Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 634/2016. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 634/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 208/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 208/A/2016
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: D. ȚARINĂ
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul O. C. V. împotriva Sentinței civile nr. 634 din 24 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe pârâta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimată, doamna consilier juridic Eveline Terge, lipsă fiind apelantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost declarat în termenul legal.
S-a făcut referatul cauzei, prin care se arată că a fost urmată procedura prevăzută de art. XV din Legea nr. 2/2013, în data de 6 noiembrie 2015, fiind depusă la dosar întâmpinare formulată de intimată.
Reprezentanta intimatei depune împuternicire și arată că nu mai are cereri de formulat și că este de acord ca dezbaterea în fond a apelului să aibă loc la prezentul termen de judecată.
Nefiind alte cereri în probațiune și nefiind invocate excepții, Curtea declară închisă cercetarea judecătorească și, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul reprezentantei intimatei asupra apelului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea, atât a sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, cât și a deciziei de sancționare a apelantului, pentru considerentele explicate pe larg în scris, fără cheltuieli de judecată.
Învederează că apelantul a transferat o sumă de bani din contul unui client în contul său personal, prin completarea unui ordin de plată, falsificarea semnăturii clientului și aplicarea ștampilei de validare a unui coleg, fără consimțământul acestuia, încălcând grav normele și reglementările specifice activității pe care o desfășura, în primul rând acea prevedere prin care se statuează că nicio operațiune bancară nu se poate efectua în absența clientului. Reclamantul cunoștea normele și reglementările interne ale societății intimate, aspect ce reiese din împrejurarea că acesta și-a recunoscut fapta și nu a negat vinovăția cu care a săvârșit abaterea disciplinară.
În sprijinul celor de mai sus, reprezentanta intimatei face trimitere la e-mailul aflat la fila 205 din dosarul de fond, comunicat sucursalelor în data de 29 iulie 2014, cu puțin înainte de data săvârșirii abaterii de către reclamant, prin care conducerea societății a semnalat angajaților existența unor cazuri de fraudare comise de unii consilieri, care au realizat operațiuni neautorizate în contul clienților, cu falsificarea semnăturii acestora, din conținutul comunicării mai reieșind și faptul că angajaților li s-a atras atenția asupra gravității unor asemenea fapte și asupra urmărilor lor din perspectiva antrenării răspunderii disciplinare.
Reprezentanta intimatei mai solicită instanței ca la adoptarea soluției pe care urmează să o pronunțe, să aibă în vedere și răspunsurile la interogatoriul administrat reclamantului în fața primei instanțe (cu precădere răspunsurile de la punctele 4,6 și 7) .
Instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
În urma deliberării, reține că prin cererea înregistrată la data de 08.12.2014 reclamantul O. C. V. a contestat decizia nr. 1594/06.11.2014 emisă de către pârâta B. Comercială Română S.A. prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii disciplinare de desfacere a contractului individual de munca, solicitând în principal, anularea deciziei nr. 1594 din 6 noiembrie 2014 ca fiind nelegală și netemeinică, iar în subsidiar, anularea în parte a deciziei în ceea ce privește sancțiunea disciplinară aplicată și înlocuirea acesteia cu o sancțiune mai ușoară, proporțională cu gravitatea abaterii disciplinare reținute în sarcina lui, dintre cele prevăzute de art. 248 alin. 1 din Codul Muncii.
Reclamantul a mai solicitat repunerea părților în situația anterioară emiterii Deciziei de concediere și reintegrarea sa pe postul deținut anterior concedierii, acela de consilier client retail Zona Retail 01 G. Retail 07 Maramureș, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în cazul în care nu ar fi fost concediat, începând cu data producerii efectelor deciziei de concediere și până la data reîncadrării efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 634/24.06.2015 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr._ , a fost respinsă contestația, reținându-se că potrivit contractului individual de muncă nr.528 din 01.08.2008, reclamantul O. C. V. a fost angajat al societății pârâte B. Comercială Română S.A. începând de la data de 01.08.2008, în funcția de consilier client zonă rapidă retail, Zona Retail 01, G. Retail 07 Maramureș.
