Recalculare pensie. Decizia nr. 47/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 47/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 65/36/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.47/AS

Ședința publică din data de 18 martie 2014

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul compus din:

Președinte - R. A.

Judecător – M. S. S.

Judecător – J. Z.

Grefier - G. I.

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C. împotriva sentinței civile nr.3763 din data de 04 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant O. G. D. – domiciliat în municipiul C., ., ., . și cu domiciliul procesual ales în municipiul C., ., ., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimatul reclamant – avocat M. C. T. – în baza împuternicirii avocațiale nr.16/10.02.2014 emisă de Baroul de Avocați Ialomița, lipsind recurenta pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Apărătorul apelantului reclamant, invocă excepția tardivității formulării recursului de către recurenta pârâtă C. Județeană de Pensii C..

Solicită a se observa că hotărârea a fost comunicată pârâtei la data de 04.11.2013 conform dovezi de comunicare de la fila 115 – dosar fond iar recursul a fost declarat la data de 26.11.2013, ultima zi a declarării recursului fiind 19.11.2013.

Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului ca tardiv formulat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr.1948/10.02.2014.

Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității formulării recursului.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

La data de 28.11.2011 s-a înregistrat ca urmare a casării cu trimitere la rejudecare, cauza înregistrată cu nr._ din 12.01.2011 formulată de reclamantul O. G. D. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C..

Cu ocazia rejudecării, reclamantul a precizat că obiectul acțiunii îl constituie anularea deciziei nr._/23.04.2010, precum și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei (fila 23 dosar).

Prin sentința civilă nr.3763 din data de 04 octombrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C. a admis acțiunea formulată de reclamantul O. G. D.; a anulat decizia nr._/23.04.2010; a obligat pârâta să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei cu luarea în considerare a unui punctaj mediu anual de 5._ și să plătească reclamantului cheltuieli de judecată de 501,70 lei.

Împotriva acestei sentințe la data de 26 noiembrie 2013, a declarat recurs pârâta C. Județeană de Pensii C..

La termenul de judecată din data de 18 martie 2014, intimatul reclamant, prin apărător, a invocat excepția tardivității formulării apelului, în raport de data comunicării hotărârii apelate către pârâta C. Județeană de Pensii C..

În conformitate cu dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Excepția este fondată.

Analizând excepția invocată, în raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Conform art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În speță, hotărârea instanței de fond a fost comunicată apelantei pârâte la data de 04.11.2013, potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 115 dosar fond, iar cererea de recurs a fost depusă la data de 26.11.2013.

Termenul de recurs este un termen legal imperativ astfel că, depășirea lui atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Pe cale de consecință, în raport de prevederile art.103 alin. 1 raportat la art. 301 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul, ca tardiv formulat.

În baza art.274 alin.1 Cod procedură civilă va obliga recurenta să plătească intimatului suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată conform chitanței nr.1948/10.02.2014 depusă la dosar – fila 20.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurenta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C. împotriva sentinței civile nr.3763 din data de 04 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant O. G. D. – domiciliat în municipiul C., ., ., . și cu domiciliul procesual ales în municipiul C., ., ., județul C., ca tardiv.

Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

R. A. M. S. S. J. Z.

Grefier,

G. I.

Jud.fond – C.S.A.

Red.dec.Gref.G.I./2 ex.

Data: 21.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Decizia nr. 47/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA