Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 421/2016. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 421/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 421/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CACLJ:2016:003._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 421/A/2016
Ședința publică din data de 17 februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G.
JUDECĂTOR: S.-C. B.
GREFIER: D. ȚARINĂ
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT MARAMUREȘ împotriva Sentinței civile nr. 1189 din 10 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe pârâții ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ BAIA M., ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,A. I.” BAIA M., C. JUDEȚEAN MARAMUREȘ, C. L. BAIA M., PRIMARUL MUNICIPIULUI BAIA M. și pe chemata în garanție DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N., având ca obiect drepturi bănești.
La prima strigare a cauzei și la apelul nominal făcut la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost formulat în termenul legal.
S-a făcut referatul cauzei, prin care se arată că a fost urmată procedura prevăzută de art. XV din Legea nr. 2/2013, în datele de 30 decembrie 2015 și 6 ianuarie 2016, fiind depuse la dosar întâmpinări formulate de intimații C. L. Baia M. și de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, în nume propriu și în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-N., iar în data de 25 ianuarie 2016 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare al apelantului.
Nefiind alte cereri în probațiune și nefiind invocate excepții, Curtea apreciază apelul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1189 din 10 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocate de C. L. Baia M., Primarul municipiului Baia M. și C. Județean Maramureș, prin întâmpinare.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. invocată de chemata în garanție Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N..
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de C. L. BAIA M. împotriva DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N., ca fiind îndreptată împotriva unei chemate în garanție fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins acțiunea SINDICATULUI L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT MARAMUREȘ, în numele membrilor de sindicat N. E. T., R. A. I., Bas N. M., Hentes L. A., T. R. M., R. I. G., T. E., I. A. I., B. C., împotriva pârâților ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ BAIA M., ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,A. I.” BAIA M., C. JUDEȚEAN MARAMUREȘ, C. L. BAIA M., PRIMARUL MUNICIPIULUI BAIA M., ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. Baia M. și Primarul municipiului Baia M., că potrivit art. 21 alin. 2 și 4 din Legea nr. 273/2006, primarii unităților administrativ teritoriale sunt ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale iar conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică, cărora li se alocă fonduri din bugetele locale sunt doar ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Județean Maramureș potrivit art. 248 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că potrivit dispozițiilor art.110 alin 3 din Legea educației naționale nr.1/2011, conform Finanțarea unităților de învățământ special a claselor de învățământ special, a elevilor din învățământul special, a liceelor speciale și a CJRAE/CMBRAE se asigură din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugete locale ale consiliilor județene și ale sectoarelor municipiului București indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial. Pentru aceste considerente C. Județean Maramureș are calitate procesuală pasivă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș, în nume propriu și pentru D.G.R.F.P. Cluj-N. tribunalul a reținut că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș nu a fost chemată în judecată și nu are calitate de parte în proces respectiv nu poate pune concluzii în nume propriu, iar în calitate de mandatar al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-N., instanța a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive este întemeiată și a fost admisă pentru următoarele considerente:
Între C. L. Baia M. și chemata în garanție Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N., nu există raporturi juridice obligaționale, nu există obligație legală de garanție sau despăgubiri.
Pe fond prima instanță a reținut, în esență, că la data de 14.05.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar.
Prin art. 1 din acest act normativ s-a prevăzut că începând cu data intrării în vigoare a legii și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la această lege. Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a și 3b, după caz. Sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale și stemului de salarizare de care beneficiază personalul, precum și metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 5. Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale și stemului de salarizare prevăzute de această lege se calculează în funcție de salariile de încadrare prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3a sau 3b, după caz, în conformitate cu metodologia prevăzută în anexa nr. 5, cu luarea în considerare a indemnizației de conducere prevăzută în anexa nr. 4, dacă este cazul.
Prin art. 1 alin. 6 al legii s-a statuat interdicția negocierii prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă a salariilor ori altor drepturi bănești sau în natură care exced prevederilor noii legi.
Dispozițiile Legii nr. 63/2011 sunt aplicabile și pentru anii 2012, 2013, 2014, așa cum rezultă din prevederile art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 80/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 103/2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 28/2014.
