Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 847/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 847/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 15283/118/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 847/CM

Ședința publică din 02 octombrie 2013

Complet specializat pentru cauze privind

conflictele de muncă

PREȘEDINTE - M. P.

JUDECĂTORI - D. P.

- I. B.

GREFIER - M. D.

Pe rol soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – CFR MARFA S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și cu sediul procesual ales în C., . nr. 2, împotriva sentinței civile nr. 1544 din 25 martie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. S., domiciliată în C., ., ., .> La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfa S.A., consilier juridic P. A., în baza delegației de reprezentare F.N. din 2013 pe care o depune la dosar, lipsind intimata reclamantă M. S..

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Întrebat fiind, reprezentantul recurentei pârâte S. Națională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfa S.A. arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, solicitând cuvântul pe fond.

Curtea, luând act de declarația reprezentantului recurentei pârâte S. Națională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfa S.A., în sensul că nu mai sunt cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul recurentei pârâte S. Națională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfa S.A., având cuvântul solicită admiterea recursului și casarea, respectiv, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii excepțiilor invocate, iar pe fond respingerii în tot a acțiunii, ca nefondată.

Prin hotărârea recurată a fost antrenată răspunderea angajatorului pârât, care a fost obligat la plata unor drepturi bănești ce nu au fost prevăzute în convenția încheiată de părți, respectiv Contractul Colectiv de Muncă al CFR Marfă în vigoare în perioada analizată.

În anii 2009, 2010 și 2011 la nivelul unității SNTFM CFR Marfă SA, au fost încheiate și aplicate, succesiv contractele colective de muncă ale CFR Marfă SA.

Orice contract individual de muncă se încheie nu numai în considerarea prevederilor legii, ci și în considerarea clauzelor contractelor colective ce îi sunt aplicabile salariatului în cauză.

În cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, cum dealtfel legiuitorul a stipulat în art. 247 Codul muncii, prevedere abrogată prin art. I pct. 90 din Legea nr. 40/2011.

Având în vedere prevederile art. 268 alin. 1 lit. „e” Codul Muncii, solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, în ce privește cererea de executare retroactivă a CCM.

În ceea ce privește anii 2009 și 2010, urmează să se interpreteze prevederile Contractului Colectiv de Muncă 2009/2010, notele de negociere, procesele verbale încheiate anterior încheierii CCM 2009, actul adițional la CCM 2009/2010, înregistrat la Direcția de Muncă București sub nr. 1713/21.04.2010, în sensul că părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților - federațiile sindicale semnatare, ca prevederile art. 64 alin. 1 și 2 să nu se aplice în anii 2009 și 2010.

Conform actului adițional la CCM 2009/2010, înregistrat la Direcția de Muncă București sub nr. 1713/21.04.2010, se prevede modificarea art. 30, 64 alin. 1 și 2 și art. 74 ce reglementa acordarea ajutorului material de P. și C. și prima de Ziua Feroviarului, în sensul ca prevederile art. 30, 64 alin. l și 2 și art. 74 să nu se aplice în anul 2010. Având în vedere înțelegerea părților semnatare consemnată în Contractul Colectiv de Muncă 2009/2010 și actul adițional la CCM, solicită a se reține că voința părților semnatare a CCM a fost de a nu se aplica prevederile art. 64 în anul 2009, precum și art. 30, art. 64 și art.74 în anul 2010 și deci, a nu se acorda premierele de P., C. și Ziua Feroviarului, salariul suplimentar, tichete de masă.

Având în vedere voința părților dialogului social, astfel cum rezultă din redactarea CCM 2009 și a actului adițional nr. 1713/2010, solicită să se constate că nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii contractuale a angajatorului, întrucât convenția încheiată de părți nu prevede acordul nici uneia din părțile semnatare a CCM la aplicarea art. 64 din CCM, aceasta obligație nefiind asumată de angajator pentru anii 2009 și 2010.

De asemenea, în temeiul prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă solicită desființarea titlului și repunerea părților în situația anterioară, prin întoarcerea executării, în temeiul dispozițiilor art. 4042 alin. 1 Cod procedură civilă.

Având în vedere cererea de executare formulată de intimata reclamantă și listele de plată întocmite de pârâtă, solicită să se dispună întoarcerea executării, prin obligarea intimatei la restituirea sumelor încasate în temeiul titlului desființat.

CURTEA

Asupra recursului civile de față,

Din economia lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamanta M. S. a chemat în judecată pe pârâta S.C. Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând salariul suplimentar pentru anii 2009, 2010 și 2011, prima de Ziua Feroviarului pentru anii 2010 și 2011, primele de Paști 2010 și 2011 și C. 2009, 2010, 2011 contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei aprilie 2009 la zi .

Totodată, reclamanta M. S. a solicitat actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație și dobânda legală, calculate la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamanta M. S. a arătat că este angajat al pârâtei, iar drepturile bănești pretinse sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 și 2010-2011, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar și contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2011.

A susținut reclamanta M. Stelianacă prin art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, a fost prevăzut un salariu suplimentar-al 13-lea salariu, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Acest salariu suplimentar nu a fost plătit de unitate, deși reclamanta M. S. nu s-a aflat în vreuna dintre situațiile prevăzute de anexa 6 pct. 2 din contractul colectiv de muncă și care să determine excluderea sa de la plata acestui drept.

Au fost invocate de asemenea dispozițiile art. 71 din același contract colectiv de muncă referitoare la ajutorul social pentru Paști și C., neplătit de către pârâte, precum și obligațiile contractuale de plată a unei prime pentru Ziua Feroviarului și de acordare a câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, începând cu data de 01.11.2007, potrivit art. 81 din CCM menționat.

În dovedirea cererii, reclamanta M. S. a depus la dosar copia ale carnetului de muncă, extrase din contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate și contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități din transportul feroviar.

În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, apreciindu-se că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile bănești solicitate în cauză este termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin.1 lit. e) Codul muncii. De asemenea, pentru o parte dintre pretențiile deduse judecății, pârâta a apreciat împlinit și termenul de prescripție de 3 ani, reglementat de art. 268 alin.1 lit. c) Codul muncii.

Pe fondul cererii, în privința celui de-al 13-lea salariu, s-a învederat în cuprinsul întâmpinării că prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu obligă societatea să plătească salariaților un salariu suplimentar la expirarea anului calendaristic, ci părțile sunt de acord cu posibilitatea ca salariații să beneficieze de acest salariu, în funcție de veniturile realizate de societate. Or, în perioada 2008-2009, exercițiile financiare au fost încheiate cu pierderi, ceea ce nu a permis constituirea unor fonduri de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar, în vederea plății celui de-al 13-lea salariu. Cu referire la anul 2010, s-a precizat că părțile dialogului social au stabilit ca prevederile art. 30 din CCM la nivel de unitate să nu se aplice.

Cu privire la premierea de Ziua Feroviarului, pârâta a menționat că începând cu anul 2010 nu s-au mai aplicat prevederile art. 64 alin.2 din CCM la nivel de unitate, iar în CCM valabil în anul 2011, nu mai este reglementată acordarea acestei premieri.

În privința primelor de Paști și C. s-a arătat că acestea au fost acordate în perioada 2006-2008, iar în anul 2009 reprezentanții salariaților, prin federațiile sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă, au renunțat la executarea acestor drepturi.

