Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 561/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 561/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 561/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.561/CM
Ședința publică din data de 03 Noiembrie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - J. Z.
Judecător – M. S.-S.
Grefier - M. G.
Pe rol judecarea apelurilor civile formulate de apelanții pârâții M. J., cu sediul în municipiul București, ., sector 5 și M. F. PUBLICE, cu sediul în municipiul București, ., sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. –ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în municipiul C., . nr. 18, județ C. – împotriva sentinței civile nr. 2392 din 09.10.2014, pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. A. D., C. L., G. M. A., I. I., M. I. L., M. S., M. C., N. I., P. C. I., P. M., P. A. E., R. M. G., T. C. B. M., Ț. Ș., cu domiciliul procesual ales la Tribunalul București situat în municipiul București, ., . bis, sector 3 (la P. A.), având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.155 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că ambele apeluri sunt declarate în termenul prevăzut de lege, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 270 din Codul Muncii, iar apelanții pârâți au solicitat judecata apelurilor și în lipsă conform art. 411 al.1 pct.2 C.pr.civ., după care:
Curtea, în considerarea art.394 C.pr.civ., constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, încheie dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelurilor, luând act că s-a solicitat judecata apelurilor și în lipsa părților.
CURTEA
Deliberând asupra apelulurilor formulate de pârâții M. Finanțelor Publice și M. Justiției, constată următoarele:
I. Sentința apelată:
Prin sentința civilă nr. 2392/9.10.2014, Tribunalul C., secția I civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului material la acțiune, a admis cererea formulată la 14.03.2014 de reclamanții B. A. D., C. L., G. M. A., I. I., M. I. L., M. S., M. C., N. I., P. C. I., P. M., P. A. E., R. M. G., T. C. B. M. și Ț. Ș. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției și M. Finanțelor Publice și a dispus obligarea acestora să plateasca fiecarui reclamant (in functie de titlul executoriu pe care il detine si de perioada in care a functionat ca magistrat la instantele parate) dobanzi legale pentru creantele stabilite prin: sentinta civila nr. 94/16-10-2008 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sentinta civila nr. 1636/16-10-2009 pronuntata de Tribunalul Teleorman, sentinta civila nr. 547/19-01-2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sentinta civila nr. 3747/29-04-2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, incepand cu data indicata in fiecare titlu executoriu si pana la plata efectiva a debitului.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civila nr. 94/16.10.2008 pronunțata de Curtea de Apel București in dosarul nr._/3/2008, pârătii Statul Român prin M. de Finanțe,M. de Justiție, Tribunalul București și Curtea de Apel București au fost obligati sa plateasca reclamantilor B. A. D., C. L., G. M. A., I. I., M. I. L., M. S., M. C., N. I., P. C., P. M., P. A. E., R. M. G., T. C. B. M., Ț. Ș. și alții, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% incepand cu 13.03.2005 si in continuare, actualizat cu indicele de inflatie la momentul platii.
De asemenea, prin sentinta civila nr. 1636/16.10-2009 pronuntata de Tribunalul Teleorman in dosarul nr._, pârâții Curtea de Apel București și Tribunalul București au fost obligati sa plateasca reclamanților sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% incepand cu 16.10.2004 si in continuare, actualizat cu indicele de inflatie la momentul platii.
Prin sentința civilă nr.547/19.01.2011 pronunțată de Tribunalul București în dosarul_/3/2010 pârâții Statul Român prin M. Finanțelor Publice,M. Justiției,Tribunalul București și Curtea de Apel București au fost obligați să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 02.04.2007 și până la data de 12.11.2009, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Iar prin sentința civilă nr.3747/29.04.2010 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ pârâții M. de Justiție, Curtea de Apel București și Tribunalul București au fost obligați să plătească reclamanților I. I., Ț. Ș. și P. C. sporul de confidențialitate de 15% pentru perioada 23.02._09.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a paratului invocată de acestea prin întâmpinarea depusă la dosar, tribunalul a constatat că aceasta nu este întemeiată, astfel că a respins-o, având în vedere că în sentința civila nr. 94/16.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel București in dosarul nr._/3/2008 si sentinta civila nr. 547/19.01.2011 pronunțată de Tribunalul București in dosarul nr._/3/2010 sunt date în contradictoriu cu aceste parti ca debitori ai obligației de a achita sumele constatate prin titlurile executorii. De altfel, instanța a analizat calitatea procesuală a pârâtei numai din perspectiva posibilității de a asigura fondurile necesare punerii la dispoziție a sumelor de bani din hotărârile judecătorești-titluri executorii.