Consecința intrării în vigoare a acestei legi a fost o scădere a salariului de bază față de cel avut anterior, stabilit în baza Legii nr. 330/2009, a Legilor nr. 284/2010 și nr. 285/2010, precum și în temeiul unor hotărâri judecătorești ce obligau la stabilirea salariului de bază pornind de la nivelul celui avut în decembrie 2009 prin luarea în calcul a coeficientului acordat prin Legea nr. 221/2008.
În prezentul cadru procesual s-a solicitat acordarea pentru perioada 14 mai 2011 – la zi a salariului la nivelul celui avut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011.
Raportat la obiectul acțiunii, la considerentele pe care se întemeiază pretențiile formulate, tribunalul a reținut că instanța de judecată nu poate acorda drepturi care nu sunt prevăzute de lege. Verificările sale pot privi doar corecta aplicare a Legii nr. 63/2011 fără a putea stabili drepturi mai mari decât cele acordate de lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT MARAMUREȘ solicitând modificarea în totalitate a sentinței apelate și obligarea pârâților unitatea de învățământ la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate șl cele cuvenite membrilor de sindicat, utilizând coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, pe trei ani anteriori înregistrării cererii și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea apelului, s-a arătat că potrivit dispozițiilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salarizarea membrilor de sindicat pe care îi reprezentăm trebuia să se mențină, ulterior datei de 1 ianuarie 2010, la nivelul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare în luna decembrie a anului 2009.
Deși Legea nr. 221/2008 a fost abrogată la data de 1 ianuarie 2010, coeficientul 1,000 cu valoarea de 400,00 lei stabilit prin această lege trebuia aplicat în continuare, întrucât el a rămas și își produce efectele prin prisma dispozițiilor imperative ale Legii nr. 330/2009, după cum urmează:
Art. 7 alin. 2: "Realizarea trecerii de ia actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi, nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări1 {- actualele reglementări la care face referire textul de lege reprezintă tocmai prevederile Ordonanței de Guvern 15/2008 în forma în care au fost modificate de Legea 221/2008. respectiv prin introducerea ca element de calcul al salariului al valorii de 400,00 pentru coeficientul de multiplicare 1,000).
Art.30 alin.5; "În anul 2010, personalul aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau după caz, indemnizația tunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acestea, potrivit anexelor la prezenta lege;
Sintagma „salariul avut" din art. 30 alin. 5 trebuie înțeleasă prin prisma prevederilor legale care reglementau modul de calcul și valoarea coeficienților de calcul a salariilor pentru luna decembrie 2009, ca punct de referință de la care pornește stabilirea salarizării pentru personalul salarizat din fonduri publice în anul 2010, respectiv Legea nr. 330/2009, coroborată cu Legea nr. 221/2008.
Consideră că și în anul 2011 calculul salariilor personalului didactic și didactic auxiliar din sistemul de învățământ trebuia să se facă la valoarea majorată conform prevederilor Legii nr. 221/2008, conform prevederilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care dispun că „valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice", art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice „începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizații lor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Începând cu data de 13.05.2011 au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ. Potrivit art. 2 alin.1 al anexei nr. 5 din Legea nr. 63/2011 prevede „Salariul brut al personalului didactic este compus din salariul de bază, la care se adaugă sporurile, indemnizațiile, precum și alte drepturi salariale prevăzute delege". Această lege" la care face referire art. 2 alin. 1 al anexei nr. 5 din Legea nr. 63/2011 consideră că se referă la Legea nr. 221/2008 cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, consideră că drepturile salariale determinate cu respectarea prevederilor de mai sus nu pot fi inferioare celor de care membrii de sindicat beneficiau până la . acestei legi. Conform art. 169 alin, 1 din Codul Muncii „Nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute delege", în acest sens a amintit că a existat Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar care a prevăzut o diminuare a salariului cu 25% în temeiul dispozițiilor art. 53 din Constituția României, diminuare ce a fost recuperată, chiar dacă nu în întregime, prin O.U.G. nr. 19/2012. Astfel, dacă s-ar fi dorit ca prevederile Legii nr. 221/2008 să nu se mal aplice după data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 ar fi fost prevăzut acest lucru în mod expres sau ar fi fost invocate același prevederi ale art. 53 din Constituția României pentru justificarea unor astfel de diminuări, dar Legea nr. 63/2011 nu prevede astfel de diminuări, mai mult dispune că se acordă „alte drepturi salariale prevăzute de lege" de Legea nr. 221/2008.
