Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 132/2016. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 132/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 132/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 132/A/2016
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIRECȚIA DE I. A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ și P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 534 din 6.02.2015 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimații reclamanți D. D. C., I. (N.) C. M., M. F. M., R. K. T., C. L., O. (S.) E. V., M. O. M., C. VERONCUȚA, R. A., B. E. și pârâtul intimat M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect calcul drepturi salariale ale personalului din justiție.
Dezbaterea cauzei și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 11 ianuarie 2016, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 534 din 13.02.2015 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
A fost admisă excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru perioada 10.10.2010 – 08.05.2011 și s-a respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
A fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții D. D. C., I. C. M. (fostă N.), M. F. M., R. K. T., C. L., O. E. V. (fostă S.), M. O. M., C. VERONCUȚA, R. A. și B. E. în contradictoriu cu pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj, P. de pe lângă Tribunalul Cluj și Ministerul Finanțelor Publice București.
Au fost obligați pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj, P. de pe lângă Tribunalul Cluj să plătească reclamanților dobânda legală conform O.G. nr. 9/2000 pentru perioada 09 mai 2011 – 31 august 2011 și dobânda legală conform O.G. nr. 13/2011 pentru perioada cuprinsă între 01 septembrie 2011 și data executării de către pârâți a obligațiilor de plată, dobânzi aferente creanțelor stabilite în favoarea reclamantului prin următoarele hotărâri judecătorești:
- sentința civilă nr. 1101/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2743/25.11.2009 a Curții de Apel Cluj astfel cum a fost completată prin decizia civilă nr. 291/09.02.2010.
- sentința civilă nr. 383/03.03.2008 pronunțată de Tribunalul în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1308/26.05.2009 a Curții de Apel Cluj;
- sentința civilă nr. 1142/16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ doar în cazul reclamantei D. D. C..
- sentința civilă nr. 113/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1604/R/23.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj pentru reclamanții M. F. M., R. K. T., C. L. și O. E. V. (fostă S.).
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, instanța a respins-o, reținând că textul de lege invocat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă ÎCCJ se referă la judecători, procurori, asistenți judiciari sau grefieri, reclamanți într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ori reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT - serviciul teritorial Cluj, structură înființată potrivit art. 4 al. 3 din Legea nr. 508/2004 în raza teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, astfel încât prevederile art. 127 (1) C.pr.civ. nu își găsesc aplicabilitatea. În consecință, în raport cu prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 competența de soluționare a cererii de chemare în judecată aparține Tribunalului Cluj.
Potrivit Legii nr. 500/2002, a O.G nr. 208/2005 și a H.G nr. 386/2007, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar. Prin titlurile executorii depuse la dosar, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la alocarea fondurilor necesare efectuării plății drepturilor salariale stabilite în favoarea reclamatului, însă această împrejurare nu justifică obligarea acestui pârât la alocarea fondurilor necesare plății dobânzilor legale, în condițiile în care, în conformitate cu dispozițiile art. 28^¹ din Legea nr. 500/2002, nu are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și nici de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat. În consecință, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
În ce privește excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, s-a reținut incidența prevederilor art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cu sublinierea că dreptul material la dobânda legală se naște pentru fiecare zi de întârziere și tot la fel se și prescrie.
Sub aspectul stării de fapt, s-a reținut că în favoarea reclamanților s-a dispus plata, corespondent raportului de serviciu, a unor sume de bani reprezentând drepturi salariale, în contradictoriu cu pârâții din prezenta cauză, prin titlurile executorii enumerate în dispozitiv.
Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 160, art. 161, art. 166 alin. 4 din Codul muncii, constatând că obligația de plată a drepturilor salariale cuvenite reclamanților, stabilită prin hotărârile judecătorești menționate, a fost executată parțial și cu întârziere de către pârâți, în care context, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de daune interese pentru repararea prejudiciului.