Pentru anul 2010, părțile au stabilit să nu se acorde primele și ajutoarele materiale prevăzute la art. 64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar în anul 2011 acestea nu au mai fost reglementate.

A mai arătat pârâta că tichetele de masă au fost acordate integral în perioada ianuarie 2006-martie 2009, iar din aprilie 2009 nu s-a prevăzut alocare bugetară pentru aceste cheltuieli, conform HG 28/2010.Mai mult, prin art.1 din Legea 142/1998 nu se stabilește în sarcina angajatorului obligația acordării tichetelor de masă, ci doar o posibilitate ce se poate realiza sau nu, în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli. Totodată, prin contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2011, nu s-a mai reglementat posibilitatea acordării tichetelor de masă.

În dovedirea celor susținute, pârâtele au depus la dosar extrase din contractele colectiv de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada 2009-2011.

Prin sentința civilă nr. 1544/25.03.2013 Tribunalul C. a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune întemeiat pe disp. art.268 alin.1 lit. e) Codul muncii.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta M. S. în contradictoriu cu pârâta S. Naționala de Transport Feroviar de Marfă ,,CFR Marfa S.A.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a următoarelor drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective:

- salariul suplimentar aferent anilor 2009- 2010, egal cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie 2009, 2010;

- prima pentru Ziua Feroviarului aferentă anului 2010, echivalentă cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare;

- primele de Paști 2010 și C. 2009, 2010, echivalente cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare;

- contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 19.12.2009 – 31.01.2011.

A respins restul pretențiilor ca nefondate.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență următoarele:

Cu privire la prescripția dreptului material la acțiune conform art. 268 alin 1 lit e din Codul Muncii, s-a reținut că aceste drepturi sunt drepturi cu caracter salarial iar sub aspectul prescripției le sunt aplicabile dispozițiile art. 283 al. (1) lit. c) din Codul muncii potrivit cărora cererea trebuia formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Având în vedere data formulării acțiunii în justiție, 19 decembrie 2012 s-a concluzionat că pretenția reclamantei de obligare a pârâtei la plata drepturilor bănești restante nu este prescrisă.

Pe fondul cauzei, Tribunalul C. a reținut că pretențiile reclamantei sunt întemeiate cu privire la al 13-lea salariu aferent anilor 2009-2010, prima pentru Ziua Feroviarului aferentă anului 2010, Primele de Paști 2010 și de C. 2009 și 2010 și contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 19 decembrie 2009- 31 ianuarie 2011 pentru următoarele considerente:

1.Cu privire la al 13-lea salariu.

În analiza acestui capăt de cerere, instanța a avut în vedere prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul societății pârâte, text nemodificat în perioada 2007-2010 și potrivit cu care pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Criteriile care au condiționat acordarea salariului suplimentar au fost enumerate prin Anexa nr.6 la contractul colectiv de muncă.

În consecință, art. 30 din CCM la nivel de unitate a conferit dreptul salariaților la acordarea unei sume de bani echivalente cu salariul de bază din ultima lună a anului. Sintagma „poate primi”- folosită în alin.1 al art. 30 din CCM aplicabil nu reprezintă o posibilitate a angajatorului de a opta pentru neplată în mod unilateral, ci creează premisele ca în cazul unui acord bilateral al partenerilor sociali, care au negociat contractul colectiv, să se suspende, ori să înceteze plata acestui drept.

Totodată, textul art. 30 alin.1 din CCM trebuie interpretat sistematic, avându-se în vedere și art. 31 alin.1 care configurează ipoteza în care se poate acorda acest salariu, prin inserarea criteriilor care condiționează acordarea dreptului.

În aceste condiții, angajatorul poate exprima în mod valabil opțiunea de a nu acorda acest drept salarial numai pentru acei salariați care nu respectă criteriile prevăzute în anexa 6 și cum asemenea dovezi nu s-au făcut în privința reclamantei, rezultă că dreptul salarial analizat se cuvine acesteia.

Cu referire la anul 2010, din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă rezultă că prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010, s-a prevăzut modificarea art. 30 alin.1, în sensul că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.

Cu toate acestea, societatea pârâtă a semnat contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la M.M.F.P.S. Or, la art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă menționat, s-a prevăzut în mod expres că pentru munca ireprosabila desfasurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariatii unitatilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv.

În consecință, în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, reclamanta M. Stelianaeste îndreptățit la plata salariului suplimentar aferent anului 2010.

În privința anului 2011, în contractele colective de muncă aplicabile unității pârâte nu se regăsesc dispoziții care să reglementeze acordarea celui de-al 13-lea salariu, prevederile contractuale invocate de reclamantă având aplicabilitate până la data de 31.01.2011.

Pentru aceste motive, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anului 2011 a fost respins ca nefondat.

2.Cu privire la prima de Ziua Feroviarului pentru anul 2010

Prin dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil în perioada 2007-2008, s-a prevăzut că „pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”.

Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale și primele menționate prin acest articol nu se acordă pentru anul 2010.

Pentru această perioadă când la nivelul unității intimate s-a prevăzut suspendarea primei pentru Ziua Feroviarului, au fost aplicabile dispozițiile contractului colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care este contractul colectiv de muncă imediat superior, obligatoriu pentru pârâtă în temeiul art. 241 din Codul muncii aprobat prin Legea 53/2003, aplicabil la data nașterii dreptului.

La art. 71 din CCM la nivel de grup de unități, aplicabil până la data de 31.01.2011, se prevedea dreptul la prima pentru Ziua Feroviarului, la nivelul clasei 1 de salarizare, într-o reglementare identică cu cea din CCM încheiat la nivel de unitate.

Față de cele reținute mai sus reiese că, pentru anul 2010, până la 31.01.2011, izvorul normativ al pretențiilor reclamantei îl constituie CCM încheiat la nivel de grup de unități, a cărui semnatară a fost și unitatea pârâtă.

Pentru aceste motive, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a primei pentru Ziua Feroviarului aferentă anului 2010, la nivelul clasei 1 de salarizare.

Cu referire la anul 2011, urmează a se reține că prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, nu mai este reglementată acordarea primei pentru Ziua Feroviarului.Cum contractele colective de muncă încheiate la nivel superior își încetaseră valabilitatea la 31.10.2010-CCM la nivel de ramură transporturi, respectiv la 31.01.2011-CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, pretențiile reclamantei aferente anului 2011 sunt lipsite de temei, motiv pentru care vor fi respinse.

3. Cu privire la primele de Paști pentru anul 2010 și C. 2009, 2010.

Potrivit art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pârâte în perioada 2007-2008, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații care la data acordării ajutoarelor se află în concediu fără plată cu durata de un an.

În anul 2009, în privința acelorași prime s-au aplicat dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 2984/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, care au reglementat acordarea celor două categorii de prime începând cu data de 01.01.2010.

Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale pentru Paști și C. nu se acordă pentru anul 2010.

În privința primelor de Paști pentru anul 2010, respectiv C. 2010 vor fi avute în vedere aceleași considerente expuse referitor la prima pentru Ziua Feroviarului, în condițiile în care dreptul la încasarea respectivelor prime era consacrat într-o modalitate identică prin art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.

De asemenea, pentru anul 2011, reclamanta M. S. nu făcut dovada existenței unei prevederi contractuale, în vreunul dintre contractele colective de muncă aplicabile, prin care să fie reglementate în continuare primele analizate. În consecință, pretențiile vizând plata primei de Paști, aferentă anului 2011, vor fi respinse ca nefondate.

