Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 440/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 440/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 5723/118/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.440/CM
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - M. S. S.
Judecător – M. P.
Grefier - G. I.
Pe rol, pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelanta reclamantă I. V., domiciliată în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 1426 din 06.06.2014 pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. „O.”, cu sediul în C., ., județul C., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28 octombrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera conform art.396 alin.1 Cod procedură civilă și, pentru a da posibilitatea părților litigante din proces să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 11 noiembrie 2014, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Deliberând asupra apelului formulat de reclamanta I. V., constată următoarele:
I. Sentința și încheierea apelate:
Prin sentința civilă nr. 1426/6.06.2014, Tribunalul C., secția I civilă a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta I. V. în contradictoriu cu pârâta U. O. C., prin care aceasta a solicitat anularea deciziilor pârâtei nr. 191/10.05.2013 și 147/13.05.2013, obligarea pârâtei la reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior concedierii și să plătească acesteia drepturile salariale, indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, precum și cheltuielile de judecată.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Consiliul de administrație al universității a adoptat la data de 09.04.2013 hotărârea nr.1891, prin care se aprobă trecerea salariatei I. V., de la secretariatul Facultății de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă din cadrul Universității "O." din C., la secretariatul Facultății de Litere. Această hotărâre este comunicată reclamantei la data de 15.04.2013, iar aceasta face mențiunea scrisă că nu este de acord, considerând că au fost încălcate art.4 alin 1 și 2 din C. Mc.(fila 166)
La data de 16.04.2013, rectorul universității dispune, prin dispoziția nr.129, ca salariata I. V., care are funcția de secretar șef facultate, să iși desfășoare activitatea la secretariatul Facultății de Litere, începând cu data de 17.04.2013, fără a se modifica salariul, veniturile salariale, durata, felul muncii și atribuțiile de serviciu.
În urma convocării salariatei la secretariatul general pentru a i se comunica dispoziția rectorului, aceasta a refuzat să semneze de primire, sens în care a fost întocmită nota de informare nr.47/16.04.2013. (fila 168)
La data de 10.05.2013, U. "O." din C. emite Decizia nr. 191, prin care s-a dispus sancționarea disciplinară a reclamantei în temeiul art. 248 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii, pentru încălcarea cu vinovăție a obligațiilor de serviciu. Fapta reținută de către angajator constă în nerespectarea obligațiilor ce decurg din relațiile de autoritate, în speță refuzul de a executa prevederile Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 1891 din data de 09.04.2013 privind trecerea de la secretariatul Facultății de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă din cadrul Universității "O." din C., la secretariatul Facultății de Litere din cadrul Universității "O." din C., ca și ale dispoziției rectorului nr.129/16.04.2013 emisă în aplicarea HCA.
În cuprinsul deciziei se reține că motivația salariatei cercetate este aceea că refuză să-și desfășoare activitatea într-un secretariat în care lucrările nu sunt la zi, precum și faptul că ocupă funcția de secretar șef și nu dorește să fie un simplu secretar. Comisia a înlăturat apărările salariatei, aspect motivat prin faptul că desfășurarea activității la secretariatul Facultății de Litere nu îi modifică felul muncii, locul muncii, condițiile de muncă, sarcinile și atribuțiile de serviciu, lucru ce i s-a adus la cunoștință. Normele încălcate sunt: art. 39 (2) lit. a-c din Legea 53/2003 republicată, art. 8 (1), (11) și (12) din Regulamentul de ordine interioară al universității, atribuțiile din fișa postului, conform cu care salariata este obligată să aplice hotărârile luate de conducerea universității.
La data de 13.05.2013, pârâta emite Decizia nr.147, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă, începând cu data de 13.05.2013, prin desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în temeiul art. 61 lit. a din Codul Muncii.
Prin prezenta contestație se invocă neindicarea temeiului de drept, în cuprinsul deciziei de sancționare disciplinară, fapt ce constituie o cauză expresă de nulitate absolută, potrivit art. 252 alin. 2) din Codul Muncii.
Din analiza deciziilor nr.191/10.05.2013 și nr. 147/13.05.2013 se constată că este indicat temeiul legal al aplicării sancțiunii disciplinare, respectiv art.248 alin 1 lit.e și art.61 lit.a C.muncii, precum și temeiul legal al faptei disciplinare reținute în sarcina reclamantei, respectiv: art. 39 (2) lit. a-c din Legea 53/2003 republicată, art. 8 (1), (11) și (12) din Regulamentul de ordine interioară al universității, atribuțiile din fișa postului conform cărora salariata este obligată să aplice hotărârile luate de conducerea universității.
