Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 704/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 704/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 23158/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7302/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 704/2015
Ședința publică de la 25 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. I. N.
Judecător M. G.
Judecător A. C. B.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" SA, împotriva sentinței civile nr.5860 din data de 19.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE - COMERCIAL BUCUREȘTI, în numele și pentru membrii săi de sindicat: V. M., M. O., P. M., F. V., P. I., I. T. ADELIN, R. I., P. G., A. G. A., R. M., S. M. F., G. I., T. N., S. F., B. I., B. M., M. M., N. V. T., N. G., N. G., B. F., C. I., C. U. I., având ca obiect – drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta prin consilier juridic S. L. ce depune delegație la dosar, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Se învederează că la dosar recurenta a depus prin serviciul registratură la data de 18.02.2015 înscrisuri în dovedirea calității de reprezentant, iar la data de 27.01.2015 intimații au depus întâmpinare.
Curtea constată că înscrisurile depuse fac dovada calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs.
Se comunică recurentei un exemplar al întâmpinării.
Recurenta prin consilier juridic invocă excepția lipsei calității de reprezentant a salariatei C. I. care și-a încetat raporturile de muncă cu mult înainte de promovarea acțiunii, precum și excepția autorității de lucru judecat pentru trei salariați, respectiv I. T. Adelin, M. O. și S. M. F., ce au primit drepturile solicitate printr-o hotărâre irevocabilă.
Curtea acordă cuvântul pe excepțiile invocate.
Recurenta, prin consilier juridic, solicită admiterea celor două excepții astfel cum au fost formulate și motivate
Curtea, după deliberare, respinge excepția lipsei calității de reprezentant a Uniunii Sindicale pentru membrul său C. I., având în vedere că la fila 48 dosar fond există dovada împuternicirii pe care această reclamantă a dat-o Uniunii Sindicale pentru exercitarea acțiunii, aspectele susținute pe excepție fiind apărări de fond ce vor fi avute în vedere la soluționarea fondului.
Curtea, în ce privește excepția autorității de lucru judecat urmează a se pronunța o dată cu recursul, motiv pentru care acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurenta, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, arătând că se contestă neexecutarea unor clauze ale contractului de muncă, iar față de prevederile art.268 lit.e din Codul Muncii termenul de prescripției este de 6 luni și nu cel de 3 ani pentru drepturile salariale.
Mai arată recurenta că reclamanții au avut un salariu de bază brut prin negociere, la care au achiesat fără obiecțiuni, iar valoarea salariului în perioada de referință era mult peste valoarea salariului minim invocat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, sub nr._/109/2012, și ulterior pe rolul Tribunalului București, sub nr._ reclamanta U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL BUCUREȘTI, în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acestora la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut în cuantum de 700 lei prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi și sumele efectiv primite pentru perioada octombrie 2009 – decembrie 2010, sume actualizate cu indicele de inflație, la plata dobânzii legale aferente precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.5860 din data de 19.05.2014, pronunțată de Tribunalul București, a fost admisă acțiunea și obligată pârâta la plata către reclamanți a diferențelor rezultate ca urmare a calculării salariului prin raportare la o valoare de 700 lei, în perioada 01.10.2009 – 31.12.2010, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație. Prin aceeași sentință a fost obligată aceeași pârâtă la plata către reclamant a dobânzii legale aferente sumei reprezentând diferențe, calculată de la data de 30.10.2012 până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că
reclamanții sunt angajați ai pârâtei C. Națională de Căi Ferate CFR S.A.
Conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, salariul reclamanților a fost calculat prin raportare la grila de salarizare care prevede pentru clasa I de salarizare un coeficient de ierarhizare cu valoarea de 600 lei.
Potrivit art. 119 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, încheiat la data de 19.12.2007 și înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/24.01.2008, dispozițiile acestuia sunt aplicabile tuturor categoriilor de salariați angajați într-o unitate vizată și acoperită de clauzele acestuia. Conform art. 123 din contract, acesta produce efecte în toate unitățile nominalizate la anexa 5. Din această anexă, pct.3 la contract, reiese că pârâta face parte dintre unitățile la care se aplică CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Astfel, la art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 sunt prevăzuți coeficienții minimi de ierarhizare pentru categoria de salariați, iar la alin. 3 lit. a se prevede că salariul minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede expres că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art. 40 pct. 3 lit. a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv.
