Obligaţie de a face. Decizia nr. 186/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 186/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 23771/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6425/2014)
Decizia civilă nr.186
Ședința publică din data de la 21 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. F. G.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de apel formulată de apelanta-pârâtă C. de P. a Municipiului București împotriva sentinței civile nr.6632 din data de 05.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. F., cauza având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: intimatul-reclamant V. F., personal, lipsind apelanta-pârâtă C. de P. a Municipiului București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la identificarea intimatului-reclamant V. F., datele acestuia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Nefiind cereri de formulat și incidente de soluționat, în temeiul art. 392 din Codul de procedură civilă, Curtea deschide dezbaterile asupra cererii de apel.
Intimatul-reclamant V. F., personal, solicită respingerea apelului declarat de apelanta-pârâtă C. de P. a Municipiului București ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg prin întâmpinarea formulată.
Curtea în temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, închide dezbaterile.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, completată la data de 30.04.2014 reclamantul V. F. a contestat decizia_/22.12.2011 de stabilire a drepturilor de pensie și Hotărârea nr. 6030/28.10.2013 emisă de CNPP Comisia de contestații pensii.
De asemenea, reclamantul a arătat că solicită și recalcularea pensiei sale cu valorificarea veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr._/18.12.2012 emisă de A. înregistrată la C. de pensii la data de 4.02.2013.
Prin sentința civilă nr.6632/05.06.2014 Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea completată și precizata de reclamantul V. F. în contradictoriu cu pârâta C. de P. a Municipiului București; a dispus anularea parțială a Hotărârii Comisiei de contestații nr 6030/28.10.2013 în ceea ce privește respingerea contestației sub aspectul valorificării grupei a II-a de muncă; a anulat Decizia de stabilire a de pensiei pentru limită de vârstă nr._/22.12.2011; a obligat pârâta să emită reclamantului o decizie de pensie pentru limită de vârstă, începând cu data de 06.10.2011 și cu valorificarea perioadei 15.03._93 lucrata în grupa a II-a de muncă, conform înscrierii din carnetul de muncă de la poziția 45 și să plătească reclamantului diferențele rezultate începând cu 06.10.2011 la zi; a obligat pârâta să recalculeze pensia reclamantului începând cu data de 01.03.2013 cu valorificarea veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr._/18.12.2012 emisă de A. și să plătească reclamantului diferențele rezultate începând cu 01.03.2013 la zi.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 6.10.2011 în baza Deciziei nr_/22.12.2011 emisă de C. de pensii sector 2 București.
Reclamantul a formulat contestație la Decizia susmenționată la Comisia de contestații pensii din cadrul CNPP la data de 12.01.2012.
Prin Hotărârea nr 6030/28.10.2013, Comisia de contestații a admis în parte contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei de stabilire pensie cu nr._/22.12.2011 și a dispus revizuirea acesteia în sensul corectării valorificării greșite a unor venituri salariale pe anumite luni.
S-a respins contestația sub aspectul valorificării perioadei 15.03._93 ca fiind valorificată în grupa a II - a de muncă, cu motivarea ca prin natura atribuțiilor de serviciu, activitatea desfășurată în funcția de contabil șef din cadrul Laboratorului Central București nu presupune lucru efectiv alături de personalul muncitor de bază în condiții de șantier.
S-a reținut că la poziția 45 din carnetul de muncă al reclamantului se menționează că acesta a lucrat în grupa II de muncă, conform HG nr.1223/1990, în total 14 ani, 6 luni și 12 zile în proporție de 100 % în perioada 15.03._93 conform Hotărârii Consiliului de Administrație nr 2/22.04.1992.
Instanța de fond a apreciat că refuzul pârâtei de valorificare a înscrierilor din cartea de muncă a reclamantului cu privire la activitatea prestată în grupa a II -a de muncă este nejustificat.
Încadrarea în grupele de muncă până la . Legii 19/2000, se făcea în baza Ordinului nr.50/1990 și a Decretului nr.125/1990.
Astfel, potrivit art. 6 din Ordinul 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective iar potrivit art. 15, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.
Prin urmare, încadrarea în grupa a II- a de muncă se făcea pe baza unei metodologii bine stabilită și se menționa în carnetul de muncă. Societatea angajatoare a îndeplinit aceste cerințe legale și a făcut mențiunea la poziția 45 din carnetul de muncă al reclamantului.