Instanța a reținut că prin O.U.G. nr. 71/2009 s-a reglementat plata unor sume prevăzute în titlurile executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar și s-a dispus ca plata drepturilor salariale, prevăzute în titlurile executorii, să se facă eșalonat până la data de 31.12.2009, ulterior termenele de plată fiind prelungite, prin O.U.G. nr. 45/2010 și Legea nr. 230/2011, până în anul 2016, prin aceste acte normative prevăzându-se că sumele de bani se vor plăti eșalonat, actualizate cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Actualizarea nu echivalează cu o reparare integrală a prejudiciului produs reclamanților, reparare care, prin plata cu întârziere a drepturilor cuvenite, este acoperită atât prin acordarea indicelui de inflație, cât și prin acordarea dobânzii legale, natura juridică a dobânzii fiind diferită de cea a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune - daune moratorii - iar a doua - valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății - daune compensatorii.
Faptul că plata creanței, reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu executoriu, a fost eșalonată independent de voința reclamanților nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv.
Întrucât creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, care, fiind pronunțate în soluționarea conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit dispozițiilor art. 289 din Codul muncii (actualmente art. 274), respectivele creanțe, de la data pronunțării hotărârii, au devenit certe, lichide și exigibile.
Reținând dezlegarea dată prin decizia în interesul legii nr. 2/2014 și elemente din motivarea deciziei, concluzionează că pârâții nu pot invoca neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.
Nu au putut fi reținute susținerile pârâților potrivit cărora soluționarea prezentei cauzei nu trebuie să se realizeze prin raportare la interpretarea data de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2/17.02.2014 în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 517 al. 4 din codul de procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în interesul legii în Monitorul Oficial al României, Partea I.. Așadar, instanța de judecată nu poate stabili decât prin încălcarea propriei competențe că, prin pronunțarea acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție și-a depășit competența legală, iar decizia Curții Constituționale nr. 838/27 mai 2009 invocată de pârâți privește o altă problemă de drept și nu are incidență în prezenta cauză.
Nu au putut fi reținută nici susținerea pârâților potrivit căreia neexecutarea obligațiilor de plată la data rămânerii definitive a titlurilor bănești provine dintr-o cauză străină, care nu le poate fi imputată, în condițiile în care, astfel cum reiese din considerentele deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.
Față de considerentele expuse, s-a admis în parte acțiunea conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj și P. de pe lângă Tribunalul Cluj.
Prin apelul declarat de P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj și cel de pe lângă Tribunalul Cluj, s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii în tot a acțiunii.
În motivare s-a arătat că pentru respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, s-a dat o interpretare greșită naturii dreptului solicitat. Invocă dispozițiile Decretului nr.167/1958 și reglementarea art. 2500 și urm. din Noul Cod Civil, art. 171 alin. 1 Codul muncii.
Dobânzilor aferente sumelor stabilite prin titlurile executorii au un caracter accesoriu, termenul de prescripție fiind similar cu cel ce operează în cazul obligației principale, încât odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. Asimilarea executării eșalonate a sentințelor civile cu prestațiile succesive este greșită și excede reglementării art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
Instanța a dat o interpretare greșită prevederilor art. 1088 alin. 1 și 2 din Codul civil, în sensul că debitorii obligației de plată din cauză au fost puși în întârziere prin cererea de chemare în judecată.
Apoi, actualizarea sumelor datorate s-a efectuat prin aplicarea indicelui de inflație, fiind astfel acoperit eventualul prejudiciu suferit prin executarea succesivă a obligației.
Este evident că art. 1088 alin. 1 din Codul civil nu permite atât o actualizare cu rata inflației cât și aplicarea dobânzii legale, actualizarea cu rata inflației fiind îndestulătoare, în caz contrar ajungându-se la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Apoi, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată. Debitorul, executându-și astfel obligațiile, manifestă diligenta bunului proprietar.
Un alt motiv de apel: instanța a omis a observa că O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală, ce a abrogat O.G. nr. 9/2000, reglementează dobânda legală sub forma dobânzii remuneratorii și dobânzii penalizatoare.
Dobânda penalizatoare se raportează la cuantumul sumei datorate inițial și nu la valoarea ce se stabilește după actualizarea sumei datorate cu indicele de inflație.