Prin Decizia nr. 1594 din 6 noiembrie 2014 emisă de pârâtă, reclamantul a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în baza prevederilor art. 248 al. 1 lit. e din Codul Muncii, reținându-se că la data de 11.08.2014 a efectuat un transfer prin ordin de plata în contul său personal, a sumei de 13.999 lei, din contul clientului Rimocea I., fără ca acesta să fie prezent în bancă, încălcând astfel codul de etică, art.2.1,2.6,2.7,3.1.3.-conflictul de interese, 3.5 Prevenirea fraudelor, 2.1 principiul integrității morale, art. 13 lit. a ,c, d, m, art.14 lit. n, art.47 lit. l din Regulamentul intern, reglementarea „cunoașterea clientelei, proceduri de identificare a clientelei, identificarea clienților persoane fizice, procedurile „cont curent și pachete de cont curent” și „ procesarea ordinului de plată în lei”.
Tribunalul a respins ca nefondate susținerile reclamantului potrivit cărora aplicarea sancțiunii ar reprezenta o concediere pentru necorespundere profesională și a constatat că decizia contestată cuprinde toate elementele obligatorii enumerate de art. 252 al. 2 Codul muncii republicat, fiind emisă în termenele stabilite de art.252 al. 1 Codul muncii.
De asemenea, a mai reținut că reclamantul a săvârșit abaterea disciplinară cu intenție, în urmărirea unui interes personal, fiind conștient de faptele săvârșite, în condițiile în care a menționat că avea cunoștință de toate reglementările specifice activității pe care o desfășura și inclusiv de atenționările directorului rețelei retail despre consecințele realizării de operațiuni bancare prin falsificarea semnăturilor clienților.
În acest context, prima instanță a apreciat că fapta săvârșită de reclamant constând inclusiv în falsificarea semnăturii unui client este una foarte gravă ce justifică aplicarea sancțiunii celei mai drastice.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul O. C. V., solicitând admiterea acestuia și modificarea în tot a sentinței atacate.
În principal, a solicitat anularea deciziei contestate, cu repunerea părților în situația anterioară emiterii ei și reintegrarea lui pe postul deținut anterior concedierii (consilier client retail Zona Retail 01 G. Retail 07 Maramureș), iar în subsidiar, anularea în parte a deciziei, doar în ceea ce privește sancțiunea disciplinară aplicată și înlocuirea acesteia cu o sancțiune mai ușoară, proporțională cu gravitatea abaterii disciplinare reținute în sarcina lui, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în cazul în care nu ar fi fost concediat, începând cu data producerii efectelor deciziei de concediere și până la data reîncadrării efective, respectiv obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea la fond a cauzei.
Reclamantul și-a motivat apelul, precizând că din modul în care este descrisă fapta în cuprinsul deciziei de sancționare (necunoașterea atribuțiilor de serviciu și neexercitarea lor cu profesionalism) se conturează o concediere motivată pe dispozițiile art. 61, lit. d din Codul Muncii, respectiv pentru necorespundere profesională (iar nu una pe motive disciplinare), ceea ce impunea pârâtei să respecte procedura prealabilă impusă de art. 63, alin. 2 din Codul Muncii.
În susținerea opiniei lui, reclamantul face trimitere la art. 3 al deciziei contestate în care se reține o încălcare a art. 13 din Regulamentul intern al BCR C00407.2-2014, care trasează obligațiile ce le revin salariaților Băncii în relația de muncă (obligații ce se referă la sarcinile profesionale, atribuțiile specifice locului de munca și impun să "realizeze obiectivele și indicatorii de performanță stabiliți pentru postul ocupat") și arată că aceste apărări au fost înlăturate de către instanța fondului fără o motivare concretă.
