Despăgubire. Decizia nr. 1055/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1055/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 1055/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
DECIZIA CIVILĂ NR. 1055
Ședința publică din data de la 1 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. A.-C.
JUDECĂTOR: R. F.-G.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de apel formulată de apelanta-contestatoare O. A. împotriva sentinței civile nr. 8957 din data de 30.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. R. S. N. S.R.L., cauza având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata S.C. R. S. N. S.R.L. reprezentată de avocat B. A. cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/2012 (fila 15), lipsind apelanta-contestatoare O. A..
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții faptul că intimata, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția nulității cererii de apel pentru lipsa semnăturii, însă la data de 06.02.2013 apelanta-contestatoare a depus la dosar un exemplar al cererii de apel semnată de doamna avocat O. M.-N..
Intimata, prin avocat, arată că prealabil dezbaterii asupra cererii de apel se impune lămurirea reprezentării apelantei-contestatoare. Astfel cum s-a observat de către instanță, cererea de apel din eroare nu a fost semnată, iar, ulterior, prin actul de procedură întocmit la data de 10.12.2014 s-a pus în vedere acesteia să semneze cererea de apel. În acest sens, la data de 06.02.2015 apelanta-contestatoare a depus la dosar cererea de apel semnată de reprezentantul său convențional. De asemenea, la fila 33 din dosarul de apel există o împuternicire avocațială care nu cuprinde elementele obligatorii, potrivit legii de organizare a profesiei de avocat, respectiv numărul contractului încheiat, semnătura părții pe care avocatul o reprezintă și data emiterii. Față de această împrejurare, apreciază că în cauză există o conexiune între excepția nulității apelului pentru lipsa semnăturii și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru că reprezentantul convențional al apelantei nu a făcut dovada contractului încheiat cu partea și ca atare nu poate formula cererea de apel dedusă judecății.
Curtea observă că reprezentantul convențional al apelantei-contestatoare este același avocat care a formulat contestația introductivă și a reprezentat partea la judecata de fond. Prin urmare, în baza art. 87 din Codul de procedură civilă, exercitarea dreptului de a declara apel împotriva hotărârii date de instanța de fond este legală. De asemenea, se constată că cererea de apel a fost semnată, astfel cum i s-a pus în vedere părții să complinească lipsa constatată la data înregistrării dosarului, cererea de apel semnată fiind depusă la dosar la filele 34-35.
Nemaifiind cereri formulate, în temeiul art. 392 din Codul de procedură civilă, Curtea deschide dezbaterile asupra cererii de apel.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea apelului declarat de apelanta-contestatoare O. A. ca fiind nefondat și menținerea sentinței civile atacate pentru motivele dezvoltate în întâmpinarea formulată.
Curtea, în temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, închide dezbaterile.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale a fost înregistrată la data de 01.07.2013, în dosarul nr._, contestația formulată de O. A. împotriva deciziei nr. 29 din 27.05.2013 emisă de S.C. R. S. N. S.R.L. Contestatoarea a solicitat anularea deciziei nr. 29/27.05.2013 și, în consecință, să se dispună obligarea intimatei să o reintegreze în funcția de editor imagine din cadrul Departamentului Producție Știri și să-i plătească drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, cuvenite de la data încetării contractului individual de muncă până la data plății efective și celelalte drepturi cuvenite potrivit contractului colectiv de muncă și contractului individual de muncă.
Prin sentința civilă nr. 8957 din data de 30.09.2014 pronunțată de Tribunalul București a fost respinsă acțiunea formulată de contestatoarea O. A. împotriva intimatei S.C. R. S. N. S.R.L. ca fiind neîntemeiată.
În considerentele acestei hotărâri s-a arătat faptul că între contestatoarea O. A., în calitate de salariată, și intimata S.C. R. S. N. S.R.L., în calitate de angajator, s-a încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 771/09.12.2011 în registrul general de evidență a salariaților, pe durată nedeterminată, începând cu data de 12.12.2011, pentru funcția de editor imagine. Prin actul adițional nr. 1/30.12.2011 la contractul individual de muncă părțile au convenit modificarea salariului brut de la 4.134 lei la 1.378 lei, începând cu data de 01.01.2012.
