Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 890/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 890/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 1798/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR. 890/CM
Ședința publică din 14 octombrie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE - M. G.
JUDECĂTOR - G. L.
JUDECĂTOR - VANGHELIȚA T.
Grefier - A. B.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă I. O., cu domiciliul în Năvodari, ., ..B, ., împotriva sentinței civile nr. 2276, pronunțată de Tribunalul C. la data de 13 mai 2013, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ S.A., cu sediul în C., ., nr.2, având ca obiect drepturi bănești.
La primul apel nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru intimata pârâtă, consilier juridic P. A., în baza delegației de reprezentare fără număr și dată, pe care o depune la dosar alături de procura judiciară nr. 475 din 07 martie 2013, autentificată la BNP Asociați „Etica” din București, în copie, lipsind recurenta reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art.87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recursul este declarat și motivat în termen legal; motivele de recurs au fost comunicate; nu a fost formulată în cauză întâmpinare.
Instanța lasă cauza pentru o a doua apelare în eventualitatea ca și recurenta reclamantă să se prezinte în sala de judecată
După reapelarea cauzei, la ora 1327, se prezintă – ca și la prima apelare a cauzei, consilier juridic P. A. pentru intimata pârâtă, în baza delegației de reprezentare pe care a depus-o la dosarul cauzei, lipsind recurenta reclamantă.
Întrebat fiind, reprezentantul convențional al intimatei pârâte arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de depus, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Instanța ia act de declarația reprezentantului convențional al intimatei pârâte potrivit cu care acesta arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul de procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-i cuvântul pe fond.
Reprezentantul convențional al intimatei pârâte, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._ reclamantul I. O. a solicitat ca in contradictoriu cu piritul SNTFC CFR Marfa SA se dispuna obligarea piritului la plata diferentelor rezultate din calcularea drepturilor salariale prevazute in Contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 calculat la salariul de baza minim brut de 700 lei stabilit de art 41 alin 3 lit a si sumele efectiv incasate, pentru perioada 28.09._10.
In motivarea actiunii arata reclamantul ca a desfasurat activitate in cadrul societatii pirite si au beneficiat de un salariu de incadrare calculat pentru o valoare a salariului de baza minim brut de 570 lei respectiv 600 lei pentru perioada 1.04._10. Sustine reclamantul ca potrivit contractului colectiv de munca la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, art 41 alin 3 lit a, salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil la data de 1.08.2008 etse de 700 lei. Sustine reclamantul ca la litera b a aceluiasi art 41 se prevede obligatia partilor implicate in negocieri colective la nivel de grup de unitati sa ia ca baza de la care pornesc negoicerile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, adica 700 lei si nu 570 lei pentru perioada 1.09._10 respectiv 600 lei pentru perioada 1.04._10.
Mai precizeaza reclamantul ca pirita era obligata sa respecte dispozitiile CCM la nivel de ramura si sa aibă in vedere salariul minim brut de 700 lei la calcularea salariului.
In drept au fost invocate dispozitiile art 41 malin 5 din Constitutie, CCM nr. 722/2008, art 23, 40, 236 238, 241 c.muncii, Legea 130/199.
Pirita SNTFC CFR Marfa SA a formulat intimpinare solicitind respingerea actiunii ca neintemeiata.
A invocat pirita exceptia exceptia prescrierii dreptului material la actiune .
Arata pirita ca rezulta fara echivoc faptul ca solicitarea reclamantului consta in obligarea la respectarea clauzelor CCM ului la nivel de unitate, fiind astfel aplicabil termenul de prescriptie de 6 luni.
Aceeasi exceptie a prescrierii dreptului material la actiune, dar invocata pe dispozitiile art 268 alin 1 lit d c.muncii a fost supusa atentiei, apreciindu-se ca drepturile banesti solicitate s-au nascut cu mult inaintea termenului de 3 ani.
Arata pirita ca in perioada 1.09._10 in care reclamantul solicita diferentele de drepturi salariale, diferenta dintre salariul de baza minim brut negociat de 700 lei prevazut de art 41 din CCM la nivel de ramura si cel efectiv primit de reclamanta si calculat in baza CCM la nivel de grup de unitati nu exista.