4.Cu privire la contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei aprilie_11

În susținerea acestui capăt de cerere, reclamanta M. S. a invocat dispozițiile art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, potrivit cu care începând cu data de 01.01.2007, salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masă în cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare.

S. pârâtă a semnat contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS.

Dispoziții similare s-au regăsit și în contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate în perioada 2009-2010, după cum a recunoscut pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar.

Potrivit art. 236 alin 4 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii acestor contracte, precum și pe durata lor de valabilitate, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea prevederilor legale constituie legea părților.Tot astfel, art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii prevedea următoarele: „contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.”

Din modalitatea de redactare a dispozițiilor contractuale rezultă cu claritate că beneficiul dreptului nu este condiționat, nefiind impuse negocieri ulterioare, ci dimpotrivă, se stabilesc prin acestea atât numărul de tichete, cât modalitățile concrete de acordare

Această modalitate de reglementare a dreptului salarial constituie un argument decisiv în concluzionarea că angajatorul și-a asumat obligația de plată a tichetelor de masă prin contractele colective de muncă aplicabile.Angajatorul are obligația de a acorda tichetele de masă lunar și anticipat, iar eventualele neacordări ale acestora nu-l exonerează de la îndeplinirea obligației.

În aceste condiții în sarcina angajatorului care nu își respectă obligația stabilită în contractul colectiv de muncă prin acordarea anticipată a tichetelor de masă, se naște datoria dezdăunării salariaților respectiv dreptul la compensație.

Ca urmare, reclamanta M. S. este îndreptățită la acordarea tichetelor de masă pentru perioada 19.12._11, urmând ca pârâta să fie obligată la plata contravalorii acestor tichete.Pentru perioada ulterioară, contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate nu a mai reglementat acordarea tichetelor de masă, expirând totodată valabilitatea CCM la nivel de grup de unități. În consecință, pretențiile aferente perioadei 01.02._12 vor fi respinse ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR SA care a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304, pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă coroborat cu art. 304 Cod procedură civilă pentru următoarele motive:

1. Hotărârea recurată este nelegală întrucât au fost interpretate greșit dovezile administrate fiind nesocotite Contractele Colective de Muncă încheiate la nivel de unitate, probe ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și pentru pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Prin hotărârea atacată a fost obligată pârâta la plata unor drepturi bănești ce nu au fost prevăzute în Convenția încheiată de părți, respectiv în Contractul Colectiv de Muncă al CFR Marfă în vigoare în perioada analizată 2009/2010 și 2011, fiind astfel încălcat dreptul pârâtei la un proces echitabil.

Interpretând și aplicând greșit prevederile contractuale instanța a schimbat în mod nelegal înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acțiunii, dând o interpretare diferită și aplicând eronat prevederile CCM încheiate la nivel de unitate.

Instanța de fond a făcut o aplicare greșită a CCM la nivel superior, deși la nivelul unității pârâtei există un contract colectiv de muncă, situație în care hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea art. 247 Codul muncii în prezent abrogat prin art. I pct. 90 din Legea nr. 40/2011) CCM la nivel de unitate are putere de lege între părți, producând efecte față de toți salariații CFR Marfă, și numai în ipoteze în care nu există încheiat un astfel de contract la nivel de unitate, instanța de judecată avea posibilitatea să aplice în speță prevederile CCM la nivel superior.

2. Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și în soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 al. (1) lit. e) Codul muncii referitor la capetele de cerere privind executarea retroactivă a unor clauze prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă și acordarea retroactivă a unor drepturi bănești stipulate în CCM încheiate la nivel de angajator.

În mod nelegal, raportându-se la obiectul acțiunii, instanța de fond a apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 268 al. (1) lit. c) Codul muncii, potrivit cărora, cererile în vederea soluționării conflictului de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă printre altele fie în plata unor drepturi salariale neacordate.

În speță erau aplicabile dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul muncii potrivit cărora cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

Cum drepturile solicitate de reclamant prin acțiune nu reprezintă un adaos la salariu pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 160 din Codul muncii, ci simple ajutoare materiale stipulate în CCM la nivel de unitate, conform Capitolului VI, prin raportare la nivelul clasei de salarizare nu se conferă natura juridică a unui drept salarial, se impune aplicarea dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. e) Codul muncii și respingerea cererii reclamantului ca prescrisă.

Pe fondul cauzei, hotărârea Tribunalului C. este rezultatul interpretării și aplicării greșite a prevederilor contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate CFR SA, astfel încât se impune modificarea hotărârii și respingerea capetelor de cerere privind plata premierilor, ajutoarele materiale și a contravalorii tichetelor de masă neacordate din luna aprilie 2009.

Ajutorul material cu ocazia Paștelui, Crăciunului și prima Ziua Feroviarului sunt reglementate de art. 64 alin. (1) și (2) din CCM 2009-2010, modificat prin act adițional pentru aplicarea CCM în anul 2010 .

În ceea ce privește anii 2009 și 2010, urmează să se interpreteze prevederile Contractului Colectiv de Munca 2009/2010, notele de negociere, procesele-verbale încheiate anterior încheierii CCM 2009, actul adițional la CCM 2009-2010, înregistrat la Direcția de Munca București sub nr. 1713/21.04.2010, potrivit cărora părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților - federațiile sindicale semnatare, ca prevederile art. 64 alin.(1) și (2) să nu se aplice în anii 2009 si 2010.

Conform actului adițional la CCM 2009-2010, înregistrat la Direcția de Muncă București sub nr. 1713/21.04.2010, prevede modificarea art. 30, 64 alin. (1) și (2) și art. 74 ce reglementa acordarea ajutorului material de P. si C. și prima de Ziua Feroviarului, în sensul că prevederile art. 30, art. 64 alin. (1) și (2) și art. 74 să nu se aplice în anul 2010. Având în vedere înțelegerea părților semnatare consemnată în Contractul Colectiv de Muncă 2009-2010 și actul adițional la CCM, solicită a se reține că voința pârtilor semnatare a CCM a fost de a nu se aplica prevederile art. 64 în anul 2009, precum și art. 30, art. 64 și art.74 în anul 2010 și deci, a nu se acorda premierele de P., C. și Ziua Feroviarului, salariul suplimentar, tichete de masă. Având în vedere voința pârtilor dialogului social, astfel cum rezultă din redactarea CCM 2009 și a actului adițional nr. 1713/2010, solicită să se constate că nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii contractuale a angajatorului, întrucât convenția încheiate de parți prezentată nu prevede acordul nici uneia din părțile semnatare a CCM la aplicarea art.64 din CCM, aceasta obligație nefiind asumată de angajator pentru anii 2009 si 2010.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și modificând sentința recurată, respingerea capetelor de cerere privind acordarea ajutorului material de P., C. și prima de Ziua Feroviarului, salariul suplimentar, tichete de masă ca nefondate.

3.1. Interpretând greșit prevederile Contractului Colectiv de Muncă al CFR Marfa SA, instanța a schimbat în mod nelegal înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora, dând o interpretare diferită, eronată a prevederilor CCM.

În acest context, în temeiul art. 40 alin. 2 Codul Muncii, raportat la art.243 Codul Muncii, art. 155 Codul Muncii și art.41 alin. 5 din Constituție, ce statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv aplicabil și contractele individuale de muncă, recurenta pârâtă a fost obligată sa achite intimaților reclamanți drepturi bănești necuvenite ori deja acordate salariaților.