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, în raport de data pronunțării titlurilor executorii, instanta a apreciat ca actiunea a fost formulata in interiorul acestui termen, de vreme ce termenul general de 3 ani prevăzut de art.16 alin.1 li. a) din Decretul nr. 167/1958, în vigoare la data la care a început sa curgă, se întrerupe printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea de către debitor, in orice mod a dreptului a cărui acțiune se prescrie de către debitor, cu privire la drepturile salariate sau derivate din plata salariului.
Astfel, termenul general de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin recunoașterea pe care debitorul a realizat-o prin plățile parțiale efectuate.
Potrivit disp. art. 16 lit.a) din Decretul nr. 167/1958: "Prescripția se întrerupe: 1. printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, in orice alt mod a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcuta de către cel în folosul căruia curge prescripția.”
Un prim caz de întrerupere a prescripției îl constituie recunoașterea obligației de plată realizată prin primul act normativ de eșalonare a obligației de plată, respectiv, OUG nr.71/2009, urmată de OUG nr. 71/2011 și plățile ulterioare efectuate în mod eșalonat.
D. urmare, instanta a respins exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive si exceptia prescriptiei prescriptiei dreptului la actiune.
Pe fondul cauzei, instanta a constatat ca, prin sentințele civile enumerate, paratii au fost obligati sa plateasca reclamantilor sporul de confidentialitate de 15 %, actualizat cu indicele de inflatie și sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică actualizat cu indicele de inflație.
Potrivit art. 1535 alin 1 Noul Cod Civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în ce prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
Având în vedere textul de lege menționat mai sus, tribunalul a constatat întemeiată cererea, în sensul că reclamanții au dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin neplata sumelor de bani ajunse la scadență.
Apărarea pârâtilor în sensul că în condițiile în care a operat actualizarea cu inflația a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii nu se mai justifică și dobânda legală, căci altfel s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei, nu poate fi primită de instanță pentru că pe de o parte legea prevede în mod expres posibilitatea de a dobândi daune moratorii la sumele de bani ajunse la scadență și neachitate, iar pe de altă parte actualizarea cu indicele de inflație urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești, urmărind evitarea devalorizării creanței.
Prin urmare, nu se poate susține că prin obligarea pârâților și la plata dobânzii legale, pe lângă actualizarea cu inflația, se ajunge la o dublă reparație a prejudiciului constând în neplata la scadență a sumelor de bani, cele două instituții juridice având rațiuni juridice diferite.
Cât privește susținerea pârâtului M. de Justiție că în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, și că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare conform art. 1 din OUG 71/2009, tribunalul a constatat că ordonanța guvernului a eșalonat executarea silită, iar nu dreptul substanțial, acesta din urmă fiind cel dedus judecății în speța de față.
Astfel, dreptul la dobânda legală este un accesoriu al sumelor ce se cuvine reclamanților în temeiul raporturilor de natură salarială, în vreme ce eșalonarea vizează sume stabilite prin titluri executorii.
De altfel, prin decizia nr. 2 în dosarul nr. 21/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că în aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin.(2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
F. de acestea, instanta a admis actiunea, a obligat in solidar paratii sa calculeze si sa plateasca reclamantilor dobanda legala aferenta drepturilor banesti reprezentand sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și a sporului de confidentialitate de 15% stabilite astfel:
- prin sentința civila nr. 94/16.10.2008 pronunțata de Curtea de Apel București in dosarul nr._/3/2008, pârâtii Statul Român prin M. de Finanțe,M. de Justiție ,Tribunalul București și Curtea de Apel București au fost obligati sa plateasca reclamantilor B. A. D., C. L., G. M. A.,I. I., M. I. L., M. S., M. C., N. I., Pavâl C., P. M., P. A. E., R. M. G., T. C. B. M., Ț. Ș., sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% incepand cu 13.03.2005 si in continuare, actualizat cu indicele de inflatie la momentul platii.
