Obligaţie de a face. Decizia nr. 311/2016. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 311/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 311/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CACLJ:2016:003._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 311/A/2016
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: D. ȚARINĂ
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, cererea de revizuire formulată de revizuenții D. I. și D. E. împotriva deciziei civile nr. 2087 din 6 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimata S.C. C. S.A., având ca obiect obligația da a face.
Mersul dezbaterii în fond a cauzei a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 27 ianuarie 2016, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 3 februarie 2016, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
În urma deliberării, reține că prin sentința civilă nr.126 din 22.04.2015, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._, a fost admisă, ca fiind întemeiată, cererea formulată de reclamanții D. I. și D. E. împotriva pârâtei Societatea „C.”SA Bistrița și, în consecință, a fost obligată pârâta să elibereze fiecărui reclamant adeverință din care să rezulte atât salariul brut realizat, cât și salariul brut pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale, pentru perioada 07.01._10, în privința reclamantului D. I. și, pentru perioada 10.06._05, în privința reclamantei D. E..
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 2087 din 06.10.2015 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr._, a fost admis apelul declarat de pârâta C. SA împotriva sentinței civile nr. 126 din 22.04.2015 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pronunțată în dosar nr._, care a fost schimbată în tot, în sensul că a fost respinsă cererea reclamanților D. I. și D. E. de obligare a pârâtei C. SA la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte atât salariul brut realizat, cât și salariul brut pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale pentru perioada 01.01._10 în privința reclamantului D. I. și pentru perioada 10.06._05 în privința reclamantei D. E..
A fost înlăturată obligația pârâtei de a plăti reclamanților cheltuieli de judecată la fondul cauzei.
În considerentele hotărârii, instanța de apel a avut în vedere că prin acțiunea dedusă judecății reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la eliberarea adeverinței cu privire la veniturile lunare individuale realizate în acord global, respectiv diferența dintre salariul tarifar (fără sporuri) și salariul realizat în acord, precum și celelalte venituri suplimentare și sporuri încasate de reclamanți în perioada 07.01._10 pentru D. I., respectiv în perioada 10.06._05 pentru D. E..
Curtea a observat că reclamanții au precizat clar, expres și distinct elementele salariale pe care doresc să le cuprindă adeverința solicitată, și a constatat că, în ciuda solicitării acestora, prima instanță a instituit în sarcina pârâtei obligația de a emite o adeverință cuprinzând salariul brut realizat (așadar veniturile totale nedefalcate pe categorii de drepturi salariale) și salariul brut pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale.
A apreciat că o atare dispoziție se îndepărtează de la limitele investirii instanței prin manifestarea de voință a părților, fiind încălcat principiul disponibilității, cu atât mai mult cu cât indicarea într-o adeverință a venitului brut ridică dificultăți în valorificarea sa la stabilirea drepturilor de pensie.
În consecință, reținând că prima instanță a acordat ceea ce nu s-a cerut (extra petita) cu privire la cuprinsul adeverinței, Curtea de Apel, în temeiul art.480 alin.2 NCPC a admis apelul, a schimbat hotărârea în sensul respingerii acțiunii.
Împotriva deciziei civile menționate au formulat cerere de revizuire reclamanții D. I. și D. E., solicitând admiterea ei, desființarea deciziei civile atacate, cu consecința admiterii acțiunii civile astfel cum a fost formulată în contradictoriu cu S.C. CRIST1RO S.A., cu cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocat - fond, apel și revizuire.
În motivarea cererii de revizuire se arată că, deși instanța de apel a reținut că prima instanță s-a îndepărtat de limitele învestirii (s-a pronunțat extra petita), a admis apelul societății și le-a respins acțiunea.
Consideră că într-un atare context, instanța de apel a omis să se pronunțe asupra ceea ce s-a cerut prin cererea introductivă (minus petita), fiind încălcat astfel principiul disponibilității, prevăzut de art. 9 din NCPC.
Susțin că pe parcursul procesului nu și-au modificat cererea introductivă, astfel că neatacarea sentinței primei instanțe prin care s-a acordat ceea ce nu s-a solicitat nu poate constitui o achiesare în sensul dispozițiilor art. 204 Cod de procedură civilă.
