Obligaţie de a face. Decizia nr. 576/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 576/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 576/2015
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (_ )
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.576
Ședința publică de la 13.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- M. V. D.
JUDECĂTOR - N. R. I.
JUDECĂTOR - E. D. O.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant B. M. și recurentul-pârât . FILM SA împotriva sentinței civile nr.5066/28.04.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant personal și recurenta-pârâtă prin mandatar, care depune la dosar împuternicire.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că recurentul-pârât a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 15.01.2015, după care,
Curtea acordă cuvântul pe excepția tardivității declarării recursului formulat de recurentul-reclamant, invocată prin întâmpinare de recurentul-pârât.
Reprezentantul convențional al recurentului-pârât solicită ca instanța să ia act că nu mai susține excepția tardivității.
Curtea ia act de susținerea recurentului-pârât că renunță la excepția tardivității recursului declarat de recurentul-reclamant.
Părțile, reprezentate, arată că nu au alte cereri de formulat, care să conducă la amânarea dezbaterilor.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant.
Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, potrivit motivelor invocate în cererea de recurs.
Recurentul-pârât, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de recurentul-pârât.
Recurentul-pârât, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul în care suma datorată de către societate recurentului-reclamant cu titlu de salarii restante și contravaloarea concediului de odihnă în perioada 2011-2012 are cuantumul total de 6350 lei.
Recurentul-reclamant solicită respingerea recursului, potrivit motivelor invocate în întâmpinare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5066/28.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale, în dosarul nr._ /2012, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul B. M., în contradictoriu cu pârâta . Film SA și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 6350 lei reprezentând drepturi salariale restante aferente perioadei 2011-2012, actualizate cu rata inflației la data plății efective, să plătească reclamantului compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent anilor 2011 și 2012, actualizată cu rata inflației la data plății efective, precum și să plătească contribuțiile și impozitele datorate de reclamant către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat, aferente perioadei 2011-2012; au fost respinse, ca neîntemeiate, capetele de cerere având ca obiect plata daunelor interese și daunelor morale.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că între părțile litigante din prezenta cauză a fost încheiat contractul individual de muncă nr.96/2009, în temeiul căruia reclamantul a fost angajat la societatea pârâtă în funcția de asistent regizor artistic, având un salariu de bază lunar brut de 1000 lei. Potrivit deciziei nr.19/01.04.2011 și actului adițional nr.1/01.04.2011, salariul de bază brut a fost modificat, devenind în cuantum de 1189 lei.
Raporturile de muncă între părți au încetat conform deciziei nr.1715/24.05.2012, în temeiul art.65 Codul muncii, începând cu 24.05.2012, ca urmare a reorganizării societății pârâte.
Pârâta a confirmat, în cuprinsul întâmpinării, neîndeplinirea corespunzătoare a obligației contractuale asumate, și anume de a plăti drepturile salariale cuvenite reclamantului conform contractului individual de muncă și actelor adiționale ulterioare, emițând în acest sens și adeverința nr.1750/11.06.2012, care atestă faptul că reclamantul are de încasat salarii restante până la data încetării raporturilor de muncă, în cuantum de 6350 lei.
În consecință, în baza art.159 și art.166 Codul muncii, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 6350 lei reprezentând drepturi salariale restante aferente perioadei 2011-2012, actualizate cu rata inflației la data plății efective, întrucât reclamantul este îndreptățit la repararea integrală a prejudiciului suferit, ce include și beneficiul de care a fost lipsit, conform art.1531 Noul Cod Civil.
În ceea ce privește solicitarea de plată a sumei reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent anilor 2011-2012, instanța a constatat, deopotrivă, faptul că este întemeiată. Astfel, pârâta nu a depus cererea de concediu de odihnă formulată de reclamant sau un alt document justificativ din care să rezulte că acesta ar fi efectuat în mod real concediul de odihnă în anii 2011-2012 și că ar fi beneficiat de indemnizația de concediu aferentă, deși sarcina probei îi revenea, conform art.272 Codul muncii.
