Accident de muncă. Pretenţii privind drepturi de asigurare speciale pentru accidente de munca. Condiţia constatării accidentului de muncă.
| Comentarii |
|
Pentru acordarea drepturilor de asigurare speciale pentru accidente de munca de către Casa Naţională de Pensii Publice este necesar să se fi constatat potrivit procedurii legale accidentul de muncă. Până la acel moment, cheltuielile generate de tratamentul necesar de care a beneficiat asiguratul nu pot fi suportate din bugetul administrat de Casa Naţională de Pensii Publice, ci din bugetul asigurărilor sociale de sănătate administrat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Art.18, 53, 54 din Legea nr. 346/2002 Art. 13 alin. 2 lit. a), art. 14 alin. 1 lit. a) pct. (i) din Regulamentul CE 1408/71
Prin cererea înregistrată la 13.02.2013 la Tribunalul Constanţa sub nr.[…]/118/2013, reclamantul [...] a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii Publice obligarea pârâtei la plata contravalorii cheltuielilor efectuate de unitatea spitalicească Klinikum der Universität KdöR München cu spitalizarea, reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de muncă a reclamantului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a avut calitatea d salariat al SC [...] SA, iar în primăvara anului 2008 a suferit un accident de muncă în timp ce lucra în Germania, astfel că a fost spitalizat de urgenţă la Klinikum der Universität KdöR München. Această unitate spitalicească a întreprins ulterior demersuri în vederea recuperării cheltuielilor cu spitalizarea, reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de muncă a reclamantului, în valoare de 18.745,51 euro, astfel că s-a adresat pârâtei cu cerere la care aceasta nu a răspuns.
Prin întâmpinare înregistrată la 30.04.2013, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că angajatorul avea obligaţia obţinerii formularului E101, iar rambursarea cheltuielilor în sistemul Regulamentului (CEE) nr. 1408/1971 se face direct între instituţii, iar nu direct către beneficiarul prestaţiei.
Prin cerere înregistrată la 03.06.2013, reclamantul şi-a modificat cererea introducând în cauză în calitate de pârâţi şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi SC [...] SA, arătând că aceasta din urmă a plătit către Klinikum der Universität KdöR München numai suma de 1.000 euro, prevalându-se de notificarea cu întârziere a accidentului. De asemenea, reclamantul a chemat în garanţie pe SC [...] SA, care să fie obligată, în cazul respingerii acţiunii, la plata prestaţiilor solicitate de reclamant prin cererea principală.
Prin întâmpinare înregistrată la 03.07.2013, pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând ci nu are calitatea de asigurător.
Prin întâmpinare înregistrată la 09.07.2013, pârâta SC [...] SA a invocat excepţia necompetenţei materiale şi excepţia prescripţiei extinctive.
Chemata în garanţie SC [...] SA a fost citată prin lichidator judiciar [...] SPRL, întrucât prin sentinţa civilă nr. 22.03.2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, s-a deschis procedura insolvenţei împotriva sa.
Prin încheierea din 23.09.2013, instanţa a dispus disjungerea cererii de chemare în garanţie formulată în contradictoriu cu SC [...] SA, fiind format dosarul nr. 8417/118/2013, în care, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus suspendarea judecăţii.
Prin încheierea din 30.09.2013, instanţa a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, pentru motivele acolo arătate. Totodată, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale în privinţa cererii formulate în contradictoriu cu pârâta SC [...] SA şi a dispus disjungerea acesteia, ca urmare fiind format dosarul nr. 8546/118/2013, în care s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Ca urmare, instanţa a rămas învestită cu soluţionarea cererii formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâtele Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.
Pentru dovedirea pretenţiilor şi a apărărilor formulate, instanţa a administrat proba cu înscrisuri, precum şi proba cu martori, fiind audiat [...].
Prin sentinţa civilă nr. 40 din data de 10 ianuarie 2014, Tribunalul Constanţa a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantul [...], în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii.
Reclamantul a avut calitatea de salariat al SC [...] SA în postul de fierar-betonist în perioada 17.09.2007 – 15.04.2008, astfel cum rezultă din carnetul său de muncă.
