Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 212/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 212/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 2209/118/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 212/AS
Ședința publică din data de 11 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. A.
Judecător M. S. S.
Judecător J. Z.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursurilor civile formulate de recurenta pârâtă intimată C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 928 din 18.04.2014 și de recurenta reclamantă intimată A. E., domiciliată în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 1307 din 26.05.2014, ambele pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE PENSII – COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII, cu sediul în București, ., sector 2, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă intimată A. E. prin avocat D. M., în baza împuternicirii avocațiale nr.42(_) din 25.06.2014, lipsind recurenta pârâtă intimată C. Județeană de Pensii C. și intimata pârâtă C. Națională de Pensii – Comisia Centrală de Contestații.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod proc. civilă din 1865.
Grefierul expune referatul asupra cauzei învederând că ambele recursuri sunt declarate în termenul prevăzut de lege, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință, apărătorul recurentei reclamante intimată A. E., dl. avocat D. M. depune la dosar delegația de reprezentare, respectiv împuternicirea avocațială nr. 42 (_) din 25.06.2014 la care s-a atașat chitanța .. ADM/_ din 01.07.2014 cu care se face dovada cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu de avocat.
Întrebat fiind, apărătorul ales al recurentei reclamante intimate arată că nu mai au are alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, solicitând cuvântul pe fondul recursurilor.
Curtea, luând act de declarația părții prezente prin apărătorul său, în sensul că nu mai sunt cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Având cuvântul, apărătorul recurentei reclamante intimate A. E. precizează că partea pe care o reprezintă a formulat recurs împotriva hotărârii pronunțate de tribunal în cererea de completare a dispozitivului hotărârii instanței de fond.
Arată că soluția de respingere ca nefondată a cererii de completare a dispozitivului este neîntemeiată, în condițiile în care prin contestația formulată împotriva deciziei nr._ din 19.12.2011 emise de C. Județeană de Pensii C. și a hotărârii nr. 1493 din 03.05.2012 emise de C.N.P.-Comisia Centrală de Contestații s-a solicitat prin capătul doi de cerere, ca urmare a anulării deciziei de pensionare emisă în condiții de nelegalitate de către C. Județeană de Pensii C. și obligarea pârâtei la repararea prejudiciului suportat de către contestatoare constând în plata diferențelor de drepturi de pensie de la data la care acestea s-ar fi cuvenit a fi acordate și până la zi, respectiv până la data emiterii noii decizii de recalculare a drepturilor de pensie. Or, prin sentința pronunțată cu privire la fondul contestației, instanța de fond a acordat aceste diferențe de drepturi de pensie numai până la data la care a fost întocmit raportul de expertiză contabilă în cauză și a respins cererea de acordare a drepturilor până la data emiterii noii decizii de recalculare a pensiei, respectiv până la zi.
Apreciază că reclamanta a suportat un prejudiciu urmare a anulării deciziei de pensionare, iar prejudiciul urmează a fi reparat în tot, ceea ce înseamnă „prin plata diferențelor astfel cum au fost stabilite prin raportul de expertiză contabilă de la data la care s-a emis decizia care a fost anulată și până la data emiterii noii decizii de pensionare, așa cum a dispus instanța de fond”. În ceea ce privește repararea prejudiciului, consideră că instanța a reparat numai o parte din prejudiciu, obligând intimata C. Județeană de Pensii C. să plătească acea sumă netă stabilită prin raportul de expertiză contabilă efectuat la fondul cauzei și nu și în continuare până la data emiterii noii deciziei de recalculare a pensiei așa cum este corect.
Prin urmare, pe baza probelor administrate în cauză se solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în ceea ce privește soluționarea cererii de completare a dispozitivului hotărârii instanței de fond prin admiterea acestei solicitări și obligarea Casei Județene de Pensii C. să plătească și în continuare diferențele de drepturi de pensie astfel cum au fost stabilite prin raportul de expertiză până la data emiterii noii decizii de recalculare a pensiei, sume actualizate cu indicele de inflație. Totodată solicită obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la recursul formulat de pârâta C. Județeană de Pensii C., apărătorul intimatei reclamante recurente A. E. solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea rămâne în pronunțare asupra recursurilor de față.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cerere înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 1.03.2012 sub nr._, reclamanta A. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C. anularea deciziei nr._/7.01.2013, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de pensie aferentă punctajului mediu anual care va fi stabilit, obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile plătite și cele cuvenite potrivit noii decizii de pensie, începând cu data deschiderii drepturilor și până la zi, sume actualizate cu coeficientul de inflație, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că drepturile de pensie și punctajul mediu anual stabilite prin decizia contestată sunt greșite întrucât pârâta a omis să ia în calcul sporurile de care a beneficiat în perioada de activitate, precum și o . perioade contributive.
