Pretentii. Decizia nr. 3266/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3266/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 3266/2015
Dosar nr._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3266
Ședința publică din data de 24 septembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - C. F. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE “C.” SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.306/13.01.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE-COMERCIAL BUCUREȘTI, în numele și pentru membrii săi C. N., B. F., F. I., M. G. și S. D., în cauza având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-pârâtă Compania Națională de Căi Ferate “C.” SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare Întreținere și Reparații CF București, prin consilier juridic E. D., care depune delegație la dosar, lipsă fiind intimata-reclamantă U. S. Libere Feroviare Mișcare-Comercial București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat,
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Consilierul juridic al apelantei-pârâte Compania Națională de Căi Ferate “C.” SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare Întreținere și Reparații CF București susține verbal motivele de apel inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și nelegală.
Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ la data de 09 ianuarie 2014 reclamanta U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București (USLFMC București) în numele și pentru membrii săi C. N., B. F., F. I., M. G. și S. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. „C." SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare Întreținere și Reparații CF București (CREIR CF București) ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata, către salariații membrii de sindicat, diurnei reduse în valută pe ultimii 3 (trei) ani (ianuarie 2011-ianuarie 2014) actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până Ia data plății efective și plata acesteia în continuare conform prevederilor legale.
Prin sentința civilă nr.306/13.01.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată.
A admis cererea formulată de reclamanta U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București - în numele și pentru membrii săi C. N., B. F., F. I., M. G. și S. D. în contradictoriu cu pârâta C. C. SA -Sucursala Centrul Regional de Exploatare Întreținere și Reparații CF București, în parte.
A obligat pârâta să achite reclamanților, în temeiul art.2 raportat la art.1(3) HG nr. 1350/1996 și la art. 1 și poziția 25 din Anexă la HG nr. 1162/2004, sumele cu titlu de diurna redusă în valută, cuvenite pentru deplasările efectuate în perioada 08.01._15, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins cererea de plată a acestor sume în continuare, ca neîntemeiată.
Potrivit art. 248(1) NCPC instanța a retinut ca urmeaza sa se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedura, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost analizată de către instanță prin prisma dispozițiilor art. 283(1) lit.”c” C. muncii și nu a dispozițiilor art. 283(1) lit.”e” C. muncii, în speță fiind în prezența unui litigiu având ca obiect plata unor drepturi salariale, neavând relevanță izvorul acestora, așa cum a susținut parata în apărare, și nu în prezența unei cereri prin care se invoca neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune instanța a reținut că cererea reclamanților a fost formulată la data de 08.01.2014, data poștei, astfel că raportat la dispozițiile art. 283(1) lit.”e” C. muncii instanța a constatat că termenul de prescripție de trei ani nu s-a împlinit, raportat la pretențiile reclamantei aferente perioadei ianuarie 2011- data introducerii cererii de chemare în judecată, astfel că a respins excepția ca neîntemeiată, dreptul la acțiune pentru perioada în litigiu nefiind stins prin prescripție, acesta născându-se pentru cele mai vechi pretenții aferente anului lunii ianuarie 2011 la data de 15.02.2011, raportat la dispozițiile din CIM referitor la plata drepturilor salariale - cap.”J” salarizare.
Pe fond, instanța a reținut reclamanții, salariați ai pârâtei, ocupa funcția de impiegați de mișcare, la Stația G. Nord și execută serviciul în regim de tură în stația comună Russe Triaj aparținând de Divizia Trafic București din cadrul CREIR CF București, aspect ce reiese din CIM ale acestora și lipsa vreunei apărări în sens contrar a pârâtei.
Pârâta s-a apărat invocând un singur aspect și anume legat de faptul că reclamanții au semnat CIM și Actele adiționale la acestea fără obiecțiuni, în condițiile în care aceste drepturi salariale cu titlu de diurne nu erau cuprinse în conținutul acestora.
Instanța nu a putut primi apărarea pârâtei față de existența în conținutul actelor adiționale la care face referire a clauzei „prevederile prezentului act adițional se completează cu prevederile CCM aplicabil încheiat la nivelul angajatorului”; față de dispozițiile Codului muncii art.37 ”Drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă” și art.38 ”Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege”. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”, precum și art.170 C. muncii.
Acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale; față de dispozițiile art.229 (4) C. muncii ”Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților” și dispozițiile Legii nr. 62/2011 art. 133(1) ”Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;” și art.132(1)” Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege. (4) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile.”
