Răspundere patrimonială. Șef de district CFR.

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2014

Lipsa în gestiune rezultă din compararea listei de inventariere finale cu lista de inventariere iniţială, de la momentul preluării gestiunii, cu luarea în calcul a tuturor modificărilor intervenite în gestiune între cele două momente.

Ca urmare, de esenţa stabilirii existenţei unui lipse în gestiune este caracterul comparabil al rezultatelor inventarierii iniţiale şi respectiv finale, ceea ce presupune utilizarea unor modalităţi de inventariere atât compatibile, cât şi concludente, suficient de detaliate.

Elementele constructive ale căii ferate (şină, traverse, plăci, tirfoane, cleşti, eclise, şuruburi, etc.) nu se evidenţiau în lista de inventar ca bunuri distincte, dimpotrivă în lista de inventar figurând, în esenţă, liniile de cale ferată şi alte bunuri cu structură complexă.

Astfel se explică de ce bunurile evidenţiate ca fiind lipsă în gestiune nu poartă ele însele un număr de inventar, ci sunt doar elemente constructive ale unui mijloc fix.

Aceste elemente constructive nu au fost inventariate la momentul preluării gestiunii de către intimat, după cum nu au fost inventariate nici cu ocazia întocmirii listei mijloacelor fixe din 30.09.2010. Evidenţierea unei deprecieri corespunzătoare elementelor constructive lipsă confirmă că unele elemente constructive ale liniilor lipseau, nu însă şi care anume lipseau.

Art. 25 din Legea nr. 22/1969

Decizia Curții Constituţionale nr. 257/2009

Art. 254 alin. 1 Codul Muncii

Sentinţa apelată:

Prin sentinţa civilă nr. 448/28.02.2014, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a respins ca nefondată cererea formulată la 28.03.2011 de reclamanta CFR în contradictoriu cu pârâtul SV, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 271.877,31 lei, reprezentând contravaloarea lipsei în gestiune.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele:

Paratul SV este angajat al reclamantei CFR, acesta avand funcția de șef district. Potrivit procesului-verbal intocmit de comisia de inventariere, in perioada 8-11 octombrie 2010 s-a procedat la inventarierea gestiunii pârâtului SV, constatandu-se existenta unor lipsuri. Din tabelul intocmit cu ocazia inventarierii a rezultat o lipsa in

gestiune in valoare de 271.877,31 lei.

Din declaratia martorului MM a rezultat că la preluarea gestiunii de către SV nu s-a efectuat o inventariere propriu-zisa.

Aceasta declaratie este confirmata si de raportul de expertiza intocmit in cauză, din care rezulta că predarea gestiunii către SV s-a facut in baza unei singure liste de inventar, cu 11 pozitii, pe cand listele de inventar din octombrie 2010 contin 249 pozitii. Expertul precizeaza ca in anul 2010 s-a facut o inventariere in detaliu a gestiunii, insa nu exista certitudinea existentei bunurilor la momentul preluarii.

Expertul sustine ca in cadrul inventarierilor anuale aferente perioadei 2005 – 2010 nu au fost respectate prevederile legale in materie, cu privire la efectuarea inventarierilor, astfel incat, urmare si a sustragerilor de catre autori necunoscuti si a metodei diferite de inventariere, culpa nu ii apartine paratului.

Potrivit art. 254 alin. 1 CM - Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

Fata de aceste dispoziții, se constată că sunt cerute mai multe condiţii pentru existenţa acestei răspunderi: să fie vorba de o pagubă materială (nu una morală); paguba să se datoreze vinovăţiei salariatului; această pagubă să aibă legătură cu munca celui vinovat.

Pentru a se putea vorbi de existenţa unui prejudiciu, este necesar ca acesta să se reflecte cu certitudine în patrimoniul angajatorului, iar dovada certitudinii acestuia să se materializeze printr-o sumă de bani, despăgubirea având caracterul unei daune compensatorii acordate pentru prejudiciul material cert şi real nu şi pentru paguba eventuală a cărei existenţă este condiţionată de un fapt viitor şi nesigur.

Reclamanta nu a făcut probe de natură a fundamenta pretenţia dedusă judecăţii, nu a făcut dovada existentei bunurilor inventariate in anul 2010, constatate lipsa, in gestiunea paratului la momentul preluarii in anul 2005. Nu s-a facut dovada vinovatiei paratului si a atributiilor de serviciu incalcate de acesta, care ar fi condus la crearea unei pagube in patrimoniul reclamantei.

Recursul:

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta CFR, solicitând modificarea acesteia şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, iar pârâtul nu a combătut pretenţiile acesteia pe tot parcursul judecăţii.