În drept, cererea a fost întemeiată pe Legea nr.263/2010 și în susținerea au fost depuse în copie înscrisuri.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 21.05.2012, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii.
Prin sentința civilă nr.2678/21.05._ a Tribunalului C., instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă.
În termen legal, reclamanta a formulat recurs împotriva hotărârii menționate iar prin decizia civilă nr. 546/AS/6.11.2012 a admis recursul reclamantei, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul C..
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului C. la data de 23.01.2013 sub nr._ .
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 5.06.2012 sub număr de dosar_, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C. anularea deciziei nr._/7.01.2013 și a hotărârii nr.1493/3.05.2012, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de pensie aferentă punctajului mediu anual care va fi stabilit, obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile plătite și cele cuvenite potrivit noii decizii de pensie, începând cu data deschiderii drepturilor și până la zi, sume actualizate cu coeficientul de inflație, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea modificatoare formulată la data de 17.12.2012, reclamanta a arătat că înțelege să se judece și cu Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii.
Pârâta C. Județeană de Pensii C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
La termenul de judecată din data de 4.03.2013, instanța a admis excepția de litispendență și a dispus reunirea cauzei cu dosarul nr._ .
Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă.
Prin sentința civilă nr. 928 din 18.04.2014, Tribunalul C. a admis cererea de chemare în judecată modificată; a anulat decizia nr._/19.12.2011 emisă de C. Județeană de Pensii C. și hotărârea nr. 1493/3.05.2012 emisă de C. Naționala de Pensii – Comisia Centrală de Contestații; a obligat pârâta C. Județeană de Pensii C. să emită reclamantului o decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu luarea în calcul a punctajului mediu anual de 1,_; a obligat pârâta C. Județeană de Pensii C. să plătească reclamantului suma netă rezultată din aplicarea sarcinilor fiscale asupra sumei brute de 1647,8 lei, reprezentând diferența de drepturi de pensie dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată, actualizată cu rata inflației la data plății efective; a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 1800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărârea, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr._/19.12.2011 emisă de către C. Județeană de Pensii C., s-a acordat reclamantei pensia pentru limită de vârstă.
Contestația formulată de către reclamantă împotriva acesteia a fost soluționată prin hotărârea nr.1493/3.05.2012 a Comisie Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice.
Potrivit adeverințelor 930A/2011, nr.807A/2011, nr.1754/2010, nr.746/2010, nr.859/_, nr.95/2010, nr.622/2010, nr. 74/2011, nr.448/2010, reclamanta a beneficiat în perioada în care a fost salariată de diverse sporuri și venituri pentru munca prestată.
Potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Aceste prevederi legale valorifică principiul contributivității, în virtutea căruia, potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 263/2010, drepturile de asigurări sociale se cuvin în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Prin decizia nr.19/2012 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.
În speță, reclamanta este îndreptățită la valorificarea adeverințelor menționate, atât timp cât acestea poartă mențiunea că aferent sporurilor respective a fost plătită contribuția de asigurări sociale de stat.
Întrucât reclamanta a criticat atât durata stagiului complet de cotizare, cât și modul de valorificare a veniturilor obținute de aceasta, raportul de expertiză contabilă și suplimentul acestuia (filele 19-38, 71-73) au prezentat două variante de calcul, cu și fără luarea în calcul a veniturilor din adeverințele menționate.
Raportat la dispozițiile legale menționate, instanța apreciază corectă prima varianta a calculului efectuat de către expert, cu o perioadă contributivă de 37 ani 8 luni și 7 zile, cu consecința reținerii punctajului de 1,_. De asemenea instanța reține că, în această variantă de calcul, expertul în mod corect a luat în considerare datele menționate în adeverința nr. 448/11.11.2010 eliberată de Școala cu clasele I-VIII T. și nu cele din adeverința nr. 1035/10.11.2011 emisă de către aceeași instituție, având în vedere că prima adeverință poartă mențiunea achitării contribuției de asigurări sociale de stat. În ceea ce privește adeverința nr.672/22.03.2011 (fila 47), într-adevăr se constată că în mod eronat expertul a luat în considerare, pentru luna mai 1975, un venit de 1225 lei, în condițiile acest înscris a fost rectificat ulterior, la data de 10.11.2011, prin adeverința nr. 672/22.03.2011 corectată la data de 10.11.2011 (fila 46), însă acest aspect nu modifică punctajul mediu anual obținut.
