei obligații, mijloace de care acesta nu a uzat în cauză.
Apelanta a susținut că prin contractul de asociere în participațiune nr.396/1.04.2010 încheiat cu Sind România SRL s-a procedat la darea în folosință a Hotelului Venus din Slănic M., împreună cu toate bunurile depozitate, că Anexa 1 la acesta contractul de participațiune cuprinde Lista bunurilor aportate de asociatul participant – predate de Sind către apelantă, iar în Anexa 3 figurează mărfurile, materialele, materiile prime, producție în curs de execuție, produse finite, ambalaje, reflectate de inventarele organizate pentru sfârșitul anului 2009 și acceptate ca anexă la contract de ambele părți.
Curtea reține că acest contract de asociere în participațiune nr.396/01.04.2010 încheiat între ., în calitate de “asociat participant” și ., în calitate de “asociat administrator”, nu cuprinde însă și dispoziții referitoare la modalitatea predării bunurilor menționate în Anexa 1 către . la data predării în folosință, dacă acestea au fost inventariate și predate-primite dintr-o gestiune în alta, respectiv dacă s-a procedat la o nouă inventariere, scriptică și faptică, la momentul preluării de către apelantă, potrivit dispozițiilor legale aplicabile în materie.
Or, potrivit Ordinul nr.2861/2009 al Ministerul Finanțelor Publice și Hotărâre nr. 2230 din 8 decembrie 1969 privind gestionarea bunurilor materiale ale organizațiilor socialiste, predarea-primirea gestiunii de bunuri materiale se face între gestionarul care predă și cel care primește, pe baza dispoziției scrise a conducătorului, în dispoziției se vor arăta: gestiunea care se predă, numele și prenumele gestionarilor și ale persoanelor care, conform prezentei hotărâri, participă la operația de predare-primire, precum și locul, ziua și ora începerii acestei operații.
Curtea nu poate avea în vedere documentele care emană de la asociatul participant Sind România SRL de vreme ce litigiul dedus judecății vizează raportul juridic existent între intimatul pârât și apelanta reclamant ., ulterior datei de 17.04.2010, iar nu pe cel existent anterior între Sind România și intimatul pârât O. O. C. sau raportul juridic dintre cele două societăți.
Așadar, chiar dacă intimatul a semnat declarația de inventar din 9.12.2010 în calitatea de gestionar a bunurilor din depozitul S. și Lista de inventariere din 9.12.2010, în lipsa unor înscrisuri de predare-primire a gestiunii la data angajării sale ca gestionar în cadrul societății ., prima instanță a reținut în mod corect că nu poate analiza bunurile înscrise în evidențe, bunurile existențe în depozit, precum și eventualele diferențe rezultate din plusuri sau minusuri de inventar, nefiind înregistrate în evidențele contabile (inventar), singurele înscrisuri provenind de la ., care nu este parte în dosar.
În ceea ce privește inventarierea efectuată, Curtea constată că prin decizia nr.17/7.12.2010 emisă de ., punct de lucru Hotel Venus, Slănic M., în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.82/1991, modificată și completată prin Legea nr.259/2007 și Ordinul nr.2861/2009 privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și decizia nr.3/6.12.2010 emisă de reclamantă, s-a constituit comisia centrală de inventariere anuală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, aprobate prin Ordinul nr.2861/2009, la punctul de lucru Hotel Venus Slănic M., având ca obiective și inventarierea gestiunii materiale, obiecte de inventar, mijloace fixe depozit S. – gestionar intimatul.
