Obligaţie de a face. Decizia nr. 1330/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1330/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 14681/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 754/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1330
Ședința publică de la 30 aprilie 2015
Curtea constituită din
PREȘEDINTE – D. A. T.
JUDECĂTOR – A. I. C.
JUDECĂTOR – M. C.
GREFIER - I. L. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA împotriva sentinței civile nr._/05.11.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Social, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București, în numele și pentru membrii săi: C. G., B. V., B. V., I. D., T. C., N. I., T. N., G. Y. G., C. A. și C. R., pe fond cauza având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă prin consilier juridic, d-nul E. D., cu delegație de reprezentare atașată la fila 25 dosar, lipsind intimata-reclamantă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, depune la dosar dovada mandatului acordat pârâtei Sucursala de Transport Feroviar de Călători București pentru a formulat calea de atac în numele SNTFC Călători SA.
Curtea, văzând excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei invocată de intimată, având în vedere motivele invocate în susținere, o va respinge ca neîntemeiată, constatând că cererea de recurs a fost formulată de „societatea mamă” CNCF „CFR” SA, pârâtă în dosarul de fond, iar directorul Regionalei CF București a semnat cererea ca reprezentant al societății recurente.
Curtea, nemaifiind alte excepții, cereri de formulat ori probe de administrat, constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta, prin consilier juridic, pune concluzii de admitere a recursului, astfel cum a fost formulat, pentru motivele pe larg expuse în cuprinsul cererii de recurs.
Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra recursului formulat.
CURTEA,
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/05.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată; s-a admis acțiunea formulată de reclamanta U. S. Libere Feroviare Mișcare-Comercial București - în numele și pentru membrii săi în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Căi Ferate "CFR" SA; a fost obligată parata să plătească reclamanților, diferențele dintre de drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada octombrie_10, actualizate cu rata inflației, la data plății efective; de asemenea a obligat pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenței fiecărei obligații de plată a drepturilor salariale și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, s-a prevăzut un salariu de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008, negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, în valoare de 700 lei, stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Ulterior, a fost încheiat contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 la nivel de unitate, prin care s-a prevăzut un salariu de bază brut corespunzător clasei de salarizare 1, în cuantum de 570 lei. Totodată, prin actul adițional nr. 1708/21.04.2010, s-a prevăzut un salariu de bază brut corespunzător clasei de salarizare 1, în cuantum de 600 lei.
Această împrejurare nu determină însă inaplicabilitatea prevederilor CCM Unic la Nivel de R. Transporturi deoarece contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură are forță juridică superioară în raport de contractele colective încheiate la nivel inferior.
În acest sens, statuează și dispozițiile art. 8 alin. 2-4 din Legea 130/1996, în vigoare la momentul încheierii contractului colectiv de muncă.
Prin urmare, contractul colectiv de muncă are caracter obligatoriu numai dacă este încheiat cu respectarea legii, or, în cauza de față, contractul colectiv încheiat la nivel de unitate nesocotește clauzele cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, neputând produce efecte juridice în relațiile dintre părți.
În concluzie, ținând seama de dispozițiile art.11 din Legea nr.130/1996, Tribunalul a reținut faptul că pârâta trebuia să respecte clauzele CCM Unic la nivel de ramură referitoare la nivelul salariului de bază minim brut în negocierea contractului colectiv la nivel de unitate.
În ceea ce privește aplicabilitatea CCM Unic la nivel de ramură, Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 4 alin. 1 din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, conform cărora acesta se aplică până la 31.12.2010 și că, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, atunci valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamanților, diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada octombrie_10, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Totodată, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului în materia răspunderii contractuale și ținând seama de dispozițiile art.1535 Noul cod civil potrivit cărora în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenței fiecărei obligații de plată a drepturilor salariale și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal recurenta-pârâtă C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA.
Prin motivele de recurs formulate a arătat că în mod greșit, instanța de fond a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamanților.
Față de termenul de introducere al acțiunii, recurenta a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune având în vedere prevederile Legii 53/2003 art. 268 alin 1 punctul e) .
Din studiul cererii de chemare în judecată rezulta că obiectul solicitărilor formulate de către reclamanta îi constituie plata unor drepturi prevăzute în contracte colective de munca încheiate la nivel de unitate să ramura transporturi.
Din perspectiva prevederilor legale stabilite la art. 268 (1) lit.e) din Legea 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificările și completările ulterioare, dreptul material la acțiune al reclamantei privind pretențiile ce fac obiectul cauzei s-a prescris.
