Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 978/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 978/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 19476/118/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 978/CM
Ședința publică din 28 octombrie 2013
PREȘEDINTE – J. Z.
JUDECĂTOR – R. A.
JUDECĂTOR- M. B.
GREFIER - C. I.
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de recurentul reclamant G. I., cu domiciliul în M., ., ., . și recurenta pârâtă S.C. „N. O.” S.A., cu sediul în M., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 1766/05.04.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație decizie de concediere și cererea de suspendare a executării sentinței civile 1766/05.04.2013 a Tribunalului C. până la soluționarea recursului, formulată în cadrul recursului de pârâta S.C. „N. O.” S.A.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 8 octombrie 2013, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, având nevoie de timp pentru a delibera și având în vedere absența din instanță a domnului judecător R. A., membru al completului de judecată, a dispus amânarea pronunțării la data de 14.10.2013, la 21.10.2013 și la data de 28.10.2013, pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul G. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. N. O. S.A., anularea Deciziei de desfacere a contractului de munca nr.196/22.11.2010, repunerea părților în situația anterioară, obligarea paratei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate calculate de la data desfacerii contractului de muncă si pana la data reintegrării în munca, la plata drepturilor bănești reprezentând cheltuieli de transport, ore suplimentare pentru anii 2008-2009, majorări salariale, spor de vechime, prima de vacanță și de C. 2010, cota de participare a salariatului la profitul societății pe anul 2010. de asemenea, reclamantul solicită plata dobânzii legale, calculată la sumele solicitate și cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii se arată că prin Decizia 196/22.11.2010 a fost desfăcut contractul individual de munca in conformitate cu prevederile art.65 alin. 1, art. 66, art.67 si art.73 din Codul Muncii, societatea pârâtă susținând că își restrânge activitatea prin vânzarea activului Complex Faleza G., iar datorita strategiei de privatizare prin vânzare de active s-a modificat organigrama prin desființarea de posturi.
Reclamantul susține că motivul desființării locului de munca nu a fost unul efectiv si serios, iar cauza nu a fost una reală, întrucât Complexul Faleza G. era un activ distinct al societății situat in mun. G., iar la sediul social din N., era angajat personal care deservea doar activele din zona stațiunii N., care nu avea nici o altă competență. În consecință, se arată că această vânzare nu a avut nici un efect asupra modificării organigramei de posturi pentru personalul ce deservea activele din Stațiunea N.. Se apreciază că singurul motiv ce poate fi luat in calcul este acela al existentei unei strategii de privatizare, dar această sintagmă definește o situație nesigura ca realizare in viitor, situație ce depinde de anumiți factori constanți sau necunoscuți.
Se învederează că desființarea posturilor s-a realizat în mod forțat, drept dovada că după aproximativ 3-4 luni de la concedierea subsemnatului, parata a încheiat 6 contracte de munca, angajând personal, iar activele paratei nu sunt privatizate. Singura preocupare a conducerii societății a fost aceea de a modifica CCM la nivel de unitate, in sensul ca la concedierea colectiva sa se acorde numai 8 salarii compensatorii, in loc de 12, cum se stipula anterior. Parata nu a notificat in timp util reprezentanții salariaților, conform art.69 alin.l lit. a si b si alin.2 C. muncii, nu au existat negocieri, salariații nu au fost consultați. Se mai susține că nu s-au respectat dispozițiile art.70 alin.l, 71 alin. 1-6 din C. Muncii, întrucât notificările către ITM si AJOFM s-au comunicat după luarea deciziei de concediere. Reclamantul mai precizează că nerespectarea termenului de preaviz constituie motiv de nulitate a deciziei.
De asemenea, reclamantul apreciază că serviciile sale erau necesare in unitate, întrucât și după concedierea din decembrie 2010 s-a procedat la efectuarea inventarierii elementelor de activ si pasiv prin intermediul unor comisii de inventariere.
Cu privire la drepturile bănești solicitate, reclamantul arată că acestea sunt prevăzute în CIM, CCM, Actul constitutiv al societății.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivând că cererea prin se contestă decizia nr. 196/22.12.2010 nu este fondată.
În baza deciziei Consiliului de Administrație din ședința din data de 25.06.2010, prin care s-a aprobat programul de privatizare al ., au fost evaluate activele aflate in patrimoniul societății și s-a decis convocarea adunării generale extraordinare a societății în vederea aprobării scoaterii la licitație a unor active si suprafețe de teren aflate in patrimoniul societății.
