Despăgubire. Decizia nr. 91/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 91/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-01-2015 în dosarul nr. 91/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi _ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.91
Ședința publică din data de 09.01.2015
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE C. G. C.
Judecător D. E. O.
Judecător N. R. I.
Grefier N. C.
Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurenta S. C. DE REPARAȚII LOCOMOTIVE CFR SCRL B. S.A. împotriva sentinței civile nr.5164 din data de 30.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ /LM/2013, în contradictoriu cu intimatul S. L. ȘI INDEPENDENT AL SALARIAȚILOR DIN DEPOUL BUCUREȘTI CĂLĂTORI, în numele și pentru membrii de sindicat A. I. V., B. Gh. A.-G., D. M. F., D. S., E. M., I. V. A., I. P. D., M. D., M. I., M. V., M. Al. P., N. C., N. D., R. N. I., S. N. G., Ș. I. N., T. A., T. Gh. D., U. D., V. C. Ș., având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, în cadrul căruia învederează instanței că recurenta a solicitat soluționarea cauzei în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5164 din data de 30.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ /LM/2013, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamantul S. L. și Independent al Salariaților din Depoul București Călători, pentru membrii săi A. I. V., B. Gh. A.-G., D. M. F., D. S., E. M., I. V. A., I. P. D., M. D., M. I., M. V., M. A..P., N. C., N. D., R. N. I., S. N. G., Ș. I. N., T. A., T. Gh. D., U. D., V. C. Ș., în contradictoriu cu pârâta S. C. de Reparații Locomotive CFR SCRL B. SA și a fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant diferența dintre drepturile salariale, calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei, stabilit la nivelul ramurii transporturi, în funcție de salariul de încadrare al fiecăruia, și drepturile salariale de care au beneficiat, corespunzător salariului de încadrare avut, care au fost calculate prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente, pentru perioada 28.06._10, precum și să plătească fiecărui reclamant diferența dintre drepturile salariale, calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei, stabilit la nivelul ramurii transporturi, în funcție de salariul de încadrare al fiecăruia, și drepturile salariale de care au beneficiat, corespunzător salariului de încadrare avut, care au fost calculate prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente, pentru perioada 1.04._10; a fost obligată pârâta la plata către fiecare reclamant a daunelor interese constând în actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate în temeiul prezentei hotărâri, începând cu data de 28.06.2009 până la executare efectivă, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume, calculată începând cu data de 20.08.2012 până la executare efectivă a debitului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că membrii de sindicat reprezentați în cauză au avut calitatea de salariați ai pârâtei în perioada de referință, aspect care se deduce din susținerile reclamantului, necontestate de pârâtă, precum și din înscrisurile depuse la dosar, iar în perioada 28.06.2009 – 31.03.2010 au beneficiat de un salariu de încadrare calculat pentru o valoare a salariului de baza minim brut de 570 lei, în baza Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, respectiv de 600 lei pentru perioada 01.04._10 în baza Actului Adițional la Contractul Colectiv de munca înregistrat sub nr.5760/29.04.2010, care a modificat salariile de baza brute anterioare, începând cu data de 01.04.2010 până la data de 31.12.2010.
Din Contractul nr.722/24.01.2008, contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008 - 2010, publicat în Monitorul Oficial partea V, nr.3 din 11.02.2008, reiese că părțile contractante sunt reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor legii nr.356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederația Naționala a Patronatului R. - C.N.P.R, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România - U.N.T.R.R. și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor legii nr.54/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate în acest contract colectiv de muncă.
Potrivit art.4 alin.2, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
Deoarece în cauză nu s-a făcut dovada denunțării contractului și nici existența unui alt CCM la nivel de ramură începând cu 01.01.2011, tribunalul a apreciat că efectele sale s-au prelungit și în anul 2011.
Conform art.123 din contract, acesta produce efecte în toate unitățile nominalizate la anexă 5. Din această anexă, pct. 1 la contract, reiese că . SCRL B. SA face parte dintre unitățile la care se aplică CCM –UNRT 2008-2010 (Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din 11.02.2008).
Pe de altă parte potrivit art.11 din Legea nr.130/1996 clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
În art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 sunt prevăzuți coeficienții minimi de ierarhizare pentru diferite categorii de salariați, iar la alin.3 lit.a se prevede că salariul minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Salariul minim brut la nivel de ramură astfel stabilit este mai mare decât salariul minim brut pe economie stabilit atât pentru anul 2010, cât și pentru anul 2011 (prin HG nr.1193/2010), astfel că primează această valoare, reglementarea legală având doar valoarea minimală.