Învederează, de asemenea, că decizia nu respectă toate cerințele de formă și procedură impuse de lege în cazul unei concedieri pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii (art. 248 al. 1 lit. e, art. 61, lit. a, art. 62 alin 2 precum și art. 63 alin. 1 din Codul muncii).
Referitor la individualizarea sancțiunii, susține că societatea pârâtă a ignorat cele cinci criterii prevăzute de art. 250 din Codul Muncii.
În acest sens, consideră că trebuia avut în vedere de către prima instanță că toate posturile ocupate de-a lungul anilor în cadrul societății pârâte au implicat responsabilitate ridicată și manipularea de valori, că și-a însușit și aplicat prevederile legale și reglementările interne, executând atribuțiile specifice locului de muncă, realizând obiectivele de performanță impuse, că a dovedit promptitudine, operativitate, receptivitate și disponibilitate în rezolvarea necesităților clienților interni și externi ai angajatorului si a fost recompensat prin promovări repetate (a fost numit ca înlocuitor al conducătorilor diferitelor unități subsidiare ale pârâtei; chiar și după data săvârșirii abaterii disciplinare respectiv 11.08.2014 prin Decizia_ din 04.09.2014 a fost desemnat înlocuitor de responsabil unitate retail la BCR Baia Sprie, funcție ce presupune printre altele inclusiv gestionare numerar salariați sau închidere deschidere tezaur;).
Menționează că fapta pentru care a fost sancționat a constat în a semna in locul clientului, cu acordul acestuia, un ordin de plata pentru motivul ca acesta nu putea sa se deplaseze până la unitatea din Baia M. (acțiune solicitată de multe ori de către clienții pârâtei și acceptată, dar nerecunoscută de către aceasta pentru a nu-i pierde), că această operațiune nu a produs niciun prejudiciu de nicio natura nici clientului și nici băncii, aspect recunoscut de pârâtă (clientul în discuție - Rimocea I., a recunoscut soldurile conturilor curente).
Consideră că pârâta a reținut nesocotirea unor prevederi ale Regulamentul intern al BCR C00407.2-2014, prevederi pe care ea însăși le-a încălcat - art. 51 lit. a și d (comisia de disciplină a încălcat prezumția de nevinovăție și proporționalitatea), art. 46, art. 47 alin. 1 ( fapta săvârșită regăsindu-se la lit. 1 unde sunt enumerate abaterile disciplinare ce nu sunt considerate foarte grave) și al. 2 (descrie abaterea disciplinară considerată gravă ca fiind una din abaterile menționate la alin. 1 dacă a avut efecte patrimoniale sau reputaționale față de Bancă, salariați, sau clienți)
În opinia reclamantului, teza „precedentului periculos” nu justifică aplicarea celei mai grave sancțiuni, cea a concedierii, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a precizat în concret care a fost vătămarea produsă relațiilor de muncă.
În final, subliniază că sancțiunea aplicată este nelegală, netemeinică și vădit disproporționată.
În drept, invocă prevederile art. 466 și următoarele NCPC, art. 248 alin. 1 lit. e, art. 250 din Legea nr. 53/2003 republicată Codul Muncii, art. 453 NCPC.
Intimata pârâtă B. Comercială Română S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, cu consecința menținerii deciziei contestate.
În esență, aceasta a arătat că reclamantul a recunoscut faptele reținute în sarcina lui prin care a încălcat etica și deontologia profesională, că acesta a acționat cu vinovăție (cunoscând prevederile din normele interne), că decizia atacată a fost emisă în baza art. 61 lit. a din Codul Muncii pentru săvârșirea unei abateri disciplinare, neavând legătură cu vreo pretinsă necorespundere profesională, precum și faptul că decizia răspunde cerințelor de fond și formă stabilite de legiuitor..