- prin sentinta civila nr. 1636/16.10-2009 pronuntata de Tribunalul Teleorman in dosarul nr._, pârâții ,Curtea de Apel București și Tribunalul București au fost obligati sa plateasca reclamanților sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% incepand cu 16.10.2004 si in continuare, actualizat cu indicele de inflatie la momentul platii.
- prin sentința civilă nr.547/19.01.2011 pronunțată de Tribunalul București în dosarul_/3/2010 pârâții Statul Român prin M. Finanțelor Publice,M. Justiției,Tribunalul București și Curtea de Apel București au fost obligați să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 02.04.2007 și până la data de 12.11.2009, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective.
- iar prin sentința civilă nr.3747/29.04.2010 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ pârâții M. de Justiție,Curtea de Apel București și Tribunalul București au fost obligați să plătească reclamanților I. I., Ț. Ș. și P. C. sporul de confidențialitate de 15% pentru perioada 23.02._09, începand cu data indicată în fiecare titlu executoriu și până la plata efectivă a debitului, in functie de titlul executoriu pe care il detine fiecare reclamant si de perioada in care a functionat ca magistrat la instantele parate.
II. Apelurile:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul M. Finanțelor Publice, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii cererii formulate împotriva sa pentru lipsa calității procesuale pasive.
În motivarea cererii de apel, apelantul pârât a arătat că acesta nu se identifică cu angajatorul reclamanților, nefiind subiect al raportului de muncă. prima instanță a analizat excepția lipsei calității procesuale pasive prin prisma posibilității de a acorda fondurile necesare plății fără a ține seama de art. 34-35 din Legea nr. 500/2002. Potrivit Legii nr. 304/2004, Ministrul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite.
2. Împotriva acestei sentințe a formulat apel și pârâtul M. Justiției, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă, iar pe fond ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de apel, apelantul pârât a arătat că dreptul la acțiune privind acordarea dobânzii este prescris în totalitate, acesta fiind un drept accesoriu. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, prin decizia civilă nr. 954/2014 prin care a soluționat un conflict de competență, că acțiunea având ca obiect dobânda legală vizează tot un drept de natură salarială, un accesoriu celui principal. Dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.
Prin acte normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata unor drepturi bănești prevăzute în titluri executorii personalului din sectorul bugetar, guvernul s-a angajat să le plătească eșalonat, din motive economice, prevăzându-se și o procedură specială de executare. OUG nr. 71/2009 nu recunoaște drepturile solicitate de către reclamanți, ci statuează o modalitate de executare a unor sume din bugetul de stat. Creanțele nu sunt exigibile, fiind afectate de termenele suspensive prevăzute de art. I din OUG nr. 71/2009.
Daunele se acordă atunci când sunt întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
2. Intimații reclamanți nu au formulat apărări față de cele două cereri de apel.
3. Curtea a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale a pârâtului M. Justiției în cererea având ca obiect plata dobânzii legale aferente sumelor menționate în sentința civilă nr. 1636/16.10.2009 a Tribunalului Teleorman, părțile fiind citate pentru termenul din 3.11.2015 cu mențiunea punerii în discuție a acestei excepții. Cu toate acestea, părțile nu și-au prezentat punctele de vedere asupra excepției.
4. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și nu au fost administrate probe noi.
III. Analiza apelurilor:
1. Reclamanții sunt creditorii unor drepturi salariale potrivit titlurilor executorii reținute de prima instanță, cu observațiile care vor fi prezentate mai jos la punctele III.2 și III.3 ale acestei decizii.
Plata acestor drepturi salariale a făcut obiectul eșalonării prin OUG nr. 71/2009, fiind făcute până în prezent o . plăți parțiale.
2. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, exclusiv în ceea ce privește cererea având ca obiect dobânda legală aferentă sumelor decurgând din sentinței civile nr. 1636/16.10.2009 a Tribunalului Teleorman, nu a făcut obiectul judecății în primă instanță, unde excepția lipsei calității procesuale pasive a privit doar calitatea procesuală pasivă a celuilalt pârât.