Potrivit art. 107 alin. 1 și 2 din Legea nr. 263/2010, în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire. Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. 1 se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor.
Ca urmare, constatând că există diferențe între pensia cuvenită și cea încasată, implicit între punctajul anual cuvenit și cel recunoscut, instanța a anulat decizia nr._/19.12.2011 emisă de C. Județeană de Pensii C. și hotărârea nr. 1493/3.05.2012 emisă de C. Naționala de Pensii – Comisia Centrala de Contestații și a obligat pârâta C. Județeană de Pensii C. să emită reclamantului o decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu luarea în calcul a punctajului mediu anual de 1,_.
Totodată, în baza textului citat, instanța a obligat pârâta C. Județeană de Pensii C. să plătească reclamantului suma netă rezultată din aplicarea sarcinilor fiscale asupra sumei brute de 1647,8 lei, reprezentând diferența de drepturi de pensie dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 CPC1865, cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată este întemeiată, având în vedere faptul că aceștia din urmă se află în ipoteza prevăzută de textul de lege, aceea de a fi căzut în pretenții.
În privința onorariului de avocat, potrivit art. 274 alin.3 CPC1865, judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Instanța apreciază că față de obiectul și complexitatea cauzei, onorariul avocatului (2000 lei) este nepotrivit de mare, motiv pentru care îl va reduce la cuantumul de 1000 de lei. Aplicând dispozițiile art.274 alin. 3 C. 1865, instanța nu cenzurează contractul de asistență juridică, ci doar stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată.
D. urmare, pârâții au fost obligați la plata către reclamant a sumei de 1800 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat și onorariu expert.
Prin cererea formulată la data de 22 mai 2014, reclamanta A. E. a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 928 din 18.04.201 .
În motivarea cererii, s-a arătat că prin cererea adresată Tribunalului C., care a format obiectul dosarului nr._, reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtei C. Județeană de Pensii C. la plata diferențelor dintre drepturile plătite și cele cuvenite potrivit noi decizii, începând cu data deschiderii drepturilor și până la zi, sumă actualizată cu coeficientul de inflație. Prin sentința civilă nr. 928/18.042._, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei suma netă rezultată din aplicarea sarcinilor fiscale asupra sumei brute de 1647,80 lei, reprezentând diferența de drepturi de pensie dintre pensia cuvenită și cea încasată, actualizată cu rata inflației la data plății efective, astfel încât a omis să se pronunțe dispună obligarea pârâtei la plata integrală a diferențelor de drepturi de pensie.
În drept, au fost invocate disp. art. 281 indice 2 C. 1865.
Prin sentința civilă nr. 1307 din 26 mai 2014, Tribunalul C. a respins cererea privind completarea dispozitivului formulată de reclamanta A. E. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 928/18.04.2014, Tribunalul C. a admis cererea modificată formulată de reclamanta A. E. în contradictoriu cu pârâții C. Județeană de Pensii C. și C. Națională de Pensii Publice-Comisia Centrală de Contestații și a obligat pârâta C. Județeană de Pensii C. să plătească reclamantei suma netă rezultată din aplicarea sarcinilor fiscale asupra sumei brute de 1647,80 lei, reprezentând diferența de drepturi de pensie dintre pensia cuvenită și cea încasată, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat, printre altele, obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile plătite și cele cuvenite potrivit noii decizii de pensie, începând cu data deschiderii drepturilor și până la zi, sume actualizate cu coeficientul de inflație.
Potrivit art. 281² C. 1865, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal, ori asupra unei cereri conexe ori incidentale, se poate cere completarea hotărârii.
În condițiile în care instanța, la pronunțarea hotărârii, a reținut suma de 1647 lei, reprezentând diferența de drepturi de pensie stabilită de către expert la zi, respectiv la momentul efectuării expertizei, cererea formulată de reclamantă privind completarea dispozitivului cu mențiunea precum și în continuare până la data emiterii noii decizii de recalculare a pensiei, sumă actualizată cu rata inflației la data plății efective este neîntemeiată, întrucât această solicitare nu se regăsește în petitul cererii de chemare în judecată.