D. fiind faptul că atât carnetul de muncă cât și adeverințele sunt înscrisuri care emană de la societate și care nu au fost rectificate, modificate sau anulate și nu s-a făcut dovada că s-ar fi înscris în fals împotriva lor – ele produc juridice iar instanța apreciază că pârâta, casa de pensii, este ținută să le ia în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
În ceea ce privește cererea privind valorificarea veniturilor suplimentare acordate în perioada 1993-1996 conform CCM menționate în adeverința nr._/18.12.2012 emisă de A., depusă la C. de pensii la data de 4.02.2013 sub numărul de înregistrare_, instanța de fond a apreciat-o ca fiind întemeiată.
Potrivit art.96 din Legea nr. 263/2010 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S. și Studii Economice.
Raportând situația de fapt reținută la dispozițiile legale sus-menționate, tribunalul a reținut că veniturile realizate cu titlu de prime, omise a fi luate în calcul de intimata, trebuiau luate în considerare la determinarea punctajului mediu anual și a pensiei ca prestație de asigurări sociale, deoarece aceste sume, așa cum se arată în adeverința, au făcut parte din fondul de salarii pentru care s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.
Soluția contrară ar reprezenta atât o încălcare a dispozițiilor legale susmenționate cât și o încălcare a principiului contributivității consacrat de art. 2 lit. c din Legea nr. 263/2010 potrivit căruia, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin în baza contribuțiilor plătite.
Instanța de fond a avut în vedere și soluția obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, data de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr 19/2012, pronunțată în dosarul nr 18/2012. având ca obiect soluționarea unui recurs în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a stabilit că „în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexă la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale. „
Instanța supremă a apreciat că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel apelanta C. de P. a Municipiului București pentru următoarele motive:
C. Locală de P. Sector 2 București a emis decizia de respingere a valorificării perioadei lucrate în grupa a II de muncă motivat de faptul că reclamantul, prin natura funcției deținute, nu se încadra în Ordinul nr.50/1990, punctul 45, punctul 148 și Ordinul nr.125/1990, punctul 41.
Solicită apelanta a se avea în vedere că prin natura funcției deținute de către reclamant - electrician, acesta nu putea să lucreze în grupa a II-a în procent de 100 %, în aceleași condiții ca și muncitorii de pe șantier.
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele l și II de muncă se face de către conducerea unităților împreuna cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (cum ar fi nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc).
În litigiul de față, solicită apelanta a se analiza faptul că din actele existente nu rezultă că reclamantul a prezentat acte privind nominalizarea de către unitatea angajatoare pentru perioada solicitată că se încadrează în grupa de muncă (proces verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidenta a intrărilor în subteran, etc).
Se menționează că încadrarea în grupele l și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa l, personalul să lucreze efectiv în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa a II a, cel puțin 70% din programul de lucru.
În conformitate cu prevederile Decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă și ale Ordinului MM nr.136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidentă a carnetului de muncă, înregistrarea în carnetul de muncă a activităților desfășurate în grupele l sau a II a de munca era obligatorie.
Actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe l și a II a de muncă au fost abrogate la data de 01.04.2001.
După data de 01.05.1990, data intrării în vigoare a Ordinului nr.50/1990, conform pct.4 și pct.5 din ordin, metodologia pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupele l și II de muncă, este cea prevăzută în Ordinul nr.50/1990 al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii cu completările făcute prin Ordinul nr.100/1990 și care se aplică în continuare. Prezentul ordin se aplică pentru perioada lucrată după 1 martie 1990.
Conform Ordinului nr.125 din 5 mai 1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele l și II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1 martie 1990:"În baza Legii nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistenta socială și în conformitate cu prevederile art.2 din Decretul-Lege nr.68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii emit prezentul Ordin, prin care se precizează locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condițiile deosebite, ce se încadrează în grupele l și II de muncă în vederea pensionării; în grupa l de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1; în grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr.2."
Persoanele care au calitatea de pensionar beneficiază de grupă superioară de muncă numai dacă se regăsesc în Ordinul nr.50/1990, forma inițială apărut în Monitorul Oficial nr.38/1990.
Mai solicită apelanta ca în situația în care fi găsită întemeiată cererea de chemare în judecată promovată de către reclamant, să se procedeze la cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate, în raport de munca depusă de avocat.
Precizează apelanta că aplicarea măsurii de micșorare sau de mărire a onorariilor se face de către instanța, în virtutea rolului activ al judecătorului, pentru o justă decizie.
Este un drept recunoscut instanței de judecată, în exercitarea funcției sale generale, de a urmări bună desfășurare a procesului, pentru a se evita exercitarea abuzivă a unor drepturi, inclusiv în raporturile dintre avocat și client.