Art.41 lit.b al aceluiași articol prevede expres că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art.41 pct. 3 lit.a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv.
Prin întâmpinare, pârâta a recunoscut faptul că, în perioada ce face obiectul cauzei, salariul de bază minim brut a fost cel negociat la nivel de unitate, și nu cel negociat la nivel de ramură transporturi.
Din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, rezultă că salariul de bază brut corespunzător coeficientului de ierarhizare 1 a fost inferior valorii de 700 lei, cum se prevedea în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi.
Față de dispozițiile art.236 alin.4 Codul muncii și art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, instanța a apreciat că apărarea pârâtei nu poate fi reținută, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituind legea părților, clauzele fiind obligatorii pentru părțile contractuale.
În conformitate cu prevederile art.238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Art.37 din Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art.38 din același act normativ sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.
În același sens, potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
De asemenea, potrivit art.24 alin.1 din Legea nr.130/1996, “clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art.8 sunt lovite de nulitate” și părțile pot cerere renegocierea. Însă nu se poate ignora nici dispoziția art.24 alin 4 din aceeași lege, care dispune ca până la renegocierea drepturilor, clauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În toate normele legale menționate se consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art.41 alin.5 din Constituția României, conform căruia dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.
Prin urmare, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractuale colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art.24 alin.1 din Legea nr.130/1996, în vigoare la momentul analizat în prezenta cauză.
Astfel, contractele colective de muncă se constituiau într-un sistem ierarhic, în vârful căruia se afla contractul colectiv de muncă la nivel național, iar la baza lui, contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.
Având caracter obligatoriu, rezultă că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de ramură, în cazul în care la nivel de unitate, au fost stabilite drepturi la un nivel inferior, iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
În consecință, instanța a obligat pe pârâtă la calcularea și plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 alin.3 lit.a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 28.06._10, proporțional cu perioada efectiv lucrată de fiecare dintre aceștia.
Cu privire la actualizarea creanței cu indicele de inflație solicitată de reclamant, tribunalul a reținut că pentru drepturile salariale restante pot fi acordate dobânzi legale și actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece natura sale juridică este diferită.
Acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenței și data plății efective, în timp ce actualizarea cu indicele inflației are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani.
Pentru faptul că reclamantul a solicitat actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație, tribunalul a dispus ca sumele la care a fost obligată pârâta să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal și motivat, pârâta S. C. de Reparații Locomotive CFR SCRL B. SA.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de prevederile art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii, privind drepturile salariale solicitate pentru perioada 28.06._09, relativ la data sesizării instanței de judecată, respectiv 20.08.2012.
În aceste condiții, solicită admiterea excepției și respingerea pretenției de plată pentru perioada de mai sus, ca fiind prescrisă.
Pe fond, arată că instanța de fond nu a sesizat următoare aspecte:
În Contractul Colectiv de Muncă încheiat a nivel de unitate, aplicabil anilor 2009-2010, Cap.II „Sistemul de salarizare, prevede:
Art.6 - „Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani, stabilit pe bază de negociere, cu respectarea prevederilor contractului colectiv de muncă".
Art.7 - „Salariul personalului din CFR SCRL B. SA cuprinde: a) salariul de bază care se stabilește în raport cu pregătirea, competentă, răspunderea, complexitatea sarcinilor funcției ocupate etc. b) sporuri la salariu de bază; c) adaosuri; d) premii pentru obținerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală.
Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din Anexa nr.1”.
Așadar, în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, valabil pentru anii 2009-2010 nu se folosesc termenii de „salariu de bază minim brut" ci doar termenii de „clasa de salarizare" și „salariu de bază ", care, așa cum a mai arătat, "se stabilește în raport cu pregătirea, competentă, răspunderea, complexitatea sarcinilor funcției ocupate”.
Susține că reclamantul caută a induce în eroare instanța de judecată, creând o confuzie între salariul de bază minim brut și clasa de salarizare. Ori, clasa de salarizare reprezintă rezultatul aplicării unui coeficient avut în vedere la stabilirea salariului de bază brut, care astfel, prin aplicarea acestui coeficient, în cazul intimatului, depășește cu mult salariul de bază minim brut stabilit prin CCM la nivel de ramura transporturi. Mai mult, salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare nu coincide, și nu se impune a coincide, cu salariul de bază minim brut stabilit la nivel de ramura transporturi, așa cum greșit a apreciat instanța de fond.