Prin decizia nr. 29/27.05.2013 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al doamnei O. A. având funcția de editor imagine în cadrul Departamentului Producție Știri al societății, începând cu data de 29.05.2013, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii individuale generată de desființarea efectivă a postului ocupat dintr-o cauză reală și serioasă, conform art. 65 din Codul muncii, republicat.
În art. 2 din decizia contestată au fost indicate motivele de fapt ale concedierii individuale astfel: „scăderea veniturilor societății și limitarea posibilității dezvoltării proiectelor care să permită încasarea de noi venituri; necesitatea adoptării unor măsuri urgente la nivelul Departamentului Producție Știri care să asigure reducerea cheltuielilor și încadrarea acestora în bugetul societății; necesitatea adoptării măsurii concedierii individuale pentru motive care nu țin de persoana salariatului și desființarea unui post de editor imagine; restructurarea departamentului prin desființarea postului de editor imagine apare ca fiind soluția optimă pentru eficientizarea departamentului; desființarea locului de muncă se impune ca o măsură efectivă cu cauze reale și serioase”. De asemenea, în preambulul deciziei s-a consemnat că la adoptarea măsurii s-a avut în vedere decizia administratorului S.C. R. S. N. S.R.L. nr. 20 din data de 01.04.2013 potrivit căreia se reorganizează structura Departamentului Producție Știri, pe fondul situației economice deficitare cu care se confrunta societatea angajatoare.
Potrivit dispozițiilor art. 65 din Codul muncii, republicat, „(1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. (2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.
Prin urmare, în cauză, trebuie determinat dacă locul de muncă al contestatoarei a fost desființat efectiv și dacă măsura desființării are o cauză reală și serioasă.
Or, prin decizia administratorului S.C. R. S. N. S.R.L. nr. 20 din data de 01.04.2013 s-a decis reorganizarea Departamentului Tehnic și a Departamentului Producție Știri din cadrul societății prin desființarea unui post de regizor montaj din Departamentul Tehnic și a unui post de editor imagine din Departamentul Producție Știri, în considerarea pierderilor financiare înregistrate de societate ceea ce impune necesitatea eficientizării costurilor și a optimizării activității. Reorganizarea s-a pus în practică, fapt dovedit prin structura organizatorică a societății din luna mai 2013 în care în Departamentul Producție Știri erau prevăzuți 58 de angajați dintre care 12 editori imagine, comparativ cu structura organizatorică a societății din luna iunie 2013 în care în același departament existau 57 salariați dintre care 11 editori imagine. De asemenea, din statul de funcții aferent lunii mai 2013 se reține că în cadrul Departamentului Producție Știri existau 12 posturi de editori imagine, în timp ce în statul de funcții aferent lunii iunie 2013 mai existau 11 posturi de editori imagine.
Prin urmare, este evident faptul că postul ocupat de contestatoare a fost efectiv desființat, nemaiexistând în structura organizatorică a societății intimate ulterior încetării contractului individual de muncă al acesteia.
În ceea ce privește cauza ce a generat opțiunea angajatorului de a desființa postul ocupat de contestatoare, este necesar ca această cauză să fi fost determinată de motive obiective.
În cauza pendinte, desființarea postului de editor imagine ocupat de contestatoare a fost fundamentată pe scăderea veniturilor societății și limitarea posibilității dezvoltării proiectelor care să permită încasarea de noi venituri, pe necesitatea adoptării unor măsuri urgente la nivelul Departamentului Producție Știri care să asigure reducerea cheltuielilor și încadrarea lor în bugetul societății. Or, desființarea postului în discuție a fost considerată soluția optimă pentru eficientizarea departamentului, măsura impunându-se din cauze reale și serioase, după cum rezultă din motivele de fapt ale concedierii individuale indicate în art. 2 din decizia contestată. Prin urmare, opțiunea angajatorului pentru desființarea postului ocupat de contestatoare a fost determinată de motive obiective, apreciate drept relevante pentru activitatea societății.
De altfel, în virtutea prerogativei de stabilire a organizării și funcționării unității, recunoscută de dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, republicat, angajatorul are dreptul să decidă asupra structurii sale interne, însă cu respectarea dispozițiilor legale atunci când se ajunge la desființarea postului. Prin urmare, oportunitatea deciziilor asupra restructurării activității aparține angajatorului, care are prerogativa legală de a decide asupra condițiilor în care își desfășoară activitatea, de a decide asupra structurii sale interne, respectiv asupra numărului și naturii posturilor ce îi sunt necesare pentru desfășurarea activității sale. Din acest punct de vedere, nu se poate considera că emiterea deciziei contestate în cauză ar avea o altă justificare decât cea enunțată în conținutul ei.