Din actul adițional la Contractul colectiv de muncă unic la nivel de unitate pe anul 2007/2008 nr. 1632/29.03.2007, prelungit prin act adițional, rezultă că salariul de bază brut corespunzător coeficientului de ierarhizare 1 a fost de 570 lei și nu de 700 lei, cum se prevedea în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi.
În conformitate cu prevederile art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă: „(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
(2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Art. 37 din Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art. 38 din același act normativ sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.
În același sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
De asemenea, potrivit art. 24 alin.1 din Legea nr. 130/1996, “clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate”.
În toate normele legale menționate se consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin.5 din Constituția României, conform căruia ”Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.
Prin urmare, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractuale colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la momentul analizat în prezenta cauză.
Astfel, contractele colective de muncă se constituiau într-un sistem ierarhic, în vârful căruia se afla contractul colectiv de muncă la nivel național, iar la baza lui, contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.
Având caracter obligatoriu, rezultă că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de ramură, în cazul în care la nivel de unitate, respectiv de grup de unități au fost stabilite drepturi la un nivel inferior, iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale s-a accentuat obligativitatea respectării, în negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate în favoarea salariaților prin dispozițiile legii și prin contractele colective încheiate la nivel superior.
Prin Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și 294/2007, definitive și general obligatorii, s-a statuat: „Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale”.
Având în vedere faptul că prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în cauză, la nivel de ramură) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în cauză, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Chiar dacă nu există o cerere de constatare a nulității clauzelor inferioare din C.C.M. la nivel de unitate față de clauzele din C.C.M la nivel de ramură, tribunalul poate aplica în raporturile dintre părți clauzele superioare din contractele colective de muncă la nivel de ramură în mod direct în cadrul unei acțiuni având ca obiect drepturi salariale.
În consecință, întrucât drepturile salariale ale reclamantei au fost calculate eronat, instanța a obligat pârâta la calcularea și plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariu de bază minim brut în cuantum de 700 lei prevăzut de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi valabil pentru anii 2008-2010 și sumele efectiv primite de către reclamant pentru perioada octombrie 2009- decembrie 2010.
Actualizarea cu indicele de inflație constituie o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda urmărește acoperirea beneficiului nerealizat.
În consecință, în scopul reparării integrale a prejudiciului, instanța a obligat pârâtele la plata sumei reprezentând actualizare cu indicele de inflație, raportat la debitul principal.
Dobânda reprezintă câștigul, folosul ori profitul pe care l-ar fi obținut reclamanții din utilizarea banilor si este datorata conform art. 1073, 1082, 1084 C.civ. raportate la art. 1088 C.civ. care stabilește ca ,,La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate; Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Față de aceste dispoziții legale, pârâta este obligată să achite reclamantei dobânda legală aferentă debitului stabilit prin prezenta sentință civilă, calculată de la data de 30.10.2012 (data la punerii în întârziere prin formularea cererii de chemare în judecată) până la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal și motivat, pârâta C. națională de Căi Ferate „CFR” - SA, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 teza a doua cu aplicarea art.3041 din Codul de procedură civilă, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii pretențiilor acordate de prima instanță în principal, ca inadmisibile și în subsidiar ca neîntemeiate.
Se arată în fapt că, față de termenul de introducere al acțiunii, invocă excepția prescrierii dreptului material la acțiune având în vedere prevederile Legii 53/2003 art. 268 alin 1 punctul e) "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e} În termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. În cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. "
Din studiul cererii de chemare în judecată rezultă că obiectul solicitărilor formulate de către reclamanta îl constituie plata unor drepturi prevăzute în contracte colective de muncă încheiate la nivel de unitate să ramura transporturi.
Din perspectiva prevederilor legale stabilite la art. 268 (1) lit. e) din Legea 53/2003 - Codul muncii. republicata. cu modificările și completările ulterioare. dreptul material la acțiune al reclamantei privind pretențiile ce (ac obiectul cauzei s-a prescris.
În aceste condiții, drepturile salariale solicitate, anterioare perioadei de șase luni față de data înregistrării acțiunii la tribunal sunt prescrise având în vedere că termenul prevăzut de codul muncii la art. 268 (1) lit. e) a fost depășit, iar acțiunea este supusă decăderii fiind aplicabile prevederile art. 185 Cod de
Cum reclamanta critică neexecutarea Contractului Colectiv de muncă, este evident că în cazul drepturilor solicitate termenul de prescripție este cel prevăzut la art. 268 alin. (1) pct. e) din codul muncii adică șase luni de la nașterea dreptului la acțiune.
