Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4509/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4509/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 4509/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4509
Ședința publică din data de 19 Noiembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - C. F. C.
Pe rol soluționarea cererilor de apel formulate de apelantul-reclamat S. „S.” din S. Județean de Urgență A., în numele membrilor de sindicat B. R. și D. Claudița și apelantul-pârât S. Județean de Urgență A., împotriva sentinței civile nr.830/11.08.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în cauza având ca obiect – drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelanții au solicitat soluționarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea conform art. 411 alin. 1 pct. 2 ultima teză Cod procedură civilă, Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentinței civile nr.830/11.08.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. „S.” din S. JUDEȚEAN de URGENȚĂ A., în numele și pentru membrii săi de sindicat B. R. și D. Claudița, în contradictoriu cu pârâtul S. Județean de Urgență A..
Obligă pârâtul să plătească reclamanților nominalizați – membrii de sindicat, contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadelor 01.04._14 și 01.01._15, proporțional cu perioada de timp lucrată de aceasta, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Respinge capetele de cerere privind actualizarea contravalorii tichetelor de masa cu dobânda legală și plata în continuare, ca nefondate.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut în esență următoarele:
Reclamanții, membri de sindicat, sunt salariați în cadrul pârâtului și, deși în conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr.142/1998, art.23 din O.U.G. nr.115/2004 și art.93 alin. (3) din CCM la nivel de unitate valabil pe perioada 2012-2015, aceștia aveau dreptul să primească lunar câte 20 tichete de masă, începând cu anul 2012 și până în prezent, angajatorul nu și-a îndeplinit obligația de acordare a tichetelor de masă decât în lunile noiembrie și decembrie 2014, pârâtul justificându-și refuzul pe împrejurarea că instituția publică are datorii la bugetul de stat, situație în care nu poate acorda tichetele de masă.
Prin prezenta acțiune, reclamanții au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, pârâtul să fie obligat la plata către fiecare membru de sindicat a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 01 aprilie 2012 – 01 octombrie 2014, respectiv 01 ianuarie 2015 până la pronunțarea hotărârii și în continuare, atâta timp cât membrii de sindicat își vor păstra calitatea de salariați ai S. Județean de Urgență A. și cât timp cadrul normativ va rămâne neschimbat, cu actualizare la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente, susținând, în esență, că refuzul angajatorului de a acorda salariaților tichetele de masă în perioadele amintite (01 aprilie 2012 – 01 octombrie 2014, 01 ianuarie 2015 și până la pronunțarea hotărârii) este unul nejustificat, dreptul salariaților de a primi tichete de masă având o triplă legitimare juridică: art.1 din Legea nr.142/1998, art.23 din O.U.G. nr.115/2004, art.93 alin. (3) din CCM la nivel de unitate valabil în perioada 2012-2015, astfel că, în condițiile în care tichetele de masă au natura juridică a unui drept salarial, susținerile angajatorului că acordarea tichetelor de masa ar depinde de datoriile acumulate ori de înscrierea în capitolele bugetare a unor prevederi cuprinzând sumele necesare sunt lipsite de fundament juridic.
Din considerentele ce se vor expune, acțiunea este apreciată întemeiată, însă numai în parte.
Astfel, potrivit art.93 alin. (3) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate valabil pentru perioada 2012 – 2015, în bugetul de venituri și cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale și sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă conform legislației în vigoare.
Date fiind prevederile art.40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, iar din dispozițiile art.148 din Legea nr.62/2010 rezultă că executarea contractului de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin Contractul Colectiv de Muncă atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Prin urmare, din cele expuse rezultă că angajatorul avea obligația de a respecta dispozițiile art.93 alin. (3) din Contractul Colectiv de Muncă și să cuprindă în bugetul de venituri și cheltuieli sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă, obligație îndeplinită de altfel.
Legislația în vigoare la care se face trimitere prin art.93 alin. (3) din Contractul Colectiv de Muncă este Legea nr.142/1998, care prin art.1 alin. (2) prevede acordarea tichetelor de masă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori, precum și prevederile art.23 din O.U.G. nr.115/2004, potrivit cărora personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masă.
Ori, dispozițiile speciale ale art.23 din O.U.G. nr.115/2004, spre deosebire de dreptul comun aplicabil celorlalți salariați, Legea nr.142/1998, care nu beneficiază de texte speciale, prevăd obligația de acordare a tichetelor de masă, nu posibilitatea acordării acestora.