În consecință, instanța a respins cererea de completare a dispozitivului, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 928/18.04.2014 a formulat recurs pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., motivele de recurs fiind încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod proc.civilă, iar reclamanta A. E. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1307/26.05.2014, în drept fiind indicate dispozițiile 299 și urm. Cod proc.civilă.
În motivarea recursului său, pârâta C. Județeană de Pensii C. a arătat următoarele: la stabilirea dreptului de pensie au fost avute în vedere înscrisurile din carnetul de muncă ..Z., nr._, adeverințele depuse de reclamantă, precum și venituri realizate pentru perioada ulterioară datei de 01.04.2001, conform adeverinței de Stagii de Cotizare eliberată de C. Județeană de Pensii C.; din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză rezultă un punctaj mediu anual de 1,_ puncte, cu mult mai mare decât cel stabilit de către pârâtă de 1,_ puncte; prin răspunsul la obiecțiunile formulate de către pârâtă, expertul a arătat că a constatat faptul că o . adeverințe depuse de către reclamantă la dosarul de pensionare nu îndeplineau condițiile de legalitate pentru a fi admise la recalcularea pensiei, și drepturile cuvenite reclamantei sunt corect stabilite de către pârâtă; instanța de fond a apreciat că aceste adeverințe sunt corect întocmite și conform prevederilor legale, reclamanta fiind îndreptățită la valorificarea acestora; se solicită a se avea în vedere faptul că raportul de expertiză efectuat în cauză s-a întemeiat pe adeverințe care cuprind veniturile brute încasate și nicidecum salariul tarifar de încadrare și sporurile cu caracter permanent, stabilindu-i-se reclamantei diferențe de pensie necuvenite, prin determinarea unui punctaj mediu anual mai mare decât cel cuvenit; referitor la calculul diferențelor de pensie, avându-se în vedere un punctaj mediu anual calculat în mod eronat, nelegal și necuvenit, rezultă că și diferențele de pensie de încasat, sunt incorect calculate prejudiciind astfel bugetul asigurărilor sociale de stat; pentru aceste motive se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecința modificării sentinței recurate, în sensul respingerii cererii privind emiterea unei noi decizii legale și conforme, precum și plata diferențelor dintre pensia cuvenită și cea încasată.
În motivarea recursului său, reclamanta a arătat următoarele: în fapt, prin cererea înregistrată pe rolul instanței de fond sub nr._, reclamanta a investit instanța cu soluționarea unei contestații împotriva Deciziei nr._/19.12.2011 emisă de C. Județeană de Pensii C. și a Hotărârii nr._ emisă de C. Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații, solicitându-se și „obligarea pârâtei C. Județeană de Pensii C. la plata diferențelor dintre drepturile plătite și cele cuvenite potrivit noii decizii începând cu data deschiderii drepturilor și pană la zi. sumă actualizată cu coeficientul de inflație"; raportat la obiectul cererii deduse judecății, prin care reclamanta a solicitat și „plata diferențelor dintre drepturile plătite și cele cuvenite potrivit noii decizii, începând cu data deschiderii drepturilor și până la zi, sumă actualizată cu coeficientul de inflație", și faptul că prin hotărârea pronunțată s-a dispus în sensul menționat mai sus, se apreciază că instanța a omis să dispună obligarea pârâtei la plata integrală a diferențelor de drepturi de pensie; în mod greșit, instanța de fond a respins ca nefondată cererea reclamantei de completare a dispozitivului Sentinței Civile nr. 928/18.04.2014 a Tribunalului C.; prin capătul 3 al contestației formulate în cauză, reclamanta a solicitat „obligarea pârâtei C. Teritorială de Pensii C. la plata diferențelor dintre drepturile efectiv plătite și cele cuvenite potrivit noii decizii, începând cu data deschiderii drepturilor și până la zi, sume actualizate cu coeficientul de inflație""; ca urmare, „până la zi” înseamnă „până la data când au existat aceste diferențe de drepturi de pensie”, respectiv „până la data emiterii noii decizii de pensie”; pentru ca prejudiciul suferit de către reclamantă să fie reparat integral, se impune actualizarea sumelor reprezentând diferențe de drepturi de pensie cu indicele de inflație; prin raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză s-a stabilit la obiectivul nr.2 (fila 8 din raport) că: „diferențele de drepturi de pensie au fost calculate ca având un cuantum de 1.647,80 lei, de la data deschiderii lor (01.09.2011) și până în luna iunie 2013 "; de asemenea, s-a stabilit că „echivalentul lunar al diferenței de punctaj mediu anual in valoarea pensiei lunare este de 74,90 lei"; astfel că, pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă, se impunea a fi completat dispozitivul hotărârii în sensul de a se dispune „obligarea pârâtei la plata acestor diferențe, în continuare, din luna iulie 2013 și până la data emiterii noi decizii de recalculare a pensiei"; față de considerentele mai sus arătate, se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, cu consecința admiterii cererii de completare a dispozitivului hotărârii instanței de fond în sensul obligării pârâtei la plata diferențelor de drepturi de pensie rezultate din recalculare, în sumă de 1.647,80 lei, calculate până in luna iunie 2013 inclusiv, precum și în continuare, până la data emiterii noii decizii de recalculare a pensiei, sumă actualizată cu rata inflației la data plății, efective".