Fiind o excepție absolută, în sensul art. 246 alin. 1 C. proc. civ., întrucât privește încălcarea unor norme de ordine publică, respectiv a art. 36 C. proc. civ. potrivit căruia calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, aceasta a fost invocată de către instanță din oficiu, în faza apelului. În acest sens, art. 247 alin. 1 C. proc. civ. prevede că excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Din cuprinsul sentinței civile nr. 1636/16.10.2009 a Tribunalului Teleorman rezultă că obligația plății drepturilor salariale rezultând din acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost instituită în sarcina Tribunalului București și a Curții de Apel București, M. Justiției neavând calitatea de parte în acea cauză.
Într-un proces având ca obiect dobânda legală aferentă unei creanțe stabilită prin titluri executorii, cum este cel de față, datorită accesorialității dobânzii legale față de sumele prevăzute în aceste titluri, calitate procesuală au numai cei care au avut calitatea de părți în procesul în care titlul executoriu a fost pronunțat, calitate care trebuie înțeleasă strict în considerarea obligației de plată.
Astfel, calitatea de ordonator principal de credite a Ministrului Justiției constituie un aspect separat de calitatea de parte în proces a Ministerului Justiției, a cărui personalitate juridică este distinctă de cea a Tribunalului București și respectiv a Curții de Apel București, în discuție fiind numai calitatea de debitor.
Or cum debitori ai creanței principale sunt doar Tribunalul București și Curtea de Apel București, o altă persoană, respectiv M. Justiției, nu poate fi debitor al unei creanțe accesorii.
În consecință, în baza art. 480 alin. 2 C. proc. civ., sentința apelată va fi reformată în sensul respingerii cererii având ca obiect dobânda legală aferentă sumelor prevăzute în sentința civilă nr. 1636/16.10.2009 a Tribunalului Teleorman, formulată în contradictoriu cu M. Justiției, pentru lipsa calității procesuale pasive.
3. Apelul M. Finanțelor Publice este fondat și va fi admis, cu consecința respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu M. Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive, care se impune a fi analizată tot din perspectiva calității de debitor decurgând din titlurile executorii invocate în cauză.
Acest pârât nu a fost obligat la plata drepturilor salariale cuvenite reclamanților prin niciunul dintre cele patru titluri executorii.
În primul rând, M. Finanțelor Publice nu a fost obligat la plată prin sentința civilă nr. 1636/16.10.2009 a Tribunalului Teleorman și nici prin sentința civilă nr. 3747/29.04.2010 a Tribunalului București.
În al doilea rând, prin celelalte două titluri executorii, acesta a fost obligat doar să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești acordate prin acestea, ceea ce constituie o obligație distinctă față de cea de plată a drepturilor salariale, care a revenit Ministerului Justiției, Tribunalului București și Curții de Apel București
Astfel cum a fost reținut și mai sus în legătură cu M. Justiției, într-un proces având ca obiect dobânda legală aferentă unei creanțe stabilită prin titluri executorii, cum este cel de față, calitate procesuală au numai cei care au avut calitatea de părți în procesul în care titlul executoriu a fost pronunțat, calitate care trebuie înțeleasă strict în considerarea obligației de plată.
Prin cele patru titluri executorii avute în vedere în cauză, doar cele două instanțe judecătorești au fost obligate la plată, în vreme ce M. Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare efectuării plății prin două dintre aceste hotărâri.
Întrucât în acele procese, finalizate prin sentința civilă nr. 94/16.10.2008 a Curții de Apel București și prin sentința civilă nr. 547/19.01.2011 a Tribunalului București, față de M. Finanțelor Publice au fost admise pretenții diferite de cele izvorând din raportul de muncă, formulate în contradictoriu cu ceilalți pârâți, acesta nu poate avea în privința unei obligații accesorii cum este dobânda legală decât cel mult o obligație corespunzând acelor pretenții diferite admise de instanță, nu însă și obligația de plată pe care nu a avut-o nici în raport cu debitul principal stabilit prin cele două hotărâri judecătorești.
Așadar, câtă vreme ministerul menționat nu a fost obligat la plată prin niciunul dintre cele patru titluri executorii, acesta nu poate fi obligat nici la plata dobânzii legale aferentă debitelor decurgând din acele titluri, misiunea sa rezumându-se la atribuțiile legate de constituirea și gestionarea bugetului de stat, atribuții în legătură cu care nu au fost însă formulate pretenții distincte și în cauza de față.