Procedura de finalizare a privatizării societății a fost adusă la cunoștința salariaților societății în nenumărate rânduri atat de către reprezentantul salariaților societății precum și de către directorul general. După vânzarea acestui activ, Consiliul de administrație al S.C. N. O. S.A., în ședința din data de 19.11.2010, a aprobat o noua organigramă din care rezultă că au fost desființate un număr de peste 35 de posturi pentru salariații cu contract de munca pe perioadă nedeterminată și pe cale de consecința s-a decis concedierea colectiva a acestora. Decizia a fost comunicată Inspectoratului teritorial de Munca Constanta și G. și Agenției Teritoriale de Ocupare a Forței de Muncă Constanta și G..
Se susține că Decizia a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 74 din codul muncii, iar la data la care s-a aprobat noua organigramă s-a avut în vedere că se va continua privatizarea tuturor activelor si societatea va funcționa cu un număr foarte mic de angajați, care se vor ocupa in mod direct de realizarea documentațiilor pentru vânzarea activelor ce vor fi scoase la licitație. Se mai arată că, în aceste condiții, postul deținut de contestator, de revizor contabil, s-a desființat efectiv, iar desființarea acestuia a avut o cauza reala si serioasa.
De asemenea, se apreciază că susținerile reclamantului referitoare la faptul ca nu s-au respectat criteriile de stabilire a ordinii de priorități sunt total nefondate, întrucât concedierea reclamantului s-a făcut conform art. 51 alin. 1 din CCM.
Referitor la drepturile bănești pretinse, se arată că,in conformitate cu clauzele contractului colectiv de munca, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport in limita aprobata de conducerea societății, numai salariații navetiști ai ., iar reclamantul nu intra în această categorie. În ceea ce privește contravaloarea orelor suplimentare efectuate in anii 2008, 2009 si 2010, se arată că acestea au fost achitate reclamantului.
Pârâta a formulat și o cerere reconvențională prin care se solicită obligarea reclamantului de a restitui contravaloarea indexata a celor opt salarii compensatorii, actualizate cu rata inflației, de care a beneficiat la data concedierii.
Prin întâmpinare a fost invocată și excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziei de concediere, în temeiul disp.art.283 alin 1 lit.a din codul muncii.
Instanța a respins această excepție, constatând că – raportat la data depunerii contestației, în condițiile art.104 C.p.c. - termenul legal de 30 zile, stabilit pentru formularea contestației, a fost respectat.
Prin sentința civilă nr. 1766/05.04.2013 Tribunalul C. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G. I., în contradictoriu cu pârâta S.C. N. O. S.A. .
A obligat pârâta să plătească reclamantului următoarele drepturi de natură salarială:
- 913 lei reprezentând diferența neachitată, ca urmare a neindexării salariului în anul 2010 (în cuantum net)
- 2.911 lei reprezentând contravaloarea orelor suplimentare efectuate și neachitate în anii 2008, 2009 și 2010(în cuantum net)
- cota parte din profitul societății, aferentă anului 2010, calculată conform dispozițiilor art.42 alin 2 lit. a din CCM la nivel național, corespunzător perioadei lucrate.
A obligat pârâta la plata dobânzii legale, aferentă drepturilor salariale ce urmează a fi achitate, calculată pentru perioada cuprinsă între data scadenței și data plății efective.
A respins contestația împotriva deciziei nr.196/22.11.2010 de încetare a contractului individual de munca al reclamantului, emisă de ., ca nefondată.
A respins celelalte pretenții, ca nefondate.
A respins cererea reconvențională.
În temeiul disp.art.274 și art.276 C.p.c. a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 550 lei, în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Asupra deciziei de concediere
S.C. N. O. S.A. a emis Decizia de desfacere a contractului de munca al reclamantului, nr.196/22.11.2010, în conformitate cu art.65 alin 1, art.66, 67 și 73 din codul muncii, începând cu data de 20.12.2010.
În motivarea deciziei se arată că măsura a fost luată în conformitate cu Decizia CA nr.10/19.11.2010, care a aprobat noua organigramă și concedierea colectivă a salariaților și are ca baza restrângerea activității prin vânzarea activului Complex Faleza G., iar datorita strategiei de privatizare prin vânzare de active s-a modificat organigrama prin desființarea de posturi. Angajatorul a făcut mențiunea că postul reclamantului a fost desființat prin art.2 din aceeași decizie.
Durata preavizului acordat este de 20 zile în perioada 22.11.2010 – 20.12.2010.
Raportat la dispozițiile art.74 din C. muncii, se constata ca in cuprinsul deciziei de concediere sunt precizate motivele care au determinat luarea acestei masuri. De altfel, decizia de concediere cuprinde toate elementele obligatorii, prevăzute de aceste dispoziții legale.
