Modificarea locului muncii. Concediere netemeinică. Secretar-șef de facultate.
| Comentarii |
|
Stabilirea locului muncii apelantei la sediul unei anumite facultăţi presupune imposibilitatea angajatorului de a-i pretinde să lucreze în cadrul altei facultăţi.
Mutarea apelantei la secretariatul altei facultăţi a tins la modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al acesteia sub aspectul locului muncii, fiind depăşite limitele permise de prevederile invocate de intimată ale art. 40 alin. 1 lit. a)-c) C. Muncii.
Potrivit art. 41 alin. 1 şi alin. 3 lit. b) C. Mc., modificarea locului muncii nu se poate face decât prin acordul părţilor, respectiv prin act adiţional, astfel încât orice manifestare unilaterală de voinţă din partea angajatorului, chiar îmbrăcând forma unor acte juridice, nu ar putea fi calificată ca având un caracter bilateral şi de aceea nu are aptitudinea de a modifica locul muncii.
În lipsa unui acord al părţilor pentru modificarea locului muncii apelantei, locul muncii acesteia a rămas la facultatea indicată în decizia de numire în funcţia de secretar-şef.
Prin refuzul de a-şi desfăşura activitatea în afara locului său de muncă, apelanta nu a făcut decât să se manifeste împotriva unei modificări unilaterale a raportului de muncă, dorind să continue desfăşurarea activităţii la locul său de muncă, ceea ce reprezintă o atitudine legitimă.
Art. 40, 41 din Codul Muncii
Prin sentinţa civilă nr. 1426/6.06.2014, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta IV în contradictoriu cu pârâta Universitatea X. Constanţa, prin care aceasta a solicitat anularea deciziilor pârâtei nr. 191/10.05.2013 şi 147/13.05.2013, obligarea pârâtei la reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior concedierii şi să plătească acesteia drepturile salariale, indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, precum şi cheltuielile de judecată.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele:
Consiliul de administraţie al universităţii a adoptat la data de 09.04.2013 hotărârea nr.1891, prin care se aprobă trecerea salariatei IV, de la secretariatul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă din cadrul Universităţii X. din Constanţa, la secretariatul Facultăţii de Litere. Această hotărâre este comunicată reclamantei la data de 15.04.2013, iar aceasta face menţiunea scrisă că nu este de acord, considerând că au fost încălcate art.4 alin 1 şi 2 din C. Mc.(fila 166)
La data de 16.04.2013, rectorul universităţii dispune, prin dispoziţia nr.129, ca salariata IV, care are funcţia de secretar şef facultate, să işi desfăşoare activitatea la secretariatul Facultăţii de Litere, începând cu data de 17.04.2013, fără a se modifica salariul, veniturile salariale, durata, felul muncii şi atribuţiile de serviciu.
În urma convocării salariatei la secretariatul general pentru a i se comunica dispoziţia rectorului, aceasta a refuzat să semneze de primire, sens în care a fost întocmită nota de informare nr.47/16.04.2013.
La data de 10.05.2013, Universitatea X. din Constanţa emite Decizia nr. 191, prin care s-a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantei în temeiul art. 248 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii, pentru încălcarea cu vinovăţie a obligaţiilor de serviciu. Fapta reţinută de către angajator constă în nerespectarea obligaţiilor ce decurg din relaţiile de autoritate, în speţă refuzul de a executa prevederile Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 1891 din data de 09.04.2013 privind trecerea de la secretariatul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă din cadrul Universităţii X. din Constanţa, la secretariatul Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii X. din Constanţa, ca şi ale dispoziţiei rectorului nr.129/16.04.2013 emisă în aplicarea HCA.
În cuprinsul deciziei se reţine că motivaţia salariatei cercetate este aceea că refuză să-şi desfăşoare activitatea într-un secretariat în care lucrările nu sunt la zi, precum şi faptul că ocupă funcţia de secretar şef şi nu doreşte să fie un simplu secretar. Comisia a înlăturat apărările salariatei, aspect motivat prin faptul că desfăşurarea activităţii la secretariatul Facultăţii de Litere nu îi modifică felul muncii, locul muncii, condiţiile de muncă, sarcinile şi atribuţiile de serviciu, lucru ce i s-a adus la cunoştinţă. Normele încălcate sunt: art. 39 (2) lit. a-c din Legea 53/2003 republicată, art. 8 (1), (11) şi (12) din Regulamentul de ordine interioară al universităţii, atribuţiile din fişa postului, conform cu care salariata este obligată să aplice hotărârile luate de conducerea universităţii.