În consecință, în baza art. 480 alin. 2 C. proc. civ., sentința apelată va fi reformată și în sensul respingerii cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul M. Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
4. Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014, pronunțată în procedura recursului în interesul legii și astfel obligatorie pentru instanțe potrivit art. 517 alin. 4 C. proc. civ., s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în condițiile în care hotărârile judecătorești care constituie titluri executorii au caracter executoriu de drept, deci de la data pronunțării, natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a acestora.
Instanța supremă a arătat în continuare că, „în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele OUG nr. 71/2009”.
„Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.
Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, în sensul opiniei exprimate de specialiști recunoscuți, depusă la dosarul cauzei, nu se poate reține că OUG nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. 1 din Constituție, "creanțele asupra statului sunt garantate"] și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.”
Reținând caracterul obligatoriu al deciziei nr. 2/17.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii, potrivit art. 517 alin. 4 C. proc. civ., rezultă din interpretarea art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil că executarea cu întârziere de către pârâți a obligațiilor decurgând din titlurile executorii constituie o faptă ilicită care atrage răspunderea lor delictuală sub forma dobânzilor legale, fără a fi necesar să se facă dovada producerii unui prejudiciu.
În cauză este îndeplinită premisa faptică a soluției pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2/2014 în vederea unificării practicii judiciare, respectiv reclamanții au calitatea de creditor în baza unor titluri executorii vizând creanțe salariale ale personalului din sectorul bugetar, iar aceste creanțe au făcut obiectul eșalonării potrivit art. 1 și 2 din OUG nr. 71/2009.
5. Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2015, pronunțată în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, s-a reținut că „prin eșalonarea la plată a fost fixat un alt termen pentru executarea obligației de plată, dar, prin aceasta, creditorul nu pierde dreptul de a pretinde și daune pentru neexecutarea obligației la scadență”, ceea ce confirmă soluția pronunțată anterior în procedura recursului în interesul legii prin decizia nr. 2/2014.
Așa fiind, reclamanții sunt îndreptățiți la dobânda legală aferentă sumelor stabilite prin sentința civilă nr. 94/16.10.2008 a Curții de Apel București, sentința civilă nr. 547/19.01.2011 a Tribunalului București și sentința civilă nr. 3747/29.04.2010 a Tribunalului București, în baza art. art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Nu s-ar putea reține caracterul neexigibil al creanței principale datorită eșalonării acesteia prin OUG nr. 71/2009, întrucât natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a acestora, fără a fi afectată scadența, astfel cum a reținut instanța supremă în decizia nr. 2/2014. Însăși soluția dată recursului în interesul legii, respectiv în sensul că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale, are la bază faptul că eșalonarea nu a afectat scadența obligației principale, întrucât dobânda legală nu este datorată decât după scadență.
În cauză nu este vorba despre procedura de executare a titlurilor care au ca obiect drepturi salariale și nici despre constituționalitatea sau conformitatea cu CEDO a OUG nr. 71/2009, ci doar despre dobânda legală care este datorată inclusiv în condițiile eșalonării obligațiilor principale de plată a drepturilor salariale dispusă prin acest act normativ, deci de la un moment anterior celor la care plata eșalonată a fost făcută.
Actualizarea sumelor datorate de debitori în funcție de rata inflației urmărește menținerea puterii de cumpărare a monedei în care se face plata, în condițiile în care aceasta este supusă deprecierii de la data scadenței până la data plății. Dobânda legală, care se datorează cu titlu de despăgubire pentru neexecutarea la scadență a obligației, nu are nicio legătură cu actualizarea creanței în funcție de rata inflației, prin care se urmărește doar ca plata în viitor a unei sume datorate în trecut să se facă astfel încât banii să valoreze la data plății tot atât cât valorau și la data scadenței. În aceste condiții, nu se pune problema unei duble plăți sau duble despăgubiri.
6. Incidența prescripției extinctive, invocată prin apelul pârâtului M. Justiției, trebuie analizată în funcție de natura juridică a drepturilor deduse judecății.
Caracterul accesoriu al dobânzii legale se manifestă în raport cu obligația principală, care, în cazul sumelor de bani rezultând din hotărâri judecătorești, constă în plata acelor sume de bani.
