Obligaţie de a face. Decizia nr. 4319/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4319/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 4319/2015
Dosar nr._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 4319
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – P. A.
JUDECĂTOR - L. H.
GREFIER - F. V.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL, reprezentând pe reclamanta C. A. împotriva sentinței civile nr. 174 din data de 09 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. BUCUREȘTI și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. – SUCURSALA BANAT OLTENIA, în cauza având ca obiect – drepturi bănești, disjuns din dosarul nr._/3/2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelanta-reclamantă Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea conform art. 411 alin. 1 pct. 2 ultima teză Cod procedură civilă, Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamantul solicită să fie obligată pârâta sa-i plătească salariul suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie al anului respectiv, pentru care se acorda, drepturi salariate prevăzute la articolul 30, paragraf (1) din Contractul Colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional pana la data de 28.12.2010, contract însușit de către părțile semnatare si înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
Prin sentinței civile nr. 174 din data de 09 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, și respinge acțiunea privind pe reclamanta Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial în numele membrei de sindicat C. A., în contradictoriu cu pârâtele S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. BUCUREȘTI și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. – SUCURSALA BANAT OLTENIA, ca prescrisă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin promovarea prezentei acțiuni, se urmărește valorificarea unor drepturi bănești, reprezentate de prima de C. și salariul suplimentar (al treisprezecelea salariu), drepturi aferente anului 2010.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a constata că este întemeiată.
Potrivit art. 268 lit. e) Codul muncii, cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă poate fi formulată în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Instanța a precizat că acest text de lege este incident în cauză, iar nu dispozițiile art. 268 lit. c) Codul muncii care prevăd termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate ori a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În cauza de față, pretențiile deduse judecății nu au caracterul unor drepturi salariale, susceptibile a fi valorificate în termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 268 lit. c) Codul muncii.
În accepțiunea legiuitorului, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de un salariat în baza contractului individual de muncă, așa cum prevede art. 159 Codul muncii. Totodată, în compunerea să, se regăsesc, potrivit art. 160 Codul muncii, următoarele elemente: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Drepturile solicitate în cauză nu se circumscriu structurii salariului, astfel cum este definită prin textele legale enunțate.
În acest sens, drepturile bănești invocate își au fundamentul juridic în clauzele contractelor colective de muncă aplicabile domeniului de activitate în care aceștia au lucrat și sunt concepute ca drepturi suplimentare față de cele salariale, acordate de angajator cu titlu de bonificații pentru angajații săi, în plus față de componentele obligatorii ale salariului.
Această concluzie se desprinde și din interpretarea clauzelor contractelor colective de muncă aplicabile în speță.
Astfel, art. 43 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 înregistrat sub nr. 722/2008, reglementează categoria altor venituri ce pot fi acordate salariaților, printre care se regăsește al 13-lea salariu ca drepturi bănești ce interesează cauza de față. Această clauză este inserată în Capitolul IV al contractului colectiv, intitulat „Salarizarea și alte drepturi bănești”. Rezultă deci, faptul că drepturile pecuniare cuvenite angajaților sunt concepute în două categorii: drepturile salariale (corespunzătoare elementelor componente ale salariului, și anume: salariu de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri) și alte drepturi exprimate în bani ce își au izvorul tot în raporturile de muncă dintre părți, însă nu au natură salarială. Tot în acest sens, se observă că al 13-lea salariu este încadrat în categoria alte venituri, distinct de categoria sporurilor și adaosurilor cu caracter salarial.
Similar, art. 30 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 - a cărui valabilitate s-a prelungit până la 31.01.2011 – reglementează salariul suplimentar ce poate fi acordat la finalul unui an calendaristic, acesta având regimul juridic al celui de-al 13-lea salariu prevăzut de art. 43 alin. 2 lit. a) din contractul colectiv de muncă unic. Or, rezultă în susținerea primei instanțe, din chiar sintagma „salariu suplimentar”, faptul că acesta este conceput ca un beneficiu distinct de venitul salarial propriu-zis, adăugat acestuia, ca un drept suplimentar.
În ceea ce privește ajutoarele materiale cuvenite pentru C., acestea sunt reglementate de art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 și de art. 64 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate – SNTFM - pe anii 2007-2008 și 2009-2010.