Neinserarea în cuprinsul deciziei de concediere, în temeiul dispozițiilor art. 65 C. muncii, a mențiunii prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. d) C. muncii (lista locurilor de muncă disponibile și termenul de opțiune), nu atrage nulitatea absolută a deciziei, această mențiune fiind obligatorie doar în cazurile prevăzute de art. 64 C. muncii, respectiv în situația concedierii pentru inaptitudine fizică sau psihică, necorespundere profesională, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în muncă a persoanei care a ocupat anterior acel post. Din perspectiva dispozițiilor art. 65 C. muncii, instanța trebuie să verifice dacă desființarea locului de muncă este efectivă și are o cauză reală și serioasă.
Conform art. 65 din Codul muncii ” concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.”
Sfera situațiilor în care se poate desființa locul de munca al salariatului poate fi definita prin mai multe ipoteze, printre care si reorganizarea activității instituției angajatoare.
Reorganizarea activității nu ar putea justifica desființarea locului de munca și concedierea salariatului, daca nu a fost efectuata in scopul real al creșterii si menținerii competitivității unitatii.
În cauză s-a constatat că prin înscrisurile depuse se face dovada faptului ca măsura modificării organigramei a fost impusa in scopul eficientizării activității.
S.C. N. O. S.A. se afla în proces final de privatizare și la data luării deciziei de concediere, societatea nu mai avea o unitate de producție pe care s-o administreze în mod direct, condiții în care funcția de revizor contabil, pe care o deținea reclamantul, nu se mai afla în organigrama societății. Consiliul de Administrație, în ședința din data de 25.06.2010, a aprobat programul de privatizare, respectiv demararea procedurii de evaluare a participațiilor deținute de S.C. N. O. S.A. in cadrul societăților mixte, precum si a tuturor activelor aflate in patrimoniul acesteia.
În baza acestei decizii au fost evaluate activele aflate în patrimoniul societății, rapoartele de evaluare au fost aprobate de Consiliul de Administrație în ședința din data de 31.08.2010, ședința in cadrul căreia s-a decis convocarea adunării generale extraordinare a societății, în vederea aprobării scoaterii la licitație a unor active si suprafețe de teren aflate in patrimoniul societății.
Pe data de 9.11.2010 a avut loc licitația publică, în cadrul căreia s-a vândut activul Complex Faleza G.. După vânzarea acestui activ, Consiliul de administrație, în ședința din data de 19.11.2010, având în vedere restrângerea activității societății determinata de vânzarea activului complex Faleza G., de expirarea termenului contractului de închiriere pe activele Hotel Banat si Complex Oltenia precum și strategia de continuare a privatizării societății, a aprobat o noua organigramă, din care rezulta ca au fost desființate un nr. de peste 35 de posturi pentru salariații cu contract de munca pe perioada nedeterminata si pe cale de consecința s-a decis concedierea colectiva a acestora.
În consecință, instanța a constatat că decizia de concediere a reclamantului a fost motivată de desființarea locului său de muncă. Condiția de legalitate a emiterii acestei decizii este îndeplinită, întrucât desființarea a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă, fiind impusa de necesitați evidente privind îmbunatatirea activității societății parate.
Situația de fapt expusă rezultă din probele administrate în cauză. Astfel, din declarațiile martorilor, răspunsurile date la interogatoriu și înscrisuri, a rezultat că salariații au fost consultați cu privire la măsura concedierii colective, că aceștia au participat la negocierea CCM cu privire la clauzele ce reglementează salariile compensatorii, precum și faptul că reclamantul a beneficiat de plata a 8 salarii, la momentul concedierii.
De asemenea, apărările reclamantului referitoare la faptul că nu s-au respectat criteriile de stabilire a ordinii de priorități prevăzute de contractul colectiv de muncă, urmează a fi înlăturate, întrucât in contractul colectiv de munca al S.C. N. O. S.A. se prevede, la art. 51 alin. 1: " La aplicarea efectiva a concedierilor colective, după reducerea posturilor vacante de natura celor desființate, masurile vor afecta in ordine:
- contractele de munca ale salariaților care cumulează doua sau mai multe funcții, precum ale celor care cumulează pensia cu salariul;
- contractele de munca ale persoanelor care îndeplinesc condițiile de pensionare la cererea salariatului".
În speță, reclamantul se încadrează în cea de-a doua categorie, întrucât îndeplinea condițiile de pensionare anticipată, aspect recunoscut prin răspunsul formulat la interogatoriu (întrebarea nr.11).
Pentru considerentele expuse, instanța a apreciat decizia de concediere ca fiind legală si temeinică și că măsura luată de angajator este justificată.
Asupra drepturilor bănești
Conform concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, coroborate cu celelalte probe administrate, reclamantul a beneficiat de indexarea salariului în anii 2008,2009, iar în 2010 salariul său nu a fost indexat, sporurile de care a beneficiat fiind calculate raportat la valoarea neindexată a acestuia. Expertul a stabilit că reclamantului nu i-a fost achitată suma de 913 lei, reprezentând diferența neachitată, ca urmare a neindexării salariului în anul 2010 (în cuantum net).
