Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 360/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 360/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 9300/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 360/CM
Ședința publică din 07 octombrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - R. A.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. D.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant B. I., domiciliat în C., . nr. 118, ., . civile nr. 4553 din 09 decembrie 2013 și a încheierii de ședință din 27 ianuarie 2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești/îndreptare eroare materială, în contradictoriu cu intimatele pârâte S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ - CFR MARFĂ S.A. – SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA, cu sediul în C., . nr. 2 și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ - CFR MARFĂ S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și cu sediul procesual ales în C., . nr. 2.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului, luând act că apelantul reclamant a solicitat judecata și în lipsă.
CURTEA
Cu privire la apelul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul B. I. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele S. Națională de Transport Feroviar de Marfă - CFR Marfă S.A. și S. Națională de Transport Feroviar de Marfă - CFR Marfă S.A. –Sucursala Muntenia Dobrogea să se dispună obligarea la plata diferențelor rezultate din calcularea drepturilor salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 calculat la salariul de bază minim brut de 700 lei stabilit de art. 41 alin. 3 lit. „a” și sumele efectiv încasate, pentru perioada 29.10._10.
Pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă - CFR Marfă S.A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând și excepția prescrierii dreptului material la acțiune.
A arătat pârâta că rezultă fără echivoc faptul că solicitarea reclamantului constă în obligarea la respectarea clauzelor CCM-ului la nivel de unitate, fiind astfel aplicabil termenul de prescripție de 6 luni.
Aceeași excepție a prescrierii dreptului material la acțiune, dar invocată pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. „d” Codul muncii a fost supusă atenției, apreciindu-se că drepturile bănești solicitate s-au născut cu mult înaintea termenului de 3 ani.
S-a susținut că reclamantul a fost salariatul S.C. TCM CFR Ferry-Boat S.A., societate absorbită de pârâtă. A susținut pârâta că urmare a divizării societății în baza H.G. nr. 80/2007, s-a înființat S.C. TCM CFR Ferry-Boat S.A. astfel că personalul aferent activității de transport maritim și de coastă a fost preluat de către societatea nou înființată, începând cu data de 31.01.2008. A menționat pârâta că reclamantul a încheiat contract individual de muncă cu S.C. Ferry-Boat S.A., astfel că ea nu avea calitatea de angajator al reclamantului în perioada pentru care solicită drepturile bănești. Pârâta a susținut că pentru anii 2008-2012 raporturile de muncă sunt reglementate de contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate S.C. TCM CFR Ferry-Boat S.A.
Din oficiu, a fost invocată excepția lipsei capacității de folosință a S.N.T.F.M. CFR Sucursala Muntenia Dobrogea, ce a fost admisă, având în vedere că deși contractul de muncă al reclamantului este încheiat de către directorul sucursalei, acesta acționează ca un mandatar al directorului general, calitatea de angajator fiind astfel păstrată de S.N.T.F.M. CFR Marfă S.A.
În litigiul de față persoana care are calitatea de angajator și capacitate de folosință este S.N.T.F.M. CFR Marfă S.A., astfel că instanța a apreciat că pârâta S.N.T.F.M. CFR Marfă S.A. - Sucursala Muntenia Dobrogea nu are capacitate de folosință.
Prin sentința civilă nr. 4553 din 09 decembrie 2013 și încheierea din 27 ianuarie 2014 de îndreptare a erorii materiale, Tribunalul C. a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune ca nefondată.
A admis excepția lipsei capacității de folosință a S.N.T.F.M. CFR Marfă S.A. - Sucursala Muntenia Dobrogea.
A respins acțiunea formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M. CFR Marfă S.A. - Sucursala Muntenia Dobrogea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.
A respins acțiunea formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M. CFR Marfă S.A. ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Asupra excepției lipsei capacității de folosință.
Potrivit art. 13 alin. 6 lit. „c” din H.G. nr. 582/1998 „Adunarea Generală a acționarilor hotărăște cu privire la înființarea și desființarea de sucursale, agenții și de alte subunități fără personalitate juridică;”
Prin urmare, persoana juridică dobândește capacitate de folosință de la data dobândirii personalității sale juridice.
Potrivit art. 19 alin. 2 din H.G. nr. 582/1998 privind atribuțiile directorului general al CFR Călători „Directorul general poate delega din atribuțiile sale directorilor executivi sau oricărei alte persoane din cadrul C.F.R. Marfă.„
În cauză nu s-a făcut dovada acestei delegări de competențe.
Totodată, chiar dacă s-ar reține că a operat o delegare de competențe în ceea ce privește atribuția de a încheia contracte de muncă, acest lucru nu înseamnă decât faptul că directorul sucursalei acționează în numele directorului general care se degrevează de executarea efectivă a atribuției respective, însă care răspunde în continuare de actele și faptele efectuate în numele său de către directorul regionalei.