De asemenea, pentru a evidenția gravitatea faptelor, precizează că falsul reprezintă o infracțiune de pericol și nu neapărat o infracțiune de rezultat.
A mai arătat că au fost grav afectate relațiile de încredere reciprocă, că nu exista nicio justificare si nu exista nicio disculpare pentru falsificarea semnăturii unui client, utilizarea banilor aflați în proprietatea acestuia si transferarea in contul personal, în contextul in care, legal, documentele justificative ale operațiunilor bancare ar fi trebuit perfectate la solicitarea clientului, de fata cu clientul si sub semnătura clientului.
Maniera in care a inteles sa acționeze in exercitarea atribuțiilor de serviciu a generat creșterea riscului operațional, neîncrederea angajatorului in activitatea si documentele întocmite de către salariat, precum si un potențial prejudiciu determinat de posibile operațiuni fictive.
Referitor la individualizarea sancțiunii, a subliniat că abaterea săvârșită este una foarte gravă, cu atât mai mult cu cât anterior săvârșirii acesteia toții salariații au fost informați asupra necesității prevenirii și reducerii riscurilor operaționale și a fraudei și au fost îndemnați să acorde întreaga lor atenție respectării codului de etică al BCR și procedurilor și instrucțiunilor de funcționare a băncii, fiind semnalată situația unora dintre consilieri care au realizat operațiuni neautorizate în contul clienților, cu falsificarea semnăturii acestora.
Nu s-a depus răspuns la întâmpinare și nu au fost administrate probe noi.
Apelul este nefondat.
Prevalându-se de motivarea reținută în cuprinsul deciziei nr. 1594/06.11.2014 prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă(f. 6 fond), reclamantul apelant susține teza unei concedieri pentru necorespundere profesională, respectiv faptul că nu a fost urmată procedura specifică.
Curtea constată, la fel ca prima instanță, că decizia contestată în cauză nu reprezintă o concediere pentru necorespundere profesională, ci constituie o veritabilă manifestare a prerogativei disciplinare a angajatorul, respectiv, o decizie de sancționare disciplinară.
Ca argumente, evidențiază atât temeiul juridic indicat în cuprinsul deciziei - art. 61 lit. a coroborat cu art. 248 al. 1 lit. e din Codul Muncii, cât și descrierea faptei ce denotă încălcarea cu vinovăție a normelor privitoare la disciplina muncii.
Criteriul de diferențiere între concedierea disciplinară, întemeiată pe art. 61 al. 1 lit. a din Codul muncii și concedierea pentru necorespundere profesională – art. 61 al. 1 lit. d din Codul Muncii, îl constituie vinovăția salariatului care se identifică doar în privința primei ipoteze, iar nu și în cazul celei de-a doua.
Pe de altă parte, necorespunderea în muncă trebuie înțeleasă sub aspect profesional, ca o incapacitate a salariatului de a se ridica la nivelul cerințelor unui post (ce exclude culpa acestuia) analizată pe tot parcursul executării raportului de muncă, în vreme ce sancțiunea disciplinară implică o conduită culpabilă a unui salariat (la un moment dat sau într-un interval determinat) prin care se încalcă normele legale, regulamentul intern, contractul colectiv/individual, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Ceea ce impută societatea intimată apelantului prin decizia atacată nu privește incapacitatea celui din urmă de a răspunde cerințelor impuse de postul ocupat(însuși reclamantul apelant recunoscând că a fost promovat de mai multe ori), ci nerespectarea intenționată a prevederilor interne ale băncii citate expres în decizie.
Prin urmare, trimiterile din cuprinsul deciziei la art. 13 din Regulamentul intern al BCR C00407.2 – 2014, prevederi care se referă la obligațiile salariaților băncii(f. 38 fond), printre care la lit. b teza finală se regăsește și mențiunea „să realizeze obiectivele și indicatorii de performanță stabiliți pentru postul ocupat” nu confirmă ipoteza necorespunderii profesionale, nefiind suficientă să conducă prin sine însăși la o astfel de concluzie.