În sprijinul susținerilor vine și Codul Muncii care prevede în art. 40 alin. 2 lit. c că angajatorul are obligația de a acorda „salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil fi din contractele individuale de muncă".
Prin urmare, și după data de 13.05.2011, data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 trebuiau acordate drepturile salariale cu respectarea prevederilor Legii nr. 221/2008.
Reclamantul a precizat că în ceea ce îi privește pe membrii de sindicat atât Tribunalul Maramureș, cât și Curtea de Apel Cluj au pronunțat hotărâri judecătorești prin care era constatată obligația pârâților de a aplica Legea nr. 221/2008 și de a recalcula salariile personalului didactic și didactic auxiliar utilizând coeficientul 1,000 la valoarea de 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie 2008 - 13 mai 2011.
Pârâtul C. L. AL MUNICIPIULUI BAIA M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală (f.25-30)
Pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE MARAMUREȘ a formulat întâmpinare prin care a solicitat menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate. (f.32-33)
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de apel, Curtea reține următoarele:
Membrii de sindicat au calitatea de salariat la unitățile de învățământ preuniversitar pârâte, salariul de bază fiind stabilit inițial potrivit Legii nr. 128/1997 (în prezent abrogată) prin luarea în calcul a două elemente, și anume: coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru fiecare funcție și valoarea coeficientului de multiplicare 1,000.
În cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Prin OUG nr. 136/2008 s-a diminuat coeficientul de multiplicare 1,000 la 299,933 lei pentru perioada octombrie-decembrie 2008, pentru funcțiile didactice prevăzute la art. 1 alin. 1 lit. c din OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, însă prin Decizia Curții Constituționale nr. 1221 din 12 noiembrie 2008 s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor OUG nr. 136/2008.
Ulterior, prin OUG nr. 151/2008 a fost modificată și completată OG nr. 15/2008, reglementându-se creșterile salariale care se vor acorda în anii 2008 și 2009 personalului din învățământ și stabilindu-se coeficientul de multiplicare 1,000 la aceeași valoare de 299,933 lei, însă dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale.
Prin OUG nr. 1/2009 s-a modificat din nou OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, dar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 989/2009, a constatat că art. 2 și 3 din acest act normativ încalcă și ele prevederile Constituției.
Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse OG nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3/2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
La data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. 2 că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege. Potrivit art. 30 alin. 5 din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal.
În vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei „salariu avut”, prin art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar s-a prevăzut că: "Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile OUG nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009."
În interpretarea dispozițiilor de mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 11/2012, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Prin . data de 3 iulie 2010 a Legii nr. 118/2010 drepturile salariale ale întregului personal bugetar au fost reduse cu 25%, iar prin . Legii nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, a fost majorat doar cu 15%.
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, moment ce a marcat adoptarea unui nou sistem de salarizare a personalului din învățământ, cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru fiecare funcție în parte fiind cel prevăzut în anexele la lege (o sumă fixă pentru personalul didactic și o sumă cuprinsă între un minim și un maxim pentru personalul didactic auxiliar), renunțându-se astfel la modalitatea de stabilire a salariilor în funcție de coeficienții de multiplicare și valoarea coeficientului de multiplicare 1,000.
Totodată, la art. 6 din Legea nr. 63/2011, s-a stabilit în mod expres că orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul din învățământ, se abrogă.
Este de menționat faptul că în temeiul Legii nr. 283/2011, elementele de salarizare pentru personalul din învățământ stabilite prin Legea nr. 63/2011 au fost menținute pentru anul 2012 la același nivel cu cel acordat în luna decembrie 2011.
În temeiul OUG nr. 19/2012, salariile din învățământ stabilite prin Legea nr. 63/2011 au fost majorate în două etape în două etape, astfel: cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012 și cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
Prin urmare, contrar celor invocate prin cererea de apel, Curtea apreciază că, începând cu data de 13 mai 2011, salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ trebuia să se facă doar în raport de dispozițiile neechivoce ale Legii nr. 63/2011.
Forța obligatorie a legii impune aplicarea sa în limitele dispozițiilor edictate, iar principiul constituțional care interzice ultraactivitatea legii civile se opune ca un act normativ abrogat expres să producă efecte după acest moment.