Natura juridică a obligațiilor pe baza cărora au fost pronunțate acele hotărâri judecătorești nu mai prezintă relevanță cu ocazia executării lor, cu excepția aplicării prevederilor legale referitoare la caracterul executoriu al hotărârilor. Fiind vorba despre obligații decurgând din raporturi de muncă, hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță sunt executorii de la data pronunțării potrivit art. 274 C. Mc. (art. 289 anterior republicării) și art. 278 pc. 1 C. proc. civ. vechi, sub imperiul cărora au fost pronunțate.
În ceea ce privește însă executarea, de bună voie sau silită, natura juridică a obligațiilor pe baza cărora au fost pronunțate hotărârile judecătorești care constituie titluri executorii devine irelevantă, întrucât neexecutarea oricărei hotărâri judecătorești îmbracă forma ilicitului civil, angajând răspunderea civilă delictuală a debitorului sub forma dobânzilor legale. Acest aspect rezultă de altfel cu evidență din considerentele sus-citate ale deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014, pronunțată în procedura recursului în interesul legii. Soluția instanței supreme într-o decizie de speță, invocată de apelantul pârât, privind un conflict de competență, nu poate fi extinsă dincolo de limitele acelui litigiu și de problema în sine a competenței și în orice caz nu poate justifica încălcarea obligației de respectare a deciziilor pronunțate în interesul legii, precum și a legii înseși.
În același sens, în cuprinsul deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2015, pronunțată în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, s-a reținut că „neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligațiilor de plată stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile constituie o faptă distinctă de cea constatată prin respectivul titlu executoriu, întrucât rezidă în încălcarea obligației de a se conforma dispozițiilor titlului executoriu și care nu trebuie confundată cu încălcarea obligației născute dintr-un act sau fapt juridic, deja sancționată prin hotărârea judecătorească irevocabilă care reprezintă titlu executoriu”.
În această situație, termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani curge potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, adică, raportat la datele speței, de la data pronunțării sentințelor în primă instanță, când acestea au devenit executorii, iar în privința drepturilor recunoscute exclusiv prin decizii pronunțate în recurs, de la data pronunțării acestora. Reclamanții nu ar putea pretinde că au cunoscut sau trebuia să cunoască identitatea debitorilor și conținutul obligațiilor acestora abia la o dată ulterioară.
Toate cele trei hotărâri judecătorești au devenit executorii anterior datei de 10.03.2011 (3 ani înaintea formulării cererii de chemare în judecată), astfel încât nu există niciun temei pentru a considera că dreptul la acțiune s-ar fi prescris în privința dobânzii legale aferente perioadei începând cu 10.03.2011, așa cum a susținut apelantul M. Justiției.
Astfel, fiind vorba despre dobânzi legale, acestea se cuvin creditorului zi cu zi, caz în care este aplicabil art. 12 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia dreptul la acțiune cu privire la prestațiile succesive se stinge printr-o prescripție deosebită. Dobânda legală curge în fiecare zi, iar aferent fiecărei zile curge o prescripție diferită, corespunzătoare dobânzii pentru acea zi. În aceste condiții, cererea având ca obiect dobânda legală pentru fiecare zi din intervalul ultimilor 3 ani înaintea formulării cererii de chemare în judecată nu ar putea fi considerată ca fiind prescrisă.
7. În ceea ce privește dobânda legală aferentă perioadei anterioare datei de 10.03.2011, deci cu mai mult de 3 ani înaintea formulării cererii de chemare în judecată (începând de la datele la care fiecare hotărâre a devenit executorie), s-a pus problema întreruperii termenului de prescripție extinctivă, atât ca urmare a eșalonării plății prin OUG nr. 71/2009, cât și ca urmare a plăților voluntare parțiale făcute în temeiul acestui act normativ.
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2015, pronunțată în procedura dezlegării unor chestiuni de drept și obligatorie pentru instanțe potrivit art. 521 alin. 3 C. proc. civ., s-a stabilit că „plățile voluntare eșalonate în temeiul OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.”