Potrivit acestor prevederi, salariații beneficiază, cu ocazia sărbătorilor de C. de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Instanța reține, deopotrivă, caracterul extrasalarial al acestor venituri, care au natura juridică a unor drepturi ce izvorăsc din raportul de muncă însă nu pot fi asimilate elementelor componente ale salariului, reprezentând un beneficiu suplimentar, acordat punctual, în considerarea specificului zilelor de sărbătoare respective.
În lumina acestor considerente, se reține că drepturile bănești invocate, nu au natură salarială, în sensul mai sus analizat, astfel încât nu intră în sfera de aplicare a art. 268 lit. c) din Codul muncii, însă sunt consacrate la nivelul contractelor colective de muncă, ca beneficii cu caracter pecuniar în favoarea salariaților, astfel încât valorificarea lor pe cale jurisdicțională intră sub incidența art. 268 lit. e) din Codul muncii.
Potrivit art. 154 din Codul muncii, „salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.”
Conform art. 161 alineatul 1, „salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.”
În cazul în care drepturile ce se solicită a fi achitate au caracterul unor drepturi salariale, ele pot fi pretinse în termenul de prescripție prevăzut de art. 166 alineatul 1 din Codul muncii, în conformitate cu care „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate” ori în cel prevăzut de art. 283 alineatul 1 lit. c) din același cod, la care fac trimitere titularii acțiunii.
Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a textelor de lege precizate rezultă că drepturile salariale sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului ca și contraprestație a muncii depuse în baza contractului individual de muncă, plătindu-se cel puțin o dată pe lună.
Or, drepturile suplimentare sus precizate la care fac referire Contractele Colective de Muncă la nivel de unitate și grup de unități nu pot fi considerate drepturi salariale în sensul definiției de mai sus, definiție extrasă prin interpretarea articolelor de lege redate anterior. Aceasta pentru că ele nu sunt stipulate în contractul individual de muncă, nu reprezintă o contraprestație a muncii depuse de angajați (au caracterul unui drept suplimentar decurgând dintr-un contract colectiv de muncă) și nu se plătesc cel puțin o dată pe lună.
Așa fiind, în cauză nu pot fi aplicate nici dispozițiile art. 166 și nici cele ale art. 283 alineatul 1 lit. c) din Codul muncii, ce prevăd un termen de prescripție de 3 ani în care poate fi protejat dreptul pe calea formulării unei acțiuni în justiție.
Fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial ce izvorăsc dintr-o clauză a unui contract colectiv de muncă, clauză ce nu a fost executată întocmai de către angajator, sunt incidente prevederile art. 283 alineatul 1 lit. e) din Codul muncii, în conformitate cu care cererea de chemare în judecată trebuie introdusă „în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”.
Faptul că nu este vorba de drepturi salariale este confirmat și de aspectul că drepturile solicitate sunt incluse în capitolul din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și grup de unități referitor la „protecția salariatului, alte prevederi „și nu la salarizare.
În raport de cele expuse, sumele în discuție nu reprezintă drepturi salariale, ci exclusiv drepturi acordate prin C.C.M. salariaților în scopul de a le oferi protecție socială, iar plata acestora se circumscrie sferei de neexecutare a C.C.M.
Ca atare, nejustificat pretinde reclamantul, că drepturile solicitate prin acțiune sunt drepturi ce derivă din contractul lor individual de muncă.
Este adevărat că, potrivit art.238 alin.2 din Codul muncii (anterior modificării aduse Legea nr.42/2011), a art.132 alin.4 din Legea dialogului social nr.62/2011: "contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile".
Numai că, în cazul drepturilor solicitate, izvorul obligației este contractul colectiv de muncă.
Reglementând regimul prescripției extinctive în materia conflictelor de muncă, legiuitorul a stabilit un regim juridic distinct, după cum temeiul de drept invocat de către părți este contractului individual de muncă sau contractul colectiv de muncă.
Astfel, s-a stabilit că, în cazul conflictelor de muncă prin care se solicită drepturi salariale, despăgubiri etc., întemeiate pe clauzele contractului individual de muncă, termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune - art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.
Pe de altă parte, pentru cazul în care conflictul are ca obiect neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, legiuitorul a stabilit un termen special de prescripție de 6 luni, calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.