În consecință, având în vedere această situație de fapt, instanța a înlăturat apărările reclamantei referitoare la faptul că în art. 2 din Decizia nr. 191/10.05.2013 nu sunt menționate articolele care reprezintă temeiul de drept al sancțiunii disciplinare aplicate contestatoarei.
S-a mai invocat încălcarea dreptului la apărare prevăzut prin dispozițiile art. 251 alin.(4) din Codul Muncii.
Conform mențiunilor existente în procesul verbal din data de 30.04.2013 și raportul comisiei de cercetare disciplinară nr.3672/09.05.2013 – la solicitarea sa, I. V. a fost asistată de un reprezentant al sindicatului instituției, respectiv de vicepreședintele acestuia, aspect recunoscut și prin răspunsul dat la interogatoriu.
Dreptul la apărare al angajatului în cursul cercetării disciplinare prealabile, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 251 alin. 4 din Codul Muncii, presupune ca salariatul să aibă dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
În speță, din probele administrate nu rezultă că pârâta a îngrădit exercitarea acestui drept al reclamantei, care a fost asistată de o persoană din sindicat, pe care nu a contestat-o la momentul cercetării disciplinare. În plus din procesul verbal întocmit rezultă că angajata a avut cunoștință de probele administrate în fața comisiei și i s-a dat posibilitatea de a da o notă explicativă.
Reclamanta a mai invocat faptul că U. "O." a dispus, în mod nelegal, cercetarea și sancționarea disciplinară, în temeiul dispozițiilor Regulamentului de Ordine Interioară ale cărui prevederi nu i-au fost niciodată aduse la cunoștință, încălcându-se disp. art. 243 din Codul Muncii.
Conform alin 1 din art.243 C.muncii, regulamentul intern se aduce la cunoștința salariaților prin grija angajatorului și își produce efectele față de salariați din momentul încunoștințării acestora.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că în Fișa individuală de instructaj privind protecția muncii, a salariatei I. V., aceasta a luat la cunoștință, sub semnătură, de conținutul întregului Regulament de ordine interioară - ROI, din anul 2010 și ulterior în anii 2011 și 2012. Afirmațiile reclamantei potrivit cu care semnarea fișei demonstrează luarea la cunoștință doar a prevederilor care reglementează sănătatea și securitatea la locul de muncă nu pot fi luate în considerare, nefiind susținute de probe. înscrisul depus de pârâtă nu face referire la anumite articole sau capitole din ROI, fapt ce demonstrează că reclamanta a fost instruită cu privire la conținutul întregului regulament. (filele 202 – 204)
Raportat la dispozitiile art.252 din C.muncii, s-a constatat ca in cuprinsul deciziei de sancționare sunt precizate motivele care au determinat luarea acestei masuri, iar decizia cuprinde toate elementele obligatorii, prevazute de aceste dispozitii legale. De asemenea se constata ca nu sunt nesocotite nici disp.art.251 din C.muncii referitoare la cercetarea disciplinară prealabilă.
In consecinta, instanta a constatat ca decizia de sancționare nr. 191/10.05.2013 este legala.
Reclamanta invocă și netemeinicia deciziei de sancționare, motivând că prin adoptarea HCA nr. 1891/09.04.2013, U. "O." a modificat în mod unilateral contractul individual de muncă, sub aspectul locului și felului muncii, iar sancționarea sa a fost o consecință a nerespectării acestei hotărâri.
Din probele administrate rezultă că angajatorul a adusa la cunoștința reclamantei că începând cu data de 17.04.2013, avea să își desfășoare activitatea în cadrul altui secretariat din cadrul universității, fără a se modifica salariul, veniturile salariale, durata, felul muncii și atribuțiile de serviciu.
De asemenea, se constată că reclamanta și-a manifestat în mod expres refuzul de a executa prevederile Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 1891 din data de 09.04.2013 privind trecerea de la secretariatul Facultății de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă din cadrul Universității "O." din C., la secretariatul Facultății de Litere din cadrul Universității "O." din C., ca și ale dispoziției rectorului nr.129/16.04.2013 emisă în aplicarea HCA. Situația de fapt rezultată din înscrisurile depuse se coroborează cu răspunsurile date de reclamantă la interogatoriu.