La data de 13.05.2013, pârâta emite Decizia nr.147, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă, începând cu data de 13.05.2013, prin desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în temeiul art. 61 lit. a din Codul Muncii.
Prin prezenta contestaţie se invocă neindicarea temeiului de drept, în cuprinsul deciziei de sancţionare disciplinară, fapt ce constituie o cauză expresă de nulitate absolută, potrivit art. 252 alin. 2) din Codul Muncii.
Din analiza deciziilor nr.191/10.05.2013 şi nr. 147/13.05.2013 se constată că este indicat temeiul legal al aplicării sancţiunii disciplinare, respectiv art.248 alin 1 lit.e şi art.61 lit.a C.muncii, precum şi temeiul legal al faptei disciplinare reţinute în sarcina reclamantei, respectiv: art. 39 (2) lit. a-c din Legea 53/2003 republicată, art. 8 (1), (11) şi (12) din Regulamentul de ordine interioară al universităţii, atribuţiile din fişa postului conform cărora salariata este obligată să aplice hotărârile luate de conducerea universităţii.
În consecinţă, având în vedere această situaţie de fapt, instanţa a înlăturat apărările reclamantei referitoare la faptul că în art. 2 din Decizia nr. 191/10.05.2013 nu sunt menţionate articolele care reprezintă temeiul de drept al sancţiunii disciplinare aplicate contestatoarei.
S-a mai invocat încălcarea dreptului la apărare prevăzut prin dispoziţiile art.
251 alin.(4) din Codul Muncii.
Conform menţiunilor existente în procesul verbal din data de 30.04.2013 şi raportul comisiei de cercetare disciplinară nr.3672/09.05.2013 – la solicitarea sa, IV a fost asistată de un reprezentant al sindicatului instituţiei, respectiv de vicepreşedintele acestuia, aspect recunoscut şi prin răspunsul dat la interogatoriu.
Dreptul la apărare al angajatului în cursul cercetării disciplinare prealabile, astfel cum este reglementat prin dispoziţiile art. 251 alin. 4 din Codul Muncii, presupune ca salariatul să aibă dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
În speţă, din probele administrate nu rezultă că pârâta a îngrădit exercitarea acestui drept al reclamantei, care a fost asistată de o persoană din sindicat, pe care nu a contestat-o la momentul cercetării disciplinare. În plus din procesul verbal întocmit rezultă că angajata a avut cunoştinţă de probele administrate în faţa comisiei şi i s-a dat posibilitatea de a da o notă explicativă.
Reclamanta a mai invocat faptul că Universitatea X. a dispus, în mod nelegal, cercetarea şi sancţionarea disciplinară, în temeiul dispoziţiilor Regulamentului de Ordine Interioară ale cărui prevederi nu i-au fost niciodată aduse la cunoştinţă, încălcându-se disp. art. 243 din Codul Muncii.
Conform alin. 1 din art.243 C.muncii, regulamentul intern se aduce la cunoştinţa salariaţilor prin grija angajatorului şi îşi produce efectele faţă de salariaţi din momentul încunoştinţării acestora.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că în Fişa individuală de instructaj privind protecţia muncii, a salariatei IV, aceasta a luat la cunoştinţă, sub semnătură, de conţinutul întregului Regulament de ordine interioară - ROI, din anul
2010 şi ulterior în anii 2011 şi 2012. Afirmaţiile reclamantei potrivit cu care semnarea fişei demonstrează luarea la cunoştinţă doar a prevederilor care reglementează sănătatea şi securitatea la locul de muncă nu pot fi luate în considerare, nefiind susţinute de probe. înscrisul depus de pârâtă nu face referire la anumite articole sau capitole din ROI, fapt ce demonstrează că reclamanta a fost instruită cu privire la conţinutul întregului regulament. (filele 202 – 204)
Raportat la dispozitiile art.252 din C.muncii, s-a constatat ca in cuprinsul deciziei de sancţionare sunt precizate motivele care au determinat luarea acestei masuri, iar decizia cuprinde toate elementele obligatorii, prevazute de aceste dispozitii legale. De asemenea se constata ca nu sunt nesocotite nici disp.art.251 din C.muncii referitoare la cercetarea disciplinară prealabilă.