Pentru considerentele expuse, în baza art.146 alin.4 Codul muncii, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, aferent anilor 2011 și 2012 actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Totodată, în baza art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, a obligat pârâta să plătească contribuțiile și impozitele datorate de reclamant către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat, aferente perioadei 2011-2012.
În privința capetelor de cerere având ca obiect plata daunelor interese și daunelor morale, instanța a constatat că sunt neîntemeiate. Astfel, în ceea ce privește prejudiciul material, cuantificat la nivelul sumei de 90.000 lei, acesta nu a fost dovedit de reclamant, sub aspectul existenței și întinderii. Totodată, declanșarea executării silite prin poprire invocată de reclamant nu justifică prejudiciul clamat de acesta, în cuantum de 54.000 lei, nerezultând din probatoriul administrat faptul că patrimoniul său a fost în mod efectiv diminuat cu această sumă. În ceea ce privește daunele morale, instanța a apreciat că reparația materială acordată reclamantului, constând în restituirea drepturilor salariale la care este îndreptățit este suficientă, neputându-se reține existența unui prejudiciu moral suferit în acest context de reclamant.
Împotriva acestei sentințe au formulat recursuri, în termen legal și motivate, reclamantul B. M. și pârâta . Film SA.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.7-9 și art.3041 Cod procedură civilă, recurentul-reclamant B. M. a susținut că hotărârea este netemeinică și nelegală, deoarece plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor pentru șomaj nu s-a efectuat decât la data de 05.02.2013, ceea ce a însemnat că i s-a luat dreptul la șomaj, implicit dreptul la muncă, în ciuda insistențelor sale. A trimis cereri în acest sens către . nu au fost luate în seamă. Arată că s-a putut angaja abia în luna decembrie 2012, astfel încât nu a putut beneficia de șomaj din luna aprilie până în decembrie 2012, pentru că s-a refuzat plata contribuțiilor pentru șomaj, contrar legii. Din hotărâre reiese că nimeni nu este vinovat, astfel încât s-a permis încălcarea legii de către S.C S. Film, fără a fi despăgubit într-un fel sau altul.
Mai arată că din cauza faptului că nu s-au plătit popririle (ca terț poprit) în momentul primirii deciziei de poprire (cu o sumă mult mai mică), adresată către . a determinat creditoarea B. Post să trimită dosarul către Biroul Executorului Judecătoresc B. G., și să deschidă executarea silită cu o sumă mult mai mare, 36.900,78 lei, decât cea primită în momentul popririi. Consideră că neplata la timp a popririlor din partea angajatorului a generat aceasta executare silită, creându-i paguba. Nici acest fapt nu a fost luat în considerare, s-a trecut cu vederea, și de asemenea, s-a încălcat legea. B. au existat în . nu se explică cum de au fost plătite utilitățile și alte salarii (alta ilegalitate) înaintea salariilor restante. Consideră că această faptă s-a făcut cu rea-credință. Până în momentul de față nu a primit nici măcar un singur leu de la . ce înseamnă refuzul societății de a achita salariile restante. Din această cauză plățile pe care le-ar fi putut face către furnizorii de utilități au fost întrerupte, iar ca să le reia, trebuie să plătească dobânzi și penalități foarte mari.
Din cauza deciziei de desființare a postului, și pentru neplata salariului timp de mai multe luni, s-a îmbolnăvit cu psoriasiz vulgar, o boală care apare pe fond nervos, boala pe care nu o avea la ultimul control medical realizat în cadrul instituției. Boala s-a accentuat din cauza refuzului plații salariului restant, al imposibilității intrării în șomaj. La momentul desfacerii contractului de muncă, era cel mai eficient angajat al studioului, din 17 producții realizate, 13 erau fost ale sale, iar pe lângă această performanță, filmele sale au fost vândute către difuzori, ceea ce însemna sursa de bani pentru Studio, filmele sale au participat la festivaluri de film, și chiar au fost premiate. A considerat abuzivă decizia desfacerii contractului de muncă și neîntemeiată. Era cel mai prolific angajat al . copii minori și era unicul susținător al familiei, iar neacordarea daunelor morale i se pare nejustificată.