Potrivit acestei decizii, procedura de inventariere urma a se desfășura astfel: inventarierea valorilor materiale și bănești se efectuează la locurile de depozitare sau de păstrare, în prezența gestionarului. Înainte de începerea inventarului, președinții subcomisiilor sunt obligați să ia gestionarului o declarație tip, semnată și datată, care se certifică de către membrii comisiei de inventariere și se anexează la procesul verbal de inventariere; înainte de începerea inventariere, președinții comisiei vizează toate documentele primare, cu ultima operațiune; barează și semnează la ultima operațiune toate fișele de magazie, menționându-se data la care s-au inventariat bunurile, vizează documentele ce privesc ieșirile și intrările de bunuri, existente în gestiune, dar neînregistrate, dispune înregistrarea acestora în fișele de magazie și predarea lor la contabilitate. La unitățile de desfacere cu amănuntul și alimentație publică – se asigura întocmirea de către gestionar înainte de inventariere a raportului de gestiune, în care să fie incluse toate documentele de intrare – ieșire până la momentul începerii inventarierii, precum i depunerea acestui raport la biroul financiar contabilitate. Inventarierea faptică urma a se face prin numărare, cântărire și măsurare.
Prima instanță a reținut în mod corect că nu poate fi luată în considerare Lista de inventariere întocmită la data de 9.12.2010, la magazia S. - gestiune obiecte de inventar în folosință, loc de depozitare Depozit S., chiar dacă a fost semnată de membrii comisiei de inventariere și de gestionarul intimat, de vreme ce indică numai denumirea bunurilor inventariate, stocurile faptice, prețul unitar, valoarea de inventar, iar nu și stocurile scriptice și nici diferențele în plus și minus la rubricile corespunzătoare, conform dispozițiilor legale în materie.
Potrivit susținerilor apelantei, stocurile faptice constatate de gestionarul pârât la depozit S. au fost comparate cu Balanța stocuri 1.12.2010 – 9.12.2010 (cu indicarea obiectelor de inventar în folosință, sold inițial, prețul întreg, mișcare intrare și ieșire, stoc final, și sold final), dar cum acest înscris a fost întocmit de ., care nu este parte în cauză, prima instanță a procedat corect la înlăturarea acestuia.
De asemenea, prima instanță a înlăturat în mod corect și Situația comparativă a diferențelor în gestiune cu ocazia inventarului din 9.12.2010, la depozitul S. (cu indicarea obiectele de inventar în folosință și a totalui imputație_,84 lei), de vreme ce nu s-a avut în vedere evidența mărfurilor pe liste de inventar întocmite conform legii, care să conțină bunurile verificate faptic în depozit și comparate scriptic cu înregistrările din contabilitate, precum și diferențele rezultate din minusuri sau plusuri, semnate de comisia de inventariere, în prezența gestionarului.
Apelanta nu a contestat faptul că verificarea s-a făcut doar faptic, ci a susținut, fără temei legal, că nu era necesară o astfel de verificare întrucât situația scriptică rezultă din înregistrările contabile ale societății și nu era astfel necesară aprobarea gestionarului și nici a membrilor comisiei de inventariere.
La data întocmirii procesului verbal din 14.12.2010, semnat de membrii comisiei de inventariere și de gestionarul pârât, în urma inventarierii desfășurate în data de 9.12.2010, s-au avut în vedere documentele din perioada 12.01.2010 – 9.12.2010 și s-a reținut că în urma inventariere faptice și a întocmirii situației comparative, situația gestiunii Depozit S. se prezintă astfel: sold faptic la 12.01.2010 –_,38 lei, intrări obiecte inventar folosință în perioada 12.01.2010 – 9.12.2010 –_,80 lei, total sold + intrări_,18 lei; ieșiri obiecte de inventar folosință în perioada 12.01.2010 – 9.12.2010 –_,26 lei, sold scriptic la inventarul din 9.12.2010 –_,92 lei; sold faptic la inventarul din 9.12.2010_,80 lei, diferențe definitive în minus 1931,12 lei, imputație 8504,71 lei, TVA 2041,13 lei, total imputație_,84 lei, propuneri casare 2409,05 lei.
