Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 247/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 247/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 4917/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 247/CM
Ședința publică din 20 octombrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă
PREȘEDINTE M. G.
Judecător Vanghelița T.
Judecător G. L.
Grefier C. M.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta reclamantă S.C. C. G. S.R.L., cu sediul în C., .. 3, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 1552/24.06.2014 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă V. M., cu domiciliul procesual ales în C., ., ., la Cabinet de avocat T. E., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă d-na consilier juridic C. R. pentru recurenta reclamantă S.C. C. G. S.R.L., potrivit delegației nr. 1760/12.06.2014, lipsind intimata pârâtă V. M..
Procedura este legal îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxelor de timbru.
După referatul grefierului de ședință, instanța constată că la dosarul cauzei s-a depus chitanța . XWM nr._ PJ din 17.07.2014 privind achitarea sumei de 165 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru, care urmează a fi restituită în măsura solicitării ei de către recurentă.
Constată de asemenea că intimata pârâtă a fost citată la domiciliul procesual ales, în C., ., . cabinetului de avocat, procedura fiind îndeplinită cu ambele părți.
Reținând că nu sunt cereri prealabile de formulat, excepții sau probe în recurs, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Având cuvântul, reprezentantul recurentei reclamante solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 3904 lei menționată în cererea de chemare în judecată.
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 1552/24.06.2014 a Tribunalului C. a fost respinsă cererea reclamantei S.C. C. G. S.R.L. C. vizând atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei V. M..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a avut în vedere că pârâta a fost salariata reclamantei S.C. C. G. S.R.L. ca vânzător la Chioșcul nr.2, în baza contractului individual de muncă nr.1064/31.05.2012.
Raporturile de muncă au încetat din inițiativa angajatorului prin decizia nr. 523/21.08.2012, reținându-se că în urma inventarului efectuat la data de 30.07.2012, la Chioșcul nr. 2 s-au constatat lipsuri în valoare totală de 3904,24 lei.
Instanța de fond a stabilit că în speță sunt incidente dispozițiile art. 254 Codul muncii, cât privește răspunderea patrimonială a salariaților pentru prejudiciile produse unității, însă în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile acestei răspunderi; astfel, dacă este indubitabilă calitatea de salariat a pârâtei la data efectuării inventarului, nu s-a făcut dovada nici a faptei ilicite și nici a caracterului cert al prejudiciului.
Tribunalul a arătat că este real că pentru gestionari, prin art. 25 din Legea 22/1969 – text derogatoriu de la dreptul comun – se instituie o prezumție de culpă pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiune, însă această prezumție poate fi răsturnată prin proba contrară.
Or, potrivit art. 2 al Ordinului MEF nr. 3512/2008, Anexa 1, Capitolul A ,,Norme Generale’’ persoanele juridice au obligația întocmirii documentelor justificative cu semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operațiunii contabile, aspect de altfel reținut și în cuprinsul raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.
Din analizarea documentelor de intrare și retur din gestiune a presei (publicațiilor) contabilizate de reclamantă rezultă că acestea nu sunt semnate nici de gestionarul predător, nici de gestionarul primitor, astfel încât expertul a apreciat că nu se poate pronunța dacă prejudiciul constatat în gestiune la articolele de presă se datorează integral pârâtei.
Instanța de fond a constatat că pârâta nu a făcut dovada caracterului cert al prejudiciului, atât timp cât la inventar au fost avute în vedere documente neconform și nelegal întocmite, neputând-o responsabiliza sub aspect patrimonial pe pârâtă pentru acoperirea prejudiciului stabilit în această modalitate, cu atât mai mult cu cât însăși pârâta a subliniat că ar fi adus la cunoștință reclamantei lipsuri materialele recepționate.
Astfel, pe de o parte, valorificarea unor documente neconforme la realizarea inventarului de către reclamantă este de natură a răsturna prezumția de culpă, iar pe de altă parte aceeași împrejurare conduce și la constatarea lipsei caracterului cert al prejudiciului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, S.C. C. G. S.R.L., entitatea susținând că se impune modificarea în tot a soluției primei instanțe și admiterea cererii de chemare în judecată.
Au fost reiterate considerentele pentru care s-a solicitat în cauză atragerea răspunderii patrimoniale a fostei salariate, în data de 30.07.2012 – cu ocazia inventarierii mărfurilor, constatându-se producerea prejudiciului (lipsă în gestiune); salariata nu s-a mai prezentat la serviciu începând cu data de 01.08.2012, refuzând totodată să ia parte la procedurile prealabile de cercetare disciplinară.
S-a solicitat să se constate că în cauză nu a intervenit nici o situație de natură să excludă acest tip de răspundere (teza art. 254 alin. 2 Codul muncii), că salariata se afla sub incidența dispozițiilor Legii nr. 22/1969 care instituie o prezumție de culpă pentru pagubele produse de gestionar în gestiunea lor.