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
§1. Cu privire la recursul formulat de pârâtă:
Recurenta pârâtă nu indică în concret care sunt adeverințele prezentate de reclamantă care nu îndeplinesc condițiile legale și care sunt condițiile ce nu sunt îndeplinite.
Se are în vedere că pârâta a depus în ședința de judecată din 09.09.2013, la Tribunalul C., obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză, invocând neconcordanțe în cuprinsul unor adeverințe și greșita valorificare a veniturilor acordate conform Decretului nr.46/1982.
În ceea ce privește adeverințele prezentate, Curtea constată că susținerile pârâtei nu sunt fondate.
Astfel, se susține că în adeverința nr.672/22.03.2011, emisă de două ori, se atestă venituri diferite pentru luna mai 1975 însă se observă că în prima variantă a adeverinței se atestă venituri numai până în luna aprilie 1975 în timp ce în varianta a doua apare și venitul pentru luna mai 1975, fiind vorba de o completare a datelor iar nu de o contradicție.
De asemenea, se susține că ar exista contradicții între adeverința nr._/17.11.2011 și adeverința nr.448/11.11.2010 referitor la sporul de dirigenție pentru perioada 1980 – 1981.
Or, în adeverința nr._/17.11.2011eliberată de Grupul Școlar „C. S.” Eforie Sud se atestă doar că reclamanta a activat în cadrul acestei unități școlare în perioada 01.10.1980 – 31.08.1980 cu jumătate de normă, având în completare ore la Școala T., fără a se indica încasarea unei indemnizații de dirigenție.
În adeverința nr.448/11.11.2010 eliberată de Școala cu clasele I-VIII T. se atestă activitatea reclamantei în calitate de cadru didactic în cadrul acestei unități școlare 14.10.1980 – 12.04.1981 și indemnizația de dirigenție încasată în această perioadă.
Așadar, între cele două adeverințe nu există nici o contradicție.
În ceea ce privește drepturile acordate conform Decretului nr. 46/1982, este adevărat că, în preambul, se făcea referire la acordarea unei compensații însă în textul respectiv se arată în mod expres că acea compensație se acordă „astfel incit, pe ansamblu, la sfârșitul anului 1982 retribuția reala sa crească cu 1,5% fata de anul 1980”.
De asemenea, în art.1 al aceluiași act normativ se stabilea în mod expres că, „începând cu data de 15 februarie 1982, in cadrul primei etape de majorare a retribuțiilor prevăzuta pentru cincinalul 1981-1985, se majorează retribuțiile tarifare”.
Așadar, prin decretul nr.46/1982 s-au majorat retribuțiile tarifare cu anumite sume care erau menite să compenseze creșterile prețurilor pentru bunuri și a tarifelor pentru servicii astfel cum se arată în preambulul actului normativ.
Rezultă astfel că susținerile recurentei în sensul că aceste sume indicate în mod distinct în adeverințele prezentate de reclamantă nu au făcut parte din baza de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale sunt lipsite de fundament de vreme ce ele au făcut parte din retribuția tarifară, constituind o majorare a acesteia.