In consecinta, instanta a constatat ca decizia de sancţionare nr. 191/10.05.2013 este legala.
Reclamanta invocă şi netemeinicia deciziei de sancţionare, motivând că prin adoptarea HCA nr. 1891/09.04.2013, Universitatea X. a modificat în mod unilateral contractul individual de muncă, sub aspectul locului şi felului muncii, iar sancţionarea sa a fost o consecinţă a nerespectării acestei hotărâri.
Din probele administrate rezultă că angajatorul a adusa la cunoştinţa reclamantei că începând cu data de 17.04.2013, avea să îşi desfăşoare activitatea în cadrul altui secretariat din cadrul universităţii, fără a se modifica salariul, veniturile salariale, durata, felul muncii şi atribuţiile de serviciu.
De asemenea, se constată că reclamanta şi-a manifestat în mod expres refuzul de a executa prevederile Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 1891 din data de 09.04.2013 privind trecerea de la secretariatul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă din cadrul Universităţii "X." din Constanţa, la secretariatul Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii "X." din Constanţa, ca şi ale dispoziţiei rectorului nr.129/16.04.2013 emisă în aplicarea HCA. Situaţia de fapt rezultată din înscrisurile depuse se coroborează cu răspunsurile date de reclamantă la interogatoriu. Prin acţiune se susţine nelegalitatea măsurii dispuse de angajator prin adoptarea Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 1891 din data de 09.04.2013, dar angajata nu a reclamant dispoziţiile adoptate de pârâtă, printr-o contestaţie, ci doar a refuzat îndeplinirea acestor dispoziţii. O eventuală nelegalitate a măsurii adoptate de către universitate prin această hotărâre CA nu poate servi drept justificare pentru
săvârşirea unei fapte de natură disciplinară.
Cu alte cuvinte, faptul că angajatorul a decis schimbarea modalităţii de desfăşurarea a raportului de muncă, cu acordul sau fără acordul salariatei, nu poate justifica refuzul acesteia de a se prezenta la muncă şi nerespectarea obligaţiilor ce decurg din relaţiile de autoritate.
Apărările invocate de reclamantă în justificarea refuzului său de a se conforma Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 1891 din data de 09.04.2013 au vizat faptul că nu vrea să-şi desfăşoare activitatea într-un secretariat în care lucrările nu sunt la zi, precum şi faptul că ocupă funcţia de secretar şef şi nu doreşte să fie un simplu secretar. Din probele administrate rezultă că în mod corect angajatorul a înlăturat aceste apărări, întrucât, pe de o parte, aplicarea acestei hotărâri nu avea ca efect modificarea felului sau locului muncii reclamantei, aceasta urmând să ocupe o funcţie
identica în acelaşi compartiment – secretariat facultate, cu aceleaşi atribuţii şi drepturi salariale, iar pe de altă parte, celelalte afirmaţii ale reclamantei nu sunt susţinute prin probe.
Pe cale de consecinţă, din analiza coroborată a probelor administrate, instanţa a constatat că se face dovada faptului că reclamanta se face vinovată de săvârşirea abaterii disciplinare constatate de către instituţia angajatoare.
Raportând circumstanţele săvârşirii faptei la sancţiunea aplicată de angajator, instanţa a constatat că la emiterea acestei decizii au fost avute în vedere criteriile legale de stabilire a sancţiuni disciplinare, încadrarea acesteia fiind făcuta in mod corect prin decizia contestata.
Apelul:
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta IV, solicitând schimbarea în tot a acesteia sensul admiterii cererii, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de apel, apelanta a arătat că hotărârea consiliului de administraţie de trecere a sa la secretariatul Facultăţii de Litere nu este motivată, apelanta nefiind de acord cu mutarea întrucât îi era afectată stabilitatea în muncă şi pe motivul neregulilor de la acel secretariat. Toate posturile de secretar de la Facultatea de Litere erau ocupate, una dintre salariate fiind în concediu fără plată.