Din adresa Klinikum der Universität KdöR München din 01.04.2008 se reţine că reclamntul, la 01.03.2008, a fost izbit de un perete şi a căzut de la o înălţime de 3 metri pe o suprafaţă acoperită cu pietriş, suferind o serie de fracturi şi entorse care au necesitat tratamentul de urgenţă la această unitate spitalicească. Leziunile suferite de reclamant au fost foarte grave, existând riscul ca acesta să-şi piardă viaţa, neexistând nici posibilitatea transferării sale la alt spital.
Din factura emisă de Klinikum der Universität KdöR München la 13.05.2008 rezultă că spitalizarea a durat 46 de zile, iar cheltuielile totale sunt de 14.164,82 euro.
Prin adresa din 20.01.2012, avocatul [...] l-a notificat pe reclamant în vederea plăţii sumei totale de 18.677,85 euro, rezultată în urma adăugării unor dobânzi la debitul principal de 13.164,82 euro, rezultând astfel că a fost ţinut cont de plata sumei de 1.000 euro de către asigurătorul SC [...] SA.
Din declaraţia martorului audiat în cauză a rezultat că leziunile suferite de reclamant la 01.03.2008 s-au datorat unui eveniment care poate fi calificat drept un accident de muncă, întrucât a avut loc în timpul şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv în timp ce reclamantul îndeplinea o sarcină dată de angajator constând în a face curăţenie în zona unui zid care s-a prăbuşit din cauza unui vânt puternic.
Cu toate acestea, nu există dovada vreunei cercetări efectuate de un organ al administraţiei publice cu atribuţii în materie şi nici de vreun organ de cercetare penală, nici din Germania, nici din România.
Reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile pe prevederile legii interne, respectiv Legea nr. 346/2002, care la art. 8 alin. 1 şi 2 prevede că are calitatea de asigurător, potrivit prezentei legi,
Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, denumită în continuare CNPAS, iar atribuţiile specifice de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se exercită de casele teritoriale de pensii.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. a) din aceeaşi lege, sunt asigurate obligatoriu prin efectul prezentei legi persoanele care desfăşoară activităţi pe baza unui contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia, precum şi funcţionarii publici, iar potrivit art. 7 alin. 1, prevederile art. 5 sunt aplicabile şi angajaţilor români care prestează muncă în străinătate din dispoziţia angajatorilor români, în condiţiile legii.
Potrivit art. 18 din lege, asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale au dreptul la următoarele prestaţii şi servicii: a) reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă; b) reabilitare şi reconversie profesională; c) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă; d) indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă şi indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă; e) compensaţii pentru atingerea integrităţii; f) despăgubiri în caz de deces; g) rambursări de cheltuieli.
Enumerarea de mai sus este una limitativă, care nu permite adăugarea unei prestaţii precum cea solicitată în cauză, care ar consta în avansarea direct către asigurat a unei sume de bani cu care ar urma ca acesta să plătească cheltuielile de spitalizare. Rambursarea cheltuielilor presupune ca acesta să fi fost făcute efectiv, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, întrucât reclamantul nu a plătit cheltuielile de spitalizare în discuţie.
Pe de altă parte, potrivit art. 53 din Legea nr. 346/2002, drepturile de asigurare prevăzute de prezenta lege se acordă astfel: a) pentru accidente de muncă, în baza procesului-verbal de cercetare a accidentului de muncă, întocmit, potrivit legii, de autoritatea competentă. Potrivit art. 54, până la stabilirea caracterului de muncă al accidentului sau caracterului profesional al bolii, conform documentelor prevăzute la art. 53, contravaloarea serviciilor medicale acordate va fi suportată din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, urmând ca decontarea să se realizeze ulterior din contribuţiile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, după caz.
Astfel, până la emiterea de către ITM Bucureşti a procesului-verbal de cercetare a accidentului de muncă, care încă nu a fost emis potrivit adresei ITM Bucureşti nr. P323/2081/26.02.2013, contravaloarea serviciilor medicale se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, care este gestionat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, potrivit art. 270 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 95/2006, deci cu privire la care pârâtele din prezenta cauză nu au nici o competenţă.
În aceste condiţii, nu există temei legal pentru obligarea pârâtelor la plata către reclamant a unor cheltuieli de spitalizare pe care nu le-a suportat până în acest moment, cu atât mai mult în lipsa unui proces-verbal de cercetare a accidentului de muncă prevăzut de art. 53 lit. a) din Legea nr. 346/2002.
