Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 11-01-2016, Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 37/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 37/A/2016
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâții C. L. și P. M. CÂMPIA TURZII împotriva sentinței civile nr. 1778 din 22.05.2015 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimații reclamantul S. L. AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR CÂMPIA TURZII și pârâtul L. T. P. D. CÂMPIA TURZII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentata reclamantului intimat S. L. al Învățământului Preuniversitar Clujean – avocat P. G. din cadrul Baroului Cluj.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este declarat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea de Apel Cluj este competentă material și teritorial să judece apelul, conform art. 96 pct.2 C.proc.civ. raportat la dispozițiile art. 95 pct.1 și art. 209 și 210 din Legea nr. 62/2011.
S-a făcut referatul cauzei, după care se arată de reprezentanta reclamantului că nu are de formulat cereri prealabile.
Nefiind formulate cereri prealabile și nefiind invocate excepții, Curtea declară închisă faza de cercetare judecătorească a apelului și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta reclamantului pune concluzii de respingere a apelului declarat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1778 din 22 mai 2015 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul S. L. ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR CÂMPIA TURZII în numele membrilor de sindicat menționați în tabelele anexate acțiunii introductive, în contradictoriu cu pârâții L. T. „P. D.” CÂMPIA TURZII, C. L. AL M. CÂMPIA TURZII și P. M. CÂMPIA TURZII în reprezentarea unității administrativ teritoriale municipiul T..
A fost obligat pârâtul de rândul 1, în calitate de angajator, la calcularea și la plata în regim „plata cu ora” a orelor de educație fizică efectuate în plus față de norma didactică de predare în perioada 01 decembrie 2010 – 31 august 2013, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății și la plata de daune-interese egale cu dobânda legală calculată de la data scadenței și până la data plății efective, pentru membrii de sindicat R. M., Calean M., C. A., P. E., Cordus I., Canonenco M., C. C. V., T. G., C. N. S., P. V., Sasa I., B. D. și M. R..
Au fost obligați pârâții C. L. AL M. CÂMPIA TURZII și P. M. CÂMPIA TURZII sa aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că norma de munca presupune dreptul angajatorului de a cere salariaților ca într-un timp determinat să presteze o anumită muncă și obligația de a satisface aceasta cerere, asociate cu dreptul salariatului de a pretinde angajatorului sa-i acorde remunerația corespunzătoare. Norma didactica în învățământul preuniversitar este reglementată de art. 263 alin.1 din Legea nr. 1/2011, care prevede că aceasta cuprinde ore prevăzute în planurile-cadru de învățământ la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor înscrise pe diploma de licența ori pe certificatul de absolvire a unui modul de minimum 90 de credite transferabile care atesta obținerea de competente de predare a unei discipline din domeniul fundamental aferent domeniului de specializare înscris pe diploma.
Totodată, dispozițiile art. 263 alin. 7 din Legea nr. 1/2011 a stabilesc că „în învățământul primar, orele de educație fizica prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesorii cu studii superioare de specialitate”. Prin art. 12 alin.4 din Ordinul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr.5.560/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitare s-a stabilit că în unitățile de învățământ în care, la nivel gimnazial, nu exista profesori de specialitate pentru predarea educației fizice, consiliul de administrație al unității de învățământ decide, după consultarea responsabilului comisiei metodice/catedrei de specialitate, care dintre profesorii pentru învățământul primar/institutorii, care fac dovada calificării prin diploma de studii, pot preda aceste discipline în regim de plata cu ora Orele respective se plătesc în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011 sunt relevante prevederile art.44 alin. 4 ind.1 și alin.4 ind.2 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, modificata prin Legea nr. 149/2007, care stabilesc că în învățământul primar, orele de educație fizica prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate, fiind incluse în norma acestora sau prin plata cu ora ori cu cumul. În situația în care predarea orelor de educație fizica nu se poate face de profesor cu studii de specialitate, acestea sunt predate de învățătorul/institutorul clasei”.
Adeverințele depuse atestă faptul că membrii de sindicat reprezentați sunt încadrați în calitate de personal didactic în învățământul primar, iar în perioada 01 decembrie 2010 – 31 august 2013 au predat ore de educație fizică, fără a remunerați în sistem de plată cu ora.
Având în vedere că nici în cuprinsul normelor precizate, nici în alte dispoziții ale legii, nu există prevederi de natura a conduce la concluzia că orele de educație fizică prevăzute în planurile de învățământ care nu au fost predate de profesori cu studii superioare de specialitate sunt incluse în norma didactică a învățătorilor, educatori sau institutorilor care au predat efectiv orele de educație fizică, prin activitatea efectiv prestată ia naștere un drept în favoarea personalului didactic de a fi salarizat prin plata cu ora pentru aceste activități suplimentare, drept care, potrivit art. 38 din Codul muncii, nu poate face obiectul vreunei renunțări sau limitări.