Urmează să se reanalizeze probele administrate, urmând să se constate că CCM 2007-2008, 2009/2010 stabilit de parți prevede la art. 30 următoarele:

„(1) Pentru munca depusă în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”. Așa cum este prevăzuta în Contractele Colective de Muncă, aceasta clauza nu are caracter obligatoriu, deci angajatorul nu s-a obligat să acorde și nici nu s-a prevăzut că salariatul va primi, clauza neavând caracter imperativ, în mod nelegal a fost dispusa angajarea răspunderii contractuale specifica raporturilor de munca.

3.2. În mod similar, prin interpretarea greșită a Contractelor Colective de Muncă ale CFR Marfă SA și a dispozițiilor Legii nr. 142/1998, ce reglementează acordarea alocației zilnice de hrană sub forma tichetelor de masă, instanța a schimbat în mod nelegal interesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora, dând o interpretare diferită, eronată a dispozițiilor cu privire la alocația zilnică de hrana, obligând recurenta pârâtă la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea tichetelor de masă.

În acest context, hotărârea pronunțata este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea si aplicarea greșita a legii, întrucât:

Alocația zilnica de hrana astfel cum este reglementata de lege, nu are caracterul drepturilor salariale.

CCM prevede dreptul salariaților de a beneficia de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, în condițiile legii.

În condițiile art. (1) alin. (1) din Legea nr.142/1998, „salariații....pot primi o alocație de hrana acordata sub forma tichetelor de masa”. Aceste tichete de masă se pot acorda în limita prevederilor bugetului societății, în conformitate cu dispozițiile art. (1) alin. (2) din același act normativ, conform căruia „tichetele de masă se acordă în limita ... bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii”.

Au fost nesocotite prevederile CCM și dispozițiile legale, care reglementează posibilitatea și modalitatea de acordare a tichetelor de masă, obligând angajatorul la plata contravalorii tichetelor de masă, neexistând prevederi legale în acest sens, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal, prin încălcarea și aplicarea greșită a Legii nr. 142/1998.

Mai mult, prin hotărârea recurată, interpretând greșit contractele colective de muncă încheiate pe anii 2009/2010 și actul adițional la CCM aferent anului 2010, în care părțile dialogului social au stabilit drepturile și obligațiile pârtilor aplicabile anului 2010, prin care s-a stabilit ca pentru anul 2010 nu se aplică prevederile art.74, deci pentru anul 2010 nu se acorda tichete de masă.

3.3. Ajutorul material cu ocazia Paștelui, Crăciunului și premierea de Ziua Feroviarului sunt reglementate de art. 64 din CCM 2007/2008 și reluate de același articol al CCM 2009-2010, cu mențiunea ca în anii 2009 și 2010 nu se aplică prevederile art. 64 CCM. Conform Contractelor Colective de Munca încheiate, premierea acordată de Ziua Feroviarului și ajutoarele materiale de P. și C. 2009 sunt asimilate unui ajutor social financiar (art.64 din Cap.VI - Protecția salariatului), fiind în fapt o suma acordată de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților.

Acest sprijin financiar s-a stabilit de către parți, prin contract, urmând a fi acordat în anumite condiții. Acordarea acestui sprijin material nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea sa ca obligație a societății în clauzele contractuale prevăzute in CCM, Cap.II - Sistemul de salarizare. El poate fi acordat numai in anumite condiții negociate de părți.

Statutul premierelor de Ziua Feroviarului, Paste și C. era acela de ajutor social, financiar, fiind o libertate a SNTFM CFR Marfa SA, în raport cu angajații săi, având caracter de obligație doar în condițiile financiar-economice stabilite de Consiliul de Administrație al societății.

4. De asemenea, în temeiul prevederilor art. 304 ind. 1 Cod procedura civila solicită desființarea titlului, repunând părțile în situația anterioară, prin întoarcerea executării, în temeiul dispozițiilor art. 404 ind. 2 alin. (1) Cod procedura civilă.

Având în vedere cererea de executare formulată de intimatul reclamant și listele de plată întocmite de subscrisa, solicită a se dispune întoarcerea executării, prin obligarea intimatului la restituirea sumelor încasate în temeiul titlului desființat.

5. Se solicită acordarea cheltuielilor de judecată ce se vor face cu judecarea prezentului recurs.

În drept, invocă prevederile Codului Muncii, CCM, dispozițiile art. 304, 304 ind.1 Cod procedura civilă.

Recurenta pârâtă a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Curtea analizând legalitatea hotărârii Tribunalului C. în raport de criticile recurentei pârâte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

1. Referitor la criticile recurentei ce vizează încălcarea dreptului pârâtei la un proces echitabil, astfel cum e reglementat de art. 6 din CEDO, din perspectiva faptului că instanța de fond acordat o . drepturi bănești reclamantului, care erau prevăzute numai în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din ramura transporturi feroviare, iar nu și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, Curtea constată că sunt nefondate.

Conform jurisprudenței CEDO, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle contra Finlandei, din 19 decembrie 1997 și Hotărârea în Cauza Albina contra României din 28 aprilie 2005).

Deși art. 6 paragraful 1 din CEDO nu reglementează admisibilitatea și forța probantă a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de probe ale părților, el instituie în sarcina instanțelor judecătorești o obligație de a efectua examinarea lor efectivă (Cauza Vlasia G. V. contra României, Hotărârea din 8 iunie 2006).

Fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al reclamantului această obligație presupune ca persoana interesată, implicată în conflictul judiciar, să poată aștepta un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză.

Or, în speță reclamanta M. Stelianași-a fundamentat o parte din pretențiile cu care a sesizat prima instanță pe dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de G. de unități din Ramura Transporturi Feroviare, apreciind că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile din actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04. 2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, care a stabilit drepturi inferioare contractului superior, situație nepermisă de lege.

Din analiza lucrărilor dosarului Curtea constată că s-au depus în fața instanței de fond toate probele pe care reclamanta M. Stelianași-a întemeiat pretențiile,inclusiv extras din CCM la nivelul de grup de unități, aplicabil până la data de 31 ianuarie 2011, iar întreaga documentație a făcut obiectul dezbaterilor contradictorii ale părților, acestea având posibilitatea să își exprime apărările și susținerile cu privire la incidența sau nu în speță a dispozițiilor cuprinse în CCM la nivel de grup de unități.

În condițiile în care procesul în care a fost implicată pârâta la instanța de fond s-a desfășurat cu respectarea dreptului la apărare și a principiilor contradictorialității și al egalității armelor în procesul civil nu se poate reține că această procedură nu fost echitabilă în sensul art. 6 din CEDO.

Împrejurarea că prima instanță și-a însușit opiniile și probatoriile administrate de reclamant și motivat a înlăturat susținerile pârâtei ce vizau neaplicarea în speță a dispozițiilor CCM la nivel de G. de Unități din Ramura Transporturi Feroviare nu echivalează cu nerespectarea dreptului pârâtei la un proces echitabil, și implicit cu încălcarea formelor de procedură prevăzute la art. 105 al. (2) Cod procedură civilă,ci constituie o chestiune de legalitate a hotărârii primei instanțe supuse controlului judiciar, conform art. 304 și art. 3041 Cod procedură civilă în prezentul recurs.