Prin acțiune se susține nelegalitatea măsurii dispuse de angajator prin adoptarea Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 1891 din data de 09.04.2013, dar angajata nu a reclamant dispozițiile adoptate de pârâtă, printr-o contestație, ci doar a refuzat îndeplinirea acestor dispoziții. O eventuală nelegalitate a măsurii adoptate de către universitate prin această hotărâre CA nu poate servi drept justificare pentru săvârșirea unei fapte de natură disciplinară.
Cu alte cuvinte, faptul că angajatorul a decis schimbarea modalității de desfășurarea a raportului de muncă, cu acordul sau fără acordul salariatei, nu poate justifica refuzul acesteia de a se prezenta la muncă și nerespectarea obligațiilor ce decurg din relațiile de autoritate.
Apărările invocate de reclamantă în justificarea refuzului său de a se conforma Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 1891 din data de 09.04.2013 au vizat faptul că nu vrea să-și desfășoare activitatea într-un secretariat în care lucrările nu sunt la zi, precum și faptul că ocupă funcția de secretar șef și nu dorește să fie un simplu secretar. Din probele administrate rezultă că în mod corect angajatorul a înlăturat aceste apărări, întrucât, pe de o parte, aplicarea acestei hotărâri nu avea ca efect modificarea felului sau locului muncii reclamantei, aceasta urmând să ocupe o funcție identica în același compartiment – secretariat facultate, cu aceleași atribuții și drepturi salariale, iar pe de altă parte, celelalte afirmații ale reclamantei nu sunt susținute prin probe.
Pe cale de consecință, din analiza coroborată a probelor administrate, instanța a constatat că se face dovada faptului că reclamanta se face vinovată de săvârșirea abaterii disciplinare constatate de către instituția angajatoare. Raportând circumstanțele săvârșirii faptei la sancțiunea aplicată de angajator, instanța a constatat că la emiterea acestei decizii au fost avute în vedere criteriile legale de stabilire a sancțiuni disciplinare, încadrarea acesteia fiind făcuta in mod corect prin decizia contestata.
II. Apelul:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta I. V., solicitând schimbarea în tot a acesteia sensul admiterii cererii, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de apel, apelanta a arătat că hotărârea consiliului de administrație de trecere a sa la secretariatul Facultății de Litere nu este motivată, apelanta nefiind de acord cu mutarea întrucât îi era afectată stabilitatea în muncă și pe motivul neregulilor de la acel secretariat. Toate posturile de secretar de l Facultatea de Litere erau ocupate, una dintre salariate fiind în concediu fără plată.
Comisia a refuzat să amâne cercetarea pentru ca apelanta să fie asistată de un apărător, asigurându-i prezența unui reprezentant al sindicatului fără pregătire juridică, care nu a putut-o consilia, astfel fiindu-i încălcat dreptul la apărare.
Instanța nu a avut în vedere neconcordanța între obiectul convocării la comisie și obiectul cercetării efective, așa cum rezultă din finalul raportului comisiei de cercetare disciplinară. Obiectul cercetării l-a constituit absența nemotivată de la serviciu, în timp ce refuzul de a se supune dispoziției organului de conducere reprezintă numai circumstanța agravantă a acestei abateri.
Decizia de sancționare este lovită de nulitate deoarece nu sunt arătate temeiurile de drept pe care se întemeiază aplicarea sancțiunii, acest temei neputând fi art. 247 alin. 1 sau 248 alin. 1 lit. e) C. Mc., ci art. 61 lit. a) C. Mc.
Apelantei nu i s-a adus la cunoștință regulamentul de ordine interioară, pe ale cărui dispoziții se întemeiază cele două decizii. Prin semnarea fișei individuale de instructaj privind protecția muncii, apelanta a luat cunoștință exclusiv de prevederile care reglementează sănătatea și securitatea în muncă.
La 22.05.1992, în urma promovării concursului de ocupare a postului de secretar șef, apelanta a semnat un contract de muncă, în care probabil s-a menționat expres locul de muncă. Intimata a refuzat să pună la dispoziția instanței contractul de muncă încheiat în anul 1992. La dosar, intimata a depus fișa postului altei salariate.
Apelanta a ocupat funcția de secretar șef la Facultatea de Inginerie Mecanică în baza Deciziei rectorului nr. 45/22.05.1992, unde și-a desfășurat activitatea timp de 28 de ani. Locul și felul muncii au fost stabilite prin această decizie.