Întrucât drepturile solicitate au natură salarială, instanța a constatat că solicitarea de a se plăti aceste drepturi face să nu fie aplicabile în speță dispozițiile art. 268 lit. „e” din Codul muncii referitoare la termenul de prescripție de 6 luni, ci doar cele ale art. 268 lit. „c” Codul muncii.
Totodată, instanța a apreciat că în cauză nu este aplicabilă dispoziția art. 268 lit. „d”, în cauză neinvocându-se de către reclamant nulitatea vreunui contract de muncă.
Prin urmare, instanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. „e” Codul muncii.
Cum acțiunea a fost introdusă la data de 29.10.2013, iar perioada pentru care se solicită drepturile bănești este 29.10.2010-31 decembrie 2010, instanța a apreciat că termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. „c” nu era împlinit la data sesizării instanței astfel că s-a respins excepția prescripției.
Asupra fondului cauzei.
Reclamantul a fost angajatul societății TMC CFR Ferry-Boat S.A.
În această calitate reclamantul a avut în perioada octombrie 2010-decembrie 2010 salariul de bază brut de 1993 lei. Acest salariu s-a stabilit de către pârâtă în baza Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, contract ce conține dispoziții similare cu cele din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Potrivit art. 12 și 13 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate „Salariile de bază pentru muncitorii calificați se stabilesc pe categorii de încadrare sau funcții….Fiecărei categorii de încadrare sau funcții îi corespund clase de salarizare conform anexei 2”.
S-a reținut că ceea ce dorește reclamantul este o modificare a algoritmului de calcul a salariului prin utilizarea formulei de calcul prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate dar cu unul din elementele de calcul - salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Conform art. 30 din Legea nr. 130/1996 „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.” Acest text de lege instituie forța obligatorie a contractului colectiv de muncă pentru părțile semnatare, contract care se impune întocmai ca și legea.
În cauză, contractul colectiv de muncă la nivel superior - cel de la nivel de ramură transporturi, prevede drepturi salariale mai mici decât cel de la nivel inferior - la nivel de unitate astfel că, în mod corect, pârâta a respectat și aplicat dispozițiile contractului colectiv de muncă de la nivel de unitate.
În măsura în care în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ar fi existat o lacună în modul de stabilire a salariului de bază brut al salariaților calificați, atunci această lacună ar fi putut fi acoperită cu dispoziții din contractul colectiv de muncă de la nivel de ramură mai favorabile.
În speță însă, nu este vorba despre nici o lacună în reglementarea modului de calul a salariului de bază brut, algoritmul de calcul stabilit fiind clar, chiar dacă diferit de cel prevăzut în contractul colectiv de muncă de la nivel de ramură, astfel că cererea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarant apel reclamantul care a formulat următoarele critici:
În fapt, prin cererea de chemare în judecată a arătat că a fost angajatul S.C. TMC CFR FERRY-BOAT S.A. în funcția de comandant navă până la data de 26.06.2012, iar din 27.06.2012 a fost angajat prin efectul transferului de societate la S.N.T.F.M. CFR MARFĂ S.A.
Potrivit art. 41 alin. 3 din CCM la nivel de ramură transporturi aferent perioadei 2008-2010 „salariul minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 negociat pentru un program complet de 170 de ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.
Articolul 3 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prevedea „prin încheierea contractului colectiv de muncă la celelalte niveluri, drepturile și obligațiile părților cu privire la condițiile speciale de muncă vor fi negociate de către acestea cu respectarea prevederilor minimale stabilite prin orice act normativ care vizează activitatea specifică din ramură…” iar în art. 71 se prevedeau diferite indemnizații și prime sub forma unor ajutoare care exced salariului de bază al fiecărui salariat.
Potrivit CCM la nivel de unitate, pârâta a acordat reclamantului un salariu de bază mai mic, respectiv 600 lei pentru perioada 29.10._10.
Hotărârea instanței de fond este netemeinică întrucât nu s-a avut în vedere că prevederile contractuale ale contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi 2008-2010 sunt obligatorii pentru toți operatorii feroviari semnatari printre care și S.N.T.F.M. CFR Marfă S.A. (poziția nr. 2 din anexa nr. 5 a CCMNRT 2008-2010).
Conform Anexei nr. 1 la CCM, aplicabil reclamantului, pentru care acesta solicită diferența de drepturi salariale pe perioada 29.10._10, în conformitate cu prevederile art. 268 lit. „c” din Codul Muncii, clasa 41 de salarizare (clasa de salarizare a reclamantului pe perioada pentru care solicită diferența de drepturi salariale), îi corespunde coeficientul de ierarhizare 3,321.
În concluzie, pentru aceste considerente solicită admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii cererii privind obligarea pârâtei S.N.T.F.M. CFR Marfă S.A. la plata contravalorii drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariate încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) și drepturile salariate cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei pentru clasa 41 de salarizare conform art. 41 alin. 3 lit. „a” din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, pe perioada 29.10._10, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală calculată pentru perioada cuprinsă între data formulării cererii și data plății efective.