Prin acțiunea formulată, reclamanții au învederat instanței faptul că S. Naționala de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA nu a executat dispoziții din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 și din contractele colective de muncă la nivel de unitate – SNTFM - pe anii 2007-2008 și 2009-2010.
Prin urmare, întrucât cererea este întemeiată pe clauze ale contractului colectiv de muncă, acțiunea în justiție este supusă termenului special de prescripție stabilit prin art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii - 6 luni de la momentul nașterii dreptului la acțiune.
Întrucât aceste drepturi bănești sunt aferente anului 2010, este indiscutabil faptul că, prin raportare la data introducerii acțiunii – 23.12.3013 – termenul de prescripție de 6 luni este împlinit.
În consecință, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, apelanta-reclamantă Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, reprezentând pe reclamanta C. A., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că instanță de fond a soluționat în mod eronat cauza calificând drepturile salariale solicitate ca fiind prescriptibile în termen de șase luni de la data nașterii dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca fiind prescrisa, fără a intra în dezbaterea fondului cauzei.
Apelanta consideră că în opinia majoritară a instanțelor de judecată s-a considerat că drepturile solicitate prin acțiune, respectiv salariul suplimentar aferent anului 2010 și ajutorul material acordat cu ocazia Sărbătorii Crăciunului 2010 vizează suplimente ale drepturilor salariale, au o legătură directă și indisolubila cu calitatea de salariați a solicitanților acestora, se acorda corespunzător și proporțional muncii prestate de angajați, regulat, și nu excepțional și, nu în ultimul rând, sumele de bani corespondente acestora sunt fiscalizate în cadrul unui raport de muncă și în considerarea calității de salariați a solicitanților.
De asemenea, apelanta a menționat că această interpretare a clauzelor contractuale este cea veridica și se impune în conformitate cu principiul stabilirii voinței reale a părților, fiind fără echivoc faptul că în faza negocierii drepturilor salariale, organizația sindicală reprezentativă a solicitat și a obținut recunoașterea lor ca beneficii bănești, iar nu ca drepturi independente de activitatea prestată a angajaților.
Totodată, a considerat apelanta că plata drepturilor bănești reprezentând salariul suplimentar și prima de C. se circumscrie sferei drepturilor salariale, deoarece salariul reprezintă, conform art. 159 din Codul muncii actualizat contraprestația muncii depuse de către salariat, iar acesta, la rândul lui cuprinde în raport cu prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Referitor la natura salarială a dreptului pretins (salariul suplimentar pentru anul 2010) a menționat următoarele:
În conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional până la data de 28.12.2010 se prevăd la articolul 30, paragraf (1) următoarele: "Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din una decembrie a anului respectiv."
Același lucru este stipulat și de Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, unde, Ia articolul 43, paragraf (2), punctul a) se prevede: “Alte venituri sunt al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna ecembrie a anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor."
Din conținutul acestui paragraf rezultă natura salarială a dreptului identificată prin însăși valoarea sa prevăzută legal ca fiind cuantumul salariului de încadrare al apelantului din luna decembrie a anului 2010.
De asemenea conform dispozițiilor art. 71 din același CCM sus menționat - cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin nivelul clasei unu de salarizare, fiind predictibila indiscutabil natura salariată a acestui adaos or dat de către angajator.
Întrucât părțile raportului juridic individual sau colectiv de muncă sunt obligate ca la încheierea convențiilor individuale sau colective de muncă să respecte dispozițiile legale nu se poate deroga de la lege în domeniul elementelor componente ale unui drept salarial.
Însă apelanta consideră că instanță de fond nu a fost investită să analizeze natura juridică a drepturilor care fac obiectul conflictului de muncă declanșat de nerespectarea unor clauze ale contractelor colective ori individuale de muncă, ci modalitatea de executare a clauzelor, în sensul că se impune verificarea îndeplinirii condițiilor prestabilite de acordare, salariații care beneficiază de aceste drepturi salariale, eventualele cazuri de neexecutare justificată, cuantumul acestor drepturi. Astfel cererile având că obiect plata drepturilor de mai sus vizează suplimentari ale drepturilor salariale și ca sumele reprezentate de ajutoarele materiale de C. au semnificația drepturilor salariale fiind plătite în executarea unui raport de muncă și în considerarea calității reclamanților de salariați, indiferent de izvorul lor, chiar dacă acestea sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.
În concluzie natura salarială a drepturilor bănești evocate este indiscutabila, chiar dacă ele izvorăsc din clauze ale contractelor colective de muncă, cu atât mai mult cu cât acestea, chiar dacă au natura unor premii, se acorda corespunzător muncii prestate, proporțional cu aceasta și în mod regulat, nu periodic.
Din motivele mai sus enunțate apelanta consideră că cererile privind acordarea drepturilor respective pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Ca o consecință a acestei juste calificări, s-a stabilește că regulile care guvernează prescripția extinctivă în materie sunt cele reglementate prin art. 268 Codul muncii în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Instanța supremă a reținut că în situația în care drepturile suplimentare fac parte din elementele constitutive ale salariului, cererile în justiție pot fi formulate în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268, alin. 1, lit. c Codul muncii.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din perspectiva dispozițiilor art. 479 alin. (1) teza I și art. 476 alin. (1) C. pr. civ., potrivit cărora instanța de apel va verifica în limita cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Curtea pentru considerentele ce se vor arăta, în temeiul art. 480 alin. (1) C. pr. civ., va respinge apelul, ca nefondat.
Astfel, Curtea reține că temeinic și legal instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii în ceea ce privește pretențiile reprezentate de prima de C. și salariul suplimentar aferente anului 2010.
Curtea reține că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 23.12.2013 pe rolul Tribunalului București.
Prin urmare, Curtea reține că toate drepturile solicitate și menționate mai sus, își au temeiul în contractele colective de muncă.
În ceea ce privește definiția salariului, Curtea constată că potrivit art. 159 din Codul muncii, „Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă”, iar în ceea ce privește componentele sale, art. 160 menționează următoarele:
„Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri”.
Or, drepturile solicitate de către reclamantă nu fac parte dintre componentele salariului întrucât acestea nu fac parte din salariul care se plătește lunar.
Toate drepturile stabilite prin contractele colective de muncă sunt drepturi suplimentare în raport cu salariul, indiferent de raportarea acestora la noțiunea de salariu prevăzut de contractul individual de muncă
Salariul cu toate componentele sale se plătește lunar și se bucură de un alt regim juridic, decât drepturile de natură colectivă stabilite prin contractele colective de muncă.
Dispozițiile art.268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, după republicare, sunt cât se poate de clare:
„Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”.
Deci, aflându-ne în prezența unui drept stabilit prin contractele colective de muncă, termenul de prescripție este cel prevăzut de textul de lege precitat.
În speță, pretențiile reprezentate de prima de C. și salariul suplimentar aferente anului 2010 puteau fi solicitate pe calea unei acțiuni în justiție într-un termen de 6 luni de la data la care aceste drepturi ar fi trebuit plătite, astfel că, formularea acțiunii de către reclamantă la data de 23.12.2013 a avut loc la mult timp după împlinirea termenului de prescripție de 6 luni menționat mai sus.
Pentru toate aceste motive de fapt și de drept, Curtea în temeiul art. 480 alin. (1) C. pr. civ., urmează să dispună respingerea apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL, cu sediul în București, . Nord, nr. 1-3, sector 1, având Cod Fiscal_, având sediul procesual ales la C.Av. Gătejescu A. F., în loc. C., ., nr. 10, jud. D. - în reprezentând pe reclamanta C. A. - CNP_, împotriva sentinței civile nr. 174 din data de 09 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 38, sector 1, cod unic de înregistrare_, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, cont bancar RO30BPOS_ROL01 deschis la B. Post – Sucursala Palat CFR, și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. – SUCURSALA BANAT OLTENIA, cu sediul în loc. C., ., jud. D., înmatriculată la Registrul Comerțului D. sub nr. J_, CUI_, cont bancar RO26BPOS_ROL01 deschis la Bancpost S.A. – Sucursala C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
P. A. L. H.
GREFIER
F. V.
Red.:L.H.
Dact.: CC./6 ex./16.11.2015
Jud. fond: V. C. M. S.
Primit grefier:21.12.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