Pe de altă parte, din analiza textelor de lege menționate, se reține că în sarcina angajatorului a fost instituită obligația acordării unui număr determinat de tichete de masă pentru fiecare lună, respectiv câte 20 de tichete lunar, fără ca această acordare să fie condiționată de existența fondurilor necesare plății prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli sau de existența altor obligații ale pârâtului, așa încât obligația de acordare a tichetelor de masă personalului sanitar era imperativă.
În legătură cu ultima condiție, se impune și precizarea că distribuirea tichetelor de masă a fost convenită la negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul ramurii sanitare prin trimitere la legislația aplicabilă, adică la O.U.G. nr.115/2004, care se referă strict la unitățile sanitare finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel că este de neînțeles cum pârâtul, deși și-a asumat obligațiile prevăzute la art.93 alin. (3) din Contractul Colectiv de Muncă, și era ținut de respectarea obligației de bună – credință în îndeplinirea obligației asumate, nu și-a îndeplinit-o decât parțial, respectiv pentru lunile noiembrie și decembrie 2014.
Mai mult, chiar și în situația în care angajatorul avea, potrivit susținerii sale, alte priorități, respectiv achitarea arieratelor, această împrejurare nu poate fi imputată reclamanților și nu conferă pârâtului, în calitatea sa de angajator, dreptul de a nu acorda salariaților drepturile stabilite prin prevederile legale menționate, întrucât nu se poate ignora principiul fundamental al dreptului român, potrivit căruia nimeni nu poate invoca în apărare propria sa greșeală.
Așadar, existența priorităților menționate de pârât nu poate avea ca efect neplata drepturilor către salariați, întrucât această interpretare se situează în afara prevederilor legale de vreme ce, în cauză, dreptul salariaților de a primi tichete de masă avea o triplă legitimare juridică: art.1 din Legea nr.142/1998, art.23 din O.U.G. nr.115/2004, art.93 alin. (3) din CCM la nivel de unitate valabil în perioada 2012-2015.
Dacă s-ar accepta ipoteza contrară, s-ar lăsa câmp liber de exprimare arbitrariului și, în locul respectului datorat pentru obligațiile prevăzute în legi și alte acte cu valoare normativă, s-ar recunoaște angajatorilor, instituții publice, facultatea de a nu plăti drepturile prevăzute de lege, ceea ce nu poate fi primit.
Ca urmare, dat fiind faptul că dreptul la acordarea tichetelor de masă pentru perioada în discuție a fost stabilit atât legal, cât și convențional, iar dispozițiile art. 23 din O.U.G. nr.115/2004 reglementează obligativitatea acordării acestora, se apreciază că pretențiile reclamanților sunt întemeiate.
În consecință, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. „S.” din C. Spitalului Județean de Urgență A., în numele și pentru membrii săi de sindicat B. Rodică și D. Claudița, în contradictoriu cu pârâtul S. Județean de Urgență A., și, față de prevederile art.11 din H.G. nr.5/1999 și art.10 din H.G. nr.23/2015 privind aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.142/1998, s-a obligat pârâtul să plătească fiecăruia dintre reclamanții nominalizați – membri de sindicat, contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 22.04._14 și 01.01.2015 până la pronunțarea hotărârii, 11.08.2015, proporțional cu perioada de timp lucrată de fiecare dintre reclamanți.
În ceea ce privește problema actualizării unei sume de bani cu indicele de inflație la care se adaugă dobânda legală corespunzătoare, având în vedere prevederile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, se apreciază că în cauză se aplică legislația civilă, dat fiind faptul că legislația muncii nu conține dispoziții îndestulătoare.
Astfel, potrivit art.1516 din Codul civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar art.1530 din același cod statuează: „Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.”
În fine, art.1531 referitor la repararea integrală conține prevederea potrivit căreia creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, prejudiciul cuprinzând atât pierderea efectiv suferită de creditor, cât și beneficiul de care acesta a fost lipsit, iar în art.1535 alin. (1) se prevede expres că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, debitorul neavând dreptul să facă dovadă că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
Totodată, conform alin. (2) al aceluiași articol, dacă înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență, iar potrivit alin. (3), dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
Din interpretarea dispozițiilor legale anterior expuse, rezultă dreptul creditorului salariat de a i se plăti de către debitorul angajator atât suma de bani de care a fost lipsit în concret (contravaloarea tichetelor de masă), cât și actualizarea acestui debit cu indicele de inflație la data plății efective.