Energia electrică de la locuința sa a fost oprită, apoi a urmat deconectarea pentru neplata facturilor acumulate în perioada neacordării salariului, sau acordarea lui în tranșe (ilegală conform contractului individual de muncă), și nici până în momentul de față nu a reușit să redeschidă energia electrică (mai bine de 1 an) din cauza sumei uriașe, este inadmisibil să nu i se acorde daune interese pentru repararea prejudiciului. Neplata salariului la timp sau în tranșe foarte mici a atras după sine o . prejudicii arătate mai sus. Refuzul acordării salariilor restante conform articolului 4 din decizia 1715 din 24.05.2012, a generat prejudicii și mai mari, . dacă s-a reorganizat, totuși, a încasat bani de la anumiți furnizori. Nu s-a observat deloc intenția (prin acordarea eșalonată a salariilor, de exemplu) de a repara și de a diminua paguba creată plin neplata salariilor restante.
Reprezentanții . că plata concediilor sunt integrate în suma pe care instanța i-a obligat să o achite, dar nu a făcut nicio cerere pentru acordarea concediului, ceea ce înseamnă că nici nu a fost plătit pentru concediu, 2011 și 2012, și nici nu l-a efectuat.
Prin faptul că nu există contracte de cesiune a drepturilor de autor pentru filmele și emisiunile realizate de recurent la . S. nu îi poate încheia plata pentru drepturile de autor pe anul 2013. Alta paguba nereparată. Prin contractul încheiat cu . rezultă că a cesionat vreun drept. Contractul său este de asistent de regizor, și nu există și un altul de regizor artistic, conform operelor realizate, dovada stau genericele filmelor, fișele de intrare în producție, deciziile de primire al produsului audio vizual. Cât timp a fost angajat al . lângă munca de asistent de regie (conform contractului), a muncit și fără contract în cadrul Societății, și a îndeplinit următoarele funcții: regizor artistic, editor video, coordonator proiect (Festival de film, Larg de film), cu promisiunea că se va încheia contract de drepturi de autor pentru fiecare produs realizat de mine. Practic, aceste producții audio vizuale nu puteau fi vândute fără acordul său pentru că nu au fost cesionate drepturile de autor, iar în afară de asta, nu poate încasa drepturile de autor de la D. S. organism de colectare a drepturilor de autor, din cauza lipsei contractelor pentru producțiile respective, ceea ce creează un imens prejudiciu financiar.
D. S. apară și reprezintă drepturile morale și patrimoniale de autor ale regizorilor de filme - opere audiovizuale, de ficțiune, documentare, de animație, în calitate de autori principali (Legea 8/1996, art.65); ale autorilor de scenarii originale, de adaptări, de dialoguri, pentru filme de ficțiune, documentare, de animație; ale autorilor grafici pentru operele de animație, membri rezidenți asociați prin Contract-Mandat.
D. S. apară și reprezintă drepturile morale și patrimoniale de autor ale regizorilor și scenariștilor nerezidenți, membri asociați instituțional prin organizații partenere din Europa, cu care deține Acorduri - Contracte bilaterale de reprezentare.
De asemenea, D. S. poate reprezenta prin delegare ORDA, unele drepturi ale producătorilor de opere audiovizuale, rezidenți, și ale producătorilor nerezidenți, prin acorduri încheiate.
Recurenta . Film SA, în recursul său întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.1 și 9, respectiv art.3041 Cod procedură civilă, a susținut că sentința pronunțată pe fondul cauzei este netemeinică și nelegală, întrucât prima instanță a pronunțat această sentință cu greșita interpretare a înscrisurilor existente la dosar, precum și a normelor legale incidente în litigiile de muncă.