Comisia a refuzat să amâne cercetarea pentru ca apelanta să fie asistată de un apărător, asigurându-i prezenţa unui reprezentant al sindicatului fără pregătire juridică, care nu a putut-o consilia, astfel fiindu-i încălcat dreptul la apărare.
Instanţa nu a avut în vedere neconcordanţa între obiectul convocării la comisie şi obiectul cercetării efective, aşa cum rezultă din finalul raportului comisiei de cercetare disciplinară. Obiectul cercetării l-a constituit absenţa nemotivată de la serviciu, în timp ce refuzul de a se supune dispoziţiei organului de conducere reprezintă numai circumstanţa agravantă a acestei abateri.
Decizia de sancţionare este lovită de nulitate deoarece nu sunt arătate temeiurile de drept pe care se întemeiază aplicarea sancţiunii, acest temei neputând fi art. 247 alin. 1 sau 248 alin. 1 lit. e) C. Mc., ci art. 61 lit. a) C. Mc.
Apelantei nu i s-a adus la cunoştinţă regulamentul de ordine interioară, pe ale cărui dispoziţii se întemeiază cele două decizii. Prin semnarea fişei individuale de instructaj privind protecţia muncii, apelanta a luat cunoştinţă exclusiv de prevederile care reglementează sănătatea şi securitatea în muncă.
La 22.05.1992, în urma promovării concursului de ocupare a postului de secretar şef, apelanta a semnat un contract de muncă, în care probabil s-a menţionat expres locul de muncă. Intimata a refuzat să pună la dispoziţia instanţei contractul de muncă încheiat în anul 1992. La dosar, intimata a depus fişa postului altei salariate.
Apelanta a ocupat funcţia de secretar şef la Facultatea de Inginerie Mecanică în baza Deciziei rectorului nr. 45/22.05.1992, unde şi-a desfăşurat activitatea timp de 28 de ani. Locul şi felul muncii au fost stabilite prin această decizie.
Prin mutarea la Facultatea de Litere, intimata a încercat să mascheze o sancţiune disciplinară, prin întocmirea unor înscrisuri ale căror motivaţii se contrazic. Astfel, intimata a urmărit mutarea apelantei nu în considerarea experienţei şi
calităţilor profesionale, ci pentru că prin memoriul nr. 314/28.03.2013 aceasta a declanşat presupuse stări tensionate în secretariatul FIMIM.
Intimata nu a prevăzut şi perioada de aplicabilitate a măsurii de mutare a apelantei la secretariatul Facultăţii de Litere, hotărârea consiliului de administraţie nr. 1891/9.04.2013 fiind emisă cu încălcarea art. 41 alin. 1 şi 3 C. Mc. raportat la art. 3 şi 4 C. Mc. Astfel, intimata a modificat unilateral locul şi felul muncii. Sediile celor două facultăţi sunt în locuri diferite.
Apelanta a mai arătat că fapta pentru care a fost sancţionată nu este, potrivit Regulamentului de organizare internă, o abatere gravă, iar între faptă şi sancţiunea aplicată nu există un raport de proporţionalitate.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că nu a fost încălcat dreptul la apărare al apelantei, întrucât a fost asistată pe parcursul cercetării disciplinare de un reprezentant al sindicatului, legea neprevăzând necesitatea ca acesta să aibă pregătire juridică.
Trecerea apelantei la secretariatul Facultăţii de Litere nu presupunea modificarea funcţiei, a atribuţiilor de serviciu, a condiţiilor de muncă şi a salariului.
Convocarea la comisie evidenţiază ca motiv al cercetării refuzul de a se conforma HCA nr. 1891/9.04.2013, în speţă refuzul de prezentare la secretariatul facultăţii de Litere, abaterea constând în aceeaşi faptă, respectiv refuzul de a îndeplini dispoziţia angajatorului materializat în lipsa nejustificată de la secretariatul facultăţii de Litere.
Ambele decizii contestate indică expres temeiul legal al faptei şi al aplicării sancţiunii. Regulamentul de ordine interioară reprezintă regulamentul intern al universităţii, aplicabil la data săvârşirii abaterii disciplinare, adică cel aprobat în şedinţa Senatului din 31.01.2007. În ceea ce priveşte modul de aducere la cunoştinţă a regulamentului de ordine interioară, prima instanţă a reţinut corect forţa probantă a fişei de instructaj privind protecţia muncii.