Este real că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 11/2012, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că personalul didactic din învățământ are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, însă la adoptarea acestei soluții au fost avute în vedere doar dispozițiile cu caracter tranzitoriu privitoare la salarizare cuprinse în art. 30 din Legea nr. 330/2009 și art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010, astfel încât, efectele acestei decizii nu pot extinse și ulterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, acest act normativ nefiind supus analizei cu ocazia soluționării recursului în interesul legii.
Chemată să se pronunțe asupra constituționalității Legii nr. 63/2011, înainte de promulgarea acesteia, Curtea Constituțională a constatat prin decizia nr. 575/2011 că obiecția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată, sens în care a reținut că „…Din examinarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, se constată că dreptul la anumite foloase bănești în calitate de salariat a fost asimilat, în anumite condiții, unui drept de proprietate și analizat din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În această privință, însă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a distins între dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată. Astfel, prin Hotărârea din 19 aprilie 2007 pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu un anumit cuantum. Reluând aceste considerente în Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Lelas împotriva Croației, paragraful 58, Curtea a reținut că nu este consacrat prin Convenție dreptul de a continua să fii plătit cu un salariu într-un anumit cuantum; venitul care a fost câștigat reprezintă însă un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în același sens, Hotărârea din 13 iulie 2006 pronunțată în Cauza Bahγeyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 24 martie 2005 pronunțată în Cauza Erkan împotriva Turciei, Hotărârea din 9 noiembrie 2000 pronunțată în Cauza Schetini și alții împotriva Italiei). Aceeași distincție semnificativă este realizată și în jurisprudența Curții Constituționale, aplicabilă, mutatis mutandis, în prezenta cauză (spre exemplu Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010).
Raportând, în temeiul art. 20 din Constituție, reglementarea criticată la interpretarea dată prin aceste considerente de principiu dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că susținerile autorilor sesizării sunt neîntemeiate. Astfel, legea supusă controlului Curții stabilește drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare și până la finele anului 2011, așadar pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Ca urmare, nu se poate reține că dispozițiile sale ar stabili o ingerință de tipul privării de proprietate prohibită de Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Cât privește salariul care urmează a fi plătit în viitor, Curtea reține că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu în Hotărârea din 8 noiembrie 2005 pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că statul este cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare.
De altfel, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009 pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, și Hotărârea din 2 februarie 2010 pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, aplicabile mutatis mutandis).(…)”
În considerentele, aceleiași decizii, Curtea constituțională a constat că: „(…) această lege temporară a fost promovată în scopul de a crea premisele necesare pentru ca statul să își îndeplinească obligațiile constituționale menționate, prin aplicarea măsurilor preconizate urmând să se asigure existența fondurilor necesare pentru ca întreg personalul din învățământ să își poată primi drepturile cuvenite, în aceleași condiții, fără discriminări. În plus, drepturile câștigate nu sunt cu nimic afectate prin noua reglementare (…)”.
Curtea constituțională și-a menținut aceeași jurisprudență, respingând în mod constant excepțiile de neconstituționalitate invocate față de dispozițiile art. 1 și 6 ale Legii nr. 63/2011 invocate în numeroase dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată.
Într-o decizie recentă nr. 637/2014, Curtea Constituțională a reținut că, „(…) în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecințele modificărilor legislative și ale soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul național de învățământ (…).”
În acest context se impun a fi amintite și statuările Curții Europene a Drepturilor Omului care soluționând în data de 6 decembrie 2011 cauza M. și S. împotriva României, a reținut că măsurile criticate de reclamanți - reducerea cu 25% a salariilor în baza Legii nr. 118/2010 - nu le-a cauzat un prejudiciu disproporționat și excesiv, incompatibil cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Curtea a considerat că statul pârât nu a depășit marja sa de apreciere și și-a îndeplinit obligația de a păstra un echilibru just între diversele interese în cauză.
Totodată, în motivarea soluției date, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, prin convenție, nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum, precum și faptul că este de competența statului să stabilească în mod discreționar remunerațiile provenite de la bugetul statului pe care vrea să le plătească angajaților săi.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de Apel va înlătura susținerile din apel referitoare la caracterul permanent al dreptului de a beneficia de drepturile salariale în cuantumul stabilit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT MARAMUREȘ cu sediul în Baia M., ., jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1189 din 10.11.2015 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.02.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
D. G. S. C. B. D. ȚARINĂ
Red.SCB
Dact. VR/9 ex.
23.02.2016
Jud. fond:M. C.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 634/2016.... | Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr.... → |
|---|