Mentioneaza pirita ca partile au inteles de comun acord ca pentru anii 2009 si 2010 sa stabileasca un alt salariu minim la nivel de societate precum si alti coeficienti de ierahizare decit cei prevazuti in CCM la nivel de ramura, astfel ca cerera trebuie analizata prin prisma prinicpiului fortei obligatorii a conventiilor. Mai mult, sustine pirita ca salariul a fost calculat avindu-se in vedere dispozitiile CCM la nivel de unitate care este singurul contract care are incidenta in cauza. Precizeaza pirita ca prin CCM la nivel de unitate sint prevazute clase si coeficienti de ierarhizare specifici activitatii feroviare, si mai mult, clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilata cu salariul minim de 700 lei prevazut de CCM la nivel de ramura deoarece in acest contract nu sint prevazute calse de salarizare ci numai coeficienti de ierahizare pentru diferite categorii profesionale.
Pirita sustine ca, caluzele contractelor colective de munca incheiate la nivel inferior care contin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective d emunca incheiate la nivel superior sint lovite de nulitate, insa nulitatea va fi constata de instanta competenta la cererea persoanei interesate. Mai arata pirita ca reclamanta solicita practic inlocuirea unor clauze ale CCM la nivel de unitate si CCM la nivel de grup de unitati, a caror existenta s-a incheiat la 31.12.2010 cu clauze mai favorabile existente in CCM la nivel de ramura, expirat si acesta la data de 31.12.2010, inlocuire ce nu se poate face decit in urma sesizarii instantei cu o cerere de constatare a nulitatii clauzelor respective.
In cauza partile au administrat proba cu inscrisuri fiind depuse:extras CCM la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, acte aditionale, carnet de munca, extras contract colectiv de munca la nivel de unitate, extras contract colectiv de munca la nivel de grup de unitati.
Soluționând cauza, Tribunalul C. a pronunțat sentința civilă nr. 2276 din 13 mai 2013, prin care a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întemeiat pe dispozițiile art. 268 alin.1 lit.e și d din Codul Muncii.
A fost admisă excepția prescrierii dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin.1 lit.c din Codul Muncii în ceea ce privește obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale pe perioada 28 septembrie 2009 – 12 februarie 2010.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta I. O. în contradictoriu cu pârâta S. Națională Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale pe perioada 28 septembrie 2009 – 12 februarie 2010 ca prescrisă.
Au fost respinse restul pretențiilor ca nefondate.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
A fost analizată cu prioritate excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, reținându-se următoarele:
Conform art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantului în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul muncii contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
În mod evident, excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit e Codul muncii nu mai subzistă în acest caz, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c al aceluiași articol.
Privitor la plata diferențelor de drepturi calculate pe perioada 28 septembrie 2009 – 12 februarie 2010 s-a constatat că sunt prescrise având în vedere că au fost solicitate după împlinirea termenului de prescripție de trei ani.
Pe fondul cauzei:
Reclamanta este angajata unității pârâte. Prin cererea de față, reclamanta a invocat încălcarea de către pârâtă a dispozițiilor art.41 alin.3 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul ramurii transporturi în perioada 2008-2010, prin stabilirea la nivel de unitate a unui salariu de bază inferior celui garantat prin dispozițiile menționate.
Înainte de a se proceda la verificarea prin comparație a nivelului drepturilor salariale de care a beneficiat reclamanta, se impune a fi subliniat că pârâtei îi erau aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, figurând de altfel în Anexa nr.5, pt. 3 la contract, printre unitățile la nivelul cărora dispozițiile astfel negociate urmau a produce efecte. De altfel, în perioada de valabilitate a acestui contract, erau în vigoare prevederile art. 241 alin.1 lit.c din Codul Muncii aprobat prin Legea 53/2003, potrivit cu care clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură produceau efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
În consecință, având în vedere reglementarea legală a efectelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, în cadrul companiei pârâte deveneau direct aplicabile și dispozițiile art. 41 alin.3 lit.a din contractul CCM la nivelul ramurii transporturi, potrivit cu care salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Prin apărările formulate, pârâta nu a contestat împrejurarea că în perioada de referință din acțiune nu a procedat la calcularea salariilor de bază ale reclamantei potrivit algoritmului de calcul convenit prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, ci a susținut respectarea clauzelor din contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate și la nivel de grup de unități feroviare, aplicabile în aceeași perioadă.