Însă, cum acest proces verbal nu evidențiază nominal și bunurile inventariate, scriptic și faptic, prima instanță a dispus în mod corect înlăturarea acestuia.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul a reținut că evidența stocurilor de materiale de natura obiectelor de inventar se ține cu ajutorul contului 303, care se debitează la . și se creditează la ieșirea din gestiune, prin darea în folosință, conform Ordin nr.3055/2009. Astfel, la darea în folosință, se debitează contul de cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar (simbol cont 603) și se creditează contul de materiale de natura obiectelor de inventar (simbol cont 303). Soldul contului 303, la sfârșitul lunii sau exercițiului financiar reprezintă valoarea materialelor de natura obiectelor de inventar existente pe stoc în depozit nedate în folosință. Obiectele de inventar date în folosință, la sfârșitul exercițiului financiar nu mai apar în stoc și nu mai sunt cuprinse în bilanț.
Expertul a constatat că în data de 15.04.2010, conform susținerilor reclamantei, dovedite cu fișa analitică deschisă de Sind pentru contul în afara bilanțului 803.9 stocuri de natura obiectelor de inventar, obiectele de inventar din depozit în sumă de 57.873,07 lei, au fost date în folosință. Darea în folosință s-a făcut pe baza stocului scriptic existent în evidența Sind la data de 15.04.2010. Odată cu darea în folosință în evidența Sind România SRL s-au făcut înregistrările contabile: 603 cheltuieli cu obiectele de inventar date în folosință – 303 obiecte de inventar în depozit și concomitent a fost debitat contul 803.9 – 999 stocuri de natura obiectelor de inventar în folosință.
Expertul a mai reținut că obiectele de inventar în depozit, preluate în gestiune de către pârât, în cadrul Sind România, au fost date în folosință de către Sind România, fără ca reclamanta să prezinte un înscris din care să rezulte cui s-au predat în folosință darea în folosință s-a făcut la 15.04.2010, dată la care intimatul era angajatul Sind România. Prin darea în folosință, obiectele de inventar au fost înregistrate pe cheltuieli de exploatare ale Sind România.
În privința minusurile constatate la obiectele de inventar în folosință în gestiunea pârâtului – Depozit S., în sumă de 1931,13 lei (obiecte de inventar cuprinse în situația obiectelor de inventar date în folosință, în sumă de_,07 lei), a căror valoare de imputație reprezentând valoarea care ar fi fost plătită dacă bunurile ar fi fost cumpărate de pe piață, inclusiv TVA, expertul a arătat că a fost stabilită la suma de_, 84 lei, astfel: diferențele calculate de comisia de inventariere au fost stabilite ca diferență între stocurile preluate în gestiune, prin inventarul de predare primire în gestiune organizat la data de 12.01.2010 în cadrul . stocurile existente la 9.12.2010, în cadrul ..
Prin darea în folosință, respectiv operațiunea contabilă 603 cheltuieli privind materialele - 303 materiale de natura obiectelor de inventar, obiecte de inventar se realizează descărcarea gestiunii cu bunurile ieșite și date în folosință utilizatorilor, iar valoarea materialelor de natura obiectelor de inventar date în folosință este trecută direct pe cheltuieli din exploatare.
În concluzie, potrivit variantei 1 la raportul de expertiză obiectele de inventar au fost trecute pe cheltuieli doar scriptic, acestea rămânând în continuare în depozit, valoarea acestora a fost înregistrată pe cheltuielile cu obiectele de inventar, iar darea în folosință s-a făcut fără efectuarea unui inventar, cu semnătură de primire în folosință, obiectele rămânând faptic în depozit, în continuare în păstrarea pârâtului (fizic au rămas în depozit, fără a fi preluate în folosință de pârât, scriptic înregistrate pe cheltuieli), astfel că în patrimoniul Sind România SRL s-a produs un minus de activ, dar nu datorită unei fapte ilicite, ci prin înregistrarea de cheltuieli.
Curtea reține că verificarea bunurilor din gestiune a vizat greșit și perioada 12.01.2010 – 16.04.2010 de vreme ce pârâtul s-a angajat la . cu începere din 17.04.2010, iar litigiul dedus judecății nu vizează și perioada în care acesta a fost angajat la Sind România SA.