În acest context, prima instanță a menționat și faptul că înscrisurile depuse de intimată la dosar au relevat existența și a altor decizii interne de desființare a unor posturi, astfel fiind decizia administratorului S.C. R. S. N. S.R.L. nr. 15 din data de 15.03.2013 și decizia administratorului S.C. R. S. N. S.R.L. nr. 24 din data de 24.04.2013.
Pentru aceste considerente, prima instanță a considerat că măsura dispusă prin decizia de concediere contestată respectă dispozițiile art. 65 din Codul muncii, republicat, motiv pentru care a respins contestația dedusă judecății.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea O. A. la data de 28.11.2014, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 02.12.2014, în dosarul nr._ .
Prin cererea de apel formulată s-a solicitat să fie admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 8957 din data de 30.09.2014 pronunțată de Tribunalul București și, pe cale de consecință, să fie admisă contestația cu care a învestit instanța de judecată și să fie anulată decizia de concediere nr. 29/27.05.2013 emisă de S.C. R. S. N. S.R.L. cu toate efectele ce derivă din desființarea actului.
A arătat apelanta-contestatoare că decizia angajatorului de restructurare a postului său constituie un abuz întrucât nu poate fi verosimil ca o firmă de rangul societății intimate să își încurce starea financiară tocmai de salariul său de 1.378 lei brut/lunar, prin eliminarea căruia bugetul să își revină spectaculos, iar prin această măsură să fie echilibrată solvabilitatea firmei. După singura disponibilizare care s-a făcut la acea dată, pentru a fi cât mai credibili, la un scurt interval de timp au procedat la restructurarea altor posturi, un post de tehnician video, un post de operator sunet, un post de șofer, un post regizor de montaj.
În expunerea criticilor aduse sentinței date de instanța de fond, a susținut apelanta că respingerea ca neîntemeiată a contestației sale a fost argumentată pe faptul că decizia de restructurare, de reorganizare a unei societăți comerciale reprezintă prerogativa exclusivă a acesteia, angajatul neavând vreun drept de intervenție, de sugestie sau opinie, cât și pe dovada certă făcută de intimată din care rezultă că restructurarea activității a fost reală, efectivă, serioasă și nu doar scriptică.
Or, o primă critică se referă la celeritatea uimitoare cu care a fost soluționată cauza, viteza cu care au fost analizate cererile sale de probe, respinse ca nefiind utile cauzei. A solicitat încuviințarea interogatoriului pentru a lămuri anumite aspect, apoi a cerut să se facă dovezi privitoare la organigrama și la angajările făcute ulterior restructurării postului său, indiferent dacă cu durată determinată sau pe durata nedeterminată, prin contract individual de muncă sau prin orice alt tip de convenție sau act juridic. Aceste cereri de probe au fost respinse, fiind reținute doar înscrisurile de la dosar. Nu a existat inițiativă ex officio din partea instanței pentru a cere relații și alte înscrisuri.
Un alt motiv de apel se referă la faptul că prima instanță nu a făcut o cercetare judecătorească completă în a stabili cât de reală, serioasă și efectivă a fost restructurarea unui singur post de editor imagine. În plus, s-a confundat domeniul la care s-a referit atunci când a susținut că nu exista realitate, efectivitate și seriozitate. Nu simplul fapt că a fost restructurat un post face dovada realității, seriozității și efectivității unei măsuri ce este în exclusivitate apanajul unui angajator. Când s-a referit la aceste caractere ale măsurii de restructurare a avut în vedere, la modul propriu, maniera în care intimata a procedat în cazul său, fără să aplice criterii de alegere între cele 12 posturi de editori imagine, fără să facă dovada a priori, prin calcule la data luării deciziei de restructurare, că prin neplata salariului său se redresa financiar firma și fără să arate dacă desființarea postului a fost făcută în mod serios sau au fost preferate, prin alte tipuri de acte juridice, alte persoane care să desfășoare aceeași muncă.