Unitatea de învățământ pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a plăti aceste sume de bani membrilor de sindicat, încălcând astfel prevederile art. 40 alin 2 lit. c din Codul muncii. De asemenea, instanța invocă și prevederile art. 253 alin.1 și art.166 alin.2 din Codul muncii.
Cât privește actualizarea prejudiciului, având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de cea a actualizării cu rata inflației, prima reprezentând daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, iar a doua valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), instanța a reținut că este admisibil cumulul acestora.
De asemenea, pârâții C. L. al M. Câmpia Turzii, în calitate de finanțator ai instituției de învățământ și P. M. Câmpia Turzii, în calitate de ordonator principal de credite au fost obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții C. L. și P. M. Câmpia Turzii, solicitând schimbarea în parte a sentinței, cu respingerea acțiunii.
În motivare s-a arătat că pârâtul consiliul local este obligat să asigure finanțarea complementară a unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțare care cuprinde cheltuieli materiale și de capital, neputând fi obligată să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale atâta timp cât această operațiune intră în atribuțiile autorității centrale.
Pârâtul de rândul 1 este unitate de învățământ finanțată din fondurile alocate prin bugetul local al M. Câmpia Turzii, de la bugetul de stat din alte surse.
Potrivit art. 104 alineatul (2) lit. a din Legea nr. 1/2011, cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege,precum și contribuțiile aferente acestora, fac parte din finanțarea de bază, se asigură din bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Legea nr. 165/2006 – legea cadrul a descentralizării, în art.24, statuează că autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor exercită competențe partajate cu autoritățile administrației publice centrale în ceea ce privește învățământul preuniversitar de stat cu excepția învățământului special.
Potrivit art. 6 din legea descentralizării, transferul de competențe se face concomitent cu asigurarea resurselor necesare exercitării acestora. Exercitarea competențelor se face numai după transmiterea recurselor financiare necesare.
De asemenea, art. 8 din același act normativ instituie obligativitatea pentru Guvern, ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale să identifice resursele necesare și costurile integrale ale competențelor care sunt transferate, precum și sursele bugetare pe baza cărora sunt finanțate. Resursele astfel identificate sunt transferate autorităților administrației publice locale în condițiile legii.
Potrivit mecanismului de transfer a sumelor care se alocă de la bugetul de stat către bugetele locale, repartizarea sumelor defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate pentru finanțarea cheltuielilor de personal al învățământului preuniversitar de stat se face prin decizie a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice.
Prin întâmpinare, intimatul S. L. ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR CÂMPIA TURZII a solicitat respingerea apelului declarat, cu menținerea sentinței atacate.
În motivare s-a arătat că prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt dedusă judecații, prin raportare la dispozițiile legale incidente în prezenta cauză.
Cu reiterarea motivelor ce stau la baza pretențiilor formulate, iar în raport de apelanți, cu sublinierea că consiliul local este ordonator de credite și centru de execuție bugetara la care este arondată unitatea de învățământ, care întocmește statele de plata și calculează salariile, iar plata acestor drepturi revine centrului de execuție bugetară, în persoana consiliului local respectiv primarului, cu invocarea dispozițiilor art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001.
În ceea ce privește ordonatorul de credite, obligația acestuia este de a pune la dispoziția angajatorului fondurile necesare pății drepturilor salariale.
Plata drepturilor salariale este indisolubil legata de existenta raporturilor de munca, pe când obligarea la alocarea fondurilor necesare plații drepturilor salariale sunt consecința dispozițiilor legale care guvernează finanțarea unităților de învățământ preuniversitar (art. 167 din Legea nr. 84/1995, HG nr. 538/2001, HG nr. 1395/2010, HG nr. 1274/2011, art. 104 alin 2 din Legea nr. 1/2011, HG nr. 2192/2004).
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, iar apoi ale art. 104 din Legea nr. 1/2011 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
D. urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamantului și consecutiv, și dobânzile calculate aferent acestor diferențe, rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritorialede care aparține unitatea de învățământ.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a consiliului local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta fiind cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. 1.618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică”.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate, fiind importantă efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
În mod evident, chemând în judecată pe acești pârâți, reclamantul a acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrului didactic reprezentat în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamantul se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie acestora un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamantului, așa cum au fost arătate mai sus, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Văzând dispozițiile art. 480 Noul Cod de Procedură Civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții C. L. și P. M. Câmpia Turzii ambii cu sediul în Câmpia Turzii, .-4, jud. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 1778 din 22 mai 2015 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._ pe care o păstrează.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. T. S. D.
GREFIER,
N. N.
Red. I.T./S.M.
5 ex./10.02.2016
Jud.fond. F. C. J.
| Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