Această argumentație a pârâtei ar putea conduce, în cadrul unei analize simpliste a pretențiilor reclamantei, la concluzia aplicării unor dispoziții din contracte colective de muncă încheiate la nivel inferior, cu ignorarea drepturilor garantate prin contractul colectiv de muncă de la nivel superior.Un astfel de raționament ar presupune cu evidență încălcarea de către pârâtă a dispozițiilor art. 8 alin2. din Legea 130/1996, potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Soluția aplicării directe a dispozițiilor contractuale de la nivel superior nu poate fi însă una legală și temeinică decât dacă se constată că în această modalitate salariatului i se creează o situație mai favorabilă decât cea rezultată din aplicarea CCM la nivel inferior.Prin urmare, pentru a se verifica susținerile fiecăreia dintre părți, instanța va proceda la analiza comparativă a criteriilor de stabilire a salariului de bază convenite prin contractele colective de muncă aplicabile la nivel de ramură, respectiv la nivel de grup de unități și implicit de unitate.
În ce privește prima reglementare contractuală indicată, se impune a fi subliniat că textul alin.3 lit. a din art. 41 nu poate fi interpretat prin scoatere din context și fără a fi avute în vedere și dispozițiile imediat următoare inserate la lit.b, potrivit cu care părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
În consecință, după ce se garanta un salariu minim de bază de la care porneau negocierile, în cuantum de 700 lei, se stabilea obligația determinării salariilor de bază minime pentru fiecare categorie de salariați în parte, prin aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare stabiliți tot prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură. Potrivit art. 41 pct.1 din contract, acești coeficienți erau cuprinși între 1,00-aplicabil muncitorilor necalificați și 2,0-prevăzut pentru personal cu studii superioare și pregătire de inginer.
Un simplu calcul matematic conduce deci la concluzia că la nivelul unităților din cadrul ramurii transporturi era garantat un salariu minim de bază de 700 lei, de care urmau a beneficia în concret doar muncitorii necalificați, în vreme ce cuantumul maxim al acestui salariu de bază, determinat pe baza algoritmului de calcul stabilit tot de art. 41 alin.3, era de 1.400 lei.
Spre deosebire de reglementarea din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de ramură, prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități în perioadele 2006-2008 și 2008-2010, au fost stabilite salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare, pornindu-se de la un salariu de bază minim brut de 570 lei, în perioada 01.07._10, respectiv 600 lei, pentru perioada 01.04._10.În schimb, prin aceste contracte colective de muncă au fost stabilite 46 clase de salarizare, pentru care s-au convenit coeficienți de ierarhizare cuprinși între 1 și 6,371, ajungându-se la un nivel maxim al salariului de bază brut, corespunzător ultimei clase de salarizare, de 3.632 lei.
Din această prezentare comparativă a celor două categorii de dispoziții contractuale, rezultă fără putință de tăgadă că între contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și cel la nivel de grup de unități au existat diferențe nu doar în ceea ce privește salariul de bază minim brut garantat la fiecare nivel în parte, dar și referitor la determinarea salariului minim de bază acordat diferitelor categorii de salariați. Pentru calcularea în concret a salariului de bază cuvenit fiecărui angajat în parte, elementele de referință erau așadar salariul minim, al cărui cuantum era expres convenit de partenerii sociali și coeficientul de ierarhizare aplicabil, stabilit de asemenea prin contract, in funcție de clasa de salarizare în care se încadra respectivul angajat.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, prevalându-se de forța obligatorie și efectele contractului colectiv de muncă aplicabil la nivel de ramură, a pretins calcularea salariilor de bază cuvenite pentru perioada noiembrie 28 septembrie 2009 – 31 decembrie 2010, prin raportare la salariul minim de bază de 700 lei, stabilit prin art. 41 alin.3 lit.a din acest contract colectiv de muncă. Cu toate acestea, reclamanta nu a făcut referire și la aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți de același contract colectiv de muncă, fiind interesată doar de introducerea bazei de calcul de 700 lei, în algoritmul de calcul întemeiat pe aplicarea coeficienților de ierarhizare stabiliți prin CCM la nivel de grup de unități, în condițiile în care aceștia îi erau în mod vădit favorabili.