În răspunsul la întâmpinare depus la dosarul de fond, apelanta societatea nu a exclus posibilitatea ca intimatul să fi preluat gestiunea de la alt salariat anterior preluării în administrare a Hotelului Venus de către apelantă, însă apreciază ca fiind nerelevant acest aspect întrucât încă de la angajare, intimatul a avut în administrare gestiunea respectivă și nu a existat un transfer de la un alt salariat în perioada derulării raporturilor de muncă, însă din dosarul cauzei nu rezultă că pârâtul a preluat gestiunea, conform prevederilor Ordinului MFP nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și pasiv și ale Hotărârii nr.2230/1969, conform cărora predarea-primirea gestiunii de bunuri materiale se face între gestionarul care predă și cel care primește.
Curtea reține că intimatul a răsturnat prezumția de vinovăție a gestionarului cu privire la bunurile lipsă în gestiune, instituită de Legea nr.22/1969, de vreme ce acesta a adus la cunoștința conducerii societății constatarea lipsei mai multor bunuri (oale de inox, cratițe inox, set tacâmuri, cuțite și alte bunuri), la data de 9.12.2010, cu ocazia executării dispoziției angajatorului de mutare a obiectelor și materialelor din punctul de lucru S., iar sesizarea către Poliție cu privire la minusul în gestiune a fost efectuată de către angajator abia la o săptămână, în data de 16.12.2010, cu toate că pentru stabilirea existenței furtului era necesară sesizarea imediată a poliției la data constatării faptei, în vederea cercetării criminalistice a locului faptei, identificării unor urme sau alte mijloace de probă, după cum se arată chiar și în adresa nr._/20.12.2010 emisă de Poliția Stațiunii Slănic M., înregistrată la societatea apelantă sub nr.89/19.01.2011.
În plus, organele de poliție au constatat unele deficiențe pe linia asigurării pazei bunurilor, respectiv lipsa unor camere de supraveghere, a sigiliilor aplicate pe lângă lacătelor existente la uși, neevidențierea datelor și persoanelor care au avut acces la magaziile respective, neasigurarea continuității serviciului de pază, aspecte care au favorizat comiterea faptei.
Este relevant a nota și faptul că organele de poliție au reținut că în urma investigațiilor efectuate nu s-au obținut date cu privire la bunurile menționate ca lipsă, în urma inventarului, motivat și de faptul că acestea nu au elemente de identificare, caz în care s-a propus ca situația sesizată să fie clarificată prin luarea unor măsuri administrative din partea societății, fiind așadar evidentă culpă acesteia în privința identificării bunurilor lipsă.
Prima instanță a respins în mod corect acțiunea dedusă judecății, în condițiile în care angajatorul nu a făcut dovada vinovăției salariatului intimat pentru lipsa bunurilor preluate în gestiune, respectiv crearea prejudiciului pretins.
Solicitarea apelantei de omologare a variantei a doua a raportului de expertiză nu poate fi primită de instanță, întrucât expertul a efectuat doar calcule ipotetice și a menționat că reclamanta ar fi înregistrat un prejudiciu, ca urmare a minusului constatat la inventarul din 9.12.2010, numai dacă darea în folosință s-ar fi făcut cu efectuarea unui inventar cu semnătură de primire de pârât, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere că prima instanță a reținut corect că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art.254 Codul muncii, Curtea va respinge apelul ca nefondat, în temeiul art.480 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. H. S.R.L., înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr.J40/_/2004, având CUI_, cont bancar RO44CARP_RO01 deschis la Banca C. București – Sucursala B. și sediul în București, ., ..37, sector 4, împotriva sentinței civile nr.7526 din data de 17.07.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât O. O.-C., având CNP_ și domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat „C. V.”, situat în București, .-210, ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 decembrie 2015.
Președinte, Judecător,
R. F. G. B. A. C.
Grefier,
B. M.
Red: R.F.G.,
Dact:N.V.
4 ex./
Jud. fond: B. S.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 4938/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 49/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