Singurul contract pe durată nedeterminată încheiat cu intimata este cel ataşat la dosar, trecerea în funcţia de secretar şef realizându-se prin decizia nr. 45/22.05.1992. Fişa postului apelantei a fost depusă la dosar de către aceasta.
Nu există niciun text de lege care să impună anumite condiţii de formă şi de fond ale hotărârii consiliului de administraţie, anumite elemente care ar trebui cuprinse imperativ. Prin HCA nr. 1891/9.04.2013, intimata a aplicat art. 40 alin. 1 lit. a)-c) C. Mc., care îi permit să stabilească organizarea şi funcţionarea instituţiei, respectiv să stabilească atribuţiile fiecărui salariat, emiţând dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru acesta. Apelanta urma să îşi desfăşoare activitatea în aceeaşi funcţie, în cadrul aceluiaşi compartiment, cu aceleaşi drepturi salariale, lucru pus în lumină şi de adresa nr. 3408/25.04.2013.
Apelanta a afirmat neîntemeiat că funcţia de secretar şef la Facultatea de Litere era ocupată. Motivele pe care apelanta le-a invocat pentru a justifica refuzul de a respecta dispoziţia angajatorului nu pot fi luate în considerare, întrucât nu au un temei real şi s-au modificat de la adoptarea hotărârii până în prezent.
Dispoziţia rectorului nr. 129/16.04.2013 nu face decât să pună în aplicare hotărârea consiliului de administraţie nr. 1891/9.04.2013. aceste dispoziţia au fost
aduse la cunoştinţă apelantei prin comunicarea nr. 2838/15.04.2013. Având în vedere precizările făcute de apelantă pe acest document, a fost emisă dispoziţia nr. 129/2013.
În faţa comisiei de cercetare disciplinară, apelanta a precizat că nu acceptă să plece din secretariatul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă întrucât are aici toate lucrările la zi şi refuză să meargă la un alt secretariat, ale cărui lucrări nu sunt actualizate. Se poate observa că apelanta nu a reclamat că urmau să i se modifice locul muncii şi felul muncii, ci era nemulţumită de volumul de muncă cu care s-ar fi confruntat la Facultatea de Litere.
Consimţământul salariatului nu este cerut decât atunci când se schimbă unul dintre elementele contractuale prevăzute de art. 41 alin. 3 C. Mc., ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.
Nominalizarea secretariatului în decizia nr. 45/22.05.2013 era necesară în condiţiile în care compartimentul Secretariat general cuprinde 16 secretariate de facultate; pe cale de consecinţă este necesar, pentru individualizarea secretarelor, precizarea expresă a facultăţii în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea la un moment dat. Secretarele şefe de facultate se subordonează direct secretarului şef de universitate şi au sarcini şi atribuţii similare. Legile nr. 284/2010 şi 63/2011 evidenţiază funcţia de secretar şef de facultate, iar nu la facultatea X sau Y.
De asemenea, locul muncii nu se modifică, cele 16 facultăţi având sediul în diferite locaţii din municipiul Constanţa. Se ridică întrebarea dacă apelanta ar fi considerat o schimbare a locului muncii eventuala schimbare a locaţiei Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă în alt spaţiu al universităţii.
Fişa postului stabileşte locul muncii la Secretariatul Universităţii X., care cuprinde secretariatele celor 16 facultăţi.
Apelanta şi-a recunoscut fapta atât în faţa comisiei de cercetare disciplinară, cât şi în faţa instanţei de judecată. Aceasta nu a solicitat nici anularea sau revocarea hotărârii consiliului de administraţie nr. 1891/9.04.2013.
Analiza apelului:
Prin decizia rectorului Universităţii X. din Constanţa nr. 191/10.05.2013, apelanta a fost sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în „nerespectarea obligaţiilor care decurg din relaţiile de autoritate, în speţă refuzul de a executa prevederile HCA nr. 1891/9.04.2013 privind trecerea de la secretariatul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă la secretariatul Facultăţii de Litere, ca şi ale dispoziţiei rectorului nr. 129/16.04.2013 emisă în aplicarea HCA menţionată”.