Se reține că în urma acestor obiecțiuni, expertul a efectuat o nouă variantă de calcul arătând că a înlăturat anumite adeverințe care în opinia sa nu îndeplineau condițiile legale, fără a indica aceste adeverințe sau care sunt viciile lor, în condițiile în care pârâta nu a formulat alte obiecțiuni iar expertul nu are îndreptățirea să verifice șui să stabilească valoarea probatorie a unor astfel de adeverințe, instanța fiind cea competentă să stabilească dacă adeverințele și veniturile atestate de acestea pot fi valorificate, în timp ce expertul era chemat doar să efectueze un calcul al punctajului.
În ceea ce privește valorificarea veniturilor brute, se are în vedere că, din prevederile art.160 alin.5, art.161 alin. 2 și art. 164 din Legea nr. 19/2000 rezultă că veniturile care sunt avute în vedere pentru determinarea punctajului mediu anual pot rezulta fie din carnetul de muncă fie din adeverințe eliberate de angajator, aceeași concluzie rezultând și din prevederile pct.VII.28 din Secțiunea B a normelor de aplicare a Legii nr.19/2000 aprobate prin Ordinul 340/2001 emis de Ministerul Muncii. Este relevant în această privință că pensia reclamantului a fost stabilită sub imperiul Legii nr. 19/2000.
În același sens se reține că din prevederile art.76 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 aprobate prin HG nr.257/2011 rezultă că veniturile care sunt avute în vedere pentru determinarea punctajului mediu anual pot rezulta fie din carnetul de muncă fie din adeverințe eliberate de angajator. Cerea de recalculare a pensiei a fost formulată de reclamant sub imperiul Legii nr. 263/2010.
Ca urmare, ceea ce este important este că angajatorul, căruia îi incumbă răspunderea pentru veridicitatea datelor înscrise în adeverință conform art. 125 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, potrivit cu care angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea si corectitudinea datelor, elementelor si informațiilor pe care le înscriu, in baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează in vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie, a atestat veniturile și virarea contribuției de asigurări sociale.
Principiul contributivității, reglementat de Legea nr. 263/2010 în art.2 lit.c nu este un principiu nou în sistemul asigurărilor sociale, el regăsindu-se și în Legea nr. 19/2000 art.2 lit.e) și, într-o altă formulare, în art.1 alin. 2, art. 3 și art. 21 din Legea nr. 3/1977, din perspectiva acestui principiu importantă fiind încasarea respectivelor venituri și achitarea contribuției de asigurări sociale.
Or, prin Decizia nr. 19/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit cu caracter obligatoriu că „în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale.”
În considerentele acestei decizii s-au reținut următoarele:
„În aceste condiții, neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor, astfel cum de altfel a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunțată în recurs în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005.
În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudența sa că drepturile de asigurări sociale cuvenite în baza contribuțiilor de asigurări sociale plătite constituie un bun patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de statul român prin Legea nr. 30/1994.
Cu titlu de exemplu este de menționat Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012, pronunțată în Cauza A. M. F. ș.a. împotriva României, prin care Curtea, deși a respins cererea ca inadmisibilă, a reafirmat faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale (relevantă în acest sens este și Cauza C. A. ș.a. împotriva României).
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că drepturile de asigurări sociale sunt legate de plata contribuțiilor de asigurări sociale specifice, considerându-se că dreptul la alocația de urgență (pentru care reclamantul plătise contribuția specifică) reprezintă un drept patrimonial în sensul art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Hotărârea în Cauza Gaygusuz împotriva Austriei din 16 septembrie 1996.
În concluzie, principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat”.
Aceste aspecte de principiu sunt aplicabile și interpretării prevederilor Legii nr. 263/2010.
În cauză, astfel cum s-a arătat deja, se constată că sunt îndeplinite condițiile pentru ca veniturile atestate de adeverințele respective să fie valorificate în calculul punctajului.
De asemenea, se are în vedere că atât potrivit art.164 din Legea nr. 19/2999 cât și 165 al.1 din Legea nr. 263/2010, pentru perioada 1991 – 2007 se au în vedere salariile brute în calculul punctajului mediu anual.
Oricum, potrivit art.96 al.2 din Legea nr. 263/2010, regula este că punctajul lunar se calculează prin împărțirea salariului brut care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale la valoarea câștigului salarial mediu brut din luna respectivă.
În cadrul Capitolului IX din Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții tranzitorii, este cuprins și art. 165 în care se stabilește că la determinarea punctajelor lunare, pentru perioada 01.07.1977 – 31.12.1990 se folosesc salariile nete.