Or, reclamanții - intimați au solicitat prin petitul 1 „obligarea la plata dobânzii legale conform O.G. nr. 9/2000 pentru perioada 11 octombrie 2010-31 august 2011 și a dobânzii legale remuneratorii conform OG 13/2011 pentru perioada cuprinsa între 1 septembrie 2011 și data executării.
Tribunalul a obligat pârâții la „dobânda legală conform O.G. nr. 13/2011 pentru perioada cuprinsă între 01 septembrie 2011 și data executării de către pârâți a obligațiilor de plată”, omițând astfel să se pronunțe asupra petitului, astfel cum acesta a fost formulat de către reclamanți.
Prin apelul declarat de M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a solicitat schimbarea în tot a sentinței cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a criticat sentința sub aspectul respingerii excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, deoarece textul art. 127 Cod procedură civilă este aplicabil tuturor procurorilor reclamanți într-o cauză. Or, tribunalul exclude categoria procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. de la regula de competență specială instituită de Codul de procedură civilă, adăugând în acest fel la lege.
Consecința soluției este că prezentul apel va fi judecat de Curtea de Apel Cluj, adică tocmai instanța în a cărei rază teritorială funcționează Serviciul Teritorial Cluj al D.I.I.C.O.T., unde își desfășoară activitatea reclamantul - intimat, situație care contravine nu numai art.127 C.proc.civ., dar chiar și argumentelor aduse de instanța de fond pentru respingerea excepției.
Apelantul critică sentința și sub aspectul respingerii parțiale a excepției prescripției dreptului material la acțiune al intimaților, arătând că prima instanță în mod greșit a făcut aplicarea dispozițiile art.1 alin.2 din Decretul nr. 167/1958 și că prima instanță nu a ținut cont de faptul că în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 tranșe din sumele datorate au fost achitate, sens în care dobânda legală, în măsura în care instanța de control judiciar consideră întemeiată această pretenție, ar putea fi calculată cel mult pentru sumele ramase neachitate.
Se mai invocă dezlegările Înaltei Curți de Casație și Justiție date prin decizia în interesul legii nr. 1/2014, sub raportul posibilității invocării din oficiu a prescripției dreptului la acțiune pentru prescripțiile începute anterior datei de 01.10.2011. De asemenea, dezlegările Înaltei Curți de Casație și Justiție date prin decizia nr. 7/2015 date de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sub aspectul faptului că plățile voluntare efectuate în temeiul O.U.G. nr. 71/2009 nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.
Pe fond, raportat la Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciază că sintagma „pot fi acordate” exclude imperativul categoric, nu exprimă obligația, ci lasă la aprecierea instanțelor aprecierea dacă sunt întrunite condițiile legale privind acordarea dobânzilor.
Totodată, face trimitere la Decizia nr. 838/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 631/03.07.2009 prin care Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e din Constituție.
Prin Decizia Curții Constituționale s-a statuat definitiv și obligatoriu că înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat atribuțiile constituționale, modificând norme juridice cu putere de lege.
Așa fiind, instanța are obligația să dispună soluționarea prezentei cauze în considerarea respectării dispozițiilor legale în materie.
Prin apelul declarat de pârâta Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – D.I.I.C.O.T. - s-a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-au adus, esențial, aceleași critici ca și în apelurile celorlalți pârâți, sub aspectul nededucerii unui imperativ în acordarea acestor dobânzi din decizia în interesul legii nr. 2/2014, al incidenței deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, cu concluzia că soluționarea prezentei cauze nu trebuie să se realizeze prin raportare la interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.2 din 17 februarie 2014.
Instanța de fond doar a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 1082, art. 1088 din vechiul Cod civil, art. 1489, art. 1531, art. 1535 din noul cod civil și ale art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003, republicată, fără a analiza îndeplinirea condițiilor legale privind acordarea dobânzii.
Totodată, a constatat că executarea hotărârilor judecătorești în cauză a fost eșalonată prin acte normative succesive, independent de voința reclamanților, fără însă a reține că o atare eșalonare s-a produs și dincolo de voința pârâților.