De asemenea, prin decizia rectorului nr. 147/13.05.2013 s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale apelantei începând de la 13.05.2013, prin desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, având în vedere aplicarea cestei sancţiuni disciplinare prin decizia rectorului nr. 191/10.05.2013.
Prin hotărârea consiliului de administraţie (HCA) nr. 1891/9.04.2013 s-a dispus
„trecerea” apelantei de la secretariatul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă la secretariatul Facultăţii de Litere.
Această hotărâre a fost comunicată apelantei sub nr. 2838/15.04.2013, aceasta înscriind pe adresa respectivă menţiunea că nu este de acord, deoarece consideră că
„au fost încălcate principiile fundamentale din Codul muncii, art. 4 alin. 1 şi 2” privind mutarea sa forţată.
Prin dispoziţia nr. 129/16.04.2013, rectorul intimatei a dispus ca începând de la 17.04.2013 apelanta să îşi desfăşoare activitatea la secretariatul Facultăţii de Litere, fără a se modifica salariul şi celelalte elemente constitutive ale veniturilor salariale, durata muncii, felul muncii, sarcinile şi atribuţiile de serviciu.
Este necontestat că apelanta nu s-a supus hotărârii consiliului de administraţie şi dispoziţiei rectorului mai sus menţionate, refuzând să îşi desfăşoare activitatea la secretariatul Facultăţii de Litere.
Felul muncii apelantei corespundea postului ocupat, anume de secretar şef de facultate, cu atribuţiile descrise în fişa postului depusă la filele 28-31 din volumul 1 al dosarului de fond. Nu s-a dovedit că atribuţiile secretarului şef al Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă ar fi calitativ diferite de cele ale secretarului şef al Facultăţii de Litere, respectiv că ar exista vreo diferenţă de atribuţii, mai ales că prin dispoziţia rectorului nr. 129/16.04.2013 a fost prevăzută expres păstrarea felului muncii. Aşadar, nu pot fi primite susţinerile apelantei în sensul că intimata ar fi tins la modificarea unilaterală a contractului individual de muncă sub aspectul felului muncii.
Cum însă dispoziţia amintită a rectorului intimatei a prevăzut păstrarea salariului, a duratei şi a felului muncii, alături de mutarea apelantei de la secretariatul unei facultăţi la secretariatul unei alte facultăţi, o atenţie aparte trebuie acordată susţinerii acesteia în legătură cu modificarea unilaterală a contractului individual de muncă sub aspectul locului muncii.
De la început trebuie observat că mutarea în discuţie nu a constituit o delegare în sensul art. 43 C. Mc., definită de lege ca reprezentând exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă.
O asemenea concluzie se impune atât pentru că mutarea apelantei la secretariatul Facultăţii de Litere a fost dispusă pe o durată nedeterminată, iar nu pentru cel mult 60 zile, aşa cum prevede art. 44 C. Mc. în cazul delegării, cât şi pentru că instituţia delegării nu a fost în niciun fel evocată în cadrul hotărârii consiliului de administraţie nr. 1891/9.04.2013 şi dispoziţiei rectorului nr. 129/16.04.2013. Mai mult decât atât, prin apărările sale în procesul de faţă, intimata a arătat că prin hotărârea menţionată a consiliului de administraţie, aceasta a aplicat art. 40 alin. 1 lit. a)-c) C. Mc., care îi permit să stabilească organizarea şi funcţionarea instituţiei, respectiv să stabilească atribuţiile fiecărui salariat, emiţând dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru acesta.
Altfel spus, mutarea apelantei a fost explicată de către intimată ca o dispoziţie din partea superiorilor ierarhici, obligatorie pentru apelantă în virtutea raportului de subordonare care caracterizează relaţiile de muncă dintre salariat şi angajator. În acelaşi sens, intimata a susţinut prin întâmpinarea la apel că nu este cerut consimţământul salariatului decât atunci când se schimbă unul dintre elementele contractuale prevăzute de art. 41 alin. 3 C. Mc., or în speţă acestea nu au fost modificate, inclusiv locul muncii.
Se desprinde astfel concluzia certă că mutarea apelantei la secretariatul Facultăţii de Litere nu a constituit o delegare a acesteia, în sensul art. 43 C. Mc.