Or, aplicarea dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, referitoare la salariul minim brut de bază, nu poate însemna preluarea doar a unuia dintre elementele de calcul-salariul bază de calcul, făcându-se abstracție de reglementarea de ansamblu a clauzelor contractuale. În realitate, reclamanta urmărește aplicarea cumulată a dispozițiilor celor mai favorabile din ambele contracte colective de muncă, ceea ce echivalează în esență cu crearea unei noi reglementări, cu încălcarea algoritmului de calcul convenit de partenerii sociali, în cadrul negocierilor purtate la cele două niveluri.
Principiul preeminenței contractului încheiat la nivel superior asupra celui încheiat la nivel inferior, presupune însă înlăturarea întru totul a dispozițiilor vătămătoare și aplicarea întocmai a clauzelor mai favorabile.
În cazul de față, nu se poate vorbi despre o reglementare mai favorabilă stabilită prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, analizând trunchiat dispozițiile art. 41 alin.3, doar prin raportate la baza de calcul a salariului minim.În realitate, art. 41 are ca finalitate stabilirea salariilor de bază pe categorii de salariați, pornindu-se de la un minim garantat în plată și cu aplicarea unor coeficienți de ierarhizare.Or, acest salariu de bază, rezultat din aplicarea art. 41 din CCM la nivel de grup de unități și privit ca un element unitar, nu a fost diminuat de compania pârâtă, ci chiar a fost plătit într-un cuantum mai mare, ca urmare a aplicării unui algoritm de calcul diferit, stabilit prin CCM la nivel de grup de unități.În plus, reclamanta nu se încadrează în clasele 1 sau 2 de salarizare, astfel încât să fi beneficiat de un salariu de bază mai mic de 700 lei, garantat prin CCM la nivel de ramură ca nivel minim de salarizare în cadrul unităților din ramura transporturi.
În aceste împrejurări, instanța reține că în cauză nu se poate aprecia asupra încălcării contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, câtă vreme reclamantei nu i-au fost plătite salarii mai mici decât cele rezultate în baza respectivului contract.
Pentru motivele expuse, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de recurenta reclamantă, a vizat în esență următoarele:
Hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală fiind incidente prevederile art. 105 – 108, 304 pct.8 și 9 și art. 304/1 cod pr.civilă.
Instanța de fond nu a ținut cont de regulile de interpretare aplicabile speței și a făcut o interpretare trunchiată numai a articolului referitor la salariul minim brut din CCMUNRT, deși avea obligația de a interpreta clauzele convenției unele prin altele dându-i fiecăruia înțelesul ce rezultă din actul întreg conform art.982 cod civil și astfel a ajuns să pronunțe o hotărâre viciată, așa cum înțeleg să dovedesc în cele ce urmează.
Astfel prin CCM pe R. Transporturi valabil pe anii 2008 – 2010 prin clauza înscrisă la art. 41 alin.3 lit. a s-a stabilit că salariul de bază minim brut pe unitate, la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, să fie de 700 lei/RON, adică 4,12 lei/ora fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta, iar prin art.41 alin.1 și 2 s-au stabilit coeficienți minimi de ierarhizare și modul de aplicare pentru anumite categorii de salariați.
Părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41 pct. 3 lit.a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv.
Potrivit art. 3 alin. 1: clauzele CCMUNTR produs efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora, iar potrivit alin. 3 conform principiului că drepturile recunoscute și acordate prin negocieri colective anterioare constituie legea părților și sunt drepturi minime câștigate, negocierea unui nou contract colectiv de muncă se va face având ca bază clauzele contractului aplicabil.
Fiind un contract de ramură, părțile erau în imposibilitate de a stabili concret coeficienții de ierarhizare pentru toate unitățile care erau supuse prevederilor sale și ca atare au fost stabiliți doar pentru patru categorii profesional, urmând ca unitățile precizate la anexa 5 cu ocazia negocierii contractului la nivel de unitate să stabilească acești coeficienți funcție de funcțiile și meseriile ce activează în unitatea respectivă, dar cu condiția ca aceștia să nu fie mai mici decât cei stabiliți la art. 41.