Deşi a susţinut aplicarea legislaţiei româneşti, reclamantul nu s-a preocupat de obţinerea certificatului prevăzut de art. 11 lit. a) din Regulamentul (CEE) nr. 574/1972 raportat la art. 14 alin. 1 lit. a) din Regulamentul nr. 1408/1971, a cărui incidenţă s-ar fi putut invoca în condiţiile în care detaşarea în alt stat membru UE a fost mai scurtă de un an.
De asemenea, reclamantul nu s-a preocupat nici de înregistrarea la ITM Bucureşti a accidentului de muncă şi nici de rezultatul cercetării dispuse de această instituţie potrivit adresei nr. P323/2081/26.02.2013.
Este adevărat că în virtutea liberului acces la justiţie caracterul de muncă al accidentului suferit poate fi dovedit în cele din urmă în faţa instanţei de judecată, însă nu şi cu eludarea procedurii şi a competenţei organelor administrative prevăzute de lege în acest sens, misiunea instanţei fiind doar de a controla activitatea acestor organe, iar nu de a li se substitui. De aceea, lipsa procesului-verbal de cercetare a accidentului de muncă prevăzut de lege ca o condiţie a acordării drepturilor de asigurare nu se poate interpreta împotriva pârâtelor, ci dimpotrivă ca o neîndeplinire a condiţiilor legale de acordare a acestor drepturi.
Pentru considerentele arătate, instanţa a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul [...] criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate. În motivarea recursului său, acesta a arătat următoarele: se impune ca pârâtele Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, prima în calitate de asigurător în sistemul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale deţinută în temeiul Legii nr. 346/2002, iar a doua în calitate de instituţie prin care Casa Naţională de Pensii Publice îşi exercită atribuţiile de asigurător stabilite prin actul normativ menţionat, să fie obligate la acoperirea costurilor implicate de spitalizarea, reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de muncă a reclamantului [...] urmare a accidentului de muncă suferit de acesta pe teritoriul Germaniei; în cauză îşi găsesc aplicarea dispoziţiilor art. 2, art.4 alin.1, art.5 lit.a), art.7 alin.1 şi art.8 din Legea nr. 346/2002; prin raportare la textele de lege indicate mai sus solicitarea reclamantului apare ca întemeiată deoarece, în calitate de angajat român detaşat pentru a presta o muncă în străinătate (în Germania) din dispoziţia angajatorului SC [...] SA, acesta a suferit un accident de muncă, fapt ce a determinat necesitatea aplicării unui tratament medical complex pentru reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de muncă a pacientului; în virtutea calităţii sale de asigurat în sistemul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale, petentul este îndreptăţit la acoperirea de către asigurătorul Casa Naţională de Pensii Publice a cheltuielilor implicate de tratamentul efectuat ca urmare a accidentului de muncă suferit în martie 2008; apreciază că în cauză ne aflăm în prezenţa unui refuz nejustificat al pârâtei de rezolvare a unei cereri privind drepturile la asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în accepţiunea prevederilor art. 107 lit. d) din Legea nr. 346/2002, constând în lipsa de răspuns în termen a Casei Naţionale de Pensii Publice la solicitarea formulată de reclamant (răspuns care, oricum, a fost unul negativ); în aceste condiţii reclamantul era îndreptăţit să formuleze contestaţie împotriva acestui refuz nejustificat; cum unitatea spitalicească din Germania unde s-a realizat tratamentul reclamantului a întreprins demersuri pentru recuperarea, pe cale judiciară, a costurilor implicate de acest tratament, demersuri care îl vizează direct pe reclamant, se impune ca pârâta Casa Naţională de Pensii Publice, în virtutea calităţii de asigurător, să preia obligaţia de plată către Klinikum der Universität K.d.o.R. München a tuturor sumelor solicitate de persoana juridică din Germania, al căror cuantum la momentul introducerii cereri de chemare în judecată era de 18.745,51 Euro, dar care s-a majorat ulterior prin acumularea accesoriilor reglementate de dispoziţiile legislaţiei germane; apărările formulate de pârâte prin întâmpinare sunt