Constatând, așadar, că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 61 a. 1 lit. d din Codul Muncii referitoare la necorespunderea profesională, Curtea va înlătura ca nefondate criticile privitoare la nerespectarea procedurii specifice stabilite de art. 63 al. 2 din Codul Muncii.
Ca act de sancționare disciplinară, decizia contestată respectă atât cerințele de fond, cât și cele de formă, cum corect a stabilit prima instanță, astfel că nu apare justificată solicitarea principală a reclamantului apelant de anulare a acestui act.
Din punct de vedere formal, decizia a fost emisă în termenul legal de 30 zile, stabilit de art. 252 al. 1 din Codul Muncii, fiind precedată de o cercetare disciplinară efectuată în acord cu normele legale(art. 251 din Codul muncii).
De asemenea, aceasta (f. 8) cuprinde toate elementele impuse de art. 252 al. 2 din Codul Muncii – descrierea faptei(art. 2), prevederile încălcate – Codul de etică C00005.2- 2013, Regulamentul Intern al BCR C00407.2 – 2014, cunoașterea clientelei C00070.2 – 2011, identificarea clienților persoane fizice B00261.2 – 2011, Procedura nr. B00124.4 – 2013 „C. curent și pachete de cont curent”, Procedura nr. B00281.3 – 2014 „Procesarea ordinului de plată în lei”(art. 3), motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului apelant formulate în cursul cercetării disciplinare(art.4), temeiul de drept în baza căruia sancțiunea a fost aplicată – art. 61 al. 1 lit. a și art. 248 al. 1 lit. e din Codul Muncii(art. 1), termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța la care se depune contestația(art. 6).
Sancțiunea aplicată reclamantului apelant prin decizie corespunde cu cea prevăzută la art. 248 al. 1 lit. e din Codul Muncii, respectiv „desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă”.
Curtea găsește nefondată și solicitarea subsidiară privitoare la reindividualizare a sancțiunii, apreciind că societatea intimată a făcut o corectă aplicare a criteriilor statuate de art. 250 din Codul Muncii.
Ca argumente în susținerea cererii de reindividualizare a sancțiunii, reclamantul apelant face trimiteri la conduita ireproșabilă pe care a manifestat-o pe tot parcursul raporturilor de muncă, începând cu data de debut a acestora, arătând că a manifestat seriozitate și consecvență în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ce au determinat promovarea lui, precum și faptul că a dovedit promptitudine, operativitate, receptivitate și disponibilitate în rezolvarea solicitărilor clienților interni și externi ai angajatorului, fiind numit ca înlocuitor al conducătorilor diferitelor unități subsidiare societății pârâte, inclusiv după data săvârșirii abaterii disciplinare. De asemenea, a învederat că nu mai fost sancționat anterior, precum și faptul că societatea pârâtă nu a precizat în concret care a fost vătămarea produsă relațiilor de muncă.
Toate aceste argumente nu sunt însă de natură să înlăture caracterul grav al faptei săvârșite de către reclamant și consecințele pe care aceasta le-a avut (așa cum acestea au fost reținute de către prima instanță) și care au justificat înlăturarea acestuia din colectivul societății pârâte, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a ocupat în cadrul societății pârâte o simplă funcție de execuție, ci, așa cum a afirmat și acesta atât în primă instanță, cât și în apel, a exercitat prin înlocuire temporară și funcții de conducere.
Or, într-o atare poziție conduita reclamantului apelant trebuia să fie una ireproșabilă pe tot parcursul raportului de muncă, în acord total cu prevederile interne ale angajatorului pe care era ținut să le respecte, prin poziția lui trebuind să constituie pentru ceilalți salariați un exemplu, un model de etica profesională și integritatea morală.