Din probele administrate a rezultat că reclamantul a efectuat un număr de 461 ore suplimentare în anii 2008, 2009 și 2010, din care s-au plătit 247 ore. Prin raportul de expertiză s-a constatat că suma brută neachitată pentru restul de 214 ore efectuate și neachitate este de 4150 lei, iar suma netă de plată este de 2911 lei. Dovada efectuării orelor suplimentare a fost făcută prin înscrisuri și prin declarațiile martorilor.
Referitor la Primele de Paști și C. expertul a stabilit că în anii 2008 și 2009 reclamantul a primit contravaloarea acestor prime, iar în anul 2010 acesta a beneficiat de plata primei de Paști. În ceea ce privește prima de C. 2010, se constată că, raportat la data încetării CIM al reclamantului (20.12.2010), dreptul acestuia nu s-a născut, având în vedere că în CCM la nivel de unitate se stipulează că prima se acordă cu ocazia sărbătorilor de C..
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata unei cote părți din profitul societății, aferentă anului 2010, calculată conform dispozițiilor art.42 alin 2 lit.a din CCM la nivel național.
Conform contractului colectiv de muncă la nivel național, la capitolul „Salarizarea si alte drepturi bănești”, se definesc care sunt adaosurile la salariul de baza si care sunt alte venituri pentru angajați. La categoria „alte venituri” este menționata si cota-parte din profit ce se repartizează salariaților, care este de pana la 10 % în cadrul societatilor comerciale si 5 % în cadrul regiilor autonome.
A. din data de 29.04.2011 a stabilit repartizarea profitului net. Prin concluziile raportului de expertiză contabilă s-a stabilit că din bilanțul contabil al societății, întocmit la data de 31.10.2010, rezultă că angajatorul a repartizat la capitolul dividende cuvenite salariaților 10% - o sumă totală de 27.828 lei. Această situație de fapt a fost recunoscută în fața instanței în ședința publică din data de 15.02.2013.
Raportat la disp.art.42 alin 3 din CCM la nivel național, care prevăd că toate condițiile de repartizare se stabilesc prin CCM la nivel de unitate, precum și la probele administrate, s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la plata cotei parte din profitul societății, aferentă anului 2010, calculată conform dispozițiilor art.42 alin 2 lit.a din CCM la nivel național, corespunzător perioadei lucrate.
Referitor la decontarea cheltuielilor de transport pentru perioada 1.01._10, s-a constatat că raportat la clauzele contractului colectiv de munca, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport in limita aprobata de conducerea societății numai salariații navetiști ai .. Reclamantului nu-i sunt aplicabile aceste dispoziții contractuale întrucât nu era navetist, acesta având domiciliul în Stațiunea N., unde își are sediul si societatea.
De asemenea, din înscrisurile depuse de pârâtă, precum și din concluziile raportului de expertiză a rezultat că angajatorul a decontat reclamantului suma de 1350,04 lei, reprezentând cheltuieli de transport, efectuate în perioada 2008 – 20.12.2010.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale și a sumei ce reprezintă actualizarea drepturilor salariale datorate, s-a constatat că, pe lângă dobânda legala ca dauna moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatoriu și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin scăderea valorii creanței datorata inflației, după ce aceasta a ajuns la scadență. Valoarea acestuia din urma prejudiciu constă în diferența dintre valoarea nominala a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor doua instituții: dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
Pentru considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului.
Cererea reconvențională a fost respinsă, raportat la soluția de admitere a acțiunii principale.
In temeiul disp.art.274 și art.276 C.p.c. obliga parata la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 550 lei, în favoarea reclamantului.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs reclamantul G. I. și pârâta S.C. N. O. S.A.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că decizia nr. 196/22.11.2010 a fost desfăcut contractul individual de muncă în conformitate cu prevederile art. 65 alin. 1 ar. 66, art. 67 și art. 73 din Codul muncii.
Motivația pârâtei a fost în sensul că societatea își restrânge activitatea prin vânzarea activului Complex Faleză G. iar datorită strategiei de privatizare prin vânzare de active s-a modificat organigrama prin desființarea de posturi.
Așa cum a arătat prin cererea introductivă și ulterior a probat faptul că motivul desființării locului de muncă nu a fost unul efectiv și serios iar cauza nu a fost una reală.
Strategia de privatizare ar fi putut constitui un motiv de concediere, însă nu la modul la care a fost efectuată concedierea la ., fără respectarea minimelor condiții impuse de Codul muncii în acest sens.
Complex Faleză G. era un activ distinct al societății situat în municipiul G., jud. G..
Complex Faleză G. avea personal T. propriu cu domiciliul stabil în jud. G..