Tribunalul a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferentă sumei ce reprezintă contravaloarea tichetelor de masă. Prin cumulul acestora s-ar ajunge la o dublă reparație, ceea ce nu poate fi primit.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masă și în continuare, cât timp reclamanții au calitatea de salariați ai pârâtului și cadrul legal rămâne neschimbat, instanța a apreciat că și acesta este nefondat.
Această cerere este nefondată, fiind, pe de o parte, condiționată de îndeplinirea pe viitor a atribuțiilor de serviciu, de impedimente ivite în derularea contractului individual de muncă – concediu de odihnă, concediu fără plată, schimbarea legislației, etc., iar pe de altă parte, de refuzul pârâtului de a acorda aceste drepturi.
Nu poate fi promovată o astfel de cerere în justiție, preventiv, pentru simplul motiv că există o prezumție neîntemeiată că pârâtul refuzat pe viitor să acorde salariaților tichetele de masă cuvenite.
Față de elementele de fapt și de drept ce preced, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul S. „S.” din C. Spitalului Județean de Urgență A., în numele și pentru membrii săi de sindicat B. Rodică și D. Claudița, în contradictoriu cu pârâtul S. Județean de Urgență A..
A obligat pârâtul să plătească fiecăruia dintre reclamanții nominalizați, membri de sindicat, contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 22.04._14 și 01.01.2015 până la pronunțarea hotărârii, 11.08.2015, proporțional cu perioada de timp lucrată de fiecare dintre reclamanți, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel apelantul-reclamant S. „S.” din S. de Urgență A. prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile în sensul admiterii cererii de chemare în judecată sub aspectul tuturor capelelor de cerere și apelantul-pârât S. Județean de Urgență A. prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii ca nefondată.
În motivarea acțiunii apelantul S. „S.” din S. de Urgență A. a arătat în esența că refuzul angajatorului de a acorda salariaților tichetele de masă aferente perioadei 01 aprilie - 01 octombrie 2014; 01 ianuarie 2015 și până la pronunțarea hotărârii - este unul nejustificat, dreptul salariaților de a primi tichete de masă având o triplă legitimare juridică - art. 1 din Legea 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil în perioada 2012-2015, astfel că în condițiile în care tichetele de masă au natura juridică a unui drept salarial, susținerea angajatorului ca acordarea tichetelor de masa ar depinde de datoriile acumulate ori de înscrierea în capitolele bugetare a unor prevederi cuprinzând sumele necesare, sunt lipsit e de fundament juridic.
Prin sentința apelată, printr-o interpretare eronată a prevederilor legale care au reglementat dreptul acestui la acordarea tichetelor de masă, prima instanță a reținut că beneficiul tichetelor de masă nu este un drept ci doar o vocație de care ar profita personalul contractual doar în condițiile în care s-ar face dovada posibilităților financiare ale pârâtului de a prevede în buget sumele de bani cu această destinație.
Prin această hotărâre instanță a reținut că pârâtul nu a dispus de sumele de bani necesare acordării tichetelor de masă întrucât a trebuit să achite arieratele acumulate.
Apelantul consideră sentință instanței de fond este nelegală întrucât angajatorul avea obligația de a respecta dispozițiile art. 93 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă și să cuprindă în bugetul de venituri și cheltuieli sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă, obligație îndeplinita de altfel.
Legislația în vigoare la care se face trimitere prin art. 93 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă este Legea nr.142/1998, care prin art. 1, alin 2 prevede acordarea tichetelor de masă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori, precum și prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, potrivit cărora personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masă.
Ori, dispozițiile special ale art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, spre deosebire de dreptul comun aplicabil celorlalți salariații, Legea nr.142/1998, care nu beneficiază de taxe special, prevăd obligația de acordare a tichetelor de masă, nu posibilitatea acordării acestora.
Pe de altă parte, din analiza textelor de lege menționate, se reține ca în sarcina angajatorului a fost instituita obligația acordării unui număr determinat de tichete de masă pentru fiecare lună, respective câte 20 de tichete lunar, fără ca aceasta acordare să fie condiționata de existența fondurilor necesare plații prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli sau de existența altor obligații ale pârâtului, așa încât obligația de acordare a tichetelor de masă personalului sanitar era imperativă.