Pentru a se verifica dacă intimata a tins să modifice locul muncii apelantei, este necesar să se cerceteze care este locul muncii apelantei, sub acest aspect susţinerile părţilor fiind contradictorii: apelanta a susţinut că acesta este la sediul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, iar intimata a combătut această susţinere, arătând că apelanta lucra în cadrul compartimentului Secretariat al Universităţii, care cuprindea secretariatele tuturor celor 16 facultăţi.
Este necontestat că toate aceste facultăţi îşi au sediul în municipiul Constanţa, iar Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă şi Facultatea de Litere funcţionează în sedii diferite.
Locul muncii nu este definit de lege, părţile contractului individual de muncă putând conveni să îl identifice mai larg sau mai precis în funcţie de cerinţele concrete ale postului şi de alte criterii avute în vedere de către acestea, putându-se astfel indica drept loc al muncii o localitate, un teritoriu mai mult sau mai puţin întins ori chiar o anumită încăpere dintr-o clădire.
Deşi locul muncii ar trebui să fie prevăzut expres în contractul individual de muncă sau într-un act adiţional, în speţă o asemenea dovadă nu a fost făcută de către intimată, căreia sarcina probei îi revine potrivit art. 272 C. Mc.
Astfel, raporturile de muncă ale apelatei cu intimata au fost modificate sub aspectul felului muncii la momentul numirii acesteia în funcţia de secretar de facultate prin decizia rectorului nr. 6/18.04.1990, precum şi ulterior la momentul numirii acesteia în funcţia de secretar şef la Facultatea de Inginerie prin decizia rectorului nr. 45/22.05.1992.
Cu toate că au intervenit cu cele două ocazii modificări ale raportului de muncă, angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a încheia cu salariatul acte adiţionale la contractul individual de muncă, ceea ce nu se poate interpreta în defavoarea acestuia din urmă. De altfel, nici una dintre părţi nu a contestat că, în baza deciziei rectorului nr. 45/22.05.1992, apelanta a lucrat ca secretar şef la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă în mod continuu până în anul 2013.
În condiţiile în care locul muncii corespunzător postului de secretar şef la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, individualizat expres prin decizia rectorului nr. 45/22.05.1992, nu a fost prevăzut în contractul individual de muncă sau într-un act adiţional la acesta, trebuie admis că el rezultă cu evidenţă din conţinutul deciziei respective, în baza căreia raporturile de muncă s-au derulat din 1992 până în 2013 şi prin care apelanta a fost numită în funcţia de secretar şef la Facultatea de Inginerie.
Astfel, locul muncii a fost identificat în mod expres, astfel că el nu poate fi extins la secretariatele altor facultăţi, indiferent că aceste secretariate, din punct de vedere organizatoric, compun compartimentul Secretariat al Universităţii.
Stabilirea locului muncii apelantei la sediul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă presupune imposibilitatea angajatorului de a-i pretinde să lucreze în cadrul altei facultăţi, nu însă şi imposibilitatea mutării sediului Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, într-o asemenea situaţie ipotetică, adusă
în discuţie de către intimată, apelanta păstrându-şi locul muncii la această facultate, în noul ei sediu.
Fişa postului în care se omite menţionarea facultăţii nu poate conduce la o altă concluzie, câtă vreme modificarea contractului individual de muncă sub aspectul locului muncii nu poate opera decât prin act adiţional, astfel cum prevede art. 17 alin. 5 raportat la alin. 3 lit. b) C. Mc., referitor la „locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri”. Fişa postului este un document destinat să contureze atribuţiile salariatului, iar nu să modifice elemente ale raportului de muncă, precum locul muncii.
Se reţine în concluzie că raportul de muncă al apelantei cu intimata s-a legat în considerarea expresă a locului muncii la secretariatul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă.
Mutarea apelantei la secretariatul facultăţii de Litere, dispusă prin hotărârea consiliului de administraţie nr. 1891/9.04.2013 şi prin dispoziţia rectorului nr. 129/16.04.2013, a tins aşadar la modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al acesteia sub aspectul locului muncii, fiind depăşite limitele permise de prevederile invocate de intimată ale art. 40 alin. 1 lit. a)-c) C. Mc.