Pârâta, la sediul social din N., avea angajat personal care deservea doar activele din zona stațiuni N. care nu aveau nicio competență relativă la Complexul Faleză G., care după cum a menționat avea personal propriu.
Activele pe care pârâta le deține și le exploatează în continuare în Stațiunea N. sunt aceleași pe care le deținea și exploata și înainte de data concedierii –Complex Vile O. - 5 vile, Restaurant Barcheta, Plaja N., Pizzeria Internațional și câteva terenuri intravilan.
Vânzarea Complexului Faleză G. nu a avut nici un efect asupra modificării organigramei de posturi pentru personalul ce deservea activele din Stațiunea N.. Trebuiau desființate doar posturile de la G..
Singurul motiv ce poate fi luat în calcul este acela al existenței unei strategii de privatizare.
Este mai mult decât evident că desființarea posturilor s-a realizat în mod forțat, drept dovadă că după aproximativ 3-4 luni de la concedierea reclamantului, pârâta a încheiat 6 contracte de muncă, angajând personal.
Pârâta nu a notificat în timp util reprezentanții salariaților conform art. 69 alin. 1 lit. a și b și alin. 2 Codul muncii. Actele depuse la dosar de către pârâtă sunt constituite pro causa, ulterior, prin completarea unor rubrici necompletate din registrul de intrări ieșiri al unității.
Nu au existat negocieri, salariații nu au fost consultați, iar singura ședință la care au fost convocați aceștia au fost amenințați că dacă nu vor dori să fie concediați colectiv, vor fi concediați în mod individual și vor primi doar 3 salarii compensatorii, conform CCM în loc de 8 (în cazul concedierii colective). Într-adevăr unii au cedat, însă numai la nivel verbal, angajații neasumându-și această convenție în scris.
Nu s-au respectat dispozițiile art. 70, alin. 1, art. 71, alin. 1-6 din Codul muncii notificările către I.T.M și A.J.O.F.M. s-au comunicat după luarea deciziei de concediere și nu anterior cu respectarea termenelor prevăzute de lege. A se vedea datele de ieșire din unitate ale acestor notificări.
De asemenea se constată faptul că pârâta a făcut dovada că serviciile sale erau necesare încă în unitate și după concedierea din decembrie 2010 așa încât au fost nevoiți să efectueze inventarierea elementelor de activ și pasiv prin intermediul unor comisii de inventariere.
Procesele-verbale de inventariere depuse la ultimul termen de judecată sunt antedatate, 10.01.2011, în condițiile în care aceste inventarieri durează extrem de mult, întrucât se realizează prin numărătoare efectivă, iar în perioada 20.12._11 toți angajații societății au fost plecați în concediu de sărbători, și nu puteau în mod efectiv să realizeze aceste inventarieri.
Un alt aspect care dovedește antedatarea acestor inventarieri este faptul că pârâta nu le-a depus la dosarul cauzei decât după 3 ani de la data formulării acțiunii, în condițiile în care în 2011, la un termen de judecată a depus un Proces - verbal de inventariere incomplet și inform.
Pârâta depune la ultimul termen mai multe Procese-verbale de inventariere cu același număr, 20/10.01.2011.
Este evident că pârâta și-a lăsat loc în Registrul de intrări-ieșiri, pentru ca după efectuarea acestor inventarieri care durau extrem de mult, să poată face dovada la instanță că serviciile reclamantului nu mai erau necesare.
Urmează a se constata nelegalitatea aplicării de către instanța de fond a dispozițiilor art. 65 Codul muncii în sensul că motivele concedierii nu au fost unele serioase și efective ia cauza nu a fost una reală.
Modificarea organigramei și implicit concedierea personalului care deferea activele din Stațiunea N., în cazul de față trebuia realizată treptat, odată cu vânzare-privatizarea respectivelor active comerciale, și numai cu respectarea normelor imperative care reglementează material concedierilor colective.
Nici în prezent nu s-au putut privatiza activele deținute de către pârâtă în Stațiunea N..
Solicită a se constata nelegalitatea aplicării de către instanța de fond a dispozițiilor art. 69 alin. 1, 70, 71-74 Codul muncii.
Instanța de fond nici măcar nu a tratat speța sub aspectul respectării art. 69-70 Codul muncii, neexistând în sentința recurată o motivare în acest sens.
Apreciază că în condițiile în care angajatorul nu a notificat salariații I.T.M. și în egală măsură A.J.O.F.M. și nu a prezentat un Proiect de concediere sau un plan de măsuri sociale sau de un alt tip prevăzute în lege sau în CCM aplicabile, evident cu consultarea reprezentanților salariaților, aceștia din urmă nu au avut posibilitatea legală să propună măsuri în vederea evitării concedierilor ori diminuarea numărului de salariați concediați în termenul legal de 20 de zile calendaristice conform Codului muncii.