În cauză, raportat la art. 1082 din vechiul Cod civil, debitorii obligației de plată a drepturilor bănești recunoscute pe cale judiciară în beneficiul reclamanților justifică faptul că neexecutarea la data rămânerii definitive a titlurilor executorii provine dintr-o cauză străină, care nu le poate fi imputată.
În noul Cod civil (aplicabil în speța dedusă judecății) dreptul la daune-interese este reglementat în cuprinsul art. 1530 - art. 1537, fiind citat art. 1516 Noul Cod Civil, ce cuprinde de asemenea condiția ca neexecutarea să fie fără justificare, similar și în cuprinsul art. 166 alin. 4 din Codul muncii, respectiv art. 1530 Cod civ.
Evocă și dispozițiile art. 1531, 1535 C. civ.
În cauză nu e îndeplinită condiția ca debitorul obligației să nu fi achitat suma de bani la scadență, fără justificare, ci plata eșalonată a creanței a fost realizată în decursul termenelor strict prevăzute de O.U.G. nr. 75/2008, respectiv de O.U.G. nr. 71/2009, aprobată prin Legea nr. 230/2011, situație în care M. P. s-a aflat în imposibilitate legală de a stinge complet obligațiile de plată, dintr-o cauză străină de voința acestuia.
În executarea obligației de plată s-a îndeplinit obligația de diligentă stabilită prin art. 1480 alin. 1 Cod civil.
Sunt evocate dispozițiile legale incidente sub aspectul modului de ordonanțare a cheltuielilor bugetare, art. 1 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 508/2004, procurorul-șef al D.I.I.C.O.T. fiind ordonator secundar de credite și astfel, ținut să folosească aceste credite doar în măsura repartizării acestora de la bugetul de stat în bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Se mai evocă în același sens dispozițiile art. 29 alin.3, art. 47, art. 72 alin. 1 lit. a din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 1 din Legea nr. 92/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2011 care modifică art. 1 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, art. 25 din Legea nr. 11/2010 a bugetului de stat pe anul 2010, H.G. nr. 422/2010, hotărârile de Guvern nr. 257/2012, nr. 598/2012, nr. 954/2012, nr. 1169/2012, nr. 149/2013, nr. 355/2013, nr. 697/2013, nr. 977/2013, nr. 248/2014, nr. 51/2014 și nr. 870/2014 prin care s-a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului P. cu anumite sume la capitolul 61.01 „Ordine publică și siguranță națională”, titlul 10 „Cheltuieli de personal”, cu sublinierea că în limitele acestor suplimentări, în executarea hotărârilor judecătorești, intimaților - reclamanți li s-au plătit și în anii 2012, 2013 și 2014 o parte din drepturile bănești, aspect necontestat.
O.U.G. nr. 71/2009, aprobată prin Legea nr. 230/2011 asigură un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului și nu obligă creditorii să suporte o sarcină disproporționată raportat la garanțiile ce însoțesc edictarea actelor normative în discuție, iar pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii a fost prevăzută actualizarea drepturilor cu indicele prețurilor de consum.
Aceasta, în contextul circumstanțelor excepționale, reprezentate de condițiile economice generale extrem de dificile, grav deficit bugetar actual, acută criză economică națională și internațională.
Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în situații excepționale statele pot interveni în procedura de executare, cu condiția ca o asemenea intervenție să nu aibă drept consecință împiedicarea, invalidarea sau întârzierea de o manieră excesivă a executării. Astfel, prin decizia din data de 4 septembrie 2012, CEDO a respins ca vădit neîntemeiate cererile reclamanților din cauza „D. și alții împotriva României”, în care reclamanții invocau încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv a articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, prin aceea că autoritățile interne au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante.
În motivarea hotărârii sale, C.E.D.O. a apreciat că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neputându-se reproșa Guvernului român că a refuzat să execute hotărârile interne ce recunoșteau reclamanților drepturi de natură patrimonială. C.E.D.O. a apreciat că eșalonarea plăților de către Guvern, în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
C.E.D.O. a mai argumentat că reclamanții au primit până în prezent o fracție semnificativă din sumele cuvenite și că nu există indicii cu privire la o eventuală intenție a Guvernului de a nu respecta calendarul plăților pentru viitor.