În legătură cu ultima condiție se impune și precizarea ca distribuirea tichetelor de masă a fost convenita la negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul ramurii sanitare prin trimitere la legislația aplicabilă, adică la O.U.G. nr. 115/2004 care se referă strict la unitățile sanitare finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel că este de neînțeles cum pârâtul, deși și-a asumat obligațiile prevăzute de art. 93 alin 3 din CCM, și era ținut de respectarea obligației de buna-credință în îndeplinirea obligației asumate, nu și-a îndeplinit-o decât parțial, respectiv pentru lunile noiembrie și decembrie 2014.
Mai mult, chiar și în situația în care angajatorul avea, potrivit susținerii sale, alte priorități, respectiv achitarea arieratelor, aceasta împrejurare nu poare fi imputata salariaților și nu conferă paratului, în calitatea sa de angajator, dreptul de a nu acorda salariaților drepturile prevăzute prin prevederile legale menționate, întrucât nu se poate ignora principiul fundamental al dreptului roman, potrivit căruia nimeni nu poate invoca în apărarea să propria sa greșeală.
Așadar, existent priorităților menționate de pârât nu poate avea ca efect neplata drepturilor către salariați întrucât această interpretare se situează în afara prevederilor legale de vreme ce în cauză dreptul salariaților de a primi tichete de masă avea o triplă legitimitate juridică - art. 1 din Legea nr. 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil în perioada 2012 - 2015.
Prin urmare, apelantul consideră că în condițiile în care acordarea tichetelor de masă pentru perioada în discuție a fost stabilită atât legal cât și convențional, iar dispozițiile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 reglementează obligativitatea acordării acestora, hotărârea primei instanțe de a respinge ca nefondate pretențiile sale este nelegală și se datorează unei greșite interpretări și aplicări a prevederilor legale la care a făcut referire.
Prin motivele de apel formulate apelantul-pârât S. Județean de Urgență A. a arătat că reclamantul S. S. din cadrul Spitalului Județean de Urgență A. în numele și pentru membrii săi mai sus menționați a solicitat:
- obligarea Spitalului Județean de Urgență A. la plata către fiecare membru de sindicat a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 01.04._14, 01.01.2015 până la pronunțarea hotărârii;
- obligarea unității sanitare la plata către fiecare membru de sindicat a drepturilor corespunzătoare acordării tichetelor de masă în continuare atâta timp cât membrii de sindicat își vor păstra calitatea de salariați ai Spitalului Județean de Urgență A. și cât timp cadrul normativ va rămâne neschimbat;
- obligarea apelantului la plata actualizată a contravalorii tichetelor de masă precum și la plata dobânzii legale aferente.
Prin sentința nr.832/1 1.08.2015 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Teleorman Secția C. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. S. în sensul:
- a obligat pârâtul S. Județean de Urgență A.• la plata fiecăruia dintre reclamanții nominalizați, membrii de sindicat a contravalorii lichelelor de masă aferente perioadei 01.04._14 și 01.01._15, proporțional cu perioada de timp lucrată de fiecare dintre reclamanți, actualizata cu indicele de inflație la data plații efective;
- respingerea capetelor de cerere privind actualizarea contravalorii lichelelor de masă cu dobânda legală și plata în continuare ca nefondate.