Instanța a reținut că în temeiul HG nr. 1350/1996 art.1(1) ”Persoanele încadrate în munca la persoane juridice care efectuează transporturi internaționale pe calea ferată au dreptul la diurna în valută pe tot timpul cât se deplasează în străinătate. (2) Persoanele juridice la care sunt încadrate persoanele menționate la alin. (1) negociază cuantumul diurnei în mod diferențiat, pe categorii de personal, în raport cu specificul activității pe care o desfășoară și ținând seama de posibilitățile financiare proprii. (3) Cheltuielile reprezentând diurna în valută nu pot depăși nivelul diurnei de categoria I prevăzute, pentru țara în care are loc deplasarea, în anexă la Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului roman trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.” Conform art.2 HG nr. 1350/1996 ”Personalul feroviar, care, datorită specificului activității pe care o desfășoară, se deplasează temporar în stațiile de frontieră ale căilor ferate din țările vecine pe o durată care nu însumează 24 de ore pe zi, are dreptul la diurna redusă, în valută, după cum urmează: 10% din diurna de categoria I, pentru deplasări până la 8 ore; 15% din diurna de categoria I, pentru deplasări între 9 și 16 ore; 30% din diurna de categoria I, pentru deplasări care depășesc 16 ore.”
HG nr. 1162/2004 reglementează categoriile de diurne și valoarea acestora, în art. 1 și poz.25 din Anexa regăsindu-se acest cuantum pentru deplasările în B..
Raportat la dispozițiile de mai sus instanță a reținut că dreptul solicitat de către reclamanți decurge din lege iar conform art.38 C. muncii ”Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.”
Dreptul la diurnă se regăsește transpus, începând cu 23.04.2012 și în CCM la nivel de unitate-2012-2013 fila 32, art.33 „Personalul care datorită specificului activității, se deplasează temporar în stațiile de frontieră ale căii ferate vecine, pe o durată care nu însumează 24 de ore/zi, beneficiază de diurnă în valută în conformitate cu prevederile legale".
Referitor la cererea reclamanților, instant a reținut că temeinicia raportat la perioada 08.01._15 (data pronunțării hotărârii), pentru viitor, instanță neputând reține culpa pârâtei în neacordarea unor asemenea sume, în situația în care reclamanții s-ar regăsi în aceleași circumstanțe.
În consecință, pentru considerentele ce preced, instanță a admis cererea în parte și a obligat pârâta să achite reclamanților, în temeiul art.2 raportat la art.1(3) HG nr. 1350/1996 și la art. 1 și poz.25 din Anexa la HG nr. 1162/2004, sumele cu titlu de diurna redusă în valută, cuvenite pentru deplasările efectuate în perioada 08.01._15, sume actualizate cu indicele de inflație la data plații efective, în speță neputându-se contesta faptul că moneda națională a fost și este în continuă devalorizare. Indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație și care trebuie să fie astfel aduși la actuala lor putere de cumpărare.
A respins cererea de plată a acestor sume în continuare, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal și motivat pârâta Compania Națională de Căi Ferate “C.” SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare Întreținere și Reparații CF București, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului apelantul a susținut că în mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților.
Față de prevederile art. 268 alin 1 punctul (e) din Legea nr. 53/2003, potrivit căruia „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia", raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, rezultă clar că excepția este întemeiată și pe cale de consecință trebuie admisă.
Instanța de fond nu a avut în vedere cele probate de societatea apelantă cu privire la faptul că salariul de bază al fiecărui reclamant a fost negociat iar salariații și-au dat consimțământul cu privire la valoarea lui prin semnarea, în perioada de referința, a actului adiționai la CIM.
Prin urmare, cererea reclamanților de acordare a drepturilor solicitate este total neîntemeiata și nejustificata având în vedere că acestea au semnat CIM și toate actele adiționale aferente fără obiectai în ceea ce privește salariul.
Astfel, prin acte adiționala la C.I.M. al fiecărui reclamant, s-a stabilit un salariu de baza brut prin negociere, salariu la care a achiesat fără obiecțiuni.
De asemenea, la salariul de baza lunar stabilit prin negociere se adaugă și sporurile prevăzute în actele adiționale la CIM sus-menționate. Apelanta a precizat faptul că modificarea elementelor esențiale ale contractului individual de muncă respectiv locul de muncă, salariul și felul muncii trebuie făcută în acord cu prevederile art. 41 alin. 1 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, în speța, cu acordul fiecărui salariat și nu prin voința organizației sindicale.
Salariul astfel negociat fiind menționat în contractul individual de muncă al reclamanților.
Ca atare părțile au înțeles ele de comun acord că pentru perioada de referință să stabilească salariul minim la nivelul societății precum și coeficienții de ierarhizare, prin urmare instanță de judecată este ținută să analizeze cererea reclamanților prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică.
Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care reclamanți solicită pretinsele drepturi, apelanta a solicitat instanța de judecata să constate că drepturile cuvenite acestora în temeiul contractelor colective de muncă la nivel de unitate și celor individuale de muncă au fost plătite în mod corespunzător, societate onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.
Apelanta a solicitat instanței să respingă acțiunea ca inadmisibilă, având în vedere că salariul de bază a fost negociat iar reclamanții – salariați și-au dat consimțământul cu privire la valoarea lui prin semnarea în perioada de referință, a actului adițional la CIM fără obligația de plată a diurnei în valută.
Prin urmare, cererea reclamanților este total neîntemeiată și nejustificată având în vedere că aceștia au semnat CIM și toate actele adiționale aferente fără obiecțiuni în ceea ce privește lipsa obligației de plată a diurnei în valută.
Astfel, prin acte adițional Ia C. muncii fiecărui reclamant i s-a stabilit un salariu de baza brut prin negociere, salariu la care a achiesat prin semnarea lui fără obiecțiuni.
Salariul de baza lunar stabilit prin negociere se adaugă și sporurile prevăzute în actele adiționale la CIM sus-menționate, astfel încât se poate concluziona că venitul brut lunar al reclamanților cuprinde sporurile prevăzute de lege și pe cale de consecință apelanta solicită admiterea apelul, iar pe fond respingerea.
Analizând apelul declarat potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Critica adusa solutiei date de catre tribunal exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune este nefondata, pentru ca obiectul cererii deduse judecatii il reprezinta plata unor drepturi salariale, iar conform art.
283(1) lit. e C. muncii termenul de prescriptie este de trei ani.
Cum actiunea a fost inregistrata la data de 08.01.2014 iar dreptul la sumele pretinse s-a nascut la data de 15.02.2011, este evident ca termenul de trei ani nu era implinit la data formularii actiunii.
Si critica adusa pe fondul cauzei este nefondata.
Curtea retine ca prevederile actului adițional la care se refera apelanta se completează cu prevederile CCM aplicabil încheiat la nivelul angajatorului.
Conform art.1 alin 1 din HG nr. 1350/1996, persoanele încadrate în munca la persoane juridice care efectuează transporturi internaționale pe calea ferată au dreptul la diurna în valută pe tot timpul cât se deplasează în străinătate. A. 2 prevede ca persoanele juridice la care sunt încadrate persoanele menționate la alin. 1 negociază cuantumul diurnei în mod diferențiat, pe categorii de personal, în raport cu specificul activității pe care o desfășoară și ținând seama de posibilitățile financiare proprii.
Conform art.2 din HG nr. 1350/1996, personalul feroviar, care, datorită specificului activității pe care o desfășoară, se deplasează temporar în stațiile de frontieră ale căilor ferate din țările vecine pe o durată care nu însumează 24 de ore pe zi, are dreptul la diurna redusă, în valută, după cum urmează: 10% din diurna de categoria I, pentru deplasări până la 8 ore; 15% din diurna de categoria I, pentru deplasări între 9 și 16 ore; 30% din diurna de categoria I, pentru deplasări care depășesc 16 ore.
HG nr. 1162/2004 reglementează categoriile de diurne și valoarea acestora.
Dreptul la diurnă a fost prevazut de la data de 23.04.2012 și în CCM la nivel de unitate-2012-2013, la art.33 fiind prevazut ca personalul care datorită specificului activității, se deplasează temporar în stațiile de frontieră ale căii ferate vecine, pe o durată care nu însumează 24 de ore/zi, beneficiază de diurnă în valută în conformitate cu prevederile legale.
Pentru considerentele arătate, constatand legalitatea si temeinicia sentintei atacate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE “C.” SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF BUCUREȘTI, cu sediul în București, Piața Gării de Nord, nr.1, sector 1, înmatriculată la ONRC sub nr. J_, CUI_, împotriva sentinței civile nr.306/13.01.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu intimata-reclamantă U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE-COMERCIAL BUCUREȘTI, cu sediul în București, . Nord, nr. 1-3, sector 1, CUI_ - în numele și pentru membrii săi C. N. – CNP_, B. F. – CNP_, F. I. – CNP_, M. G. – CNP_ și S. D. – CNP_, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. H. P. A.
GREFIER
C. F. C.
Red.:L.H./13.10.2015
Dact.: CC./9 ex./07.10.2015
Jud. fond: B. I. Ș.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 1811/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1809/2015.... → |
|---|
