Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 59/2016. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 59/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 59/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CACLJ:2016:002._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ Nr. 59/R/2016
Ședința publică din data de 15 februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
JUDECĂTOR: N. M.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, pentru a se vedea dacă sunt întrunite condițiile perimării, recursul declarat de pârâtul B. F. I. împotriva sentinței civile nr._ din 02.09.2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ /2013, privind și pe intimata reclamantă S.C. C. T. SRL CLUJ N., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că judecata prezentului recurs a fost suspendată raportat la prevederile art. 244 pct.1 C.pr.civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului cu nr._/211/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-N..
Având în vedere că dosarul arătat a fost soluționat prin decizia civilă nr. 1524/2014 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă la data de 16.09.2014 și că de la data suspendării, respectiv 14.04.2014, a trecut mai mult de un an și nici una din părți nu a efectuat acte de procedură, Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr._ din 02 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ /2013 s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta S.C. COMPEXIT T. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B. F. I..
Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 6970,77 lei cu titlu de despăgubiri.
S-a respins cererea reconvențională formulată de către pârâtul – reclamant reconvențional B. F. I. în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă reconvențional S.C. COMPEXIT T. S.R.L.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul B. F. I.solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.
În ședința de judecată din data de 14 aprilie 2014 s-a dispus suspendarea judecării recursului în sensul dispozițiilor art. 244 alin.1 pct.1 Cod de procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/211/2012 al Judecătoriei Cluj-N., soluționare ce a avut loc la data de 16.09.2014 prin decizia Tribunalului Cluj, așa cum rezultă din fișa dosarului regăsită în format electronic în sistemul ECRIS, depusă în extras la dosar..
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, pentru constatarea perimării, pe data de 15.02.2016.
În conformitate cu dispozițiile art. 244 alin.1 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 12 luni.
Cum de la data rămânerii irevocabile a dosarului susmenționat nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură pentru o perioadă mai mare de 1 an, urmează a se constata din oficiu, conform art.248 și 252 C.proc.civ., perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de B. F. I. împotriva sentinței civile nr._, pronunțată la data de 2 septembrie 2013, în dosar nr._ al Tribunalului Cluj.
Decizia este definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 februarie 2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. N. M.
GREFIER
N. N.
Red.N.M./dact.V.R.
2ex./23.02.2016
Jud.fond:I. P.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 19/2016.... → |
|---|