În ce privește contractele la nivel de unitate valabile 2007 – 2010, situația este și mai confuză și aceasta deoarece deși prin contractul de ramură se stabilise că salariul minim de bază este de 700 lei începând cu 01.01.2008, iar prin contractul de grup de unități de 570 lei începând cu 01.07.2008, în contractul pe unitate acesta a fost de 540 lei/RON pentru perioada 01.07.2008 – 31.12.2008, pârâta nerespectând nici măcar prevederea din contractul de grup unități 570 lei/RON. La această valoare s-a ajuns în perioada 01.01.2009 – 31.03.2010 și de 600 lei/lună în perioada 01.04.2010 – 31.12.2010, însă ele sunt sub nivelul stabilit din contractul de ramură.
Recursul este fondat.
Recursul reclamantei este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Art. 41(3) lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură Transporturi pe anii 2008-2010 și care a creat controverse sub aspectul aplicabilității lui dispune următoarele :” Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”, iar art. 40 (3) lit.b) instituie următoarele: „Părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 40, pct.(3) lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40, pct. (1) din contract”.
Din interpretarea literală a dispozițiilor de lege mai sus redate rezultă că voința părților contractante a fost aceea de pornire la negociere atât la nivel de unitate cât și la nivel de grup de unități de la 700 lei pentru salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună.
Intimata este obligată să aplice aceste dispoziții minimale întrucât este semnatara Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional înregistrat la M.M.F.,E.S. cu nr. 370/20.06.2008 și a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin Actul adițional nr. 629/04.01.2011 înregistrat la M.M.F.P.S. – S.D.S.
Contractele colective de muncă invocate mai sus cu valabilitate până la sfârșitul anului 2010 (respectiv, momentul până la care au învestit părțile instanța cu pretențiile deduse judecății) se supun sub aspect juridic dispozițiilor Legii nr. 130/1996 și Codului muncii, în forma anterioară aplicării Legii nr. 40/2011.
Astfel, potrivit art. 7 alin.2 din legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituiau legea părților, iar potrivit art. 8 alin.2 din aceeași lege aceste contracte nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contracte colective de muncă la nivel superior.
Față de dispozițiile art. 236 alin.4 Codul muncii și art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 instanța apreciază că apărarea pârâtei intimate referitoare la aplicabilitatea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități în transportul feroviar pe anii 2006-2008 prelungit prin act adițional cu ignorarea contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură Transporturi nu poate fi reținută întrucât contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, clauzele fiind obligatorii pentru părțile contractante.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă: „(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contracte colective de muncă încheiate la nivel superior”.
În același sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Având caracter obligatoriu, rezultă că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de ramură, în cazul în care la nivel de unitate, respectiv grup de unități au fost stabilite drepturi la nivel inferior iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale s-a accentuat obligativitatea respectării în negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate în favoarea salariaților prin dispozițiile legii și prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Prin Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și nr. 294/2007 s-a statuat: „ Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept ( ca și legea la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate), ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale”.
Având în vedere faptul că prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în cauză, la nivel de ramură) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în cauză, la nivel de unitate, respectiv grup de unități, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Chiar dacă nu există o cerere de constatare a nulității clauzelor inferioare din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități față de clauzele din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, instanța poate aplica ea raporturilor dintre părți clauzele superioare din contractele colective de muncă la nivel de ramură în mod direct în cadrul unei acțiuni având ca obiect drepturile salariale.
Prin urmare, recursul va fi admis cu consecința obligării pârâtei către reclamantă la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea în calcularea acestora a salariului de bază vrut în cuantum de 700 lei conform art. 41 (3) din CCM R. Transporturi aferente perioadei 12 februarie 2010 – 31 decembrie 2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății pentru o dezdăunare completă a salariatei în considerarea art. 1088 cod civil, astfel cum era în vigoare la data la care drepturile erau cuvenite.
Va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenta reclamantă I. O., cu domiciliul în Năvodari, ., ..B, ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 2276, pronunțată de Tribunalul C. la data de 13 mai 2013, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ S.A., cu sediul în C., ., nr.2.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta la plata către reclamantă la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) și drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pe perioada 12 februarie 2010 – 31 decembrie 2010, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală calculată pentru perioada cuprinsă între data formulării acțiunii și data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. G. G. L.
VANGHELIȚA T.
Grefier,
A. B.
Red.hot.jud.fond F.M.
Red.hot.jud.rec.V.T./12.12.2013
Gr.AB/2 ex./16.12.2013
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 978/2013. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 847/2013.... → |
|---|