Instanța de recurs, analizând legalitatea hotărârii Tribunalului C. în raport de criticile recurentului ce vizează aplicarea în speță direct a normelor CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar și înlăturarea, pe cale de excepție, a normelor contractului de muncă la nivel de unitate motivat de faptul că acesta conținea dispoziții contrare CCM la nivel de grup de unități și drepturi salariale sub nivelul celor stabilite de contractul de muncă la nivel superior, constată că aceste critici sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor legii nr. 130/1996 (în vigoare în perioada de referință) contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități produce efecte față de toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.

Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi de un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel superior (art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996).

Prin Deciziile nr. 511/2006, Decizia nr. 294/2007 și Decizia nr. 95/2008 Curtea Constituțională a României a respins excepțiile de neconstituționalitate a normelor din Codul muncii (art. 238) și a art. 8 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996 din Codul muncii referitoare la obligativitatea – între ele, din treaptă în treaptă – a contractelor colective de muncă.

Argumentele instanței constituționale au fost:

-rațiunea încheierii contractelor colective de muncă, la niveluri diferite, constă în aplicarea art. 41 alin. 5 din Constituție care garantează dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convenției colective.

-în acest fel se asigură:

a)îndeplinirea uneia dintre obligațiile statului și anume aceea de a crea condițiile necesare pentru creșterea calității vieții (art. 135 al. 2 lit. f) din Constituție.

b)un nivel minim de drepturi pentru salariați.

-toate aceste obiective, nu s-ar putea realiza dacă nu s-ar prevedea caracterul obligațional al contractului colectiv de muncă de la nivel superior pentru negocierea clauzelor celor de la niveluri inferioare.

În prezent în contextul legislației din domeniul dreptului muncii, prin contractul aplicabil într-o unitate dată, trebuie să se înțeleagă, după caz:

-contractul colectiv de muncă la nivelul unității, dacă există un astfel de contract, cu condiția ca acesta să respecte normele legale și prevederile contractelor colective încheiate la nivelele superioare.

-contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități dacă nu există un contract colectiv de muncă la nivel de unitate și dacă unitatea face parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de la acest nivel.

-contractul colectiv de muncă de la nivel de sector de activitate, dacă nu există contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și nici la nivel de grup de unități și dacă unitatea face parte dintre organizațiile patronale semnatare ale contractului respectiv.

În concluzie, CCM aplicabil într-o unitate dată, este, după caz, contractul efectiv încheiat la nivelul cel mai mic, cu condiția ca acesta să fie încheiat cu respectarea dispozițiilor legale și ale drepturilor minimale prevăzute în contractele la nivel superior.

În literatura de specialitate s-a subliniat, ca o particularitate, dată fiind obligativitatea, sub aspectul drepturilor salariaților, a contractelor colective de muncă din treaptă în treaptă, în cazul în care există contrarietate între ele cu privire la aceeași problemă, salariaților li se aplică clauza contractuală mai favorabilă (Tratat teoretic și practic de drept al muncii, ediția a II-a revăzută și revizuită, pag. 174 I. T. Ș.).

Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, instanța constituțională statuând că “dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractului de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toată libertatea să negocieze și alte clauze precum și drepturi superioare”.

În raport de aceste scurte considerente teoretice referitoare la raportul dintre contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și contractul colectiv de muncă la nivel superior, Curtea constată că în speță, în mod judicios Tribunalul C. a reținut aplicabilitatea CCM la nivel de grup de unități din transporturi și în consecință temeinicia pretențiilor reclamantului cu privire la drepturile salariale restante reprezentând prima de Ziua Feroviarului 2010, Prima de Paști pe 2010, Prima de C. 2009 și 2010 și contravaloarea tichetelor de masă ulterioare aferente perioadei 19 decembrie 2009- 31 ianuarie 2011.

Astfel, referitor la Prima de Ziua Feroviarului pe anul 2010 în mod judicios Tribunalul C. a reținut că în condițiile în care prin dispozițiile art. 64 din CCM la nivel de unitate s-a prevăzut că acest drept nu se acordă pe anul 2010, contrar dispozițiilor contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități care prevedea dreptul la prima de Ziua Feroviarului la nivelul clasei de salarizare pentru anul 2010 (art. 71), izvorul normativ al pretențiilor reclamantului îl constituie contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din ramura transporturi, ce se impune cu putere de lege între părțile semnatare ale acestui contract, iar recurenta pârâtă este parte a acestui contract.

Considerentele mai sus expuse își mențin valabilitatea și pentru salariul suplimentar aferent anului 2010, drept confirmat în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități (art. 80) valabil până la 31 ianuarie 2011, conform actelor adiționale succesive, ultimul fiind actul nr. 629/04.01.2011 înregistrat la M.M.F.P.S., pentru Primele de Paști 2010 și C. 2010 (art. 71 din CCM la nivel de grup de unități) și la tichetele de masă aferente perioadei 19.12._11 (art. 81 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar).

Opțiunea suverană a legiuitorului român a fost aceea ca negocierile între patronat și salariați la nivel de unitate să fie limitate, în sensul de a nu se da posibilitatea stabilirii unor drepturi la un nivel inferior celor stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

În materia raporturilor de muncă, legiuitorul a înțeles să asigure o anumită protecție salariaților în limitarea posibilităților patronatului de a impune clauze cuprinzând dreptul la un nivel inferior celor stabilite în contractul colectiv de muncă la nivel superior, tocmai pentru a restabili echilibrul dintre părți, având în vedere că angajatul se află într-o poziție de dependență și inferioritate față de angajator, astfel încât poate fi protejat prin limitele impuse de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, negociat de organizații sindicale reprezentative la nivel național sau de ramură, cu o mai mare forță.

În condițiile în care prevederile legale incidente interzic în mod expres stabilirea, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate a unor drepturi la nivel inferior celor stabilite la nivel superior, nefiind necesar a se anula prevederile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior ceea ce, de altfel, ar putea fi chiar imposibil în măsura în care anumite drepturi sunt omise din reglementarea acestor contracte.

În consecință, Tribunalul C. nu putea ignora prevederile din contractul colectiv de muncă la nivel superior, contract care conținea clauze mai favorabile decât contractul încheiat la nivel de unitate.

Prin urmare, acest motiv de recurs se reține a fi nefondat și va fi respins ca atare.

2. Se reține a fi nefondată și critica recurentului pârât ce vizează prescripția dreptului la acțiune – excepție ce rezultă din calificarea drepturilor pretinse de reclamant ca fiind drepturi salariale.

Recurenta susține că drepturile pretinse de reclamant nu sunt drepturi salariale, astfel încât, termenul de prescripție aplicabil nu este cel corespunzător acțiunilor ce au ca obiect drepturi salariale ci cel corespunzător acțiunilor prin care se solicită îndeplinirea unor obligații prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Excepția este nefondată.

Salariul suplimentar este prevăzut în art.30 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2008.

Acest articol face parte din secțiunea G-„Alte prevederi” din Capitolul II intitulat „Sistemul de salarizare”.

Aceste prevederi sunt preluate în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pentru anul 2008 în art.28 din Capitolul intitulat „Sistemul de salarizare”.

De asemenea, aceste prevederi se regăsesc în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anul 2009 în art.28 care face parte din capitolul „Sistemul de salarizare”.

Așadar, prin voința părților, salariul suplimentar anual se încadrează în noțiunea de drept salarial.