Apreciază că dacă instanța de apel a reținut că prima instanța s-a pronunțat asupra ceea nu s-a cerut (extra petita), în temeiul principiului disponibilității prevăzut de art. 9 din NCPC avea obligația să se pronunțe asupra ceea ce au solicitat prin cererea introductivă și nu să se pronunțe pe varianta modificată de către instanța de fond.
În drept, invocă prevederile art. 509 și urm., art. 513 și urm., art. 9, art. 411 alin. l, pct. 2, art. 451 din NCPC, art. 34 alin. 5 din Codul Muncii, art. 153 lit. f, j, art. 159, art. 163, art. 154 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, Decizia ÎCCJ nr. 19/17.10.2011
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând cererea de revizuire, Curtea reține următoarele:
Prevederile art. 509 al. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă reglementează posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătorești în situația în care instanța a cărei hotărâre se atacă „s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.”
Prin instituirea acestor prevederi legiuitorul a urmărit protejarea principiului disponibilității, principiu fundamental edictat de art. 9 al. 2 Cod de procedură civilă, conform căruia obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, respectiv de art. 22 al. 6 Cod de procedură civilă, potrivit căruia judecătorul trebuie să se pronunțe asupra tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși însă limitele învestirii.
Revizuienții invocă teza a II a din norma evocată, considerând că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra ceea ce s-a solicitat efectiv prin acțiunea dedusă judecății.
Prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanța de apel a admis apelul exercitat de către societatea pârâtă . schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanții D. I. și D. E. în contradictoriu cu societatea menționată.
Ca argumente în admiterea apelului, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a încălcat principiul disponibilității, în sensul că a acordat ceea ce nu s-a cerut (a dispus eliberarea unor adeverințe cu privire la veniturile brute), deși obiectul acțiunii era clar determinat – eliberarea unor adeverințe cu privire la veniturile lunare individuale realizate în acord global, respectiv diferența dintre salariul tarifar (fără sporuri) și salariul realizat în acord, precum și celelalte venituri suplimentare și sporuri.
Curtea consideră că, în condițiile în care instanța de apel a constatat încălcarea principiului disponibilității și a admis apelul societății (ca urmare a încălcării de către tribunal a limitelor învestirii – extra petita), aceasta trebuia să analizeze acțiunea cu care reclamanții au învestit efectiv instanța, iar nu cea reținută de către prima instanță (privitoare la veniturile brute).
Este adevărat că în cauză calea de atac a apelului a fost formulată de către societatea apelantă și, prin urmare, s-ar putea susține că și în măsura în care ar fi fost analizată acțiunea cu care reclamanții au învestit efectiv instanța, aceasta nu putea fi admisă ca urmare a principiului neagravării în propria cale de atac reglementat de art. 481 Cod de procedură civilă.
Însă relativ la acest principiu trebuie amintit că societatea pârâtă a fost cea care a formulat apel și a criticat omisiunea primei instanțe de a se pronunța în raport de obiectul cu care a fost efectiv învestită, o asemenea manifestare de voință echivalând cu consimțământul expres al societății la un asemenea efect.
Pe de altă parte, trebuie amintit și faptul că soluția primei instanțe profita societății apelante ( fiind de notorietate practica judiciară în sensul refuzului de valorificare a unor adeverințe cuprinzând venituri brute).
Cu toate acestea, societatea pârâtă a exercitat calea de atac a apelului, context în care manifestarea ei de voință nu poate fi interpretată decât ca un acord expres la posibilitatea înrăutățirii situației în propria cale de atac.
Prin urmare (în condițiile admiterii apelului), prin omisiunea de a se pronunța cu privire la petitele acțiunii deduse judecății (lăsându-le nesoluționate), instanța de apel nu s-a pronunțat asupra ceea ce s-a cerut, respectiv cererea de obligare a pârâtei la eliberarea unor adeverințe cu privire la veniturile lunare individuale realizate în acord global, respectiv diferența dintre salariul tarifar (fără sporuri) și salariul realizat în acord, precum și celelalte venituri suplimentare și sporuri, ceea ce conform art. 513 Cod de procedură civilă justifică admiterea în parte a cererii de revizuire, schimbarea în parte a deciziei atacate.
Procedând la rejudecarea apelului, Curtea constată că acesta este parțial fondat.