Raportat la dispozițiile art.247 din Codul muncii (aplicabile pentru perioada supusă judecații) obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumba doar în cazul în care la nivel de angajator nu exista încheiat contract colectiv de muncă. Însă societatea recurentă având contract colectiv de muncă valabil pentru anii 2009-2010, înregistrat la D.J.P.S B. sub nr.1781, modificat prin Act Adițional la CCM, înregistrat la D.J.P.S B. sub nr.5706/2010, nu se poate pune la îndoială legalitatea acestuia.
per a contrario, dacă există un contract colectiv la nivel de unitate, se aplică acesta, fapt de care instanța de fond nu a ținut seama.
În situația particulară în care contractul colectiv de muncă la nivel superior conține o clauză mai avantajoasă pentru salariat decât contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, exista posibilitatea modificării acestuia din urmă, potrivit dispozițiilor art.244 din vechiul Cod al Muncii, în vigoare pentru perioada dedusă judecații, prin includerea clauzei respective în cuprinsul lui. Aceasta presupune eo ipso și modificarea Contractului individual de muncă, încheiat de părți, pentru că acesta să nu fie în discordanță cu stipulațiile Contractului Colectiv de Muncă. Prin urmare, existența unei clauze favorabile intru-un Contract Colectiv de Muncă la nivel superior nu este transferată de drept într-un Contract colectiv de muncă la nivel de unitate, ci doar după parcurgerea procedurii legale de modificare, aceasta fiind garanția stabilității actelor judiciare. În speța nu s-a făcut dovada că procedura de modificare a fost urmată.
Conform art.41 alin.3 lit.b din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010, părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulat la art.41 alin.3 lit.a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art.40 pct.1 din contractul colectiv de muncă nr.722/2008.
Se constată însă că nu se solicita simpla aplicare a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramura privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii (ceea ce ar duce la stabilirea unui salariu sub valoarea celui negociat, căci aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de ramura transporturi, prevăzute la art.41 alin.3 din contractul colectiv la nivel de ramura, ar fi dus la stabilirea unor salarii în cuantum mai mic decât cel de care intimatul a beneficiat raportat la prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate), ci a acestui element conjugat cu coeficienții de ierarhizare și clasa de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Cu alte cuvinte, se dorește combinarea dispozițiilor contractuale mai avantajoase cuprinse în cele două contracte colective de muncă, ceea ce echivalează cu o "lex terția", respectiv a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramura transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce contravine prevederilor art.1270 Cod civil.
Soluția aplicării directe a dispozițiilor contractuale de la nivel superior nu poate fi una legală și temeinică decât dacă se constată că în această modalitate salariatului i se creează o situație mai favorabilă decât cea rezultată din aplicarea CCM la nivel inferior. Ori, printr-un simplu calcul matematic se poate observa că la nivel de ramura transporturi este garantat un salariu minim de bază de 700 lei, de care urmau a beneficia în concret doar muncitorii necalificați, iar coeficientul maxim folosit în acest algoritm este pentru "studii superioare:2".
Spre deosebire, la nivel de unitate au fost stabilite salarii de bază brute pornindu-se de la un salariu de bază de 600 lei (de la 01.04.2010), și 46 clase de salarizare, pentru care s-au convenit coeficienți de ierarhizare cuprinși între 1 și 6.371, ajungându-se la un nivel maxim al salariului de bază brut de 3.632 lei.
În concluzie menționează că nu se poate vorbi despre o reglementare mai favorabilă stabilită prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramura, analizând trunchiat dispozițiile art.41 alin.3, doar prin raportare la baza de calcul a salariului minim. În realitate, art.41 CCM Ramura are ca finalitate stabilirea salariilor de bază pe categorii de salariați, pornind de la un minim garantat în plata și cu aplicarea unor coeficienți de ierarhizare, ori prin aplicarea prevederilor de la nivel de unitate se constată că s-a plătit chiar mai mult, printr-un algoritm de calcul diferit.
Referitor la obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, susține că instanța de fond nu a ținut seama că soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere și principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art.1084 Cod civil, potrivit căruia daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsită partea. Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației repara integral prejudiciul generat. Acordând suma actualizată, instanța urmărește ca prejudiciul efectiv creat prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperit.