În art.71 din același contract colectiv de muncă, sunt reglementate ajutoare materiale pentru sărbătorile de Paști și C. și o premiere pentru Ziua feroviarului.

În textul acestui articol se prevede că, „în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:

a) cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații (…) care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se află în concediu fără plată cu durata de un an;

b) pentru Ziua feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare;”

Prevederile art.71 lit. a) din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2008 sunt preluate în art.64 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SNTFM CFR - Marfă SA în timp ce prevederile art.71 lit. b) din încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2008 sunt preluate cu modificări în art.64 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SNTFM CFR - Marfă SA care prevede: „pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”.

Este adevărat că aceste texte contractuale se referă la un „ajutor material” cu ocazia sărbătorilor și la o „premiere”, fiind incluse în capitolul „Protecția salariatului” alături de ajutoare materiale pentru căsătorie, nașterea unui copil sau deces.

Totuși, se constată că, în realitate, ajutorul material pentru sărbătorile de Paști și C. și premierea pentru Ziua Feroviarului, nu sunt acordate cu scopul de a sprijini material salariatul cu ocazia unor evenimente familiale sau de altă natură care ar determina nevoia unui sprijin din partea angajatorului.

De altfel, aceste prevederi nu au legătură nici cu celelalte prevederi din capitolul respectiv, care se referă la protecția socială și protecția sănătății angajaților.

Ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor și premierea pentru Ziua Feroviarului sunt în realitate premieri acordate de angajator cu ocazia unor sărbători, ca recompensă pentru munca depusă de angajați pe parcursul anului.

Pentru suma acordată cu ocazia Zilei Feroviarului, în contractul colectiv de muncă se folosește chiar noțiunea de „premiere” în condițiile în care fondul de premiere este reglementat în secțiunea F din Capitolul II intitulat „Sistemul de salarizare” din ambele contracte colective de muncă.

În cazul Sărbătorilor de Paști și C., deși se folosește noțiunea de „ajutor material”, se constată că sunt stabilite criterii de acordare care au legătură exclusiv cu activitatea desfășurată în cadrul societății, respectiv lipsa absențelor nemotivate, a abaterilor disciplinare, iar acordare este condiționată de desfășurarea activității în cadrul societății, în sensul că salariații care s-au aflat în concediu fără plată de un an nu beneficiază de acest „ajutor material”.

Rezultă astfel că în cazul drepturilor pretinse de reclamanți, acordarea lor nu este determinată și condiționată de o stare de nevoie în care s-ar putea găsi salariatul în anumite situații, pentru a avea natura unei măsuri de protecție socială de care angajații pot beneficia sau nu în funcție de situația lor socială particulară, așa cum este cazul celorlalte ajutoare materiale reglementate de textele contractuale indicate anterior.

Aceste drepturi au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă pentru a celebra anumite sărbători și a recompensa activitate din cursul anului a salariaților care au respectat minime norme de disciplină internă.

În această situație, prevederile art.154(1) și 155 din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) trebuie interpretate coroborat, în sensul că „adaosurile” la care se referă art. 155 din Codul Muncii trebuie să fie acordate în considerarea muncii desfășurate de angajat pentru a se concluziona că ele sunt drepturi de natură salarială.

Noțiunea de „adaos” folosită de art. 155 din Codul Muncii este una care cuprinde orice drepturi corespunzătoare muncii prestate, ce fac astfel parte din salariu.

Aceasta este și situația de față în care, acordarea drepturilor pretinse de reclamanți, reglementate de contractul colectiv de muncă aplicabil, este determinată nu doar de calitatea de salariat ci și de desfășurarea activității precum și de modul în care ea a fost desfășurată.

Rezultă astfel că drepturile pretinse de reclamanți pentru sărbătorile de Paști, C. și Ziua feroviarului au natura unor drepturi salariale, fiind vorba de premieri acordate cu ocazia unor sărbători religioase respectiv a unei sărbători profesionale.

În ceea ce privește contravaloarea tichetelor de masă, se constată că, de asemenea, acest drept este prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2008 în Capitolul II intitulat „Sistemul de salarizare”, secțiunea C- „Sistemul de sporuri” la art.11 care la alineatul 1 prevede adaosurile la salariu iar la alineatul 2 „alte venituri” fiind vorba deci tot de drepturi de natură salarială, tichetele de masă fiind corespunzătoare alocației de hrană.

Ca urmare, și în acest caz, prin voința părților este vorba de drepturi salariale.

În concluzie, fiind stabilită natura drepturilor pretinse ca fiind drepturi de natură salarială rezultă că acțiunea nu este inadmisibilă și nu trebuia parcursă procedura prealabilă prevăzută pentru conflictele de interese, în cauza de față fiind vorba de un conflict de drepturi în raport de prevederile legale în vigoare la data sesizării instanței – 09.12.2010. De asemenea, rezultă că drepturile pretinse de reclamanți au natura unor drepturi salariale, fiind aplicabile prevederile art. 283 al.1 lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) iar nu prevederile art. 283 al.1 lit. e) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză).

Așadar, potrivit acestei reglementări, termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani de la data nașterii drepturilor pretinse.

3. Se rețin a fi nefondate și criticile ce vizează fondul cauzei pentru următoarele considerente:

3.1 Cu privire la salariul suplimentar pentru anii 2009 și 2010.

În art. 28 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate în anul 2008 se stabilea că „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”. În conformitate cu art. 29 al.1 din același contract colectiv de muncă se stabilea că în Anexa nr. 6 la contract sunt prevăzute criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar.

Dar, în perioada pentru care reclamanta M. Stelianapretinde drepturile ce fac obiectul acestei cauze, a fost aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, înregistrat sub nr. și modificat și prelungit până în anul 2010 prin actul adițional înregistrat sub nr.370/20.06.2008 (care modifică art.4), a cărui aplicabilitate a fost ulterior prelungită până la 31.01.2011 prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2011.

Potrivit art. 241 al.1 lit.b) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.

Or, după încheierea și ., contractul colectiv de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (alin.4 al art.236 Codul Muncii). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate de cele două părți.

În aceeași ordine de idei, art.243 Codul muncii și art.30 din Legea nr.1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.

Potrivit art.28 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate pentru anii 2009-2010 „pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”

Dar, în art. 30 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, cu valabilitatea prelungită până în anul 2011, se stabilește că „ pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.

Potrivit art.1 din Legea nr. 130/1996, aplicabilă în cauză, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă iar în sensul acestei legi, prin termenul patron se înțelege persoana fizică și persoana juridică care angajează salariați prin încheierea contractelor individuale de muncă.

Ca urmare, persoana juridică semnatară a contractului colectiv de muncă, în cazul de față recurenta, dobândește în temeiul acestuia drepturi și obligații. În măsura în care contractul colectiv de muncă nu a fost anulat pentru că ar fi fost încălcate norme de ordine publică, ne se poate refuza în mod unilateral executarea acestuia.

Dreptul pretins de reclamant nu este în nici un fel condiționat de prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități și nici nu este stabilit la un nivel maxim, pentru a se putea argumenta că nivelul stimulentelor ar fi trebuit să facă obiectul unei negocieri ulterioare între părțile contractante. Prevederea contractuală este clară și lipsită de echivoc.

Existând un cuantum bine determinat al salariului suplimentar, stabilit prin contractul colectiv de muncă, angajatorul avea obligația de a acorda acest salariu.