Prin mutarea la Facultatea de Litere, intimata a încercat să mascheze o sancțiune disciplinară, prin întocmirea unor înscrisuri ale căror motivații se contrazic. Astfel, intimata a urmărit mutarea apelantei nu în considerarea experienței și calităților profesionale, ci pentru că prin memoriul nr. 314/28.03.2013 aceasta a declanșat presupuse stări tensionate în secretariatul FIMIM.
Intimata nu a prevăzut și perioada de aplicabilitate a măsurii de mutare a apelantei la secretariatul Facultății de Litere, hotărârea consiliului de administrație nr. 1891/9.04.2013 fiind emisă cu încălcarea art. 41 alin. 1 și 3 C. Mc. raportat la art. 3 și 4 C. Mc. Astfel, intimata a modificat unilateral locul și felul muncii. Sediile celor două facultăți sunt în locuri diferite.
Apelanta a mai arătat că fapta pentru care a fost sancționată nu este, potrivit Regulamentului de organizare internă, o abatere gravă, iar între faptă și sancțiunea aplicată nu există un raport de proporționalitate.
2. Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că nu a fost încălcat dreptul la apărare al apelantei, întrucât a fost asistată pe parcursul cercetării disciplinare de un reprezentant al sindicatului, legea neprevăzând necesitatea ca acesta să aibă pregătire juridică.
Trecerea apelantei la secretariatul Facultății de Litere nu presupunea modificarea funcției, a atribuțiilor de serviciu, a condițiilor de muncă și a salariului.
Convocarea la comisie evidențiază ca motiv al cercetării refuzul de a se conforma HCA nr. 1891/9.04.2013, în speță refuzul de prezentare la secretariatul facultății de Litere, abaterea constând în aceeași faptă, respectiv refuzul de a îndeplini dispoziția angajatorului materializat în lipsa nejustificată de la secretariatul facultății de Litere.
Ambele decizii contestate indică expres temeiul legal al faptei și al aplicării sancțiunii. Regulamentul de ordine interioară reprezintă regulamentul intern al universității, aplicabil la data săvârșirii abaterii disciplinare, adică cel aprobat în ședința Senatului din 31.01.2007. În ceea ce privește modul de aducere la cunoștință a regulamentului de ordine interioară, prima instanță a reținut corect forța probantă a fișei de instructaj privind protecția muncii.
Singurul contract pe durată nedeterminată încheiat cu intimata este cel atașat la dosar, trecerea în funcția de secretar șef realizându-se prin decizia nr. 45/22.05.1992. Fișa postului apelantei a fost depusă la dosar de către aceasta.
Nu există niciun text de lege care să impună anumite condiții de formă și de fond ale hotărârii consiliului de administrație, anumite elemente care ar trebui cuprinse imperativ. Prin HCA nr. 1891/9.04.2013, intimata a aplicat art. 40 alin. 1 lit. a)-c) C. Mc., care îi permit să stabilească organizarea și funcționarea instituției, respectiv să stabilească atribuțiile fiecărui salariat, emițând dispoziții cu caracter obligatoriu pentru acesta. Apelanta urma să își desfășoare activitatea în aceeași funcție, în cadrul aceluiași compartiment, cu aceleași drepturi salariale, lucru pus în lumină și de adresa nr. 3408/25.04.2013.
Apelanta a afirmat neîntemeiat că funcția de secretar șef la Facultatea de Litere era ocupată. Motivele pe care apelanta le-a invocat pentru a justifica refuzul de a respecta dispoziția angajatorului nu pot fi luate în considerare, întrucât nu au un temei real și s-au modificat de la adoptarea hotărârii până în prezent.
Dispoziția rectorului nr. 129/16.04.2013 nu face decât să pună în aplicare hotărârea consiliului de administrație nr. 1891/9.04.2013. aceste dispoziția au fost aduse la cunoștință apelantei prin comunicarea nr. 2838/15.04.2013. Având în vedere precizările făcute de apelantă pe acest document, a fost emisă dispoziția nr. 129/2013.
În fața comisiei de cercetare disciplinară, apelanta a precizat că nu acceptă să plece din secretariatul Facultății de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă întrucât are aici toate lucrările la zi și refuză să meargă la un alt secretariat, ale cărui lucrări nu sunt actualizate. Se poate observa că apelanta nu a reclamat că urmau să i se modifice locul muncii și felul muncii, ci era nemulțumită de volumul de muncă cu care s-ar fi confruntat la Facultatea de Litere.