Solicită instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să mențină celelalte dispoziții ale instanței de fond Tribunalul Constanta - Secția Civilă în dosarul civil nr._ - pronunțate prin sentința civilă nr. 4553/09.12.2013, prin care pârâta a fost obligată la plata salariului suplimentar aferent anului 2010, ajutorul material de C. pe anul 2010 și contravaloarea tichetelor de masă pe perioada octombrie 2010 - 31 ianuarie 2011, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație din data plății.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este întemeiat.
Potrivit art. 41 alin. 3 din CCM la nivel de ramură transporturi aferent perioadei 2008–2010 „salariul minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 negociat pentru un program complet de 170 de ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.
Articolul 3 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006–2008, prevedea „prin încheierea contractului colectiv de muncă la celelalte niveluri, drepturile și obligațiile părților cu privire la condițiile speciale de muncă vor fi negociate de către acestea cu respectarea prevederilor minimale stabilite prin orice act normativ care vizează activitatea specifică din ramură…” iar în art. 71 se prevedeau diferite indemnizații și prime sub forma unor ajutoare care exced salariului de baza al fiecărui salariat.
Potrivit CCM la nivel de unitate, pârâta a acordat salariaților un salariu de bază mai mic, respectiv 540 lei pentru perioada 01.07.2008–31.12.2008; 570 lei pentru perioada 01.01.2009–31.03.2010; 600 lei pentru perioada 01.04.2010–31.12.2010.
Instanța de fond și-a însușit apărarea pârâtei care apreciază că s-a aplicat legea cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2009–2010 deoarece s-a respectat contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, respectiv CCM la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din CCM la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile.
S-a reținut astfel, că salariații nu au fost defavorizați prin aplicarea prevederilor CCM la nivel de unitate deoarece au beneficiat de coeficienți de ierarhizare care nu erau prevăzuți în CCM la nivel de ramură transporturi, rezultând în final salarii mai mari decât dacă s-ar fi aplicat salariul minim de bază de 700 lei cât era prevăzut în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Aceste apărări au fost greșit reținute de către Tribunal având în vedere următoarele:
Articolul 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, prevede: „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal”.
Chiar dacă, prin aplicarea unor coeficienți de salarizare – care variază de la un salariat la altul – ar fi rezultat un salariu brut mai mare pentru fiecare salariat, aceasta nu este de natură să înlăture de la aplicare o clauză mai favorabilă din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură deoarece acest contract încheiat la nivel superior se referă la salariul minim de bază, urmând ca respectivii coeficienți să se aplice la acest salariu.
În practica jurisdicțională a Curții Constituționale s-a stabilit că la încheierea contractelor colective la nivel de unitate se impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sau la nivel național deoarece acestea constituie izvor de drept ca și legea.
S. pârâtă este semnatara Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi și era obligată să stabilească salariul minim de baza de 700 lei așa cum este prevăzut în art. 41 alin. 3 din acest contract.
În condițiile în care pârâta a negociat cu sindicatul un alt salariu de bază, mai mic decât cel indicat mai sus, indiferent de restul avantajelor acordate salariaților prin aplicarea unor coeficienți de ierarhizare, clauzele din acel contract contravin legii și sunt lipsite de eficiență potrivit art. 24 din Legea nr. 130/1996 în vigoare la acea dată.
Având caracter obligatoriu, clauzele din CCM la nivel de ramură transporturi aferent perioadei 2008–2010 prin care se stabileau drepturi în favoarea salariaților, trebuiau incluse și în CCM la nivel de unitate iar eventualele negocieri ale partenerilor sociali de dialog trebuiau să plece de la clauzele privind drepturile minimale deja stabilite în contractul încheiat la nivel superior.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 cod procedură civilă urmează a fi admis apelul și schimbată în parte sentința atacată în sensul admiterii cererii privind obligarea pârâtei S.N.T.F.M. - CFR Marfă S.A. la plata diferenței de salariu rezultată din aplicarea art. 41 alin. 3 din CCM la nivel de ramură transporturi 2008–2010 aferente perioadei 29.10._10 această perioadă încadrându-se în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. „c” din Codul muncii.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate cu privire la excepțiile soluționate, aceste dispoziții fiind în concordanță cu temeiurile de drept invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul reclamant B. I., domiciliat în C., . nr. 118, . civile nr. 4553 din 09 decembrie 2013 și a încheierii de ședință din 27 ianuarie 2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ - CFR MARFĂ S.A. – SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA, cu sediul în C., . nr. 2 și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ - CFR MARFĂ S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și cu sediul procesual ales în C., . nr. 2.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite în parte cererea.
Obligă pârâta la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 3 din CCMR Transporturi 2008/2010, pentru perioada 29.10._10.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. A. M. B.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond F.M.
Tehnored.dec.jud.apel M.B./15.10.2014/6 exp.
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 440/2014.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 247/2014.... → |
|---|