Daunele sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită, însă cu același scop, și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plații, prejudiciu care este acoperit prin actualizarea sumelor de bani cu indicele inflației. În cazul cumulării acestora s-ar obține în favoarea intimat reclamantului o îmbogățire fără justa cauza, întrucât la reactualizarea sumei cu rata inflației se ține cont de nivelul dobânzii de referința a Băncii Naționale a României.
Analizând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Sub aspectul excepției prescripției dreptului material la acțiune referitor la pretențiile aferente perioadei 28.06._09, se constată, mai întâi, că a fost invocată în faza judecății în primă instanță a cauzei, așa cum rezultă din „notele completare la întâmpinare”, depuse la filele 8-13 din dosarul Tribunalului București-secția a VIII-a, această excepție, prin raportare la prevederile art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Prin hotărârea recurată, prima instanță a obligat însă pârâta la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate prin raportarea la salariul minim de 700 lei, conform art.41 pct.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi și drepturile salariale efectiv încasate pentru perioada 28.06._10.
Cu privire la intervalul 28.06._09, criticile recurentei sunt întemeiate, pentru că, într-adevăr, în raport de data promovării acțiunii, respectiv 20.08.2012, în raport de dispozițiile art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii, a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.
Astfel, fiind vorba de drepturi salariale, nașterea dreptului la acțiune o reprezintă momentul la care acestea erau datorate.
Ori, dreptul de a solicita plata salariului aferent lunii iunie 2009, cuvenit pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă în acea lună, s-a născut după sfârșitul acesteia, astfel că promovarea acțiunii la data de 20.08.2012, s-a făcut în ceea ce privește perioada 28.06._09, cu nerespectarea termenului de prescripție prevăzut de art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune nu poate fi însă reținută și cu privire la intervalul 01.07._09, întrucât dreptul de a solicita plata salariului aferent lunii iulie 2009, respectiv lunii august 2009, cuvenit pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă în acele luni, nu se putea naște mai devreme de sfârșitul acestora, astfel că, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 20.08.2012, excepția prescripției dreptului material la acțiune nu poate fi reținută cu privire la intervalul 01.07._09.
Referitor la fondul cauzei, raportat la intervalul 01.07._10 (căci în privința pretențiilor aferente perioadei 28.06._09, așa cum s-a arătat în considerentele anterior expuse, dreptul material la acțiune s-a stins prin prescripție), soluția primei instanțe de obligare a pârâtei la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate prin raportare la salariul minim brut de 700 lei conform art.41 pct.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi și drepturile salariale efectiv încasate, este corectă.
Astfel, potrivit art.3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi 2008-2010, clauzele contractului produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora, iar conform art.123 alin.1 din același contract efectele acestuia se produc în toate unitățile nominalizate în anexa nr.5, la poziția nr.10 din aceasta fiind menționată ..
Potrivit art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.
Acest contract a fost înregistrat sub nr.722/24.01.2008 și a fost publicat în Monitorul Oficial nr.3 din 11.02.2008, părțile contractante fiind reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr.356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederația Națională a Patronatului Român - C.N.P.R, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România - U.N.T.R.R. și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr.54/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate în acest contract colectiv de muncă.
În perioada 2009-2010, la nivelul societății angajatoare a fost valabil Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr.1781/10.06.2009, nefiind însă preluate dispozițiile art.41 alin.2, 3, 4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010.
Aceste prevederi contractuale nu au fost astfel aplicate în perioada de referință, astfel încât, la nivelul acestei unități, nu au fost respectate prevederile art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, cu privire la cuantumul salariului de bază minim brut, acesta având valori inferioare celei stabilite prin clauza contractuală mai sus menționată.
Sub acest aspect se reține că, potrivit art.238 din Codul muncii:
„1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Potrivit art.239 din același Cod „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală.”
Așadar, trebuia ca prevederile art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 să fie preluate în CCM valabil la nivelul societății angajatoare în intervalul 2009-2010 și, de asemenea, să fie transpuse în mod corespunzător și în conținutul clauzelor contractelor individuale de muncă ale salariaților recurentei, sub aspectul drepturilor salariale stabilite prin acestea.
Nu are relevanță că salariații nu au solicitat preluarea prevederilor art.41 alin.3 lit. a din CCM la nivel de ramură transporturi, câtă vreme potrivit art.243 din Codul muncii „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”, iar „neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta”.