Referitor la motivarea conform căreia predarea gestiunii s-a făcut în baza unei liste de inventar cu 11 poziţii, pe când listele de inventar din octombrie 2010 conţin 249 de poziţii, recurenta a arătat că directorul său general a emis dispoziţia nr. 43/16.06.2006, prin care a dispus ca mijloacele fixe care prezintă un grad de complexitate ridicat şi cuprind într-un singur număr de inventar mai multe elemente componente semnificative se vor defalca pe mai multe poziţii. Din necesităţi obiective, la nivelul recurentei s-a procedat la împărţirea reţelei feroviare în elemente componente, începând cu anul 2009. Acesta este motivul pentru care în anul 2005 intimatul a preluat în gestiune 11 repere, iar în anul 2010 numărul lor a crescut aparent la 249, ele fiind aceleaşi, dar evidenţiate pe elemente componente.

În anul 2005, la preluarea gestiunii, pârâtul cunoştea componenţa şi caracteristicile mijloacelor fixe din punct de vedere tehnic, periodic desfăşurându-se activităţi legate de revizia căii ferate.

În balanţa mijloacelor fixe, bunurile figurează cu numărul de inventar nou, alături de care este notat numărul vechi.

Dacă intimatul ar fi constatat existenţa unor sustrageri, avea dreptul şi datoria de a întocmi rapoarte de eveniment, care ar fi fost luate în considerare de comisia de inventariere şi nu ar fi făcut obiectul unei lipse în gestiune, care a fost stabilită după valorificarea rapoartelor de eveniment.

Minusurile în gestiune au fost evidenţiate în procesul-verbal din 21.10.2010, pe care intimatul l-a semnat fără obiecţiuni, fiind de acord cu procedura şi cu rezultatul inventarierii.

Dovada existenţei bunurilor inventariate a fost făcută cu listele de inventariere şi balanţa mijloacelor fixe.

Prin concluzii orale, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefundat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Analiza recursului:

Potrivit cererii de chemare în judecată şi listei anexate acesteia, fac obiectul prezentei cauze o serie de elemente constructive ale următoarelor mijloace fixe din cadrul Districtului 7 Port Vechi (aparţinând secţiei L1 a recurentei): linie tragere 313 opritor (INV 1-09854), linie tragere zona 1 opritor 45 S (INV 1-09853), linia 3 spălări vagoane (INV 1-09701), linia 2 spălări vagoane (INV 1-09700), linia evitare 6 opritor (INV 1-09897), diagonala tunel 7-11 (INV 1-09929), linie evitare 12 opritor (INV 1-09898), precum şi schimbător 45 S II B (INV 1-09921).

Din cuprinsul listei mijloacelor fixe din 30.09.2010 rezultă că toate numerele de inventar desemnând mijloacele fixe (liniile de cale ferată) la care s-a identificat lipsa unor elemente constructive sunt identificate sub denumirea de „linii CF-D1” sau

„linii garaj D1”, fără alte precizări.

Este important de reţinut că respectivele lipsuri nu privesc mijloacele fixe în întregime (linii de cale ferată), ci doar elemente constructive ale acestora, respectiv diverse cantităţi de şină, traverse, plăci, tirfoane, cleşti, eclise, şuruburi, schimbător.

În cadrul judecăţii cauzei în fond a fost efectuată o expertiză contabilă, din raportul întocmit de către expertul judiciar rezultând că la 15.12.2055 intimatul a preluat gestiunea mijloacelor fixe pe baza unei liste de inventar cuprinzând 11 poziţii, pe când listele de inventar din octombrie 2010 conţin 249 de poziţii. Rezultă că în 2005 liniile s-au inventariat în întregime ca 2 mijloace fixe, iar în 2010 s-a inventariat în detaliu, prin măsurare, neexistând certitudinea existenţei lor la momentul preluării. Prin răspunsul la obiecţiuni din 7.11.2013, expertul a arătat că nu există înscrisuri care să dovedească faptul că la inventarierea din 2005 s-au preluat în

gestiune toate componentele reţelei.

Prin obiecţiunile formulate la 30.04.2013 în faţa instanţei de fond, recurenta a arătat că mijloacele fixe la care s-au constatat lipsuri fac parte din inventarul centralizat al bunurilor aparţinând domeniului public al statului şi nu se poate consemna la coloana „faptic” zero, că nu există mijlocul fix; deprecierea înscrisă reprezintă lipsa elementelor componente (materiale de cale) care compun mijlocul fix. Acest lucru a fost menţionat de recurentă şi ulterior, de exemplu în cadrul concluziilor scrise depuse la instanţa de fond, precum şi la instanţa de recurs.

Premisa angajării răspunderii patrimoniale a salariatului gestionar este reprezentată de existenţa unei lipse în gestiune produsă culpabil ca urmare a neîndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu.

Lipsa în gestiune corespunde în termenii juridici ai instituţiei răspunderii patrimoniale noţiunii de prejudiciu, care pentru a se pune problema reparării lui trebuie să fie cert, adică existenţa şi întinderea lui să fie dincolo de orice îndoială.