Ca atare, plata eșalonată a drepturilor bănești efectuată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, nu poate fi calificată întârziere/neexecutare nejustificată a plății drepturilor bănești, în accepțiunea art. 1516, art. 1530 și urm. din noul Cod civil, respectiv a art. 166 alin. 4 din Codul muncii, republicat.
Fiind reglementat în cuprinsul art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 71/2009 faptul că sumele plătite în temeiul respectivului act normativ se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S., arată că nu se impune suplimentarea dobânzii legale cu alte tipuri de despăgubiri. Sintagma „nu pot cuprinde decât dobânda legală”, conținută în art. 1088 alin. 1 din vechiul Cod Civil, interzice adăugarea altor daune la dobânda legală, cu excepția cazurilor indicate în partea finală a acestuia. Cumulul dobânzii legale cu alte daune este inadmisibil și pentru că dobânda legală reprezintă tot daune (moratorii) evaluate de legiuitor la nivelul dobânzii legale.
Prin cumulul ratei inflației cu dobânda legală se ajunge la situația îmbogățirii fără just temei.
Actualizarea creanței are natură moratorie, deoarece prejudiciul ce urmează să fie acoperit astfel este cauzat numai prin întârziere, întrucât obligațiile bănești pot fi executate în natură întotdeauna. Plata dobânzii legale în cazul în care suma de bani a fost actualizată înseamnă o dublă reparație, prejudiciul fiind acoperit fie de dobânda legală, fie de actualizarea datoriei.
Sub aspectul momentului de la care sunt datorate dobânzile, arată că debitorii nu sunt de drept în întârziere, nefiind incidente ipotezele prevăzute de art. 1079 din vechiul Cod civil, iar creanțele nu fac parte din categoria celor pentru care, potrivit legii, să curgă dobânda de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 1088 alin. 2 din vechiul Cod civil.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Cât privește apelurile declarate de pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj și P. de pe lângă Tribunalul Cluj, acestea urmează a fi admise sub aspectul precizării caracterului de dobândă penalizatoare datorată de pârâții apelanți reclamanților pentru sumele neachitate, începând cu data de 09.05.2011 din creanțele datorate conform titlurilor executorii menționate în sentință.
Se constată, sub aceste aspecte, faptul că acest caracter, de dobândă penalizatoare, reiese din situația de fapt ce stă la baza cererii, nefiind vorba despre o dobândă care să fi fost stipulată de către părți prin contract ca o contraprestație pentru restituirea unei sume la un anumit termen, ci de una aferentă neîndeplinirii obligației de plată la scadență, așa cum se va vedea și din argumentele ce urmează.
De asemenea, natura penalizatoare a dobânzilor datorate reiese din dezlegările date în mod explicit de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 21/2015 pronunțată în condițiile art. 519 și urm. din N.C.P.C., unde se concluzionează că „raportat la distincțiile expuse anterior, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior introducerii acțiuni.”
Pe de altă parte, în mod evident, plata dobânzilor va viza doar sumele neachitate pe perioada 09.05.2011 și până la data achitării acestora, fiind evident că odată cu stingerea în parte a obligației prin plățile parțiale ce s-au făcut anterior din sumele datorate în temeiul titlurilor executorii pe care se întemeiază reclamanții, nu se mai pot acorda dobânzi, plata debitului principal anterior termenului de prescripție de 3 ani calculat retroactiv de la data introducerii acțiunii determinând stingerea în parte a obligației și încetarea culpei ce ar fi putut sta la baza cererii de acordare a acestor dobânzi.
Prin restul motivelor de apel, Curtea notează că sunt obligatorii pentru instanțe dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin recursuri în interesul legii și prin hotărârile prealabile pronunțate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform prevederilor art. 517 alin. 4 și art. 521 alin. 3 Noul Cod de Procedură Civilă.
Astfel, prin decizia în interesul legii nr. 2/2014, s-a statuat în sensul că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”, considerentele fiind în mod evident în sensul existenței unei obligații legale de plată a acestor dobânzi, iar nu a unei facultăți din partea ordonatorilor de credite.