Prin urmare este inadmisibil ca legiuitorul să fi prevăzut două termene de prescripție pentru același obiect. În opinia noastră termenul de prescriere de trei ani se referă la drepturi salariale ce au ca izvor contractul individual de muncă, iar termenul de prescripție de șase luni se referă la drepturi ce au ca izvor Contractul Colectiv de Muncă.
Luând în considerare toate cele învederate mai sus consideră că toate drepturile solicitate de reclamanta au ca temei Contractul Colectiv de Muncă, iar în acest caz termenul de prescripție fiind de șase luni, rezultă că acțiunea este tardiv introdusă.
Pe fondul cauzei se arată că acțiunea este inadmisibila din perspectiva faptului că salariul de bază a fost negociat iar salariații și-au dat consimțământul cu privire la valoarea lui prin semnarea, în perioada de referință. a actului adițional la CIM.
Prin urmare, cererea reclamantei de acordare a unor diferențe la salariul de bază pentru membrii de sindicat este total neîntemeiata și nejustificată având în vedere că aceștia au semnat CIM și toate actele adiționale aferente fără obiecțiuni în ceea ce privește salariul.
Astfel, prin acte adiționala la CIM fiecărui reclamant i s-a stabilit un salariu de bază brut prin negociere, salariu la care a achiesat fără obiecțiuni.
Mai mult decât atât, valoarea salariului avut de reclamanți în perioada de referință este mult peste valoarea salariului minim invocat.
De asemenea, la salariul de bază lunar stabilit prin negociere se adaugă și sporurile prevăzute în actele adiționale la CIM sus-menționate, astfel încât se poate concluziona că venitul brut lunar al salariaților în cauză depășește cu mult salariul minim prevăzut în hotărârile de guvern menționate.
Consideră că acordul de semnare a actului adițional în care s-a stabilit salariul reclamantului a fost liber exprimat astfel încât nu se justifica atitudinea manifestată în formularea acțiunii.
Situația juridică salariala a reclamanților a fost guvernată de prevederile contractelor colective de muncă la nivel de unitate, contracte înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă București, fără obiecțiuni.
Învederează instanței de judecată că, în perioada 01.09._11 în care reclamanții soli cită diferența de drepturi salariale, diferența rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008-2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și anexei 1 din C.C.M. la nivel de C.N.C.F. "C.F.R." S.A., au existat la C. Națională de Căi Ferate CFR S.A. contracte colective de muncă valabil încheiate la nivel de unitate pe anii 2009/2010 și 2010/2011 ale căror prevederi au fost obligatorii pentru părți conform dispozițiilor art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamanților, în vigoare în perioada de referință.
Aceste contracte colective de muncă încheiate la nivel de unitate au fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă București fără obiecțiuni.
Solicită să se rețină că ITM în conformitate cu prevederile legale incidente în cauza au obligația de a verifica înainte de înregistrare îndeplinirea condițiilor legale, iar în cazul în care acestea au fost încheiate fără respectarea dispozițiilor legale sunt restituite semnatarilor pentru îndeplinirea acestora.
Câtă vreme aceste contracte colective nu au fost restituite de către ITM pentru neîndeplinirea condițiilor legale. prezumția legală în sensul că salariul de bază al reclamanților depășește minimul salariului de bază prevăzut în CCM la ramura nu poate fi răsturnată întrucât venitul brut lunar al reclamanților depășește salariul minim prevăzut în CCM la ramura transporturi. fiind menționat în actele adiționale pe care aceștia le-au semnat fără obiecțiuni.
Pe de alata parte, contractele colective de muncă la nivel de unitate aplicabile pentru anii 2009-2010 și 2010-2011 au fost încheiate cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv cu respectarea Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional nr. 629/28.12.2010 până la data de 31.01.2011. Prin urmare, salariile de bază lunare stabilite prin contractul individual de muncă al reclamanților se încadrează atât în prevederile CCM încheiat la nivel de unitate, cât și prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare.
Mai mult, prin C.C.M. la nivel de C.N.C.F. "C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare, și mai mult clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilata cu salariul minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. pe Ramura Transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Prin urmare, în raport de CCM încheiat la nivel de unitate, salariul de bază brut al reclamanților s-a calculat prin aplicarea coeficientului corespunzător clasei de salarizare la salariul minim stabilit pe unitate, iar salariul de bază brut astfel rezultat depășește cu mult salariul de bază brut stabilit la nivel de ramura transporturi.
