Valorificarea stagiului încadrat în grupe speciale de muncă. Diferenţe faţă de valorificarea sporului pentru condiţii grele de muncă.
| Comentarii |
|
Valorificarea perioadei de activitate încadrate în grupe speciale de muncă, care atrage aplicarea art.100 din Legea nr. 263/2010, cu consecinţa acordării unei majorări a punctajului mediu anual, nu se poate confunda cu valorificarea unui spor care presupune includerea în baza de calcul a punctajului lunar a acestui venit potrivit formulei stabilite în art.96 alin.2 din Legea nr. 263/2010 şi în acord cu art.165 alin.2 din aceeaşi lege; faptul că este vorba de un spor acordat pentru condiţii grele de muncă nu înseamnă că valorificarea acestuia echivalează cu valorificarea activităţii în grupa II de muncă din perspectiva art. 100 din Legea nr. 263/2010 sau că exclude acordarea acestui beneficiu.
Pct.3, pct.6 din Ordinul nr. 50/1990 Art.96 alin.2 din Legea nr. 263/2010 Art.100 din Legea nr. 263/2010
Cu nr. 10378/118/2013 din 16.12.2013 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa acţiunea formulată de reclamanta [...] in contradictoriu cu pârâtele Casa Judeţeană de Pensii Constanţa şi Casa Naţională de Pensii, solicitând anularea deciziei nr. [...]/05-09-2011 şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a formulat contestaţie impotriva deciziei nr. [...]/05-09-2011, dar nu a primit nici un răspuns. Reclamanta critică decizia intrucât pârâta nu a luat in calcul perioada lucrată in grupa a II – a de muncă, respectiv 01.01.1979 – 31.12.1989. Apreciază reclamanta că doar angajatorul poate stabili dacă o persoană a lucrat sau nu in grupa superioara de muncă.
In drept, reclamanta a invocat Legea nr. 263/2010.
Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanța a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii.
La termenul din 07.03.2014, reclamanta a arătat că nu înţelege să se mai judece in contradictoriu cu Casa Naţională de Pensii.
Prin sentinţa civilă nr. 678/21.03.2014 Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta [...] în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele: Reclamanta [...] a investit instanţa cu o cerere având ca obiect anularea deciziei nr. [...]/05-
09-2011.
Instanţa a reţinut că prin decizia nr. [...]/05-09-2011, s-au stabilit drepturile de pensie ale reclamantei, începând cu data de 27.04.2011, arătându-se in cuprinsul acesteia că perioada 01.01.1979 – 31.12.1989 nu s-a fructificat in grupa superioară de muncă deoarece nu se face dovada existentei instalaţiilor chimice şi petrochimice ca sector de activitate.
Împotriva deciziei nr. [...]/05.09.2011, reclamanta a formulat contestaţie la data de 02.10.2013, contestaţie înregistrată cu nr. 697C/03.10.2013 la Casa Judeţeană de Pensii Constanța. Din adresa nr. 15823/21.11.2013 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa rezultă că termenul de contestare a fost depăşit, astfel încât decizia contestată are caracter definitiv.
Instanţa a constatat că în speţă sunt aplicabile următoarele dispoziţii din Legea nr. 263/2010 respectiv art. 106, art.107, art. 149, art. 153.
Cu privire la caracterul definitiv al deciziei nr. [...]/05.09.2011, instanţa a reţinut că, la data de 30.09.2013, [...] a formulat cerere către Casa Judeţeană de Pensii Constanţa pentru comunicarea acestei decizii. In cuprinsul cererii există menţiunea „AM PRIMIT” şi semnătura reclamantei. Cum pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa nu a făcut dovada comunicării anterioare a deciziei nr. [...]/05-09-2011, instanţa a apreciat ca in fapt reclamanta a luat cunoştinţă de conţinutul acesteia la data de 30.09.2013. Având in vedere data comunicării deciziei nr. [...]/05.09.2011 – 30.09.2013 şi data formulării contestaţiei – 02-10-2013, s-a apreciat că in mod greşit Casa Judeţeană de Pensii Constanţa a constatat că termenul de contestare este depăşit.
Cu privire la contestaţia împotriva deciziei nr. [...]/05-09-2011, instanţa de fond a reţinut că este neîntemeiată.