După cum, de asemenea, prin decizia nr. 21/2015, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, similar, în sensul că „în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil raportat la art. 166 alin. (1) și (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [art. 161 alin. (1) și (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării] și art. 1088 din Codul civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1.535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii”.
Față de aceste soluții pronunțate, cu forță juridică similară actelor normative pentru instanțe, Curtea constată că nu sunt întemeiate criticile de nelegalitate aduse de pârâți sub aspectul realizării unei duble reparații a prejudiciului reclamat; al inexistenței situației unor creanțe ajunse la scadență și neplătite; al inexigibilității creanțelor pentru care se solicită dobânzi; al inexistenței unei puneri în întârziere de la care să curgă eventual dobânzile; al lipsei caracterului nejustificat al întârzierii în plata acestor drepturi; al existenței unor impedimente ce țin de disciplina bugetară ce justifică neplata la termen a creanțelor pentru care s-au acordat dobânzile ce fac obiectul acțiunii; al neîndeplinirii condițiilor legale privind acordarea dobânzii; al prescripției dreptului la acțiune; al întreruperii prescripției dreptului la acțiune; al stingerii dreptului la acțiune în raport de faptul nesolicitării acestora odată cu debitul principal.
Sunt relevante considerentele ce au stat la baza pronunțării acestor decizii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de apel făcând trimitere la acestea, fără a fi necesară redarea lor în considerentele prezentei decizii, din moment ce sunt publicate în Monitorul Oficial și prezumate a fi cunoscute de către fiecare.
Față de acestea, apare ca superfluu a se analiza argumentele aduse de părți, în apelurile lor, sub aspectul naturii juridice a dobânzilor solicitate prin acțiune și al felului răspunderii civile căruia îi corespund.
De asemenea, raportat la considerentele pentru care Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 190/2010 (și nu numai) s-a pronunțat în sensul constituționalității O.U.G. nr. 71/2009, Curtea de apel constată că sarcina interpretării actelor normative revine instanțelor de judecată, astfel încât, având de soluționat o acțiune prin care se solicită dobânzi aferente plății eșalonate a drepturilor salariale constatate prin hotărâri judecătorești, conform dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, va avea de aplicat dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, instanță de judecată fiind, are atributul legal al interpretării legii, așa cum reiese din prevederile art. 514 și urm. și 519 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă.
Curtea apreciază că, dat fiind caracterul obligatoriu pentru instanțe al deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unor recursuri în interesul legii și a sesizărilor în vederea pronunțării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu se pot omite deciziile invocate anterior și prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a dezlegat esențial chestiunile juridice ridicate de problematica ce compune substanța prezentului litigiu, astfel încât invocarea unui conflict constituțional ivit prin pronunțarea acestor hotărâri este inoportună în cadrul dosarului, calea pentru constatarea unui atare conflict fiind indicată prin dispozițiile Legii nr. 47/1992.
Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale cuprinde o dezlegare de principiu, fără însă a face referire la problematica juridică supusă discuției în dosar, care de altfel este ulterioară acestei decizii, astfel încât nu se poate face aplicarea ei la speță tale quale.
Raportat la motivul de apel privitor la lipsa culpei în raport de obiectul acțiunii, Curtea constată că practic, nu sunt înlăturate sau combătute argumentele pe care s-a întemeiat prima instanță pentru a dispune admiterea acțiunii.
Or, față de dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 2/2014 (și mai apoi prin hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 21/2015 – în același sens), nu se poate reține lipsa culpei față de modalitatea de plată eșalonată a acestor sume constatate prin hotărâri judecătorești în favoarea beneficiarilor. Întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, prin hotărârile menționate, obligatorii pentru instanțe, existența unei culpe care determină obligația statului de a achita dobânzi penalizatoare pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată, este evident că plata în sine a acestor dobânzi urmează a se face prin aceleași proceduri ca și sumele aferent cărora se calculează aceste dobânzi.