În acest sens, instanța supremă a reținut că „natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare ce decurge din chiar conținutul art. 1 alin. 2 al actului normativ, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept. Pe durata suspendării executării silite, indiferent cum operează aceasta (voluntar, judiciar sau legal), dobânda (legală sau convențională) curge, creanța fiind ab initio certă, lichidă și exigibilă”. „Nu există (…) o cauză de întrerupere a cursului termenului general de prescripție de 3 ani, în condițiile în care actele normative cu privire la plata eșalonată a sumelor de bani prevăzute în titlurile executorii nu cuprind dispoziții referitoare la plata dobânzii penalizatoare pentru neexecutarea titlurilor respective la scadență. Prin urmare, prin plata parțială a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile și prin emiterea actelor normative privind eșalonarea plății, debitorii nu au recunoscut și îndreptățirea creditorilor la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale”.
Prin aceeași decizie, Înalta Curte de Casație de Justiție a reținut și că „recunoașterea expresă sau tacită de către debitori a dreptului creditorilor la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare pentru neexecutarea titlurilor executorii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu s-a realizat prin adoptarea acestui act normativ și, în atare situație, nu a operat prin reglementarea respectivă o întrerupere a dreptului de a cere plata acestor daune”.
În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura dezlegării unor chestiuni de drept prin decizia nr. 21/2015, stabilind că „dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii”.
Față de caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, potrivit art. 521 alin. 3 C. proc. civ., precum și față de argumentele expuse în motivarea acestora, cele esențiale fiind redate mai sus, curtea reține că nici eșalonarea plății, nici plățile parțiale efectuate conform eșalonării, nu au constituit acte de recunoaștere a obligației de a plăti dobânzi legale și astfel nu au întrerupt termenul de prescripție extinctivă în care se putea solicita dobânda legală.
Așa fiind, termenul de prescripție extinctivă de 3 ani nu s-a întrerupt pentru dobânda legală aferentă perioadei anterioare datei de 10.03.2011, în condițiile în care acțiunea având ca obiect dobânda legală a fost formulată la 10.03.2014.
În consecință, pentru pretențiile având ca obiect dobânda legală aferentă perioadei anterioare datei mai sus menționate, dreptul la acțiune s-a prescris ca urmare a împlinirii termenului de prescripție extinctivă de 3 ani, aspect sub care, în baza art. 480 alin. 2 C. proc. civ., hotărârea primei instanțe va fi schimbată în parte în sensul obligării pârâtului M. Justiției să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumelor prevăzute în sentința civilă nr. 94/16.10.2008 a Curții de Apel București, sentința civilă nr. 547/19.01.2011 a Tribunalului București și sentința civilă nr. 3747/29.04.2010 a Tribunalului București, începând de la 10.03.2011 până la plata integrală a sumelor prevăzute în aceste titluri executorii. Totodată, vor fi respinse restul pretențiilor (pentru perioada anterioară datei de 10.03.2011) ca prescrise și vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile formulate de apelanții pârâții M. J., cu sediul în municipiul București, ., sector 5 și M. F. PUBLICE, cu sediul în municipiul București, ., sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. –ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în municipiul C., . nr. 18, județ C. – împotriva sentinței civile nr. 2392 din 09.10.2014, pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. A. D., C. L., G. M. A., I. I., M. I. L., M. S., M. C., N. I., P. C. I., P. M., P. A. E., R. M. G., T. C. B. M., Ț. Ș., cu domiciliul procesual ales la Tribunalul București situat în municipiul București, ., . bis, sector 3 (la P. A.) .
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul M. Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge cererea având ca obiect dobânda legală aferentă sumelor prevăzute în sentința civilă nr. 1636/16.10.2009 a Tribunalului Teleorman, formulată în contradictoriu cu pârâtul M. Justiției, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Obligă pârâtul M. Justiției să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumelor prevăzute în sentința civilă nr. 94/16.10.2008 a Curții de Apel București, sentința civilă nr. 547/19.01.2011 a Tribunalului București și sentința civilă nr. 3747/29.04.2010 a Tribunalului București, începând de la 10.03.2011 până la plata integrală a sumelor prevăzute în aceste titluri executorii.
Respinge restul pretențiilor ca prescrise.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3.11.2015.
Președinte, Judecător,
J. Z. M. S.-S.
Grefier,
M. G.
Jud. fond – C.S.A.
Red.dec.- jud. M.S.S./26.11.2015
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 621/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 417/2015. Curtea... → |
|---|