Prin urmare cererea reclamanților de plată a acestor drepturi bănești prin raportare la nivelul salariului minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. pe Ramura Transporturi este neîntemeiată.
Atât contractul individual de muncă cât și contractul colectiv de muncă reprezintă convenții de muncă părțile fiind patronii și salariații. Contractul colectiv are o valoare normativă.
Pentru a fi aplicat într-un raport juridic concret, contractul colectiv de muncă implică în mod necesar existența unui contract individual de muncă din care să izvorască acest raport juridic.
Contractele individuale concretizează, în măsură necesară, drepturile și obligațiile părților, prevăzute nu numai de lege, dar și de contractul colectiv.
Pe cale de consecință, salariu fiind un drept de natura consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru anii 2009, 2010 și 2011 au existat încheiate la nivel de unitate contracte colective de muncă, unde în Anexa 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare cât și nivelul celorlalte clase considerăm că înlocuirea acestei grile pentru unii salariați este netemeinica și nelegala.
Câtă vreme raporturile de muncă dintre reclamanți și recurentă se realizează în temeiul unui contract individual de muncă semnat fără obiecțiuni și care nu a fost modificat ori anulat, iar recurenta a plătit acestora salariile la care s-a obligat, neavând alte datorii către aceștia, solicită să se rețină că în speță sunt incidente și prevederile art. art. 1470 noul cod civil care statuează ca "orice plată presupune o datorie" (1092 vechiul cod civil "orice plată presupune o datorie").
În aceste împrejurări, solicită instanței să rețină că nu se poate aprecia asupra nerespectării salariului de bază brut la ramura, câtă vreme reclamanților nu le-au fost plătite salarii mai mici decât cele stabilite la acest nivel.
Pe de alta parte, o instanță de judecată nu poate interveni, nu poate limita principiul libertății de voință a părților, atunci când această libertate a părților se manifestă cu respectarea dispozițiilor legale.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de judecată din 25.02.2015 recurenta pârâta, în temeiul art. 306 Cod procedură civilă a invocat excepția autorității de lucru judecat în ceea ce îi privește pe reclamanții I. T. Adelin, M. O. și S. M. F., față de sentința civilă nr. 9885/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar nr._/109/2012.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr._/109/2012 reclamantul Sindicatul Liber Unit din Regulatorul MC RC Pitești a solicitat în numele membrilor de sindicat I. T. Adelin, M. O. și S. M. F. obligarea pârâtei C. Națională de Căi Ferate CFR SA la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin.3 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 01.01._10, actualizate cu indicele de inflație și dobândă legală.
Demersul judiciar al membrilor de sindicat a fost admis prin sentința civilă nr. 9885/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar nr._/109/2012, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 610/17.03.2014 a Curții de Apel Pitești, prin respingerea recursului în ceea ce îi privește pe acești membri de sindicat.
Prin acțiunea dedusă judecății, intimații reclamanți I. T. Adelin, M. O. și S. M. F. au solicitat obligarea recurentei pârâte C. Națională de Căi Ferate CFR SA la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin.3 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 01.10._10, actualizate cu indicele de inflație și dobândă legală.
Instanța de fond a admis acțiunea, apreciind că reclamanții au dreptul, începând cu 1.10.2009, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază minim brut de 700 lei conform art. 41 alin.3 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Cu titlul prioritar, Curtea va analiza excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu față de sentința civilă nr. nr. 9885/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar nr._/109/2012, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 610/17.03.2014 a Curții de Apel Pitești, reținând că, atât în practica instanțelor, cât și în doctrină, această excepție este destinată să asigure stabilitatea raporturilor juridice și să dea eficiență întregii activități judiciare.
Excepția invocată este atât o prezumție legală absolută irefragabilă, potrivit art. 1201 Cod civil dar și excepție procesuală de fond, peremptorie și absolută, prevăzută de art. 166 Cod procedură civilă, ambele fiind instrumente juridice menite să servească instituția puterii lucrului judecat care are la bază două reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată și aceea că o soluție cuprinsă într-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul și ea nu trebuie să fie contrazisă printr-o altă hotărâre.
Puterea lucrului judecat are o dublă funcție: pozitivă, în sensul că partea care a câștigat procesul se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea definitivă într-o nouă judecată, fără ca această instanță să mai poată lua în discuție existent, dreptului și o funcție negativă, care presupune că partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu.