În speţă, este necontestat că modalitatea de inventariere utilizată în anul 2005 când intimatul a preluat gestiunea a fost diferită de cea utilizată în anul 2010, de altfel diferenţa numerică a mijloacelor fixe reprezentând în esenţă aceleaşi linii de cale ferată fiind evidentă: 11 în 2005, respectiv 249 în 2010. Anterior inventarierii din 2010, cele 11 poziţii din 2005 au fost evidenţiate pe elemente componente. În lista mijloacelor fixe depusă la dosarul de apel, întocmită la 30.09.2010, aceste elemente componente constau în linii, tuneluri, schimbătoare, treceri de nivel, peroane, reţele electrice, de apă sau termice, clădiri, puţuri etc.

Dincolo de această diferenţă între modalităţile de inventariere utilizate succesiv, ele se caracterizează în egală măsură prin aceea că, în privinţa liniilor de cale ferată, acestea sunt alcătuite dintr-o serie de elemente constructive precum acelea evidenţiate ca fiind lipsă din gestiune: şină, traverse, plăci, tirfoane, cleşti, eclise, şuruburi, schimbător.

Potrivit unei susţineri constante a recurentei pe parcursul judecăţii cauzei (menţionată la punctul III.2 al prezentei hotărâri), în situaţia lipsei unor elemente precum cele de mai sus – materiale de cale care compun mijlocul fix reprezentând linia de cale ferată, acesta era inventariat cu evidenţierea unei deprecieri corespunzătoare elementelor constructive lipsă.

Aşadar, elementele constructive ale căii ferate (şină, traverse, plăci, tirfoane, cleşti, eclise, şuruburi etc.) nu se evidenţiau în lista de inventar ca bunuri distincte, dimpotrivă în lista de inventar figurând, în esenţă, liniile de cale ferată şi alte bunuri cu structură complexă. Acest lucru este confirmat şi de lista mijloacelor fixe din 30.09.2010 depusă de recurentă la dosarul de apel.

Astfel se explică de ce bunurile evidenţiate ca fiind lipsă în gestiune nu poartă ele însele un număr de inventar, ci sunt doar elemente constructive ale unui mijloc fix căruia îi este alocat un număr de inventar nou şi respectiv vechi.

Prin urmare, aceste elemente constructive nu au fost inventariate la momentul preluării gestiunii de către intimat, după cum nu au fost inventariate nici cu ocazia întocmirii listei mijloacelor fixe din 30.09.2010. Evidenţierea unei deprecieri corespunzătoare elementelor constructive lipsă confirmă că unele elemente constructive ale liniilor lipseau, nu însă şi care anume lipseau.

Aşa fiind, nu se poate prezuma că exact elementele constructive a căror contravaloare se solicită a se imputa intimatului existau la momentul preluării gestiunii de către intimat, în componenţa celor 11 mijloace fixe pe care acesta le-a preluat, şi că acestea nu se regăseau de fapt în deprecierea corespunzătoare acelor mijloace fixe, reflectată în valoarea de inventar.

„linii garaj D1”, fără alte precizări.

Lipsurile aflate în discuţie au fost evidenţiate în procesul-verbal din 21.10.2010, semnat şi de către intimat, prin care s-a propus ca gestionarii implicaţi în dezafectări să explice lipsurile.

Printr-o declaraţie anterioară din 6.10.2010, intimatul arătase că la 16.12.2005, când a luat în primire Districtul 7 Port A, predarea-primirea s-a făcut din birou, unde s-a discutat despre lipsuri, care sunt aceleaşi din 2010.

Ulterior inventarului, intimatul a întocmit o notă de justificare prin care a motivat lipsurile prin întocmirea unor bonuri de transfer, respectiv recâştigare anterioare anului 2005 sau în sensul că bunurile se află în alte locuri (de exemplu, şina se află depozitată pe raza districtului la un loc cu cea de pe linia 816, iar materialul mărunt a fost folosit la întreţinere de către şefii de district anteriori acestuia).

Aşadar, din faptul semnării procesului-verbal din 21.10.2010 de către intimat nu rezultă decât că acesta a recunoscut existenţa lipsurilor constatate, nu însă şi că acest lucru i-ar fi imputabil, procesul-verbal fiind în sensul ca gestionarii implicaţi în dezafectări să explice lipsurile. Or acesta a oferit acele explicaţii, după cum a fost menţionat mai sus, invocând în esenţă că lipsurile existau şi anterior preluării gestiunii.

Acest lucru a fost confirmat şi de martorul MM, ascultat în faţa instanţei de fond.