În aceste condiții, drepturile salariale solicitate, anterioare perioadei de șase luni fată de data înregistrării acțiunii la tribunal sunt prescrise având în vedere că termenul prevăzut de codul muncii la art. 268 lit. e) a fost depășit, iar acțiunea este supusă decăderii fiind aplicabile prevederile art. 185 Cod de procedură civilă.
Cum reclamanta critica neexecutarea Contractului Colectiv de muncă, este evident că în cazul drepturilor solicitate termenul de prescripție este cel prevăzut la art. 268 alin. (1) pct. e) din Codul muncii adică șase luni de la nașterea dreptului la acțiune.
Prin urmare este inadmisibil ca legiuitorul să fi prevăzut două termene de prescripție pentru același obiect. În opinia recurentei termenul de prescriere de trei ani se referă la drepturi salariale ce au ca izvor contractul individual de muncă, iar termenul de prescripție de șase luni se referă la drepturi ce au ca izvor Contractul Colectiv de Muncă.
Luând în considerare toate cele învederate mai sus considerăm ca toate drepturile solicitate de reclamanta au ca temei Contractul Colectiv de Muncă, iar în acest caz termenul de prescripție fiind de șase luni, rezulta că acțiunea este tardiv introdusă prin raportare la prevederile art.268 alin.1 pct. d din codul muncii, motivat de faptul că C.C.M. la Nivel de C.N.C.F. „C.F.R." S.A 2009-2010 a expirat iar, cererea reclamanților a fost introdusă în 24.12.2013
Recurenta a solicitat instanței să admită excepția invocată și pe cale de consecința să respingeți pretențiile reclamanților pentru perioada octombrie_10.
În mod gresii instanța de fond nu a avut în vedere cele învederate de societate cu privire la faptul că acțiunea reclamanților este inadmisibilă pentru diferențele de drepturi calculate în raport de salariu minim brut stabilit în CCM la Nivel de Ramura Transporturi, din perspectiva faptului că salariul de bază a fost negociat iar salariații și-au dat consimțământul cu privire la valoarea lui prin semnarea, în perioada de referința, a actului adițional la CIM.
Prin urmare, cererea reclamanților de acordare a unor diferențe la salariul de bază pentru membrii de sindicat este total neîntemeiata și nejustificata având în vedere că aceștia au semnat CIM și toate actele adiționale aferente fără obiecțiuni în ceea ce privește salariul,
Astfel, prin acte adiționala la C.l.M. al fiecărui reclamant, s-a stabilit un salariu de baza brut prin negociere. salariu la care a achiesat fără obiecțiuni.
Mai mult decât atât, valoarea salariului avut de reclamanți în perioada de referința este mult peste valoarea salariului minim invocat.
De asemenea, la salariul de baza lunar stabilit prin negociere se adaugă și sporurile prevăzute în actele adiționale ia CIM sus-menționate, astfel încât se poate concluziona că venitul brut lunar al salariaților în cauza depășește cu mult salariul minim prevăzut în hotărârile de guvern menționate.
Recurenta a considerat ca acordul de semnare a actului adițional în care s-a stabilit salariul reclamantului a fost liber exprimat astfel încât nu se justifica atitudinea manifestată în formularea acțiunii.
Situația juridică salariata a reclamanților a fost guvernată de prevederile contractelor colective de muncă la nivel de unitate, contracte înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Munca București, fără obiecțiuni.
De asemenea, recurenta a învederat instanței de judecată ca, în perioada 01.09._10 în care reclamanții solicită diferența de drepturi salariale, diferența rezultată dintre salariul de baza minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008-2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și anexei 1 din C.C.M. la nivel de C.N.C.F. „C.F.R." SA, au existat la C. Națională de Căi Ferate CFR SĂ contract colectiv de munca valabil încheiat la nivel de unitate pe anii 2009/2010 ale căror prevederi au fost obligatorii pentru părți conform dispozițiilor art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamanților, în vigoare în perioada de referința.
Acest contract colectiv de munca încheiate la nivel de unitate a fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Munca București fără obiecțiuni.
Recurenta a solicitat instanței să rețină că ITM în conformitate cu prevederile legale incidente în cauză au obligația de a verifica înainte de înregistrare îndeplinirea condițiilor legale, iar în cazul în care acestea au fost încheiate fără respectarea dispozițiilor legale sunt restituite semnatarilor pentru îndeplinirea acestora.
Câtă vreme aceste contracte colective nu au fost restituite de către ITM pentru neîndeplinirea condițiilor legale, prezumția legală în sensul că salariul de bază al reclamanților depășește minimul salariului de baza prevăzut în CCM la ramura nu poate fi răsturnata întrucât venitul brut lunar al reclamanților depășește salariul minim prevăzut în CCM la ramura transporturi, fiind menționat în actele adiționale pe care aceștia le-au semnat fără obiecțiuni.
