Obligaţie de a face. Decizia nr. 49/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 49/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-01-2015 în dosarul nr. 49/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
DECIZIA CIVILĂ NR. 49
Ședința publică din data de la 7 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. A.-C.
JUDECĂTOR: R. F.-G.
JUDECĂTOR: G. M.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de recurs formulată de recurentul-pârât I. de P., Cercetare și Tehnică de Calcul în Construcții – I.P.C.T. S.A. împotriva sentinței civile nr. 5514 din data de 29.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă N. M., cauza având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-pârât I. de P., Cercetare și Tehnică de Calcul în Construcții – I.P.C.T. S.A. reprezentat de avocat R. C., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013 (fila 6), lipsind intimata-reclamantă N. M..
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții faptul că judecata cauzei a fost suspendată prin încheierea de ședință din data de 05.02.2014, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, măsură menținută și prin încheierea de ședință din data 04.06.2014. La data de 29.10.2014, recurentul-pârât a depus la dosar o cerere prin care solicită repunerea pe rol a cauzei.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 245 din Codul de procedură civilă, dispune reînceperea judecății recursului în cauza de față.
Nefiind cereri formulate, Curtea declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs deduse judecății.
Recurentul-pârât I. de P., Cercetare și Tehnică de Calcul în Construcții – I.P.C.T. S.A., prin avocat, arată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta N. M. a solicitat obligarea institutului la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte calitatea sa de salariat în perioada 1963 – 1969. Or, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, I. de P., Cercetare și Tehnică de Calcul în Construcții a fost înființat în anul 1976, adică după 7 ani de la terminarea perioadei menționate de reclamantă. De altfel, chiar dacă denumirea prescurtată a institutului este S.C. I.P.C.T. S.A., din carnetul de muncă al reclamantei rezultă că instituția în cadrul căreia și-a desfășurat activitatea se numea I. de P. a Construcțiilor Tip, deci este vorba despre o altă societate. Mai arată că I. de P. a Construcțiilor Tip a fost divizat în două societăți, iar una dintre acestea a fost divizată la rândul său, astfel luând ființă I. de P., Cercetare și Tehnică de Calcul în Construcții – I.P.C.T., conform Decretului Consiliului de Stat nr. 170/11.06.1976.
În altă ordine de idei, solicită a se avea în vedere adeverința nr. 469/17.08.2012 eliberată de S.C. M. G. S.R.L. T. M., depusă la dosarul cauzei, din care rezultă că partea reclamantă a fost salariata acestei societăți în perioada 1963 – 1969. Or, reclamanta nu poate solicita obligarea institutului la emiterea unei adeverințe pentru o perioadă de timp în care nu a avut calitatea de salariat în cadrul acestuia.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și, rejudecând pe fond pricina, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta N. M..
Curtea declară închise dezbaterile, potrivit dispozițiilor art. 150 din Codul de procedură civilă, și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21.08.2012 pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, reclamanta N. M. a chemat în judecată pe pârâtul I. de P., Cercetare și Tehnică de Calcul în Construcții – I.P.C.T. S.A., solicitând obligarea acestuia să completeze adeverința nr. 583/18.05.2010 cu mențiuni referitoare la veniturile suplimentare constând în acord global, premii, beneficii, etc. pe care le-a obținut în perioada 10.08._69 în care a fost salariata pârâtului și care nu au fost înscrise în carnetul de muncă.
Prin sentința civilă nr. 5514 din data de 29.05.2013, Tribunalul București a admis cererea formulată de reclamanta N. M. și a obligat pârâtul I. de P., Cercetare și Tehnică de Calcul în Construcții – I.P.C.T. S.A. să elibereze reclamantei o adeverință din care să rezulte veniturile suplimentare de care a beneficiat în perioada 10.08._69.
În considerentele hotărârii s-a arătat faptul că reclamanta a fost angajată în cadrul I.P.C.T. București în perioadele 10.08.1963 – 01.10.1969 și 01.07._90 în funcția de proiectant, respectiv tehnician proiectant, după cum rezultă din mențiunile înscrise la nr. crt. 1-11 și 25-36 din carnetul de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul muncii, republicat, una din obligațiile principale ce revin angajatorului în executarea raporturilor de muncă este aceea de a elibera, la cerere, toate documentele care să ateste calitatea de salariat, activitatea desfășurată, vechimea în muncă și, implicit, toate datele referitoare la munca prestată (salarii, sporuri, contribuții reținute și virate, încadrarea în grupe de muncă, etc.). În baza art. 34 alin. (5) din Codul muncii, republicat, la solicitarea salariatului, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.
Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, prevede la art. 24 și art. 25 faptul că statele de salarii se păstrează timp de 50 de ani, iar în cazul pierderii trebuie refăcute în termen de 30 de zile, răspunderea fiind a administratorului societății, conform art. 8 din aceeași lege.
De asemenea, în Legea nr. 263/2010 se prevede la art. 96: „(1) Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv. (2) Punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de I. Național de S.”. Conform art. 165 alin. (2) din aceeași lege, „La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare”.
În cauză, față de actele normative incidente în materie, pârâtul, în calitate de angajator sau de deținător al fondului arhivistic și al documentelor referitoare la salarizarea și activitatea desfășurată de personalul ce a activat în cadrul institutului în perioada de referință, are obligația de a elibera foștilor angajați care nu își pot dovedi stagiul de cotizare și vechimea în muncă prin înscrierile din carnetul de muncă adeverințe, necesare la stabilirea drepturilor de pensie, din care să rezulte toate veniturile brute, inclusiv sporurile cu caracter permanent și alte asemenea venituri pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale, evidențiate în statele de salarii.
Or, la solicitările repetate ale reclamantei de a i se elibera o adeverință din care să rezulte toate veniturile obținute în perioada în care a fost angajată, institutul pârât a eliberat adeverința nr. 583/18.05.2010 în care au fost arătate veniturile suplimentare obținute de aceasta în perioada 01.07._90, fără a se menționa veniturile obținute în perioada 10.08._69 în care a desfășurat activitate în cadrul aceluiași angajator conform celor înscrise în carnetul de muncă. Întrucât pârâtul nu a făcut dovada că a eliberat reclamantei, la solicitările acesteia, o adeverință cu toate veniturile încasate în perioada 10.08._69 pentru care s-au reținut și virat contribuțiile de asigurări sociale, în funcție de statele de salarii și evidențele contabile deținute, a fost admisă pretenția dedusă judecății.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul I. de P., Cercetare și Tehnică de Calcul în Construcții – I.P.C.T. S.A. la data de 24.07.2013, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 31.07.2013, în dosarul nr._ .
Prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 5514 din data de 29.05.2013 pronunțată de Tribunalul București și, în consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta N. M. ca fiind neîntemeiată.
A arătat recurentul că, în realitate, I.P.C.T. S.A. (I. de P., Cercetare și Tehnică de Calcul în Construcții S.A.) nu a fost angajatorul reclamantei în perioada 1963-1969 pentru care s-a solicitat eliberarea adeverinței.
Astfel, în anul 1963 exista I. de P. a Construcțiilor Tip – I.P.C.T., menționat în carnetul de muncă al reclamantei N. M.. În anul 1970, I.P.C.T. s-a divizat în două entități, anume I.P.C. - I. de P. pentru Construcții Industriale care a preluat partea industrială și tehnică și I.S.A.R.T. care a preluat partea de locuințe și clădiri social-culturale a activității. Ulterior, până în anul 1976, I.S.A.R.T. s-a divizat, la rândul său, în I.S.C.A.S. și I.P.C.T. - I. de P. pentru Construcții Tipizate.
În anul 1976, în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 170/11.06.1976, a fost înființat I. de P., Cercetare și Tehnică de Calcul în Construcții – I.P.C.T., format din salariați transferați în interes de serviciu ai I.P.C.T. și I.S.A.R.T.
În anul 1991 s-a înființat actualul I.P.C.T. S.A. - I. de P., Cercetare și Tehnică de Calcul în Construcții S.A., prin schimbarea profilului Institutului de P. pentru Construcții Tipizate și prin privatizare.
A mai arătat recurentul că I.S.A.R.T. s-a transformat în I.S.L.G.C. care, la rândul său, s-a divizat în 3 ramuri: PRODOMUS, U. PROIECT și PROED. PRODOMUS s-a transformat ulterior în S.C. M. G. S.R.L.