Recurenta a susținut că această prezumție nu a fost răsturnată, cu toate că pârâta avea posibilitatea de a-și dovedi nevinovăția pe parcursul procesului, în sensul că aceste lipsuri în gestiune nu s-ar datora activității sau neglijenței sale, ci altor cauze obiective, independente de voința sa și care o exonerează de răspundere.
Analizând criticile formulate, Curtea va reține – din perspectiva art. 304 pct. 9 cod proc. civilă – că recursul este întemeiat.
Potrivit art. 129 alin. 5 cod proc. civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unor hotărâri legale și temeinice.
În speță, tribunalul a fost sesizat cu o acțiune vizând atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului gestionar, căruia prin inventarierea organizată la 30.07.2012 i s-a depistat un minus în gestiune de 3.904,24 lei.
Din acest punct de vedere, instanța de fond urma a stabili dacă, în urma derulării procedurii de inventariere la care intimata pârâtă a participat (semnând și completând declarația preliminară de inventar și listele privind inventarul mărfurilor din gestiune), a existat o împrejurare de natură să excludă răspunderea salariatei.
Apărările pârâtei au fost cantonate în sfera inexistenței dovezilor referitoare la diferența dintre soldul scriptic și cel faptic regăsit cu ocazia inventarierii, susținându-se că pentru a se clarifica acest fapt este necesară prezentarea de către societatea angajatoare a tuturor avizelor de însoțire a mărfii (comercial și presă) cu semnătura sa de primire, constatările sale în legătură cu marfa lipsă (ca diferență între soldul scriptic de pe aviz și marfa sosită efectiv la chioșc), retururile și depunerile de numerar.
Aceste susțineri urmau însă a fi înlăturate în primă instanță, întrucât expertiza judiciară nu a identificat situații în care prejudiciul calculat să reiasă din alte documente decât cele pe care normativul în domeniu le pretinde gestionarului în procedura contabilă global-valorică în care operează unitatea; cu alte cuvinte, prejudiciul nu putea să îi fie reținut în sarcină în afara documentației contabile primare pe care salariata era obligată să o întocmească la primirea mărfii sau la efectuarea retururilor, ori la data predării monetarului.
Expertiza judiciară nu relevă, astfel cum a apreciat judecătorul fondului, că nu se poate decela culpa gestionarului în raport de documentația regăsită în contabilitatea societății comerciale, ci evaluează – pe baza acelor înscrisuri care din punct de vedere contabil indicau primirea în gestiune a mărfurilor, sub semnătura salariatului gestionar – care este prejudiciul cert în acest litigiu.
Ceea ce nu a sesizat instanța de fond este că verificarea efectuată asupra documentației gestiunii s-a referit distinct la intrările/retururile de presă (ziare, publicații etc.) pe de o parte și respectiv, la intrările de mărfuri comerciale (țigări, dulciuri, băuturi, etc.).
Expertul P. I. afirmă, astfel, că în absența semnăturii gestionarului predător și a gestionarului primitor pe exemplarul 1 al documentelor de intrare și de retur întocmite pentru presa (publicațiile) contabilizată de societate pe acest punct de lucru, nu poate stabili existența vreunui prejudiciu.
În schimb, în ce privește marfa comercială (țigări, băuturi, dulciuri, etc.) și cartelele telefonice, același expert a relevat că există o diferență contabilă în minus de 3.415,05 lei și respectiv, un plus de 11,30 lei, reieșind o sumă ca lipsă în gestiune de 3.403,75 lei.
Lucrarea a relevat totodată faptul că penultima inventariere efectuată asupra gestiunii intimatei s-a realizat la 21 iunie 2012, împrejurare față de care obiect al evaluării contabile a constituit-o activitatea gestionarei din perioada 22 iunie 2012 – 30 iulie 2012.
Astfel fiind, cum monetarele vizând numerarul din vânzări și partea de presă a gestiunii nu au relevat lipsuri la data de 30 iulie 2012, instanța de fond urma a clarifica dacă sumele astfel calculate prin expertiza judiciară contabilă se pot imputa sau nu intimatei ori dacă, din perspectiva Legii nr. 22/1969 și art. 254 alin. 2 al Codului muncii, a existat o culpă a unității în organizarea activității contabile, iar aceste lipsuri din gestiune nu îi incumbă fostului salariat.