Astfel, menționează că, dovedind bună credință, a depus de la primul termen de judecată întâmpinare prin care a arătat că într-adevăr datorează intimatului reclamant suma de 6350 de lei, însă această sumă reprezintă drepturi salariale (salarii neîncasate plus contravaloarea zilelor de concediu neefectuate aferente perioadei 2011-mai 2012) și nu salarii neîncasate, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
Consideră că, în virtutea rolului activ pe care judecătorul este obligat să îl aibă și pentru a lămuri cauza sub toate aspectele, instanța de fond ar fi trebuit să-i solicite precizări prin care să clarifice natura drepturilor salariate în cuantum de 6350 lei. Cu toate acestea, instanța de fond a soluționat, cauza la primul termen de judecată, considerând suma de 6350 lei ca fiind salarii restante, deși în întâmpinare era făcută clar precizarea că cei 6350 de lei reprezintă drepturi salariale neîncasate de către reclamantul intimat (salarii neîncasate+indemnizație de concediu).
Reținerile instanței de fond potrivit cărora nu a depus o eventuală cerere de concediu de odihnă formulată de reclamantul intimat sau vreun alt act justificativ din care să rezulte că acesta a efectuat în mod real concediu de odihnă în perioada 2011-mai 2012 sunt nejustificate și fără relevanță.
Reclamantului i-a încetat contractul individual de muncă în urma concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, context în care zilele de concediu neefectuate aferente perioadei 2011-mai 2012 au fost calculate potrivit art.146 coroborat cu art.150 alin.2 Codul muncii și sunt individualizate pe statul de plată aferent lunii mai 2012.
Arată că potrivit contractului individual de muncă al reclamantului, acesta avea dreptul la 21 de zile de concediu anual. În perioada 2011-mai 2012 acesta ar fi trebuit să beneficieze de 29 de zile de concediu (21 de zile aferente anului 2011 și 8 zile aferente perioadei ianuarie-mai 2012) zile pentru care reclamantului intimat i se cuvenea suma de 1642 tei.
Așadar, așa cum se poate observa și din calculul anexat la prezenta cerere de recurs, suma de 6350 de lei acordată de instanța de fond drept „drepturi salariale restante" include atât salariile restante (4708 lei), cât și indemnizația de concediu de odihnă aferent perioadei 2011-mai 2012 (1642 iei). Suma de 6350 lei nu poate fi considerată justificată și probată, decât prin includerea indemnizației de concediu în valoare de 1642 lei aferentă perioadei 2011-mai 2012.
Prin întâmpinarea formulată, recurenta-pârâtă . Film SA, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de recurentul-reclamantul B. M..
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă .-Film SA, prin acesta se critică soluția primei instanțe de a o obliga atât la plata către reclamant a sumei de 6350 lei reprezentând drepturi salariale restante aferente perioadei 2011-2012, actualizate cu rata inflației la data plății efective, cât și a compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent anilor 2011 și 2012, actualizată cu rata inflației la data plății efective, recurenta arătând că suma de 6350 lei acordată de instanța de fond cu titlu de drepturi salariale restante, include atât salariile restante, cât și contravaloarea zilelor de concediu de odihnă neefectuate aferente perioadei 2011-mai 2012.
Recurenta-pârâtă arată astfel, că suma de 6350 lei acordată reclamantului cu titlu de salarii restante, reprezintă, în fapt, drepturi salariale neîncasate, fiind compusă din salarii neîncasate și contravaloarea zilelor de concediu de odihnă neefectuate, aferente perioadei 2011-mai 2012, precizând că, în condițiile în care reclamantului i-a încetat contractul individual de muncă ca urmare a concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, zilele de concediu de odihnă neefectuate, aferente perioadei 2011-mai 2012, au fost calculate potrivit art.146 coroborat cu art.150 alin.2 din Codul muncii și sunt individualizate pe statul de plată aferent lunii mai 2012.