Din informațiile deținute de societatea recurentă de-a lungul timpului, arhiva de personal a I.P.C.T.-ului inițial (I. de P. a Construcțiilor Tip) la care reclamanta a fost angajată în perioada 1963-1969 a fost preluată de societatea M. G. S.R.L. care are sediul social în T. M., ., parter, județul Teleorman.
În concluzie, I.P.C.T. S.A. nu are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât nu este nici urmașul de drept al instituției la care salariata a activat în perioada 1963-1969 și nici posesorul arhivei de personal corespunzătoare. Prin urmare, în ciuda dorinței de a ajuta un fost angajat, se găsește în imposibilitatea de a elibera o adeverință referitoare la perioada indicată în cererea de chemare în judecată.
Recurentul-pârât a depus la dosar în recurs înscrisuri, fiind prezentate carnetul de muncă al salariatei N. M., adeverința nr. 469/17.08.2012 eliberată de S.C. M. G. S.R.L., protocolul încheiat în anul 1976 între Ministerul Construcțiilor Industriale și I. Central de Cercetare, P. și Directivare în Construcții, cereri pentru eliberarea adeverințelor de venituri.
Intimata-reclamantă N. M. nu a formulat întâmpinare față de cererea de recurs.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum dispune art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Deși recurentul-pârât nu a indicat temeiul de drept al criticilor de nelegalitate formulate împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, Curtea consideră că sunt aplicabile cauzei dispozițiile art. 3041 din codul de procedură civilă întrucât se argumentează lipsa calității procesuale pasive a persoanei juridice chemate în judecată într-o acțiune în obligație de a face. Așadar, în esență, recurentul-pârât a susținut că nu are calitatea de fost angajator al intimatei-reclamante și, deci, nu poate fi ținut de îndeplinirea obligației de a elibera o adeverință care să ateste activitatea în muncă a acesteia, obligație prevăzută de dispozițiile art. 34 alin. (5) și art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul muncii, republicat.
Criticile recurentului vor fi analizate în calea de atac în considerarea fondului cauzei, iar nu al excepției lipsei calității procesuale pasive întrucât obiectul pretenției deduse judecății a fost obligarea pârâtului să completeze adeverința nr. 583/18.05.2010 pe care acesta o emisese, dar pe care intimata-reclamantă a considerat-o incompletă, în sensul că nu atestă și activitatea sa din muncă în perioada 1963 – 1969.
Pentru lămurirea acestor aspecte de fapt și de drept, Curtea va avea în vedere atât înscrisurile administrate în cauză, cât și dispozițiile legale referitoare la înființarea ori reorganizarea persoanelor juridice la care intimata-reclamantă a desfășurat activitate în baza unui raport de muncă.
Astfel, în carnetul de muncă al intimatei-reclamante s-au făcut următoarele înscrieri: la nr. crt. 1 s-a înscris angajarea pe funcția de desenator copist la I. de P. a Construcțiilor Tip – I.P.C.T. la data de 10.08.1963; la nr. crt. 14 s-a înscris transferul în interesul serviciului și angajarea la I. de P. pentru Construcții – I.P.C. la data de 01.10.1969 pe funcția de proiectant; la nr. crt. 17 s-a trecut schimbarea denumirii institutului în I. de P. Tip și Tehnologii pentru Construcții – I.P.C. la data de 01.04.1973, în baza Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 367 din 09.04.1973; la nr. crt. 19 s-a înscris o nouă schimbare a denumirii angajatorului în I. de P. pentru Construcții Industriale – I.P.C. la data de 15.06.1974, în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 139/1974; la nr. crt. 24 și 25 s-a trecut transferul în interesul serviciului prin reorganizare la I. de P. pentru Construcții Tipizate – I.P.C.T. la data de 01.07.1976, în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 170 din 11.06.1976. Raportul de muncă a încetat la data de 01.01.1990, urmare solicitării unei pensii pentru invaliditate.