Pe de alata parte, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009-2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv cu respectarea Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional nr. 629/28.12.2010 până la data de 31.01.2011. Prin urmare, salariile de bază lunare stabilite prin contractul individual de muncă al reclamanților se încadrează atât în prevederile CCM încheiat la nivel de unitate, cât și prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare.
Mai mult, prin CCM. la nivel de C.N.C.F. „C.F.R." S.A. și CCM. la Nivel de G. de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare, și mai mult clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilata cu salariul minim de 700 lei prevăzut de CCM pe Ramura Transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Prin urmare, în raport de CCM încheiat la nivel de unitate, salariul de baza brut al reclamanților s-a calculat prin aplicarea coeficientului corespunzător clasei de salarizare la salariul minim stabilit pe unitate, iar salariul de baza brut astfel rezultat depășește cu mult salariul de baza brut stabilit la nivel de ramura transporturi.
Prin urmare cererea reclamanților de plată a acestor drepturi bănești prin raportare la nivelul salariului minim de 700 lei prevăzut de CCM. pe Ramura Transporturi este neîntemeiată.
Atât contractul individual de muncă cât și contractul colectiv de munca reprezintă convenții de munca părțile fiind patronii și salariații. Contractul colectiv are o valoare normativă.
Pentru a fi aplicat într-un raport juridic concret, contractul colectiv de muncă implică în mod necesar existența unui contract individual de munca din care să izvorască acest raport juridic.
Contractele individuale concretizează, în măsura necesară, drepturile și obligațiile parților, prevăzute nu numai de lege, dar și de contractul colectiv.
Pe cale de consecința, salariu fiind un drept de natura consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru anii 2009, 2010 au existat încheiate la nivel de unitate contracte colective de muncă, unde în Anexa I s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare cât și nivelul celorlalte clase considerăm că înlocuirea acestei grile pentru unii salariați este netemeinica și nelegala.
Prin urmare, având în vedere că, așa cum a arăta și mai sus, CCM-urile încheiate la nivel de unitate au fost înregistrate de ITM fără obiecțiuni și ținând cont de faptul că salariul de baza brut al reclamanților, stabilit inițial prin negociere colectivă și ulterior prin negociere individuală, a fost stabilit prin încheierea unor acte adiționale la CIM.
Fără obiecțiuni, recurenta a solicitat instanței să rețină ca în cauză sunt incidente dispozițiile art. 37, art. 229 alin. 4 din Codul muncii și art. 1270 alin. 1 Cod civil art. 41 alin. 5 din Constituție i.
Câtă vreme raporturile de munca dintre reclamanți și recurentă se realizează în temeiul unui contract individual de munca semnat fără obiecțiuni și care nu a fost modificat ori anulat, iar societatea a plătit acestora salariile la care s-a obligat, neavând alte datorii către aceștia, în speța sunt incidente și prevederile art. art. 1470 Noul cod civil care statuează a ca "orice plată presupune o datorie" (1092 Vechiul cod civil "orice plată presupune o datorie").
În aceste împrejurări recurenta a solicitat instanței să rețină că nu se poate aprecia asupra nerespectării salariului de baza brut la ramura, câtă vreme reclamanților nu le-au fost plătite salarii mai mici decât cele stabilite la acest nivel.
Pe de alata parte, o instanța de judecată nu poate interveni, nu poate limita principiul libertății de voința a parților, atunci când această libertate a parților se manifesta cu respectarea dispozițiilor legale.
Pe cale de consecința, recurenta a solicitat instanței să rețină că nu exista temei legal pentru acordarea drepturilor bănești solicitate și să admită recursul astfel cum a fost formulat.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea găsește recursul formulat ca nefiind fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Curtea nu poate reține susținerile recurentei pe aspectul prescripției extinctive a dreptului la acțiune, în mod corect prima instanță respingând respectiva excepție, deoarece pretențiile reclamanților au ca obiect plata unor diferențe de drepturi salariale, astfel încât cauza pretențiilor formulate este răspunderea contractuală. Sumele respective sunt solicitate în baza contractului individual de muncă al salariatului și în baza convenției colective.
Potrivit articolului 160 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Pretențiile reclamanților sunt aferente anilor 2009-2010, motiv pentru care în cauză sunt aplicabile și dispozițiile Contractului colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010.