În conformitate cu art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, angajatorul are obligația „să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă”.
De asemenea, art.57 alin.4 din Codul muncii prevede că „în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.”
Clauza din contractele individuale de muncă ale intimaților-reclamanți, referitoare la nivelul salariului de bază minim brut aplicabil în cazul acestora, este afectată de nulitate, deoarece dreptul salarial pe care-l stabilește nu este în acord cu dispozițiile art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, contract ce trebuia să producă efecte și în situația intimaților.
Conform prevederilor art.57 alin.4 din Codul muncii, mai sus menționate, clauza respectivă este înlocuită de drept cu cea din Contractul colectiv de muncă aplicabil, și anume art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010.
Prin urmare, această clauză trebuie considerată că a produs efecte juridice în perioada 01.07._10, cu toate consecințele decurgând de aici, inclusiv cel al reținerii în sarcina angajatorului a obligației de plată a drepturilor salariale stabilite potrivit art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Se reține astfel, că reclamanții erau îndreptățiți la a li se stabili și plăti salariul potrivit art.41 alin.3 din CCM la nivel de ramură transporturi, clauză ce trebuia preluată și transpusă în mod corespunzător în contractele individuale de muncă.
În raport de considerentele mai sus expuse, nu prezintă relevanță susținerile recurentei referitoare la posibilitatea ca, în cazul în care contractul colectiv de muncă la nivel superior conține o clauză mai favorabilă pentru salariat decât contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, potrivit art.244 din Codul muncii, acesta din urmă să fie modificat.
De asemenea, sunt lipsite de relevanță referirile recurentei la formula de calcul a salariului de bază brut prevăzută în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv la algoritmul de calcul conținut de Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, în condițiile în care, în speță, problema în discuție era aceea că reclamanții erau îndreptățiți la a li se stabili și plăti salariul potrivit art.41 alin.3 din CCM la nivel de ramură transporturi, clauză ce trebuia preluată și transpusă în mod corespunzător în contractele lor individuale de muncă.
Sub aspectul criticilor referitoare la actualizarea diferențelor de drepturi salariale cu rata inflației și plata dobânzii legale, la care a fost obligată pârâta prin sentința primei instanțe, se reține că în condițiile în care instanța de fond a obligat pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale începând cu data promovării acțiunii, 20.08.2012, prin acordarea pentru aceeași perioadă și actualizării cu indicele de inflație se ajunge la o dublă reparație pentru același prejudiciu.
Acordarea indicelui de inflație este de natură a conduce la păstrarea valorii reale a sumei de bani, reclamanții fiind astfel la adăpost de scăderea puterii de cumpărare a monedei naționale, ca urmare a erodării acesteia prin inflație, în timp ce de la data introducerii acțiunii, li se cuvine drept echivalent al prejudiciului încercat prin neplata la scadență a sumei datorate dobânda legală.
Față de considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 C.pr.civ., va admite recursul, va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge, ca efect al prescripției dreptului material la acțiune, pretențiile aferente intervalului 28-30.06.2009 și va dispune ca actualizarea diferențelor cu rata inflației să se acorde de la data scadenței fiecărei sume până la data introducerii acțiunii, de la care se va aplica dobânda legală, până la data plății.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta S. C. DE REPARAȚII LOCOMOTIVE CFR SCRL B. S.A., împotriva sentinței civile nr.5164 din data de 30.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ /LM/2013, în contradictoriu cu intimatul S. L. ȘI INDEPENDENT AL SALARIAȚILOR DIN DEPOUL BUCUREȘTI CĂLĂTORI, în numele și pentru membrii de sindicat A. I. V., B. Gh. A.-G., D. M. F., D. S., E. M., I. V. A., I. P. D., M. D., M. I., M. V., M. A..P., N. C., N. D., R. N. I., S. N. G., Ș. I. N., T. A., T. Gh. D., U. D., V. C. Ș..
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că:
Respinge, ca efect al prescripției dreptului material la acțiune, pretențiile aferente intervalului 28-30.06.2009.
Dispune ca actualizarea diferențelor cu rata inflației să se acorde de la data scadenței fiecărei sume până la data introducerii acțiunii, de la care se va aplica dobânda legală, până la data plății.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. D. E. N. R.
C. O. I.
GREFIER
N. C.
Red.: D.E.O.
Dact.: A.C./2ex
14.01.2015
Jud. fond: I. A. A.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 1055/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