Astfel, reține că potrivit dispozițiilor art. 40 al. 2 lit. h din Codul muncii coroborat cu art. 34 al. 5 din Codul Muncii, în sarcina angajatorilor/foștilor angajatori subzistă obligația de a elibera salariaților sau, după caz, foștilor salariați adeverințe privitoare la elementele raportului de muncă, deci inclusiv referitor la vechimea în muncă, la veniturile realizate, la sporurile de care aceștia au beneficiat.
Având calitatea de fost angajator, societatea pârâtă are, prin urmare, obligația de elibera celor doi reclamanți adeverințe privitoare la aceste elemente ale raportului de muncă.
Prin acțiunea dedusă judecății aceștia au precizat conținutul concret al adeverințelor a căror eliberare o solicită, susținând ca în cuprinsul lor să fie evidențiate veniturile lunare individuale realizate în acord global, respectiv diferența dintre salariul tarifar (fără sporuri) și salariul realizat în acord, precum și celelalte venituri suplimentare și sporuri încasate în perioada 07.01._10 (pentru D. I.), respectiv în perioada 10.06._05 (pentru D. E.), acțiunea lor este întemeiată.
În ciuda acestor precizări, prima instanță a admis acțiunea reclamanților, obligând însă societatea pârâtă la eliberarea în favoarea fiecărui reclamant a unei adeverințe din care să rezulte atât salariul brut realizat, cât și salariul brut pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale, pentru perioada 07.01._10, în privința reclamantului D. I. și, pentru perioada 10.06._05, în privința reclamantei D. E..
Prin instituirea în sarcina pârâtei a unei obligații de eliberare de adeverințe ce să cuprindă mențiuni privitoare la veniturile brute, s-a acordat mai mult decât s-a solicitat, salariul brut incluzând dincolo de elementele individualizate și solicitate de reclamanți și alte elemente, cu care însă prima instanță nu a fost învestită.
Reținând, așadar, că prima instanța a acordat mai mult decât s-a solicitat (a obligat în mod corect la eliberarea în favoarea reclamanților a unor adeverințe, însă cu un conținut extins față de cel solicitat), încălcând astfel principiul disponibilității, Curtea va admite în parte apelul, conform art. 480 al. 2 Cod de procedură civilă și va schimba în parte sentința atacată, în sensul că va obliga pârâta S.C. C. S.A. să elibereze fiecărui reclamant o adeverință cuprinzând veniturile lunare realizate în acord global, veniturile suplimentare și sporurile asupra cărora s-a achitat contribuția de asigurări sociale, realizate de reclamantul D. I. în perioada 07.01.1975 – 31.03.2001 și de către reclamanta D. E., în intervalul 10.06._01
Va păstra restul dispozițiilor.
În conformitate cu art. 453 Cod de procedură civilă, va obliga pârâta să plătească reclamanților suma totală de 1.000 lei cheltuieli de judecată în primă instanță (reprezentând onorariu avocațial parțial – f. 51,52), respectiv 500 de cheltuieli de judecată parțiale în revizuire(reprezentând onorariu avocațial parțial – f. 6,7).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte cererea de revizuire declarată de revizuenții D. I. și D. E. împotriva deciziei civile nr. 2087 din 06.10.2015 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte, în sensul că admite în parte apelul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 126 din 22.04.2015 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Bistrița-Năsăud și, în consecință:
Obligă pârâta S.C. C. S.A. să elibereze fiecărui reclamant o adeverință cuprinzând veniturile lunare realizate în acord global, veniturile suplimentare și sporurile asupra cărora s-a achitat contribuția de asigurări sociale, realizate de reclamantul D. I. în perioada 07.01.1975 – 31.03.2001 și de către reclamanta D. E., în intervalul 10.06._01.
Obligă pârâta să plătească reclamanților suma totală de 1.000 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.
Păstrează restul dispozițiilor din sentință.
Obligă pe intimata S.C. C. S.A. să plătească revizuenților suma de 500 le cheltuieli de judecată parțiale în revizuire.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03.02.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
S. C. B. D. G. D. ȚARINĂ
Red. D.G. /Tehn. D. B.
11 ex./04.03.2016
Judecători apel C.A.: L. D., S. D.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 369/2016. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 249/2016.... → |
|---|