Consimțământul salariatului nu este cerut decât atunci când se schimbă unul dintre elementele contractuale prevăzute de art. 41 alin. 3 C. Mc., ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
Nominalizarea secretariatului în decizia nr. 45/22.05.2013 era necesară în condițiile în care compartimentul Secretariat general cuprinde 16 secretariate de facultate; pe cale de consecință este necesar, pentru individualizarea secretarelor, precizarea expresă a facultății în cadrul căreia își desfășoară activitatea la un moment dat. Secretarele șefe de facultate se subordonează direct secretarului șef de universitate și au sarcini și atribuții similare. Legile nr. 284/2010 și 63/2011 evidențiază funcția de secretar șef de facultate, iar nu la facultatea X sau Y.
De asemenea, locul muncii nu se modifică, cele 16 facultăți având sediul în diferite locații din municipiul C.. Se ridică întrebarea dacă apelanta ar fi considerat o schimbare a locului muncii eventuala schimbare a locației Facultății de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă în alt spațiu al universității.
Fișa postului stabilește locul muncii la Secretariatul Universității O., care cuprinde secretariatele celor 16 facultăți.
Apelanta și-a recunoscut fapta atât în fața comisiei de cercetare disciplinară, cât și în fața instanței de judecată. Aceasta nu a solicitat nici anularea sau revocarea hotărârii consiliului de administrație nr. 1891/9.04.2013.
3. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și au fost depuse la dosar o fișă de evaluare, adeverința nr. 4541/2013, 2 caracterizări ale apelantei, adresa ITM C. nr._/23.10.2014, un extras din registrul de evidență a salariaților, 2 contracte de muncă în formă simplificată din anul 1987, legitimația apelantei nr. 1905/2003. A fost depus în original, pentru confruntarea cu copia aflată la dosar, contractul individual de muncă nr. 391/1.11.1988.
III. Analiza apelului:
1. Prin decizia rectorului Universității O. din C. nr. 191/10.05.2013, apelanta a fost sancționată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pentru săvârșirea abaterii disciplinare constând în „nerespectarea obligațiilor care decurg din relațiile de autoritate, în speță refuzul de a executa prevederile HCA nr. 1891/9.04.2013 privind trecerea de la secretariatul Facultății de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă la secretariatul Facultății de Litere, ca și ale dispoziției rectorului nr. 129/16.04.2013 emisă în aplicarea HCA menționată”.
De asemenea, prin decizia rectorului nr. 147/13.05.2013 s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale apelantei începând de la 13.05.2013, prin desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, având în vedere aplicarea cestei sancțiuni disciplinare prin decizia rectorului nr. 191/10.05.2013.
Prin hotărârea consiliului de administrație (HCA) nr. 1891/9.04.2013 s-a dispus „trecerea” apelantei de la secretariatul Facultății de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă la secretariatul Facultății de Litere.
Această hotărâre a fost comunicată apelantei sub nr. 2838/15.04.2013, aceasta înscriind pe adresa respectivă mențiunea că nu este de acord, deoarece consideră că „au fost încălcate principiile fundamentale din Codul muncii, art. 4 alin. 1 și 2” privind mutarea sa forțată.
Prin dispoziția nr. 129/16.04.2013, rectorul intimatei a dispus ca începând de la 17.04.2013 apelanta să își desfășoare activitatea la secretariatul Facultății de Litere, fără a se modifica salariul și celelalte elemente constitutive ale veniturilor salariale, durata muncii, felul muncii, sarcinile și atribuțiile de serviciu.
Este necontestat că apelanta nu s-a supus hotărârii consiliului de administrație și dispoziției rectorului mai sus menționate, refuzând să își desfășoare activitatea la secretariatul Facultății de Litere.
2. Felul muncii apelantei corespundea postului ocupat, anume de secretar șef de facultate, cu atribuțiile descrise în fișa postului depusă la filele 28-31 din volumul 1 al dosarului de fond. Nu s-a dovedit că atribuțiile secretarului șef al Facultății de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă ar fi calitativ diferite de cele ale secretarului șef al Facultății de Litere, respectiv că ar exista vreo diferență de atribuții, mai ales că prin dispoziția rectorului nr. 129/16.04.2013 a fost prevăzută expres păstrarea felului muncii. Așadar, nu pot fi primite susținerile apelantei în sensul că intimata ar fi tins la modificarea unilaterală a contractului individual de muncă sub aspectul felului muncii.