Cu alte cuvinte, în măsura în care, prin hotărârile judecătorești aferent executării cărora trebuie acordate aceste dobânzi, apelanții pârâți au fost obligați la efectuarea unor operațiuni pentru a face concretă plata acestor debite, în aceeași măsură vor fi ținuți să efectueze aceleași operațiuni și pentru plata dobânzii legale calculate la acestea, considerentele fiind similare.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție chiar arată, printre altele, prin hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 21/2015, că „dobânzile nu pot fi considerate o pretenție nouă, absolut independentă de litigiul anterior”, fapt ce îndrituiește a se aplica aceleași considerente față de apelanți ca și în hotărârile inițiale, aferent executării cărora trebuie calculate și plătite dobânzile cerute în prezentul litigiu.
Invocata decizie pronunțată de CEDO în cauza „D. și alții împotriva României”, prin care s-a constatat neîncălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv a articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, prin aceea că autoritățile interne au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne ce recunoșteau drepturi salariale restante, nu atrage o altă soluționare a apelurilor, în condițiile în care argumentul pentru care s-au pronunțat decizia în interesul legii nr. 2/2014 și mai apoi prin hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 21/2015 a constat din imperativul deplinei reparări a prejudiciului creat prin întârzierea la plată, iar nu dintr-o eventuală constatare a încălcării exigențelor comunitare prin dispozițiile interne de eșalonare a plăților acestor titluri executorii.
Cât privește solicitarea de a se clarifica faptul că dobânda penalizatoare se raportează la cuantumul sumei datorate inițial și nu la valoarea ce se stabilește după actualizarea sumei datorate cu indicele de inflație, acest aspect este de la sine înțeles și nu este necesară schimbarea sentinței în acest sens, cu atât mai mult cu cât statuările Tribunalului Cluj sunt în sensul acordării dobânzilor „aferente creanțelor stabilite în favoarea reclamanților” prin hotărârile judecătorești pe care le enumeră, or în mod evident, aceste creanțe au în vedere obligația principală, iar nu actualizarea cu rata inflației.
De altfel, nu există nici un text legal care să stabilească faptul că pentru actualizarea cu rata inflației ar trebui plătite dobânzi, după cum nici principiile de drept nu indică în această direcție, ambele, atât actualizarea cu rata inflației cât și dobânda penalizatoare, fiind menite să repare sub toate aspectele sale un prejudiciu cauzat prin îndeplinirea cu întârziere a obligației de plată a debitului principal constatat prin titlurile executorii de care se prevalează reclamanții, astfel încât cele două se datorează în paralel și nu se aplică actualizarea dobânzilor cu rata inflației, nici invers, acordarea de dobânzi la actualizarea cu rata inflației.
Nici excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj nu este întemeiată, în condițiile în care reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Cluj, structură înființată potrivit art. 4 al. 3 din Legea nr. 508/2004 în raza teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, iar acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul Cluj. Este adevărat că apelul împotriva sentinței se judecă la Curtea de Apel Cluj, însă art. 127 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitate, iar alin. 3 din același articol că dispozițiile alin. 1 și 2 se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.
D. urmare, această normă reglementează prorogarea de competență numai în primă instanță, nefiind posibilă extinderea acestei norme de excepție și la căile de atac, așa cum solicită apelantul.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 C.proc.civ., va admite apelurile declarate declarat în cauză, în limitele arătate, cu schimbarea în parte a sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelurile declarate de pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în sector 4, București, ., Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism cu sediul în sector 4, București, ., P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj cu sediul în Cluj-N., ., nr. 1, județul Cluj, și P. de pe lângă Tribunalul Cluj cu sediul în Cluj-N., .-4, județul Cluj, împotriva sentinței civile nr. 534 din 13.02.2015 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._, pe care o schimbă în parte, în sensul precizării caracterului de dobândă penalizatoare datorată de pârâții apelanți reclamanților pentru sumele neachitate, începând cu data de 09.05.2011 din creanțele datorate conform titlurilor executorii menționate în sentință.
Menține restul dispozițiilor care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. T. S. D.
GREFIER,
N. N.
Red. I.T./S.M.
8 ex./24.02.2016
Jud.fond. G. O. O.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 127/2016.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 56/2016.... → |
|---|