La data formulării prezentei acţiuni – 16.12.2013, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa emisese decizia nr. [...]/14-12-2013, prin care s-a procedat la revizuirea deciziei nr. [...]/05.09.2011, in sensul că a fost corectat punctajul mediu anual şi valorificat sporul pentru condiţii grele de muncă înscris in carnetul de muncă. Punctajul mediu anual a fost stabilit la 1.86094 puncte, iar plata drepturilor urmează să se facă începând cu data de 27.04.2011.
Aşadar, s-a constatat că decizia nr. [...]/05.09.2011 nu mai producea efecte începând cu data de 14.12.2013, când a fost revizuită prin decizia nr. [...]/14.12.2013.
Mai mult, prin decizia nr. [...]/14.12.2013 (alta decât cea de revizuire) se măreşte punctajul mediu anual, stabilindu-se la 1.93936, începând cu data de 01.02.2012.
Drept urmare, instanţa a valorificat stagiul de cotizare realizat in grupa a II-a de muncă şi a corectat punctajul mediu anual, astfel încât instanţa a respins acţiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta [...] solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii acţiunii sale. În motivarea apelului său, aceasta a arătat următoarele: sub un prim aspect, apelanta reclamantă învederează că, instanţa de fond, în momentul pronunţării hotărârii nu a ţinut seama de documentaţia depusă de Casa Teritorială de Pensii Constanţa; deşi reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la luarea în considerare a perioadei lucrate în grupa a II-a de muncă la S.C. […] S.A., instanţa a considerat că prin revizuirea deciziei sale acest lucru a avut loc; a motivat instanţa de fond că pârâta, prin modificarea punctajului şi a cuantumului pensiei, a luat în calcul şi perioada fără să se uite în anexa acestei decizii şi a celei contestate, anexă în care nu apare perioada lucrată în grupa a II-a; practic, în anexă nu apare că ar fi lucrat nici măcar o zi în grupa a II-a de muncă şi de aici rezultă fără putinţă de tăgadă că pârâta nu a luat în calcul această perioadă şi nu a adăugat-o pensiei sale; astfel se ajunge în situaţia în care se creează o discriminare între reclamantă şi colegele sale care tot prin instanţă şi-au câştigat aceste perioade lucrate la drepturile de pensie.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 466 şi următoarele Cod procedură civilă.
Intimata nu a formulat întâmpinare. În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a susţinerilor părţilor, a prevederilor legale aplicabile şi a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod.pr.civ., Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente: Se constată că Tribunalul a reţinut ca motiv al respingerii contestaţiei faptul că pârâta a emis decizii de revizuire la data de 14.12.2013 prin care a modificat punctajul mediu anual care a fost stabilit la 1,86094 începând cu 27.04.2011 respectiv 1,93936 începând cu 01.02.2012,
valorificându-se sporul pentru condiţii grele de muncă înscris în carnetul de muncă.
Curtea consideră însă că Tribunalul a apreciat în mod eronat probatoriul administrat în cauză şi a interpretat greşit dispoziţiile legale aplicabile, fiind în eroare cu privire la obiectul pretenţiilor reclamantei.
Astfel, aceasta a solicitat valorificarea unei perioade de activitate în grupa II de muncă respectiv perioada 01.01.1979 – 31.12.1989.
Valorificarea acestei perioade, care atrage aplicarea art.100 din Legea nr. 263/2010, cu consecinţa acordării unei majorări a punctajului mediu anual, nu se poate confunda cu valorificarea unui spor care presupune includerea în baza de calcul a punctajului lunar a acestui venit potrivit formulei stabilite în art.96 al.2 din Legea nr. 263/2010 şi în acord cu art.165 al.2 din aceeaşi lege.
Faptul că este vorba de un spor acordat pentru condiţii grele de muncă nu înseamnă că valorificarea acestuia echivalează cu valorificarea activităţii în grupa II de muncă din perspectiva art. 100 din Legea nr. 263/2010 sau că exclude acordarea acestui beneficiu.
În decizia nr.[...]/14.12.2013 care stabileşte drepturile începând cu 01.02.2012 nu se face nici o menţiune cu privire la valorificarea stagiului desfăşurat în grupa II de muncă.
Aceeaşi situaţie rezultă şi din buletinul de calcul din data de 19.11.2013 depus la dosar.
Aceeaşi situaţie se constată şi în legătură cu decizia de pensie nr.[...]/14.12.2013 care stabileşte drepturile începând cu 27.04.2011 şi buletinul de calcul anexă, toată activitatea reclamantei fiind încadrată în condiţii normale.