Cum însă dispoziția amintită a rectorului intimatei a prevăzut păstrarea salariului, a duratei și a felului muncii, alături de mutarea apelantei de la secretariatul unei facultăți la secretariatul unei alte facultăți, o atenție aparte trebuie acordată susținerii acesteia în legătură cu modificarea unilaterală a contractului individual de muncă sub aspectul locului muncii.
De la început trebuie observat că mutarea în discuție nu a constituit o delegare în sensul art. 43 C. Mc., definită de lege ca reprezentând exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă.
O asemenea concluzie se impune atât pentru că mutarea apelantei la secretariatul Facultății de Litere a fost dispusă pe o durată nedeterminată, iar nu pentru cel mult 60 zile, așa cum prevede art. 44 C. Mc. în cazul delegării, cât și pentru că instituția delegării nu a fost în niciun fel evocată în cadrul hotărârii consiliului de administrație nr. 1891/9.04.2013 și dispoziției rectorului nr. 129/16.04.2013. Mai mult decât atât, prin apărările sale în procesul de față, intimata a arătat că prin hotărârea menționată a consiliului de administrație, aceasta a aplicat art. 40 alin. 1 lit. a)-c) C. Mc., care îi permit să stabilească organizarea și funcționarea instituției, respectiv să stabilească atribuțiile fiecărui salariat, emițând dispoziții cu caracter obligatoriu pentru acesta.
Altfel spus, mutarea apelantei a fost explicată de către intimată ca o dispoziție din partea superiorilor ierarhici, obligatorie pentru apelantă în virtutea raportului de subordonare care caracterizează relațiile de muncă dintre salariat și angajator. În același sens, intimata a susținut prin întâmpinarea la apel că nu este cerut consimțământul salariatului decât atunci când se schimbă unul dintre elementele contractuale prevăzute de art. 41 alin. 3 C. Mc., or în speță acestea nu au fost modificate, inclusiv locul muncii.
Se desprinde astfel concluzia certă că mutarea apelantei la secretariatul Facultății de Litere nu a constituit o delegare a acesteia, în sensul art. 43 C. Mc.
3. Pentru a se verifica dacă intimata a tins să modifice locul muncii apelantei, este necesar să se cerceteze care este locul muncii apelantei, sub acest aspect susținerile părților fiind contradictorii: apelanta a susținut că acesta este la sediul Facultății de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă, iar intimata a combătut ceastă susținere, arătând că apelanta lucra în cadrul compartimentului Secretariat al Universității, care cuprindea secretariatele tuturor celor 16 facultăți.
Este necontestat că toate aceste facultăți își au sediul în municipiul C., iar Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă și Facultatea de Litere funcționează în sedii diferite.
Locul muncii nu este definit de lege, părțile contractului individual de muncă putând conveni să îl identifice mai larg sau mai precis în funcție de cerințele concrete ale postului și de alte criterii avute în vedere de către acestea, putându-se astfel indica drept loc al muncii o localitate, un teritoriu mai mult sau mai puțin întins ori chiar o anumită încăpere dintr-o clădire.
Deși locul muncii ar trebui să fie prevăzut expres în contractul individual de muncă sau într-un act adițional, în speță o asemenea dovadă nu a fost făcută de către intimată, căreia sarcina probei îi revine potrivit art. 272 C. Mc.
Astfel, raporturile de muncă ale apelatei cu intimata au fost modificate sub aspectul felului muncii la momentul numirii acesteia în funcția de secretar de facultate prin decizia rectorului nr. 6/18.04.1990, precum și ulterior la momentul numirii acesteia în funcția de secretar șef la Facultatea de Inginerie prin decizia rectorului nr. 45/22.05.1992.
Cu toate că au intervenit cu cele două ocazii modificări ale raportului de muncă, angajatorul nu și-a îndeplinit obligația de a încheia cu salariatul acte adiționale la contractul individual de muncă, ceea ce nu se poate interpreta în defavoarea acestuia din urmă. De altfel, nici una dintre părți nu a contestat că, în baza deciziei rectorului nr. 45/22.05.1992, apelanta a lucrat ca secretar șef la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă în mod continuu până în anul 2013.
În condițiile în care locul muncii corespunzător postului de secretar șef la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă, individualizat expres prin decizia rectorului nr. 45/22.05.1992, nu a fost prevăzut în contractul individual de muncă sau într-un act adițional la acesta, trebuie admis că el rezultă cu evidență din conținutul deciziei respective, în baza căreia raporturile de muncă s-au derulat din 1992 până în 2013 și prin care apelanta a fost numită în funcția de secretar șef la Facultatea de Inginerie.