Neacordarea salariului suplimentar în cuantumul determinat prin contractul colectiv de muncă constituie o nerespectare a prevederilor acestuia.

După încheierea și ., contractul colectiv de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (alin.4 al art.236 Codul Muncii). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate de cele două părți.

În aceeași ordine de idei, art.243 Codul muncii și art.30 din Legea nr.1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.

Este adevărat că, potrivit art. 32 al.3 din contractul colectiv de muncă, pentru plata salariului suplimentar, se constituie lunar, în cadrul fondului de salarii, un fond de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.

Așadar, constituirea fondului necesar pentru plata salariului suplimentar se realiza prin aplicarea unui procent de până la 10% la fondul de salarii realizat lunar, astfel încât este fără relevanță că pârâta nu ar fi avut stabilit în buget, anticipat, fondul de salarii, întrucât raportarea trebuia făcută la fondul bine determinat al salariilor plătite în fiecare lună, al cărui cuantum era cert.

Apoi, constituirea fondului pentru plata salariului suplimentar era, potrivit prevederilor din contractul colectiv de muncă, obligatorie, nefiind în nici un mod condiționată.

Astfel, contractul colectiv de muncă nu stabilește plata salariului suplimentar în funcție de posibilitățile de constituire a fondului necesar, pentru a concluziona că plata ar fi fost condiționată de alocarea fondurilor necesare de către societate ci, dimpotrivă, stabilea fără echivoc obligația de a constitui fondul necesar plății, ca o obligație de natură a garanta executarea obligației de plată a salariului suplimentar.

Această concluzie este confirmată și de prevederile art.29 al.2 din contractul colectiv de muncă în care se stabilește că, în cazul în care acest fond constituit pentru plata salariilor suplimentare nu a fost consumat integral, sumele rămase se repartizează salariaților și se plătesc odată cu acordarea salariului suplimentar aferent trimestrului I al anului următor .

Așadar, constituirea fondului prin alocații lunare era obligatorie și suma respectivă trebuia oricum repartizată angajaților, chiar dacă nu era folosită integral pentru plata salariului suplimentar.

Este de asemenea adevărat că textul contractual prevede constituirea fondului necesar plății salariului suplimentar din veniturile societății, indicându-se astfel sursa alocărilor la fondul necesar plății salariului suplimentar.

Dar, recurenta nu susține că nu a avut nici un fel de venituri în anii respectivi.

Aceasta confundă noțiunea de venit cu noțiunea de profit, susținând că a avut pierderi în anii respectivi.

Or, textul contractual nu se referă la profit, ceea ce ar fi fost și imposibil de vreme ce constituirea fondului se făcea prin alocări lunare în cursul anului iar nu după stabilirea rezultatelor financiare pentru anul anterior.

Textul se referă la veniturile societății, recurenta arătând însă că veniturile obținute au fost folosite pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare.

Dar, așa cum s-a arătat, art. 156 din Codul Muncii stabilește că „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”.

Ca urmare folosirea veniturilor în alte scopuri, cu ignorarea obligației de a constitui fondul necesar plății salariului suplimentar și a obligației de a plăti acest salariu potrivit contractului colectiv de muncă, și a obligației impuse de art. 156 din Codul Muncii, este imputabilă recurentei care nu poate invoca propria culpă pentru a se exonera de îndeplinirea obligației asumate.

Recurenta nu a probat că reclamanta M. Steliananu ar fi îndeplinit criteriile de acordare a salariului suplimentar raportat la Anexa 6 din contractul colectiv de muncă.

Ca urmare, reclamanta M. Stelianaavea dreptul la salariul suplimentar pentru anii 2009- 2010 motivele de recurs cu privire la aceste drepturi fiind nefondate.

Referitor la salariul suplimentar pentru anul 2010:

Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CFR Marfă SA înregistrat sub nr. 1073/28.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.28 se modifică în sensul că la alineatul 2 se prevede în mod expres că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010. Această normă este contrară însă dispozițiilor contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din ramura transporturi, motiv pentru care în mod judicios prima instanță a aplicat dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior recunoscând dreptul reclamantului și la acest salariu suplimentar aferent anului 2010. De altfel se reține că pârâta nu a negat dreptul reclamantului la salariul suplimentar ci a prevăzut că nu se plătește în 2010 datorită situației economice, el urmând a fi plătit ulterior.

Cu privire la prima de Paști pentru anul 2010:

3.2. În anul 2010 sărbătoarea Paștelui a fost celebrată în data de 04.04.2010.

Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CFR Marfă SA înregistrat sub nr. 1073/28.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.62 se modifică în sensul că la alineatul 2 se prevede în mod expres că ajutoarele materiale prevăzute de acest articol, deci inclusiv ajutorul material pentru Paști nu se acordă pentru anul 2010.

Dar, potrivit art. 31(2) din Legea nr. 130/1996 modificările aduse contractului colectiv de muncă devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară convenită de părți.

Ca urmare, aceste prevederi ale actului adițional nu sunt aplicabile decât începând cu 28.04.2010.

O prevedere în sensul că ajutorul material pentru Paști se acordă începând cu 01.01.2010 era inclusă și în art. 62 al.2 din contractul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2009 – 2010 dar, acest contract colectiv de muncă, așa cum s-a arătat, s-a înregistrat la data de 04.06.2009 după ce se serbase Paștele.

Întrucât Paștele se sărbătorește la 04 aprilie 2010 dreptul salariaților la această primă se născuse după data de la care a devenit aplicabil contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pentru anii 2009 – 2010 și înainte de data la care a devenit aplicabil actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 și ca urmare nu poate fi negat cu efect retroactiv. De aceea nu mai este necesar nici a se analiza compatibilitatea acestor clauze cu contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități.

Ca urmare, motivele de recurs privind aceste drepturi nu sunt fondate.

3.3.Cu privire la prima de C. pentru anii 2009 și 2010:

În art. 71 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, cu valabilitatea prelungită până în anul 2011 este reglementat, astfel cum s-a arătat, ajutorul material pentru C..

La data celebrării Crăciunului în anul 2009 era aplicabil contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pentru anul 2009 – 2010.

Același ajutor material era prevăzut în art.62 din acest contract colectiv de muncă, cu mențiunea că prevederile respective se aplică cu 01.01.2010.

Se constată că în cauză nu este vorba de o prevedere care să stabilească faptul că în anul 2009 nu se acordă acest drept ci de o prevedere care amână aplicabilitatea prevederilor ce stabileau acordarea acestui ajutor material.

În acest caz concluzia este că pretențiile reclamantului pentru ajutorul material pentru C. nu au temei în prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2009 – 2010.

Aceasta nu înseamnă însă că este negat dreptul respectiv și nici că el nu își poate găsi temei în alte prevederi contractuale respectiv art.71 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități.

În sensul acestei interpretări este și faptul că, spre deosebire de formularea folosită în art.62 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, care doar amâna aplicarea prevederilor respective, în actul adițional înregistrat sub nr. 1073/28.04.2010 s-a stabilit în mod expres că „ajutoarele materiale menționate mai sus nu se acordă pentru anul 2010”, între acestea fiind indicat și ajutorul pentru C.. Așadar, atunci când partenerii sociali au dorit ca un anumit drept să nu fie acordat au prevăzut în mod expres aceasta în mod neechivoc. Acest act adițional este de asemenea aplicabil după data înregistrării.