In temeiul art. 41 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel N., adaosurile la salariul de baza sunt:
a) Adaosul de acord;
b) Premiile acordate din fondul de premiere calculate . minim 1,5% din fondul de salarii realizat lunar si cumulat;
c) Alte adaosuri convenite la nivelul unităților si instituțiilor;
Drepturile cu privire la care s-a invocat excepția prescripției extinctive sunt prevăzute in contractul colectiv de munca la nivel de unitate .
În raport de dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii în redactarea anterioară republicării, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Nu pot fi primite de către Curte susținerile recurentei in sensul ca sunt aplicabile in cauza prevederile art. 268 alin.1) lit.e) din Codul muncii, care fixează un termen de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului material la acțiune in considerarea faptului ca modul de calcul al drepturilor salariale și dreptul la plata diferențelor este prevăzut in contractul colectiv de munca.
Pretențiile reclamanților au incontestabil semnificația unor drepturi salariale, întrucât sunt plătite în executarea unui raport de muncă si in considerarea calității intimaților-reclamanți de salariați al recurentei-pârâte, indiferent de izvorul lor, deci chiar dacă acestea sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă. Aceasta soluție se impune întrucât textul legal anterior enunțat nu impune pentru drepturile in raport cu care instituie un termen de prescripție de 3 ani, ca ele să decurgă din lege, cu excluderea drepturilor salariale de origine contractuală.
Din această perspectivă, termenul de prescripție de 6 luni este stipulat de art. 268 alin.1 lit.e) din Codul muncii pentru alte situații de neexecutare a contractului colectiv de muncă decât cele care beneficiază de reglementare expresă prin textele anterioare, cum este cazul drepturilor evaluabile în bani datorate ca echivalent al muncii prestate.
Nu se poate vorbi de incidența în cauză a art. 185 Cod de procedură civilă, motiv pentru care vor fi înlăturate susținerile recurentei în snsul că acțiunea este supusă decăderii. Se face confuzie între decădere și prescripția extinctivă dreptului material la acțiune, sancțiunea neexercitării în termen a dreptului la acțiune fiind prescripția.
Cum cererea reclamanților a fost formulată înainte de împlinirea termenului de prescripție de 3 ani raportat la datele la care s-a născut dreptul la acțiune pentru acordarea drepturilor ce fac obiectul acțiunii, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a constat că dreptul la acțiune în privința acestor sume nu este prescris.
În ceea ce privește fondul cauzei, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, potrivit art.241 alin.1 lit.c din Codul muncii, în varianta aplicabilă anterior republicării și art.11 alin.1 lit.c) din Legea nr.130/1996 sub imperiul căreia s-a încheiat, produce efecte pentru toți salariații încadrați in toate unitățile din ramura transporturi pentru care a fost negociat.
În cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitățile componente ale acestora se stabilesc și se precizează de către părțile care negociază contractul colectiv de muncă, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
Din coroborarea dispozițiilor legale invocate, Curtea constata ca, in cazul contractelor colective de munca încheiate nivel de grup de unități și la nivelul ramurilor de activitate, clauzele negociate sunt aplicabile doar in unitățile expres prevăzute in cadrul acestor contracte.
In aceste condiții, dispozițiile art.239 Codul muncii, care reprezintă dreptul comun in raport cu legea speciala, respectiv Legea nr.130/1996, dispoziții aplicabile, trebuie interpretate in sensul ca prevederile contractului colectiv de muncă la nivelul ramurilor de activitate produc efecte pentru toți salariații din unitățile in care se aplica clauzele negociate, expres prevăzute in contract, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate.
In mod constant, atât doctrina, cat si jurisprudența au apreciat ca efectele contractelor colective de munca la nivel de ramura de activitate se produc pentru toți salariații, indiferent de afiliere, încadrați la angajatorii la care se refera aceste contracte, unitățile trebuind sa fie expres menționate in contract ca fiindu-le aplicabil.
Potrivit art.3 al.1 din Contractului înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/24.01.2008, clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.
Potrivit art.123 din aceeași convenție, prezentul contract colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi produce efecte după cum urmează: 1. în toate unitățile nominalizate în anexa nr. 5;
2. în toate unitățile din ramura transporturi și activități conexe, conform art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996.
Din anexa 5 la Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/24.01.2008, Curtea constată că recurenta se regăsește printre unitățile expres menționate în care se aplică, potrivit art.123, prevederile respectivei convenții.