Dar, împărțirea salariului net, care are o valoare inferioară celui brut, la valoarea câștigului salarial mediu brut din luna respectivă ar prejudicia asiguratul, raportarea făcându-se între sume determinate diferit.
Pentru acest motiv, în mod evident, în Anexa nr.7 la Legea nr. 263/2010 s-a stabilit pentru perioada 1938 – 1990 atât valoarea salariului anual brut cât și a celui net, astfel încât pentru eventualitatea în care în calcul se are în vedere venitul net al asiguratului, raportarea să se facă la salariul net din perioada aceea, astfel încât asiguratul să nu fie prejudiciat prin scăderea nejustificată a punctajului mediu anual și să nu fie încălcat principiul contributivității.
Ca urmare, rezultă că prevederile art. 165, ca norme tranzitorii, urmăresc facilitarea colectării datelor, pornind de la realitatea că în perioada 01.07.1977 – 31.12.1990 în carnetul de muncă se atesta venitul net, pentru a evita realizarea de către casele de pensie a unui calcul invers în scopul determinării venitului brut astfel încât să se respecte formula de calcul prevăzută de art.96 al.2 din Legea nr. 263/2010, punctajul calculându-se direct raportat la venitul net.
Aceasta nu exclude, însă, posibilitatea ca, în situația în care există date suficiente, punctajul să se calculeze potrivit regulii instituite de art.96 al.2 din Legea nr. 263/2010, prin folosirea venitului brut realizat raportat la salariul brut din acea perioadă, acest mod de calcul nefiind de natură a denatura rezultatul calculului.
Nu se poate reține că prin folosirea venitului brut în formula de calcul a punctajului lunar prevăzută de art.96 al.2 din Legea nr. 263/2010, aceeași cu cea din 78 al.1 din Legea nr. 19/2000 s-ar dubla anumite venituri întrucât în acest caz doar venitul brut (total) se raportează la salariul mediu brut lunar fără a mai fi adăugate sporurile care se evidențiau distinct și se adăugau la salariul de încadrare pentru a obține venitul brut ca bază de calcul pentru punctajul lunar, în prima modalitate de calcul fiind preluate veniturile brute direct din cuprinsul adeverinței, în timp ce în cazul celei de a doua modalități venitul brut se obținea din adiționarea salariului de încadrare și a sporurilor obținute.
Pentru motivele expuse anterior trebuie avut în vedere punctajul mediu anual ce a fost determinat pe baza veniturilor brute pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale.
§2. Cu privire la recursul reclamantului:
În cererea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile plătite și cele cuvenite „începând cu data deschiderii drepturilor și până la zi”.
Rezultă astfel că, în cererea de chemare în judecată, reclamanta a stabilit ca limită a intervalului pentru care se solicită plata diferențelor de drepturi de pensie data sesizării instanței.
Reclamanta nu a folosit o formulare din care să rezulte că dorește obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi de pensie până la data punerii în plată a noii decizii de pensie.
Pe de altă parte, în raportul de expertiză s-au calculat diferențele de pensie pentru 22 de luni, respectiv pentru perioada 01.09.2011 (data nașterii drepturilor) până în luna iunie 2013, data efectuării raportului de expertiză, iar reclamanta nu a solicitat un calcul pentru o perioadă mai mare.
Dar, având în vedere că pârâta este obligată să stabilească un nou punctaj mediu anual începând cu data deschiderii drepturilor de pensie, în mod implicit va stabili un alt cuantum al pensiei rezultând diferențe de plată până la data punerii în plată a noii decizii de pensie.
Pe de altă parte, în măsura în care pârâta nu achită diferențele de drepturi de pensie pentru perioada începând cu luna iulie 2013 până la data punerii în plată a noii decizii, reclamanta nu este împiedicată să solicite instanței, într-o nouă acțiune, obligarea pârâtei la plata acestor diferențe de drepturi de pensie.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenta pârâtă intimată C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 928 din 18.04.2014 și de recurenta reclamantă intimată A. E., domiciliată în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 1307 din 26.05.2014, ambele pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE PENSII – COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII, cu sediul în București, ., sector 2, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. A. M. S. S. J. Z.
Grefier,
M. G.
Jud. fond – F.M.I.
Red.dec.-jud. R.A./11.12.2014
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 144/2014. Curtea... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 22/2014. Curtea... → |
|---|