nefondate, impunându-se a fi înlăturate de către instanţa de recurs, la fel cum nefondată este şi argumentarea instanţei de fond; nici faptul că angajatorul nu a obţinut la detaşarea salariatului formularul E 101, nici faptul că în evidenţele pârâtelor evenimentul în discuţie nu a fost înregistrat ca accident de muncă şi nici măcar faptul că, în acord cu legislaţia aplicabilă, rambursarea se face între instituţii, iar nu direct beneficiarului prestaţiei nu sunt de natură a conduce la o altă soluţie; lipsa demersurilor din partea angajatorului SC [...] SA în vederea obţinerii formularului E 101 (în prezent formularul portabil A1) nu sunt chestiuni imputabile reclamantului, situaţie în care acesta nu poate fi exclus de la aplicarea regimului specific asigurării pentru accidente de muncă pe baza considerentului că fostul său angajator nu şi-a îndeplinit anumite obligaţii; în orice caz, aşa cum s-a arătat prin concluziile scrise formulate în faţa instanţei de fond se ridică semne de întrebare cu privire la aplicabilitatea legislaţiei comunitare invocată de pârâta Casa Naţională de Pensii Publice prin întâmpinare; astfel, regula instituită de art. 13 alin. 2 lit. a) din Regulamentul CE 1408/71 suportă o serie de excepţii, dintre care relevanţă prezintă cea reglementată de disp. art. 14 alin. 1 lit. a) pct. (i) din acelaşi act normativ; or, în cazul nostru sunt îndeplinite cumulativ cerinţele pentru aplicarea acestei excepţii, în condiţiile în care reclamantul, angajat permanent al SC [...] SA. era detaşat pe teritoriul Germaniei pentru a desfăşura o activitate pentru angajatorul menţionat, situaţie în care reclamantul continuă să fie supus legislaţiei statului unde angajatorul îşi are sediul, anume legislaţia română; prin urmare, apărarea pârâtelor întemeiată pe dispoziţiile legislaţiei europene este nefondată, reclamantul [...] fiind supus regimului de asigurare pentru accident de muncă instituit de Legea nr. 346/2002: argumentul cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor Regulamentului CEE nr. 1408/1971 dezvoltat în cuprinsul paginii 4 a sentinţei este, prin raportare la cele expuse mai sus. de asemenea nefondat; în mod eronat instanţa impută reclamantului faptul că acesta nu s-a preocupat de obţinerea certificatului prevăzut de art. 11 lit. a) din Regulament, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat mai
sus, cum reiese şi din apărările formulate de pârâte şi, nu în ultimul rând, cum prevăd chiar dispoziţiile legale invocate de instanţă, obligaţia de a obţine acest certificat incumba exclusiv angajatorului care l-a detaşat pe reclamant, iar nu acestuia; implicit, neîndeplinirea acestei obligaţii nu poate li imputată reclamantului, nu poate fi utilizată ca argument pentru respingerea pretenţiilor sale legitime; nici argumentul neînregistrării evenimentului ca accident de muncă nu poate fi primit; aşa cum rezultă din probele administrate, natura de accident de muncă, în accepţiunea disp. art. 5 lit. g) din Legea nr. 319/2006. a accidentului suferit de reclamant nu poate li contestată; o asemenea teză rămâne aplicabilă chiar şi în condiţiile în care evenimentul nu a fost declarat ca atare la organele abilitate; aceasta deoarece obligaţia de a înregistra accidentul de muncă o avea angajatorul reclamantului, iar nu acesta din urmă, motiv pentru care neîndeplinirea unei obligaţii de către angajator nu poate aduce atingere drepturilor reclamantului; în plus, nici aspectul că în baza de date a casei de Pensii a Municipiului Bucureşti salariatul figurează cu 21 de zile lucrate şi fără vreo zi de concediu medical nu poate combate natura de accident de muncă a evenimentului, în condiţiile în care aceste menţiuni eronate reprezintă rezultatul aceleiaşi omisiuni a angajatorului de a declara producerea accidentului; cu toate că reţine caracterul neîndoielnic de accident de muncă al respectivului eveniment, în mod surprinzător instanţa de fond reţine lipsa unui proces verbal de cercetare a accidentului de muncă ca unul dintre principalele argumente pentru respingerea cererii, apreciind că regimul prevăzut de Legea nr. 346/2002 nu îşi găseşte aplicarea în cauză; neînregistrarea la ITM