Elementele lucrului judecat, care-i determină și efectele, rezidă din dispozițiile art. 1201 Cod civil, text ce se referă la tripla identitate, de părți (eadem conditio personarum) obiect (eadem res) și cauză (eadem causa).
Or, este unanim admis în doctrină și în practica instanțelor că, pentru a exista autoritate de lucru judecat, nu este necesar ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, sau calitățile părților să fie aceleași, fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte, este identic.
În ce privește condiția identității de părți, ea se constată a fi întrunită, atât recurenta pârâtă cât și intimații salariați I. T. Adelin, M. O. și S. M. F. participând la judecata finalizată prin sentința civilă nr. nr. 9885/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar nr._/109/2012, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 610/17.03.2014 a Curții de Apel Pitești. Faptul că în dosarul precedent a figurat în calitate de reclamant Sindicatul Liber Unit din Regulatorul MC RC Pitești nu prezintă nici un fel de relevanță față de împrejurarea că acțiunea nu a vizat realizarea unui interes personal al sindicatului, ci valorificarea drepturilor salariale datorate de angajator salariaților, membri de sindicat.
În ceea ce privește obiectul acțiunii, Curtea reține că în sfera acestei noțiuni se include atât obiectul material (drepturile bănești), cât și dreptul subiectiv ce poartă asupra obiectului (dreptul la recalcularea salariului).
Or, ambele acțiuni formulate de către reclamanții I. T. Adelin, M. O. și S. M. F. au avut același obiect, respectiv plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin.3 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 01.10._10, actualizate cu indicele de inflație și dobândă legală..
În ceea ce privește cauza raportului juridic, Curtea reține că trebuie înțeleasă ca fapt juridic ori material ce constituie temeiul legal al beneficiului cerut. Cum calculul drepturilor salariale în ambele acțiuni a fost solicitat a fi analizat prin raportare la art. 41 alin.3 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, aceasta ultimă condiție impusă de art. 1201 Cod civil e îndeplinită.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite excepția autorității lucrului judecat pentru intimații reclamanți I. T. ADELIN, M. O. ȘI S. M. F. și va respinge acțiunea formulată de aceștia ca fiind inadmisibilă, efect al excepției admise.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Codul de procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Deși recurenta-pârâtă indică dispozițiile art.304 pct. 8 și 9 din codul de procedură civilă drept temei al recursului formulat împotriva sentinței de fond, nu au dezvoltat critici concrete care să susțină o eventuală nelegalitate a hotărârii pentru interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, prin schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În atare situație, Curtea va analiza recursul în limitele statuate de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, susținerile recurentei asupra excepției prescripției dreptului la acțiune și asupra obligării la plata drepturilor salariale vizând temeiul legal al hotărârii, pronunțarea acesteia cu aplicarea greșită a normelor de drept incidente în pretențiile deduse judecății.
Cu titlu prealabil, Curtea va analiza critica formulată de recurenta pârâtă cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând incidența reglementării prevăzute de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, potrivit căreia dreptul la acțiune privind plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat se prescrie în trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Drepturile pretinse de intimatul reclamant, chiar dacă se regăsesc în contractul colectiv de muncă, fac parte din categoria drepturilor salariale individuale ale salariaților care nu au caracter de drepturi colective, astfel că nu sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni, prevăzut de art.268 lit. e din Codul muncii, republicat, aplicabil unei alte situații juridice, atunci când se pune problema executării sau neexecutării contractului colectiv de muncă sub alte aspecte decât drepturile bănești recunoscute salariatului prin negocierile dintre partenerii sociali.
Obiectul litigiului vizează diferențele de drepturi salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă și neplătite de către recurenta pârâtă, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii pentru drepturile salariale aferente perioadei 01.10._10, nu este împlinit prin raportare la data înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului Argeș (30.10.2012), astfel că excepția prescripției dreptului material la acțiune pe aceste capete de cerere este nefondată.
În ce privește criticile aduse fondului pretențiilor, Curtea reține că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, în conformitate cu prevederile art.41 alin.3 lit.b din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, au obligația de a lua ca bază de la care pornesc negocierile pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul nivel de grup de unități și unitate, valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi.
Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, potrivit art.41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramură transporturi valabil pentru anii 2008-2010, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Recurenta a confirmat faptul că a folosit un algoritm de calcul diferit, stabilit prin CCM la nivel de grup de unități, utilizând la stabilirea salariilor minime brute din unitate ca sistem de referință valoarea de 570 lei (respectiv 600 lei) pentru salariul minim de bază, iar nu valoarea de 700 lei, susținând că acest CCM la nivel de ramură nu i se aplică, întrucât CCM la nivel de unitate/grup de unități, ca rezultat al negocierii între partenerii sociali, a înlăturat de la aplicare dispozițiile CCM la nivel de ramură.
Apărarea recurentei, potrivit căreia că s-ar aplica cu prioritate CCM la nivel de unitate/grup de unități, indiferent de clauzele acestuia, nu poate fi reținută de Curte, întrucât legea impune fără echivoc obligația, pentru partenerii sociali, să respecte drepturile cu caracter mai favorabil stabilite în CCM la nivel superior, indiferent de împrejurarea ca la nivel de unitate este sau nu încheiat un contract colectiv de muncă.
CCM la nivel de unitate/grup de unități se aplică cu prioritate numai în situația în care la nivel superior sunt reglementate drepturi cu caracter minimal, iar la nivel de unitate sunt acordate drepturi mai favorabile, în sens contrar, sunt aplicabile cele de la nivel superior.
De altfel, art. 57 alin. 4 Codul muncii, în forma în vigoare la data executării contractului, prevede explicit că în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.
Prin urmare, clauza mai favorabilă cu privire la salariul minim de 700 lei din CCM la nivel de ramură se aplică de drept, prin efectul legii, fără a fi necesar a se obține în prealabil nulitatea clauzei cu forță juridică inferioară.
Nu s-ar putea reține că prevederile Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 se aplică numai unităților care nu au încheiat Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, întrucât art. 247 Codul muncii nu poate fi interpretat restrictiv, ci dimpotrivă, se completează cu situația în care norma favorabilă din Contractul colectiv de muncă la nivel superior înlătură de la aplicare pe cea de le nivel inferior.
Așadar, Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 se aplică și unităților care au încheiat Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în privința dispozițiilor mai favorabile.
În condițiile în care Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 constituie legea părților, de la care nu se poate deroga decât printr-un act juridic cu forță egală, diminuarea nivelului salariului minim brut pe unitate nu poate fi considerată ca fiind în conformitate cu dispozițiile legale în materie.
Ca atare, prima instanță a reținut judicios că dispozițiile mai favorabile din contractele colective de muncă la nivel superior se aplică cu prioritate față de cele la nivel inferior, acest principiu fiind reglementat atât în cuprinsul art. 238 alin. 1 Codul muncii, cât și prin art. 8 alin. 2 din Legea nr.130/1996, astfel ”prin contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
Curtea reține fondate susținerile recurentei prin care se tinde la netemeinicia acțiunii formulată de reclamant în numele membrei de sindicat C. I., față de împrejurare că raporturile de muncă ale acestei cu societatea angajatoare au încetat la data de 02.08.2010. În aceste condiții, pentru perioada 01.08 -31.12.2010 nefiind făcută dovada existenței unui contract individual de muncă, fostul salariat nu mai poate pretinde diferențe de drepturi salariale, decurgând din calitatea de angajat.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va respinge cererea formulată de reclamant pentru membra de sindicat C. I. pentru diferențele de drepturi salariale ulterioare date de 01.08.2010 ca fiind neîntemeiate, menținând restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția autorității lucrului judecat pentru intimații reclamanți I. T. ADELIN, M. O. ȘI S. M. F..
Admite recursul formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" SA, împotriva sentinței civile nr.5860 din data de 19.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE - COMERCIAL BUCUREȘTI, în numele și pentru membrii săi de sindicat V. M., M. O., P. M., F. V., P. I., I. T. ADELIN, R. I., P. G., A. G. A., R. M., S. M. F., G. I., T. N., S. F., B. I., B. M., M. M., N. V. T., N. G., N. G., B. F., C. I., C. U. I.,
Modifică în parte sentința recurată.
Respinge cererea formulată de reclamant în numele membrilor de sindicat I. T. ADELIN, M. O. ȘI S. M. F., ca inadmisibilă, efect al autorității de lucru judecat.
Respinge cererea formulată de reclamant pentru membra de sindicat C. I. pentru diferențele de drepturi salariale ulterioare date de 01.08.2010 ca fiind neîntemeiate.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
P. I. M. G. A. C.
N. B.
Grefier,
M. P.
red.: G.M./03.03.2015
tehnored.: S.Ș./2 ex./27.02.2015
Jud. fond: B. E. D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 705/2015.... → |
|---|