În speță, prezumția de culpă a salariatului gestionar nu a fost pe deplin înfrântă, întrucât sub un prim aspect expertul judiciar a constatat că deși intimata pârâtă avea obligația de a semna și ștampila ambele exemplare ale avizului de însoțire a mărfii, după verificarea cantitativă și calitativă a acesteia (fila 17 dosar_ al Judecătoriei C.), nici un aviz de însoțire a mărfii pentru publicațiile livrate și intrate în gestiunea intimatei nu poartă semnătura gestionarei, iar din totalul de 57 de avize, un număr de 14 exemplare poartă doar ștampila gestiunii. În egală măsură, nici avizele de retur pentru acest tip de marfă, restituite așadar din gestiune, nu poartă semnătura salariatei. Cu toate acestea, în acest caz, în absența atât a semnăturii gestionarului predător, cât și a celui primitor, concluzia expertului judiciar a fost aceea a imposibilității
stabilirii culpei exclusive a intimatei în privința prejudiciului reieșit ca lipsă presă și publicații, în cuantum de 341,72 lei. Acesta este și motivul pentru care reclamanta nu poate pretinde acoperirea de către gestionarul pârât a acestor lipsuri.
În același timp, însă, expertiza a relevat faptul că intimata nu a întocmit, în conformitate cu art. 35 alin. 2 din Normele metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile, aprobate prin OMEF 3512/2008, raportul de gestiune, care se completează pe baza documentelor de intrare și de ieșire a mărfurilor și ambalajelor și de depunere a numerarului din vânzare.
Potrivit acelorași norme, soldurile valorice ale mărfurilor și ambalajelor aflate în gestiune se verifică pe baza raportului de gestiune predat la contabilitate sau cu ocazia inventarierii, după caz.
Această obligație revenea de asemenea gestionarei, conform fișei postului (fila 19 dosar sus-menționat).
Verificând exemplarul 1 al avizelor de însoțire a mărfurilor comerciale intrate în gestiune pe perioada de referință (22.06._12), expertul a arătat că acestea nu au mențiuni privitoare la existența unor lipsuri.
Prin urmare, expertul le-a identificat ca fiind semnate și ștampilate de către intimata pârâtă, aceste acte instituind prezumția primirii mărfurilor în cauză fără obiecțiuni referitoare la îndeplinirea cerințelor cantitative și calitative.
Expertul a arătat însă că pe exemplarul 2 al gestionarei al unora dintre aceste avize (respectiv, pe un număr de 7 dintre ele) există adnotări, în sensul că sunt notate cu pixul cantități cu semnul minus, precum și mențiunea ,,rog confirmarea lipsurilor’’.
Or, din acest punct de vedere, prezumția atragerii răspunderii patrimoniale pentru lipsurile cantitative identificate în gestiune în urma controlului din 30 iulie 2012 nu putea fi apreciată ca fiind înlăturată – cum a stabilit judecătorul fondului.
Cele două exemplare ale avizului de însoțire a mărfii trebuie să cuprindă, în măsura în care sunt completate concomitent la data recepționării mărfurilor, aceleași mențiuni referitoare la neconcordanțele identificate de gestionarul primitor în legătură cu cantitatea și calitatea produselor. Faptul că exemplarul 1, depus de furnizor în contabilitatea unității, nu are aceleași adnotări regăsite pe exemplarul 2 al avizului, rămas în posesia gestionarului, denotă fie că salariatul a semnat exemplarul 1 fără verificarea prealabilă a mărfii (constatând ulterior lipsuri), fie că a completat propriul înscris cu diverse mențiuni menite să-i confere apărări în justiție.
În oricare dintre ipoteze, dat fiind faptul că pentru mărfurile comerciale avizele au fost identificate a fi fost primite de gestionar fără mențiuni de marfă lipsă (pag. 4 a raportului de expertiză - pct. A, precizarea nr. 1), instanța de fond urma a constata că sunt întrunite toate condițiile atragerii răspunderii patrimoniale pentru suma evaluată la 3.403,75 lei.
În raport de toate aceste considerente, constatând că se impune, în condițiile art. 312 alin. 1 și 3 cod proc.civilă, cu referire la art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, reformarea sentinței atacate, se va admite recursul reclamantei S.C.
C. G. S.R.L. C. și se va modifica în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei V. M. la plata către reclamantă a sumei menționate.
Se va respinge restul pretențiilor formulate de unitate.
În raport de dispozițiile art. 274 cod proc. civilă, constatând că pârâta a căzut în pretenții față de societatea reclamantă, îi va impune în sarcină și plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Admite recursul civil formulat de recurenta reclamantă S.C. C. G. S.R.L., cu sediul în C., .. 3, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 1552/24.06.2014 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă V. M., cu domiciliul procesual ales în C., ., ., la Cabinet de avocat T. E..
Modifică în tot sentința recurată în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3403,75 lei.
Respinge restul pretențiilor ca nefondate.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată – onorariu expert.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2014.
Președinte, M. G. | Judecător, Vanghelița T. | Judecător, G. L. |
Grefier, C. M. |
Jud.fond D.I.F.
Tehnored.dec.jud.M.G. 18.12.2014
3 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 360/2014.... | Recalculare pensie. Decizia nr. 72/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