Potrivit art. 8 alin.(2) din Legea nr. 130/1996, contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Mai mult, dispoziții referitoare la caracterul minimal al drepturilor prevăzute în favoarea salariaților se regăsesc și în convenția colectivă la nivel de ramură. Astfel, potrivit art.113 al.3, drepturile prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă sunt considerate minime, de la nivelul cărora începe negocierea contractelor colective de muncă la celelalte niveluri, cu excepția celor care sunt stabilite în cuantum fix sau maxim. În același sens sunt și prevederile art.114, potrivit cărora drepturile prevăzute în contractele individuale de muncă nu pot fi stabilite sub nivelul celor adoptate prin prezentul contract colectiv de muncă și, după caz, ale celor încheiate la nivel inferior acestuia. Pentru începerea negocierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, angajatorul va lua ca bază de negociere prezentul contract colectiv de muncă publicat în Monitorul Oficial
Aceste dispoziții trebuiau să fie avute în vedere și în cazul contractului colectiv la nivel de unitate prin care s-a convenit asupra unei valori mai mici a salariului de bază minim brut, sancțiunea nerespectării standardului minimal reprezentat de dispoziția mai favorabilă cuprinsă în contractul aplicabil ramurii fiind înlocuirea de drept a clauzei conținute de contractul la nivel de unitate cu cea dintâi, căci reglementează același drept într-un cuantum superior.
Soluția se întemeiază pe prevederile exprese ale art.24 din Legea nr.130/1996, care deschid posibilitatea renegocierii, dispunând că până la realizarea acesteia, clauzele a căror nulitate a fost constatata sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse in lege sau in contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior. Pe de o parte, obiectul prezentei acțiuni nu îl constituie constatarea nulității clauzei contractului la nivel de unitate repudiat, pentru a fi pertinente susținerile recurentei. Pe de altă parte, în spiritul reglementării este că declararea nulității clauzei contractului de muncă negociat la nivel inferior se impune dacă se intenționează renegocierea ei, eventual peste standardul minim pe care-l instituie contractul cu sferă mai largă de incidență, dar nu este obligatorie pentru ca salariatul să se bucure de prevederile și drepturile mai favorabile consacrate de acesta, care i se cuvin oricum, ca nivel minim imperativ, actul bilateral fiind direct aplicabil și putând fi invocat nemediat pentru valorificarea beneficiilor pe care le recunoaște.
Conflictul dintre cele două tipuri de clauze nu reprezintă un caz tipic de nulitate, pentru ca una dintre ele (cea de la nivel superior) să nu poată produce efecte decât în ipoteza declarării nulității celeilalte, ci se soluționează întotdeauna în favoarea prevederii mai favorabile. Mai mult, clauza de la nivel inferior poate să și lipsească, ea fiind suplinită, în puterea dreptului, de dispoziția care la nivelul următor conturează dreptul subiectiv, atât ca existență, cât și ca întindere, iar din punct de vedere al efectului urmărit de beneficiar, contrar aprecierii recurentei, nu se poate justifica vreo diferență între situația în care contractul la nivel inferior nu reglementează și cea în care reglementează contrar etalonului reprezentat de contractul colectiv de la nivel superior.
În privința efectelor clauzelor mai favorabile din convenția colectivă la nivel superior este irelevant că salariații unității au consimțit, prin reprezentanții lor, la un nivel al salariului de bază minim brut sub cel prevăzut de contractul colectiv la nivel de ramură, întrucât dispozițiile art.8 din legea aplicabilă, anterior evocată, sunt imperative, negocierile făcute în contra lor fiind lipsite de efectele urmărite.
Mai mult, potrivit Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, prevederile respectivului contract se vor adapta prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel superior, acolo unde prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse sau ale căror clauze nu se regăsesc incluse.
Nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că clauzele negociate în afara limitelor legii nu pot produce nici un efect, deoarece prevederile art.12 alin.(1) din Legea nr.130/1996, potrivit cărora nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, se referă la salariații instituțiilor bugetare și la drepturile care dispun de reglementare legală, ipoteza nefiind îndeplinită în speță nici din punct de vedere al sferei destinatarilor, nici al caracterului dreptului reclamat, care nu face obiectul vreunei reglementări prin lege, aceasta nefiind de altfel indicată.
Pretențiile reclamanților sunt întemeiate pe convenția părților încheiată la nivel de ramură, iar posibilitățile de plată ale debitorului nu înlătură răspunderea pentru îndeplinirea obligațiilor ce-i revin potrivit contractelor la care este parte și potrivit legii.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, Curtea retine ca hotărârea instanței de fond este legala si temeinica, motiv pentru care, in baza art.312 Cod procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA împotriva sentinței civile nr._/05.11.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Social, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București, în numele și pentru membrii săi: C. G., B. V., B. V., I. D., T. C., N. I., T. N., G. Y. G., C. A. și C. R., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. A. I. M. C. T. C.
GREFIER
I. L. B.
Red.M.C.
Tehnored. C.C.2 ex./ 08.05.2015
Jud.fond: D. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 154/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