Urmează a se constata în acest sens, că din statul de plată aferent lunii mai 2012, anexat recursului și, de asemenea, depus și la dosarul de fond, rezultă că în calculul drepturilor cuvenite recurentului-reclamant, efectuat pentru luna mai 2012, a fost avut în vedere și un număr de 29 de zile de concediu de odihnă (21 de zile de concediu de odihnă, pentru anul 2011, durată convenită de părți în contractul individual de muncă, restul de 8 zile pentru anul 2012, proporțional cu perioada lucrată, ianuarie-mai 2012), suma corespunzătoare acestora (1642 lei) intrând în compunerea venitului brut de 2561 lei, înscris în statul de plată al lunii mai 2012, la care s-au aplicat cotele de contribuții și impozit datorate, rezultând în final un rest de plată de 1812 lei, care adăugat celorlalte sume reprezentând drepturi salariale neîncasate, a condus la un total de 6350 lei, evidențiat de „Anexa calcul drepturi salariale”, emisă de .-Film SA, depusă la fila 5 dosar recurs.
Prin urmare, criticile recurentei-pârâte în sensul că suma de 6350 lei include atât salarii neîncasate, cât și compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, cuvenit pentru anul 2011 și pentru perioada lucrată din anul 2012, sunt întemeiate.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-reclamant, acesta urmează a fi analizat prin prisma criticilor formulate în termenul legal de recurs, în timp ce, cererea depusă ulterior, la termenul de judecată din data de 16.01.2015, denumită, de asemenea, recurs, va fi avută în vedere în măsura în care sunt dezvoltate motivele de recurs înfățișate în cererea formulată la data 28.07.2014, pentru că noi critici prin aceasta nu mai pot fi prezentate, fiind tardive, așa cum, la termenul de judecată din data de 16.01.2015, Curtea a dispus.
Criticile din recurs vizând respingerea, ca neîntemeiate, prin hotărârea primei instanțe, a capetelor de cerere având ca obiect plata daunelor interese și a daunelor morale, acestea nu pot fi primite.
Se constată, mai întâi, că prin sentința atacată, pârâta fost obligată la plata către reclamant a drepturilor salariale aferente perioadei 2011-2012, actualizate cu rata inflației la data plății efective, însă, în privința prejudiciul material în cuantum de_ lei pretins, prima instanță a reținut că acesta nu a fost dovedit de reclamant, sub aspectul existenței și întinderii.
Comunicările adresate recurentului-reclamant în vederea îndeplinirii obligațiilor de plată derivând din credite anterior contractate ori pentru achitarea unor utilități de care a beneficiat, sau faptul de a fi fost sistată furnizarea unor utilități pentru neplata sumelor restante, nu dovedesc prin ele însele un prejudiciu cert, efectiv, produs în patrimoniul acestuia, cu privire la care să se poată aprecia în ce măsură se impune ca reclamantul să fie despăgubit de către pârâtă, după cum se solicită.
De altfel, în același sens, și prima instanță a reținut că declanșarea executării silite prin poprire invocată de reclamant nu justifică prejudiciul pretins de acesta, în cuantum de_ lei, nerezultând din probatoriul administrat faptul că patrimoniul său a fost în mod efectiv diminuat cu această sumă.
Prejudiciul trebuie să fie cert, atât în privința existenței, cât și în privința evaluării sale materiale. Or, nu se poate reține producerea unui prejudiciu cert, adică sigur în privința existenței și posibilității de evaluare, în condițiile în care recurentul-reclamant nu a făcut dovada unui prejudiciu cert, deci sigur, paguba ce se pretinde a fi reparată având un caracter eventual, ipotetic și lipsit de certitudine, astfel încât nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
Nici criticile privind respingerea, ca neîntemeiat, a capătului de cerere având ca obiect plata daunelor morale, nu pot fi primite, câtă vreme, în raport de dispozițiile art.253 alin.1 din Codul muncii, pentru antrenarea răspunderii angajatorului în vederea reparării unui prejudiciu de natură nepatrimonială cauzat salariatului, este necesar a se dovedi întrunirea, în mod cumulativ, a cerințelor privind fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a angajatorului și prejudiciu, precum și vinovăția angajatorului.