În temeiul art.466 C. proc. civ., apelantul consideră hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică întrucât:
- instanțăde fond a omis a se pronunța asupra capătului de cerere privind invocarea de către parata a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada ce depășește 3 ani anterior datei introducerii cererii de chemare în judecată conform dispozițiile art.268 alin. 1 lit. c) C.muncii, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost formulată în data de 07.05.2015. Fapt pentru care în opinia apelantului pretențiile aferente perioadei 01.04._12 sunt considerate prescrise;
- totodată, instanța de fond în mod greșit a admis capătul de cerere privind actualizarea contravalorii tichetelor de masă cu indicele de inflație fără a avea în vedere apărările acestuia în sensul că unitatea sanitară a avut alte priorității respectiv achitarea arieratelor și eșalonarea la plata a datoriilor către bugetul de stat de aproximativ 270.000 lei/lună pe o perioadă de 5 ani, cu toate că, în perioada noiembrie 2014-decembrie 2014 au beneficiat de câte 20 de lichele de masă, iar prin actualizarea contravalorii tichetelor de masă cu indicele de inflație la data plații efective s-ar produce grave vătămări și prejudicii unității sanitare, punând unitatea spitalicească în impasibilitatea achitării la timp și integral a acestor drepturi
Examinând sentința atacată în temeiul dispozițiilor art. 479 alin. (1) teza I C. pr. civ., potrivit cărora „instanța de apel va verifica, în limita cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță”, precum și ale art. 476 alin. (2) C. pr. civ., în cazul în care „…motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță”, Curtea pentru motivele de fapt și de drept ce se vor arăta, în temeiul art. 480 alin. (1) și (2) C. pr. civ., va respinge apelul reclamantului ca nefondat; va admite apelul pârâtului; va schimba în parte sentința apelată; va respinge pretențiile privind contravaloarea tichetelor de masă pentru intervalul 01.04._14 și 01.01._15 ca neîntemeiate și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu privire la apelul reclamantului formulat împotriva sentinței apelate, Curtea reține că sentința instanței de fond în ceea ce privește respingerea acordării tichetelor de masă și în continuare atâta timp cât reclamanții au calitatea de salariații este temeinică și legală, deoarece nu se poate acorda un drept atât timp cât acesta nu s-a născut.
În toate situațiile, dreptul la acordarea tichetelor de masă este condiționat de prestarea muncii și de existența unui cadru legal și convențional în care are loc acordarea unui asemenea drept. În plus, Curtea reține că acordarea tichetelor de masă nu este un drept, ci o vocație a salariaților supusă unor condiții.
Curtea reține că Legea nr. 142/1998 prevede în art. 5 alin. (1) modul de acordare, după cum urmează: „Tichetele de masă pe suport hârtie se distribuie lunar, în ultima decadă a fiecărei luni pentru luna următoare, de către angajator”.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit doar ipoteza acordării acestor tichete raportat la următoarea lună de activitate și nu atâta timp cât aceștia își păstrează calitatea de salariat.
Acordarea tichetelor de masă nu are loc pur și simplu doar pentru că o persoană are calitatea de salariat și astfel dacă aceasta își păstrează această calitate i se cuvin de drept tichetele de masă, ci așa cum s-a decis prin decizia în interesul legii nr. 14/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie care are putere obligatorie potrivit art. 517 alin. 4 Cod Procedură Civilă, acordarea tichetelor de masă reprezintă o vocație și nu un drept.
Prin urmare, Curtea în temeiul art. 480 alin. (1) C. pr. civ., urmează să dispună respingerea apelului ca nefondat.
Examinând apelul pârâtului, S. Județean de Urgență A. Curtea în temeiul art. 480 alin. (2) C. pr. civ., va dispune admiterea acestuia; va schimba în parte sentința și va respinge ca neîntemeiate pretențiile privind plata contravalorii tichetelor de masă aferente perioadelor 01.04._14 și 01.01._15; va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Pretențiile privind plata contravalorii tichetelor de masă formulate de intimatul-reclamant sunt neîntemeiate.
Este adevărat faptul că potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, „salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă”.
Însă, art. 1 alin. 2 din aceeași lege arată:
„Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.
Față de obiectul și natura pretențiilor deduse judecății, în speță devin aplicabile – pentru identitate de rațiune și situație – considerentele și dispozitivul Deciziei în Interesul Legii nr. 14/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie care are putere obligatorie potrivit art. 517 alin. 4 Cod Procedură Civilă.
Prin această decizie s-a statuat că „dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă …nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă”.
Deci, respectiva decizie a fost dată în scopul interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998, adică exact a temeiului legal al pretențiilor ce au fost deduse judecății în cauza de față.
Or, potrivit acestei decizii, beneficiul acordării tichetelor de masă nu este un drept al salariaților, ci doar o vocație ce se poate realiza strict în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație.
În sensul celor de mai sus sunt și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1601/2009.
Cerința existenței în bugetul de venituri și cheltuieli (BVC) al apelantului-pârât a sumelor destinate tichetelor de masă nu este îndeplinită în speță, după cum rezultă din analiza materialului probator administrat în cauză (înscrisuri). De altfel, acest aspect nu este contestat prin cererea de chemare în judecată, fiind motivul pentru care intimatul-pârât a fost în imposibilitate de a acorda tichete de masă.
Dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998, în modul în care au fost interpretate prin Decizia în Interesul Legii nr. 14/2008 și prin Decizia nr. 1601/2009 a Curții Constituționale, au caracter imperativ și de ordine publică.
Date fiind prevederile art. 278 alin. 1 din Codul Muncii, care stabilesc rolul de lege generală (drept comun) a ramurii dreptului civil în raport cu cea a dreptului muncii, în speță devin incidente și dispozițiile art. 11 din Noul Cod Civil, potrivit cu care „nu se poate deroga prin convenții sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică…”.
Ca atare, prevederile art. 93 din CCM aplicabil la nivel de unitate privitoare la acordarea tichetelor de masă pentru salariați trebuie considerate ineficiente și lipsite de efecte juridice, neputându-se deroga printr-un contract (fie el și colectiv) de la dispoziții legale cu caracter de ordine publică.
În același timp, nu se poate omite împrejurare că Legea nr. 142/1998, așa cum relevă și titlul său, se referă la acordarea tichetelor de masă ca bonuri valorice, ele fiind „destinate exclusiv alocației individuale de hrană”. Cu aceste tichete se poate achiziționa doar hrană (adică alimente), iar nu vreun alt tip bunuri, acesta fiind scopul fundamental al actului normativ amintit.
În acest sens, art. 1 alin. 1 prevede foarte clar „salariații… pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă”.
Legea în discuție nu reglementează posibilitatea acordării contravalorii tichetelor de masă în ipoteza în care aceste bonuri valorice nu au putut fi acordate fizic, în materialitatea lor. Nici nu ar fi avut cum să facă acest lucru căci s-ar fi ajuns să se contrazică finalitatea legii, care este aceea a asigurării unei alocații individuale de hrană pentru salariați.
În aceste condiții, nu se poate proceda la acordarea contravalorii tichetelor de masă, câtă vreme angajații nu au decât vocația de a beneficia de aceste tichete ca titluri de valoare, cu care pot achiziționa doar alimente, nu și alte bunuri. Dacă s-ar dispune plata contravalorii tichetelor de masă, nimic nu i-ar împiedica pe salariați să cumpere și alte bunuri cu sumele de bani obținute pe această cale, ajungându-se în acest fel să se înfrângă însăși rațiunea legii și voința puterii legislative.
Cât privește OUG nr. 115/2004, este adevărat că prin dispozițiile art. 23 al acestui act normativ s-a stabilit că „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă”.
Însă, prin art. 15 alin. 1 din OUG nr. 80/2010 se statuează următoarele:
„În anul 2012, instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora”.
Aceste dispoziții au continuat să producă efecte juridice în anul 2013 (art. 9 din OUG nr. 84/2012), în anul 2014 (art. 5 alin. 1 din OG nr. 13/2013), precum și în anul 2015 (art. 8 alin. 4 din OUG nr. 83/2014).
Apelantul-pârât face parte din categoriile de instituții cărora li se aplică normele juridice menționate mai sus, astfel că în perioada 2012-2015 nu era obligat să acorde tichete de masă salariaților săi. Mai precis, S. Județean de Urgență A. este o instituție publică locală care, indiferent de sistemul de finanțare, nu acordă tichete de masă.
Pentru aceste motive, Curtea în temeiul art. 480 alin. (2) C. pr. civ., va admite apelul; va schimba în parte sentința; va respinge ca neîntemeiate pretențiile privind plata contravalorii tichetelor de masă aferente perioadelor 01.04._14 și 01.01._15; va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-reclamat S. „S.” din S. Județean de Urgență A., cu sediul în incinta S. Județean de Urgență A., ., județul Teleorman - în numele membrilor de sindicat B. R., CNP:_ și D. Claudița, CNP:_, împotriva sentinței civile nr.830/11.08.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, ca nefondat.
Admite apelul formulat de apelantul-pârât S. Județean de Urgență A., cu sediul în incinta S. Județean de Urgență A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr.830/11.08.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința apelată.
Respinge pretențiile privind contravaloarea tichetelor de masă pentru intervalul 01.04._14 și 01.01._15 ca neîntemeiate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. H. P. A.
GREFIER,
C. F. C.
Red./P.A/Dact./C.C.
4ex./26.11.2015
Judecător fond – T. N.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