Este adevărat că aceste două acte nu au făcut obiectul unei contestaţii, însă important este caracterul lor unilateral în raport cu raportul de muncă dintre părţi, astfel încât ele nu constituie nici acte adiţionale în înţelesul art. 17 alin. 5 C. mc. mai sus menţionat, nici materializări ale acordului părţilor în sensul art. 41 alin. 1 şi alin. 3 lit. b) C. Mc.
Potrivit acestor prevederi legale, modificarea locului muncii nu se poate face decât prin acordul părţilor, respectiv prin act adiţional, astfel încât orice manifestare unilaterală de voinţă din partea angajatorului, chiar îmbrăcând forma unor acte juridice, nu ar putea fi calificată ca având un caracter bilateral şi de aceea nu are aptitudinea de a modifica locul muncii.
În aceste condiţii, trebuie înţeles că, în lipsa unui acord al părţilor pentru modificarea locului muncii apelantei de la secretariatul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, unde îşi desfăşura activitatea în baza deciziei rectorului nr. 45/22.05.1992, la secretariatul altei facultăţi, locul muncii acesteia a rămas la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă.
Prin cele două decizii contestate, apelanta a fost sancţionată, cu consecinţa încetării contractului individual de muncă, pentru refuzul de a-şi desfăşura activitatea în afara locului său de muncă, adică la secretariatul Facultăţii de Litere, fără să fi fost delegată în acest sens în baza art. 43 C. Mc.
Prin acest refuz, apelanta nu a făcut decât să se manifeste împotriva unei modificări unilaterale a raportului de muncă, dorind să continue desfăşurarea activităţii la locul său de muncă, ceea ce reprezintă o atitudine legitimă.
Nu pot fi reţinute susţinerile intimatei referitoare la modificarea în timp a motivelor invocate de apelantă pentru a justifica refuzul de a accepta mutarea la alt secretariat, pe de o parte pentru că aceasta nu are pregătire juridică, iar pe de altă parte pentru că nu a fost sancţionată decât pentru refuzul de a se conforma dispoziţiei de mutare, nu şi pentru argumentele aduse în sprijinul acestui refuz. Nu în ultimul rând, atunci când apelantei i-a fost comunicată hotărârea consiliului de administraţie
nr. 1891/9.04.2013, aceasta a înscris pe adresa respectivă menţiunea că nu este de acord, deoarece consideră că „au fost încălcate principiile fundamentale din Codul muncii, art. 4 alin. 1 şi 2” privind mutarea sa forţată. Se constată astfel că apelanta şi- a exprimat încă de la momentul comunicării hotărârii consiliului de administraţie dezacordul motivat de încălcarea unor principii legale, nefiind important nici că nu a individualizat corect la acel moment articolele aplicabile din Codul muncii şi nici că ulterior a prezentat şi alte argumente.
De asemenea, nu poate fi primit argumentul referitor la evidenţierea funcţiei de secretar şef de facultate prin legile de salarizare fără individualizarea vreunei facultăţi, obiectivul acelor legi fiind salarizarea unitară a unor posturi similare din punctul de vedere al felului muncii, fără ca aceasta să însemne că prevederile legale referitoare la locul muncii nu se aplică şi acestei categorii de personal.
Rezultă aşadar că cele două decizii contestate în cauză sunt nelegale, astfel că, în baza art. 80 alin. 1 C. Mc., se impune a fi anulate, hotărârea primei instanţe dovedindu-se din acest motiv netemeinică. În aceste condiţii, apelul va fi admis, fără a mai fi necesară analiza celorlalte motive de apel.
În concluzie, în baza art. 480 alin. 2 C. proc. civ., curtea va admite apelul şi va schimba în tot sentinţa apelată, în sensul că va anula deciziile pârâtei nr. 191/10.05.2013 şi 147/13.05.2013.
De asemenea, în baza art. 80 alin. 2 C. Mc., ca efect al anulării celor două decizii, curtea va obliga pârâta la reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior concedierii, de secretar şef la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, iar în baza art. 80 alin. 1 C. Mc., va obliga pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii (13.05.2013) până la reintegrarea efectivă.
Decizia civilă nr. 440/CM/11.11.2014 Judecător redactor Mihail Stănescu-Sas
| ← Răspundere patrimonială. Șef de district CFR. | Valorificarea stagiului încadrat în grupe speciale de muncă.... → |
|---|