Gravitatea faptei este amplificată și de faptul că anterior săvârșirii faptei reclamantul apelant ( la fel ca și ceilalți salariați ai pârâtei), a fost informat cu privire la situația altor colegi consilieri care au efectuat operațiuni neautorizate în contul clienților, cu falsificarea semnăturii acestora, aspect necontestat de către acesta.
Mai mult, așa cum a reținut prima instanță, reclamantul apelant a cunoscut interesul deosebit manifestat de către societatea pârâtă pentru prevenirea și reducerea riscurilor operaționale și a fraudei, relevant în acest sens fiind atât email-ul de la fila 205, dar și răspunsul reclamantului apelant la interogatoriu (f. 208, întrebarea nr. 8).
Prin urmare, deși a fost avizat, reclamantul apelant a procedat la completarea ordinului de plată în numele clientului Rimocea I., deși acesta nu era prezent în bancă, respectiv i-a falsificat semnătura și a validat pentru decontare ordinul de plată (ce privea transferul din contul clientului menționat în contul lui propriu a sumei de 13.999 lei ) folosind ștampila de decontare a altui coleg, respectiv a procesat ordinul în aplicația băncii.
Toate aceste împrejurări conturează profilul unui salariat incompatibil cu conduita pretinsă la nivelul angajatorului și pe care reclamantul o cunoștea și de la care a înțeles însă să se abată în numele unor pretinse relații de prietenie cu clientul.
De altfel, pretinsa relație de prietenie, de care reclamantul apelant se prevalează, nu diminuează gravitatea faptei, ci o potențează, născând suspiciunea rezonabilă că în situații similare, solicitarea unor clienți – prieteni, reclamantul s-ar poziționa într-o postură prin care să ignore respectarea codului de etică, a regulamentului intern sau a procedurilor specifice instituite în cadrul băncii, dând prioritate interesului unor terți, deși în virtutea raportului de muncă datorează loialitate angajatorului în exercitarea atribuțiilor de serviciu (art. 39 al. 2 din Codul Muncii).
Față de gravitatea faptei, a contextului în care a aceasta a fost săvârșită, apare fără relevanță argumentul lipsei sancțiunilor disciplinare anterioare, respectiv a conduitei deosebite pe care acesta a manifestat-o pe parcursul raportului de muncă, cele din urmă nefiind apte să contureze o altă concluzie.
Similar primei instanțe, Curtea subliniază că răspunderea disciplinară nu implică producerea unui prejudiciu, cum greșit susține reclamantul apelant, cel din urmă putând intra în discuție în sfera răspunderii patrimoniale.
De asemenea, prin conduita lui reclamantul apelant a afectat iremediabil încrederea angajatorului în persoana lui, fiind evident că față de circumstanțele, conținutul și urmările faptei culpabile, nu mai este posibilă menținerea lui în colectivul societății pârâte, aplicarea sancțiunii celei mai grave de către angajatorul pârât fiind pe deplin justificată.
În fine, instanța de apel reține ca fiind nefondate și criticile formulate din perspectiva prevederilor art. 46, art. 47 al. 1 și 2 din Regulamentul Intern al băncii (f. 108 fond), societatea pârâtă subliniind expres că fapta reclamantului apelant a condus la creșterea riscului în activitatea bancară și, prin urmare, aceasta reprezintă o abatere disciplinară gravă în sensul prevederilor art. 47 al. 2 din Regulament.
Pentru toate aceste considerente și având în vedere că sancțiunea aplicată reclamantului apelant a fost una corect individualizată, fiind direct proporțională cu gravitatea abaterii săvârșite, Curtea va respinge ca nefondat apelul, raportându-se și la prevederile art. 480 al. 1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul O. C. V. împotriva sentinței civile nr. 634 din 24.06.2015 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
S. C. B. D. G. D. ȚARINĂ
Red. D.G. /Tehn. D. B.
4 ex./25.02.2016
Judecător fond: G. B.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 309/2016. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 421/2016.... → |
|---|