Ori, prezentarea în recurs a unui „bilet de trimitere pentru investigații paraclinice decontate de CAS”, emis la data de 08.05.2013, de Cabinetul Medical Individual Dermato-Venerologie Dr.T. D. A. M., în care este menționat la rubrica diagnostic „. vulgar”, nu este suficientă pentru a dovedi că reclamantul a suferit un prejudiciu de natură nepatrimonială, care să fi fost produs ca urmare a unei fapte ilicite, săvârșită cu vinovăție de către angajator, iar susținerile recurentului-reclamant în sensul că s-ar fi îmbolnăvit din cauza deciziei de desființare a postului, considerând abuzivă și neîntemeiată decizia de desfacere a contractului de muncă (ce nu a fost, de altfel, contestată de către acesta, după cum arată în cererea de chemare în judecată) și pentru neplata salariului timp de mai multe luni, respectiv că boala s-ar fi accentuat datorită refuzului plății salariului restant, al imposibilității intrării în șomaj, nu au valoare probatorie, neputând astfel face dovada, prin ele însele, a îndeplinirii cerințelor derivând din prevederile art.253 alin.1 din Codul muncii, în vederea justificării acordării de daune morale pentru un prejudiciu de natură nepatrimonială.
Sub aspectul plății contribuțiilor la bugetul asigurărilor de șomaj, se reține că prima instanță s-a pronunțat asupra capătului de cerere având acest obiect, formulat în petitul acțiunii cu care a fost învestită, astfel cum a fost supus judecății de către reclamant, obligând, în consecință, pârâta să plătească contribuțiile și impozitele datorate de reclamant către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat, aferente perioadei 2011-2012.
De altfel, recurentul arată că plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor pentru șomaj s-a efectuat la data de 05.02.2013, fără a face însă dovada că ar fi formulat anterior cerere privind acordarea indemnizației de șomaj și că ar fi fost respinsă datorită neachitării contribuțiilor.
Sub aspectul susținerilor recurentului în sensul că nu i-a fost plătit concediul de odihnă 2011 și 2012 și nici nu l-a efectuat, neformulând nicio cerere pentru acordarea concediului, acestea sunt lipsite de relevanță, câtă vreme, așa cum deja s-a reținut în analiza recursului declarat de pârâta .-Film SA, pentru considerentele acolo expuse, reclamantul este îndreptățit la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent anilor 2011 și 2012, care se regăsește inclusă, alături de salarii neîncasate, în suma de 6350 lei, la plata căreia pârâta a fost obligată.
În ceea ce privește susținerile recurentului privind producerea unui prejudiciu rezultând din faptul că nu există contracte de cesiune a drepturilor de autor pentru filmele și emisiunile pe care le-a realizat la . și că astfel D. S. nu îi poate încheia plata pentru drepturile de autor pe anul 2013, acestea nu pot fi reținute, instanța de fond pronunțându-se, în speță, în limitele învestirii, care justificau, de altfel, competența sa de a soluționa cauza, asupra cererii promovate de reclamant, circumscrisă jurisdicției muncii, nefiind supus judecății un litigiu subsumat dispozițiilor Legii nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Față de toate considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant B. M.. Va fi admis recursul declarat de recurenta-pârâtă .-Film SA, va fi modificată, în parte, sentința primei instanțe în sensul că va fi înlăturată dispoziția de obligare la plată, în mod separat, a compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat, aferent anilor 2011 și 2012.
Va fi menținută, în rest, sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de formulat de recurentul reclamant B. M., împotriva sentinței civile nr.5066/28.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale, în dosarul nr._ /2012.
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă . FILM SA. împotriva aceleiași sentințe.
Modifică, în parte, sentința civilă recurată, în sensul că înlătură dispoziția de obligare la plată, în mod separat, a compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat, aferent anilor 2011 și 2012.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. V. N. R. D. E.
D. I. O.
GREFIER
E. D. C.
Red.: D.E.O.
Dact.: A.C./2ex.
Jud. fond: L. B.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 49/2015. Curtea de Apel... | Despăgubire. Decizia nr. 3415/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