În realitate, postul pe care l-a deținut a fost suplinit prin angajarea altor doi editori de imagine S. I. și Sărcea F., pentru dovedirea acestui fapt era nevoie să fie depuse contractele lor de muncă, de prestări servicii, convențiile civile, oricum s-ar fi numit acestea.
În cadrul probei cu înscrisuri a solicitat să fie aduse documente din care să rezulte limitele salariale din societate, de la cel mai mic salariu la cel mai mare salariu de editor imagine, dacă s-au făcut angajări în perioada ulterioară restructurării postului său și să se verifice în r.e.v.i.s.a.l. această situație pentru a demonstra cât de în „faliment” se află intimata.
Prima instanță nu s-a arătat interesată să verifice realitatea motivelor și a criteriilor care au stat la baza reducerii postului său în raport cu celelalte 10-15 posturi de editori imagine. A luat în considerare doar decizia nr. 20/01.04.2013 prin care s-a luat hotărârea de restructurare și organigrama din luna iunie 2013, după o lună de la restructurarea postului său, când rămăseseră în societate 11 editori de imagine. Nu a avut relevanță faptul că era singura cu studii superioare de specialitate. Nu a interesat dacă avea dreptate cu privire la subiectivismul pe baza căruia postul său a fost singurul desființat dintr-un întreg departament și nici nu i s-a dat posibilitatea să facă dovada neseriozității și nerealității restructurării postului său prin prezentarea evaluării profesionale.
Scăderea veniturilor societății poate avea ca fapt generator un decalaj între veniturile încasate și cheltuielile neoportune făcute sau o supradimensionare a organigramei, dublări de posturi sau funcții fără încărcătură profesională. În concret, după cum rezultă din date publice, cota de popularitate a firmei a crescut și nu este în pierdere financiară.
Consideră abuziv și motivul de concediere privind limitarea dezvoltării proiectelor care să permită încasarea de noi venituri pentru că nu se poate concepe ca la nivelul unei societăți un singur post este distrugătorul echilibrului financiar. munca sa de prelucrare de imagini nu ar putea afecta strategia de dezvoltare a societății.
Prin întâmpinarea formulată la data de 23.01.2015 intimata S.C. R. S. N. S.R.L. a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat.
Examinând apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță și rejudecând fondul cauzei în limitele prevăzute de art. 477 și următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În esență, apelanta-contestatoare O. A. a învestit instanța de judecată cu o contestație împotriva deciziei nr. 29/27.05.2013 emisă de S.C. R. S. N. S.R.L., principalele critici de nelegalitate arătate fiind legate de cauzele afirmate de angajator pentru desființarea locului de muncă pe care-l ocupa salariata concediată în temeiul art. 65 din Codul muncii, republicat. Cu alte cuvinte, motivele de nulitate pe care instanța de fond trebuia să le analizeze în litigiul pendinte vizau condițiile de fond ale concedierii din motive care nu țin de persoana salariatului, anume desființarea locului de muncă să fie efectivă și dintr-o cauză reală și serioasă.
Față de soluția dispusă la judecata de fond a cauzei s-a susținut în apel că probele care au stat la baza respingerii contestației ca fiind neîntemeiată au fost insuficiente, fiind greșit respinse proba cu interogatoriul intimatei și proba cu înscrisuri suplimentare față de cele depuse la dosar de părți în cadrul procedurii scrise.