Notificarea prevăzută de lege nu poate fi probată cu martori și cu răspunsul pârâtei la interogatoriu așa cum încearcă instanța de fond să convingă ci cu însăși înscrisul care face dovada acestei notificări, cu dovada primirii și respectării termenului defipt.
Solicită a se constata nelegala aplicare a dispozițiilor art. 69 alin. 2 lit. d din Codul muncii.
În decizia nr. 196/22.11.2010 contestată la art. 4 s-a înscris în mod eronat mențiunea „S-au respectat criteriile de stabilire a ordinii de prioritate în conformitate cu dispozițiile art. 69 alin. 2 lit. d Codul muncii”.
Această mențiune nu corespunde adevărului în condițiile în care nu există o notificare scrisă conform art. 70 alin. 1 și 2 Codul muncii.
De asemenea instanța de judecată a reținut respectarea ordinii de priorități în sensul că reclamantul se încadra la art. 51 alin. 1 pct. 2 din CCM la nivel de unitate în sensul că îndeplinea condițiile de pensionare la cerere.
Îndeplinea condițiile de pensionar anticipată, însă nu a formulat niciodată cerere în acest sens (cerere de pensionare anticipată), mai mult, instanța de judecată nu poate veni și acoperi prin motivarea sa, motivele de nulitate ale deciziei de desfacere a CIM contestate, în condițiile în care angajatorul nu a făcut mențiune de faptul că reclamantul îndeplinea condițiile de pensionare decât în apărările în faza cercetării judecătorești și nicidecum în decizia contestată.
Invocă nelegalitatea aplicării art. 229 Codul muncii aplicabil la data concedierii în sensul că „Pe toată durata exercitării mandatului reprezentanții salariaților pot fi concediați pentru motive care nu țin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariați”.
Instanța nu a dorit să trateze acest aspect deși a fost investită cu acest motiv de nulitate a deciziei. Solicită a se constata faptul că prin Procesul –verbal nr. 1838/30.07.2010 reclamantul a fost ales ca reprezentant al salariaților cu ocazia Adunării Generale a Salariaților S.C. N. O. S.A. calitate pe care o deținea și la data concedierii.
În motivarea recursului pârâta S.C. N. O. S.A. a arătat că motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate sunt reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește obligarea S.C. N. O. S.A. la plata sumei de 913 lei reprezentând diferența neachitată ca urmare a neindexării salariului în anul 2010, în mod cu totul eronat instanța de fond nu a luat în considerație susținerile S.C. N. O. S.A., susțineri care au fost în totalitate probate, din care rezultă următoarele:
În anul 2010 în cadrul S.C. N. O. S.A. nu s-au mai indexat salariile întrucât clauzele contractului colectiv de muncă sunt foarte clare în sensul că se indexează anual salariile pentru salariații S.C. N. O. S.A., cu indicele de creștere stabilit pentru salariații instituțiilor bugetare.
După cum veți constata pentru anul 2010 salariile pentru salariații instituțiilor bugetare nu au mai fost indexate ci dimpotrivă în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 118/30.06.2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, acestea au fost diminuate cu 25%.
S.C. N. O. S.A., societate cu capital majoritar de stat, nu a redus salariile cu 25% așa cum s-a procedat la instituțiile bugetare, ci dimpotrivă a păstrat salariile existente în anul 2009.
În ceea ce privește obligarea S.C. N. O. S.A. la plata sumei de 2.911 lei reprezentând contravaloarea orelor suplimentare pretinse a fi efectuate de către intimatul reclamant și neachitate, instanța de fond nu a ținut seama de probele ce s-au administrat în cauză, respectiv pontajele și statele de plată din care rezultă că în afara salariului de bază precum și a sporurilor provenite intimatului reclamant i s-au achitat lunar un număr de 32 ore suplimentare.
Faptul că în situația în care au mai rămas ore suplimentare pe care intimatul reclamant pretinde că le-a efectuat și că acestea nu i-au fost plătite, cu privire la acestea menționează că acesta a primit timp liber corespunzător, perioada în care intimatul reclamant deși se afla în zile libere acordate figura ca fiind pontat și plătit.
În ce privește obligarea S.C. N. O. S.A. față de intimatul reclamant la cota parte din profitul societății aferent anului 2010 se arată:
Așa cum a arătat și dovedit în fața instanței de fond, pentru anul 2010 Adunarea Generală Ordinară a acționarilor a aprobat constituirea unui fond pentru acordarea de dividende pentru salariații societății, dar aceste sume de bani nu au fost niciodată repartizate de către Consiliul de Administrație al societății către salariații acesteia.