Bucureşti a evenimentului din 01.03.2008 petrecut în Germania nu reprezenta o obligaţie a reclamantului, ci la angajatorului acestuia, astfel neîndeplinirea acestei obligaţii nu îi poate fi imputată sau opusă lui [...]; pe de altă parte, reiterăm ideea că lipsa unei formalităţi precum întocmirea unui proces verbal de cercetare a incidentului din 01.03.2008 nu poate fi considerată a înlătura natura de accident de muncă a acestui eveniment; chiar instanţa, în ultimul paragraf al considerentelor hotărârii, acceptă că caracterul de muncă al accidentului poate fi dovedit direct în faţa instanţei, ceea ce s-a şi întâmplat în prezenta cauză; astfel, este nefondată referirea instanţei de fond la faptul că într-o asemenea situaţie s-ar eluda procedura şi competenţa organelor administrative prevăzute de lege în acest sens, deoarece instanţa, investită cu soluţionarea unei cereri, poate antama şi se poate pronunţa prin considerente, ca şi chestiune prejudicială, asupra unor probleme de drept conexe obiectului cererii dedusă judecăţii; nu pot fi primite nici susţinerile pârâtei în sensul că, conform legislaţiei europene aplicabile, rambursarea costurilor se face între instituţiile din statele membre, iar nu direct beneficiarului prestaţiei; o asemenea modalitate de lucru ar fi operat doar în situaţia în care unitatea spitalicească ar fi făcut demersuri către instituţiile abilitate ale statului german pentru decontarea costurilor tratamentului medical aplicat reclamantului, caz în care acoperirea costurilor s-ar fi realizat desigur fără cunoştinţa şi cu atât mai puţin fără implicarea acestuia; or, în situaţia în care unitatea spitalicească a demarat demersurile pentru recuperarea pe calea executării silite, pornită conform normelor de procedură din Germania, a costurilor intervenţiei chirurgicale, a tratamentului şi a tuturor procedurilor aplicate reclamantului, precum şi a accesoriilor acestora, şi cum reclamantul era asigurat ope legis în sistemul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale, se impune ca obligaţia de acoperire a costurilor mai sus menţionate, inclusiv a accesoriilor, să fie preluată de asigurătorul Casa Naţională de Pensii Publice, care îşi exercită atribuţiile specifice stabilite în baza Legii nr. 346/2002 prin Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti; legislaţia nu permite avansarea contravalorii cheltuielilor direct către reclamant, mai ales că acesta nu a achitat respectivele sume; decontarea între instituţii a costurilor tratamentului medical nu s-a realizat, şi aceasta nu din culpa reclamantului, împotriva căruia însă a fost demarată executarea silită de către unitatea spitalicească din Germania; în aceste condiţii, prin avansarea contravalorii tratamentului medical către reclamant se poate obţine repararea prejudiciului suferit de acesta urmare a executării silite, în plus, argumentarea instanţei în sensul că nu există temei legal pentru admiterea pretenţiilor reclamantului pare a se circumscrie unei
„denegări de dreptate" în accepţiunea art. 3 din Codul civil de la 1864; or, chiar în condiţiile în care textul menţionat nu mai este în vigoare, principiul de drept pe care îl ilustrează rămâne în vigoare, instanţa nefiind îndreptăţită să respingă pretenţiile reclamantului pe motiv că legea nu prevede.
Pentru argumentele dezvoltate în cuprinsul prezentului memoriu solicită admiterea recursului formulat, cu consecinţa modificării în tot a hotărârii recurate, urmând ca, rejudecând pe fond cererea de chemare în judecată, instanţa să o admită.
Intimata pârâtă Casa Naţională de Pensii Public (CNPP) Bucureşti a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei instanţei de fond.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, a susţinerilor părţilor, a prevederilor legale aplicabile şi a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză, nu se pune problema în sine dacă reclamantul a suferit sau nu un accident de muncă şi nici dacă cheltuielile sale cu tratamentul medical sunt sau nu reale ori au fost necesare.
Ceea ce se pune în discuţie în primul rând este bugetul din care aceste cheltuieli ar putea fi suportate şi decontate reclamantului.