Curtea va înlătura aceste susțineri întrucât probele la care face referire apelanta-contestatoare au fost corect respinse de instanța de fond la termenul fixat pentru judecata cauzei, 30.09.2014. Astfel, proba cu interogatoriul intimatei și proba cu înscrisuri referitoare la cuantumurile minime și maxime ale salariilor acordate celor angajați în societatea intimată pe funcția de editor imagine, precum și referitoare la angajările ulterioare concedierii făcute de societate pe aceeași funcție au fost respinse ca fiind neutile soluționării cauzei față de obiectul pricinii. Or, reținând dispozițiile art. 348 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora constituie mărturisire recunoașterea de către una dintre părți, din proprie inițiativă sau în cadrul interogatoriului, a unui fapt pe care partea adversă își întemeiază pretenția sau, după caz, apărarea, rezultă că intimata nu putea mărturisi la interogatoriu faptele afirmate de contestatoare, pentru aceasta fiind imperativ necesare înscrisuri care, de altfel, au fost depuse la dosar alăturat întâmpinării. De asemenea, față de actul contestat prin care s-a dispus concedierea individuală a salariatei, în temeiul art. 65 din Codul muncii, republicat, eventuale înscrisuri care să releve salariile minime și maxime ale persoanelor încadrate pe aceeași funcție de editor imagine nu erau necesare întrucât instanța de judecată nu poate cenzura oportunitatea măsurii luate de angajator de desființare a unui post sau altul din cadrul unității, aspecte arătate în considerentele sentinței apelate. Prin urmare, alegerea postului de editor imagine pe care l-a desființat dintre toate posturile de lucru incluse în aceeași funcție de editor imagine ține exclusiv de aprecierea angajatorului, iar acest fapt nu se impune a fi probat în conflictul de muncă declanșat de salariatul concediat prin raportare la salariile cuvenite acestora, chiar dacă măsura concedierii este justificată de angajator prin necesitatea reducerii cheltuielilor societății. Nici înscrisurile referitoare la eventuale alte noi contracte de muncă încheiate de angajatorul intimat pentru realizarea activităților pe care anterior concedierii le îndeplinea apelanta nu erau necesare cauzei câtă vreme nu s-a invocat ca motiv de nulitate a deciziei această situație de fapt, iar o interdicție pentru angajator de a încheia noi raporturi de muncă după o concediere individuală, chiar întemeiată pe dispozițiile art. 65 din Codul muncii, republicat, legea nu prevede.
În ceea ce privește susținerea apelantei că instanța de fond nu a dispus din oficiu administrarea probelor ce erau necesare pentru lămurirea deplină a aspectelor ridicate în legătură cu nelegala sa concediere, Curtea constată că părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii, după cum prevede imperativ art. 254 alin. (6) din Codul de procedură civilă. Prin urmare, critica apelantei nu poate fi considerată pertinentă.
În fine, în legătură cu observația apelantei că procesul s-a judecat cu o celeritate nefirească, prin respingerea probelor care ar fi impus amânarea cauzei, este de amintit faptul că pentru cercetarea procesului judecătorul trebuie să asigure celeritatea, iar probele se administrează chiar în ședința în care se încuviințează, după cum se prevede la art. 260 coroborat cu art. 241 din Codul de procedură civilă.
Nici critica referitoare la fondul cauzei nu poate fi reținută de Curte ca fiind susceptibilă de a duce la schimbarea sentinței apelate. Astfel, s-a susținut că măsura concedierii aplicată de angajator în cazul său nu îndeplinește condițiile legale, în sensul că nu este efectivă desființarea postului pe care l-a ocupat, iar desființarea nu are la bază o cauză reală și serioasă, câtă vreme nu s-au arătat și dovedit care au fost criteriile pe baza cărora dintre cele 12 posturi de editori de imagine a fost ales a fi desființat tocmai postul său și nici care este efectul financiar preconizat prin neplata salariului său pentru viitor.
Or, aceste alegații nu constituie veritabile critici de fond ale concedierii. Aceasta întrucât, în cazul concedierii individuale întemeiate pe dispozițiile art. 65 din Codul muncii, republicat, angajatorul nu este ținut să arate criteriile de stabilire a ordinii de prioritate a salariaților la concediere, condiție prevăzută în mod expres de art. 76 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat, numai în cazul concedierii colective. Nici consecințele patrimoniale ale concedierii în privința bugetului de venituri și cheltuieli al societății nu pot fi analizate în litigiul pendinte întrucât țin de oportunitatea măsurii de restructurare adoptată de angajator, iar aceste aspecte nu sunt supuse cenzurii instanței de judecată, după cum s-a arătat anterior.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 480 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca fiind nefondat și va păstra sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-contestatoare O. A., având CNP_ și domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocat O. M.-N. în municipiul București, .. 14, blocul M61, scara 1, etajul 3, ., împotriva sentinței civile nr. 8957 din data de 30.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. R. S. N. S.R.L., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, având CUI RO_ și sediul procesual ales la Cabinetul de Avocat A. N. în municipiul București, ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1 aprilie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
B. A.-C. R. F.-G. B. M.
Red./tehn. B.A.C.
Tehn. D.A.M./4 ex.
Tribunalul București
Judecător fond C. A.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1365/2015. Curtea de Apel... | Despăgubire. Decizia nr. 91/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