Astfel, locul muncii a fost identificat în mod expres, astfel că el nu poate fi extins la secretariatele altor facultăți, indiferent că aceste secretariate, din punct de vedere organizatoric, compun compartimentul Secretariat al Universității.
Stabilirea locului muncii apelantei la sediul Facultății de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă presupune imposibilitatea angajatorului de a-i pretinde să lucreze în cadrul altei facultăți, nu însă și imposibilitatea mutării sediului Facultății de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă, într-o asemenea situație ipotetică, adusă în discuție de către intimată, apelanta păstrându-și locul muncii la această facultate, în noul ei sediu.
Fișa postului în care se omite menționarea facultății nu poate conduce la o altă concluzie, câtă vreme modificarea contractului individual de muncă sub aspectul locului muncii nu poate opera decât prin act adițional, astfel cum prevede art. 17 alin. 5 raportat la alin. 3 lit. b) C. Mc., referitor la „locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri”. Fișa postului este un document destinat să contureze atribuțiile salariatului, iar nu să modifice elemente ale raportului de muncă, precum locul muncii.
Se reține în concluzie că raportul de muncă al apelantei cu intimata s-a legat în considerarea expresă a locului muncii la secretariatul Facultății de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă.
4. Mutarea apelantei la secretariatul facultății de Litere, dispusă prin hotărârea consiliului de administrație nr. 1891/9.04.2013 și prin dispoziția rectorului nr. 129/16.04.2013, a tins așadar la modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al acesteia sub aspectul locului muncii, fiind depășite limitele permise de prevederile invocate de intimată ale art. 40 alin. 1 lit. a)-c) C. Mc.
Este adevărat că aceste două acte nu au făcut obiectul unei contestații, însă important este caracterul lor unilateral în raport cu raportul de muncă dintre părți, astfel încât ele nu constituie nici acte adiționale în înțelesul art. 17 alin. 5 C. mc. mai sus menționat, nici materializări ale acordului părților în sensul art. 41 alin. 1 și alin. 3 lit. b) C. Mc.
Potrivit acestor prevederi legale, modificarea locului muncii nu se poate face decât prin acordul părților, respectiv prin act adițional, astfel încât orice manifestare unilaterală de voință din partea angajatorului, chiar îmbrăcând forma unor acte juridice, nu ar putea fi calificată ca având un caracter bilateral și de aceea nu are aptitudinea de a modifica locul muncii.
În aceste condiții, trebuie înțeles că, în lipsa unui acord al părților pentru modificarea locului muncii apelantei de la secretariatul Facultății de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă, unde își desfășura activitatea în baza deciziei rectorului nr. 45/22.05.1992, la secretariatul altei facultăți, locul muncii acesteia a rămas la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă.
5. Prin cele două decizii contestate, apelanta a fost sancționată, cu consecința încetării contractului individual de muncă, pentru refuzul de a-și desfășura activitatea în afara locului său de muncă, adică la secretariatul Facultății de Litere, fără să fi fost delegată în acest sens în baza art. 43 C. Mc.
Prin acest refuz, apelanta nu a făcut decât să se manifeste împotriva unei modificări unilaterale a raportului de muncă, dorind să continue desfășurarea activității la locul său de muncă, ceea ce reprezintă o atitudine legitimă.
Nu pot fi reținute susținerile intimatei referitoare la modificarea în timp a motivelor invocate de apelantă pentru a justifica refuzul de a accepta mutarea la alt secretariat, pe de o parte pentru că aceasta nu are pregătire juridică, iar pe de altă parte pentru că nu a fost sancționată decât pentru refuzul de a se conforma dispoziției de mutare, nu și pentru argumentele aduse în sprijinul acestui refuz. Nu în ultimul rând, atunci când apelantei i-a fost comunicată hotărârea consiliului de administrație nr. 1891/9.04.2013, aceasta a înscris pe adresa respectivă mențiunea că nu este de acord, deoarece consideră că „au fost încălcate principiile fundamentale din Codul muncii, art. 4 alin. 1 și 2” privind mutarea sa forțată. Se constată astfel că apelanta și-a exprimat încă de la momentul comunicării hotărârii consiliului de administrație dezacordul motivat de încălcarea unor principii legale, nefiind important nici că nu a individualizat corect la acel moment articolele aplicabile din Codul muncii și nici că ulterior a prezentat și alte argumente.
De asemenea, nu poate fi primit argumentul referitor la evidențierea funcției de secretar șef de facultate prin legile de salarizare fără individualizarea vreunei facultăți, obiectivul acelor legi fiind salarizarea unitară a unor posturi similare din punctul de vedere al felului muncii, fără ca aceasta să însemne că prevederile legale referitoare la locul muncii nu se aplică și acestei categorii de personal.
Rezultă așadar că cele două decizii contestate în cauză sunt nelegale, astfel că, în baza art. 80 alin. 1 C. Mc., se impune a fi anulate, hotărârea primei instanțe dovedindu-se din acest motiv netemeinică. În aceste condiții, apelul va fi admis, fără a mai fi necesară analiza celorlalte motive de apel.
6. În concluzie, în baza art. 480 alin. 2 C. proc. civ., curtea va admite apelul și va schimba în tot sentința apelată, în sensul că va anula deciziile pârâtei nr. 191/10.05.2013 și 147/13.05.2013.
De asemenea, în baza art. 80 alin. 2 C. Mc., ca efect al anulării celor două decizii, curtea va obliga pârâta la reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior concedierii, de secretar șef la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă, iar în baza art. 80 alin. 1 C. Mc., va obliga pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii (13.05.2013) până la reintegrarea efectivă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată aferente fondului cauzei, reclamanta a făcut dovada plății sumei totale de 21.739,93 lei cu titlu de onorariu de avocat.
Potrivit art. 451 alin. 2 C. proc. civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținându-se seama și de circumstanțele cauzei.
Reducerea onorariului avocaților nu echivalează cu intervenția în contractul de asistență juridică, astfel că obligațiile asumate și chiar executate de părțile acestuia nu sunt afectate. În acest sens, același text legal prevede că măsura luată de instanță nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Această măsură are în vedere ipoteza unui abuz de drept al părții care câștigă procesul, întrucât aceasta tinde să pună în sarcina celeilalte părți o obligație care vădit nu reflectă valoarea procesului și/sau volumul de muncă al avocatului. Partea este liberă să plătească avocatului orice sumă cu titlu de onorariu, însă aceasta poate fi pusă în sarcina părții adverse doar până la limita exercitării abuzive a acestui drept, întrucât, potrivit art. 12 alin. 1 C. proc. civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Or una dintre formele răspunderii este cea prevăzută de art. 451 alin. 2 C. proc. civ., respectiv reducerea onorariului de avocat.
Raportat la datele speței, la valoarea litigiului și la dificultatea medie a acestuia, la numărul de termene în fața primei instanțe, respectiv 4, și la volumul de muncă al avocaților reclamantei (în esență redactarea cererii de chemare în judecată, a răspunsului la întâmpinare, a unei note de probe și a interogatoriului, precum și apărarea la ultimele 3 termene, inclusiv concluziile scrise), curtea apreciază, recunoscând o marjă de apreciere legitimă a părților în vederea asigurării unei apărări de calitate, că onorariul avocatului pârâtului nu ar putea fi justificat dincolo de limita sumei de 3.000 lei, caz în care urmează să îl reducă la această sumă.
În baza art. 453 alin. 1 C. proc. civ., în raport cu admiterea acțiunii, curtea va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond (onorariu de avocat redus potrivit art. 451 alin. 2 C. proc. civ.). De asemenea, față de soluția de admitere a apelului, curtea va obliga intimata să plătească apelantei suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel (onorariu de avocat, luând în considerare chitanța depusă la fila 28, nu și pe cea de la fila 29 întrucât a fost depusă în copie și fără individualizarea în vreun fel a dosarului de față).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelanta reclamantă I. V., domiciliată în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 1426 din 06.06.2014 pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. „O.”, cu sediul în C., ., județul C..
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite acțiunea.
Anulează deciziile pârâtei nr. 191/10.05.2013 și 147/13.05.2013.
Obligă pârâta la reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior concedierii, de secretar-șef la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă.
Obligă pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale, indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii (13.05.2013) până la reintegrarea efectivă.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond (onorariu de avocat redus potrivit art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă).
Obligă intimata să plătească apelantei suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel (onorariu de avocat).
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2014.
Președinte, Judecător,
M. S. S. M. P.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – R.I.S.
Red.dec.Jud.M.S.S./5 ex.
Data: 05.12.2014
Emis 2 comunicări/08.12.2014
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 88/2014. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 360/2014.... → |
|---|