Mai mult decât atât, la data la care s-a constituit fondul de dividende, respectiv la data aprobării bilanțului contabil pe anul 2010, intimatul reclamant nu mai era salariat al societății și în aceste condiții nu avea dreptul de a i se repartiza dividende.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate de reclamant, Curtea a admis recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 196/22.11.2010 emisă de S.C. N. O. S.A. s-a dispus începând cu data de 20 decembrie 2010 încetarea contractului individual de muncă al salariatului G. I. în conformitate cu prevederile art. 65 al. 1, art. 66, art. 67, art. 73 din Codul muncii.
În motivarea deciziei s-a reținut că motivele are au determinat concedierea colectivă au fost: restrângerea activității societății prin vânzarea activului Complex Faleză G. și strategia de privatizare prin vânzarea de active aprobată de Consiliul de Administrație.
Prin contestația formulată contestatorul a invocat faptul că nu au fost respectate prevederile art. 69 al. 2 și al. 2 din Codul muncii, precum și prevederile art. 70 al. 1 din Codul muncii.
În temeiul art. 69 din Codul muncii angajatorul are obligația de a iniția în timp util și în scopul punerii de acord, consultări cu sindicatul sau, dup caz, cu reprezentanții salariaților cu privire cel puțin la:
a) atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaților concediați.
b) prin alin. (2) al aceluiași articol se prevede că în perioada în care au loc consultări, pentru a permite sindicatului sau reprezentanților salariaților să formuleze propuneri, în timp util, angajatorul are obligația de a notifica în scris informații relevante referitoare la: a) numărul total și categoriile de salariați ; b) motivele care determină concedierea preconizată; c) numărul și categoriile de salariați care vor fi afectați de concediere; d) criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere; e) măsurile preconizate pentru limitarea numărului concedierilor; f)măsurile pentru atenuarea consecințelor concedierii și compensațiile ce urmează a fi acordate salariaților concediați; g) data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile; h) termenul înăuntrul căruia sindicatul sau după caz, reprezentanții salariaților pot face propuneri pentru evitarea sau diminuarea numărului salariaților concediați.
Pronunțându-se asupra constituționalității art. 69 din Codul muncii Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile legale criticate nu îngrădesc dreptul angajatorului de a-și conduce unitatea (Decizia nr. 24/2003; Decizia nr. 89/2008).
Prevederile legale invocate se armonizează cu cele ale Cartei sociale europene, revizuită, care prevede că, „în scopul asigurării exercitării efective a dreptului reprezentanților lucrătorilor de a fi informați și consultați în cazul concedierilor colective, părțile se angajează să asigure ca patronii să informeze și să consulte reprezentanții lucrătorilor în timp util înaintea acestor concedieri colective, asupra posibilităților de a evita concedierile colective sau de a limita numărul și de a atenua consecințele acestora, recurgând de exemplu, la măsuri sociale însoțitoare care vizează, în special, ajutorul pentru redistribuirea sau recalificarea lucrătorilor respectiv”.
În urma notificării, sindicatul sau, după caz, reprezentanții salariaților pot propune angajatorului măsuri în vederea evitării concedierilor colective ori diminuării salariaților concediați într-un termen de 10 zile calendaristice de la data notificării.
Angajatorul trebuie să răspundă în scris și motivat la propunerile formulate, în termen de 5 zile calendaristice de la primirea acestora (art. 71 Codul muncii).
În cauză, unitatea pârâtă nu a făcut dovada că a respectat prevederile legale invocate mai sus arătând doar faptul că a informat reprezentanții salariaților despre finalizarea procesului de privatizare și că decizia consiliului de administrație privind concedierea colectivă a fost comunicat Inspectoratului teritorial de Muncă, C. și G. și Agenției teritoriale de Ocupare a Forței de Muncă C. și G..
Potrivit art. 711al. (1) Codul muncii notificarea în scris a Inspectoratului și a Agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziei de concediere are loc ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților potrivit prevederilor art. 69 și 71 Codul muncii.
În plus, potrivit alin. (2) din același articol notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă toate informațiile relevante cu privire la intenția de concediere colectivă, prevăzute la art. 69 al. (2), precum și rezultatele consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, prevăzute la art. 69 al. (1) și art. 71, în special motivele concedierilor, numărul total al salariaților, numărul salariaților afectați de concediere și data de la care sau perioada în care vor avea loc aceste concedieri.
Obligațiile angajatorului, în cadrul procedurii concedierii colective, trebuie respectate în totalitatea lor, nerespectarea uneia sau mai multora dintre acestea având ca efect nulitatea de drept absolută a măsurilor subsecvente, respectiv a deciziilor de concediere, conform art. 76 din Codul muncii.
Totodată, recurentul contestator a invocat prin contestația formulată și a reiterat prin motivele de recurs, faptul că prin decizia de concediere, s-au încălcat dispozițiile art. 60 al. (1) lit. h) și art. 229 din Codul muncii.