Cererile intimatei-reclamante adresate foștilor angajatori pentru eliberarea unor adeverințe referitoare la activitatea din muncă au fost soluționate atât de recurentul-pârât I. de P., Cercetare și Tehnică de Calcul în Construcții – I.P.C.T. S.A. care a eliberat adeverința nr. 583/18.05.2010 referitoare la perioada 01.07.1976 – 01.01.1990, cât și de S.C. M. G. S.R.L. care a eliberat adeverința nr. 469/17.08.2012. În aceasta din urmă emitentul menționează că N. M. și-a desfășurat activitatea în perioada 10.08.1963 – 01.10.1969 la I.P.C.T., institut ce are denumirea actuală PRODOMUS.
Prin urmare, pentru perioada ce face obiectul acțiunii pendinte, 10.08._69, S.C. M. G. S.R.L. și-a afirmat calitatea de deținător al arhivei fostului angajator al intimatei-reclamante, societatea PRODOMUS care a preluat prin reorganizare fostul Institut de P. a Construcțiilor Tip – I.P.C.T., menționat drept angajator în carnetul de muncă în perioada respectivă.
Această recunoaștere a calității de deținător al arhivei fostului angajator este în deplină concordanță cu istoricul înființării și reorganizării institutelor de proiectare din perioada respectivă.
Din acest punct de vedere, Curtea reține că I. de P. a Construcțiilor Tip – I.P.C.T., cu sediul în București, a fost înființat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 191/1963 privind organizarea și profilarea activității de proiectare, precum și unele măsuri pentru mărirea capacității de lucru a organizațiilor de proiectare și îmbunătățirea activității acestora. Astfel, conform art. 19 din hotărârea menționată, pe data de 01.04.1963 s-a înființat I. de P. a Construcțiilor Tip – I.P.C.T., prin preluarea activității de proiectare tip de la I. de studii și proiectări în construcții, arhitectură și sistematizare (I.S.C.A.S.) și de la I. Proiect – București (I.P.B.), împreună cu sarcinile, inventarul și personalul aferent. Profilul noului institut a fost stabilit pentru elaborarea proiectelor tip și secțiunilor tip pentru locuințe, clădiri social-culturale și pentru obiecte sau elemente de construcții comune mai multor ramuri sau sectoare ale economiei naționale.
Separat de acesta, funcționa I. de P. pentru Construcții – I.P.C., înființat în 1949 și la care intimata-reclamantă s-a angajat la 01.10.1969. I. a fost supus mai multor reorganizări, una fiind cea stabilită prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 367 din 09.04.1973 privind unele măsuri de reorganizare a centralelor industriale, unităților asimilate acestora, precum și a unor întreprinderi de stat, act normativ în temeiul căruia s-a menționat în carnetul de muncă schimbarea denumirii angajatorului la data de 01.04.1973.
Ulterior, în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 170/1976 pentru organizarea și funcționarea Institutului central de cercetare, proiectare și directivare în construcții, activitatea de studii, proiectare tip și proiectare tehnologică pentru construcții industriale și alte construcții pentru producție, inclusiv instalații, precum și elaborarea de programe de calcul pentru proiectarea automată a construcțiilor, cu personalul și baza materială aferentă, a trecut de la I. de proiectare pentru Construcții Industriale – I.P.C. la I. de P. pentru Construcții Tipizate – I.P.C.T. Față de acest din urmă institut recurentul-pârât și-a recunoscut calitatea de continuator.
Rezultă, astfel, că între primul angajator al intimatei-reclamante, I. de P. a Construcțiilor Tip – I.P.C.T., și ultimul angajator, I. de P. pentru Construcții Tipizate – I.P.C.T., nu există identitate, simpla denumire prescurtată identică pentru cele două persoane juridice nefiind suficientă pentru a consideră că este vorba despre aceeași entitate.
Pentru aceste motive, constatând că prima instanță a reținut în mod greșit că persoana juridică chemată în judecată în calitate de pârât este continuatoarea fostului angajator al intimatei-reclamante din perioada 1963- 1969, revenindu-i obligația de a elibera adeverința solicitată, în temeiul art. 312 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât I. de P., Cercetare și Tehnică de Calcul în Construcții – I.P.C.T. S.A. împotriva sentinței civile nr. 5514 din data de 29.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă N. M..
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea ca fiind neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
B. A.-C. R. F.-G. G. M.
Grefier,
B. M.
Red./tehn. B.A.C./02.10.2015
Tehn. N.V./2 ex./13.01.2015
Tribunalul București
Judecător fond A. I. A.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 4939/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 576/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