De asemenea, nedovedirea predării bunurilor din gestiune intimatului a fost reţinută şi prin decizia civilă nr. 1288/CM/23.12.2013 a Curţii de Apel Constanţa, prin care a fost anulată decizia de sancţionare nr. 4.1/1/801/6.05.2011 emisă de recurentă cu privire la modul de îndeplinire de către intimat a atribuţiilor de serviciu în legătură cu lipsurile la inventar.

Deşi nu a formulat întâmpinare, intimatul s-a apărat şi în faţa instanţei de fond, formulând obiecţiuni la raportul de expertiză şi formulând, prin avocat, concluzii orale de respingere a acţiunii ca nefondată, astfel că nu se poate susţine, precum recurenta, că intimatul nu a combătut pretenţiile acesteia.

Potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr. 22/1969, gestionarul răspunde integral faţă de agenţii economici, autorităţile sau instituţiile publice pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa.

Prin decizia nr. 45/1996, Curtea Constituţională a stabilit că art. 25 sus citat nu vizează elementul subiectiv al răspunderii materiale, ci cuprinderea acestei forme specifice de răspundere juridică, integralitatea ei pentru pagubele cauzate în gestiune; nici art. 24 nu instituie el însuşi o prezumţie relativă de culpă în sarcina gestionarului. Prin decizia de îndrumare nr. 1/1976 a Tribunalului Suprem s-a ajuns la concluzia existenţei unei prezumţii simple de culpă, deci nu suntem în prezenţa unei excepţii legale de la principiul consacrat de art. 178 din Codul muncii anterior, potrivit căruia în orice litigii de muncă dovada temeiniciei şi legalităţii dispoziţiei sau măsuri luate de unitate este în sarcina acesteia.

În acelaşi sens, prin decizia nr. 257/2009, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 22/1969 sunt redactate cu destulă precizie şi claritate pentru a face efectivă protecţia instituită de textele constituţionale invocate şi să permită reglarea conduitei celor interesaţi. Rămâne în sarcina judecătorilor ca, în cadrul actului de justiţie pe care îl înfăptuiesc, să decidă cu privire la interpretarea şi aplicarea unor norme legale.

Rezultă, aşadar, că art. 25 din Legea nr. 22/1969 nu poate fi interpretat ca instituind o prezumţie legală de culpă în sarcina gestionarului, pentru cazul în care s- ar identifica un prejudiciu (ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, întrucât nu s-a făcut dovada că intimatul a preluat liniile de cale ferată având în componenţă şi toate elementele constructive a căror lipsă s-a constatat). Astfel, şi dacă s-ar face dovada unui prejudiciu, culpa gestionarului rămâne să fie apreciată de către instanţa de judecată în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei.

Nu se poate pune astfel semnul egalităţii între gestiunea asupra unor bunuri situate într-o incintă închisă, asupra căruia gestionarul exercită un control strict, şi gestiunea asupra unor bunuri situate într-un perimetru larg în care circulaţia persoanelor străine nu este împiedicată efectiv, cum sunt liniile de cale ferată. În primul caz, prezumţia simplă de culpă a gestionarului, de fapt o prezumţie a neîndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, se impune în mod logic, neexistând o altă explicaţie a lipsurilor.

Un asemenea raţionament logic nu poate fi extins şi în cel de-al doilea caz, în care gestionarul nu exercită o stăpânire exclusivă asupra căii ferate pentru a se putea

prezuma că lipsa unor elemente constructive ale acesteia s-a produs din cauza neîndeplinirii corespunzătoare de către acesta a atribuţiilor de serviciu.

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât în cererea de chemare în judecată şi în cererea de recurs nu au fost indicate atribuţiile care nu ar fi fost îndeplinite corespunzător de către intimat, iar în fişa postului ataşată cererii de chemare în judecată sunt cuprinse atribuţii referitoare la gestiunea prin magazie a materialelor necesare efectuării unor lucrări la calea ferată.

Mai mult decât atât, decizia de sancţionare nr. 4.1/1/801/6.05.2011 emisă de recurentă cu privire la modul de îndeplinire de către intimat a atribuţiilor de serviciu în legătură cu lipsurile la inventar a fost anulată prin decizia civilă nr. 1288/CM/23.12.2013 a Curţii de Apel Constanţa.

În concluzie, în cauză nu s-a făcut dovada nici a unui prejudiciu cert, nici a unei neîndepliniri de către intimat a atribuţiilor de serviciu, astfel că nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii patrimoniale a acestuia.

Constatând pe baza considerentelor mai sus expuse că sentinţa recurată este legală şi temeinică, în baza art. 312 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge recursul formulat în cauză ca nefondat.

Decizia civilă nr. 270/CM/03.12.2014 Judecător redactor Mihail Stănescu-Sas

Modificarea locului muncii. Concediere netemeinică.... →

Răspundere patrimonială. Șef de district CFR.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Răspundere patrimonială. Șef de district CFR.