În sfârşit, în centralizatorul datelor privitoare la activitatea în muncă a reclamantei, în perioada relevantă, nu se indică încadrarea activităţii în grupa II de muncă.
Or, reclamanta a depus adeverinţa nr. […]/16.11.2009 eliberată de SC […] SA Constanţa în care se atestă că activitatea acesteia a fost încadrată în grupa II de muncă în perioada 01.01.1979 – 31.12.1989 în procent de 100% conform nominalizării făcute prin procesul - verbal nr.11050/16.09.1990 în conformitate cu pct.3 din Ordinul nr. 50/1990 al MMSS, întrucât aceasta a lucrat în aceleaşi condiţii de muncă ca personalul care a beneficiat de încadrarea în grupa II de muncă.
Se atestă de angajator că adeverinţa a fost eliberată pe baza documentelor verificabile aflate în arhiva societăţii.
Trebuie avut în vedere că în conformitate cu art. 125 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, angajatorii sau orice alţi deţinători de arhive sunt direct răspunzători, în condiţiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informaţiilor pe care le înscriu, in baza documentelor deţinute, în adeverinţele pe care le eliberează in vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.
Aşadar, este evident că deţinătorul arhivelor poate atesta încadrarea în grupa de muncă în baza documentelor deţinute dar are şi responsabilitatea privind conţinutul adeverinţei.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte încadrarea în grupa de muncă de către angajator, prin actele avute în vedere de deţinătorul arhivei, responsabilitatea aparţinea angajatorului.
Atributul încadrării în grupa II de muncă revenea deci conducerii societăţii, avea informaţiile necesare şi care era deci în măsură să nominalizeze persoanele cu activitate în grupa I de muncă, potrivit condiţiilor concrete în care lucra.
De asemenea, potrivit pct.6 din Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii şi Ocrotirii Sociale, „nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)”.
Ca urmare, este responsabilitatea angajatorului încadrarea activităţii în grupe speciale de muncă a activităţii desfăşurate de fiecare salariat, faţă de condiţiile concrete de desfăşurare a acesteia, iar apelanta pârâtă nu poate ignora cele atestate de angajator pentru simplul motiv că în opinia sa este eronată sau incompletă.
Aşadar, nu avea relevanţă funcţia ocupată ci împrejurările concrete în care persoana respectivă lucra, situaţia de fapt concretă.
Trebuie avut în vedere în acelaşi sens că pârâta nu este îndreptăţită să conteste sau să verifice modul de salarizare a asiguratului sau încadrarea activităţii sale într-o grupă de muncă de către angajator, responsabilitatea în acest sens aparţinând angajatorului, ca şi responsabilitatea pentru corectitudinea datelor înscrise în adeverinţele eliberate.
Pe de altă parte, esenţială este încadrarea în grupa I sau II de muncă, plata drepturilor salariale şi virarea contribuţiei de asigurări sociale corespunzătoare, indiferent cine a plătit aceste contribuţii, iar lipsirea asiguratului de beneficiul legal atras de aceste împrejurări pentru simplul motiv că nu se indică sau se indică greşit temeiul în care a fost realizată încadrarea în grupa de muncă ar constitui o măsură excesivă şi disproporţionată faţă de scopul urmărit, afectând în substanţa sa dreptul pensie.
Principiul contributivităţii, reglementat de Legea nr. 263/2010 în art.2 lit.c nu este un principiu nou în sistemul asigurărilor sociale, el regăsindu-se şi în Legea nr. 19/2000 art.2 lit.e) şi, într-o altă formulare, în art.1 alin. 2, art. 3 şi art. 21 din Legea nr. 3/1977. Oricum, Legea nr. 263/2010, deşi se aplică pentru viitor ca orice lege civilă, obiectul său de reglementare fiind stabilirea drepturilor de asigurări sociale care se calculează în raport de activitatea desfăşurată în trecut, în mod inevitabil se raportează la situaţii trecute.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se va admite apelul şi se va schimba în tot sentinţa apelată, în sensul admiterii acţiunii.
Decizia civilă nr. 212/AS/09.12.2014 Judecător redactor Răzvan Anghel
| ← Concediere disciplinară. Director de agenţie al unei... | Necesitatea reînfiinţării postului desfiinţat în cazul unei... → |
|---|