Acest drept este acordat judecătorului în considerarea rolului activ al instanței de judecată pe care îl are în desfășurarea procesului și care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexității cauzei și muncii îndeplinite de avocat.
La data de 03.09.2014, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimatul V. F., solicitând menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond.
Analizând întregul material probator administrat în cauză prin prisma criticilor formulate de apelata pârâtă, Curtea reține următoarele:
Intimatul reclamant a contestat în prezenta cauză decizia de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă nr._/22.12.2011, precum și Hotărârea nr.6030/28.10.2013 emisă de CNPP – Comisia de contestații pensii, prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva deciziei de stabilire a pensiei, susținând că în mod greșit s-a respins cererea sa de valorificare a activității prestate în grupa a II – a de muncă, în perioada 13.03.1979 – 27.09.1993.
În ceea ce privește perioada lucrată după data de 18 martie 1969 până la data de 1 aprilie 2001, Curtea reține că încadrarea în grupele de muncă s-a făcut conform Ordinul ministerului muncii și ocrotirii sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr.50/1990, ordin ce a înlocuit ordinele Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății nr.59/1969, 105/1976 și 210/1977.
Nominalizarea persoanelor care desfășurau activități ce se încadrau în grupa a I - a de muncă era o atribuție ce revenea angajatorului, potrivit prevederilor Ordinului Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 50/1990, completat cu Ordinul MMPS nr.125/1990.
În acest sens, conform punctului 6 din Ordinul nr.50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Potrivit punctului 15 din Ordinul nr.50/1990 dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele a I – a și a II –a de muncă în vederea pensionării se putea face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.
Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice nu a învestit C. de P. cu atribuții în stabilirea grupelor de muncă pentru solicitanții de drepturi de pensii, desfășurarea unei activității într-o grupă superioară de muncă putând fi dovedită exclusiv prin mențiunile din carnetul de muncă sau printr-o adresă emisă de angajator.
Curtea reține că documentul primar, de care trebuie să se țină cont pentru încadrarea în grupele de muncă, este carnetul de muncă, iar în speță, din mențiunile înscrise în carnetul de muncă depus în copie la dosar (poziția 45) rezultă în mod incontestabil că intimatul reclamant a prestat activitate în grupa a II - a de muncă în perioada 13.03._93.
Susținerile apelantei, în sensul că activitatea prestată de intimatul reclamant nu se încadrează în prevederile Ordinului nr. 50/1990, pct.45, pct.148 și Ordinul nr.125/1990, pct.41, nu pot constitui temei de respingere a cererii de valorificare a perioadei lucrate în grupa a II - a de muncă, întrucât angajatorul este cel care își asumă întreaga responsabilitate pentru mențiunile înscrise în carnetul de muncă referitoare la perioada lucrată în grupă de muncă și care fac dovadă deplină, până la înscrierea în fals sau proba contrară.
În plus, Curtea constată că apelanta se află în eroare cu privire la funcția deținută de intimat în perioada 13.03._93 întrucât acesta nu a prestat activitate în acest în interval, în funcție de electrician astfel cum greșit se susține în cererea de apel, ci în calitate de contabil, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă.
Prin urmare, de vreme ce în carnetul de muncă al reclamantului se menționează în mod expres la poziția 45 că acesta a lucrat în grupa a II –a de muncă, conform HG nr.1223/1990, în total 14 ani, 6 luni și 12 zile în proporție de 100 % în perioada 15.03._93, fiind indicată și Hotărârea Consiliului de Administrație nr 2/22.04.1992, care a stat la baza acestei încadrări în grupa de muncă, Curtea reține ca fiind nejustificat refuzul apelantei de valorificare a înscrierilor din cartea de muncă cu privire la activitatea prestată în grupa a II – a de muncă.
În privința cheltuielilor de judecată, Curtea apreciază că fiind nefondate criticile aduse sentinței apelate, în condițiile în care instanța de fond nu a dispus obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge apelul ca nefondat, în baza art.480 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă C. de P. a Municipiului București, având CF_, cont bancar RO53TREZ__ deschis la Trezoreria sector 3 București și sediul în București, Calea V. nr. 6, sector 3, împotriva sentinței civile nr.6632 din data de 05.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. F., având CNP_ și domiciliul în București, ., ., ., sector 2.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
R. F. G. B. A. C.
Grefier,
B. M.
Red. Jud, RFG, 20.02.2015
Dact: Z.G./4 ex/26.01.2015
Jud.fond: A.V.T.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1418/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1368/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