Astfel, în art.18 din Legea nr. 346/2002 se stabilesc drepturile de asigurare speciale pentru asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de munca și boli profesionale respectiv: a) reabilitare medicala și recuperarea capacitaţii de munca; b) reabilitare și reconversie profesionala;
c) indemnizaţie pentru incapacitate temporara de munca; d) indemnizaţie pentru trecerea temporara in alt loc de munca și indemnizaţie pentru reducerea timpului de munca; e) compensații pentru atingerea integrităţii; f) despăgubiri in caz de deces; g) rambursări de cheltuieli.
De asemenea, potrivit art.67 din aceeaşi lege, Casa Naţională de Pensii Publice administrează, gestionează, coordonează și controlează întreaga activitate de asigurare pentru accidente de munca și boli profesionale.
Aceste cheltuieli, în special cele determinate de servicii medicale, se suportă din veniturile pentru asigurările de accidente de munca și boli profesionale, colectate în temeiul Legii nr.346/2002 potrivit cotelor de contribuţie stabilite de aceasta.
Această reglementare este una derogatorie de la dreptul comun, respectiv Legea nr.95/2006, care reglementează sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
Pentru ca anumite cheltuieli să fie suportate conform Legii nr.346/2002 din bugetul administrat de Casa Naţională de Pensii Publice pentru asigurările de accidente de muncă și boli profesionale, este însă necesar să fie vorba de cheltuieli medicale determinate de un accident de muncă sau de o boală profesională.
În caz contrar, se poate pune problema suportării acestor cheltuieli din bugetul de asigurări sociale de sănătate administrat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Legea nr.346/2002 stabileşte în mod neechivoc în art.53 că drepturile de asigurare prevăzute de această lege se acorda astfel: a) pentru accidente de munca, in baza procesului-verbal de cercetare a accidentului de munca, întocmit, potrivit legii, de autoritatea competenta; b) pentru boli profesionale, in baza formularului de declarare finală a bolii profesionale, întocmit, potrivit legii, de autoritatea competentă.
În lipsa procesului-verbal de cercetare a accidentului de muncă, întocmit, potrivit legii, de autoritatea competentă respectiv a formularului de declarare finală a bolii profesionale, întocmit, potrivit legii, de autoritatea competenta, nu se pot suporta cheltuieli determinate de servicii medicale din bugetul administrat de Casa Naţională de Pensii Publice.
Într-un astfel de caz, asiguratul se poate îndrepta împotriva Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cadru procesual în care se poate analiza îndeplinirea condiţiilor legale pentru decontarea cheltuielilor medicale suportate în altă ţară din Uniunea Europeană, respectiv, dacă reclamantul are sau nu are dreptul la decontarea cheltuielilor medicale suportate în Germania, ceea ce nu poate face obiectul analizei în prezenta cauză întrucât excede limitelor învestirii.
Pentru situaţii în care este necesar un anumit timp pentru obţinerea înscrisurilor necesare, art.54 din Legea nr. 346/2002 stabileşte că pana la stabilirea caracterului de munca al accidentului sau caracterului profesional al bolii, conform documentelor prevăzute la art. 53, contravaloarea serviciilor medicale acordate va fi suportata din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, urmând ca decontarea sa se realizeze ulterior din contribuţiile de asigurare pentru
accidente de munca și boli profesionale, după caz.
Ca urmare, în cauza de faţă, întrucât reclamantul nu a prezentat înscrisurile necesare pentru a stabili că este vorba de un accident de muncă, este cert doar că la acest moment nu se poate pune problema suportării cheltuielilor medicale efectuate de acesta în Germania din bugetul administrat de Casa Naţională de Pensii Publice pentru asigurările de accidente de munca și boli profesionale astfel încât nu este util a se analiza alte aspecte, această concluzie fiind suficientă pentru a stabili caracterul nefondat al acţiunii.
Este lipsită de relevanţă cui aparţine culpa neîndeplinirii formalităţilor legale pentru înregistrarea accidentului de muncă, întrucât, acceptând chiar susţinerile recurentului în sensul că nu îi aparţine culpa, această situaţie nu poate fi în nici un caz imputată pârâtei.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se va respinge apelul ca nefondat.
Decizia civilă nr. 208/AS/29.10.2014 Judecător redactor Răzvan Anghel
| ← Procedura revizuirii deciziilor de pensie. Distincţia faţă de... | Concediere pentru desfiinţarea locului de muncă. Obligaţia... → |
|---|