Prin art. 60 al. (1) lit. h) din Codul muncii este prevăzută interdicția concedierii salariaților pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical, cu excepția situației în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârșite de către acel salariat.
Asemănător ca în cazul liderilor de sindicat prin art. 229 Codul muncii se prevede că pe toată durata exercitării mandatului reprezentanții salariaților nu pot fi concediați pentru motive care nu țin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariați.
Din procesul-verbal încheiat la data de 29.07.2010 cu ocazia Adunării Generale a salariaților S.C. N. O. S.A. înregistrat sub nr. 1838/30.07.2010 rezultă că reclamantul G. I. a fost ales pentru funcția de reprezentant al salariaților S.C. N. O. S.A. pe o perioadă de 2 ani.
Desigur că încălcarea interdicțiilor prevăzute de legiuitor prin dispozițiile legala menționate mai sus conduce la sancțiunea nulității absolute a măsurii luate de angajator .
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea a apreciat că decizia de concediere este nulă, fapt pentru care a dispus admiterea contestației formulate de contestator.
Ca urmare a anulării deciziei de concediere potrivit art. 78 al. 1 și 2 din Codul muncii Curtea a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii și obligarea pârâtei la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
Având în vedere faptul că motivele de contestație și recurs analizate au atras nulitatea absolută a deciziei de concediere, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs referitoare la netemeinicia deciziei de concediere.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate de pârâtă Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 28 al. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate: anual salariile se indexează începând cu 1 ianuarie a anului calendaristic stabilit pentru salariații instituțiilor bugetare, dar nu mai puțin de indicele de inflație comunicat de Institutul Național de S..
Prevederile contractuale invocate mai sus, au caracter imperativ. Nu este la latitudinea angajatorului acordarea indexării în funcție de acordarea sau nu a acestora către instituțiile bugetare.
În conformitate cu prevederile art. 243 din Codul muncii executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Potrivit art. 29 lit. b) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate se prevede acordarea unui spor de 100% pentru orele suplimentare și pentru orele lucrate în cele 2 zile libere care trebuie acordate săptămânal, sau pentru zilele lucrate în zilele de sărbători legale și religioase în cazul în care este posibil acordarea de zile libere plătite.
Din probele administrate în cauză a rezultat că reclamantul a efectuat un număr de 461 ore suplimentare în anii 2008, 2009, 2010, din care s-au plătit 247 ore. S-a constatat că suma brută neachitată pentru restul de 214 ore efectuate și neachitate este de 4.150 lei iar suma netă de plată este de 2.911 lei.
Pârâta nu a făcut dovada că a acordat reclamantului zile libere pentru toate orele suplimentare efectuate.
Conform contractului colectiv de muncă la nivel național la capitolul „Salarizare și alte drepturi bănești” se definesc care sunt adaosurile la salariul de bază și care sunt alte venituri pentru angajați.
La categoria „alte venituri” este menționată și cota parte de profit ce se repartizează salariaților, care este de până la 10% în cadrul regiilor autonome.
Prin hotărârea A. din 29.04.2011 s-a aprobat constituirea unui fond pentru acordarea e dividende pentru salariații societății.
Prin concluziile raportului de expertiză contabilă a rezultat că prin bilanțul contabil al societății întocmit la data de 31 octombrie 2010 s-a repartizat la capitolul dividende cuvenite salariaților 10% - o sumă totală de 27.828 lei, astfel că reclamantul era îndreptățit la plata sume reprezentând cota de profit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul pârâtei S.C. „N. O.” S.A., cu sediul în M., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 1766/05.04.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație decizie de concediere și cererea de suspendare a executării sentinței civile 1766/05.04.2013 a Tribunalului C. până la soluționarea recursului, formulată în cadrul recursului de pârâta S.C. „N. O.” S.A., ca nefondat.
Admite recursul reclamantului G. I., cu domiciliul în M., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1766/05.04.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație decizie de concediere și cererea de suspendare a executării sentinței civile 1766/05.04.2013 a Tribunalului C. până la soluționarea recursului, formulată în cadrul recursului de pârâta S.C. „N. O.” S.A.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite contestația.
Anulează decizia de concediere nr. 196/22.11.2010.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii.
Obligă pârâta către reclamantă la plata despăgubirilor stabilite conform art. 78 alin. 1 din Codul muncii, calculate pâă la data reintegrării.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR, J. Z. R. A. M. B.
Grefier
C. I.
Jud.fond:R.I. S.
Red.dec.jud. J. Z./21.11.2013
Tehnored.gref.I.C./26.11.2013/2ex.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 802/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 890/2013.... → |
|---|