Cu privire la prima de C. pentru anul 2010:

Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1073/28.04.2010 s-a prevăzut în mod expres că nu se acordă în anul 2010 prima pentru sărbătoarea de C..

Acest act adițional este contrar CCM la nivel superior situație în care în mod corect prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor CCM la nivel superior iar pentru considerentele expuse deja la punctul 1 din recurs și pe care le vom relua se va respinge acest motiv de recurs ca nefondat.

Cu privire la tichetele de masă pentru perioada 19.12._11:

În perioada aprilie – 30.07.2009 era aplicabil contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008 prelungit până în 2010.

În art. 11 al.2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008 prelungit până în anul 2010 (prin actul adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008 care modifică art.4) se prevedea, în mod asemănător, că angajații beneficiază sub titlul de „alte venituri” de tichetele de masa acordate conform prevederilor legale.

Apoi, art. 81 stabilea că începând cu data de 01.01.2007 salariații din unitățile componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masa in cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din luna, in condițiile legislației in vigoare.

Așa cum s-a arătat, potrivit art. 241 al.1 lit.b) din Codul Muncii contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.

Textele nu cuprind nici o altă condiționare, nu impuneau negocieri ulterioare și nu făceau trimitere la alte prevederi legale sau contractuale.

Referirea la acordarea tichetelor în condițiile legii este una cu caracter general iar nu la anumite condiții speciale prevăzute de aceasta a căror îndeplinire să fie necesară pentru ca reclamanții să beneficieze de acestea.

Este adevărat că prin dispozițiile Legii nr. 142/1998 legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului acordarea tichetelor de masă însă, în cauză patronatul și-a manifestat acordul pentru acordarea acestor tichete prin prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă și și-a asumat astfel obligația contractuală de a le acorda angajaților. În cauză, se constată că prin prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă s-au stabilit și modalități concrete de calcul al numărului de tichete de masă pentru situația generală și pentru situațiile particulare ale unor angajați care efectuează ore suplimentare sau lucrează în program de tură.

Această împrejurare constituie un argument în plus în sensul că angajatorul și-a asumat obligația de plată a tichetelor de masă prin contractul colectiv de muncă.

Legea nr. 142/1998 creează doar o posibilitate de acordare a tichetele de masă, respectiv cadrul legal necesar, lăsând la latitudinea partenerilor sociali și în special a angajatorului decizia acordării acestor tichete.

În cazul de față, prin contractul colectiv de muncă s-a stabilit dreptul angajaților la tichete de masă, angajatorul asumându-și obligația achiziționării și acordării către salariați a tichetelor de masă așa cum rezultă din prevederile contractuale evocate.

Așa cum s-a arătat deja, după încheierea și ., contractul colectiv de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (alin.4 al art.236 Codul Muncii). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate de cele două părți; art.243 Codul muncii și art.30 din Legea nr.1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.

Dar, astfel cum s-a arătat deja, față de prevederile art. 31(2) din Legea nr. 130/1996 modificările aduse contractului colectiv de muncă devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară convenită de părți, aceste prevederi ale actului adițional fiind aplicabile începând cu 22.04.2010.

Ca urmare, pentru perioada 19.12.2009 – 31.01.2011 reclamanta M. Stelianaera îndreptățită la tichete de masă.

De altfel, împrejurarea că pentru anul 2009 și anul 2010 s-a indicat în acest act adițional că nu se vor acorda tichete de masă constituie prctic o recunoaștere din partea angajatorului a obligației asumate prin contractele colective de muncă aplicabile în această perioadă de a acorda tichete de masă salariaților proprii, prin aceea că a considerat necesar să includă în actul adițional o manifestare de voință expresă contrară. Or, dacă angajatorul ar fi considerat că nu și-a asumat această obligație pentru perioada respectivă, în mod evident, nu ar mai fi considerat necesar să includă în actul adițional, în mod expres, o excepție în sensul neacordării tichetelor de masă în anii 2009 și 2010. Chiar dacă aceste prevederi nu pot produce efecte peste limitele impuse de art. 31(2) din Legea nr. 130/1996, manifestarea de voință exprimată permite o astfel de concluzie.

Dar, potrivit art.5(1) din Legea nr. 142/1998, angajatorul distribuie salariaților tichetele de masa, lunar, in ultima decada a fiecărei luni, pentru luna următoare. Apoi, art. 6(1) din aceeași lege stabilește că salariatul poate utiliza, lunar, un număr de tichete de masa cel mult egal cu numărul de zile in care este prezent la lucru in unitate iar art. 9 prevede că salariatul are obligația sa restituie angajatorului, la finele fiecărei luni, precum si la încetarea contractului individual de munca, tichetele de masa neutilizate.

Ceea ce trebuie reținut, însă, este că în primul rând angajatorul are obligația de a acorda lunar și anticipat tichetele de masă și astfel se justifică și obligația angajatului de a le utiliza în cursul lunii respective și de a le restitui pe cele neutilizate.

În situația în care, însă, angajatorul nu își respectă obligația stabilită în acest caz în contractul colectiv de muncă, necontestată de altfel, nu se poate concluziona că angajatul pierde atât dreptul la tichetele de masă cât și dreptul la compensații pentru motivul neexecutării obligației contractuale de către angajator.

O astfel de concluzie ar însemna să se accepte că angajatorul poate lipsi de efecte juridice în mod unilateral contractul colectiv de muncă ceea ce nu este admisibil, fiind contrar prevederilor art. 236 al.4 și art. 243 din Codul Muncii.

Chiar dacă angajatorul nu acordă tichetele de masă în materialitatea sa acesta rămâne obligat a acoperi prejudiciul creat angajaților prin neexecutarea obligației contractuale asumate, având în vedere că, în mod evident, angajații au utilizat bani în locul tichetelor de masă care nu le-au fost acordate pentru achiziționarea de alimente, ceea ce face totodată ca acordarea contravalorii tichetelor de masă să nu fie nici contrară scopului Legii nr. 142/1998, acela de a asigura prin intermediul tichetelor de masă o alocație individuală de hrană.

Oricum, situația creată este determinată tocmai de culpa angajatorului care nu și-a îndeplinit obligația de a acorda tichetele de masă potrivit contractului colectiv de muncă și legii în luna anterioară lunii pentru care erau datorate și nu poate invoca propria culpă pentru a se exonera de această obligație. Izvorul pretențiilor reclamantei reprezentând contravaloarea tichetelor pentru perioada aprilie 19.12.2009 – 31.01.2011 îl constituie CCM la nivel de grup de unitate din transportul feroviar prelungit succesiv, ultimul fiind actul adițional nr. 629/04.01.2011 înregistrat la MMFPS, considerentele cu privire la temeinicia acestor pretenții fiind prezentate deja la punctul 1 din argumentația la recurs, motiv pentru care nu le vom mai relua.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă se va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – CFR MARFA S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și cu sediul procesual ales în C., . nr. 2, împotriva sentinței civile nr. 1544 din 25 martie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. S., domiciliată în C., ., ., ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 octombrie 2013.

PREȘEDINTEJUDECĂTORI

M. P. D. P.

I. B.

GREFIER

M. D.

Red.hot.jud.fond F.M.

Red.dec.jud.recurs M.P./14.10.2013

Tehnored.gref. A.B./21.10.2013/2 exp.

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 890/2013....  Recalculare pensie. Decizia nr. 313/2013. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

    Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 847/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA